Acasă Blog Pagina 166

Marcel Ciolacu, prima reacție după decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale: Este singura soluție corectă

15

Încep să apară reacții după decizia fără precedent în România: anularea procesului electoral al alegerilor prezidențiale și, implicit, a rezultatelor din primul tur de scrutin pentru cea mai înaltă funcție în stat.

În urmă cu scurt timp, premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD – și candidat al acestui partid în primul tur al scrutinului pentru Cotroceni, ce a avut loc în 24 noiembrie – a reacționat, pe Facebook, la aflarea hotărârii CCR.

Decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale este singura soluție corectă după desecretizarea documentelor din ședința CSAT care arată că rezultatul votului românilor a fost denaturat flagrant, în urma intervenției Rusiei. Alegerile prezidențiale trebuie reluate”, scrie Ciolacu în mesajul postat în urmă cu doar câteva minute.

Redăm în ceea ce urmează, integral, mesajul pe care l-a transmis Marcel Ciolacu vineri după-amiază, 6 decembrie:

„Decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale este singura soluție corectă după desecretizarea documentelor din ședința CSAT care arată că rezultatul votului românilor a fost denaturat flagrant, în urma intervenției Rusiei. Alegerile prezidențiale trebuie reluate.

În același timp, anchetele autorităților trebuie să arate cine sunt vinovații pentru tentativa de a influența masiv rezultatul scrutinului prezidențial. Românii au nevoie de răspunsuri clare din partea autorităților, bazate pe dovezi solide, pentru că de această anchetă depinde în mod fundamental încrederea publicului în instituțiile statului și în procesele democratice care stau la baza funcționării țării.

Acum, sunt extrem de importante validarea mandatelor noului Parlament și realizarea unei majorități parlamentare pro-europene, care să susțină numirea rapidă a unui nou guvern, a cărui prioritate este continuarea traseului european de dezvoltare a României. PSD a semnat, alături de PNL, USR, UDMR și reprezentanții minorităților, un acord în acest sens și consideră că în acest moment partidele trebuie să pună mai presus de interesele proprii un singur obiectiv național – stoparea forțelor extremiste.

Numirea noului guvern pro-european este un semnal important pentru mediul economic și pentru investitorii străini, ținând cont de reacțiile îngrijorătoare din ultimele două săptămâni. Totodată, numirea noului guvern este esențială pentru a putea proteja veniturile românilor și pentru a construi un buget pentru 2025 care să garanteze continuarea proiectelor de investiții pe bani europeni”.

Citiți și: BREAKING NEWS: CCR a decis ANULAREA „întregului proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României”

Citiți și:

BOMBĂ! Desecretizarea documentelor CSAT: suspendarea candidaturii lui Călin Georgescu

Iohannis și serviciile dorm împreună?

Poporul a ales, dar tableta ce zice?

Comunicatul CCR

CCR a decis vineri, cu unanimitate de voturi, anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale. Și reluarea în integralitate a procesului electoral pentru alegerea președintelui României, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru scrutin.

„În ședința din data de 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională, în vederea asigurării corectitudinii și legalității procesului electoral, și-a exercitat atribuția prevăzută de art.146 lit.f) din Constituție și, cu unanimitate de voturi, a hotărât următoarele:

1. În temeiul art.146 lit.f) din Constituție, anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României, desfășurat în baza Hotărârii Guvernului nr.756/2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 și a Hotărârii Guvernului nr.1061/2024 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2024.

2. Procesul electoral pentru alegerea Președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea Preşedintelui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare.
3. Prezenta hotărâre este definitivă și general obligatorie, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aduce la cunoştinţă publică.

Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de CCR.

Citiți și: Iuda din PSD și Ilie Gestapo

BREAKING NEWS: CCR a decis ANULAREA „întregului proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României”

31

După mai multe ore de discuții, judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, în unanimitate, ANULAREA „întregului proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României”.

UPDATE: Reluarea integrală a procesului electoral înseamnă că alegerile vor fi luate de la zero, candidații trebuind să se înscrie din nou și trebuind să treacă prin procesul de validare de la Biroul Electoral Central.

Judecătorii CCR s-au reunit, vineri dimineață, într-o ședință informală. Totul, după ce instituția a primit încă de joi mai multe cereri de anulare a alegerilor.

Iată comunicatul Curții Constituționale:

„În ședința din data de 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională, în vederea asigurării corectitudinii și legalității procesului electoral, și-a exercitat atribuția prevăzută de art.146 lit.f) din Constituție și, cu unanimitate de voturi, a hotărât următoarele:
1. În temeiul art.146 lit.f) din Constituție, anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României, desfășurat în baza Hotărârii Guvernului nr.756/2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 și a Hotărârii Guvernului nr.1061/2024 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2024.
2. Procesul electoral pentru alegerea Președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea Preşedintelui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare.
3. Prezenta hotărâre este definitivă și general obligatorie, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aduce la cunoştinţă publică.

Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

Rămâne de clarificat ce semnifică „Procesul electoral pentru alegerea Președintelui României va fi reluat în integralitate”. Se reia inclusiv depunerea candidaturilor? Este clar că tot acest tăvăluc legislativ și agitația social-politică a pornit de la candidatul Călin Georgescu. Cum la fel de clar este și faptul că în continuare se va încerca suspendarea candidaturii acestuia, așa cum Național a anunțat în exclusivitate.

Citiți și: BOMBĂ! Desecretizarea documentelor CSAT: suspendarea candidaturii lui Călin Georgescu

Iohannis și serviciile dorm împreună?

 

Renașterea cercetării medicale studențești în România. Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României premiază o echipă de tineri din Iași pentru cea mai mică inimă artificială din lume

0

În mod obișnuit, când ne gândim la inovație în domeniul medical, ne vin în minte laboratoarele marilor companii farmaceutice sau centrele de cercetare cu bugete uriașe. Dar realitatea este că ideile revoluționare pot apărea și în locuri mai modeste, precum o sală de curs sau un laborator studențesc. Exact asta demonstrează cei șase studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, reuniți în echipa MAVIS Artificial Heart.

Acești tineri au creat un prototip de inimă artificială complet wireless, controlabilă printr-o aplicație mobilă – un concept care, la prima vedere, pare desprins din filmele SF. În loc să se oprească la nivelul de idee, studenții au mers mai departe, gândind deja strategii pentru a îmbunătăți dispozitivul, astfel încât să fie mai accesibil pacienților, inclusiv copiilor și femeilor, care pot necesita dispozitive cu dimensiuni adaptate caracteristicilor lor anatomice.

Proiectele studențești de cercetare întâmpină adesea dificultăți în obținerea finanțării, și orice formă de sprijin extern devine esențial. Aici intervine Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. La Gala Studenților 2024, fundația a acordat echipei MAVIS un premiu de 10.000 de lei pentru „Performanță în Cercetare și Inovare”. Nu vorbim doar de un ajutor financiar, ci și de un semnal că munca acestor tineri este prețuită și că direcția în care se îndreaptă are valoare pentru societate.

Cu acești bani, studenții își propun să achiziționeze componente și materiale, să construiască un test bench, un sistem de testare esențial pentru evaluarea funcționalității prototipului. Mai pe scurt, vor putea să își perfecționeze invenția, să o analizeze și să îmbunătățească fiecare detaliu. Georgiana Pintilii, membră a echipei MAVIS, a subliniat într-una din intervențiile sale cât de rar cercetarea e pusă în valoare, iar premiul Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României reprezintă o motivație clară să meargă mai departe.

Acest exemplu e un mesaj pentru toți cei care visează să schimbe lumea cu ideile lor, dar se lovesc de lipsa fondurilor sau a recunoașterii. Ceea ce face echipa MAVIS este mai mult decât un proiect studențesc; este o dovadă că dacă există voință, creativitate și sprijinul potrivit, inovația poate lua naștere oriunde. În loc să rămână o notă de subsol în lumea medicală, acești studenți sunt pe cale să își înscrie invenția într-un capitol important al medicinei moderne.

Dacă asemenea inițiative vor continua, putem spera la o renaștere a cercetării medicale studențești, care să pună în lumină potențialul imens al noii generații de tineri români, medici, cercetători și inovatori.

Polițist din Gorj, cercetat după ce a scos pistolul în timpul unui conflict în familie/Arma s-a descărcat în aer

4

Un polițist din Gorj a ajuns în atenția colegilor și este cercetat, fiind acuzat că ar fi comis un gest care ar fi putut avea urmări grave. Sunt amănunte greu de imaginat ce au ieșit la iveală în cazul ce-l are ca protagonist pe un om al legii în vârstă de 44 de ani.

Se face o anchetă după cele întâmplate recent, într-un apartament din Târgu Jiu. Cea care a alertat autoritățile, sunând la 112, ar fi fost chiar soția polițistului aflat în timpul liber. Anterior, femeia își chemase fratele în ajutor.

