În timp ce Europa și-a strâns liderii pentru discuții privind soarta Ucrainei și chiar a întregului continent, România l-a declarat pierdut pe președintele țării, rătăcit undeva pe coclaurile Moldovei. La Berlin, la masa marilor puteri, s-au împărțit hărți politice și s-au scris scenarii pentru următorul deceniu, dar noi am lipsit cu grație și resemnare. Dar nu e cazul să ne panicăm: Macron, stăpânul de facto al României, a fost prezent, cu pixul pregătit și agenda deschisă. Căci, așa cum se știe, dacă nu ești la masă, ești în meniu, iar meniul l-au scris alții.

 Dacă Viktor Orban își negociază direct cu Donald Trump și Vladimir Putin locul în piesa asta, Nicușor Dan bifează concedii, poze cu fermieri și acceptă cu seninătate rolul nostru tradițional de garnitură mută la festinul geopolitic al marilor puteri.

Nicușoare, n-ai avut semnal la telefon?

Miercuri, 13 august, cu două zile înainte de importanta vizită a lui Vladimir Putin în Statele Unite, europenii au încercat să își scrie propria lor istorie. Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Polonia și Finlanda, plus președinții Comisiei Europene și Consiliului Europei, împreună cu Volodimir Zelenski și Mark Rutte, s-au strâns ca să pună la cale poziția „Coaliției bunăvoinței”. La scurt timp, a intrat prin videoconferință și Trump, semn că tot ce s-a întâmplat miercuri, fie și prin simpla listă de participanți, a mirosit a decizii mari, înțelegeri la vârf și culise mai adânci decât Marea Neagră.

Și România? Ei bine, România nu a fost acolo. Sau, mai corect spus, Nicușor Dan nu a fost. Ignorat? Neinvitat? Sau poate pur și simplu imposibil de găsit, pierdut undeva prin Moldova, într-o zonă unde semnalul de telefon e la fel de rar ca investițiile străine în ultimele luni? Poate a văzut invitația, dar a bifat „Unseen”, ca nu cumva să fie deranjat între două poze cu Măiuca lu’ Sandu.

Românii, însă, au dormit liniștiți – reprezentarea lor a fost, în aparență, asigurată. Păi, a răspuns prezent Macron! Adevăratul stăpân nu a lipsit de la masa discuțiilor. Și, dacă tot trăi, de bună voie, sub umbrela politică a Parisului, e reconfortant să știm că președintele Franței a „vegheat” la interesele noastre… cum și cât a crezut el de cuviință. Să nu uităm: tot Macron l-a scos din anonimat pe Nicușor Dan, l-a urcat în jilțul prezidențial de la București și l-a prezentat lumii drept „omul său” în regiune. Un fel de „proiect personal”, menit să bifeze că și România are un conducător pe placul Vestului. Numai că, odată instalat pe tron, Nicușor Dan a descoperit crudul adevăr: în ochii francezilor, cumetriile țin doar până la ușa sălii de negocieri.

Iar acum, când s-a dat semnalul adunării marilor puteri, Macron nu l-a mai căutat nici pe el, nici pe Ilie Bolojan, celălalt „valet” care își tocise pantofii prin antecamera Palatului Élysée, așteptând să fie primit cu un zâmbet condescendent și o strângere de mână protocolară.

La Berlin, stăpânul Macron a discutat doar cu cei care contează, iar servitorii de provincie au rămas să-și bea cafeaua rece pe margine, ascultând ecoul porților închise.

Regula de aur a marilor întâlniri e știută în diplomație, am enunțat-o mai sus: dacă nu ești la masă, ești în meniu. Și când în Alaska se vor privi în ochi Vladimir Putin și Donald Trump, în timp ce liderii europeni și-au reglat, deja, strategiile, orice felie poate ajunge pe tocător. E de mirare că deja se vorbește de o „Ialta 2”? Atunci, în 1945, marile puteri au redesenat harta lumii după cum au avut chef, împărțind teritorii și destine. Și știți ce e și mai amar? Atunci, Charles de Gaulle nu a fost invitat la masa negocierilor. Dar, cu tot respectul, să-l compari pe De Gaulle cu Nicușor Dan ar fi ca și cum ai pune un stejar secular lângă o buruiană timidă de balcon.

