Luca Uzun are 10 ani și vine din Constanța. La doar 8 ani, a urcat pe scena World Championships of Performing Arts (WCOPA), la Los Angeles, și s-a întors cu șapte medalii. Acum, tânărul pianist este inclus în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, ediția 2025, derulată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

WCOPA este o competiție internațională de arte ale spectacolului organizată anual lângă Hollywood, cu participanți din peste 70 de țări, supranumită adesea „Olimpiada talentelor”. Programul are secțiuni pentru muzică, dans, actorie, modeling și arte conexe, iar jurizarea ține cont de tehnică, prezență scenică și originalitate.

Cele 7 medalii ale lui Luca au fost consemnate public de presa locală și de pagina WCOPA România după ediția 2024, unde a concurat la pian și combinații de pian cu voce. Pentru un copil de vârsta lui, palmaresul e rar și arată că pregătirea constantă poate face diferența pe o scenă cu concurenți din toată lumea.

Luca este elev la Școala Gimnazială nr. 24 „Ion Jalea” din Constanța, se pregătește la Atelierul de Arte Elis Ayla (pian și canto). Spațiul este cunoscut în oraș pentru cursuri dedicate copiilor și are o comunitate activă de elevi care participă la concursuri naționale și internaționale.

Luca Uzun a adunat premii și la competiții din țară, inclusiv Pianiștii României și PianoArt, fiind invitat în galele laureaților. A mai bifat trofee și la canto (premiul „Vocea Mării” la 6 ani), iar în 2024 a donat o bursă câștigată unui copil fără posibilități materiale, un gest care vorbește despre educația din spatele succesului, nu doar despre medalii.

Motto-ul lui Luca e simplu: „Nu contează cât de mic ești dacă ai un vis mare.” Pentru mulți copii, astfel de exemple sunt mai convingătoare decât orice discurs. Iar aici intervine și miza campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”: să strângă laolaltă povești de reușită și să le facă vizibile, ca modele realiste pentru colegii lor de generație.

În perioada următoare, Luca își continuă studiile de pian și canto la Constanța și rămâne conectat la circuitul de concursuri pentru juniori.

Pentru campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, intrarea lui Luca Uzun înseamnă o confirmare: în spatele unui copil-performer există muncă zilnică, profesori și o comunitate care îl sprijină. Iar pentru noi mai înseamnă ceva: la vârsta la care cei mai mulți abia încep să cânte primele piese, un copil din Constanța a arătat că poți urca pe o scenă mare și să cobori cu medalii.

La peste opt luni de la decizia CCR care a dus la anularea alegerilor prezidențiale din 2024, cu scurt timp înainte să aibă loc turul al doilea al scrutinului, apar explicații de la nivelul unuia dintre cei nouă judecători ai Curții Constituționale cu privire la această hotărâre care a avut ecouri nu doar la nivel național, ci și dincolo de granițele României.

Judecătoarea Curții Constituționale Laura-Iuliana Scântei a explicat motivele pentru care scrutinul prezidențial din 24 noiembrie 2024 a fost anulat. Aceste explicații au venit marți, 19 august, la Festivalul de Film și Istorii de la Râșnov, unde judecătoarea CCR Scântei a participat la o dezbatere despre reforma justiției. La un moment dat, un participant din public i-a adresat o întrebare fostei parlamentare PNL – unul dintre cei nouă judecători CCR care au decis anularea alegerilor – cu privire la anularea scrutinului de anul trecut.

Ea a arătat că documentele declasificate ale Consiliului Suprem de Apărare a Țării, din 4 decembrie, au semnalat nereguli majore în procesul electoral, în special în campania electorală, potrivit stiripesurse.ro.

Cum s-a ajuns, de fapt, la anularea scrutinului

„Curtea are o competență unică. Un singur proces electoral a fost atribuit, prin Constituție, Curții Constituționale pentru verificarea legalității și confirmarea rezultatului: cel prezidențial. Restul alegerilor intră în atribuția instanțelor judecătorești de drept comun”, a menționat Scântei.

