Acasă Blog Pagina 201

E vai şi amar cu salariile, în România! O familie cu venit de 15.000 lei abia se descurcă. Exemplu de cheltuieli

Salariile românilor sunt printre cele mai mici din Uniunea Europeană, conform unor date oficiale.

Un român câștigă, în medie, aproape 1.500 de euro.

Cum se descurcă o familie cu venit de 15.000 lei

„Venitul nostru este la 15.000 de lei, din care avem facturi de 1.200, pe mâncare, undeva la 3.000, pe rata casei – 1.500, mai adăugam și benzina, undeva la 1.500 de lei”, spune Roxana Onofrei, antreprenor.

Un calcul simplu arată că aproape 1.500 de euro, jumătate din veniturile lunare ale familiei, se duc pe plata facturilor la utilități, mâncare, transport și rata la bancă.

„În medie, un european câștigă circa 38.000 de euro într-un an, din venituri, inclusiv salarii, alte activități în regim part-time sau independente, ceea ce înseamnă un venit mediu lunar de circa 3.000 de euro”, spune Ciprian Iftimoaei, sociolog, pentru Digi24.

Salariul mediu anual în România

Salariul mediu anual al românilor în 2023 a fost de aproximativ 17.700 de euro, aproape jumătate din media Uniunii Europene, care a ajuns la 37.900 de euro.

Luxemburg are cel mai mare salariu mediu, peste 81.000 de euro anual, urmat de Danemarca și de Irlanda.

La polul opus, Bulgaria are cel mai mic salariu mediu brut anual, de 13.500 de euro. Ungaria și, mai nou, Grecia au trecut în top, sub România, conform Pro TV.

Noua lege a salarizării unice vine cu modificări majore pentru bugetari. Această măsură este planificată să fie implementată începând cu semestrul II al anului viitor, dar numai în contextul reducerii deficitului bugetar sub pragul de 5% din PIB.

Ce pensie avea Silviu Prigoană. Omul de afaceri a murit la 60 de ani

1

Moartea lui Silviu Prigoană a iscat o undă de șoc în rândul apropiaților săi. Omului de afaceri i s-a făcut rău, marți, în timp ce se afla într-un restaurant din Bran, și nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

Silviu Prigoană s-a stins din viață la vârsta de 60 de ani. Rămâne ca rezultatele autopsiei să stabilească exact cauza decesului omului de afaceri. În primă fază, s-a vehiculat faptul că acesta s-ar fi înecat cu mâncare, ulterior apărând ipoteza că acesta ar fi suferit un infarct.

Silviu Prigoană era cunoscut pentru afacerile pe care le-a avut de-a lungul anilor. Acesta ieșise la pensie în urmă cu câțiva ani. Și se bucura de o pensie consistentă, după o viață în care a contribuit la sistemul de pensii. Mărturisea, într-un interviu, că reușise, din acest punct de vedere, să-și „asigure bătrânețea”.

„Gheață la mal”

În urmă cu câteva luni, acesta povestea că a primit decizia de recalculare. „Am primit decizia. Nu au umblat la ea, nu au mișcat nimic. Deocamdată, gheață la mal. Staționăm. Urmează să mi-o mărească după noua lege. La un moment dat. Au zis: ești băiat prea bun și prea frumos ca să-ți umblăm la ea. Dar nu aveau cum să fie în plus. Mie mi-au recalculat-o anul acesta, în primăvară.

De când m-am pensionat, eu am mai contribuit. Iar decizia aceea a fost identică. Eu am avut niște contribuții extra în ultimii doi ani. A fost o mărire atunci, dar nu vreuna semnificativă. Nu m-au aruncat jos de pe fotoliu. E vorba de 1000 de lei”, declara Silviu Prigoană pentru FANATIK, în urmă cu ceva vreme.

Conform sursei citate, Silviu Prigoană a contribuit timp de 20 de ani aproximativ 60.000 de euro din salariul său brut, astfel că a ajuns să primească o pensie de aproximativ 11.000 de euro sau 55.000 de lei. O pensie considerabilă, de care însă nu a apucat să se bucure foarte mult timp. Omul de afaceri a încetat din viață marți, 12 noiembrie. Ar fi urmat să împlinească, în decembrie, 61 de ani.

Prigoană: „Banii îi aduce poștașul la ușă/Îmi dă din ăia de 500 așa, bancnote mari!”

Anterior, în cadrul unui interviu, Silviu Prigoană a vorbit despre pensia pe care o încasa lunar, explicând cum se făcea că suma pe care o primea era atât de mare. Și a dezvăluit ce salariu a avut vreme de 20 de ani.

„Eu iau 11.000 de euro la acest moment, în mână. Banii îi aduce poștașul la ușă, nu se pun pe card. Îmi dă din ăia de 500 așa, bancnote mari! Eu mi-am asigurat bătrânețea! (…) Eu acum trăiesc doar din banii din pensie. Nu mai am vreo afacere, gata! Timp de 20 de ani eu am avut 160.000 de euro, salariu brut. Deci netul, ce luam în mână, era de 100.000 euro pe lună, iar contribuția la Stat era de 60.000 de euro lunar”, explica Silviu Prigoană într-un podcast realizat de Viorel Grigoroiu.

Vestea că Silviu Prigoană a murit brusc i-a șocat pe apropiații săi. Încă de marți după-amiază au curs reacțiile după ce s-a aflat că Prigoană a decedat după ce i s-a făcut rău într-un restaurant din Bran.

Fosta soție a lui Silviu Prigoană, jurnalista Adriana Bahmuțeanu, a făcut câteva declarații, după decesul omului de afaceri. A spus că e în stare de șoc după ce a aflat că fostul ei soț a murit. Ea a mai explicat că Prigoană avea de mult timp probleme cu inima.

„Dumnezeu să-l odihnească, săracul. Îmi pare rău că s-a întâmplat atât de brusc. E o moarte atât de neașteptată. El era cardiac, avea de mult timp probleme cu inima și probabil pe fondul unor supărări legate de afaceri sau de viața particulară s-a întâmplat și lucrul ăsta. Suntem în stare de șoc, de-abia am aflat și noi. Îmi pare rău. Am aflat din presă. Nu știu dacă s-a înecat cu mâncare, aștept expertiza medico-legală. Nici nu mai contează detaliile, important și tragic e că nu mai e pe lumea asta și copiii mei nu mai au tată. Am vorbit cu copiii. Sunt în stare de șoc. Nu era alături de copii, ei erau la școală”, a declarat Adriana Bahmuțeanu, citată de antena3.ro.

Cei doi s-au despărțit în urmă cu mai mulți ani, având doi copii.

Captivi în Tesla: patru tineri au murit arși de vii după o eroare incredibilă a maşinii!

Patru prieteni au murit arși de vii într-o maşină Tesla. Autoturismul a luat foc, iar ușile electrice s-au blocat, astfel că tinerii au rămas captivi în vehiculul cuprins de flăcări.

O tânără a reușit să scape cu viață după ce un poştaş care trecea prin zonă a spart geamul şi a scos-o de acolo. Dar pentru 4 prieteni de-ai ei a fost prea târziu.

Tragedie în Canada

Poștașul care a reușit să o salveze pe femeie a povestit că aceasta nu reușea să deschidă ușa din interior.

„Presupun că fata ar fi încercat să deschidă ușa din interior, pentru că era destul de disperată să iasă. Nu știu dacă era din cauza bateriei sau altceva. Dar nu a putut ieși”, a declarat Rick Harper, angajatul poștei canadiene care a reușit să o scoată din mașină.

Autoturismele Tesla au butoane pentru deschiderea ușilor. Dacă circuitele electrice nu mai funcționează după un accident, ușile pot rămâne blocate, conform Pro TV.

Există și o variantă alternativă pentru deschiderea ușilor: trebuie îndepărtat panou de pe ușă și apoi tras de un cablu aflat dedesubt, care va deschide ușile.

Sistemul Full Self-Driving al Tesla

De trei ori în ultimele patru luni, William Stein, analist tehnologic la Truist Securities, a acceptat invitația lui Elon Musk de a încerca cele mai recente versiuni ale lăudatului sistem „Full Self-Driving”.

Potrivit companiei, o Tesla echipată cu această tehnologie poate călători dintr-un punct în altul cu o intervenție umană minimă.

Cu toate acestea, relatează AP, de fiecare dată când Stein a condus una dintre mașini, vehiculul a făcut manevre nesigure sau ilegale. Cel mai recent test drive efectuat la începutul acestei luni l-a lăsat „îngrozit” pe fiul său în vârstă de 16 ani, care îl însoțea.

Experiențele lui Stein, împreună cu un accident produs de Tesla în zona Seattle, în care a fost implicat Full Self-Driving și care a ucis un motociclist în aprilie, au atras atenția autorităților federale de reglementare. Acestea investighează deja sistemele de conducere automată ale Tesla de mai bine de doi ani din cauza zecilor de accidente și probleme de siguranță.

