Acasă Blog Pagina 163

Accident dramatic în Franța. Un autobuz cu elevi s-a răsturnat: O adolescentă a murit/Zeci de răniți

Un accident rutier, în care a fost implicat un autobuz școlar la bordul căruia se aflau zeci de elevi, a avut loc joi în Eure-et-Loir, Franța. Din primele informații, o fată și-a pierdut viața. Alte zeci de persoane au fost rănite.

Accidentul s-a produs joi dimineață. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de salvatori.

O liceană a murit şi circa 40 de oameni au fost răniţi, dintre care 31 de elevi, într-un accident în care a fost implicat un autobuz şcolar, joi, în Franţa, informează AFP, potrivit antena3.ro.

Autobuzul s-a răsturnat

Deocamdată nu se cunosc condițiile în care a avut loc acest accident, dar ce se știe este faptul că nu au mai fost alte autovehicule implicate.

„În această dimineaţă, cu puţin timp înainte de 08:00, un autobuz şcolar al Reţelei de Mobilitate Interurbană (REMI) a fost implicat într-un accident pe şoseaua D927, lângă oraşul Châteaudun. Cauzele accidentului sunt necunoscute. Autobuzul era răsturnat pe şosea, este vorba de un singur vehicul implicat”, a precizat, într-un comunicat, prefectura departamentului Eure-et-Loir, aflată la vest de Paris.

Bilanțul – deocamdată provizoriu – indică faptul că sunt circa 40 de persoane rănite uşor, dintre care 31 de elevi. Victima care și-a pierdut viața este o liceană în vârstă de 15 ani.

Reacția ministrului Educației

Şase vehicule şi circa 40 de pompieri se aflau la locul accidentului. Un post medical avansat a fost desfăşurat lângă locul accidentului rutier, într-un centru de salvare, „pentru a prelua victimele”. Totodată, a fost activată o celulă de urgenţă medico-psihologică, „pentru susţinerea victimelor şi apropiaţilor lor”.

„Cu mare emoţie şi cu o imensă tristeţe am aflat (…) despre moartea unei liceene din Châteaudun într-un accident de autobuz şcolar petrecut în această dimineaţă, care a făcut şi numeroşi răniţi printre elevii transportaţi”, a transmis ministrul Educaţiei, Elisabeth Borne, pe reţelele sociale, ca reacție după cele întâmplate.

Ministrul Borne a anunţat că se va deplasa luni dimineaţă la liceul Emile-Zola din Châteaudun.

Pe rețelele de socializare au apărut imagini cu autobuzul ce se afla răsturnat în apropierea carosabilului.

 

Georgescu. Sau lumea nu mai gândește ca în decembrie

1.  Se zice că ar fi cotizat și Ioan Nicolae pentru campania lui Călin Georgescu.  Nicolae – mare investitor în ogoarele patriei. Mie mi se părea că avea agricultura pe obraz, iar îngrășamintele chimice și le-a pus în păr. Nu știu ce treabă a avut Nicolae cu Georgescu, dar sunt convins că pe hectarele lui de extravilan nu s-au găsit coifuri dacice. Omul poseda parc de mașini, elicopter, procese cu Statul, iar obiectele lui de artă erau plasma din sufragerie și faianța din baie. Altfel, colecționar. Strânsese pe pereți căpățâni de animale vânate. Oare cerbii ăia își vopseau și ei coarnele?

    2. În aceste zile este vânată și Raluca Turcan. Așa ne purtăm cu un ministru al culturii care și-a tocit vuittoanele pe băncile bibliotecilor din sediul Partidului Democrat condus de Băsescu și Udrea? Pentru doamna Turcan, cultura înseamnă feroneria și pielea poșetelor, dar o prefer oamenilor școliți pe bune care i-au tămâiat pe Udrea și Băsescu. Diferența dintre Udrea și intelectualii lui Băsescu e că Udrea era candidă cultural și a riscat pe sume demențiale, în timp ce intelectualii lui Băsescu s-au umilit pe sume domestice și pe urmă s-au apucat să le dea binefăcătorilor lecții de onoare.

    3. Dacă piesele de patrimoniu erau ale dacilor, de ce se indignează și cei care te fac ”dacopat” pentru că îți repugnă Clotilde, Vlad Voiculescu și Dan Barna? Lui Georgescu i s-au sfărâmat procentele fiindcă lumea își dă seama acum că profetul de la Maglavais e doar un delir sacadat. Dar în decembrie 2024, Georgescu a reprezentat curentul anti-PSD și anti-USR. ”După jaful pesedist și scârba produsă de USR, ce-ar mai putea să facă Georgescu? Lăsați-l și pe el, că n-are cum să fie mai nenorocit decât ăștia.” Așa au gândit mulți. Georgescu a avut marele noroc, declinat la masa verde a CCR, că noi nu l-am cunoscut. În 2025 nu l-aș vota pe Georgescu. Și dacă ar întâlni în turul doi un userist fundamentalist (unul ca Drulă sau Vlad Voiculescu), aș sta acasă în duminica electorală.