Un poliţist din cadrul Poliţiei judeţene Gorj este cercetat în cadrul unui dosar care vizează comiterea infracţiunilor de uz de armă fără drept şi ameninţare, după ce a scos arma, în timpul unui scandal cu soţia sa, potrivit realitatea.net. Din câte s-a aflat în acest caz, poliţistul ar fi scos pistolul din dotare în momentul în care fratele femeii a intervenit. La un moment dat, arma s-a descărcat în aer. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

A scos arma în timpul conflictului din familie

Din câte se pare, polițistul s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

Incidentele au avut loc joi seară, 5 decembrie, într-un apartament din Târgu Jiu. O femeie ân vârstă de 40 de ani a sunat la 112 şi a reclamat că în timpul unui scandal cu soţul său, având în vedere comportamentul agresiv al acestuia, şi-a chemat fratele.

În momentul în care acesta a ajuns la reşedinţa celor doi soţi, l-ar fi observat pe cumnatul său, care era sub influenţa băuturilor alcoolice, ţinând în mână o armă, fapt pentru care s-ar fi îndreptat spre el şi l-ar fi prins de mână, moment în care arma s-a descărcat în plan vertical. Ulterior, s-a stabilit faptul că arma folosită era în dotarea bărbatului în vârstă de 44 de ani, agent de poliţie în cadrul IPJ Gorj, care se afla în timpul liber, iar armamentul şi muniţia din dotare le deţinea legal la domiciliu”, au transmis, vineri, reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Conform sursei menționate, în urma gestului polițistului, colegii lui au deschis dosar penal în care fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de armă fără drept şi ameninţare.

Bărbat ajuns în atenția polițiștilor din Bistrița

Pe de altă parte, IGPR a anunțat joi, 5 noiembrie, într-un comunicat, că două arme care ar fi fost deținute ilegal de un bărbat au fost descoperite și ridicate de polițiștii din Bistrița-Năsăud.

„La data de 5 decembrie a.c., polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bistrița-Năsăud au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară și au continuat cercetările, în cadrul unui dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, cu privire la săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Cercetat pentru comiterea faptei este un bărbat, de 61 de ani, din Agrieș, care ar fi deținut fără drept, la locuință, două arme letale, supuse autorizării, cu destinația vânătoare, fără a fi autorizat în acest sens.

În urma celor constatate, polițiștii au ridicat, în vederea indisponibilizării, armele calibrul 16 mm., împreună cu muniția aferentă, descoperită în urma perchezițiilor domiciliare.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bistrița-Năsăud, cu privire la infracțiunile de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, în vederea documentării faptei sub toate aspectele”, se precizează în comunicatul IGPR.

Mihai Leu, internat la Spitalul Fundeni. Fostul sportiv se luptă de mai mulți ani cu cancerul

1

O veste care a iscat îngrijorare în rândul cunoscuților și ai fanilor campionului la box: Mihai Leu a ajuns din nou în grija medicilor. Fostul pugilist se luptă de mai mulți ani cu o boală grea – cancer.

Campionul la box şi raliu Mihai Leu, în vârstă de 55 de ani, a fost internat la Spitalul Fundeni din cauza unor complicaţii, în contextul în care se luptă de zece ani cu cancerul, au declarat surse medicale pentru News.ro.

Potrivit sursei citate, Leu este acum în stare stabilă.

A ajuns la spital și în primăvara acestui an

Nu este, din păcate, singura dată când fostul pugilist a ajuns pe mâna medicilor. El a mai fost internat de urgenţă, din cauza complicaţiilor, și în luna mai. Atunci, el anunţase, pe Facebook, faptul că este pe mâini bune şi că se gândeşte să revină la curse.

„Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile pozitive. Sunt pe mâini bune și deja mă gândesc să revin cât mai curând la curse. Al vostru, Mihai Leu”, a postat acesta, pe pagina personală de Facebook, în luna mai a acestui an.

Tot atunci, Leu mărturisise că se afla în grija doctorului Irinel Popescu. „Sunt ok acum. Vă mulțumesc că vă gândiți la mine. Am fost internat la Hunedoara și a apărut o complicație.

Acum sunt la domnul doctor Irinel Popescu. Nu îmi place să vorbesc despre acest lucru. Sunt optimist, lucrurile par să fie în regulă.

Eu sper să mă refac în timp util și să fiu la următoarea etapă de raliu”, a declarat Mihai Leu şi pentru prosport.ro. Citiți mai multe AICI: Prima reacţie a lui Mihai Leu după ce campionul la box şi raliu a fost internat de urgenţă la Spitalul Fundeni

În urmă cu zece ani, în 2014, Leu a aflat că are cancer la colon. Sportivul a stat atunci două luni în spital şi a fost operat de două ori.

Mihai Leu este campion absolut la raliuri şi deţine trei titluri naţionale la Viteză în Coastă.

Mai multe ONG-uri cer demisia șefului AEP: „Greblă este incompatibil cu poziţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente”

Se cere demisia lui Toni Greblă din fruntea Autorităţii Electorale Permanente (AEP). E vorba despre o solicitare semnată de mai multe organizaţii neguvernamentale (ONG). Și despre care s-a aflat vineri, 6 decembrie.

Mai multe organizaţii neguvernamentale au solicitat, vineri, demisia preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă.

Printre cei care au semnat până în prezent scrisoarea prin care se cere demisia şefului AEP se numără: Expert Forum, Centrul pentru Inovare Publică, Centrul FILIA, Funky Citizens, ActiveWatch, Centrul Român de Politici Europene, Asociaţia Respiro Human Rights Research Centre, Asociaţia Civica, Centrul pentru Resurse Civice, CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, Centrul pentru Studiul Democraţiei, Atlatszo Erdely/Transilvania Transparentă, FONSS – Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, FDSC – Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Centrul de Resurse Juridice, potrivit unui comunicat transmis Agerpres.

Ce spun semnatarii solicitării

Cererea privind demisia șefului AEP vine pe fondul unor dezvăluiri apărute, recent, în presă. În legătură cu care, consideră semnatarii solicitării, Greblă ar fi oferit explicații „insuficiente”.

„Două investigaţii de presă publicate ieri, 5 decembrie 2024, pun din nou sub semnul întrebării imparţialitatea şi integritatea domnului Toni Greblă, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente. (…) În ambele cazuri, explicaţiile oferite de domnul Greblă au fost insuficiente şi au încercat minimizarea gravităţii faptelor prezentate. Preşedintele instituţiei care organizează alegerile are datoria de a evita orice situaţie care i-ar pune sub semnul întrebării integritatea şi neutralitatea”, precizează semnatarii solicitării.

Potrivit sursei citate, aceştia consideră că „Toni Greblă este incompatibil cu poziţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente”. Și ca atare îi cer de îndată demisia din funcţie.

Ce imagini au apărut

Solicitarea vine după ce publicaţia „Adevărul” a prezentat imagini de la o petrecere privată, din decembrie 2022, la care Toni Greblă a participat alături de persoane apropiate AUR, „suspectate de simpatii legionare, incompatibile cu democraţia şi statul de drept”, care „se regăsesc în anturajul candidatului Călin Georgescu, ajuns în turul al doilea al alegerilor

prezidenţiale, candidat acuzat chiar de instituţiile statului că este susţinut de un actor statal ostil, propagă idei fasciste şi neagă prevederi ale Constituţiei”, după cum menţionează semnatarii scrisorii, conform sursei citate. Totodată, aceştia arată că „soţia domnului Greblă distribuie materiale de propagandă electorală prin social media, pentru acelaşi Călin Georgescu”.

Citiți și: Iuda din PSD și Ilie Gestapo

Cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion. ANM, prognoza meteo până pe 6 ianuarie 2025

0

Chiar de Moș Nicolae, vineri, 6 decembrie, aflăm de la meteorologi cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni, în perioada Crăciunului și de Revelion, dar și ce temperaturi sunt așteptate în primele zile din ianuarie 2025.

Pe măsură ce se apropie tot mai mult perioada Sărbătorilor de iarnă, nu sunt puțini cei care vor să afle cum arată prognoza meteo pentru zilele de Crăciun și pentru finalul anului 2024.

În tot acest context, vin vești de ultimă oră de la meteorologi.

Cum arată prognoza meteo

De la nivelul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) s-au anunțat vineri, 6 decembrie, estimări pentru intervalul 09.12.2024 – 06.01.2025. Cum arată prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, pentru perioada Sărbătorilor de iarnă și primele zile din anul ce vine?

Temperaturile vor fi peste cele obişnuite perioadei începând de săptămâna viitoare şi până în prima săptămână a lunii ianuarie, din câte reiese din prognoza anunțată de meteorologi. Nu vor lipsi nici precipitațiile, care vor fi mai însemnate cantitativ în unele zone.

Pentru săptămâna 23-30 decembrie, așadar și pentru perioada de Crăciun, meteorologii prognozează că temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări. Iar cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale perioadei, „cu posibilitatea unui uşor excedent în regiunile sudice”.

Prognoza anunțată de ANM pentru perioada 09.12.2024 – 06.01.2025

Săptămâna 09.12.2024 – 16.12.2024

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă uşor mai accentuată în regiunile sud-estice.

