Acasă Blog Pagina 181

UPDATE. CCR amână decizia privind turul întâi al alegerilor prezidențiale

4

Apar informații de ultimă oră în cazul ședinței CCR desfășurate vineri, 29 noiembrie. 

UPDATE 17.14 – După ședința de plen a Curții Constituționale, CCR a transmis un comunicat, pe care-l redăm în cele ce urmează, integral:

„În ziua de 29 noiembrie 2024, Plenul Curții Constituționale, având în vedere că urmează să fie înaintate de către Biroul Electoral Central rezultatele reverificării și renumărării buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, a decis să amâne cauzele pentru data de 2 decembrie 2024, ora 17,00 :

– Cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheș (Dosar nr.3671F/2024);

– Confirmarea/validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024 ( Dosarul nr.3670F/2024).”

UPDATE 16.29. Curtea Constituțională (CCR) a amânat pentru luni, 2 decembrie, ședința în care va soluționa cererea de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale, potrivit stiripesurse.ro.

Potrivit aceleiași surse, instanţa constituţională aşteaptă finalizarea renumărării votului.


Peste doar câteva ore, judecătorii Curții Constituționale se vor reuni într-o nouă ședință, după ce joi CCR a cerut renumărarea voturilor la primul tur al alegerilor prezidențiale.

Mai precis, Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să discute vineri, de la ora 14:00, solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin.

Joi, 28 noiembrie, CCR a cerut Biroului Electoral Central (BEC) renumărarea voturilor valabil exprimate şi a celor nule.

Citiți și: USR se teme de renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidenţiale 2024. Au trecut la ameninţări

Într-un comunicat remis Agerpres, Curtea Constituţională a transmis că judecătorii constituţionali, după ce au examinat cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României din data de 24 noiembrie formulată de Cristian Vasile Terheş, cu unanimitate de voturi, au dispus reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule.

Totodată, s-a dispus înaintarea către CCR a rezultatelor reverificării şi renumărării de către Biroul Electoral Central.

După soluţionarea cererilor de anulare a alegerilor, CCR urmează să se pronunţe în ceea ce priveşte validarea rezultatului din primul tur de scrutin. Pe 29 noiembrie, vineri, ar trebui să înceapă campania electorală pentru al doilea tur de scrutin, care ar trebui să aibă loc pe 8 decembrie.

Ciolacu: Anunț că oricum mă retrag din această cursă pentru președinția României/Nu vreau locul doi! Nu mă interesează

Amintim că după ce s-a aflat, joi, decizia CCR privind renumărarea voturilor din primul tur, premierul Marcel Ciolacu a anunțat, în cursul serii, că se va retrage din cursa pentru președinție chiar şi în cazul în care, în urma renumărării voturilor, se va dovedi că a fost dezavantajat, susținând că nu este interesat de locul doi.

Ciolacu a adăugat că trebuie ştiut clar „dacă votul a fost viciat”, „mai direct: dacă s-a furat”, şi a recomandat Biroului Electoral Central să permită în regim de urgenţă acreditarea tuturor asociaţiilor civice care doresc să participe ca observatori independenţi în procesul de renumărare a voturilor.

„Cum funcționează manipularea:

1. Dacă PSD câștigă, înseamnă că vrea toată puterea;

2. Dacă PSD pierde, se comportă cu demnitate și nu face circ precum alții cu tot felul de contestații , înseamnă că “știu ei ceva”;

3. Dacă un europarlamentar, ales pe listele AUR, contestă la CCR și CCR dă o decizie în UNANIMITATE de renumărare a voturilor, înseamnă că e pus de PSD, care vrea să fure;

4. Dacă USR umblă în sacii cu voturi sau ține oamenii în stradă la 40 de grade că vor ei să renumere, se numește un demers DEMOCRATIC!

Eu și toți oamenii de bună credință din țara asta ne-am săturat de propaganda asta grețoasă! Știți ceva?! Românii au dreptul să știe adevărul! Tot adevărul!

Trebuie să știm clar dacă votul a fost viciat. Mai direct: dacă s-a FURAT!

Pentru asta, recomand Biroului Electoral Central să permită în regim de urgență acreditarea tuturor asociațiilor civice, în special a celor care deja au fost prezente în birourile electorale și au experiență în alegeri, care doresc să participe ca observatori independenți în procesul de renumărare a voturilor de la alegerile prezidențiale.
Iar dacă cineva a furat, să răspundă în fața românilor!

Și ca să se liniștească propaganda: dacă se demonstrează în urma renumărării că am fost dezavantajat vă anunț că oricum mă retrag din această cursa pentru președinția României. Nu vreau locul doi! Nu mă interesează.”, a transmis Marcel Ciolacu, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, joi seară târziu.

Ciolacu: Lasconi va avea nevoie de fiecare vot/Ce condiție pune social-democratul șefei USR dacă vrea să-l sune luni, după parlamentare

7

Vin noi declarații ale social-democratului Marcel Ciolacu. Totul, în contextul renumărării voturilor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale. Ciolacu i-a transmis un mesaj public șefei USR, candidata calificată în etapa finală a cursei pentru fotoliul de la Cotroceni. Declarațiile vin cu doar câteva zile rămase până la alegerile parlamentare.

Preşedintele demisionar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, în contextul renumărării voturilor la primul tur al alegerilor prezidenţiale, că Elena Lasconi, candidata USR, va avea nevoie de fiecare vot ca să îl învingă pe Călin Georgescu.

Ciolacu i-a transmis că, dacă aceasta doreşte să îl sune, luni, de îndată să iasă să spună românilor că în cele 24 de ore a minţit, în urma acuzaţiilor că întregul demers de la CCR este „disperarea unui sistem care nu ştie să piardă”, potrivit news.ro. „Dacă nu, eu o sfătuiesc să nu mă sune”, a completat Ciolacu.

Ciolacu: „Să iasă să spună românilor că în cele 24 de ore a minţit”

„Va fi foarte greu, când o să mă sune doamne Lasconi, luni, ca eu să îi răspund la telefon, pentru că dânsa va avea nevoie de fiecare vot ca să îl învingă pe domnul Georgescu. Dacă doamna Lasconi doreşte să mă sune luni, eu zic, mai ales în urma acestei declaraţii, de îndată să iasă să spună românilor că în cele 24 de ore a minţit. Dacă nu, eu o sfătuiesc să nu mă sune”, i-a transmis Ciolacu preşedintei USR.

Social-democratul a adus în discuție faptul că urmează alegerile parlamentare. „În acest moment sunt doi candidaţi, e o renumărare în curs, să aşteptăm această renumărare. Până atunci, avem alegeri generale şi fac un apel la toată lumea să vină cât mai mulţi români la vot, pentru că, din punctul meu de vedere şi al analiştilor financiari, suntem într-un moment foarte dificil. Mai mult, este un moment foarte dificil în ceea ce priveşte demersul democratic”, a mai spus Marcel Ciolacu, de la sediul PSD.

USR a anunţat, joi seară, că va contesta decizia Biroului Electoral Central de a renumăra voturile din primul tur al alegerilor prezidenţiale şi că va sesiza Comisia de la Veneţia.

Lasconi: „Ceea ce vedem acum este disperarea unui sistem care nu ştie să piardă”

Candidatul USR la prezidențiale, Elena Lasconi, afirmă că „ceea ce vedem acum este disperarea unui sistem care nu ştie să piardă” şi crede că preşedintele trebuie ales de către oameni, nu de CCR.

„Este evident că ceea ce vedem acum este disperarea unui sistem care nu ştie să piardă. Ei ştiu că noi suntem sfârşitul puterii lor şi astăzi atacă fundamentul democraţiei, alegerile, votul oamenilor. Încearcă cu orice preţ să submineze voinţa românilor.

Este o tentativă clară de a manipula rezultatul alegerilor şi de a adânci criza în instituţiile statului, în politică, fix acea neîncredere care a dus şi la creşterea extremismului. Le spun încă o dată: nimeni, niciun politician, chiar şi numit la CCR, nu poate să aleagă preşedintele României. Preşedintele trebuie ales de români, prin vot”, a declarat, joi seară, Elena Lasconi, amintește sursa citată.

PNL București susține Revoluția digitală, pentru un stat care servește cetățeanul – rapid și fără stres

Partidul Național Liberal a demonstrat că tehnologia poate transforma administrația publică într-un partener eficient și de încredere pentru cetățeni. Proiectele liberale, precum aplicația Ghișeul.ro, cazierul judiciar electronic sau ROeID, sunt exemple concrete ale modului în care digitalizarea poate simplifica procesele birocratice, economisind timp și resurse atât pentru cetățeni, cât și pentru stat.