Cele mai recente incidente au loc într-un moment crucial pentru Tesla. Musk a declarat investitorilor că este posibil ca vehiculele complet autonome să fie capabile să funcționeze mai sigur decât șoferii umani până la sfârșitul acestui an, dacă nu chiar anul viitor.

Articol de Radu Jacotă, AICI.

Preşedintele PNL: „Toată lumea îl atacă pe Ciucă, inclusiv în sondaje” – VIDEO

4

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, lasă să se înțeleagă că nu se teme de sondajele care-l arată în afara finalei prezidenţiale şi susţine că şi-ar dori ca aceste consultări publice realizate de contracandidaţii săi din cursa pentru Cotroceni să-l claseze chiar pe locul 14, adică ultimul dintre cei înscrişi în „lupta” pentru prima funcție în stat. Întrebat dacă este convins că l-ar bate pe Marcel Ciolacu în turul al doilea, Ciucă a răsouns scurt: „Absolut categoric. Şi la scor mare”.

Nicolae Ciucă a fost întrebat, marţi seară, despre sondajele care-l arată în afara finalei prezidenţiale. „Mă bucur foarte mult, asta arată că există o temere faţă de candidatul Nicolae Ciucă (…) Toată lumea îl atacă pe Ciucă, inclusiv în sondaje (…) eu mi-aş dori să mă dea sondajele de la contracandidaţi pe locul 14”, a afirmat, într-o emisiune la România TV, liderul PNL aflat în cursa pentru Cotroceni.

Ciucă: „Am încredere în ei”

Preşedintele PNL susține că liberalii se vor mobiliza și că are încredere în colegii săi. „Am fost cu ei şi am stat de vorbă cu ei, am strâns mâna fiecăruia. Am încredere în ei, pentru că ei înţeleg că, dacă nu trag pentru prezidenţiale ca pentru ei, PNL nu poate să revină în politica mare, în guvernare”, a mai declarat Ciucă.

Întrebat dacă este convins că l-ar bate pe Marcel Ciolacu în turul doi al alegerilor prezidenţiale, Ciucă a afirmat: „Absolut categoric. Şi la scor mare”.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale are loc în 24 noiembrie, în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni fiind înscrişi 14 candidaţi.

Citiți și: Ce funcţie i-a pregătit Marcel Ciolacu lui Nicolae Ciucă în cazul în care liderul PSD va ajunge președintele României

Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană, înainte să moară la restaurantul din Bran

0

Silviu Prigoană a murit într-un restaurant din Bran, la 60 de ani. Salvatorii care au ajuns de urgenţă la faţa locului au stabilit că a făcut infarct şi nu a putut fi resuscitat.

Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește ce a făcut înainte să-și dea ultima suflare.

Ultimele cuvinte

Omul de afaceri se afla la masă cu câțiva prieteni. Nimeni nu se aștepta la o astfel de tragedie.

Prigoană a avut o criză puternică de tuse în timpul mesei, după care a încercat să se liniștească, spunând cu voce joasă: „Mă odihnesc”.

La început, prietenii săi au crezut că este o glumă, căci acesta era cunoscut pentru spiritul său glumeț și obișnuia să facă farse chiar și în momentele cele mai neașteptate, relatează wowbiz.

Martorii spun că personalul restaurantului a acționat prompt, evacuându-i pe ceilalți clienți și alertând imediat Serviciul de Ambulanță.

Manevrele de resuscitare au fost zadarnice.

Reacția Adrianei Bahmuțeanu

Fosta soție a lui Silviu Prigoană, jurnalista Adriana Bahmuțeanu, a făcut câteva declarații, la Antena 3, după decesul omului de afaceri. A spus că e în stare de șoc după ce a aflat că fostul ei soț a murit. Ea a mai explicat că Prigoană avea de mult timp probleme cu inima.

„Dumnezeu să-l odihnească, săracul. Îmi pare rău că s-a întâmplat atât de brusc. E o moarte atât de neașteptată. El era cardiac, avea de mult timp probleme cu inima și probabil pe fondul unor supărări legate de afaceri sau de viața particulară s-a întâmplat și lucrul ăsta. Suntem în stare de șoc, de-abia am aflat și noi. Îmi pare rău.

Am aflat din presă. Nu știu dacă s-a înecat cu mâncare, aștept expertiza medico-legală. Nici nu mai contează detaliile, important și tragic e că nu mai e pe lumea asta și copiii mei nu mai au tată.

Am vorbit cu copiii. Sunt în stare de șoc. Nu era alături de copii, ei erau la școală”, a declarat Adriana Bahmuțeanu.

Scumpirile şi taxele mai mari în 2025 sunt doar efectul. Care este cauza unei vieţi mai costisitoare pentru români

Guvernul se pregăteşte să elimine facilitățile fiscale acordate angajaților din sectorul agricol și alimentar, avertizează experții din industrie.

Această măsură va duce la scumpiri, respectiv taxe și facturi mai mari.

Scumpiri direct la raft

Cei din industria cărnii spun că prețurile ar putea crește după alegeri, mai ales dacă vor dispărea. Facilitățile fiscale acordate angajaților din sector.

Și importurile reprezintă o problemă, pentru că orice produs adus din afara țării vine la pachet cu taxe. La ora actuală, România acoperă prin producție internă doar carnea de pui, cea de porc și vită. O mâncăm mai ales din import.

Pentru a veni în ajutorul producătorilor, românii, autoritățile vor să deruleze programe de sprijinire a procesării, cum ar fi așa-numitul InvestAlim, program ce oferă 50 de milioane de euro procesatori lor pentru a-și dezvolta capacitățile, conform Antena 3.

Alimentele care s-au scumpit cel mai mult

În septembrie, cotaţiile la zahăr au urcat cu 10,4%, iar în octombrie au înregistrat un avans de 2,6%. Preţurile la cereale au urcat cu 0,8% luna trecută.

La produsele lactate s-a înregistrat o creştere a preţurilor de aproape 2%, iar la carne s-a înregistrat un declin de 0,3%.

Potrivit Antena 3, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din: cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

Horoscop 13 noiembrie 2024 – A-ți exprima dragostea este mult mai distractiv

0

BERBEC

Deși familia ta a apreciat întotdeauna anumite idei și tradiții, ai propriile tale principii. Filozofiile tale despre dragoste nu numai că te vor elibera să iubești în propriile condiții, ci te vor ajuta și să manifesti viitorul care te-ar putea face fericit.

TAUR

Mentalitatea voastră puternică duce adesea la propriul punct de vedere, dar astăzi puteți vedea valoarea în opiniile și experiențele altor persoane. Toți au ceva de învățat. Ești nerăbdător să devii un student mai bun.

GEMENI

Dorința ta de a-ți exprima individualitatea este în conflict direct cu nevoia ta de securitate emoțională sau financiară. Acum, potențialul de colaborare cu partenerul de viață poate necesita un efort suplimentar din partea ta.

 

RAC

Abordarea unui stil de viață neconvențional vă poate umple de bucurie. Este timpul să trăiești și să iubești după propriile dorințe. Ești pregătit pentru schimbări mari. Nu există nimic și nimeni care să vă poată spune să modificați anumite viziuni.

 

LEU

Astăzi puteți atrage oportunitățile financiare, relaționale și creative pe care le doriți. S-ar putea să fiți motivați să vă bazați pe imaginație pentru a găsi noi moduri de a vedea problemele inimii. A-ți exprima dragostea este mult mai distractiv dacă inventezi ceva nou.

 

FECIOARA

Ascultă-i pe cei care te sfătuiesc că ai nevoie de o pauză. Finanțele sunt favorizate, și ai multe de făcut așa că se pare că ai puțin spațiu pentru a te distra. Ascultarea rațiunii poate fi o binecuvântare în acest moment.

 

BALANTA

Datorită abordării tale corecte și relaxate, chiar și persoanele care sunt întotdeauna în defensivă vor fi dispuse să te sprijine. Când veți începe să lucrați, veți descoperi că aveți mult sprijin în spatele cauzei voastre. Unii o numesc magie, dar tu îi spui abilitate socială.

 

SCORPION

Astăzi vi se poate da mai multă putere și autoritate la locul de muncă. Construirea unei echipe impresionante de oameni creativi poate fi o provocare plăcută. Dacă ți-a fost greu să găsești un loc de muncă, acest lucru s-ar putea schimba foarte curând.

 

SAGETATOR

Chiar dacă lucrurile nu merg așa cum v-ați așteptat, veți fi foarte fericiți să acționați din inspirație, mai degrabă decât din prudență. S-ar putea să descoperi că ai mai multe oportunități de împlinire pasională decât ai crezut.