Cu excepţia regiunilor vestice, unde cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale, regimul pluviometric va fi excedentar, mai ales în regiunile estice, sud-estice şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.

Săptămâna 16.12.2024 – 23.12.2024

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Regimul pluviometric va fi uşor excedentar în regiunile intracarpatice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Săptămâna 23.12.2024 – 30.12.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, cu posibilitatea unui uşor excedent în regiunile sudice.

Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.

VIDEO. Pe cine ar numi Elena Lasconi în funcția de premier: „Ar fi îndreptăţit domnul Ciolacu, dar nu ştiu dacă îşi mai doreşte/Preferința mea este…”

5

Cu doar câteva zile rămase până la turul al doilea al scrutinului pentru Cotroceni, candidata USR la alegerile prezidențiale a participat la o dezbatere la TVR. În cadrul căreia a primit mai multe întrebări, inclusiv în privința numirii viitorului premier, în cazul în care Lasconi ar câștiga cursa pentru cea mai înaltă funcție în stat.

Așa s-a aflat că Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidenţiale, consideră că liderul PSD, Marcel Ciolacu, ar fi îndreptăţit să revendice postul de premier, dar spune că – în cazul în care va câştiga alegerile – preferinţa sa pentru funcția de prim-ministru este actualul preşedinte interimar al PNL, Ilie Bolojan.

Lasconi: Ar fi îndreptăţit Ciolacu, dar nu ştiu dacă îşi mai doreşte/Preferinţa mea e Bolojan

Ea ales să puncteze că la întâlnirea liderilor PSD, PNL, USR şi UDMR – întrevedere ce a avut loc după alegerile parlamentare – nu s-a discutat despre funcţii.

Mai exact, Elena Lasconi a fost întrebată, joi seară, la TVR, dacă ar numi un prim-ministru politic, în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale, sau va opta pentru unul tehnocrat şi cine crede că este mai îndreptăţit pentru această funcţie dintre liderul PNL, Ilie Bolojan, şi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

„Am spus care este preferinţa mea. Acum am văzut ce s-a întâmplat după alegeri. Dacă ne uităm la procente, da, ar fi îndreptăţit domnul Ciolacu, dar nu ştiu dacă îşi mai doreşte asta. Preferinţa mea este domnul Bolojan.

Dar ştiţi ce m-a bucurat foarte mult? După ce am văzut în ce situaţie suntem şi cât de grav este în ţară toate discuţiile pe care le-am avut până acum nu au fost despre funcţii. Și asta mă bucură. Pe de altă parte, am avut deja experienţe cu premieri tehnocraţi. Și nu a mers. Pentru că ai nevoie de majoritate în Parlament şi cred că asta ar fi cea mai bună soluţie”, a afirmat Elena Lasconi.

Citiți și: Iuda din PSD și Ilie Gestapo

VIDEO. Lasconi, întrebată dacă ar fi de acord cu reluarea alegerilor: „Cred că ar fi un coşmar/E o stare de tensiune în toată ţara”

3

Elena Lasconi, candidata USR în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni ajunsă în al doilea tur al scrutinului pentru cea mai înaltă funcție în stat, a afirmat că ar fi „un coșmar” reluarea alegerilor prezidențiale. Și a adus în discuție faptul că este o stare de tensiune în toată ţara.

Candidata USR la prezidențiale a fost prezentă, joi seară, la o dezbatere la TVR, unde a răspuns întrebărilor mai multor jurnaliști, nu doar de la postul public de televiziune. Iar la un moment dat, Lasconi a fost întrebată dacă ar fi de acord cu reluarea alegerilor prezidenţiale.

Lasconi: Toată lumea vorbeşte numai despre asta

„Cred că ar fi un coşmar. Nu pentru mine, cât pentru toţi românii. E o stare de tensiune în toată ţara cum nu vă puteţi imagina. Întâlnesc pe stradă oameni care plâng, (…) se ceartă oamenii la piaţă, ba Georgescu, ba Lasconi. Toată lumea vorbeşte numai despre asta. Suntem şi înainte de Sfântul Nicolae, de Crăciun. Cred că o să facă implozie în societate. E deja prea mult. Eu nu vreau să comentez şi nici să influenţez deciziile CCR-ului. Mi-aş dori să văd decizia bine argumentată, ca să poată să o înţeleagă toată lumea de ce ar fi aşa. Dar nu cred că se mai pune problema de a relua alegerile atâta timp cât deja primul tur a fost validat de CCR. Juridic nu se poate”, a afirmat Elena Lasconi, joi seară.

Șefa USR a mai fost întrebată dacă va candida din nou în cazul în care CCR va invalida finala prezidenţială – turul 2.

„Voi lupta. Vedeţi ce se întâmplă în ţară şi care este influenţa Rusiei. Dar nu cred că CCR validează o dată şi apoi nu mai validează. (…) Mă aştept să mergem la vot duminică şi de luni să continuăm cu reconstrucţia României în democraţie şi pe calea pro-europeană. (…) Nu pot să mă gândesc că voi pierde, pentru că sunt speranţele atâtor români. Nu pot să mă gândesc la asta. Nu pot să mă gândesc la faptul că vom pune România pe tava Rusiei, nu pot să accept aşa ceva”, a susținut Elena Lasconi, la dezbaterea de la TVR.

Citiți și:

BOMBĂ! Desecretizarea documentelor CSAT: suspendarea candidaturii lui Călin Georgescu

Iohannis și serviciile dorm împreună?

Poporul a ales, dar tableta ce zice?

Citiți și: Iuda din PSD și Ilie Gestapo

Alegeri prezidențiale 2024, turul 2. A început votul în diaspora

1

Românii aflați în străinătate sunt așteptați să-și exprime opțiunea electorală la turul al doilea al scrutinului pentru Cotroceni.

Cetățenii români cu drept de vot din diaspora au început să voteze la turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Prima secţie de vot din străinătate pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din România s-a deschis la Auckland, Noua Zeelandă, vineri la ora locală 12,00 (01,00 ora României). În continuare, se vor deschide secţiile de vot din Australia (6), Japonia (1) şi alte ţări din regiune.

La prezidențiale, votarea în străinătate se desfăşoară pe durata a trei zile

La alegerile prezidenţiale, votarea în străinătate se desfăşoară pe durata a trei zile. Programul de vot este vineri, 6 decembrie, între orele locale 12:00 şi 21:00, sâmbătă, 7 decembrie, şi duminică, 8 decembrie, între orele locale 7:00 şi 21:00. „Cu posibilitatea prelungirii până la ora 23:59, pentru cetățenii care, la ora 21:00, se află în sediul secției de votare, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot”, din câte a anunțat AEP.

La secţiile organizate în străinătate pot vota toţi cetăţenii români cu drept de vot, pe baza unui act de identitate emis de autorităţile române, aflat în perioada de valabilitate.

„Cetățenii români cu drept de vot care locuiesc în afara teritoriului României sau se află temporar în străinătate pot vota la alegerile prezidențiale la oricare din secțiile organizate în afara țării, pe baza unui act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar”, a precizat Autoritatea Electorală Permanentă.

În străinătate au fost înfiinţate 950 de secţii de votare. Lista acestora, care include şi adresele, poate fi consultată accesând link-ul www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2024/alegeri_2024/lista_sectii.pdf

În al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, alegătorii au de ales între primii doi clasaţi în primul tur – Călin Georgescu (candidat independent) şi Elena Lasconi (candidata USR).

Horoscop 6 decembrie 2024 – Viața pare puțin mai colorată decât de obicei

0

BERBEC

O parte vitală din tine dorește să facă un pas înapoi de la îndatoririle tale, dar nu este ușor să te îndepărtezi complet. S-ar putea să te ocupi în sfârșit de o zonă cu probleme, dar a ajunge în acest punct poate fi perturbator dacă nu ești pregătit să faci asta. Rezultatele conflictelor pot fi stimulatoare, dar posibil mai puțin satisfăcătoare …

TAUR

Concentrarea tinde să se destrame uneori astăzi, tranzitele ar putea declanșa zone în care ați fost frustrat sau ați avut resentimente, în special cu dragostea sau prietenia. Este mai bine să cauți modalități de a elibera tensiunile și de a face schimbări pozitive. De asemenea, ești interesat să-ți extinzi cunoștințele și poate fi satisfăcător să înveți ceva nou.

GEMENI

Concentrarea și nivelurile de concentrare sunt în mare parte destul de robuste, iar o abordare mai puțin dispersă a vieții tale se simte bine acum. Centrarea emoțională și prezența vă pot stimula relațiile. Cu toate acestea, poate exista o influență între nevoia de a vă ocupa de viața personală și ambiția de a atinge obiectivele pe termen lung. Cel mai bine ar fi să vă amintiți nevoia de echilibru.

 

RAC

Diferențele de opinie pot fi puternice astăzi, iar sentimentul de supraîncărcare la nivel mental poate duce la greșeli dacă grăbiți lucrurile. Deși un accent puternic pe sectorul dvs. de comunicații indică recompensele din învățare, partajare și conectare, faceți tot posibilul să nu exagerați. S-ar putea să te simți puțin prea conectat uneori astăzi sau te poți simți sensibil la opiniile altora sau la știri.