De la plata taxelor și impozitelor până la obținerea de documente oficiale, interacțiunea cu administrația a devenit mai simplă și mai transparentă.

Pentru PNL București, digitalizarea nu este doar o promisiune, ci o direcție fermă de modernizare a statului român. Revoluția digitală continuă, cu măsuri care să extindă aceste soluții pentru toți românii, și pe care le vom susține un noul mandat al Parlamentul României:

  • Obținerea documentelor rapid, fără birocrație: Fiecare român trebuie să aibă acces la documentele necesare – certificate, autorizații, avize – direct online, fără cozi, fără drumuri la instituții și fără pierderi de timp. Obținerea unui document nu trebuie să mai fie o sursă de stres, ci un proces rapid și simplu, accesibil oricui.
  • Proces digitalizat pentru antreprenori: Antreprenorii, motorul economiei naționale, trebuie susținuți prin soluții care să le simplifice demersurile administrative. Înființarea unei firme, trebuie să fie posibilă în doar câteva ore, printr-un proces complet digitalizat. Această măsură nu doar că sprijină mediul de afaceri, ci și încurajează dezvoltarea economică și crearea de noi locuri de muncă.
  • Reducerea costurilor statului și utilizarea resurselor pentru investiții esențiale: Digitalizarea înseamnă și eficiență bugetară. Prin eliminarea proceselor redundante și a birocrației excesive, statul va economisi resurse semnificative, care vor putea fi direcționate către domenii prioritare, precum educația, sănătatea și infrastructura.

Un stat eficient este un stat digitalizat.

Echipa Liberală pentru Capitală susține Revoluția Digitală!

CMF: 11240002

VIDEO. Banana cumpărată ca operă de artă, pentru șase milioane de dolari, mâncată de câștigătorul licitației. Cum i s-a părut

4

Imagini inedite cu momentul în care un tânăr antreprenor – care a cumpărat o operă de artă constând într-o banană lipită cu bandă adezivă pe un perete, pentru care a plătit o sumă considerabilă – mănâncă acel fruct au ajuns pe rețelele de socializare.

Un bărbat care a cumpărat o operă de artă în valoare de 6 milioane de euro, constând într-o banană lipită cu bandă adezivă pe un perete, şi-a respectat vineri promisiunea şi a mâncat acel fruct, informează AFP, preluat de agerpres.ro.

Justin Sun, un antreprenor chinezo-american, fondator al platformei de criptomonede Tron, a mâncat banana în faţa a zeci de jurnalişti şi influenceri, într-un hotel de lux din Hong Kong.

Prima impresie: „Este mult mai bună decât celelalte banane”

Tânărul antreprenor în vârstă de 34 de ani a susţinut mai întâi un discurs în care a spus că acea operă de artă era „legendară” şi a făcut câteva paralele între arta conceptuală şi criptomonede.

După ce a mâncat din banana respectivă, tânărul și-a comunicat, așa cum era de așteptat, și primele impresii. „Este mult mai bună decât celelalte banane”, a declarat el după prima înghiţitură. „E cu adevărat foarte bună”, a completat tânărul.

Opera de artă consta într-o banană lipită pe un zid cu o bandă adezivă de culoare argintie. Intitulată „Comedian”, ea a fost creată de un artist din Italia, Maurizio Cattelan.

Lucrarea a fost vândută săptămâna trecută la New York cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate de casa Sotheby’s.

S-a ținut de cuvânt și a mâncat prețioasa banana

Justin Sun a declarat că „nu îi venea să creadă” în primele zece secunde după ce a câştigat licitaţia. După alte 10 secunde, a decis că va mânca acea banană.

„Să o mănânc într-o conferinţă de presă este un gest care poate să facă parte şi el din istoria acestei opere de artă”, a declarat el vineri.

Conform sursei citate, lucrarea există în trei exemplare. Ea are menirea de a pune întrebări despre noţiunea de artă şi valoarea acesteia. Presa internaţională a publicat numeroase articole despre creaţia insolită după prima sa expunere în public, în anul 2019, la Milano.
Certificat de autenticitate

Nu sunt singurele detalii ce s-au aflat despre această operă de artă. Proprietarul fiecăreia dintre aceste opere primeşte un certificat de autenticitate, precum şi instrucţiuni privind modul de înlocuire a fructului atunci când banana începe să putrezească, notează aceeași sursă.

Justin Sun a comparat vineri operele conceptuale, precum „Comedian”, cu arta NFT (jeton-nonfungibil) şi cu tehnologia blockchain descentralizată.

„Majoritatea acestor obiecte şi idei există ca atare (proprietate intelectuală) şi pe internet, spre deosebire de ceva fizic”, a subliniat el.

Și nu sunt singurele detalii ce s-au aflat după acest moment inedit, respectiv după ce tânărul antreprenor a mâncat banana-operă de artă. Mai precis, s-a mai aflat că participanţii la evenimentul de vineri au primit câte o rolă de bandă adezivă şi o banană pe post de suvenir.

Ce spune Viktor Orban despre alegerile din România: „O vedem ca pe un experiment”

Situația recentelor alegeri din România reprezintă subiect de discuție și la Budapesta. 

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a comentat pe marginea acestui subiect, la un post de radio maghiar.

„S-a întâmplat acolo ceva foarte interesant la prezidențiale, deja Curtea Constituțională se ocupă de acest caz. (…) Acest fenomen de care vorbesc este întâlnirea tehnologiei moderne cu alegătorii. Ce instrumente electronice, TikTok și cine știe ce alte platforme se pot sau nu se pot folosi, ce reglementări sunt, cum influențează oamenii… Dacă îi influențează, atunci poate fi un pretext pentru a le anula decizia”, a declarat Viktor Orban, citat de ziare.com.

Mai mult, oficialul de la Budapesta a adăugat că este posibil ca aceeași problemă să apară și în Ungaria, la un moment dat. Ca atare, Orban vede alegerile din România ca pe un „experiment” care îi va ajuta să evite incidentele similare. „Suntem recunoscători românilor că, practic, ca într-un laborator, o vedem ca pe un experiment, iar noi, trăgând concluziile, vom vedea dacă avem sarcini pentru evitarea unor probleme similare aici, în Ungaria”, a precizat premierul Orban.

Amintim că joi, 28 noiembrie, CCR a stabilit renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale.

Ce a transmis CCR, joi, într-un comunicat

Amintim că, după ședința de joi, în care s-a aflat că CCR a dispus renumărarea voturilor la primul tur al prezidențialelor, de la nivelul Curții Constituționale s-a transmis un comunicat de presă cu următoarele precizări:

„În ziua de 28 noiembrie 2024, Plenul Curții Constituționale a examinat cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Cristian Vasile Terheș (Dosar nr.3671F/2024), și având în vedere art.146 lit.f) din Constituție, art.3 din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, precum și art.37 și 76 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu unanimitate de voturi, a dispus:

1. Reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024.

2. Înaintarea rezultatelor reverificării și renumărării Curții Constituționale de către Biroul Electoral Central.

3. Termen de judecată pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.
În aceeași ședință, Plenul Curții Constituționale a respins, ca tardivă, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Sebastian-Constantin Popescu (Dosar nr.3672F/2024).
Totodată, în Dosarul nr.3670F/2024, a stabilit termen pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.

*

Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.
Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

După decizia CCR privind renumărarea voturilor, au apărut numeroase reacții în spațiul public. Ciolacu, premierul și candidatul PSD la prezidențialele din acest an, a transmis încă de joi seară un mesaj, după ce CCR a cerut renumărarea voturilor la primul tur al alegerilor.

În care a notat, între altele, că: „dacă se demonstrează în urma renumărării că am fost dezavantajat vă anunț că oricum mă retrag din această cursa pentru președinția României. Nu vreau locul doi! Nu mă interesează.”, ulterior completându-și postarea cu următoarea mențiune: „pentru că văd că propaganda și-a mai adăugat un punct pe listă. Ca să fie clar pentru toată lumea! Eu sunt aici să lupt, nu îmi trebuie locul 2 la masa verde. Cu toții avem nevoie de adevăr!”

Citiți și: USR se teme de renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidenţiale 2024. Au trecut la ameninţări

Acuzele lui Călin Georgescu la adresa judecătorilor de la CCR: „Instituţiile statului creează din echilibru o instabilitate şi din pace creează furie”

Olimpicul român la informatică, în prima linie a revoluției tehnologice, s-a înscris în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

0

Programarea nu mai este doar despre scrierea unor linii de cod pe un computer. În era cloud computing-ului, programarea se transformă într-un joc global, unde eficiența, viteza și colaborarea sunt esențiale. Iar un tânăr de 15 ani din Zalău, Roland Petrean, demonstrează că viitorul acestei revoluții digitale este deja aici.