   4. Sfârșitul anilor ’90. Făcusem un interviu cu Cornel Dinu, în care a vorbit despre ”un oarecare domn din Vamă”. Rapid și Dinamo se băteau pentru titlu. După vreo săptămână l-am cunoscut pe Dinu Gheorghe. Din tot ce spusese Procuroru’, pe Dinu Gheorghe îl deranjase doar chestia aia cu ”vama”. Pe urmă l-am tot reîntâlnit. Pe stadioane, în restaurante, la Constanța, la Hamburg, când s-a calificat Rapidul, la piesa ”Dineu cu proști” de la TNB. Ăștia care n-au jucat în fotbal, dar au intrat în fenomen, vorbesc mult și aiurea. Dinu Gheorghe sintetiza un meci în trei vorbe și un zâmbet pe sub mustață, iar într-o frază și două priviri anticipa un tur de campionat. ”Lasă, o să vezi tu că va fi cum ți-am zis!” Și ieșea cum zicea el. Dumnezeu să-l odihnească!

Demers de ultimă oră! Călin Georgescu, plângere la Haga împotriva lui Iohannis și a CCR

Apar informații de ultimă oră cu privire la un demers pe care l-au făcut avocații lui Călin Georgescu – independentul care a câștigat primul tur al scrutinului pentru cea mai înaltă funcție în stat, înainte ca alegerile prezidențiale să fie anulate printr-o decizie a CCR.

S-a aflat joi, 30 ianuarie! Mai precis, avocații lui Călin Georgescu au depus o plângere împotriva judecătorilor CCR și a lui Klaus Iohannis și la Curtea Penală Internațională (CPI) de la Haga, un anunț în acest sens fiind făcut pentru Realitatea Plus.

Această plângere depusă la CPI se alătură unor alte demersuri făcute la nivel internațional de către avocații candidatului independent la prezidențiale, după ce a fost pronunțată decizia CCR-ului, din 6 decembrie anul trecut.

„Continuă ancheta de proporții în cazul anulării alegerilor prezidențiale. Avocații lui Călin Georgescu au făcut mai multe demersuri în aceste momente la nivel internațional, pentru a arăta modul ilegal în care s-a luat această decizie din data de 6 decembrie. Acum vorbim despre o plângere depusă la Curtea Penală Internațională, împotriva CCR și a lui Klaus Iohannis”, potrivit realitatea.net.

Avocații candidatului independent au explicat și de ce anume au decis să facă un astfel de demers la Haga. „Vorbim despre o anchetă foarte importantă, pentru că Curtea Penală Internațională anchetează crime împotriva umanității, inclusiv acele cazuri de deturnare ale puterii, spun avocații”, conform sursei citate.

S-a menționat și faptul că decizia de anulare a alegerilor s-a luat în contextul în care cu câteva zile înainte de hotarârea din 6 decembrie, magistrații CCR au ales să valideze turul 1 al alegerilor prezidențiale. „În plus aceștia au explicat și frauda prin care au fost emise mai multe acte de guvern prin acea restituire ilegală a sumelor investite pentru campania electorală”, potrivit aceleiași surse.

Georgescu, pe Facebook: Totul a devenit doar o chestiune de timp

De altfel, Călin Georgescu a anunțat miercuri după-amiază, 29 ianuarie, că a trimis către președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Theodoros Rousopoulos, o solicitare „de a veghea la punerea în aplicare a recomandărilor cuprinse în raportul întocmit de Comisia de la Veneția care a fost transmis în data de 27.01.2025”.

„Sunt ferm convins de faptul că reacția Adunării Parlamentare a CE și măsurile adoptate nu vor întârzia să apară în cel mai scurt timp!

Ceea ce vom realiza în perioada aceasta, din punct de vedere juridic, va readuce întreaga lume democratică în echilibrul necesar. Vom repoziționa justiția ca fiind singurul element ce poate ține legate valorile pe baza cărora Europa s-a construit, valori la care ne-am dorit să aderăm, valori care ne-au făcut să credem că totul va merge spre bine în ceea ce ne privește ca popor.

Din păcate, în România, corupția a găsit rapid elementele necesare de a se ascunde de ochii justiției internaționale, lucrând din întuneric împotriva noastră și a valorilor europene sub egida “noi suntem pro-europeni”. Această lozincă a politicienilor va avea acum ocazia de a-și dovedi veridicitatea.

Să fim în primul rând drepți, corecți și pro-români, dar bazându-ne într-adevăr pe valorile justiției internaționale care protejează realmente statul de drept. În ceea ce privește politicienii autointitulați pro-europeni, aceștia vor avea acum ocazia de a lămuri cât din valorile europene și-au însușit cu adevărat sau cât din valorile infracționale!

Totul a devenit doar o chestiune de timp”, a transmis Călin Georgescu pe pagina sa oficială de Facebook.