 

CAPRICORN

Astăzi ar putea apărea o oportunitate neașteptată de a participa la o excursie distractivă. Încercarea a ceva nou te poate face să îți dai seama care sunt prioritățile tale. Ar trebui să petreceți mai mult timp în activități înălțătoare spiritual.

 

VARSATOR

Cu siguranță nu sunteți dispus să acordați toată energia voastră proiectelor dvs. de lucru. Creați un spațiu confortabil unde activitatea chiar poate prospera. Cineva va aprecia abordarea ta unică a problemelor inimii.

 

PESTI

Creativitatea dvs. este unică și vă poate ajuta să modificați problemele de orice fel în moduri total diferite. În viața ta amoroasă vrei ca fiecare zi să fie o nouă aventură. Nu există niciun motiv pentru care să vă faceți griji.

PSD ține în frâu inflația și lasă mai mulți bani în buzunarele românilor. Rata inflației, la mai puțin de jumătate față de iunie 2023

1

Rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2024, comparativ cu luna similară din 2023, a fost 4,7%, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Această valoare este cu 5,6 puncte procentuale sub cea din luna iunie a anului trecut, momentul de start al mandatului Premierului Marcel Ciolacu, confirmând efectul pozitiv al măsurilor-cheie implementate în această perioadă de Executiv, la inițiativa PSD.

Evoluția prețurilor mărfurilor cumpărate și a tarifelor serviciilor utilizate de către populație arată că serviciile poştale (+17,82), alte legume şi conserve de legume (+14,39%) şi fructele proaspete (+13,73) se află în topul scumpirilor înregistrate în octombrie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior. În schimb, și ca efect al măsurilor PSD, gazele s-au ieftinit cu 10,96%, iar energia electrică a costat cu 4,05% mai puţin.

Per total, cheltuielile cu alimentele au avut un avans mediu de 4,75%, în condițiile în care la nivel mondial indicele prețurilor a atins cel mai înalt nivel din ultimele 18 luni, iar avansul față de aceeași perioadă a anului trecut a fost de 5,5%, deci superior celui din țara noastră.

Plafonarea alimentelor de bază, protejarea veniturilor românilor

Datele INS arată, de asemenea, că plafonarea adaosului comercial la produsele alimentare de bază, măsură implementată de Guvernul condus de Marcel Ciolacu la inițiativa PSD, a avut un efect pozitiv pentru buzunarele românilor, în special a celor cu venituri mici, când orice leu contează.

Cele mai importante ieftiniri ale produselor alimentare au fost consemnate la mălai (-11,57%), produse de morărit (-10,81%), unt (-10,33%) sau făină (-10,24%), la care statul a plafonat adaosurile comerciale, în timp ce creșteri, notabile s-au înregistrat la conservele din fructe (9,85%) și alte produse alimentare (+6,97%), care nu se află pe listă.

Inflația, de aproape trei ori mai mică decât avansul salariului mediu

Un alt efect pozitiv al guvernării PSD este creșterea puterii de cumpărare a românilor. Câştigul salarial mediu net aferent lunii septembrie a fost de 5.228 lei, cu 13,8% mai mare decât în urmă cu un an, conform datelor Institutului Național de Statistică. Astfel, avansul acestuia este de 2,9 ori mai mare decât rata inflației.

PSD și Marcel Ciolacu au demonstrat că sunt cei care cresc veniturile românilor, salariul minim și pensiile. Calea sigură pentru România trebuie să conțină reindustrializarea economiei naționale și finalizarea autostrăzilor, oferind în același timp tuturor românilor, din țară și din diaspora, acces egal la sănătate și educație și un program național de protejare a tinerilor de droguri. CMF 31240010

România – Kosovo: s-a rupt Rashica!

1

Naționala de fotbal a României a obținut patru victorii din tot atâtea meciuri sub comanda lui Mircea Lucescu în Nations League, consolidându-și poziția de favorită la câștigarea grupei. Totuși, „tricolorii” trebuie să treacă și de selecționata din Kosovo într-o partidă decisivă, care se va disputa pe Arena Națională.

România – Kosovo, un duel esențial în Nations League

Cu moralul ridicat și o echipă tot mai bine organizată, România își propune să obțină maximul de puncte și din următoarele meciuri, grație alegerii inspirate a Federației de a-l numi pe „Il Luce” la cârmă. Partidele de pe Arena Națională, împotriva Kosovo și Cipru, devin astfel esențiale pentru un parcurs cât mai reușit.

Dacă România reușește să încheie grupa pe primul loc, acest lucru ar putea deschide drumul către barajul pentru Campionatul Mondial din 2026, „tricolorii” având mari șanse să-și mențină seria victoriilor.

Franco Foda: „Ultimele partide vor decide liderul grupei”

Selecționerul echipei din Kosovo, Franco Foda, a prefațat duelul de pe Arena Națională, exprimându-și dorința de revanșă după înfrângerea cu 0-3 suferită la Prishtina. Tehnicianul se așteaptă la un meci intens și disputat.

„Avem încă posibilitatea de a obține primul loc, însă pentru asta trebuie să câștigăm în România. În ultimele meciuri am arătat bine, dar am fi putut marca mai mult. Va trebui să facem câteva ajustări din cauza accidentărilor, dar mergem încrezători și ne dorim victoria. Aceste ultime meciuri vor stabili, în final, liderul grupei,” a declarat Foda pentru Koha.

Avantaj pentru Mircea Lucescu: Rashica nu va evolua pe Arena Națională

Foda a oferit detalii și despre lotul său, confirmând că vedeta naționalei kosovare, Milot Rashica, nu va fi disponibil pentru această întâlnire, alături de alți doi jucători-cheie.

Ioan Mihail

Manu Bistro – “Grill, soul and more” sau unde duce pasiunea pentru gastronomie

1

Localizat într-o clădire construită în perioada interbelică, Manu Bistro din Târgoviște este un restaurant concept, unde pasiunea pentru gastronomie este la nivel de artă. Cei care trec pragul acestui restaurant atipic nu primesc doar mâncare, ci au parte de o adevărată experiență.

Încărcătura istorică a fostei cetăți de scaun Târgoviște este păstrată și la Manu Bistro. Practic, restaurantul se află într-o fostă locuință, inspirata idee de transformare a casei aparținând proprietarului Emanuel Câmpeanu, din pură pasiune pentru bucătărie, din dorința de a oferi oaspeților localului nu doar mâncare, ci și o experiență gastronomică aparte.

Nu există meniu fizic printat

Bucătăria și meniul gravitează în jurul unui cuptor pe cărbune, regele cuptoarelor Josper; și se bazează în proporție mare pe specialități din carne, în special vitā maturată.

Meniul se schimbă zilnic, ceea ce oferă o mai largă versatilitate a preparatelor și o grijă în minus a produselor, având stocuri mici și limitate.

Fiind un restaurant atipic, un restaurant concept, programul diferă de al unui local din branșa Horeca, oferind ocazia staff-ului de a avea un respiro binemeritat la final de săptămână, păstrând cu sfințenie ziua de duminică liberă.

Scopul final al experienței este de a crea o relație deschisă între staff-ul locației și oaspeți, astfel încât preferințele culinare să poată fi satisfăcute și transformate în farfurii unice, ținând cont de tipicul restaurantului.

Dorința Manu Bistro este și va fi mereu aceea de a produce o atmosferă relaxată pentru ca oaspeții să nu poarte grija alegerii preparatelor. În plus, clienții beneficiază de îndrumare atunci când vine vorba de alegerea vinurilor pentru a complementa și completa bucatele alese.

Bistro Manu a devenit foarte repede un restaurant popular și apreciat pentru atmosfera primitoare, grija în alegerea ingredientelor făcând clar diferența. Acest lucru se regăsește și în recenziile oaspeților, pagina de instagram a restaurantul stând mărturie.

Gary Lineker, out de la BBC după 26 de ani!

0

La finalul acestui sezon, Gary Lineker, ajuns la 63 de ani, va renunța la rolul său de prezentator al emisiunii „Match of the Day”, emblematica producție fotbalistică a postului BBC. Figura centrală a programului dedicat rezumatelor din Premier League încă din 1999, Lineker s-a remarcat drept o voce esențială în lumea fotbalului, după o carieră strălucită ca internațional englez, în care a acumulat 80 de selecții și 48 de goluri pentru națională.

După o perioadă de discuții, BBC a decis să nu-i prelungească contractul ce expiră în vara anului 2025, punând astfel capăt colaborării pe această platformă de top. Totuși, Lineker nu va ieși complet din peisaj: va rămâne la BBC în postura de analist pentru Cupa Angliei și Campionatul Mondial din 2026, într-un nou acord care va presupune însă o reducere semnificativă a salariului.