Recent, Roland a reușit o performanță impresionantă la competiția internațională „Cloud Flight Coding Contest”. Înfruntând peste 3.000 de participanți din peste 30 de locații din lume, el a rezolvat sarcini extrem de complexe într-un timp record, câștigând primul loc. Dar mai mult decât trofeul în sine, victoria sa arată cât de bine sunt pregătiți tinerii români să facă față provocărilor dintr-o industrie în continuă schimbare.

Cloud coding-ul, conceptul pe care s-a bazat competiția câștigată de Roland, este acum o componentă critică a modului în care se dezvoltă software-ul. Fie că vorbim despre platforme globale precum Amazon Web Services sau Google Cloud, fie despre echipe de programatori care colaborează în timp real pentru a construi aplicații complexe, viitorul este în „cloud”. Și aici, Roland excelează.

Competiția Cloud Flight nu este doar un concurs. Este o simulare a problemelor reale cu care se confruntă industria tehnologică. Programatorii trebuie să găsească soluții eficiente și rapide pentru provocări tehnice, exact așa cum ar face în cadrul unei echipe care dezvoltă servicii pentru milioane de utilizatori. Câștigând acest concurs, Roland a demonstrat nu doar talent, ci și o înțelegere profundă a modului în care funcționează tehnologia la scară globală.

Dar cum se ajunge aici? Roland nu este doar un talent nativ. Pregătirea sa intensă, susținută de profesori dedicați, competiții naționale și internaționale și o pasiune imensă pentru programare, a fost cheia succesului. În plus, implicarea sa în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, derulată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, arată că performanțele sale nu sunt doar personale. Roland vrea să contribuie la ceva mai mare: viitorul digital al României.

Cloud computing-ul nu este doar o tehnologie de vârf, ci și o industrie care va genera milioane de locuri de muncă în următorii ani. Potrivit unui raport recent al Gartner, piața globală a serviciilor de cloud computing va ajunge la peste 500 de miliarde de dolari până în 2025. Iar țări precum România, care investesc în educația STEM și în promovarea tinerilor talentați, pot deveni hub-uri tehnologice competitive.

Implicarea lui Roland în acest domeniu este mai mult decât un semnal de alarmă despre potențialul țării noastre. Este o invitație pentru autorități, companii și organizații să susțină mai mult tinerii cu abilități excepționale. Inițiative precum campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” sunt pași importanți în această direcție, oferindu-le acestor tineri recunoaștere, sprijin și vizibilitate.

Roland Petrean este unul dintre acei oameni care nu domină prezentul, construind viitorul. Iar pentru România, implicarea sa în revoluția digitală globală este o oportunitate de a demonstra că putem avea un loc de lider în tehnologie. Într-un domeniu în care creativitatea și inovația fac diferența, tineri ca Roland Petrean arată că suntem pregătiți pentru provocările care urmează.

DoarînPolonia: Kaszuby—O regiune cu o cultură și o limbă distinctă

0

Situată în nordul Poloniei, Kaszuby (Cașubia) este o regiune care încântă prin identitatea sa culturală vibrantă, peisajele naturale spectaculoase și tradițiile bine păstrate. Această zonă se remarcă ca o mărturie vie a diversității etnice a Poloniei, unde limba cașubiană, arta populară colorată și natura neatinsă oferă o experiență deosebită vizitatorilor.

De la lacurile și pădurile sale legendare până la festivalurile pline de viață și moștenirea sa culturală, Kaszuby oferă o incursiune unică în inima unei Polonii diferite.

O moștenire culturală și lingvistică deosebită

Kaszuby este casa cașubienilor, un grup etnic slav cu o limbă proprie—cașubiana, care este încă vorbită de mulți localnici. Limba, una dintre cele mai vechi din Europa, aparține ramurii slave de vest și este înrudită cu poloneza. În plus, regiunea se distinge prin obiceiurile, folclorul și meșteșugurile tradiționale care au fost transmise din generație în generație.

Cultura cașubiană este vie și plină de culoare, de la costumele populare tradiționale și țesăturile brodate până la sculpturile din lemn realizate cu migală. Vizitatorii pot admira ceramica cașubiană și picturile specifice regiunii, caracterizate prin modele florale și culori vii. Aceste comori culturale pot fi găsite în galerii și muzee locale, oferind o perspectivă asupra artei și istoriei care definesc identitatea cașubiană.

Frumusețea lacurilor și a naturii cașubiene

Dincolo de moștenirea culturală, Kaszuby este renumită pentru frumusețea sa naturală uimitoare. Regiunea găzduiește o rețea vastă de lacuri, păduri și dealuri ondulate, fiind o destinație ideală pentru iubitorii de natură. Una dintre atracțiile principale este Districtul Lacurilor Cașubiene, cu peste 200 de lacuri cu ape cristaline, înconjurate de verdeață luxuriantă. Lacuri precum ŁebskoSzymbark și Głodno sunt perfecte pentru plimbări cu barca, înot sau momente de relaxare pe mal.

Satele pitorești din apropierea lacurilor oferă o atmosferă liniștită, plimbări lejere și ocazia de a savura bucătăria tradițională cașubiană. Pădurile din regiune adăpostesc o varietate de specii sălbatice, iar drumeții pot explora trasee bine marcate care duc către puncte de belvedere spectaculoase, oferind panorame uluitoare ale peisajului. Parcul Peisagistic Cașubian și Pădurea Tuchola sunt destinații ideale pentru drumeții, ciclism și observarea păsărilor.

Festivaluri tradiționale și atracții unice

Kaszuby este faimoasă pentru festivalurile sale pline de viață, care sărbătoresc cultura, muzica și tradițiile locale. Unul dintre cele mai cunoscute este Festivalul Cașubian, unde vizitatorii pot asculta muzică tradițională, admira dansurile populare și participa la demonstrații de artizanat local. Acest festival este o oportunitate excelentă de a simți energia vibrantă a regiunii și de a experimenta cultura cașubiană în toată splendoarea ei.

O altă atracție importantă este Muzeul în aer liber din Wdzydze Kiszewskie, unde vizitatorii pot păși în trecut și explora case, ferme și ateliere tradiționale cașubiene. Acest muzeu oferă o incursiune fascinantă în modul de viață cașubian de odinioară, cu expoziții istorice, demonstrații culturale și meșteșuguri locale.

O retragere liniștită între tradiție și natură

Kaszuby oferă o ocazie rară de a te scufunda într-o regiune care și-a păstrat limba, obiceiurile și frumusețea naturală. Fie că explorezi satele sale fermecătoare, te relaxezi lângă lacurile sale limpezi sau descoperi istoria culturală a regiunii, Kaszuby oferă o evadare autentică și liniștită din agitația vieții moderne. Pentru cei care doresc să descopere moștenirea bogată și peisajele spectaculoase ale Poloniei, Kaszuby este o destinație de neuitat, care pune în valoare diversitatea culturală și naturală a țării.

Oferta liberală pentru Capitală: rezultate dovedite, nu promisiuni neonorate!

Marile orașe, precum Bucureștiul, sunt motoarele economiei românești, iar Capitala este cel mai puternic dintre ele. Iar marile orașe nu se pot dezvolta decât cu o viziune liberală autentică.

Aceste idei liberale — libertate, inițiativă, susținerea sectorului privat — sunt cele care au transformat Bucureștiul într-un centru economic, social și cultural puternic și România în statul modern de astăzi.

Echipa liberală pentru Capitală îmbină experiența cu entuziasmul noii generații.

Ne definesc rezultatele, competența, valorile și viziunea liberală autentică, dorința de a lăsa în urma noastră o Românie în 3D — democratică, dezvoltată, demnă. Avem un Plan pentru București, avem un Plan pentru România: comunități locale puternice, modernizare, siguranță, servicii publice de calitate.

Acum este momentul să vă informați și să alegeți în cunoștință de cauză.

Vizitați https://bucuresti.pnl.ro/ pentru a descoperi mai multe despre echipa noastră de candidați și despre programul nostru. Convingeți-vă că echipa liberală pentru Capitală este alegerea dreaptă pentru viitorul Bucureștiului și al României.

Pe 1 Decembrie, de Ziua Națională, votați echipa liberală pentru Capitală!

 CMF: 11240002

Ciolacu, mesaj de ultimă oră: Dacă cineva a furat voturi la primul tur al alegerilor, ca premier mă voi asigura că va răspunde în fața românilor

7

Marcel Ciolacu susține că, în cazul în care cineva „a furat voturi” la primul tur al prezidențialelor, el în calitatea sa de premier se va asigura că „va răspunde în fața românilor”.