 

LEU

Oricât de mult ți-ar plăcea să te ocupi de afaceri și să pui lucrurile în ordine, lucrurile pe care nu le-ai făcut sau problemele nerezolvate pot interfera. Fără îndoială, resentimentele pot apărea și sunt posibile dificultăți în a ajunge la un acord. Totuși, dacă poți scăpa de distragerile și te concentrezi pe propriile priorități, poate fi un moment bun. Vrei să fii util sau productiv, dar te apropii de o perioadă mai conectată pe măsură ce ziua avansează.

 

FECIOARA

Poate exista o oarecare tensiune între dorința ta de companie și dorința ta de a-ți urmări obiectivele personale. Cu toate acestea, s-ar putea ca eliminarea atenției de pe planurile tale poate elibera tensiunea și poate fi plină de satisfacții. Chiar și cu unele resentimente, s-ar putea să înțelegeți mai bine ceea ce aveți nevoie și ce vă pot oferi alții prin evenimentele zilei.

 

BALANTA

Verificarea nevoilor tale cele mai interioare vine în mod natural astăzi și poate fi, de asemenea, plină de satisfacții. Ai un bun simț pentru strategiile de familie și sănătate. Este posibil să nu vă fie întotdeauna ușor să vă concentrați astăzi, în mare parte din cauza atracției către finalizarea lucrurilor și gestionarea detaliilor. În mod ideal, dorința de a trece peste obstacole te poate determina să găsești un echilibru.

 

SCORPION

Poți să te simți rupt între interesele personale și un angajament față de cineva,  sau ai putea oscila între a-ți dori să mergi pe drumul tău și a dori să cooperezi. Deși poate fi frustrant dacă nu ești de acord cu ceilalți (și poate chiar cu tine însuți!), interacțiunile și meditația pot ajunge să dezvăluie dorințele tale ascunse. O nevoie mare de varietate mentală este cu tine.

 

SAGETATOR

S-ar putea să nu fie ușor să obții satisfacție emoțională astăzi fără teama că ratezi altceva… Trebuie pur și simplu să te conectezi cu adevăratele tale nevoi și priorități. Nevoia de confort capătă o importanță deosebită astăzi, chiar poate fi satisfăcător să depui puțin efort suplimentar pentru a-ți face viața mai confortabilă.

 

 

CAPRICORN

Viața pare puțin mai colorată decât de obicei. Totuși, stările de spirit pot fi sus și jos. Cineva poate părea un instigator sau poate să-și împingă agenda. Chiar și așa, ai ceva de învățat despre tine prin conflicte. S-ar putea să te trezești încercând să faci pe plac cuiva și, în același timp, încercând să obții independență, ceea ce poate duce la situații confuze sau la frustrare inutilă. Mai bine încercați să mențineți lucrurile uniforme și clare.

VARSATOR

Ești într-o poziție mai bună pentru a vedea unde viața ta s-a dezechilibrat astăzi, deși s-ar putea să nu te vezi ochi în ochi cu cineva special, în special în ceea ce privește cheltuielile, împărțirea puterii sau intimitatea. Poate exista energie push-pull, deoarece se întâmplă multe în viața personală. Astăzi există senzația că te trezești la nevoia de interacțiuni mai bune cu lumea din jurul tău.

PESTI

Nu permiteți altora să vă influențeze. La urma urmei, a vă vedea cu oamenii direct poate duce la o mai bună înțelegere. Astăzi ai o dorință puternică de reîmprospătare emoțională prin interacțiuni ușoare sau ai putea acorda o atenție specială pentru visele și speranțele tale și s-ar putea să te bucuri de puțină odihnă și reîncărcare.

Ronaldinho, bunic la 45 de ani

0

Marele Ronaldinho, campion mondial cu Brazilia și unul dintre cei mai iubiți fotbaliști din istoria Barcelonei, se pregătește de venirea pe lume a primului său nepot. Anul viitor, Ronaldinho va face 45 de ani și în preajma zilei sale de naștere va fi și evenimentul mult așteptat al familiei.

Supranumit „Dinţosul”, Ronaldinho s-a retras din fotbalul profesionist în 2015, ultima echipă la care a jucat fiind Fluminense, în țara natală. El şi-a încheiat cariera cu 97 de selecţii și 33 de goluri marcate pentru Brazilia. După retragere, viața lui a continuat să fie la fel de efervescentă ca evoluțiile de pe gazon. În 2020, Ronaldinho a petrecut 32 de zile într-o închisoare din Paraguay, aretat sub acuzaţia că a folosit un paşaport fals ca să intre în ţară. Ulterior, a ieșit din pușcărie în schimbul unei cauţiuni de un milion de euro, dar a fost plasat 4 luni în arest la domiciliu, într-un luxos hotel din capitala Asuncion.

Între timp, Ronaldinho a cochetat şi cu muzica – și-a deschis o casă de discuri și a filmat un videoclip pentru trupa Recayd Mob și rapperul Djonga, care a făcut senzație pe YouTube, cu un milion de vizualizări în primele cinci zile de la lansare.

Din Brazilia vin și ultimele vești despre Ronaldinho. Băiatul lui va deveni tată, ceea ce-l face pe Ronaldinho bunic. La doar 45 de ani, câți va împlini anul viitor. Anunţul a fost făcut de Joao Mendes, fiul său, jucător la Burnley: „16 săptămâni și calculăm în continuare”.

Criză la Madrid. Se cere executarea lui „Don Carlo”!

0

Un nou meci dezamăgitor făcut de Kylian Mbappe, o nouă înfrângere pentru Real Madrid. Gruparea „blanco” a pierdut la Bilbao, 1-2 cu Athletic, meci în care, la 1-0 pentru gazde, francezul a ratat un penalty. Sezonul 2024-2025 este „de uitat” pentru Real – deja 5 înfrângeri (dintre care 3 sunt în Liga Campionilor) și suntem abia la început de decembrie.

Degeaba Florentino Perez l-a băgat în câteva „ședințe de criză” pe Carlo Ancelotti, „motorul” Mbappe dă în continuare rateuri. Iar presa de la Madrid nu mai pare dispusă să tot dea vina pe superstarul echipei.

„Lucrul cel mai ușor este să arăți cu degetul către Kylian și să nu abordezi adevărata problemă, care este planul echipei. Sau, mai degrabă, absența unui plan. Ce joacă Realul? Au trecut trei luni și jumătate de competiție și nimeni nu știe. «Los blancos» au pierdut deja cinci partide, când în toată stagiunea trecută au pierdut doar două. Madridul, în realitate, nu funcționează. Și cât de mult spune Ancelotti după fiecare înfrângere că problema a fost depistată, este clar că soluțiile pe care le propune nu funcționează”, scrie Marca, ziarul de casă al Madridului.

La rândul său, chiar Kylian Mbappe își toarnă cenușă în cap – „Rezultat prost. O mare greșeală într-un meci în care fiecare detaliu contează. Îmi asum întreaga responsabilitatea. Este un moment dificil, dar este cel mai bun moment pentru a schimba această situație și a arăta cine sunt”.

Ce zic cei de la AS, al doilea ziar apropiat de Real? „Pe Mbappe l-a înghițit și San Mamés. A ratat un alt penalty și criza i s-a adâncit. Mingea îl arde”.

Cu toate vedetele pe teren, Real Madrid a jucat la fel de prost ca la Liverpool, fără curaj și fără orizont.

În urma acestui rezultat, „galacticii” rămân cu 33 de puncte, la patru lungimi de FC Barcelona, care, însă, are un meci în plus.

Summitul nervilor: scandal diplomatic la Malta

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, tratat în special de omologul său ucrainean drept „criminal de război” în timpul  summitului  OSCE în Malta, s-a trezit pe banca acuzaților pentru prima sa vizită într-o țară a Uniunii Europene de la invazia Ucrainei în 2022.

„Ucraina continuă să lupte pentru dreptul său de a exista. Și criminalul de război rus prezent la această masă trebuie să știe: Ucraina va câștiga acest drept și justiția va învinge”, a declarat șeful diplomației ucrainene Andrii Sîbiga la această reuniune a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, potrivit AFP.

”Domnul Lavrov vine aici pentru a minți despre invazia rusă și despre ceea ce face Rusia în Ucraina. Și nu voi asculta aceste minciuni. Nu mă voi așeza la aceeași masă cu domnul Lavrov”, a declarat la rândul său șeful diplomației poloneze, Radoslaw Sikorski.

Seghei Lavrov s-a apărat acuzând Statele Unite, al căror secretar de stat Antony Blinken este de asemenea prezent la Malta, de a „destabiliza continentul eurasiatic”, considerând că noul Război Rece amenință să devină „fierbinte”.

„Îmi pare rău că domnul Lavrov a părăsit sala, fără a ne oferi curtoazia de a ne asculta așa cum noi l-am ascultat. Și bineînțeles, colegul nostru rus este foarte priceput în a îneca auditorii sub un tsunami de dezinformare”, a replicat Blinken.