Totodată, judecătoarea CCR a precizat că a reflectat mult asupra acestui caz. A ales să menționeze că frauda electorală din ziua votului poate fi invocată doar dacă are amploarea necesară pentru a modifica ordinea candidaților sau rezultatul final.

„Curtea a stabilit că nu au existat fraude în ziua votării care să fi fost contestate de un competitor”, a explicat judecătoarea.

Scântei: Noi am luat act de constatările CSAT

A rămas, însă, întrebarea: de ce s-a ajuns totuși la anularea alegerilor? Potrivit lui Scântei, explicația vine din documentele desecretizate ale CSAT, care au indicat nereguli în perioada campaniei electorale.

Judecătoarea a menționat, totodată, că a considerat esențial ca analiza corectitudinii alegerilor să nu se limiteze strict la ziua votului, ci să privească întreg procesul electoral.
„CCR nu are competențe să analizeze modul în care alte autorități își îndeplinesc atribuțiile.

Noi am luat act de constatările CSAT, pe care le-am considerat autentice și veridice”, a precizat aceasta.

Dacă CCR nu ar fi anulat scrutinul pe baza informațiilor CSAT, atunci ar fi validat „ceva ce nu corespundea legii”, a concluzionat judecătoarea, conform sursei citate.

„Îmi pare rău că CCR nu a găsit prilejul de a explica oamenilor”

Potrivit prevederilor legale, alegerile sunt definite prin trei criterii obligatorii: libere, periodice și corecte. Ele au fost libere, pentru că oamenii au putut vota candidatul dorit, dar și periodice, pentru că au avut loc la data stabilită.

„A rămas în analiză caracterul corect, care viza caracterul legal. Ce a contat a fost ca exercitarea dreptului să fie conform cu legea, pentru că asta dă caracterul corect”, a menționat Scântei, răspunzând persoanei care i-a adresat întrebarea.

Din documentele CSAT, care arătau cum campania electorală a fost viciată, „noi nu am sancționat – și îmi pare rău că CCR nu a găsit prilejul de a explica oamenilor și poate de a ne cere scuze – niciun alegător pentru cum a votat, ci pentru faptul că un competitor nu a respectat niște acte normative obligatorii”, a mai spus judecătoarea, conform aceleiași surse.

Nu în ultimul rând, aceasta a ales să menționeze, referitor la metodele folosite astăzi în campaniile electorale, inclusiv cele pe internet, și că „lumea s-a mișcat mai repede decât s-a mișcat legislația națională și atribuțiile autorităților în domeniu”.

„Noi am concluzionat că procesul electoral trebuia oprit, pentru că a fost viciat în formele în care au arătat alte autorități. Poate alte autorități ar fi trebuit să intervină și să detalieze înapoi. Noi am spus cum a fost afectată ordinea constituțională, dar poate trebuiau să vină niște răspunsuri mai complete”, a concluzionat judecătoarea.

Ar fi de amintit faptul că primul tur al prezidențialelor a avut loc pe 24 noiembrie 2024 și a fost câștigat de candidatul independent Călin Georgescu, urmat de Elena Lasconi, șefa USR la acel moment și candidata partidului în cursa pentru Cotroceni. Turul doi, programat pentru 8 decembrie, nu a mai avut loc, având în vedere decizia pronunțată de CCR în 6 decembrie.

De altfel, „Național” a scris, recent, despre dezvăluirile publicate de un site american apropiat de echipa Trump, cu privire la subiectul anulării prezidențialelor de anul trecut.

„Un site american apropiat de echipa Trump a publicat informații potrivit cărora la întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin, desfășurată în Alaska, s-ar fi discutat, negru pe alb, despre ceea ce s-a întâmplat în România pe 6 decembrie 2024: anularea alegerilor prezidențiale și înlăturarea din cursă a candidatului Călin Georgescu. Mai mult, surse de la Washington afirmă că dosarul ar fi ajuns deja pe masa noii directoare a Serviciului Național de Informații, Tulsi Gabbard.

Dacă aceste informații se confirmă, România nu mai este doar „o pată pe hartă”, ci devine exemplul viu al unor matrapazlâcuri exportate direct de Administrația Biden, cu complicități interne la București.”

Citiți mai multe AICI: Mulțumim, USR! Mulțumim, Nicușoare: nu mai contăm deloc!