Ciolacu mai spune că votul la alegerile parlamentare din 1 decembrie este important, pe ideea că locul 1 pentru social-democrați ar însemna ca viitorul Executiv să aibă premier PSD.

„Trebuie să le explicăm milioanelor de români care si-au pus speranța în noi că nu mai putem răbda să fim atacați pe nedrept și că trebuie să luptăm pentru drepturile noastre!

Iar cel mai bun răspuns este un vot masiv pentru PSD la alegerile parlamentare de duminică!

Locul 1 la alegerile parlamentare înseamnă ca viitorul guvern să aibă premier PSD! Adică să continuăm proiectele începute și dezvoltarea acestei țări!”, a transmis Ciolacu, vineri, 29 noiembrie, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.

Social-democratul a reacționat din nou pe marginea cererii CCR privind renumărarea votului din primul tur al scrutinului pentru Cotroceni.

„Iar dacă cineva a furat voturi la primul tur al alegerilor prezidențiale, ca premier al României, mă voi asigura că va răspunde în fața românilor!”, susține Ciolacu în aceeași postare.

„Suntem de partea adevărului și trebuie să mergem la luptă cu fruntea sus, demni și convinși că viitorul României stă în mâinile noastre!”, a conchis social-democratul aflat la acest moment în fruntea Guvernului.

Ciolacu, premierul și candidatul PSD la prezidențialele din acest an, a transmis încă de joi seară un mesaj, după ce CCR a cerut renumărarea voturilor la primul tur al alegerilor. În care a notat, între altele, că: „dacă se demonstrează în urma renumărării că am fost dezavantajat vă anunț că oricum mă retrag din această cursa pentru președinția României.

Nu vreau locul doi! Nu mă interesează.”, ulterior completându-și postarea cu următoarea mențiune: „pentru că văd că propaganda și-a mai adăugat un punct pe listă. Ca să fie clar pentru toată lumea! Eu sunt aici să lupt, nu îmi trebuie locul 2 la masa verde. Cu toții avem nevoie de adevăr!”

Pomană de la Guvern pentru români, în plină campanie electorală: cine primeşte 250 lei

Guvernul condus de Marcel Ciolacu, candidat la alegerile prezidenţiale 2024 din partea PSD, a prelungit programele de sprijin pentru vârstnici până în 2027.

Iar finanțarea pentru unitățile de îngrijire la domiciliu va crește de la 27 de lei la 32 de lei pe oră.

Decizia Guvernului

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a informat că se prelungeşte perioada în care pot fi derulate patru programe de interes naţional pentru dezvoltarea de servicii sociale integrate destinate persoanelor vârsnice de la 30 noiembrie 2024 până la 30 iunie 2027, după cum urmează:

Servicii comunitare la domiciliu, pentru persoanele vârsnice dependente, servicii de acordare a hranei, pentru persoanele vârsnice, centre de zi de asistenţă şi recuperare pentru persoanele vârsnice, servicii sociale de asistenţă comunitară pentru persoanele vârsnice”.

S-a stabilit, de asemenea, ca persoanele care beneficiază de etichete sociale, „acum se acordă suma de 250 de lei odată la două luni, să poată beneficia şi de servicii de hrană prin programul care are în vedere acest fapt”.

„O altă modificare constă în majorarea cuantumului finanţării unităţii de îngrijire la domiciliu de la 27 de lei pe oră la 32 de lei pe oră, justificat de modificarea standardelor de cost pentru serviciile sociale”, a adăugat Constantin, conform rtv.net.

Cele patru programe de interes național:

  • Servicii comunitare la domiciliu pentru persoane vârstnice
  • Acordarea hranei pentru persoanele vârstnice
  • Centre de zi pentru asistență și recuperare
  • Servicii sociale de asistență comunitară

LocuriUniceDinPolonia: Târgul de Crăciun din Wrocław

0

În fiecare iarnă, orașul Wrocław se transformă într-o lume magică în timpul Târgului de Crăciun, unul dintre cele mai încântătoare și festive evenimente din Polonia. Situat în inima orașului vechi, târgul captează esența sezonului, oferind vizitatorilor o sărbătoare a farmecului sărbătorilor, meșteșugurilor unice, mâncărurilor delicioase și ospitalității calde.

Indiferent dacă te plimbi pe străzile acoperite de zăpadă sau te bucuri de luminile sclipitoare, Târgul de Crăciun din Wrocław este o destinație de neratat pentru cei care doresc să trăiască adevărata magie a unui Crăciun polonez.

O lume de Iarnă în inima Wrocław-ului

Pe măsură ce te apropii de Piața Principală din Wrocław, primul lucru care îți captează atenția este frumosul brad de Crăciun, care se înalță deasupra pieței, cu ramurile sale decorate cu mii de lumini sclipitoare și ornamente strălucitoare. Înconjurat de arhitectura gotică a clădirilor medievale ale orașului, bradul creează o atmosferă de basm, atrăgând vizitatorii în mijlocul sărbătorii de Crăciun. Aerul este încărcat cu mirosul de vin fiert, castane prăjite și turtă dulce, invitându-te să explorezi numeroasele standuri ale târgului.

Târgul de Crăciun nu este doar un loc de cumpărături, ci o întreagă experiență. Străzile pietruite sunt împodobite cu căsuțe de lemn, fiecare oferind o gamă variată de produse lucrate manual, de la ornamente unice și decorațiuni tradiționale de Crăciun, la bijuterii realizate local și jucării din lemn. Fie că ești în căutarea unui cadou special sau pur și simplu vrei să te bucuri de atmosfera festivă, standurile de meșteșuguri oferă o selecție încântătoare de produse care reflectă bogata tradiție a meșteșugarilor polonezi.

Delicii de sărbători și băuturi călduroase

Unul dintre punctele de atracție ale Târgului de Crăciun din Wrocław este mâncarea. Pe măsură ce te plimbi prin târg, vei fi ispitit de mirosul de pierogi (colțunași polonezi), kiełbasa (cârnați) și oscypek (brânză afumată), toate servite fierbinți și gata de savurat. La desert, există o mulțime de dulciuri tradiționale, inclusiv turte dulci decorate cu modele complicate și stollen (un tip de pâine cu fructe, de inspirație germană), toate perfecte pentru a-ți potoli pofta de sărbători.

Pentru a te încălzi în zilele reci de iarnă, târgul oferă o gamă de băuturi calde. Poți savura o cană de vin fiert (grzaniec), cu arome intense de condimente și citrice, sau o cană aburindă de ciocolată caldă pentru a alunga frigul. Cei care caută ceva cu adevărat festiv pot degusta și hidromel sau vodka tradițională poloneză, pentru a experimenta gustul tradițiilor de iarnă din Polonia.

O atmosferă magică cu spectacole live și distracție

Târgul de Crăciun din Wrocław este și faimos pentru divertismentul oferit. Atmosfera vibrantă este întregită de spectacole live de colinde, coruri și trupe locale, care umplu piața cu melodii vesele ce aduc la viață spiritul sărbătorilor. În anumite seri, piața găzduiește spectacole de teatru și reprezentații cu păpuși, oferind o experiență magică familiilor cu copii.

Pe lângă bradul de Crăciun și standurile de meșteșuguri, târgul include și patinoare, unde vizitatorii pot patina pe gheață înconjurați de lumini și decorațiuni festive. Există și carusele și diverse atracții pentru copii, asigurându-se că toți vizitatorii, indiferent de vârstă, se vor bucura de acest loc. Întreaga zonă este frumos iluminată, fiecare colț al pieței fiind scăldat în lumini sclipitoare, creând o atmosferă caldă și primitoare, care reflectă spiritul sezonului.

O experiență festivă pe care nu o vei uita

Târgul de Crăciun din Wrocław nu este doar un loc unde poți cumpăra cadouri sau degusta mâncăruri delicioase; este un loc unde se creează amintiri. Indiferent dacă vizitezi târgul cu familia, prietenii sau cei dragi, acesta oferă o experiență de neuitat, care întruchipează căldura, bucuria și magia sezonului de Crăciun. De la luminile sclipitoare și decorațiunile festive, până la mâncărurile copioase și meșteșugurile tradiționale, Târgul de Crăciun din Wrocław oferă tot ce este necesar pentru o experiență perfectă de sărbători.

Pentru oricine își dorește să trăiască spiritul sărbătorilor în Polonia, Târgul de Crăciun din Wrocław este o oprire esențială. Atmosfera sa festivă, tradițiile bogate și locația deosebită îl fac unul dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa și o modalitate perfectă de a sărbători sezonul într-unul dintre cele mai pitorești orașe ale Poloniei.

