Hoardele Apocalipsei au pus gheara pe România și o sfâșie fără de milă, se vede cu ochiul liber, din satelit, de pe Planeta Marte, de la tine din ogradă. E un coșmar adevărat. Hoardele Apocalipsei rânjesc intrând pe hornul casei tale, făcându-și culcuș în garajul tău sau la bloc, pe casa scării, în biroul primarului, în biroul prefectului, în clădirea consiliului județean, în palatul parlamentului, în palatul guvernului, în palatul președintelui.
Tu, neatent, naiv, nepăsător crezi că viața ta depinde numai de tine, nu-ți pasă de toată nevolnicia care se petrece în jurul tău. Hoardele Apocalipsei te pândesc hulpave, furând și pervertind trupurile și mintea oficialilor, ascunzându-se în ele, tulburându-le mințile, pervertindu-i, astfel încât nu mai au cumva o dragoste de popor ci o nepotolită poftă de a distruge România și nu să o armonizeze cu celelalte națiuni, care și ele trebuie salvate și puse toate într-o singură inimă pe planeta asta tristă și deznădăjduită. Căci frontierele de toate felurile ucid libertatea.
Astfel că tu nici nu știi câte de aproape e Apocalipsa. Ea a pătruns pretutindeni, în America, în Asia, în Rusia, în Africa, în Orientul Mijlociu, în Columbia și China, în Brazilia, în Alaska, se pregătește să iasă la lumină din fundul oceanului, din conurile vulcanilor, din foamea de sânge a unor ființe ciudate, nepământene, care dansează fantomatic pe străzi, noaptea, când tu tragi la aghioase fără de grijă. De când dormi tu așa? Dormi de câteva sute de ani. Te întorci pe-o parte, te întorci pe partea cealaltă. Dormi adânc, atât de adânc! Între timp, Hoardele Apocalipsei se insinuează pretutindeni, în accidente de avion, în războaie, în hoții fără de număr, în ticăloșii fără de margini, în sufletele polițiștilor, în cizmele generalilor, în chiloții gagicilor care se dezbracă la repezeală, gata, gata să te ducă într-un paradis înșelător, în tunuri imobiliare, în corpția generalizată. Pretutindeni, Hoardele Apocalipsei pervertesc o mulțime de medici, de profesori, de asistente medicale, de felceri, de actori, năimiți de dușmani, actori care declamă furibund, o libertate ticăloasă, fiind în solda Apocalipsei.
Tot felul de golani, de gabori, de șpringari, de lunateci și de închipuiți se cațără pe stârvul României smulgând din el hălci de carne aburindă, puțind pestilențial. Hoardele Apocalipsei fură tot ce se poate fura din țara asta de sute de ani, cu înverșunare, în timp ce tu ești doar un biet orbecăit într-o lume bolnavă, fără viitor, parcă, fără șansă, parcă. Tu te faci că trăiești, te chinui, te zbați să-ți plătești facturile mincinoase, te faci că ești fericit dar în adevăr ești distrus sufletește, ți-ai pierdut Lumina. Te păcălești că ai avea Lumină. Dar nu ai pentru că Hoardele Apocalipsei te împing zi de zi să vezi o Lumină Falsă. Hoardele Apocalipsei vor să te însingureze, să nu stai de vorbă cu alți oameni de pe planeta asta, să nu fii prieten cu ei, să nu fii împreună cu ei, să nu fii liber împreună cu ei. Vor să te însingureze îmbolnăvindu-te de singurătate. Poate că pe o altă planetă ar fi altfel? Cine știe? Hoardele Apocalipsei vin din obscuritate, din latent, din perversitatea cvasitotală care sălășluiește în curul Viului. Sunt acolo, dospind, clocotind, complotând. Iar tu, naiv, te comporți prostește crezând că vei scăpa. Nu-ți pasă când ticăloșii pactizează cu alți ticăloși de pe alte meleaguri, din Est, din Vest, din Nord, din Sud, și te momesc, te țepuiesc, te vrăjesc, te duc cu vorba, promițându-ți un trai mai bun, case pe degeaba, haleală la greu, distracție și giugiuleală deșănțată.