Citiți și: Alertă în Sistem: Trump se uită cu lupa la alegerile prezidențiale din România!

În ultima perioadă am început cu toții să vedem cum lozincile de marketing politic au început să se scufunde precum Titanicul, după ce economiile s-au lovit rând pe rând de aisbergurile numite recesiune, pandemie, BRICS, etc. Dacă până acum în aviație concernul Airbus era cunoscut și recunoscut datorită apetitului său pentru darea de șpagă și exercitarea de presiuni economice de tot felul, se pare ca Boeing începe să îi calce pe urme.

Dar să începem cu începutul. Inițial, între anii 1970 și 1980, Europa a folosit presiunea politică pentru a promova apariția și mai ales cumpărarea avioanelor concernului european Airbus, iar SUA a răspuns la fel forțând achizițiile de avioane produse de Boeing și McDonell Douglas. Scandalul imens de corupție a condus la eliminarea diviziei civile a ultimei, preluată de către concurenta Boeing.
În urma luptelor la baionetă purtate pentru supremație între cei doi giganți, Boeing și Airbus, a apărut Acordul Organizației Mondiale a Comerțului privind Comerțul cu Aeronave Civile (ATCA). ATCA stipula în mod fără echivoc faptul că: „cumpărătorii de aeronave civile ar trebui să fie liberi să selecteze furnizorii pe baza unor factori comerciali și tehnologici”. În plus, acordul mai preciza și că „semnatarii ATCA nu vor solicita companiilor aeriene, producătorilor de aeronave sau altor entități implicate în achiziționarea de aeronave civile și nici nu vor exercita presiuni nerezonabile asupra lor să achiziționeze aeronave civile dintr-o anumită sursă, ceea ce ar crea discriminare împotriva furnizorilor de la orice semnatar”.
În premieră în aviație, acordul interzicea și folosirea unor tarife comerciale pentru aeronave între semnatari.

În mod evident acest acord a convenit perfect companiilor aeriene, nemulțumite de situația în care erau forțate efectiv să cumpere doar anumite aeronave și doar de la anumiți producători. Astfel ATCA a putut permite companiilor aeriene americane să cumpere aeronave Airbus, ca urmare a incapacității fizice de producție conform cererii a companiei Boeing. Tot acordul a facilitat transportatorilor europeni – chiar și Air France – să devină unii dintre cei mai mari clienți ai Boeing în special pe segmentul de avioane lung curier .
Până și în China, companiile aeriene au încercat și reușit parțial, să iși selecteze propriile aeronave, interferențelor guvernului comunist.

Orice minune în Aviație ține trei zile!

Acest dicton ne arată din nou relativitatea deciziilor politice cu implicații directe în aviație ceea ce a făcut astfel încât aspectele pozitive ale acestui tratat ATCA să fie puternic atacate și chiar anulate. În acest sens am putut cu toții vedea cum vânzările de avioane de linie dirijate de guvern au revenit fără nici o jenă, călcând în picioare bruma de morală cu care lozincile de marketing îmbrobodiseră marele public. Totul a început odată cu campania agresivă de vânzări din 1993 a administrației Clinton în Arabia Saudită dar și cu răspunsul Franței care l-a declarat pe președintele Jacques Chirac cel mai bun agent de vânzări Airbus în special pentru contractele încheiate în China și Europa, și care au marcat, sfârșitul erei ATCA.
În ultima perioadă, Qatarul și Emiratele Arabe Unite au semnat comenzi mari în timpul călătoriei președintelui Donald Trump în Orientul Mijlociu din luna mai, în timp ce la Paris Air Show – în lipsa rivalului Boeing, Airbus și compania aeriană poloneză LOT au anunțat încheierea contractului de cumpărare a 40 de avioane Airbus A220 și eliminarea din flotă a brazilienilor cu avioanele lor Embraer 195 în urma unui proces de selecție foarte politizat ( Premierul Donald Tusk pro Soros a încheiat contractul direct până la instalarea președintelui naționalist Nawroki de frica sa nu fie anulat).

Politica bat-o vina!