PNL București: Vrem o Românie în care familiile să se simtă în siguranță

3

România pe care ne-o dorim cu toții este una în care fiecare familie se simte în siguranță, atât acasă, cât și pe străzi. Echipa PNL București își asumă responsabilitatea de a transforma această viziune în realitate prin măsuri concrete la nivel parlamentar, care să ajute la combaterea traficului și consumului de droguri; care să ofere copiilor protecție în școli și pe stradă, care să garanteze ordinea publică în toate comunitățile din țară.

Lupta împotriva consumului și traficului de droguri – o prioritate națională

Consumul de droguri a devenit o amenințare reală pentru tinerii României și pentru viitorul lor. PNL București propune măsuri ferme pentru a aborda această problemă, inclusiv prin colaborarea strânsă dintre autoritățile locale, școli și Ministerul Afacerilor Interne. Vom intensifica controalele în zonele frecventate de tineri, în jurul unităților de învățământ și în locurile publice cu risc ridicat.

Nimic nu se poate face fără prevenție. Prin campanii de informare și educare, vrem să le oferim tinerilor și părinților instrumentele necesare pentru a recunoaște și a combate pericolele asociate consumului de droguri. Credem că fiecare copil merită să crească într-un mediu sigur, iar fiecare familie trebuie să fie sprijinită în această luptă.

Siguranța pe străzi, pentru fiecare român

Indiferent că vorbim despre București, Cluj, Iași sau orice alt oraș din România, siguranța cetățenilor este obligatorie. PNL își propune să întărească parteneriatele dintre autoritățile locale și Poliția Română, pentru a asigura prezența constantă a forțelor de ordine în cartierele rezidențiale, parcuri și alte zone publice.

Vom spori numărul patrulelor de poliție, vom extinde rețelele de supraveghere video în punctele critice și vom introduce planuri locale de ordine publică, adaptate fiecărei comunități. Toate aceste măsuri au un singur scop: să oferim familiilor liniștea de a se bucura de viața de zi cu zi, fără teama de infracționalitate.

Protecția copiilor în școli – o responsabilitate asumată

Școala trebuie să fie un loc sigur, unde copiii noștri să poată învăța și să se dezvolte fără griji. PNL propune introducerea unor programe de siguranță în toate unitățile de învățământ, prin care să fie asigurată o colaborare eficientă între școli, părinți și autorități.

Vom investi în cabinete de consiliere pentru prevenirea fenomenelor de bullying și consumului de droguri, precum și în dotarea școlilor cu sisteme moderne de supraveghere.

Fiecare român are dreptul să își crească copiii într-o Românie democratică, dezvoltată și demnă, iar o Românie 3D nu poate exista fără siguranță pentru fiecare dintre noi.

Pe 1 Decembrie, alegeți pentru o Românie unde fiecare român se simte în siguranță. Votați echipa liberală pentru Capitală!

CMF 11240002

Statul român te despăgubeşte în bani pentru un coșmar pe care îl trăim cu toţii. Cum aplici pentru aceste sume

3

Cu poluarea nu mai e de glumă, iar afecțiunile medicale pe care le suferim din cauza acestor factori vor f tratate pe banii statului.

Asta spune o directivă europeană pentru oamenii care se îmbolnăvesc din cauza noxelor toxice.

Vor să forţeze autoritățile la măsuri anti-poluare

Calitatea aerului din marile oraşe e de ani de zile în aer. În Bucureşti, de exemplu, senzorii care măsoară poluarea sunt roşii indiferent de oră. Şi asta se reflectă în registrele Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta, unde sute de pacienţi cer ajutor zilnic.

Cei mai mulţi pacienţi sunt otrăviţi de particulele mai mici de 2,5 micrometri, rezultate din arderi necontrolate ori din eşapamentul unor automobile.

Prin noile modificari, oficialii europeni speră că autorităţile locale vor lua măsuri pentru a asigura un aer mai curat

Medicul stabilieşte cauzalitatea

Pentru a primi despăgubiri, victimele vor avea nevoie de acte medicale care să dovedească faptul că poluarea din zonele în care locuiesc le-a afectat sănătatea. Sumele vor fi stabilite în funcţie de gravitatea fiecărui caz.

„Acea persoană va trebui să se adreseze instanţei de judecată cu o cerere de chemare în judecată şi care va trebui demonstrată.

Poate fi demonstrată printr-un raport de expertiză medico-legală în care să se dovedească o legătură de cauzalitate între boala pulmonară contractată şi poluare”, a explicat Ionuţ Sandu, avocat, pentru observatornews.ro.

România este pe locul 8 în clasamentul european al deceselor provocate de poluare – 30.000 de români îşi pierd viaţa în fiecare an din cauza bolilor pulmonare. 20% dintre aceste boli au ca principal factor calitatea slabă a aerului.

 

Cum va fi vremea de Moș Nicolae și de Crăciun? ANM, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până pe 30 decembrie

0

Pe final de noiembrie, aflăm de la meteorologi cum arată prognoza pentru următoarele patru săptămâni, cum se anunță a fi începutul lunii decembrie, prima lună de iarnă calendaristică, dar și ce vești sunt despre regimul termic din perioada Crăciunului.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat vineri estimări meteo pentru intervalul 2-30 decembrie 2024. Iar din câte reiese din prognoza meteorologilor, luna decembrie începe cu temperaturi mai scăzute decât cele specifice perioadei, în cea mai mare parte a țării, dar îndeosebi în zonele montane.

După o primă săptămână mai rece, temperaturile medii se vor încadra în valorile considerate normale pentru luna decembrie. Ce anunță meteorologii despre regimul precipitațiilor?

Iată ce estimează meteorologii pentru perioada 2-30 decembrie 2024, conform detaliilor anunțate de ANM:

Săptămâna 2 – 9 decembrie

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, cu o abatere termică negativă ușor mai accentuată în zonele montane.

Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice și nord-vestice.

Săptămâna 9 – 16 decembrie

Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a țării.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, cu posibilitatea unui ușor excedent în regiunile sudice și sud-estice.

Săptămâna 16 – 23 decembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 23 – 30 decembrie

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Când s-ar putea organiza din nou primul tur al alegerilor prezidențiale, dacă ar fi invalidat. Anunțul președintelui AEP

6

Vin precizări de ultimă oră de la nivelul Autorității Electorale Permanente, prin vocea șefului AEP, Toni Greblă.

Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat vineri dimineață, 29 noiembrie, la Radio România Actualități, că în eventualitatea în care Curtea Constituțională (CCR) ar invalida turul I al alegerilor prezidențiale, un nou tur I ar putea fi organizat pe 15 decembrie, iar un al doilea tur ar putea avea loc două săptămâni mai târziu, pe 29 decembrie.

Ce a anunțat Greblă

Oficialul și-a exprimat speranța ca procesul de renumărare a voturilor să se încheie în termenul dispus de BEC.

„Sperăm ca această acțiune, care este realizată de Birourile Electorale Județene, coordonată de Biroul Electoral Central, Autoritatea Electorală Permanentă nu are nici o competență legală în această operațiune, să se termine cât mai repede.

Din informațiile pe care le avem, unele județe vor termina chiar în cursul zilei de astăzi renumărarea voturilor și să fie comunicat rezultatul cât mai repede posibil la Curtea Constituțională, pentru ca aceasta să poată să ia decizia de validare a alegerilor sau de invalidare a scrutinului din 24 noiembrie și de organizare a unui prim tur de scrutin pentru alegerea președintelui în 15 decembrie, al doilea tur urmând să se desfășoare în 29 decembrie, o dată care ne dă multe inconveniente în ceea ce privește organizarea alegerilor, desfășurarea alegerilor pe data de 29 decembrie, repet.”, a declarat Toni Greblă, vineri, citat de site-ul romania-actualitati.ro.

CCR ar putea dispune invalidarea turului I

De asemenea, președintele AEP a mai spus că după renumărare pot apărea cifre diferite, care ar putea să schimbe ordinea candidaților rezultată după turul I și atunci CCR ar putea dispune invalidarea.

Este posibil, după renumărare vom vedea care va fi rezultatul renumărării voturilor. În funcție de aceasta Curtea Constituțională – eu vă spun din punct de vedere juridic cum pot sta lucrurile – dacă constată că frauda este atât de mare încât determină schimbarea ordinii competitorilor politici, atunci poate să dispună invalidarea.

Dar repet, dacă există probe certe că ordinea a fost influențată de modul cum s-a desfășurat votarea sau cum s-au numărat voturile și poate să dispună invalidarea scrutinului din 24 noiembrie sau poate să constate că există unele diferențe, cum poate să fie și firesc, dar că acestea nu au influențat major rezultatul final și să valideze primul tur de scrutin”, a explicat Greblă.