Lavrov, sancționat de UE, nu mai vizitase blocul comunitar dintr-o călătorie la Stockholm în decembrie 2021, tot pentru o întâlnire a OSCE, conform presei ruse.

Criză instituțională

La ultimul summit ministerial de acum un an din Macedonia de Nord, Lavrov a acuzat OSCE că devine un „apendice” al NATO și al UE. Ucraina ceruse excluderea Rusiei din organizație și a boicotat summitul de la Skopje din cauza prezenței lui Lavrov.

În 2022, Polonia, gazda OSCE, a refuzat să-i permită lui Lavrov să participe la summit, ceea ce a provocat furia Rusiei.

Blinken, care se află în Malta după ce a efectuat marți  ultima sa vizită la sediul NATO de la Bruxelles,  a avut ultima întâlnire importantă cu  Lavrov în martie 2023, la reuniunea G20(New Delhi).Un purtător de cuvânt al Maltei a declarat că diplomatul rus se afla sub un blocaj al activelor din partea UE, dar fusese invitat  pentru a „menține deschise anumite canale de comunicare”.

OSCE este paralizată de la invazia Ucrainei, Rusia punând veto la mai multe decizii majore care necesitau consens.

Posturile de secretar general și de trei alți înalți funcționari ai organizației sunt vacante din septembrie, din lipsă de acord asupra succesorilor lor.

Desecretizați, băieți, și dosarele milionarilor apăruți după ’90!

Piesa „Călin Georgescu și rușii” capătă dimensiuni apocaliptice. În accepțiunea unora, pericolul ca tancurile lui Putin să mărșăluiască prin România e atât de mare încât trebuie să ignorăm orice pornire critică, de genul celor care ne împing să gândim. Vin rușii peste noi dacă iese președinte Georgescu, ăsta este singurul adevăr și altul nu mai există. Păi, și NATO ce va zice în această situație?! Bineînțeles că niciun moderator tv nu se obosește (sau nu are voie) să o deranjeze pe Elena Lasconi, alternativa hipercalificată, cu o întrebare.

Dacă de la mass-media mainstream, care de ani de zile servește doar interesele „statului paralel”, nu aveam pretenții și nici așteptări, de la oamenii de afaceri, da! Ai fi zis că un Șucu, Anastasiu sau Petrescu sunt din alt aluat și nu înghit pe nemestecate orice li se livrează. Totuși, să ai succes în business-uri de milioane de euro necesită oarece pregătire și fler. Sau nu, poate este nevoie doar de sprijinul care trebuie și atât, restul curge de la sine. Naiba știe cum e, de fapt, că atât de umbroși sunt ani ’90, ai capitalismului sălbatic, încât niciun foton de lumină n-a putut penetra acea perioadă.

Dar să vezi toată „floarea cea vestită” a mediului autohton de afaceri smulgându-și părul (scuze, Dragoș Petrescu!) de disperare că Georgescu vinde țara Moscovei, zău că te apucă râsul. Măi, băieți, ați luat cursuri pentru dramatism? Că n-ați prea fost convingători, mai cu suflet, așa – „Elena, te iubim că ca tine nu găsim”!

Ai prompter, ai parte

Când făcea campanie pentru PNL, prin primăvară, și intra în pas alergător în sediul din Modrogan, dar pe ușa din dos, nu care cumva să-l vadă presa, Dan Șucu ne-a arătat cât de puțin spre deloc se pricepe la politică și cum nu înțelege nimic din ce se întâmplă. La numai câteva zile distanță de sprintul ăla, șeful galeriei de la Rapid și președintele clubului erau luați pe sus de „mascați”, la prima oră a dimineții, într-o operațiune care a mirosit de la o poștă a lovitură cu manta.

Ca om de afaceri respectabil, Dan Șucu ar fi trebuit să nu se lase atras în bătălia politică din prezent și să știe care este diferența dintre propagandă și realitate. Totuși, averea lui este făcută pe spatele românilor de rând, a celor cărora le-a vândut marfă importată, cu adaosuri exorbitante.

Chiar suntem luați de proști, pe bune?! Chiar suntem pelicani și halim tot, inclusiv că vin tancurile rusești peste noi?! Păi, și articolul 5 din NATO la ce mai există?! Toate angajamentele de securitate luate de România dispar peste noapte sub șenilele Armatei Roșii? Un astfel de scenariu este echivalent cu începerea celui de-Al Treilea Război Mondial fiindcă la Kogălniceanu avem mii de militari americani, iar la Cincu sunt francezii.

Șucu a ridicat un imperiu în industria mobilei – trăiască Partidul Comunist Chinez care a permis exporturile în țările capitaliste din Europa! -, dar văzând câtă naivitate dovedește prin atacarea unui candidat la președinție, care mai este și favoritul poporului, ne întrebăm și noi cine l-a ajutat să ajungă până aici. Poate că sunt aceiași care acum îl împing în față și îi impun să se facă de râs cu orice preț, plus risc, fiindcă interesul este uriaș?! De ce să te compromiți în asemenea hal dacă nu au nicio datorie față de nimeni?

Bineînțeles că mascarada milionarilor care ies cu piepturile dezgolite să apere țara de pericolul rusesc are și vârf. Moțul este Diana Șucu, expertă și în fotbal, se pricepe și la politică, mai are puțin și ne va da lecții și despre cum să traversăm strada; nu că Everestul prompterițelor goale de conținut ar mai pune piciorul, azi, prin vreo intersecție, Doamne-ferește, doar are Dănuț benzină pentru limuzină! Dar, totuși, parcă e prea vecin cu ipocrizia să ataci un candidat la președinția României și pe soția lui numai fiindcă ai fost și tu, cândva, stativ de microfon, la fel ca Lenuța de la Câmpulung. Puțin, foarte puțin dacă numai peste atâta lucru trebuie să ne dăm votul coaliției de stânga-dreapta-centru-LGBTQ+. Te ia cu capul, nu altceva!

Antena 3 e aici?

Antena 3, care în toată campania pentru turul 1 a mitraliat-o pe Elena Lasconi, arătându-i lipsurile până la nivelul exagerărilor tipice propagandei voiculesciene, s-a prostituat acum atât de mult încât ne întrebăm dacă măcar plătește impozit pe profit. Bine, Felix este obișnuit să ia, nu să dea, știm asta, dar poate ANAF bate și la ușa A3 Si-En-En.

După ce ani la rând au fost în război cu pilonii „statului paralel”, anteniștii s-au transferat în echipa câștigătoare și acum scuipă pe principii și ideologii. Să avem un președinte habarnist, care nu știe cum îl cheamă nici dacă îi pui buletinul în față, darmite să-i dai pe mâna viitorul României? Foarte bine, înseamnă că va fi mai ușor de manipulat și ne putem face jocurile în voie, zice gâdele deontologiei televiziunilor.

Vă puteți imagina ce înseamnă să o trimiți pe Lasconi la o reuniune NATO, cu rechini ca Trump, Orban …și spionii ruși de stau în antecameră?! Ferească Bunul Dumnezeu… sau Baphomet, că nu știi la ce ori cine se închină „tefeliștii” din USR! În prag de război, oare cât de mult va conta experiența dobândită la MasterChef? Va apăra România cu polonicul?

Șantierul naval, abandonat și de Guvern. Orașul Mangalia, în moarte clinică

Insolvența declarată de olandezii de la Șantierul Naval Damen Mangalia și lipsa de reacție a acționarului majoritar, care este statul român, au blocat, efectiv, orice activitate. Salariații, aruncați în șomaj tehnic de prea mult timp, se simt abandonați și de Guvern, care ar trebui să ia măsuri pentru continuitate într-unul dintre obiectivele strategice naționale. Fără cel mai mare angajator din zonă, cu industria de pe orizontală cu tot, orașul Mangalia a intrat în moarte clinică.

Cel mai mare șantier naval al României riscă ori să fie vândut pe bucăți, ori să fie preluat de olandezi, în numele unor datorii către firma mamă din Olanda și către alte firme din grup, pe care le contestă și inspectorii ANAF. Fără acest mare angajator din zonă, la care se adăuga și industria pe orizontală, orașul Mangalia va intra în moarte clinică, pe aici urmând să rămână doar bătrânii și copiii, căci ceilalți au plecat să muncească în alte țări.

”Sunt 45 de dosare în instanță față de procesul inițial de insolvență a Șantierului Naval Damen Mangalia, cerută de olandezii de la Damen. Mai mulți creditori contestă numirea administratorului judiciar, convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, tabelul de creanțe, Adunarea creditorilor, raportul de cauze etc. La ora actuală sunt peste 176 de creditori care cer șantierului aproape 2 miliarde de lei, acumulați în perioada asta de 6 ani în care olandezii de la Damen au deținut managementul operațional, pe care îl dețin și azi. Marea majoritate a acestor datorii sunt către firma mamă Damen din Olanda, dar și către firme din grupul Damen. Un fel de Damen contra Damen. Statul a aprobat rezilierea contractului de asociere cu Damen, cu notificarea de remediere, despre care nici acum nu am aflat ce înseamnă”, ne-a declarat Laurențiu Gobeajă, președintele Sindicatului Liber Navalistul din Șantierul Naval Damen Mangalia.