Călin Georgescu, declarații tari! România trebuie să-și ia înapoi de la Ucraina teritoriile istorice: „Sunt ale noastre, incontestabil” – VIDEO

Candidatul care a câștigat primul tur al prezidențialelor de anul trecut, înainte de anularea alegerilor, lansează o ipoteză privind viitorul granițelor României, în contextul schimbărilor geopolitice generate de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.

Într-un dialog cu jurnalistul Ion Cristoiu, Georgescu a susținut că se prefigurează o nouă arhitectură teritorială în Europa de Est, iar România ar trebui să fie parte a acestor negocieri. Și dă de înțeles că România ar trebui să urmărească lărgirea granițelor și recuperarea unor teritorii istorice pierdute, în contextul unui posibil nou aranjament teritorial în Europa de Est.

Călin Georgescu a abordat, în interviul acordat recent, subiectul politicii externe. El a discutat despre o nouă împărțire a lumii „dictată” de la Casa Albă și care are legătură cu războiul dintre Ucraina și Rusia ce ce sdesfășoară la granițele României.

„Pe 27 ianuarie, Trump a semnat decretul prin care anulează tot ajutorul pentru Ucraina. Le-a dat 90 de zile. Este un mesaj clar pentru Zelenski să facă pace. Pentru noi, acest lucru este crucial. Te uiți în jur și vezi că se discută despre noi frontiere. Păi, aici trebuie să fim noi! (…)

Va fi o întâlnire între Putin și Trump 100%, unde se vor tranșa lucrurile. Și, desigur, cu o masă largită, incluzând Ucraina și, mi-aș dori eu, și România. Aici am putea juca un rol colosal, iar întâlnirea să aibă loc la București. Trebuie să vedem care este noua formulă lansată de Trump (…).

Se schimbă lumea, se schimbă frontierele. Unde suntem noi? Avem Bucovina de Nord – interes, Bugeac, Maramureșul de Nord din fosta Transcarpatia, Liov, care rămâne la polonezi, și Malorusia”, a spus Călin Georgescu în dialogul cu Cristoiu, potrivit stiripesurse.ro.

Călin Georgescu: Ucraina este un stat inventat

Întrebat dacă e de părere că va exista o împărțire a teritoriilor, Călin Georgescu a răspuns:

„100% va fi asta. Drumul este inevitabil către o astfel de soluție. Ucraina este un stat inventat. Nu există un punct de reper acolo (…) Războiul este pierdut, nu există altă variantă. Știu asta și vor să iasă demni din această situație. De aceea, este o mișcare foarte inteligentă a lui Trump – să o ia înainte, să iasă basma curată și foarte elegant. Gândiți-vă ce s-a întâmplat cu Afganistan, Iran, Irak (…)

America nu va mai negocia prin Bruxelles. Este o șansă pentru noi să lăsăm politica bizantină și să negociem direct. Noi vom negocia direct cu cel mai important partener dintotdeauna: America. Totul se face prin America (…)“.

Georgescu: România este de la Nistru până la Tisa, vom vedea cum va fi pe viitor

Georgescu a susținut că România trebuie să-și asume direct poziția de partener strategic al SUA.

În acest context, fostul candidat susține că Bucureștiul trebuie să își redefinească poziția strategică în regiune, ținând cont de „realitățile istorice” și de evoluțiile de pe frontul de est.

„Vom vedea cum se vor schimba relațiile între America și Rusia. România este de la Nistru până la Tisa, vom vedea cum va fi pe viitor și vom beneficia, ajungând, cum a zis Eminescu: „de la Nistru până la Tisa”. Toate aceste noi frontiere care ni se deschid sunt în avantajul nostru, inclusiv pentru NATO. În primul rând, sunt ale noastre, este incontestabil, istoric“, a mai afirmat Călin Georgescu.

Georgescu: Este o schimbare rapidă și profundă, totul spre binele națiunii

Tot în contextul revenirii lui Trump la Casa Albă, Georgescu a insistat pe ideea că România trebuie să fie de partea Americii.

„Este o schimbare rapidă și profundă, totul spre binele națiunii și este o nouă eră în care am pășit. Tema supraviețuirii este esențială si aici este jocul mare care se petrece în lume.

Este o schimbarea profundă și foarte rapidă și au identificat-o cei câțiva lideri care joacă această carte: președintele Trump, vicepreședintele Vance, Elon Musk, de ce nu? Georgia Meloni, Netanyahu.

Toate astea ne arată că acești oameni, în primul rând, știu ce vor si ne mai arată că suntem într-un punct de cotitură, cine nu va înțelege asta, va rămâne în afara peisajului”, a afirmat candidatul care a câștigat primul tur al prezidențialelor din România, în noiembrie anul trecut, înainte de anularea alegerilor.

Georgescu: Bruxelles-ul e un cal mort, America este opțiunea noastră

Georgescu a explicat că statele trebuie să acționeze strategic, ca într-un joc de șah, și să se poziționeze astfel încât interesele marilor puteri să treacă prin ele. El consideră că Bruxelles-ul nu mai reprezintă o opțiune viabilă pentru România și că „America este opțiunea noastră”.