A apărut apoi următoarea întrebare adresată lui Greblă: „Ce înseamnă sintagma frauda atât de mare? Diferența de voturi dintre candidații clasați pe locurile doi, respectiv trei sau, nu știu, 50.000, 100.000, 5.000, 3.000?”

Iar răspunsul dat de șeful AEP a fost următorul, conform sursei citate: „Deci, o diferență care schimbă ordinea competitorilor politici, adică cel de pe locul unu trece pe locul șapte și cel de pe locul șase ar trece pe locul doi. Nu știu… Deci, se schimbă radical ordinea stabilirii rezultatelor votului”.

Ce a transmis CCR, joi, într-un comunicat

Amintim că, după ședința de joi, în care s-a aflat că CCR a dispus renumărarea voturilor la primul tur al prezidențialelor, de la nivelul Curții Constituționale s-a transmis un comunicat de presă cu următoarele precizări:

„În ziua de 28 noiembrie 2024, Plenul Curții Constituționale a examinat cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Cristian Vasile Terheș (Dosar nr.3671F/2024), și având în vedere art.146 lit.f) din Constituție, art.3 din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, precum și art.37 și 76 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu unanimitate de voturi, a dispus:

1. Reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024.

2. Înaintarea rezultatelor reverificării și renumărării Curții Constituționale de către Biroul Electoral Central.

3. Termen de judecată pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.
În aceeași ședință, Plenul Curții Constituționale a respins, ca tardivă, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Sebastian-Constantin Popescu (Dosar nr.3672F/2024).

Totodată, în Dosarul nr.3670F/2024, a stabilit termen pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.

*

Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.
Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

Ce se întâmplă cu Călin Georgescu după renumărarea voturilor din turul I

Voturile din primul tur al alegerilor prezidenţiale 2024 vor fi renumărate de către BEC până duminică seară.

Singura schimbare plauzibilă de poziție care s-ar putea face este între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu, pe care-i despart 2.740 de voturi.

Cum ar fi Georgescu afectat

Candidatul Călin Georgescu nu are șanse să fie scos din joc de renumărare, pentru că diferența dintre el și pozițiile doi și trei, Elena Lasconi, respectiv Marcel Ciolacu, este mult prea mare.

Marele avantaj al lui Călin Georgescu în toată această furtună politică este că întreg scandalul legat de TikTok nu i-a afectat câtuși de puțin capacitatea de a face campanie și de a ajunge cu mesaje la alegători, conform Antena 3.

Georgescu a transmis următorul mesaj:

„Nicio entitate, fie că vorbim de una comercială sau statală, nu este și nu ar trebui să fie mai presus de poporul nostru. Românii și România sunt singurii care au decis și nimic nu este mai presus de credința și dorința noastră”.

Campania electorală oficială pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale nu poate să înceapă până ce CCR nu validează oficial rezultatele din turul unu.

Scrisoare deschisă către Călin Georgescu, de Ovidiu Bufnilă

Călin Georgescu, de ce o jignești pe Mama Mea?! Mama mea e Icoana Mea! N-ai decât să-ți verși ideile contradictorii și aiurite la tine acasă, la tine în bătătură. Dar ai ieșit din casa ta, ești candidat la alegerile prezidențiale.

De ce o jignești pe Mama Mea, Icoana Mea, tu care, poate vei deveni Președintele României?! Lasă vrăjeala politicianistă că ieri n-ai zis ce ai zis, că ai zis. Și asta nu e de glumă, e pe bune, eu nu-s naiv. De ce o jignești pe Mama Mea, Icoana Mea? Ți-a făcut mama mea vreun rău ție sau familiei tale? La tine în casă n-ai decît să trăiești cum vrei dar dacă o să fii Președintele României, te întreb, de ce o jignești pe mama mea, băi, Președintele Posibil al României?! Ai tu ceva cu familia lui Ovidiu Bufnilă? De ce o jignești pe mama mea, omule?!

Text integral de Ovidiu Bufnilă, AICI.

 

LocuriUniceDinPolonia: Castelul Niedzica—Legenda misterioasă a comorii Incașe

0

Așezat pe malurile pitorești ale Lacului Czorsztyn, în sudul Poloniei, Castelul Niedzica este o bijuterie arhitecturală și un loc învăluit în mister. Adesea numit unul dintre cele mai captivante castele din Polonia, atrage vizitatori nu doar pentru peisajele sale spectaculoase și semnificația istorică, ci și pentru legătura legendară cu o comoară ascunsă—aurul incașilor.

Un castel cu o istorie bogată

Construit inițial în secolul al XIV-lea de familia nobiliară maghiară Széchy, Castelul Niedzica a fost ridicat pe un deal strategic pentru a apăra zona și a supraveghea ruta comercială dintre Ungaria și Polonia. De-a lungul secolelor, castelul a trecut prin mâinile mai multor familii nobiliare, cunoscând perioade de prosperitate și decădere.

Arhitectura sa gotică și renascentistă este bine conservată și oferă o privire în trecutul castelului. Turnurile, zidurile fortificate și sălile impunătoare sunt martori tăcuți ai istoriei, iar priveliștile panoramice ale lacului și munților Pieniny creează un decor de basm.

Totuși, ceea ce face acest castel cu adevărat unic este misterioasa legendă a comorii incașe.

Legenda comorii Incașe

Potrivit unei legende populare, în zidurile castelului Niedzica ar fi ascunsă o comoară incașă. Povestea începe în secolul al XVII-lea, când familia Széchy a fost asociată cu Imperiul Incaș.

Legenda spune că un grup de nobili incași, fugind din calea cuceririi spaniole a Americii de Sud, a reușit să transporte o comoară impresionantă de aur și artefacte prețioase în Europa. Se spune că aceștia au încredințat comoara familiei Széchy pentru a o proteja. Comoara ar fi fost ascunsă în castel, iar locația exactă rămâne un mister.

Unele versiuni ale legendei afirmă că o prințesă incașă, căsătorită cu un membru al familiei Széchy, ar fi lăsat un plan secret care să conducă la comoară. Acest plan ar fi ascuns în castel, dar până astăzi nu a fost descoperit. Povestea a inspirat numeroși vânători de comori și turiști curioși, care vizitează Castelul Niedzica în speranța de a rezolva acest mister.

Atracții fascinante ale castelului

Deși comoara incașă rămâne o legendă, Castelul Niedzica în sine oferă o mulțime de caracteristici istorice și arhitecturale care sigur vor captiva vizitatorii. Unul dintre cele mai impresionante aspecte ale castelului este locația sa, situată pe un deal proeminent care domină Lacul Czorsztyn și Munții Pieniny din jur. Priveliștile de pe meterezele castelului sunt spectaculoase, mai ales la apus, când munții strălucesc în nuanțe aurii.

În interior, vizitatorii pot explora camerele bine conservate ale castelului, care includ o sală mare, o capelă și mai multe spații de expoziție. Camerele sunt mobilate cu piese de epocă și artefacte care ilustrează istoria castelului, inclusiv obiecte din perioada când acesta era o reședință regală. Vizitatorii pot, de asemenea, să facă un tur al zidurilor defensive ale castelului, care oferă perspective deosebite asupra peisajului înconjurător și asupra lacului de jos.

Castelul găzduiește și un muzeu dedicat istoriei regiunii, incluzând expoziții despre Munții Pieniny și istoria castelului în sine. Pentru cei interesați de legenda comorii, muzeul prezintă o expoziție despre legătura cu incașii, relatând povestea alături de alte artefacte din trecutul fascinant al castelului.

O atmosferă unică

Farmecul Castelului Niedzica nu constă doar în artefactele istorice sau arhitectura sa impresionantă, ci și în atmosfera misterioasă. Combinând farmecul medieval cu posibilitatea unei comori pierdute, castelul pare un loc suspendat în timp.

Vizitatorii pot imagina cum, cu secole în urmă, nobilii incași ar fi ajuns în acest colț îndepărtat al Europei, încredințând familiei Széchy cele mai prețioase posesiuni. Fiecare colț al castelului invită la reflecție și la explorare, amplificând sentimentul de aventură.

O destinație de neratat

Fie că ești pasionat de istorie, fascinat de legende sau pur și simplu îți place să explorezi castele frumoase, Castelul Niedzica este o destinație pe care trebuie să o vizitezi. Oferă o călătorie captivantă prin istorie și mister, permițându-ți să te bucuri de peisajele superbe ale Lacului Czorsztyn.

Dacă te afli în apropiere de Zakopane sau de Parcul Național Pieniny, nu rata ocazia de a explora acest castel impresionant. Cine știe? Poate comoara nobililor incași așteaptă să fie descoperită chiar de tine!

