Marcel Ciolacu și-a dat demisia. Târziu, firesc și fără strategie. Plecarea lui din fruntea Guvernului nu este nici gest de onoare, nici manevră strategică. Este exact ce pare: un abandon forțat de eșecul electoral, ambalat în ambiguitate politică. Un gest firesc în fața unui dezastru, nu o mutare de șah. Pentru că tabla e deja răsturnată, iar regele PSD joacă fără pioni. Avem finalul logic al unui eșec care s-a văzut de la o poștă.
Candidatul de vitrină al coaliției PSD-PNL – Crin Antonescu – a fost pulverizat încă din primul tur. Umilit electoral și devansat de George Simion și Nicușor Dan, „soluția de echilibru” a eșuat lamentabil. Românii l-au respins cu aceeași vehemență cu care au fost refuzate toate compromisurile în coaliția toxică PSD-PNL, dar scorurile slabe de la „parlamentare” sunt uitate, se pare.
În urma acestui naufragiu, Ciolacu și-a dat demisia. Nu din onoare, nu din viziune. Ci pentru că oricum era pe cale să fie scos din joc de viitorul președinte. A ales să pară stăpân pe situație când, în realitate, a fost pus la colț de votul oamenilor.
Dar, să nu ne lăsăm păcăliți: PSD nu pleacă nicăieri. Ciolacu pleacă, însă partidul rămâne. Cu ghearele bine înfipte în administrație, în companiile de stat, în funcțiile de consilieri, în cabinete și în toate robinetele de resurse. Vorbim de sute, poate mii de posturi și contracte ce nu pot fi lăsate „reziștilor” din USR care tot amușinează pe lângă Palatul Victoria, cu apetit de pradă.
În mod normal, un partid care își asumă eșecul iese de la guvernare. Se repliază, se reformează, tace și învață. Nu e cazul. PSD vrea să mimeze opoziția din interiorul Puterii. O demisie de fațadă, o retragere controlată, dar cu mâinile adânc în buzunarul statului. Asta nu e strategie. E instinct de conservare al unui partid care refuză să se reformeze și își face veacul cu aceeași garnitură epuizată de baroni, figuranți și sinecuriști.
Ciolacu n-a avut nicio strategie nici în campanie, n-are nici acum. Doar o frică viscerală de ceea ce i se poate întâmpla în caz că îndrăznește să strice ploile „Sistemului”. În schimb, partidul pe care îl lasă în urmă nu vrea decât să se lipească de orice formă de putere. Cu orice preț. Pentru că adevărata miză în politica românească nu este guvernarea, ci păstrarea privilegiilor.
Așadar, domnule Ciolacu, dacă tot ați plecat din fotoliul de prim-ministru, mergeți până la capăt și scoateți PSD de la guvernare! Altfel, demisia dumneavoastră nu înseamnă nimic. Doar o retragere mimată, o mișcare de imagine fără impact într-o țară care s-a săturat de „tactici” obosite și de politicieni care nu mai inspiră nimic.
Ilie Bolojan, premierul din umbră
Între timp, Ilie Bolojan își freacă mâinile. L-a „carotat” pe Antonescu în campanie, a tăcut strategic și acum se pregătește să conducă Guvernul, din umbră, cu sprijin, ironic, chiar de la PSD.
Oficial, Cătălin Predoiu a fost desemnat premier, dar în culise, influența reală o va exercita Bolojan, omul din Bihor cu apetit pentru control. Numirea lui Predoiu, perceput de mulți drept o soluție de avarie și un om al „Sistemului”, este doar o continuitate a vechilor reflexe politice, nu o schimbare reală.
Ce dacă acest Executiv nu mai are legitimitate în ochii electoratului? Pe cine mai interesează asta într-o democrație românească obosită? Bolojan și Dacian Cioloș vor să aducă la putere un partid (USR) care a luat abia 12% din voturi, dar asta nu mai contează atunci când ai binecuvântare de la Bruxelles. Dacă-i ordin, executăm, ‘trăiască stăpânii soroșiști!
USR-ul jubilează după ultimele evenimente. Cătălin Drulă, care n-a dus un tren la timp cât a fost ministru, este gata să revină la „butoane”. Vlad Voiculescu, eternul salvator cu mânecile suflecate și idei necoapte, visează din nou la portofoliul Sănătății… dar mai ales la „combinațiile” pe care le poate face. Cristian Ghinea, apostolul unui PNRR complet ratat, așteaptă cu nerăbdare să explice românilor, de sus, cum funcționează Europa. Împreună, visează la revenirea „echipei de tehnocrați” care a eșuat lamentabil prima dată. Dar acum au contextul perfect: câteva luni de putere sunt suficiente pentru trei, patru… nouă tunuri zdravene și ceva contracte strategice, plus niște „reforme” care se vor traduce prin haos birocratic și dezinteres total față de realitățile din țară.
„Reziștii” atacă bugetul României de pe trotinete, vor să rezolve rapid „ce trebuie”, înainte să se închidă porțile la Palatul Victoria.
Se mai îndoiește cineva că revenirea USR la guvernare nu înseamnă reformă, de fapt, ci instabilitate garantată, radicalism de birou și o nouă ruptură între administrație și cetățeni? Să dai țara pe mâna unor „specialiști” rupți de realitate și avizi de revanșă este ca și cum ai lăsa briciul în mâinile maimuțelor.
Decontul a început
Românii au vorbit clar la urne: ajunge! S-au săturat de aroganță, de rotative între PSD și PNL, de înțelegeri de culise și de guvernări pentru sinecuri, nu pentru cetățeni. PSD și PNL au trăit ani întregi din improvizații și autosuficiență, iar acum plătesc nota – azi, cele două formațiuni sunt în pragul dispariției pentru că, din 2000 încoace, au ales să nu facă nimic!
Baronii locali, simboluri ale unei politici eșuate, au fost preocupați doar să-și consolideze feudele, cum e cazul lui Paul Stănescu. În PNL, lideri ca Robert Sighiartău au preferat să mimeze opoziția, livrând declarații fără substanță. Luni, Sighiartău a acuzat Guvernul Ciolacu de ratarea unei investiții de 1,4 miliarde de euro, dar a omis să menționeze că PNL este parte acestui guvern și a susținut politicile respective.
Votul din 4 mai nu este o întâmplare, e o sentință. Dacă PSD și PNL nu înțeleg să-l traducă într-un reset real – fără baroni, fără lideri uzați și fără compromisuri toxice -, vor lua exact drumul PNȚ, un partid istoric evaporat din cauza propriei neputințe și autosuficiențe. Cine nu înțelege mesajul alegătorilor, dispare. Și nimeni nu va plânge după ei.