Odată cu semnarea ATCA companiile aeriene au început rând pe rând să aleagă strict avioanele necesare ținând cont de rutele deservite, condițiile de zbor pe aeroporturile de destinație, prețul petrolului, nivelul personalului, prețul și facilitățile de plată etc.
Fără să țină cont de aceste argumente majore politicienii au aruncat în spatele companiile aeriene de stat aeronave care sunt mai puțin eficiente pentru rețelele lor specifice. Iar aici avem chiar în România tristele exemple oferite de avioanele Airbus 310 și Airbus 318, care au fost cumpărate la suprapreț, nu au produs decât pierderi din operarea lor, se concurau cu alte avioane din flota șamd.

Interferența politică în deciziile de cumpărare ale companiilor aeriene a produs un sentiment de automulțumire a producătorilor care avut de răspuns următoarei întrebării de bun simț: De ce să se încerce atât de mult inovarea cu tehnologii și produse noi când abilitățile de vânzare ale guvernului ajută la protejarea piețelor? Și aici avem exemplul Boeing 737, în fapt o rablă de peste 55 de ani căreia i s-au făcut uplifturi repetate în loc să fie înlocuit cu un avion nou.

O altă consecință a politizării vânzărilor de aeronave este data de expunerea producătorilor de avioane la riscul de a fi luați prin surprindere de evoluțiile geopolitice. La acest capitol putem vedea situația Indiei care amenințată de administrația Trump cu taxe vamale de 50%, urmare a refuzului de a cumpara armament american, va semna cat de curând cu Airbus cumpărarea de avioane, mai ales dacă ancheta catastrofei avionului B 787 Dreamliner al companiei Air India va arăta probleme de fabricație. Dealtfel, americanii de la Boeing, după grevele și problemele avute cu avioanele B737 MAX, l-au transformat în agent de vânzări pe Trump, împreună cu care încearcă să recupereze din decalajul uriaș de pe piața avioanelor mediu curier, vânzând aceeași mârțoagă pe post de cal înaripat.
La polul opus se află Airbus în Rusia, acolo unde Putin l-a pus la colț pe elevul Macron venit cu căciula în mână să se roage să nu i se taie titanium rusesc. Rușii au făcut deja inginerie inversă și în fostele fabrici Airbus produc și comercializează piese de Airbus 320 pe care le vând mai ieftin decât cele originale. Putin i-a propus dealtfel lui Trump ca să primească în schimbul fondurilor rusești blocate în USA avioane Boeing, în acest fel va putea trimite înapoi acasă mare parte din flota de peste 300 de avioane Airbus care operează în Rusia. Consecințele pentru Airbus ar fi în acest caz dezastruoase evident!
Țările din Golf joacă și ele cărțile diferit de Rusia, China și India, țări membre BRICS. Practic cumpara aproape egal de la cei doi lideri mondiali încercând sa găsească un echilibru între cei doi producători mondiali.

Când doi se ceartă al treilea câștigă

China a fost singura piață majoră în care guvernele au jucat un rol decisiv în vânzările de avioane de linie din ultimele decenii dar chiar și acolo, anunțurile de achiziții guvernamentale sunt doar etape finale pe drumul de aprobare a achizițiilor solicitate
de companiile aeriene. Mai mult decât atât, China deși nu a fost semnatară a ATCA, are statut de observator.
China a favorizat de la început Airbus dovadă a faptului ca a ajuns să dețină două linii de asamblare pentru modelul Airbus 320 în timp ce Boeing a deschis mult mai târziu o singură linie de B 737 MAX care a stat mult timp închisă după catastrofele petrecute cu acest model și unde în prezent se află circa 80 de avioane în diverse faze de asamblare.
Conform proverbului, politizarea vânzărilor de avioane de linie ar putea avea o consecință neintenționată majoră. Astfel apariția noului producător chinez de avioane de linie, Comac, cu o gamă tot mai mare de produse încă neprobate, având o cotă de piață aproape zero, un suport minim pentru produse la nivel global, o prezență minimă în vânzări inclusiv la el acasă, dar beneficiind de un sprijin politic și economic național extrem de foarte puternic ar putea fi câștigătorul nedorit al luptei celor doi titani, Boeing și Airbus