„Trebuie să faci în așa fel încât interesul Americii să treacă prin tine. Chiar dacă avem mai puține piese în joc, poziția noastră este bună. Nu putem opta pentru Bruxelles, este un cal mort, și asta va fi din ce în ce mai evident”, a afirmat fostul candidat independent la prezidențiale.

Georgescu consideră că România trebuie să opteze clar pentru o relație solidă cu America, subliniind că acest lucru este în concordanță cu valorile, tradițiile și credința creștină a poporului român.

„America este opțiunea noastră, interesul național, interesul țării, valorile, tradițiile noastre și credința noastră creștină. Totul trebuie privit în această cheie”, a mai afirmat acesta.

Vreau să-l otrăvești pe Von Makensen, da’ să-l otrăvești bine de tot!

Povestea de azi nu e la București, e la Iași. Dar poa’ să fie în Burundi, la Moscova, La Washington, la Paris sau la Londra sau la Berlin, sau în Peru sau în China, în orice secol ai tu chef să fie. Timpul istoric din povestirea asta e incert.

Suntem, cumva, electromagnetic, la Hotelul Traian, în Iași. Inginerul Lomonosov coboară treptele îngândurat, vede cu ochii minții o Moldovă blocată de sute și sute de vagoane părăsite, tre’ să facă ordine că l-a chemat Regele ferdinand să facă ordine pe calea ferată. Pe lângă el trece în goană Băsescu, urmat de Berceanu, de Kovesi, de Adrian Năstase, Iliescu apare un pic mai târziu, trece val-vârtej Ciorbea, trec Ciolacu, Ciucă, Georgescu, Antonescu, Crin, se înțelege, Nicușor Dan, Lasconi, Funeriu, dragul de el, mă rog, toată protipendada în păr. Regele Ferdinand rămâne în capul scărilor. Generalul Averescu stă de vorbă cu generalul Prezan, oarecum se ceartă din pricini militare înalte. Nu se înțeleg. Un stol de pescăruși planează lărmuitori prin văzduhul Iașului.

Trenurile din Ucraina aduc tone de grâu. Niște poporani ies în centru să manifesteze. În gara Grajduri, Regina Maria vizitează răniții aduși de pe front. Chiar în fața la hotelul Traian oprește o mașină ochioasă. Din ea coboară Donald Trump care vrea să stea de vorbă cu regele, nu știu care extratereștri monitorizează fenomenul ăsta de distorsiune temporală cu mare atenție, tocmai din hăul cosmic. Sunt și niște personaje aproximativ invizibile, mă rog, fenomenele astea au tot felul de defecțiuni de prcepție. La etaj. Personajele discută aprins dar pe șoptite. Închide fereastra să nu ne audă cineva, o închid conașule, cine ești? Nu contează cine sunt. Adică dacă vrei, poftim, știi să citești? Păi nu ești român, conașule? Hm, ce vorbești, care dintre români e român get-beget?! Ziceam și eu așa, conașule, după poză ziceam. Bine, bine, vreau să-l otrăvești pe Von Makensen, da’ să-l otrăvești bine de tot, să nu mai miște. Așa, conașule, adicătelea vii din Viitor și vrei să-i fac felul neamțului, păi, zi drept, nu ți-e frică oare că o să stricăm mersul lucrurilor?

Nu-ți fă de grijă, otrăvește-l că de mersul istoriei mă ocup eu, mă rog, noi! Aha, conașule, adicătelea sunteți mai mulți? Păi noi întotdeauna am fost mai mulți, uite, știi să citești?! Aha, conașule, adică matale și ortacii matale controlați tot, politica, serviciile secretoase, cultele, medicalele, cultura, sportul, finanțele și tot circul. Mai ales tot circul. Da, înțeleg, tot circul. Adicătelea și în Viitor e tot circ? Oho, și încă cum! Uite aici, știi să citești?! Aha, conașule, dar scrie despre matale, i-ai păcălit, ți-ai tras un glonte în beregată ca să creadă poporanul că ai vrut să te sinucizi dar ăsta a fost de fapt un ritual din alea, nu?! Te-ai prins, dar vezi, să lăsăm vorbăria, să ne apucăm de treabă, vreau să-l otrăvești pe neamț chiar în seara asta la sindrofia de la Palatul Știrbei, acolo de față cu toată lumea, vreau o scenă frumoasă cu praf de șoricioaică, sulf regal și corn de caradașcă! Vai, conașule, dar sulful regal e la mare preț, e foarte scump, mi-l aduce un arnăut tocmai din Africa de Sud, îl trece clandestin, chiar pe sub nasul franțujilor, tre’ să mai dai un sfanț, nu te zgârci, să vezi cum se zvârcolește neamțul, ei, da, acum înțeleg, e un ritual din alea, de aia vrei praf de șoricioaică și sulf regal și corn de caradașcă, ce proastă sunt, căci, vai, eu credeam că în Viitor politica se va face altfel, adicătelea tot cu praf de șoricioaică și sulf regal și corn de caradașcă, că de aia e ritual din alea, că acum înțeleg eu că politica în Viitor e la fel, conașule, hei, unde ai dispărut?! Cam asta ar fi de spus, se întâmplă pretutindeni. Dar să vezi, mai încolo! Malul Dâmboviței.