Acuzele lui Călin Georgescu la adresa judecătorilor de la CCR: „Instituţiile statului creează din echilibru o instabilitate şi din pace creează furie”

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale 2024 a reacționat ferm la recentele decizii ale CSAT și CCR.

A acuzat instituțiile statului că subminează voința poporului român.

Georgescu s-a referit şi la TikTok

Învingătorul din primul tur a mai declarat că se încearcă alocarea rezultatului alegerilor unor entități externe, inclusiv platformei TikTok, iar acest lucru subestimează voința poporului român.

Călin Georgescu a transmis că ultimele decizii reprezintă o încercare de a „elimina capacitatea poporului român de a gândi și de a alege conform propriilor principii morale, creștine și democratice”. El a subliniat că „oamenii au dreptul de-a alege, oamenii au puterea de-a alege, oamenii sunt tot ce contează, poporul român este singurul care contează!”.

„Nicio entitate, fie că vorbim de una comercială sau statală, nu este și nu ar trebui să fie mai presus de poporul nostru. Românii și România sunt singurii care au decis și nimic nu este mai presus de credința și dorința noastră”, a mai spus Georgescu.

A vorbit de manipulări

El a subliniat că negarea deciziei poporului român de către instituțiile statului reprezintă o formă temporară de protecție, adăugând că „acceptarea este singura cale necesară pentru pace și stabilitate”.

„Instituțiile statului creează din echilibru o instabilitate și din pace creează furie. Nu putem permite ca poporul nostru să fie veșnic aservit manipulărilor unor instituții care conduc poporul, dar care în fapt, la rândul lor, nu sunt conduse de popor!”, a mai spus candidatul la fotoliul de preşedinte al României.

A încurajat mass-media și poporul român să creadă în propriile puteri, subliniind că „dragă mass media credeți doar ce spun oamenii. Drag popor credeți doar în voi și calea spre lumină este în fața voastră!”.

România democratică, dezvoltată și demnă începe cu România sigură

Într-o Românie sigură, familiile trăiesc fără teama pericolelor, iar copiii noștri cresc într-un mediu protejat. O țară sigură este fundația pe care putem construi o societate democratică, dezvoltată și demnă. Echipa PNL București își propune să aducă aceste valori în prim-plan prin măsuri clare, destinate combaterii traficului și consumului de droguri, protecției copiilor și siguranței în comunități.

Lupta împotriva drogurilor

Consumul și traficul de droguri reprezintă pericole majore care pun în pericol generațiile viitoare. Tinerii trebuie protejați. Ca oameni politici responsabili, suntem primii care avem misiunea de a veni cu măsuri care să constituie bariere în fața acestui pericol, reprezentat de flagelul drogurilor. Traficul și consumul de droguri stimulează infracționalitatea, crescând nesiguranța pe stradă a fiecăruia dintre noi.

Este nevoie de controale intensificate în zonele vulnerabile, în special în apropierea școlilor și a locurilor frecventate de tineri, pentru a îndepărta și pedepsi traficanții.

Colaborarea cu părinții, profesorii și specialiștii din domeniul sănătății este obligatorie. Vom sprijini programe educaționale care să prevină consumul de droguri, oferind tinerilor informațiile necesare pentru a recunoaște pericolele și pentru a face alegeri responsabile. Susținem o mai strânsă colaborare între autoritățile locale și Ministerul Afacerilor Interne pentru a destructura rețelele de trafic și a elimina această amenințare din comunitățile noastre.

Siguranța pe fiecare stradă

Siguranța nu este un lux, ci un drept al fiecăruia dintre noi. Cartierele și străzile noastre trebuie să devină locuri sigure pentru fiecare român, indiferent dacă locuiește în Capitală sau într-un oraș mic.

Mai multe patrule de ordine publică în zonele sensibile, tehnologie modernă de supraveghere a acestora și implicarea activă a autorităților locale pentru a preveni infracționalitatea și a menține ordinea publică sunt doar o parte din soluții.

În același timp, vom încuraja dialogul constant între poliție, autorități și cetățeni, pentru a înțelege mai bine nevoile fiecărei comunități și pentru a răspunde prompt.

Protecția copiilor în școli

Prin măsurile pe care le susținem, echipa PNL București își asumă responsabilitatea de a transforma școlile în spații sigure, unde elevii să poată învăța și să se dezvolte fără teama violenței sau a altor pericole.

Propunem dotarea școlilor cu sisteme moderne de supraveghere, care să prevină incidentele și să asigure un mediu protejat pentru toți elevii. Vrem dezvoltarea de programe dedicate prevenirii bullying-ului, astfel încât fiecare copil să fie respectat și sprijinit.

Părinții trebuie să aibă garanția că, atunci când își trimit copiii la școală, aceștia se află într-un mediu sigur.

Pe 1 Decembrie, alegeți pentru o Românie unde fiecare român se simte în siguranță. Votați echipa liberală pentru Capitală!

CMF 11240002

USR se teme de renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidenţiale 2024. Au trecut la ameninţări

Elena Lasconi a anunțat că va contesta decizia BEC așteptată după renumărarea voturilor la Înalta Curte de Casație și Justiție și apoi va sesiza și Comisia de la Veneția.

Decizia Curții Constituționale: obligă Biroul Electoral Central să renumere 9,4 milioane de voturi până vineri la ora 14, lucru de altfel, aproape imposibil. Până la urmă, acest proces se va finaliza duminică seară.

Lasconi şi Fritz contestă renumărarea

Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidenţiale 2024, care s-a calificat în finala din turul 2, alături de Călin Georgescu, a anunțat că va lua măsurile legale în această situație, dat fiind decizia de renumărare a voturilor impusă BEC de Curtea Constituțională.

Este un abuz și o încălcare gravă a democrației. Așa este, a doua oară, este episodul doi după ce au scos un candidat din cursa pentru prezidențiale.

Asta se întâmplă pentru că ei sunt reprezentanții politicienilor corupți, din sistemul corupt până în măduva oaselor, și au luat această decizie pentru că sunt disperați, au văzut că au pierdut și sunt disperați și încearcă să mai facă ceva. Eu consider că este un atentat la siguranța națională.

Pentru că destabilizează țara și deja există o mare parte din țară care e mânată de ură, pentru că până acum politicienii și-au făcut treaba”, a spus Lasconi la Pro TV.

Dominic Fritz, a avertizat joi seara, înainte ca BEC să anunțe că se va face renumărarea voturilor, că USR va contesta decizia și va sesiza instituțiile europene.

„În primul rând, sunt sigur că vom contesta inclusiv decizia BEC la Înalta Curte. În al doilea rând, vom sesiza inclusiv instituţii europene. Nu în ultimul rând, Comisia de la Veneţia, despre aceste lucruri. Bineînţeles că facem un apel la toate partidele politice să nu facă parte din această şaradă.

Chiar şi atunci când am vorbi despre o posibilă anulare, de exemplu, a alegerilor să nu participe într-o astfel de încercare de a răsturna voinţa românilor”, a declarat edilul, la sediul USR.

Ce a constatat şi CSAT

Deși Consiliul Suprem de Apărare a Țării „nu are atribuții legate de desfășurarea procesului electoral”, însă, în cazul în care „există elemente cu impact asupra securității naționale, se impune analiza acestor aspecte în cadrul unei reuniuni a CSAT”.

Conform comunicatului, în cadrul ședinței CSAT, reprezentanții autorităților cu atribuții în domeniul apărării, al ordinii publice și al securității naționale „au prezentat evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale, generate de acțiunile unor actori cibernetici statali și non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral”.

CCR a cerut renumărarea voturilor până vineri, la ora 14.00, BEC a spus că e imposibil. Când se va finaliza, de fapt, acest proces

Curtea Constituțională a solicitat Biroului Electoral Central (BEC) renumărarea voturilor exprimate în primul tur al alegerilor prezidențiale, joi, pe baza cererii formulate de Cristian Terheș.

Judecătorii CCR ar fi amânat pentru vineri atât o decizie privind validarea rezultatului turului 1 al alegerilor prezidențiale, cât și o decizie privind cererea de anulare a rezultatului alegerilor în turul 1.

Renumărarea voturilor, până duminică seară

„E aproape imposibil ca BEC să facă până mâine renumărarea, dat fiind că e vorba despre 9,4 milioane de voturi. Asta înseamnă că e posibilă o nouă amânare”, conform celor de a BEC.