În calitate de gazdă a emisiunii „Match of the Day”, Lineker beneficia de un salariu anual de 1,4 milioane de lire sterline, fiind astfel cel mai bine remunerat prezentator al postului public, potrivit Daily Mirror. Recent, Lineker a sugerat public că se gândește la o retragere treptată: „La un moment dat va trebui să reduc ritmul… timpul nu stă în loc”.

Cine ar putea prelua locul lui Lineker?

Conform Daily Express, BBC analizează mai multe opțiuni pentru a acoperi această poziție importantă, printre care se numără Mark Chapman, Gaby Logan, Alex Scott și Jason Mohammad. Fostul fotbalist al lui Liverpool și actual analist la BBC, Danny Murphy, crede că Mark Chapman ar fi potrivit pentru această poziție:

„Sunt de părere că Mark Chapman, alături de care lucrez frecvent duminica, ar fi o alegere excelentă. Este un prezentator de excepție, cu o cunoaștere profundă a fotbalului și a sportului în general. Cred că este pregătit pentru această provocare, dar nu știu dacă va dori. Din punctul meu de vedere, este alegerea logică”.

AM ÎNFRÂNT! România intră în Schengen când se închid granițele!

Preocupați doar să le facem pe plac americanilor și să-i ținem în puf pe ucraineni, am ignorat ce conta cu adevărat pentru România – aderarea la Spațiul Schengen și intrarea fără vize în SUA. Alte obiective majore n-am avut, la nivel de țară, dar individual s-a găsit câte un Iohannis să încerce marea cu degetul, crezând că Occidentul se sperie de un amărât șantaj politic venit de la București. Acum, pe final de 2024, când se trage linie, vedem ce s-a câștigat: multe datorii și promisiuni fără acoperire.

 În plină campanie electorală pentru „parlamentare” și „prezidențiale”, social-democrații și liberalii se bat cu cărămida-n piept care să anunțe cucerirea Spațiului Schengen. Pe cine mai interesează, însă, când din Vest se succed știrile legate de închiderea frontierelor?! Ultima țară care a decis să impună controale la granițele sale este Olanda. Înaintea batavilor au fost nemții, iar înaintea lor…

A ajuns și România la porțile Schengen când se închide spațiul comunitar. După ce ani de zile am aspirat să devenim membri cu drepturi depline în zona europeană de liberă circulație, iar în 2023, de milă, de silă ni s-a împlinit visul doar parțial (aderare doar cu granițele aeriene și cele maritime), acum suntem mai aproape ca niciodoată. Vedem finish-ul, ca la atletism, însă pare că-i un vis fără sfârșit, căci linia se tot depărtează de noi.

Germania a reimpus controale la toate granițele sale terestre; adică, și dacă vii dinspre Olanda, Belgia, Luxemburg, Polonia, Cehia, Austria, Elveția, Franța sau Danemarca, tot stai la vamă și aștepți să fii verificat. Opt state membre ale Spațiului Schengen au reintrodus complet sau parțial controalele la frontiere, cu Olanda ultimul membru intrat în acest club, din care mai fac parte Austria, Germania, Franța, Italia, Slovenia, Danemarca, Norvegia și Suedia. Nemții au decis ca nimeni să nu intre în țară la ei neverificat până la 15 martie 2025, dar perspectiva este negativă fiindcă vin alegerile și sunt șanse ca viitoarea conducere de la Berlin să prelungească termenul.

Conform punctelor stipulate în tratatul de aderare, un stat membru al zonei Schengen poate reintroduce controale la granițele sale în situația în care consideră că sunt amenințări serioase la securitatea internă și alte riscuri provocate de evenimente excepționale. Vorbim despre evenimente excepționale invocate, cum ar atentate teroriste, criza migranților, riscuri legate de traficul de droguri etc.

În 2022, România n-a făcut niciun progres spre aderarea la Schengen, deși existau toate premisele să obțină voturile favorabile. Occidentul avea nevoie de ajutorul nostru pentru a impune sancțiuni Federației Ruse, dar și în vederea contribuției la sprijinirea Ucrainei, iar Olanda și Austria, ca să ne referim la cele două țări care s-au opus vehement aderării României, derulează câteva afaceri profitabile la București și care puteau fi folosite ca pârghii în negocierile diplomatice directe.

Nici acum doi ani, nici anul trecut liderii români n-au putut convinge Occidentul că merităm să intrăm în Schengen. Avem șanse mari acum, ni se transmite pe tot felul de canale oficiale – „Am intrat în linie dreaptă”. Om fi intrat noi, dar ceilalți se pregătesc să iasă, că la cum arată jocurile acum pare că zarurile s-au aruncat. Mai are Schengen vreun viitor în condițiile în care tot mai multe țări par a nu mai crede în acest principiu, al frontierelor deschise?!

Visa Waiver, sub Trump, doar o amintire?

Același lucru l-am putea spune și despre Programul „Visa Waiver”, de intrare în Statele Unite.

Ce valoare mai are după ce Donald Trump va implementa noua politică referitoare la imigranți? Stephen Miller, un adept al liniei dure în ceea ce privește securitatea la granițele SUA, a fost cooptat în echipa președintelui ales. Iar șeful lui direct va fi Tom Homan, supranumit „Țarul frontierelor”, fost director al Serviciului Imigrație și Control Vamal. La 62 de ani, Homan se remarcă având un discurs centrat în jurul intransigenței când vine vorba de asigurarea securității naționale a Americii, dar și a străinilor care reprezintă o amenințare pentru locurile de muncă din țară, atenție!

Concluzia este una singură: încă o dată, politicienii români au ajuns prea târziu să dea noroc cu șansa. Au avut-o și în 2022, și în 2023, dar n-au știut cum să profite. Lingușeala gratuită și obediența sunt semne de boală, n-au nicio legătură cu arta diplomației și felul în care se face politica externă, băieți!

Rămânem cu ale noastre, cum ar fi confirmarea a ceea ce se știa, deja, despre Mircea Geoană. Totuși, SRI ne liniștește – cică nu sunt interferențe externe. Așadar, Mircea lucrează pe cont propriu.

România, sluga Comisiei Europene. Ministrul Agriculturii, gata să distrugă și exportul de ovine

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a fost informat de Comisia Europeană că România va avea interdicție la transportul animalelor vii, astfel că a și început să se conformeze. S-a dus în Arabia Saudită și a vorbit cu băieții de acolo, eventual să facă niște abatoare pentru ei, iar apoi să facem noi un aeroport, ca să avem cu ce căra oile sacrificate. Reprezentanții crescătorilor de ovine spun însă că acest lucru nu este posibil și că România ar trebui să negocieze și să se impună în fața Comisiei Europene, fiind vorba de interesul național.

România, principalul exportator de ovine și caprine din UE, primește o grea lovitură de la propriul Guvern, care a luat poziția de drepți în fața ordinului Comisiei Europene de a interzice transportul animalelor vii. În primul rând, marea majoritate a animalelor exportate ajung în țările arabe, nu la europeni, astfel că nu se pot plânge că mănâncă animale stresate din cauza drumului lung. În fapt, ONG-urile din statele UE au fost cele care au făcut presiuni pentru bunăstarea animalelor, care însemna interzicerea transportului înainte de sacrificare.

”Din informațiile pe care le am de la Comisia Europeană, Comisia Europeană nu va mai accepta exportul de animale vii. Și atunci trebuie să facem abatoare kosher și halal în România. Am fost în Arabia Saudită și au fost de acord cu noi, aștept să vină în România fondul de investiții cu capital de stat din Arabia Saudită, pentru că am obținut de la Comisia Europeană să poți autoriza abatorizare în sectorul ovin și normal, dar și halal. Deci poți să investești și în zona de halal. Pentru ca exportul de carne să se poată realiza conform standardelor dorite de țările arabe și la volumul pe care îl poate asigura România, ar fi nevoie de construcția aeroportului București-Sud”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

”Nu ONG-urile conduc lumea asta”

Președintele Asociației Crescătorilor de Ovine din județul Alba, dr. Horia Moruțan, ne spune că nu va exista posibilitatea să se interzică exportul de animale vii sau am fi cei mai fraieri, noi, ca națiune, să acceptăm chestii de genul ăsta.

”În acest moment oprirea exportului animalelor vii este imposibilă din punct de vedere economic pentru crescătorii de oi din România. Dacă Uniunea Europeană ne cere așa ceva, noi trebuie să motivăm că este o tradiție seculară, că oamenii din asta trăiesc. Nu ONG-urile conduc lumea. Partenerii noștri principali sunt cei din țările arabe și ar fi o variantă ideală să putem să vindem animale deja sacrificate, uitați-vă la supermarketuri, ambalează două felii de salam într-o folie și deja au un preț mult mai mare. Discuțiile astea cu abatoare kosher și halal în România sunt discuții de pe vremea lui Pazvante. Arabii au tradițiile lor și nu acceptă tăieri de animale decât în modul halal, ceea ce înseamnă că nu poți sacrifica acolo niciun alt animal în afara ovinelor și caprinelor. Plus că trebuie să aibă omul lor care să stea permanent în abator, să supravegheze, e mai complicat. Este o politică fundamentală și trebuie să fie a României. Interesul nostru este să facem bani. Normal că și eu aș vrea, ca și român, să vând la prețul cel mai mare, dar de aici până la a ne interzice transportul animalelor vii e cale lungă. Păi atunci noi ce negociatori avem cu Uniunea Europeană?”, ne-a declarat dr. Horia Moruțan, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine din județul Alba.