Da, suntem pe malul Dâmboviței acum și pe ecranul virtual apare chiar Marghiloman. Urcând prin ceţuri, Marghiloamn zări venind pe luciul Dâmboviței o corabie pântecoasă. Făcu semne cu bereta. Brollo, gabierul, îl zări şi-l împuşcă drept în inimă. Azario Makeba din Botoșani păţi acelaşi lucru, la fel şi gheridonul din Timișoara, ambii membri ai PSD și PNL. Căpitanul Frankustan îşi lăudă gabierul guvernatorului din Balcic și se plânse că partidele tradiționale din România au căzut groznic în sondaje. Guvernatorul păru doritor să-l cunoască pe Brătianu şi chiar pregăti un ospăţ în cinstea vajnicului politician. Alseda Mantali, sosită din Tau Ceti îşi încolăci cele şapte ţâţe în jurul guvernatorului şi-l ceru pe Brătianu numai pentru ea. Gărzile imperiale au năvălit însă în București şi i-au trecut pe toţi prin foc şi sabie. Corabia zace acum în golfului la Constanța.

Căpitanul Frankustan s-a jurat ieri dimineaţă că l-a zărit pe Bill Clinton pe puntea corăbiei dar nu e nimic sigur. Şi Ramika Lambanga s-a lăudat că a văzut şi el pe cineva, persoană importantă, poate pe Vladimir Putin. Clonele lui Titulescu s-au certat din pricina asta vreo trei zile zicând că rezonanța Schumann distruge partidele tradiționale din România. Zece afirmau că l-au văzut pe J.F.K., celelalte cincizeci s-au lăudat că l-au zărit pe Weng Shu, şeful serviciilor secrete din Kumpala, zău dacă vă mint. Ne-am dus şi noi într-o dimineaţă să căscăm gura la epavă. Nişte crabi gabrioles râcâiau coca iar nişte albatroşi ne-au înjurat cu vârf şi îndesat crezând că vrem să le furăm peştele ascuns în cală. Pe plajă se tot rostogolea un butoiaş cu rom. Wangala, fost membru important în PDL, a zis să tragem o duşcă două să ne mai dezmorţim oasele.

Am cântat cântecele porcoase până noapte târziu. În zori, a ieşit din cambuză matricea remanentă a ticălosului de gabier şi ne-a plumbuit fugărindu-ne pe plajă. Cum altfel când era să zădărnicim întâlnirea unor barosani de la Vest şi Est care se pregăteau să mute România tocmai la Polul Nord?! Dar lasă asta, cine l-a otrăvit pe Von Makensen, te-ai prins?!

 

Ce salariu are Nicușor Dan! A dezvăluit și cât câștigă, în medie, funcționarii din Primăria Capitalei

1

În cazul în care vă întrebați ce leafă are primarul general al Capitalei, chiar Nicușor Dan – edilul Bucureștilor – a dezvăluit care îi e salariul.

Concret, edilul general al Capitalei, Nicușor Dan, a spus, miercuri seară, la un post TV, ce salariu are ca primar. A punctat din start – cea mai mare leafă din instituție este cea a primarului.

Nu în ultimul rând, el a dezvăluit și care sunt câștigurile salariale, în medie, ale funcţionarilor din Primăria Bucureşti (PMB).

Care e media salariilor din Primăria Generală a Capitalei

„Cel mai mare salariu este salariul meu. (…) Salariul primarului este mai mare, salariul viceprimarului este mai mic şi legea spune că nimeni nu poate să-l depăşească pe al viceprimarului”, a afirmat Nicuşor Dan, miercuri seară la Digi 24.

Întrebat, cu subiect și predicat, cât este salariul său, Nicușor Dan a răspuns scurt: „Al meu net este 21.000 de lei”.

Edilul general din București a mai anunțat că salariul viceprimarului este de aproximativ 18.000-19.000 de lei. Dan a mai spus că media salariilor din Primăria Generală a Capitalei este „undeva la între 6.000 şi 7.000 de lei”.

Întrebat cât plăteşte Primăria Capitalei pentru salariile angajaţilor din instituție, edilul a explicat că sunt mai multe instituții subordonate PMB, iar asta înseamnă că aproape un miliard de lei pe an ar merge pe plata angajaților.

„Avem Primăria Capitalei şi avem mai multe instituţii subordonate, care sunt teatrele, care sunt Poliţia Locală, ASPA, cei care se ocupă de câinii străzii şi instituţii de cultură, de tineret. Deci ei toţi, împreună, au salariul de cam 80 de milioane de lei pe lună, asta înseamnă aproape un miliard de lei pe an din bugetul de 5 miliarde de lei al Primăriei, la care nu punem banii care vin din fonduri europene”, a explicat edilul general.