Biroul Electoral Central – BEC pentru alegerile prezidențiale a adoptat joi seara procedura de renumărare a voturilor, dispusă de Curtea Constituțională. În ciuda faptului că termenul stabilit de CCR era vineri, 29 noiembrie, ora 14.00, renumărarea se va finaliza abia duminică seara, la ora 22.00.

Alegerile se pot anula

Dacă, în urma numărătorii de voturi, cele două nume ale candidaților care merg în cel de-al doilea tur sunt altele (sau măcar unul dintre ele), atunci primul tur al alegerilor se anulează și va fi organizat din nou, conform rtv.net.

Potrivit Legii 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, în forma actualizată, prevede că:

ART. 52

(1) Curtea Constituţională anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin.

În această situaţie Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor”, este textul de lege.

Cu alte cuvinte, dacă în urma renumărării voturilor, nu sunt desemnați pentru turul al doilea tot Călin Georgescu și Elena Lasconi, în această ordine, primul tur al alegerilor va fi anulat. Procesul de votare va fi reluat în a doua duminică de la data anulării alegerilor.

DN2 – E85 a mai provocat trei morţi pe şoselele din România! Accident cumplit între Săscuț și Valea Seacă

1

Un accident cumplit s-a produs vineri dimineață pe DN2 (E85), supranumit „Drumul morții”, între localitățile Săscuț și Valea Seacă din județul Bacău.

Un microbuz s-a izbit frontal cu o autoutilitară și evenimentul s-a soldat cu decesul a trei persoane și rănirea altor șase.

Ceaţa densă, vineri dimineaţa

Condițiile de trafic au fost afectate, vineri dimineaţă, de ceaţa densă, care a redus vizibilitatea în trafic sub 200 de metri pe autostrada A2 București – Constanța, pe tronsoanele kilometrice 105 – 160, între localitatea Dragalina, județul Călărași și localitatea Cernavodă, județul Constanța.

Pe autostrăzile A1 București – Pitești, A3 București-Brașov, DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, se circulă pe un carosabil pe alocuri, în condiții de vizibilitate bună și valori de trafic normale.

Este semnalată aglomerație pe sensul de intrare în Capitală al autostrăzii A1 București – Pitești, începând din localitatea Ciorogârla, județul Ilfov, dar și pe DNCB, pe raza localităților Domnesti, Bragadiru și Pantelimon.

Pieton, omorât pe trecere, în Bucureşti

Un grav accident a avut loc joi, 21 noiembrie, în Capitală. O femeie în vârstă de 52 de ani și-a pierdut viața, în ciuda faptului că echipajele medicale au făcut eforturi să o salveze, după ce fusese accidentată de un autoturism.

Femeia a fost lovită de o mașină condusă de un bărbat de 47 de ani, care nu a observat-o când traversa pe trecerea pentru pietoni de pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu, potrivit stiripesurse.ro.

Din câte a anunțat Brigada Rutieră, accidentul s-a produs joi dimineața, în jurul orei 06.20, pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu, din București.

 

Decizie-şoc anunţată de Marcel Ciolacu după ce CCR a stabilit renumărarea voturilor din turul I al alegerilor prezidenţiale 2024

Marcel Ciolacu a anunţat că, în cazul în care, în urma renumărării voturilor din primul tur al alegerilor prezidenţiale 2024, se va dovedi că a fost dezavantajat, se va retrage, oricum, din cursa pentru preşedinţia României.

Premierul a adăugat că trebuie ştiut clar dacă votul a fost viciat, „mai direct, dacă s-a furat”, şi a recomandat Biroului Electoral Central să permită în regim de urgenţă acreditarea tuturor asociaţiilor civice să participe ca observatori independenţi în procesul de renumărare a voturilor.

Mesajul lui Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu a postat un mesaj pe Facebook, joi seară, în care a anunțat că dacă în urma renumărării voturilor se dovedește că el a fost dezavantajat se va retrage. De asemenea, a explicat că trebuie să știm dacă votul a fost viciat.

Cum funcționează manipularea:

1. Dacă PSD câștigă, înseamnă că vrea toată puterea;
2. Dacă PSD pierde, se comportă cu demnitate și nu face circ precum alții cu tot felul de contestații , înseamnă că „știu ei ceva”;
3. Dacă un europarlamentar, ales pe listele AUR, contestă la CCR și CCR dă o decizie în UNANIMITATE de renumărare a voturilor, înseamnă că e pus de PSD, care vrea să fure;
4. Dacă USR umblă în sacii cu voturi sau ține oamenii în stradă la 40 de grade că vor ei să renumere, se numește un demers DEMOCRATIC!
Eu și toți oamenii de bună credință din țara asta ne-am săturat de propaganda asta grețoasă! Știți ceva?! Românii au dreptul să știe adevărul! Tot adevărul!
Trebuie să știm clar dacă votul a fost viciat. Mai direct: dacă s-a FURAT!”, a scris Ciolacu.

Caută vinovaţi

De asemenea, a mai adăugat că dacă cineva a furat trebuie să răspundă în fața românilor.

Pentru asta, recomand Biroului Electoral Central să permită în regim de urgență acreditarea tuturor asociațiilor civice, în special a celor care deja au fost prezente în birourile electorale și au experiență în alegeri, care doresc să participe ca observatori independenți în procesul de renumărare a voturilor de la alegerile prezidențiale.

Iar dacă cineva a furat, să răspundă în fața românilor! Și ca să se liniștească propaganda: dacă se demonstrează în urma renumărării că am fost dezavantajat vă anunț că oricum mă retrag din cursa pentru președinția României.

Nu vreau locul doi! Nu mă interesează. Vreau doar ca românii să afle adevărul, care este mai important decât candidatura mea. Și apoi românii vor ști să îi pedepsească pe cei care au furat, mai repede decât o vor face instituțiile”, a mai afirmat Ciolacu.

Totodată, el le-a transmis românilor că cea mai importantă luptă este pe 1 decembrie.

„Iar colegilor mei și tuturor românilor onești și muncitori le mai spun atât: cea mai importantă luptă este pe 1 decembrie! Locul 1 la alegerile parlamentare înseamnă ca viitorul guvern să aibă premier PSD!

Adică continuarea proiectelor începute și dezvoltarea acestei țări! Pentru viitorul României – LA LUPTĂ!”, a mai scris el.

PNL București susține Legea comunităților energetice: costuri mai mici, energie curată și autonomie pentru români

Într-un București modern, dar confruntat cu provocări, Legea comunităților energetice este soluția prin care locuitorii pot beneficia de energie regenerabilă, mai accesibilă și gestionată local. PNL București sprijină acest proiect de viitor, care oferă atât economii reale pentru cetățeni, cât și un pas important către un oraș mai curat și mai eficient energetic.

Economii directe pentru locuitori

Acoperișurile blocurilor din București pot deveni platforme de producție energetică prin instalarea panourilor fotovoltaice. Energia solară astfel generată poate fi folosită pentru locuințe, spațiile comune (cum ar fi iluminatul pe scări și lifturile) sau chiar pentru infrastructura publică a cartierului. Locatarii pot economisi semnificativ la facturi, având acces la energie produsă local, mai ieftină decât cea din rețea.

Mai mult, acest model asigură stabilitate financiară pentru comunități, reducând dependența de fluctuațiile prețurilor de pe piața energiei. Fiecare bloc care devine parte dintr-o comunitate energetică aduce locatarilor beneficii economice concrete, în timp ce contribuie la un sistem energetic mai eficient și mai accesibil.

Un București mai curat și mai sănătos

Energia regenerabilă nu înseamnă doar economii, ci și o contribuție directă la reducerea poluării. Bucureștiul, unul dintre cele mai afectate orașe din Europa din punctul de vedere al calității aerului, poate beneficia enorm de pe urma utilizării surselor regenerabile. Producerea de energie solară locală contribuie la scăderea emisiilor de dioxid de carbon, îmbunătățind sănătatea locuitorilor și calitatea vieții.

Autonomie pentru comunități

Un alt avantaj major al comunităților energetice este autonomia. Prin producerea și utilizarea energiei regenerabile direct la sursă, locuitorii devin mai puțin dependenți de furnizorii tradiționali și de fluctuațiile pieței. Aceasta înseamnă mai mult control asupra costurilor și mai multă siguranță în gestionarea resurselor energetice.

Locuitorii blocurilor care formează comunități energetice pot colabora pentru a decide cum este utilizată energia produsă, creând un model de administrare locală transparent și eficient.

„Mai multă autonomie, costuri cu energia în mod cert mult mai mici și obținerea de resurse pentru investiții reprezintă viitorul – despre asta este Legea comunităților energetice”, afirmă Sebastian Burduja, ministrul Energiei și președintele PNL București, care își asumă promovarea Legii comunităților energetice în Parlamentul României.

CMF 11240002