Lipsă de reacție a statului român

Până în prezent, statul român, prin Ministerul Economiei, nu a avut nicio reacție, ne spun sindicaliștii. Soluția pentru redresarea șantierului ar fi implicarea efectivă a statului român și găsirea unui alt investitor. Oamenii sunt în șomaj tehnic de prea mult timp, din 1.400 angajați, doar vreo 200 mai lucrează acum pe șantier, pe zona de reparații. Pentru a semna noi contracte, șantierul are nevoie de o garanție bancară sau o linie de credit, tocmai de aceea este nevoie de implicarea statului, pentru a emite aceste scrisori de garanție, susțin sindicaliștii.

”Încă mai avem specialiști, care au plecat să muncească în străinătate și sunt dispuși să se întoarcă, dar pentru o perioadă de 2-3 ani, nu pentru o săptămână-două sau o lună. Statul poate să-și exercite dreptul de preempțiune și să preia tot pachetul de acțiuni și să vândă unui alt investitor. Numai că, având în vedere rezultatele din rapoartele de evaluare, se pare că datoriile societății depășesc activele cu 133 milioane de euro. Nu este însă o sumă atât de mare încât statul să nu găsească o soluție. Este a doua oară când statul colaborează cu investitori străini și, după ce se încheie afacerea, statul român rămâne cu datorii. În situația în care suntem acum, dacă statul nu face ceva, ne putem trezi că Damen va prelua șantierul pentru niște datorii care sunt, o mare parte, dubioase, nejustificate. Sunt suspiciuni privind prețurile de transfer, descoperite doar pentru o anumită perioadă de către inspectorii ANAF, pentru 55 milioane de euro. Dar mai au de analizat, că sunt 6 ani de când olandezii conduc Șantierul Naval Damen Mangalia”, ne-a precizat președintele Sindicatului Liber Navalistul din Șantierul Naval Damen Mangalia, Laurențiu Gobeajă.

Procese peste procese

Potrivit unui comunicat al Sindicatului Liber Navalistul, în perioada următoare, vom afla dacă statul român va exercita dreptul de preemțiune pentru a prelua pachetul de 49% din acțiunile DSMa deținute de Damen sau, dacă nu va opta pentru acest drept, Damen va putea să vândă acțiunile către un alt investitor interesat.

”Cei doi acționari trebuie să ajungă la un acord privind creanțele, iar acest lucru poate fi rezolvat prin negociere directă sau în instanță, având în vedere că un proces este deja în derulare la Curtea de Arbitraj de la Viena. Este vital ca aceste demersuri să fie finalizate rapid, pentru a facilita implementarea urgentă a unui plan de reorganizare ce va asigura reluarea activității șantierului. Doar prin acest demers societatea va putea să se redreseze și să iasă din insolvență. SLN face apel către acționarii DSMa și decidenții politici să adopte măsuri urgente pentru rezolvarea acestei crize, pentru a salva un șantier esențial pentru industria navală din România, un obiectiv strategic de interes național”, se arată în comunicatul Sindicatului Liber Navalistul.

Acord Rusia – Coreea de Nord : asistență militară imediată!

Este rezultatul unei apropieri considerabile între Rusia și Coreea de Nord. A intrat în vigoare acordul de apărare reciprocă care leagă cele două țări, a anunțat joi  Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

Vice-ministrul rus și cel nord-coreean al Afacerilor Externe au schimbat la Moscova scrisori de ratificare ale acestui document, care prevede în special „asistență militară imediată” reciprocă în caz de atac împotriva uneia dintre cele două state. Astfel, tratatul „a intrat în vigoare începând cu 4 decembrie 2024, data schimbului de scrisori de ratificare”, subliniază comunicatul.

Și ”va aduce o contribuție stabilizatoare în crearea unui sistem de securitate indivizibil în Asia de Nord-Est și în Asia-Pacific în general”, a asigurat diplomația rusă. Rusia și Coreea de Nord au fost aliați pe parcursul întregului Război Rece și s-au apropiat considerabil de la începutul invaziei  Ucrainei în 2022.

Sfidarea Occidentului

Acordul angajează, de asemenea, cele două țări să coopereze la nivel internațional pentru a se opune sancțiunilor occidentale și pentru a-și coordona pozițiile la Națiunile Unite. Președintele Putin a calificat în iunie acest acord drept un „document revoluționar”.

Intrarea sa în vigoare vine în contextul în care Coreea de Nord este acuzată de Statele Unite și Coreea de Sud că a trimis peste 10.000 de soldați în Rusia pentru a lupta împotriva forțelor ucrainene alături de armata rusă.

În octombrie, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin,  a calificat situația drept una „foarte, foarte gravă”, afirmând că va afecta interesele SUA atât în Europa, cât și în regiunea Asia-Pacific.

Responsabili din cadrul guvernului sud-coreean și o agenție de cercetare au afirmat la sfârșitul lunii noiembrie că Moscova furniza în schimb combustibil, rachete antiaeriene și ajutor economic Phenianului.

Într-un articol publicat în New York Times, Victor Cha, expert în Coreea de Nord și fost membru al Consiliului Național de Securitate al președintelui George W. Bush, a avertizat că legătura dintre Phenian și Moscova este acum un „parteneriat fără limite” și că „suntem într-o cu totul altă eră dacă soldații nord-coreeni mor pentru Putin”.

Dar Putin știe că sosirea trupelor nord-coreene  alimentează ideea tot mai răspândită printre scepticii din SUA și Europa că Ucraina nu poate câștiga  războiul și, prin urmare, noi livrări de ajutor militar occidental nu vor face decât să prelungească o luptă fără speranță.

Iar Kim Jong Un știe că relația în plină dezvoltare cu Rusia promite o injecție de bani grei pentru a consolida regimul de la Phenian, care va fi folosită pentru a recompensa elita și pentru a finanța programele de înarmare.

În cele din urmă, Rusia poate și va construi alianțe pentru a-și proteja interesele, la fel cum au făcut Statele Unite și aliații lor.

 

Omul Tarifelor nu are superputeri

Seniorul Donald Trump, autoproclamatul „Tariff Man”, se vrea un erou cu superputeri, care reprezintă proiecția mondială a virilității americane.

Pentru Omul Tarifelor, taxele pe importuri transformă orice în aur. Îi obligă pe partenerii comerciali să se conformeze directivelor SUA, să închidă deficitele (bilaterale și generale) prin menținerea importurilor ieftine de dumping, să crească veniturile, să creeze locuri de muncă, să revitalizeze producția și, în general, să facă America mare din nou, toate într-o singură mișcare, notează Financial Times.

Marți, Trump a  anunțat că îl va reîncadra pe Peter Navarro, un alt pasionat de tarife, care a servit în prima sa administrație, într-un rol de conducere în domeniul comerțului la Casa Albă.

Chiar înainte de a prelua funcția, Trump a amenințat de două ori: împotriva Mexicului și Canadei dacă nu rezolvă problema imigrației și a comerțului cu fentanil, și împotriva țărilor BRICS pentru campania lor (aproape jalnică) de a înlocui dolarul american cu o altă monedă.

America nu mai este atât de importantă în comerțul global

Tarifele pot crea cu siguranță o imagine politică bună. Dar, în realitate, chiar lăsând la o parte faptul că astfel de măsuri afectează doar bunurile și nu serviciile, Trump va descoperi că  sunt o modalitate stângace și adesea ineficientă de a-și afirma puterea americană.

Pur și simplu, America nu mai este atât de importantă în comerțul global. Având un profil de producție diversificat, a fost întotdeauna o economie destul de autosuficientă, iar creșterea consumatorului asiatic i-a  redus cota de importuri de bunuri la doar 15,9% anul trecut, mai puțin decât Europa (luând în considerare UE și Regatul Unit împreună) și cu doar 3 puncte procentuale peste China.

Imaginea globalizării poate fi cea a navelor de containere încărcate cu electronice traversând Pacificul de la Shanghai la Los Angeles, însă, după cum spune  Simon Evenett, profesor la IMD Business School din Elveția și fondator al inițiativei de cercetare Global Trade Alert, ”comerțul de mărfuri între SUA și China reprezintă doar aproximativ 5% din totalul global”. În zilele noastre, comerțul implică adesea ”călătorii regionale pe distanțe mai scurte în cadrul sud-estului Asiei”.

Cu excepția câtorva economii foarte integrate cu SUA, cum ar fi Mexic și Canada, majoritatea celor care ar putea fi supuși constrângerii tarifare din partea lui Trump ar putea înlocui această piață finală fără catastrofă.

Chiar dacă piața americană ar fi complet închisă pentru un anumit partener comercial, până în 2030 mai mult de 100 dintre aceștia, inclusiv Australia, China, Brazilia, Arabia Saudită, India și Germania, și-ar fi recuperat exporturile pierdute în altă parte.