Tu pui botul, te lași păcălit, te lași momit, cazi în capcană când ți-e lumea mai dragă. Ai tras la aghioase și Secolul Fanariot a pus gheara pe tine și te-a dus în sclavie. Ai tras la aghioase și Stalinismul a pus gheara pe tine și te-a dus în sclavie. Dar tu ai dormit buștean. Ești adormit și acum iar Hoardele Apocalipsei te au parcă în puterea lor. Ți-e frică să te trezești, știu. Nu e nimeni care să vină să te salveze. Toți de pe planeta asta au șmenurile lor, șmecheriile lor, potlogăriile lor geo-strategice sau nu. Tu ești singur ca de atâtea ori în istorie. Și, ca de atâtea ori în istorie, alegi să dormi buștean crezând că, atunci când o să te trezești o să te trezești într-o lume mai bună. Ce prostie, ce iluzie, ce pericol! Ai băgat la burdihan o șaorma babană, ai căscat gura la Netflix, ai citit, pe din dos, Cartea lui Marx sau Cartea lui Hitler, ai privit cu un soi de indifernță mârșavă și călduță masacrele din jurul României, păcălindu-te cu ideea bolnavă că li se întâmplă altora și nu ție. E ca și cum ai fi neînfricat dar nu e așa.
Chiar dacă vin extratereștrii peste tin,e tu tot o să dormi, dă-i în mă-sa-n-cur, ce să facă extratereștrii pe planeta asta de căcat?! Ți-e frică să te trezești pentru că-ți spui că n-are rost să te împotrivești, te-ar ucide, te-ar gaza, te-ar mitralia, îți vor arunca în cap cu drone, cu bombe atomice, te vor strivi în doi timpi și trei mișcări. Adevărul e că pot face asta și chiar fac asta. La ce mama dracului să-ți pierzi viața? Pentru ideal? Care ideal? Așa îți șoptesc Hoardele Apocalipsei, dedulcindu-te cu varii plăceri morbide, pervertind Justiția, Constituția, Eroismul, Bucuria, Libertatea. Te trezești o clipă și privești pe fereastră. N-au venit încă extratereștrii, ăștia cu politichia lor se ceartă ca niște idioți, slugi și ei, slugoi, e bine încă, nu te-a luat nimeni la ochi. Mai e câte unul cu gura mare, câte unul care strigă după libertate aiurea-n tramvai, îl liniștesc ăștia, o să vezi. Îi uită lumea pe eroi! Nici nu le trebuie ăstora eroi.
Hoardele Apocalipsei îi ucid pe eroi cu îndemânare, îi scot din mintea ta. De unde vin Hoardele Apocalipsei? De pretutindeni, de nicăieri. Iar tu ești convins că nu le poți ține piept. Cine să vină cu tine? Cine ar fi așa de curajos să lupte aiurea, pentru ce?! Da, Hoardele Apocalipsei te înmoaie, te pervertesc, oho, chiar atunci când dormi. Hoardele Apocalipsei se strecoară în visele tale atât de perfid încât atunci când, chipurile, te-ai trezi, ai fi de fapt un altul, nu același. Dar ai putea gândi cu mintea ta. Dar ai putea fi curajos. Dar ai putea să te trezești. Dar cât e de nasol să te trezești!
Îți vine să-mi strigi, bă, da’ mai du-te bă, cu căcaturile astea metaforice! Așa zici, cu năduf, cu căcaturile tale metaforice. Dar eu știu că nu ești tu cel care strigi. Nu ești tu cel adevărat. Tu, cel adevărat, ești carnea de tun a sutelor de ani de omoruri, de execuții publice, de războaie, de revoluții, de lupte stradale, de lovituri de stat, de surghiun intelectual și viață de rahat, de cupoane de lapte și de făină, de curbe de sacrificiu, de strâns cureaua, de suferință și lacrimi.
Acum ai început să plângi prin somn. Visezi ceva urât, ai coșmaruri. Asta e, când dormi ai coșmaruri de toate felurile. Și dacă vrei să scapi de ele trebuie să te trezești.