America a scos România la tablă. A doua oară în 6 luni!

Între timp, Nicușor Dan își joacă propriul rol într-un spectacol paralel. A dat cu bâta în baltă programându-și concediul pentru 2025 fix în perioada în care, la propriu, se scrie istoria. Poate crede că istoria e ca un serial pe Netflix – o poți „binge-ui” mai târziu și o vezi în reluare. În timp ce el se plimbă prin Moldova și face poze cu Maia Sandu pentru campania viitoare, România încasează palme diplomatice în serie.

Americanii ne-au tras deja una zdravănă, certându-ne pentru anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024, o pată neagră pe obrazul democratic al României, pe care noi o tot ascundeam cu eleganța unui măturător care împinge gunoiul sub covor. Departamentul de Stat al SUA a consemnat negru pe alb în raportul său privind drepturile omului că, pe 6 decembrie, Curtea Constituțională a României a șters cu buretele rezultatele primului tur al alegerilor din 24 noiembrie. Motivul oficial? „Multiple nereguli” și „încălcări grave” ale legislației electorale, suficient de dramatice încât să compromită „transparența și corectitudinea campaniei”.

Tradus din limbaj juridic în cel politic: cuiva nu i-a plăcut rezultatul, așa că a apăsat pe butonul de reset. Șmecheria de la București a fost taxată, pentru a doua oară în ultimele 6 luni, iar în diplomația americană, expresia „excesivă”, folosită de Departamentul de Stat, echivalează cu „ne-ați luat de proști”. Ba mai mult, raportul a notat, cu o ironie amară, că justificarea CCR a fost parfumată cu suspiciuni despre o „operațiune de informare rusă” pe rețelele sociale. Doar că, surpriză: observatorii independenți au indicat că acea „campanie rusească” semăna suspect de mult cu o banală acțiune electorală organizată chiar de un partid politic românesc; probabil același care azi pozează în victimă a conspirațiilor internaționale.

Cu alte cuvinte, am fost în stare să fabricăm, în laboratorul propriei politici, un scandal pe care apoi l-am servit lumii drept „interferență externă”, sperând ca nimeni să nu guste destul încât să detecteze ingredientele locale.

Iar europenii în brațele cărora ne-am aruncat ca niște adolescenți îndrăgostiți ne întorc și ei, acum, spatele. Și nu oricum: complotează discret, într-un cerc restrâns, în timp ce noi nici nu știm, nici nu vedem, nici nu auzim.

Și, pentru cei care încearcă să își aline orgoliul cu gândul că nici Ungaria nu a fost invitată la discuțiile din Germania – să nu ne amăgim! Viktor Orbán nu a lipsit din cauză de ignorare, ci pentru că era prea ocupat să vorbească direct cu Donald Trump. Între un apel telefonic personal cu liderul de la Casa Albă și un zoom colectiv cu liderii europeni, Orbán a ales varianta care contează cu adevărat.

Diferența dintre a fi invitat și a fi dorit e uriașă, iar noi încă nu realizăm unde ne aflăm.

Astfel, România a lipsit de la încă un moment crucial și nici măcar nu a părut deranjată. Unii vor spune că a fost doar un episod minor, că oricum nu avem influență majoră. Dar tocmai aici e problema: dacă nu încerci să fii acolo, nu vei fi niciodată mai mult decât un spectator cu bilet de peluză la propriul tău meci de retragere.

Iar când istoria se scrie fără tine, nu doar că riști să fii trecut în josul paginii – riști să ajungi subiectul unei note de subsol! Nicușor Dan poate că s-a bucurat de aerul fresh din Moldova, dar la Berlin s-a decis cum vor arăta următorii ani pentru Europa și, implicit, România. Când se va trage linia, peste 4 ani sau mai devreme, cine știe, nu o să întrebe nimeni dacă i-a priit concediul, ci dacă și-a făcut treaba.

Până atunci, România rămâne la statutul de țară „unseen”: prezentă în lista de contacte, dar fără niciun mesaj important în inbox.