Ce a anunțat recent Nicușor Dan

Pe de altă parte, zilele trecute, mai precis marți după-amiază, 28 ianuarie, primarul Nicușor Dan a anunțat, printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, faptul că a transmis Guvernului și liderilor coaliției propunerile de modificare a legislației fiscale, „astfel încât voința exprimată de bucureșteni în cadrul referendumului din noiembrie 2024 să fie respectată”.

„Mă aștept ca Parlamentul să discute aceste modificări în paralel cu dezbaterea Legii Bugetului Național pentru 2025, pentru ca în februarie să fie aprobate.

Aceste schimbări vor permite Primăriei Capitalei să gestioneze mai eficient proiectele mari pentru întreg orașul, cum ar fi extinderea transportului public, transferul CET-urilor de la Ministerul Energiei către Primăria Capitalei și alte inițiative esențiale pe care Bucureștiul le așteaptă de ani de zile.

În prezent, împărțirea impozitului pe venit și a taxelor locale în București se face conform a două acte legislative: Legea 273 a Finanțelor publice și Codul Fiscal. Bucureștenii au decis că veniturile din taxele și impozitele locale, dar și din impozitul pe venit, să fie centralizate la nivelul Municipiului București. Astfel, banii colectați din aceste surse vor fi gestionați de Primăria Capitalei, prin Consiliul General, care îi va redistribui primăriilor de sector pe baza unor criterii clare”, a notat Nicușor Dan în mesajul postat pe rețeaua de socializare.

Tragedie în SUA. Un avion de pasageri s-a ciocnit cu un elicopter militar, în apropiere de Washington DC/Cel puțin 19 morți

Tragedie aviatică în Statele Unite. Un avion de linie – la bordul căruia se aflau 64 de oameni – și un elicopter militar s-au ciocnit, iar din informațiile existente până la acest moment mai multe persoane și-au pierdut viața. La fața locului au intervenit în număr mare echipaje ale salvatorilor.

UPDATE: O operațiune de căutare de amploare este în plină desfășurare. Până acum au fost recuperate 19 cadavre, potrivit CBS, precizează BBC pe site.

„Nu știm dacă sunt supraviețuitori”

UPDATE: Șeful serviciilor de urgență, John Donnelly, a declarat că echipele de intervenție au găsit rapid una dintre aeronave în râu. „Nu știm dacă sunt supraviețuitori”, a declarat el.


 

O aeronavă de pasageri American Airlines operată de PSA a intrat în coliziune cu un elicopter militar în timp ce se apropia de aeroportul național Reagan Washington, potrivit The Guardian.


American Airlines a confirmat că avionul transporta 60 de pasageri și patru membri ai echipajului când s-a ciocnit miercuri noaptea cu elicopterul Black Hawk. Aeronava plecase din Wichita, Kansas.

Din câte au informat mai multe instituții de știri, citând oficiali americani ai apărării, elicopterul transporta trei soldați. S-a mai aflat că niciun oficial de rang înalt nu se afla la bordul elicopterului.


Toate decolările și aterizările au fost oprite pe aeroport, în condițiile în care a început operațiunea de salvare.


Aeronava s-a prăbușit în râul Potomac

Aeronava s-a prăbușit în râul Potomac. „O operațiune de căutare și salvare implicând mai multe agenții este în curs de desfășurare în râul Potomac în urma prăbușirii unui avion”, a scris pe X poliția din Washington.

CBS news relatează că 18 cadavre au fost recuperate din râul Potomac după ciocnirea avionului regional de pasageri cu elicopterul militar Black Hawk, potrivit sursei citate.

Alte organizații media, precum Washington Post, au raportat că mai multe cadavre au fost scoase din apă. Niciun supraviețuitor nu a fost găsit până acum, a informat ziarul.

Nou pasaj rutier, la Apărătorii Patriei, și spații verzi în proximitatea Patinoarului Berceni Arena

0

Sectorul 4 al Capitalei își continuă transformarea printr-un nou proiect major de infrastructură rutieră, dar și prin investiții în amenajarea unor spații verzi care să îmbunătățească calitatea vieții locuitorilor. În paralel cu lucrările pentru noul pasaj suprateran de la Apărătorii Patriei, echipele de la Totul Verde vor amenaja spații verzi în zona adiacentă Patinoarului Berceni Arena, contribuind la crearea unui mediu urban mai prietenos și mai sănătos.

Angajații Totul Verde. S.A. vor începe amenajarea unor spații verzi care vor include gazon, arbori ornamentali și plante decorative, astfel încât întreaga zonă să capete un aspect proaspăt și atractiv. Acest proiect se aliniază obiectivelor administrației locale de a înverzi Sectorul 4 și de a combate poluarea urbană.
„În timp ce lucrările de infrastructură rutieră continuă să avanseze, ne dorim să oferim cetățenilor și un mediu mai verde, mai plăcut, în care să se simtă bine. Zona din jurul Patinoarului Berceni Arena va fi reamenajată, adăugându-se noi spații verzi care vor completa proiectul pasajului rutier”, au declarat reprezentanții administrației locale.