Acesta ne mai spune că ministrul Agriculturii, Florin Barbu, i-a mințit pe crescători susținând că a cerut la UE subvenție pentru reproducerea la ovine, dar căp, după ce a sunat la Bruxelles, a aflat că România nu a depus nicio solicitare.

Nu e profitabil

Într-o analiză făcută de Curtea de Conturi Europeană se arată că transportul cărnii în locul transportului de animale vii ar putea fi mai durabil din perspectiva atât a bunăstării animalelor, cât și a impactului asupra mediului și a schimbărilor climatice, dar că această soluție nu este profitabilă din punct de vedere economic.

”În ultimii ani, cetățenii UE au devenit din ce în ce mai preocupați de bunăstarea animalelor, iar organizațiile neguvernamentale (ONG-uri) au insistat asupra condițiilor precare pe care animalele le pot îndura în timpul transportului. Toate acestea au ridicat întrebări nu numai cu privire la eficacitatea normelor UE, ci și cu privire la rațiunea de a fi a transportului de animale vii pe perioade lungi de timp sau pe distanțe lungi”, se preciza în analiza Curții de Conturi Europene.

Volkswagen – sfârșitul deutsche Qualität

La sfârșitul lunii octombrie, Volkswagen a anunțat că ia în considerare închiderea a trei fabrici din Germania, ceea ce ar duce la pierderea a zeci de mii de locuri de muncă, precum și la o reducere generală a salariilor.

Cu datorii de peste 200 de miliarde de euro, VW a devenit cea mai îndatorată societate cotată la bursă din lume. Vânzările sale au scăzut, iar costurile (în special energia, personalul, cercetarea și dezvoltarea) au explodat. La 30 octombrie, grupul a confirmat aceste temeri: o scădere cu 63,7% a profitului net pentru al treilea trimestru.

Cum a ajuns în acestă situație primul constructor auto european, cel mai mare angajator industrial din țara deutsche Qualität?

Glorie și decădere

În 2017, Volkswagen era la apogeul gloriei sale( cu sloganul arogant  „Das Auto”), dar căderea  va fi zgomotoasă, comentează AFP. După scandalul Dieselgate, grupul înregistrează pierderi de 32 de miliarde de euro și  lansează un plan colosal de trecere la vehicule electrice – prea scumpe. O mișcare greșită în fața rivalilor din UE, China și SUA.

Ulterior, două evenimente au precipitat calitatea germană spre abis: embargoul european asupra gazului rusesc în urma declanșării războiului din Ucraina, care a crescut costul energiei, și voința Chinei de autosuficiență în domeniul auto. Made in China înseamnă sfârșitul erei Made in Germany.

Guvernanță problematică

Fondatorul Volkswagen, Ferdinand Porsche, a avut doi copii: o fiică, Louise, și un băiat, Ferdinand (Ferry). Louise s-a căsătorit cu avocatul Anton Piëch în 1928, care a condus fabrica principală VW din 1941 până în 1945. De partea sa, Ferry a dezvoltat considerabil marca sport Porsche, fondată de tatăl său în 1931. Dar Piëch și Porsche s-au angajat într-o competiție acerbă pentru controlul Volkswagen. Evident, rețeaua de lupte familiale și influențe politice a afectat modul de conducere a producătorului din Wolfsburg.

Management toxic

Cunoscut pentru intransigența, ambiția și autoritarismul său, Ferdinand Piëch a concediat frecvent responsabilii pe care îi considera insuficient de performanți. Se spune chiar că răspunsul său preferat, atunci când un subaltern îi prezenta o problemă pe care nu reușise să o rezolve, era: „Știu numele succesorului tău” .

Nu a ezitat niciodată să pună această amenințare în aplicare. Oricum, această cultură a fricii nu a facilitat cu siguranță revizuirile care deveniseră totuși indispensabile. Schimbarea unei culturi este cu siguranță una dintre cele mai dificile sarcini manageriale, iar urgența în care se află acum Volkswagen nu îi va permite să o facă cu ușurință.

Dacă modelul economic al Germaniei este din ce în ce mai șubred, poate vom asista la prăbușirea VW – un adevărat mit german.

Cutremur în sistemul energetic. Se pregătește greva în sectorul nuclear

1

Aberațiile din noua Lege a pensiilor i-au determinat pe angajații din sectorul nuclear să demareze acțiuni de protest, aceștia fiind deciși să meargă până la declanșarea grevei. Guvernul și Parlamentul i-au condamnat la moarte pe acești lucrători, prelungindu-le expunerea la nivelul I de radiații de la 15 ani, la 22 de ani, și tăindu-le și pensile cu peste 30%. Este vorba despre angajații care prelucrează uraniul și care activează în fabrica de combustibil nuclear, expuși la un nivel extrem al radiațiilor, a căror speranță de viață este de sub 50 de ani. 

Tăierea grupelor de muncă și majorarea vârstei de pensionare pentru cei care lucrează în mediu toxic au fost ordonate de Comisia Europeană. Motivația Comisiei a fost că România trebuie să îmbunătățească condițiile de muncă, transformând mediile toxice în medii sănătoase. Ar fi instructiv și educativ dacă Ursula von der Leyen ar presta în fabricile de prelucrare a uraniului și de combustibil nuclear măcar câteva luni, nu peste 22 de ani, cât îi obligă acum pe muncitorii români. Speranța de viață pentru acești lucrători este la o medie de 50 de ani, deși foarte mulți mor de tineri, secerați de cancerele provocate de radiații.

Pe lângă majorarea stagiului de cotizare, Guvernul și Parlamentul au decis să le majoreze și vârsta de pensionare, astfel că nu pot ieși mai devreme de 45 de ani, ceea ce înseamnă și mai mulți ani expunere la radiații. Sindicaliștii din sector au anunțat acțiuni de protest și sunt deciși să meargă până la declanșarea grevei, punând mari probleme sistemului energetic. Lupta se va duce până la capăt pentru că, ne spun sindicaliștii, angajații nu vor să moară la locul de muncă. Mai mult, dacă nimic nu va funcționa, lucrătorii din sector își vor da demisia în masă, ne spun sindicaliștii.

”Actuala lege a pensiilor a adăugat nu mai puțin de 7 ani pentru zona I de radiații și 10 ani pentru zona II pentru ca acești lucrători să poată beneficia de dreptul la recunoașterea condițiilor nocive de muncă (ducand vechimea în zonele de radiații la 22 ani în zona I și 25 de ani în zona II). În plus, legea nu mai recunoaște stagiile complete de cotizare de care au beneficiat toți cei pensionați anterior datei de 1 septembrie 2024, ducând la discriminări, inechități și diferențe majore la cuantumul pensiei pentru angajații care au lucrat în condiții similare (aceeași vechime și aceleași condiții de muncă)”, se arată într-un comunicat al Federației Sindicatelor Energetica.

Pensii mai mici cu peste 30%

Să îi obligi pe oameni să lucreze 7 ani în plus în zona I de radiații înseamnă moarte sigură, susține Claudiu Gal, președintele Federației Sindicatelor Energetica. Acesta ne spune că a fost împreună cu colegii de la fabrica de uraniu Feldioara și de la fabrica de combustibil nuclear Mioveni la ministrul Muncii, Simona Oprescu, înainte de promulgarea legii, și i-au explicat toate problemele.

Pe ultima sută de metri s-a corectat puțin modul de calcul de la 0,50 la 1 punct pentru oamenii aceștia, dar au rămas cu stagiul de cotizare mult mai mare. ”În zona I de radiații s-a mărit stagiul de cotizare de la 15 ani, la 22 de ani, ceea ce este aproape imposibil de realizat, și la zona II de radiații, de la 17 ani, la 25 de ani. Plus faptul că cei care ies după 1 septembrie 2024, au pensile mai mici cu peste 30%. Pentru cei care lucrează în zona I de radiații speranța de viață este undeva la 50-52 de ani, deși mulți au murit și mai tineri, din cauza cancerelor. În zonele respective, instalațiile sunt din 1960 și nu au fost făcute modernizări și nu au fost reduse pulberile de uraniu. Dacă te angajezi la 22 de ani, să zicem, pentru că oricum trebuie să ai peste 20 de ani ca să lucrezi în acest domeniu, trebuie să lucrezi acum în zona I de radiații nu 22 de ani, ci 23 de ani sau 24 de ani, dacă te-ai angajat la vârsta de 21 de ani, pentru că nu ai voie să ieși la pensie înainte de 45 de ani, conform noilor prevederi din Legea pensiilor”, ne-a declarat Claudiu Gal, președintele Federației Sindicatelor Energetica.