Sistemul comercial mondial a arătat flexibilitate și reziliență  după ce Trump a impus tarife asupra bunurilor chinezești în timpul primului său mandat. Cu toate că au existat lacune negociate de companii americane precum Apple, rețelele de producție și distribuție s-au dovedit a fi eficiente în a evita blocajele la exporturi.

Cu cât Trump încearcă mai mult să repatrieze producția, cu atât SUA vor deveni mai puțin fiabile ca piață de import și cu atât restul lumii va face comerț fără americani.

Occidentul, farsorul climatic

0

În ceea ce privește preocupările globale legate de mediu, SUA au o personalitate irecuperabil divizată. Departe de a organiza lumea, va fi lumea cea care va trebui să se adapteze impactului dezorganizator al democrației polarizate și deprimant de neinteligente a Americii.

În anii 1980 și 1990, oamenii de știință americani au făcut la fel de mult ca oricine altcineva pentru a defini clima drept provocarea vremurilor noastre.

Dar chiar și în timp ce administrația Clinton ajuta la pregătirea primului acord global privind clima, Senatul a adoptat rezoluția Byrd-Hagel, denunțând tratatul ONU care exonera economiile în dezvoltare de a lua măsuri costisitoare pentru climă, scrie Financial Times. Tratatul emblematic de la Kyoto nu a fost niciodată supus votului Senatului.

În 2015, acordurile climatice de la Paris au fost concepute special pentru a ocoli Byrd-Hagel. Nu au necesitat ratificarea Senatului. Cu toate acestea, după ce a condus o campanie care a numit criza climatică o farsă chineză, în 2017 Trump a anunțat că SUA se vor retrage din pact.

Concluzia inevitabilă a ultimilor 35 de ani: este o nebunie să tratezi SUA ca pe un partener de încredere în politica globală de climă.

Ipocrizia Green Deal

În 2018, stânga democratică s-a unit în jurul Green New Deal. După luni de negocieri, Biden a reușit în cele din urmă să adopte un pachet istoric de subvenții pentru energia verde. Dar  a fost mascat sub forma Legii de Reducere a Inflației, umplută cu protecționism național îndreptat în special împotriva Chinei.

America poate pretinde că a co-inventat energiile regenerabile moderne. Cercetătorii lăsați de NASA au visat la sectorul solar performant în anii 1970. La nivel de stat, California are o pondere a energiei regenerabile comparabilă cu cea din Europa. Sprijinită de administrația Obama, Tesla a făcut vehiculele electrice cool.

Totuși, America a  devenit cel mai mare producător de petrol pe care lumea l-a văzut vreodată. Trump plănuiește să crească producția cu încă 3 milioane de barili.

În perioada de început a mandatului lui Biden, speranța era că SUA și Uniunea Europeană vor acționa împreună în așa numitele strategii climatice. Dar politicienii ecologiști și progresiști  au dus Europa în pragul dezindustrializării și într-o criză a costului vieții, marcată de proteste și instabilitate.

Declinul industriei auto, cauzat de succesul chinez în domeniul vehiculelor electrice, dezvăluie ipocrizia unui continent care a promis un Pact Verde  în timp ce se agăța de benzină și motorină.

În măsura în care va exista un lider global în domeniul climei, acesta nu poate fi decât China, care este responsabilă pentru mai mult de 30% din emisiile globale. Acum  controlează lanțul de aprovizionare cu energie verde. Nu va merge pe calea isteriei climatice, dar va revendica un rol pe care Occidentul nu va putea să-l conteste.

Angela Merkel a pus umărul la declinul Germaniei, dar nu regretă nimic

La aproape trei ani de la predarea puterii lui Olaf Scholz, Angela Merkel a apărut la Royal Festival Hall din Londra pentru a-și promova cartea de memorii: Freiheit(Libertate).

Germania se confruntă cu un nivel de migrație fără precedent, cu o rată a criminalității în creștere, cu o economie care se clatină și cu o criză a costului vieții.

Dar Merkel nu are regrete. Obligația de a-și scrie memoriile a apărut pentru prima dată în 2015, a spus ea, din dorința de a explica decizia  de a deschide porțile Germaniei pentru peste un milion de solicitanți de azil în timpul crizei migranților din acea vară.

Acum, după prăbușirea guvernului Scholz, care va declanșa alegeri anticipate în februarie, prioritatea germanilor este migrația.

Moștenirea jalnică

Pe lângă criza migranților, și prețurile mari la energie au dus la critici la adresa moștenirii lui Merkel. Ea a fost acuzată că a indus Germaniei un fals sentiment de securitate, permițându-i  să devină dependentă de gazul rusesc ieftin prin conducta Nord Stream, scrie The Spectator. A declarat că nu l-a subestimat pe Vladimir Putin, ”dar, evident, el a apărat interesele țării sale”.

Asta se numește impocrizie: Merkel i-a întins covorul roșu, chiar dacă Vladimir Vladimirovici înfiera „decadentul” Ocident și pregătea un ditamai război la  granițele Uniunii Europene. Dacă nu intervenea derajul cu Ucraina, Germania își continua nestingherită afacerile win-win cu maica Rusia.

În cei opt ani dintre invazia rusă din Crimeea și invazia pe scară largă din 2022, ucrainenii nu au avut nicio problemă cu utilizarea de către Germania a gazului rusesc ieftin, a susținut Merkel, deoarece și ei doreau să profite de taxele de tranzit pe care acordul le aducea în calea lor.

Asta se numește cinism: Ucraina nu a avut o problemă cu Germania, ci cu Rusia. Dar Merkel nu regretă că Germania a fost la  cheremul lui Putin – și acum trage ponoasele.

Presată cu privire la a doua președinție iminentă a lui Donald Trump și ce ar putea însemna aceasta pentru Europa și Marea Britanie, Merkel a avut câteva sfaturi pentru premierul britanic Keir Starmer.

Într-o aluzie la comentariile făcute în ultimele săptămâni de consilierul lui Trump, potrivit cărora Marea Britanie ar trebui să aleagă dacă să se alinieze SUA sau UE în materie de comerț, ea a declarat: „Întotdeauna este important ca, în calitate de prim-ministru sau cancelar, să aperi interesele țării tale”. Totuși, Germania „s-a simțit abandonată” de votul britanic pentru Brexit. Mare scofală !

La  Royal Festival Hall, publicul predominant a fost vorbitor de limbă germană, iar Merkel se închipuie probabil o vedetă în politica internațională. Își apără nonșalant moștenirea,  chiar dacă multe din problemele Germaniei sunt urmările mandatului ei de cancelar. Deși trecutul o ajunge din urmă, nu regretă nimic.

 

Românii, datori vânduți la băncile străine. Credite ipotecare de 106 miliarde de lei

1

Cetățenii români au datorii de 106 miliarde de lei, marea majoritate la băncile străine, numai din credite ipotecare, atrag atența parlamentarii UDMR. Aceștia au depus o inițiativă legislativă prin care vor ca statul să ajute familiile prin subvenționarea dobânzilor acestor credite cu procente de 10%, 50% și 100%, în funcție de numărul de copii aflați în întreținere. În prezent, raportul rata medie/credit ipotecar mediu se situează în jurul a circa 40% din salariul mediu pe economie, semnalează inițiatorii proiectului.

România chiar a devenit o țară ca afară, astfel că cetățenii sunt datori vânduți la băncile străine, prin creditele ipotecare pe care au fost nevoiți să le contracteze pentru a-și asigura un acoperiș deasupra capului. Parlamentarii UDMR au arătat că, în luna martie a anului 2024, stocul de credite ipotecare se ridica la nivelul sumei de 106 miliarde de lei, 29,62 miliarde de lei reprezentând contracte acordate prin Programele Prima casă și Noua Casă, iar 76,3 miliarde de lei sub forma creditelor ipotecare standard.

În prezent, raportul rata medie/credit ipotecar mediu se situează în jurul a circa 40% din salariul mediu pe economie, fapt care afectează venitul disponibil pentru familiile care au copii în întreținere. Parlamentarii propun subvenționarea dobânzii aferente creditului ipotecar, în funcție de numărul de copii ai familiei, în cazul creditelor contractate prin programele Prima casă/Noua casă, caz în care se subvenționează și comisionul de administrare, precum și pentru celelalte credite ipotecare. Condițiile de subvenționare a dobânzii sunt ca debitorii cu contracte de credite ipotecare să nu înregistreze restanțe mai mari de 30 de zile la rambursarea creditului, să aibă copii în întreținere și să aibă în proprietate o singură locuință, care să fie obiectul contractului de credit. Facilitatea constă în subvenționarea dobânzii cu 10% pentru un copil, cu 50% pentru 2 copii și cu 100% pentru 3 sau mai mulți copii.

1,2 miliarde de lei pe an

Din gospodăriile din România, în număr de 5.314.602, circa 32,5% nu au copii, corespunzând unui număr de 1.724.930 de familii, arată deputații. Deoarece facilitățile propuse se adresează exclusiv familiilor cu copii, din creditele ipotecare aflate în sold la bănci, facilitățile nu se vor aplica asupra unei sume de 34,45 miliarde de lei.