Proiectul pasajului suprateran – o soluție modernă pentru trafic

Noul pasaj rutier de la Apărătorii Patriei reprezintă un pas important pentru fluidizarea traficului în sudul Sectorului 4. După încheierea lucrărilor de relocare a utilităților, traficul va fi deviat pe benzi laterale special amenajate, permițând echipelor să înceapă forarea și turnarea stâlpilor de susținere. Finalizarea acestui proiect va decongestiona traficul din zonă, reducând timpii de așteptare și contribuind la un aer mai curat.

Horoscop 30 ianuarie 2025 – Azi se poate îmbunătăți o relație de familie

0

BERBEC

A păstra legătura cu prietenii și a le spune ce se întâmplă cu tine este ceva care astăzi poate fi un balsam emoțional pentru tine. Când îți auzi propriile cuvinte cu voce tare, o poți lua ca pe o provocare pe care o vei putea depăși.

TAUR

Discutați cu partenerul dvs. pentru a face proiecte viitoare, mai ales dacă considerați că trebuie să vă extindeți studiile sau să faceți ceva care poate însemna securitatea locului de muncă, dar nu numai… Va fi o implicare totală.

GEMENI

Efectiv, veți fi astăzi pe un drum oarecum singuratic, pentru că dacă aveți un partener, veți realiza că există ceva de rezolvat. Vorbește-i sincer și luptă pentru ceea ce îți dorești cu adevărat. Vei pune multă energie și toată inima în ea.

 

RAC

Astăzi va fi foarte important pentru viitorul tău ca șefii tăi să realizeze succesele pe care le ai și cele mai bune aptitudini pentru un loc de muncă pe care ți l-au încredințat. Trebuie să-ți arăți întregul potențial. Trebuie să lăsați deoparte orice timiditate.

 

 

LEU

Aveți grijă să nu arătați astăzi un aspect frivol sau capricios în comentariile dvs., deoarece sarcasmul vă poate face să jigniți rău mai mulți oameni decât credeți. Încercați să fiți prudenți și precauți când vă ocupați de subiecte serioase sau triste.

 

FECIOARA

 

Azi se poate îmbunătăți o relație de familie care s-a deteriorat puțin cu unele evenimente care s-au întâmplat și care au produs o separare. Cineva va netezi aceste margini aspre și ar trebui să asculți și să nu fii obsedat de nimic.

 

 

 

BALANTA
Va trebui să vă puneți la punct cele mai bune abilități sociale, chiar dacă trebuie să faceți un efort cu cineva care nu este foarte asemănător cu dvs., dar dacă doriți să vă atingeți obiectivul, trebuie să îl faceți fără să vă gândiți la altceva.

 

SCORPION

Cineva apropiat are nevoie de sfaturile dv. la nivel profesional și, deși vă este puțin dificil să o faceți, veți dedica tot timpul și efortul pe care îl puteți avea. Rezultatele vor fi mai mult decât satisfăcătoare.

 

SAGETATOR

Cineva vă va explica clar ce ar trebui să faceți într-o problemă legată de documente și trebuie să aveți încredere în acele informații, deoarece vor fi de la o persoană cinstită care nu caută să profite, ci doar pentru a vă ajuta.

 

CAPRICORN

Trebuie să vă schimbați obiceiurile și să faceți din nou un efort pentru a avea programe mai raționale care vă vor afecta în mod clar sănătatea. Nu întârziați să luați decizia și întoarceți-vă pe acea cale care vă oferă o viață mai sănătoasă.

 

VARSATOR


Tot ce ține de a-i ajuta pe ceilalți în orice fel de proiect sau muncă pentru comunitate va fi astăzi ceva care necesită timp și energie, dar veți obține o imensă satisfacție morală. Încercați să vă odihniți bine după ce ați făcut-o.

PESTI

Analiza și o evaluare rațională a oamenilor sau a aspectelor profesionale este ceva ce trebuie să aveți în vedere astăzi. Acesta va fi ceea ce vă va oferi cheia unde trebuie să mergeți de acum înainte.

Ora adevărului: FCSB – Manchester United!

0

Spectacol fotbalistic la București: joi, 30 ianuarie, Arena Națională va găzdui un duel istoric – FCSB primește vizita celor de la Manchester United, în ultima etapă a fazei grupelor Europa League.

Un meci de o importanță crucială, cu o miză uriașă atât pentru echipa lui Gigi Becali, cât și pentru formația lui Ruben Amorim.

„Diavolii roșii” vin în România într-o perioadă agitată, cu probleme de vestiar și sub presiunea unui sezon dificil, în timp ce Fcsb speră să profite de avantajul terenului propriu și să ofere suporterilor o seară memorabilă.