Se va asigura securitatea centralei

Toate studiile făcute și recomandările internaționale spun că zona I de radiații este o zonă extrem de periculoasă pentru sănătatea oamenilor, însă Ministrul Muncii a justificat că a vorbit cu cei de la Cernavodă și de la CNCAN, care i-au spus, probabil, că oamenii pot rezista mai mulți ani expuși la doze maxime de radiații. ”Avem 800 de angajați cu expunere la nivelul I de radiații. Media de vârstă a angajaților este acum de 40 de ani și oamenii spun că, dacă legea nu se schimbă, vor pleca din sector, pentru că nu vor să moară la locul de muncă. Iar din urmă nu vor mai veni alții, pentru că nu e nimeni nebun să se sinucidă. Dacă protestul de la Ministerul Muncii nu va avea efect, ne gândim la declanșarea unei greve în sectorul nuclear. E puțin mai complicat, pentru că va trebui să asigurăm partea de securitate a centralei de la Cernavodă, dar greva va însemna reducerea producției de energie, asta e clar”, ne-a mai precizat președintele Federației Sindicatelor Energetica, Claudiu Gal.

Vine avalanșa dolarului puternic!

Alegerile din SUA ar putea fi începutul unei creșteri masive a dolarului.  

Fără prea multă claritate asupra a ceea ce urmează, piețele fac în prezent o reîntoarcere a acțiunii prețurilor dolarului după victoria lui Donald Trump din 2016, în timp ce creșterea ratelor dobânzilor din SUA față de restul lumii susține dolarul, potrivit Financial Times. Dacă președintele ales va merge până la capăt cu tarifele, urmează schimbări mai mari.

În 2018, după ce SUA au impus un tarif de 25 % pe jumătate din tot ceea ce importau din China, yuanul a scăzut cu 10 % față de dolar, în ceea ce a fost aproape o compensare de unu la unu. Prin urmare, prețurile de import în SUA denominate în dolari s-au modificat puțin, iar tarifele nu au perturbat prea mult echilibrul cu inflație scăzută dinaintea pandemiei Covid-19.

Lecția care se desprinde din acest episod este că piețele tranzacționează tarifele ca pe un șoc negativ al condițiilor de schimb: moneda țării care face obiectul tarifelor scade pentru a compensa impactul asupra competitivității.

În cazul în care SUA impune tarife suplimentare și poate mult mai mari, yuanului va slăbi.  Așa s-a întâmplat în 2015 și 2016, când au avut loc ieșiri masive de capital din China.

Un tarif de 60 % pentru toate importurile din China, o cifră vehiculată de Trump în timpul campaniei, ar putea necesita o scădere de 50 % a yuanului față de dolar pentru a menține prețurile de import din SUA stabile. Chiar dacă China impune tarife de retorsiune, amploarea deprecierii necesare a monedei naționale va fi probabil fără precedent.

Pentru alte piețe emergente, o depreciere atât de mare va fi seismică. Monedele din întreaga Asie vor scădea în tandem cu yuanul din două motive.

În primul rând, piețele vor considera un război tarifar și toată instabilitatea care îl însoțește drept un factor negativ pentru creșterea globală. În al doilea rând, comerțul mondial este denominat în dolari, ceea ce înseamnă că piețele emergente pierd putere de cumpărare atunci când dolarul crește.

America are mai mult spațiu fiscal decât orice altă țară și pare hotărâtă să îl folosească – avantaj pentru dolar. Tarifele sunt doar o manifestare a deglobalizării, un proces care transferă creșterea de pe piețele emergente înapoi în SUA.

Piața criptomonedelor depășește vârful din era pandemiei. Bitcoin se apropie de 90 000 de dolari!

1

Bitcoin se apropia marți de pragul de 90.000 de dolari,  susținut de euforia în urma alegerii lui Donald Trump ca președinte al Statelor Unite, considerat favorabil criptomonedelor.

Cea mai cunoscută monedă digitală din lume, atent monitorizată în săptămâna alegerilor americane, a atins 89.637 de dolari în Asia, ceea ce reprezintă un câștig de 25% din 5 noiembrie. Și a ridicat valoarea totală a pieței cripto la 3,1 trilioane de dolari,  peste vârful din epoca pandemiei, potrivit Bloomberg. Investitorii pariază că Bitcoin va trece de 100.000 de dolari până la sfârșitul anului.

Creșterea Bitcoin ”este o consecință a alegerii lui Donald Trump, un susținător al industriei, care nu poate decât să întărească cererea pentru sector și pentru criptomonede în sine”, a declarat Nick Twidale, analist șef de piață la ATFX Global în Sydney, pentru Reuters.

În timpul campaniei sale, Trump a promis să facă din Statele Unite „capitala criptomonedelor” și să acumuleze un stoc național de Bitcoin.

Deși detaliile unui astfel de proiect sunt necunoscute, acțiunile unor companii legate de mineritul și schimbul de criptomonede –  Riot Platforms, MARA Holdings și  CleanSpark – au crescut cu până la 30%. MicroStrategy a anunțat că a cheltuit  aproape 2 miliarde de dolari pentru a cumpăra Bitcoin  între 31 octombrie și 10 noiembrie.

Un Domald Trump favorabil industriei cripto este o schimbare bruscă de la poziția dură a  Securities & Exchange Commission(SEC) în timpul administrației Biden. Trump a lansat în septembrie un nou proiect de criptomonedă numit World Liberty Financial.

Euforia este ilustrată de o dublare recentă a prețului Dogecoin, un favorit al mulțimii de meme-uri promovat de  miliardarul Elon Musk, susținător al lui Trump.

Bitcoin a crescut cu aproximativ 110% în 2024, ajutat de cererea robustă de ETF-uri în SUA și de reducerile ratei dobânzii de către Rezerva Federală. Evoluția token-ului depășește randamentele unor acțiuni globale și ale aurului. Luni, rulajul iShares Bitcoin Trust al BlackRock în valoare de 39 de miliarde de dolari a atins un maxim istoric.

„Ceea ce vedem nu este doar depășirea unui nou prag de preț; este un semnal că piața crede din ce în ce mai mult că Bitcoin este un activ mai stabil, chiar favorizat politic”, subliniază Justin D’Anethan, responsabil cu dezvoltarea comercială la managerul de acrive digitale Keyrock.

Kremlinul se teme de Trump

Deși este de obicei uitată în Occident, administrația Trump – nu cea a lui Barack Obama sau a lui Joe Biden – a fost cea care a început furnizarea de arme Ucrainei în 2017.

Trump a permis și serviciilor secrete americane să consolideze prezența în Ucraina – o mișcare care a jucat un rol important în prevenirea victoriei ruse în primele luni ale anului 2022.

De fapt, în afară de unele remarci diplomatice la adresa lui Vladimir Putin, președintele ales al SUA a făcut puține lucruri pentru a îmbunătăți relațiile cu Rusia, potrivit lui Anatol Lieven, fost corespondent de război și director al Programului Eurasia la Quincy Institute for Responsible Statecraft. În plus, l-a sfătuit pe Putin să nu escaladeze războiul din Ucraina.

În urma victoriei electorale a lui Trump, Ministerul rus de Externe a declarat că „nu își face iluzii” în ceea ce îl privește, adăugând că „elita politică conducătoare din America aderă la principiile anti-rusești și la politica de ”îngrădire a Moscovei”, indiferent de partidul aflat la conducere.

Două angoase

Când vine vorba de negocieri cu administrația republicană pentru a pune capăt războiului din Ucraina, Kremlinul se teme de o repetare a inițiativei notorii a lui Trump de a negocia un acord cu dictatorul nord-coreean Kim Jong Un.

Trump îi poate face lui Putin o ofertă de pace pe care o consideră cu adevărat generoasă și viabilă, dar care nu îndeplinește condițiile minime ale Rusiei. Kremlinul se teme, de asemenea, că opozanții unui acord din cadrul Departamentului de Stat l-ar putea pregăti în mod deliberat pe Trump să eșueze în acest fel.

Zelenski neseriosul

Pentru a avea șanse de succes, negocierile oficiale vor trebui să fie precedate de discuții pregătitoare, de preferință în secret. Nu se cunosc încă alegerile lui Trump pentru secretarul de stat și consilierul pe probleme de securitate națională și nici care va fi atitudinea acestora față de Rusia și Ucraina.