Totodată, ținând cont de faptul că un număr de 908.222 gospodării nu au copii în întreținere, numărul familiilor care îndeplinesc condițiile de acordare a facilităților la plata creditelor pentru achiziționarea unei locuințe este de circa 2.681.450. În proporție de 58,08%, gospodăriile din România au un singur copil, 31,42% au doi copii, iar 10,5% au 3 și peste 3 copii. ”Coroborând aceste date, suma totală a creditelor asupra cărora se va calcula valoarea subvențiilor este de 53,48 miliarde lei. Datele BNR arată că dobânda medie anuală este de 7%, astfel că, în funcție de numărul de copii ai debitorilor, impactul va fi de circa 1,2 miliarde de lei pe an”, susțin deputații UDMR.

Eforturi financiare prea mari

Rambursarea unui credit ipotecar presupune eforturi financiare substanțiale pe perioade lungi, de peste 10-15 ani, iar pentru un cuplu tânăr decizia de a-l contracta echivalează nu de puține ori cu greutăți în asigurarea unui buget predictibil pentru traiul zilnic, semnalează parlamentarii.

”Astfel de situații aduc cu sine amânarea sau renunțarea la anumite cheltuieli, fie de investiții, fie de mărire a familiei. Datele INS din 2022 demonstrează faptul că rata sărăciei persoanelor care trăiesc în gospodării cu minori și tineri de 18-24 de ani dependenți a fost cu 5,2 puncte procentuale mai mare decât cea a persoanelor fără copii. Incidența cea mai mare a ratei riscului de sărăcie sau excluziune socială s-a înregistrat la gospodăriile formate din doi adulți cu trei sau mai mulți copii dependenți (60,8%), urmată de cea a gospodăriilor monoparentale (47,3%)”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.

Prăbușire gravă a natalității

Datele statistice ale Uniunii Europene arată că între anii 2030 și 2060 România va pierde circa un milion de persoane/an, astfel că deceniul al 9-lea va marca reducerea populației țării la sub 13 milioane locuitori, iar în raportul Perspectivele populației lumii în 2019, ONU include România printre cele 8 țări ale lumii a căror populație a scăzut cu mai mult de 5% din anul 2010, ca urmare a efectelor combinate a doi factori majori: scăderea persistentă a ratei fertilității și o rată mare a emigrației.

”Pe lângă aspirațiile și dorințele personale, tinerii iau în calcul riscurile și obstacolele pe termen mediu și lung. Astfel, sunt luate în calcul cheltuielile cu asigurarea locuirii, echilibrarea obligațiilor inerente vieții de familie cu aspirațiile unei cariere, anumite servicii asociate cu calitatea creșterii copiilor – îngrijire și supraveghere, recreere și instruire. În numeroase cazuri, inaccesibilitatea sau calitatea insuficientă a serviciilor publice sunt privite ca obstacole insurmontabile, astfel că tinerii fie amână planurile de întemeiere a unei familii, de asumare a creșterii unui copil ori a următorilor fie pur și simplu renunță la ele”, mai atrag atenția deputații UDMR.

Căderea guvernului nu-l va salva pe Emmanuel Macron

După ce a încercat să impună bugetul său fără o majoritate în Adunarea Națională, guvernul minoritar al premierului francez Michel Barnier a fost demis de o coaliție ad-hoc a Stângii și Rassemblement National.

În septembrie, când Emmanuel Macron l-a numit pe Barnier, fostul negociator pentru Brexit știa că se pregătește pentru cea mai dificilă funcție din lunga sa carieră.

Doar trei luni mai târziu, el deține acum recordul pentru cel mai scurt mandat în guvernul francez din 1958. Aritmetica parlamentară devenise prea complicată cu privire la bugetul iminent, notează UnHerd. După săptămâni de joacă cu premierul, Marine le Pen a decis să pună capăt sprijinului său tranzacțional pentru centru.

Macron ar putea decide să numească un alt membru al Les Republicains în locul lui Barnier. Nu ar fi un semn deosebit de conciliant, dar crearea unei majorități alternative pare dificilă.

Centrul-stânga nu pare mai dispus să îl susțină pe Macron decât a făcut-o vara trecută. O coaliție cu Le Pen este o soluție evidentă. Astfel, președintele va trebui să o ia de la capăt și să spere că răsturnarea lui Barnier va liniști un public furios.

Cu toate acestea, pe măsură ce criza politică continuă să cuprindă Franța, se va vorbi tot mai mult despre Macron însuși, care este în cele din urmă responsabil pentru haosul actual datorită deciziei sale de a dizolva parlamentul în iunie.

Dacă impasul persistă, președintele va fi ținta atacurilor din toate direcțiile, inclusiv din propriile rânduri. În interiorul cercului său din ce în ce mai fracturat, mulți și-au marcat deja poziția pentru următoarea cursă prezidențială – inclusiv trei dintre cei patru prim-miniștri anteriori.

Dând greutate acestei viziuni, Le Monde face un portret deloc măgulitor al unui monarh izolat, înconjurat de consilieri servili. Macron și-a pierdut influența și îi lipsește capitalul politic pentru a exercita o autoritate semnificativă.

Se pregătește o altă criză

În fundal, se pregătește o altă criză — de data aceasta în legătură cu Marine Le Pen. Acuzată că a folosit ilegal fonduri ale Parlamentului European pentru personalul partidului RN, ea ar putea fi lovită cu sancțiuni financiare severe și, cel mai important, declarată ineligibilă pentru următorii trei ani, ceea ce ar exclude-o din alegerile prezidențiale din 2027.

În ultimele zile, nu a încetat să își mărească pretențiile față de guvern, în dorința aparentă de a-l vedea pe prim-ministru trecând peste una dintre numeroasele sale linii roșii și oferindu-i un casus belli, sperând în același timp ca întregul edificiu macronist să se prăbușească.

Dacă Barnier este obligat acum să-și prezinte demisia, Marine Le Pen îl îndeamnă pe  Macron să plece: „Este la latitudinea lui să concluzioneze dacă este în măsură să rămână(…) și să determine dacă poate ignora evidența masivei provocări populare pe care eu o consider definitivă.”

Premieră în România: SoundSight – inovație revoluționară pentru persoanele cu deficiențe de vedere, dezvoltată de echipa Smart::Bits

0

Premieră în România: SoundSight – inovație revoluționară pentru persoanele cu deficiențe de vedere, dezvoltată de echipa Smart::Bits. Liderul echipei, Theodor Grumeza, înscris în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” a Fundației Dan Voiculescu

Un tânăr român demonstrează că tehnologia poate transforma vieți. Theodor Radu Grumeza, doctorand la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara, și liderul echipei Smart::Bits, s-a înscris în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Acesta coordonează un proiect cu un impact major: SoundSight, un sistem inovator destinat persoanelor cu deficiențe de vedere.

SoundSight nu este doar un dispozitiv asistiv, ci o soluție care redefinește accesibilitatea. Sistemul utilizează o cameră video montată pe o pereche de ochelari printați 3D, conectată la un microcomputer Raspberry Pi 5 cu un modul AI avansat. Tehnologia integrează și o baterie compactă, toate componentele fiind incluse într-o carcasă personalizată, printată 3D. Prin căști Bluetooth, utilizatorii primesc feedback audio în timp real, care îi ajută să citească coduri de bare, să detecteze date de expirare sau să interpreteze alte informații vizuale, prin intermediul unui flux video live.

Secretul performanței SoundSight constă în utilizarea modelului lingvistic de mari dimensiuni Meta LLAMA 2, alături de algoritmi avansați de procesare a imaginilor. Această inovație a fost deja recunoscută la nivel internațional, fiind premiată la RoboChallenge, cea mai mare competiție de robotică din Europa.

Echipa Smart::Bits, condusă de Theodor Grumeza, este formată din studenți talentați de la Universitatea de Vest din Timișoara. Împreună, aceștia au dezvoltat trei proiecte inovatoare:

  1. SoundSight – Transformă informațiile vizuale în feedback audio pentru persoanele cu deficiențe de vedere.
  2. SpotFinder – Un sistem bazat pe senzori care ajută utilizatorii să găsească cel mai apropiat loc de parcare disponibil.
  3. MediTrack – Un dozator automatizat de medicamente, personalizat în funcție de nevoile utilizatorului.

Echipa include nume precum Daniel Miron, Bogdan Bozga, Răzvan Iovescu, Richard Baczur, Alexandru Beca, Thomas Lazăr, Răzvan Țînca, Tania Giurovici, Marijus Musta, Andrei Vițan, Matei Albu, Alina Roșoga, Teodora Mircea și Flavius Grădinariu – fiecare contribuind prin talentul și dedicarea sa la realizarea acestor proiecte.

Prin proiectele sale, Theodor Grumeza dovedește că tehnologia nu are doar scopuri comerciale, ci poate fi o punte către independență și incluziune socială. Campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” reprezintă un context perfect pentru promovarea unor astfel de inițiative, subliniind că tinerii cercetători din România au potențialul de a schimba lumea. Tehnologia românească scrie un nou capitol în istoria inovației, iar tinerii precum Theodor Grumeza sunt cei care dau tonul.