Cu toate acestea, realitatea militară  pare să fi convins majoritatea membrilor echipei sale că recuperarea de către Ucraina a întregului teritoriu pierdut este acum imposibilă. După cum a declarat un consilier al campaniei 2024, Bryan Lanza, pentru BBC săptămâna aceasta: ”Dacă președintele Zelenski vine la masă și spune putem avea pace doar dacă avem Crimeea,  ne arată că nu este serios. Crimeea este pierdută.” Lanza a adăugat că planul SUA este „nu o viziune pentru câștig, ci o viziune pentru pace”.

Ce va face Rusia ?

Rusia ar putea accepta un moratoriu îndelungat asupra cererii Ucrainei de aderare la NATO – de exemplu, 20 de ani, așa cum ar fi propus unii membri ai echipei lui Trump – dar aceasta este o chestiune care poate fi clarificată doar în cadrul discuțiilor.

Dacă rușii știu că singurul teritoriu pe care îl vor obține în Ucraina este cel pe care îl ocupă efectiv, atunci, în mod evident, au un stimulent uriaș pentru a cuceri cât mai mult teren posibil înainte ca Trump să intre în funcție.

Centrala pe gaze de la Iernut, o poveste fără sfârșit. Contractorul invocă erori la ingineria electrică

Ministerul Energiei a anunțat o nouă prelungire a finalizării centralei de la Iernut, dat fiind că spaniolii de la Duro Felguera nu se pot încadra în termenul de 31.12.2024. Următorul termen ar fi iunie 2025, însă contractorul a invocat apariția unor probleme structurale, de genul neconformități apărute la unele echipamente, negocieri greoaie cu subcontractanții, precum și existența unor erori cât și elemente incomplete privind ingineria electrică, instrumentație și control, deși această documentație a fost supervizată anterior și de către executant.

Saga construcției centralei pe gaze de la Iernut, investiție a statului român, prin Romgaz, pare să nu mai aibă vreun sfârșit. Cu un contract încheiat în 2016 și un termen de finalizare în 2020, centrala de 430 MW nu a reușit nici acum să treacă linia de finiș, în condițiile în care criza energetică a împins spre dezastru întreaga economie.

Deși ministrul Sebastian Burduja ne tot amețește cu termene de finalizare în acest an, de genul dăm în funcțiune o jumătate din centrală, instituția pe care o conduce tocmai a emis un proiect de ordonanță prin care prelungește momentul dării în folosință până în iunie 2025. Ultima amânare, dintr-un șir lung de amânări, nu pare nici ea foarte realistă, dat fiind că spaniolii de la Duro Felguera, contractorul proiectului, au invocat motive de întârziere cât se poate de problematice. Astfel, executantul a înregistrat întârzieri din cauza necesității de a înlătura neconformități apărute la unele echipamente, a negocierii greoaie cu subcontractanții esențiali pentru finalizarea lucrărilor din vechiul contract, pentru mobilizarea acestora în noul contract de lucrări, dar și a existenței unor erori cât și elemente incomplete privind ingineria electrică, instrumentație și

control, deși această documentație a fost supervizată anterior și de către executants. Totodată, contractorul a mai invocat necesitatea renegocierii contractelor cu furnizorii esențiali pentru asigurarea de asistență tehnică în vederea punerii în funcțiune a echipamentelor și acordarea garanției și necesitatea renegocierii contractelor cu furnizorii esențiali pentru asigurarea de asistență tehnică în vederea punerii în funcțiune a echipamentelor și acordarea garanției.

Întârziere de peste 4 ani

Centrala a beneficiat de o finanțare de 320.912.359,0 lei, din contravaloarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, iar neîncadrarea în acest ultim termen ar putea înseamna ca statul român să piardă acești bani.

La data de 31 octombrie 2016, între SNGN Romgaz SA și Asocierea formată din Duro Felguera S.A. și Romelectro S.A, în calitate de executant, a fost încheiat contractul de lucrări nr. 13384/2016, având ca obiect realizarea proiectului de investiții „Dezvoltarea CTE lernut, prin constructia unei centrale termoelectrice de 430 MW, cu ciclu cornbinat cu turbine cu gaze”, susține Ministerul Energiei. Asocierea nu a finalizat lucrările contractuale până la data prevăzută, 26 decembrie 2020, între părți nu a mai fost încheiat un act adițional prin care să se prelungească durata contractual, iar în aprilie 2021 Romgaz a reziliat contractul. Ulterior, în iulie 2022, pentru deblocarea situației și în vederea reluării lucrărilor, Romgaz a transmis către Duro Felguera solicitarea de participare la finalizarea lucrărilor și punerea în funcțiune a obiectivului de investiții, noul contract cu aceeași firmă spaniolă intrând în vigoare în iulie 2023.

67% din 6%

În 2021, reprezentanții companiei spaniole spuneau că peste 94% din centrala de la Iernut ar fi gata. În aceste condiții, cele aproximativ 6 procente nefinalizate din centrală s-au executat în proporție de 67%, astfel că nu se va reuși încadrarea în termenul final din cel de-al doilea contract încheiat, care ar fi trebuit să fie decembrie 2024. ”SNGN Romgaz S.A. se află în imposibilitatea de a finaliza centrala cu ciclu combinat de la Iernut la termenul prevăzut de HG nr. 1118/2023, respectiv 31.12.2024, este oportună și necesară prelungirea perioadei de implementare a Planului Național de Investiții până la 30 iunie 2025 în ceea ce privește finalizarea și punerea în funcțiune a investițiilor finanțate din fondurile PNI și până la 31 decembrie 2025 în ceea ce privește rambursarea cheltuielilor pentru a permite aplicarea în continuare a prevederilor contractului de finanțare a investiției Ciclu combinat cu turbine pe gaz – Iernut, astfel încât aceasta să beneficieze de finanțare nerambursabilă din PNI”, a precizat Ministerul Energiei.

Guvernul Ciolacu a dus salariul mediu net pe economie la 5.228 lei, un plus de aproape 14% față de 2023

0

În ultimele luni, România a înregistrat o creștere semnificativă a salariului mediu, astfel că nivelul de trai al românilor s-a îmbunătățit constant datorită politicilor economice și sociale promovate de Guvernul Ciolacu.

În septembrie 2024, salariul mediu net a atins 5.228 lei, cu o creștere de 13,8% față de aceeași perioadă a anului trecut. Ajustat la inflație, această majorare reprezintă un avans anual real de 8,8%, conform datelor oferite de Institutul Național de Statistică (INS).

Creșterea salariilor, prin investiții în sectoare-cheie

Politicile Guvernului Ciolacu vizează, încă de la jumătatea lui 2023, încurajarea investițiilor publice și private, ceea ce a dus la o creștere consistentă a producției și a veniturilor angajaților în multiple sectoare economice. Salariul mediu brut a fost în luna septembrie de 8.553 lei, cu 110 lei (1,3%) mai mare decât în luna august 2024.

Sectoarele care au beneficiat de cea mai mare creștere a salariului mediu includ extracția petrolului brut și a gazelor naturale (+13,3%) și fabricarea produselor de cocserie și prelucrarea țițeiului (+12,7%). Alte domenii, precum industria metalurgică, fabricarea autovehiculelor, telecomunicațiile și serviciile de depozitare, au înregistrat și ele creșteri între 4% și 8,5%.

Social-democrații au adus creșteri salariale record

În iulie 2024, deci la doar un an de guvernare social-democrată, salariul mediu net în România avea o creștere anuală de 14,8%, depășind echivalentul a 1.000 de euro. Conform datelor INS, această creștere a fost resimțită în peste 90% dintre județele țării, iar în peste 60% dintre acestea, avansul a depășit media națională.

Din martie 2024, salariul mediu net s-a menținut peste 1.000 de euro lunar, reflectând angajamentul Executivului Ciolacu de a stimula economia și de a susține puterea de cumpărare.

Țintă pentru 2029: salariu mediu brut de peste 2.600 euro lunar

Propunerea PSD pentru 2025-2028 include finanțări masive de 211 miliarde de euro, vizând transformarea României în lider economic în Europa de Est și de Sud-Est. Prin investiții și reducerea impozitării muncii, PSD urmărește creșterea veniturilor populației și reducerea diferențelor salariale între regiuni.

Conform documentului programatic PSD, salariul mediu brut va depăși 2.600 de euro până în 2029, iar peste 1,5 milioane de contracte vor avea un salariu net de peste 1.500 de euro.

PSD și Marcel Ciolacu au demonstrat că sunt cei care cresc veniturile românilor, salariul minim și pensiile. Calea sigură pentru România trebuie să conțină reindustrializarea economiei naționale și finalizarea autostrăzilor, oferind în același timp tuturor românilor, din țară și din diaspora, acces egal la sănătate și educație și un program național de protejare a tinerilor de droguri. CMF 31240010

UPDATE. A murit omul de afaceri Silviu Prigoană/Apropiații, în stare de șoc!

1

Informație de ultimă oră. Omul de afaceri Silviu Prigoană, fondatorul postului Realitatea TV, a încetat, marți, din viață.

Apropiații omului de afaceri sunt în stare de șoc, după ce au aflat vestea că Silviu Prigoană a murit.

UPDATE 3. Reacția Adrianei Bahmuțeanu: Copiii mei nu mai au tată

Fosta soție a lui Silviu Prigoană, jurnalista Adriana Bahmuțeanu, a făcut câteva declarații, la Antena 3, după decesul omului de afaceri. A spus că e în stare de șoc după ce a aflat că fostul ei soț a murit. Ea a mai explicat că Prigoană avea de mult timp probleme cu inima.

„Dumnezeu să-l odihnească, săracul. Îmi pare rău că s-a întâmplat atât de brusc. E o moarte atât de neașteptată. El era cardiac, avea de mult timp probleme cu inima și probabil pe fondul unor supărări legate de afaceri sau de viața particulară s-a întâmplat și lucrul ăsta. Suntem în stare de șoc, de-abia am aflat și noi. Îmi pare rău. Am aflat din presă. Nu știu dacă s-a înecat cu mâncare, aștept expertiza medico-legală. Nici nu mai contează detaliile, important și tragic e că nu mai e pe lumea asta și copiii mei nu mai au tată. Am vorbit cu copiii. Sunt în stare de șoc. Nu era alături de copii, ei erau la școală”, a declarat Adriana Bahmuțeanu, citată de site-ul postului de știri.

Ea a mai afirmat că Silviu Prigoană „se simțea rău de ceva timp, pe fondul unor nemulțumiri legate de afaceri”. „Știam că nu e bine cu inima de când eram noi împreună”, a mai spus aceasta.

UPDATE 2: Detalii de ultimă oră indică faptul că omul de afaceri Silviu Prigoană a murit într-un restaurant din Bran.

S-au aflat primele informații de la IPJ Brașov. „În această după-amiază, poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Bran au fost sesiszati cu privire la faptul că, în timp ce o persoană, de 60 de ani, lua masa împreună cu alte persoane, la un restaurant din Staţiunea Bran, a resimţit o stare de rău, fapt pentru care a fost solicitat sprijin de specialitate”, transmite IPJ Braşov cu privire la circumstanţele decesului omului de afaceri, informează news.ro.

Echipajul medical sosit la faţa locului a întreprins procedurile de resuscitare, însă, în pofida tuturor manevrelor, a fost declarat decesul bărbatului.

„În cauză, la acest moment, se desfășoară activităţile specifice de cercetare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente”, mai precizează reprezentanții IPJ Braşov.

UPDATE 1: Jurnalistul Robert Turcescu a reacționat, la România TV, la vestea morții lui Silviu Prigoană.

„E ceva de imaginat. Omul acesta era un personaj, un om cu niște idei senzaționale de-a lungul vieții. De la crearea primei televiziuni de știri, la implicarea în afaceri. Am auzit că s-a înecat cu mâncare și nu a reușit manevra pe care a încercat cineva să o facă și s-a așteptat intervenția ambulanței.

Chiar nu s-a găsit nimeni să găsească o metodă eficientă? Toată lumea trebuie să știe acest lucru. Mi se pare incredibil ca un om care a traversat asemenea perioade, să scape de boli incurabile, să i se întâmple un asemenea accident stupid? E îngrozitor. Nu-mi vine să cred. Sunt într-o stare teribilă, mi-a dat un prieten telefon și mi-a spus”, a declarat Robert Turcescu, citat de romaniatv.net.

UPDATE: Din primele informaţii, Prigoană s-ar fi înecat cu mâncare, însă nu ar fi exclusă nici varianta unui infarct.

Știre inițială:

Potrivit realitatea.net, Prigoană a murit după ce s-ar fi înecat cu mâncare și nu a mai putut fi salvat.

Din câte se pare, acesta nu s-ar fi aflat în Capitală când s-a produs nenorocirea. Silviu Prigoană avea 60 de ani.

„Este o mare pierdere”

O primă reacție după ce s-a aflat despre dispariția dintre cei vii a omului de afaceri în vârstă de 60 de ani a avut-o jurnalista Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel”, de la Realitatea Plus.

„Plâng pentru că aseară (luni – N.R.) mi-a dat mai multe mesaje în timpul emisiunii să mă felicite pentru reportajul de la Valencia. Făcusem planul să mai facem emisiuni de dezvăluiri pentru că aveam foarte multe lucruri de spus despre cum Statul Paralel, efectiv, i-a distrus afacerea și i-a luat tot. A fost o primă apariție, dar iată că a fost ultima…înțeleg că a fost un accident stupid. Am fost prima care a aflat.

Era la masă cu cineva, nu era în București, a făcut un acces de tuse, probabil s-a înecat. A căzut la pământ…cel cu care era la masă a sunat la 112 și au încercat să-l resusciteze. A ajuns medicul acolo…nu au reușit, din păcate. Este o mare pierdere, în primul rând pentru presă, pentru că el a fondat, într-adevăr, Realitatea TV și s-a bătut cu foarte multă guverne pentru ca această televiziune să supraviețuiască. Este unul din oamenii care a simțit pe pielea lui ce înseamnă Statul Paralel. A început să povestească săptămâna trecută și plănuiam să facem o următoare emisiune care să prezinte documente. Din păcate, acum nu o să mai poată.” – a spus aceasta, conform sursei citate.

Silviu Prigoană, născut pe 22 decembrie 1963, în Gherla, județul Cluj, a fost un om de afaceri și politician român, fondator al posturilor de televiziune Realitatea TV, Etno TV și Taraf TV. În perioada 2008-2012 a fost deputat de București din partea PD-L. A fost căsătorit cu Adriana Bahmuțeanu. După ce a divorțat de jurnalistă, Silviu Prigoană s-a căsătorit, în urmă cu mai mulți ani, cu Mihaela.

De ce SUA nu au o femeie președinte

În 2016, Hillary Clinton era fost secretar de stat și senator. Candida împotriva magnatului imobiliar fără experiență politică Donald Trump. Ea a pierdut.

În 2024, Kamala Harris era vicepreședinte, fost senator și fost procuror general și candida împotriva lui Trump care era deja expus la un scandal sexual. Și ea a pierdut.

Evenimentele din ultimii opt ani i-ar putea determina pe unii să se întrebe: dacă Clinton nu a fost suficient de bună, și nici Harris nu a fost, va fi vreodată o femeie suficient de bună pentru a fi președinte? Ce fel de femeie ar fi necesară?

În 2017, un studiu a arătat că aproximativ 13% dintre americani erau „furioși sau supărați” de ideea ca o femeie să ocupe funcția de președinte, relatează The Atlantic.

Într-un experiment efectuat în același an, folosind candidați  ipotetici, Yoshikuni Ono și Barry Burden, politologi la Universitatea Wisconsin din Madison, au precizat că alegătorii pedepsesc candidații de sex feminin la președinție cu 2,4 puncte procentuale.

Asta înseamnă că o candidată ipotetică ar obține, să zicem, 47% din voturi, mai degrabă decât 49,4% dacă ar fi un bărbat. Ono și Burden au subliniat că această prejudecată față de candidații prezidențiali de sex feminin a fost cea mai pronunțată în rândul bărbaților și în rândul alegătorilor neafiliați politic – două categorii demografice cu care Harris a avut probleme.

Standardul macho

Femeile au obținut alte tipuri de funcții politice înalte. Reprezintă aproape o treime din Congres. Douăsprezece guvernatori sunt femei.

Totuși, președinția poate fi diferită. Atunci când sociologii le cer alegătorilor să enumere trăsăturile pe care și le doresc la un președinte, aceștia acordă mai multă importanță trăsăturilor masculine, cum ar fi puterea, decât celor feminine, cum ar fi compasiunea.

Primează standardul macho.Familia americană ideală are un tată la conducere. America nu poate fi condusă de o femeie.

Masculinitatea este atât de importantă pentru președinție, încât candidații încearcă adesea să își prezinte adversarii de sex masculin ca fiind feminini. George W. Bush  l-a descris pe John Kerry drept  efeminat în 2004. Marco Rubio a fost ironizat pentru cizmele sale cu toc înalt în 2016.

Iar  femeile care se comportă masculin sunt  penalizate pentru că nu sunt tradițional feminine. „Pentru ca o femeie să fie considerată prezidențială, ar trebui să fie hipermasculină, dar în momentul în care face asta, este condamnată de o mare parte a populației pentru încălcarea normelor feminității”, susține Caroline Heldman, profesor la Occidental College. În esență, o femeie candidat ar trebui să își depășească feminitatea pentru a câștiga o cursă prezidențială.