Fără Chiricheș, dar cu moralul ridicat

Deși o veste bună părea să vină din tabăra românilor odată cu recuperarea lui Vlad Chiricheș, fundașul central nu va fi utilizat împotriva lui Manchester United. Mihai Stoica a confirmat că fundașul și-a revenit fizic, dar nu este pregătit să intre pe teren, neavând antrenamente alături de echipă. Totodată, Fcsb mai are de așteptat până la revenirea lui Mihai Lixandru, care se apropie de finalul perioadei de recuperare, dar nu va fi disponibil pentru această confruntare.

În aceste condiții, FCSB va trebui să improvizeze în linia defensivă, iar echipa probabilă ar putea arăta astfel: Târnovanu – Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Miculescu, Edjouma, Șut, Alhassan, Fl. Tănase – Bîrligea.

Manchester United, în criză de vestiar

Dacă la Fcsb absențele sunt cauzate de accidentări, Manchester United se confruntă cu probleme de vestiar. Marcus Rashford, unul dintre cei mai importanți jucători ai „diavolilor roșii”, este exclus din lot de către Ruben Amorim, după ce antrenorul portughez l-a acuzat de lipsă de profesionalism la antrenamente.

Fosta glorie a clubului, Paul Scholes, a criticat dur comportamentul lui Rashford, amintind un episod din cariera sa în care Sir Alex Ferguson i-a reproșat că și-a dezamăgit colegii de echipă.

„Când un jucător cu experiență nu se antrenează corespunzător, tinerii din echipă, cum este Garnacho, vor fi influențați negativ. Rashford trebuie exclus pentru a nu afecta grupul”, a declarat Scholes.

Prin urmare, Rashford nu va face deplasarea la București, iar Amorim trebuie să găsească soluții pentru ofensivă într-un moment complicat pentru echipă.

Ruben Amorim, în căutarea redresării pentru United

Manchester United traversează o perioadă dificilă sub comanda lui Ruben Amorim. Antrenorul portughez, adus pentru a revitaliza echipa după mandatul lui Erik ten Hag, încearcă să implementeze filosofia sa bazată pe un sistem 3-4-3 agresiv, dar echipa are încă probleme de omogenitate și de eficiență în atac.

Tony da Silva, fost fundaș la CFR Cluj și apropiat al tehnicianului portughez, susține că Amorim pune un accent deosebit pe detaliile tactice și pe fazele fixe, așa că Fcsb va trebui să fie mult mai atentă decât în meciul contra lui Qarabag, când a reușit să înscrie trei goluri din cornere.

„Ruben este obsedat de organizarea echipei, mai ales pe benzi. FCSB nu va avea viață ușoară”, a explicat da Silva, care a avut recent un stagiu de pregătire la Manchester United.

Cu un stadion arhiplin și un adversar de renume mondial în față, Fcsb speră să producă o surpriză și să încheie grupa cu un rezultat de prestigiu. Manchester United, deși favorită pe hârtie, vine într-un moment de incertitudine, iar o echipă bine organizată și determinată ar putea pune probleme formației engleze.

Rămâne de văzut dacă echipa lui Becali va reuși să profite de problemele „diavolilor roșii” sau dacă Ruben Amorim va găsi soluția pentru redresarea echipei sale.

Victor Ponta și popicele suveraniste

Alegerile prezidențiale din România s-au transformat într-un bâlci. Anularea rezultatelor din 24 noiembrie a scos la iveală disperarea care domnește peste un sistem ce se credea de neatins și cu rotițe bine unse. Mecanismul părea perfect și funcționa din inerție de vreo 30 de ani – ceartă la tv, dar combinații în spatele camerelor de luate vederi, bâlci prin campaniile electorale, hore și pupări pe la nunți și cumetrii.

Deși anunțată de rezultatele din Vest, furtuna suveranistă tot i-a luat prin surprindere pe șefii partidelor tradiționale și păpușarii din culise. Dintr-o dată, toate calculele s-au dat peste cap, iar azi avem efectul a ceea ce mulți numesc „lovitura de stat de Moș Nicolae” – un război total între „speciali” și românii care muncesc pe 2, 3000 de lei pe lună.

Epoca globalismului e pe sfârșite, dar asta nu înseamnă că suveranismul naționalist va aduce numai lapte și miere. E doar o chestiune de timp până când economia protecționistă și patriotismul fluierat la fiecare colț de stradă vor intra în coliziune cu interesele financiare ale oligarhiei, moment în care undeva pe globul ăsta se va sparge buba.

România este departe, însă, de acel moment, ea nici măcar n-a trecut la etapa în care conducerea țării s-a scuturat de haina soroșismului globalist. Pe la Palatul Victoria încă se mai cântă ode închinate stăpânirii de la Bruxelles și corporațiile dictează regulile jocului în continuare.

Speriați că-și pierd funcțiile și beneficiile, politicienii vechi și noi, aceiași ciocoi parveniți, încearcă acum să se pună zid în fața unui fenomen social care a măturat în calea lui tabăra democrată americană, cea mai puternică organizație politică și de orice natură vreți voi din lume! Ce n-au fost în stare ai lui Biden, Nuland și Kamala, cred că vor reuși Ciolacu, Bolojan și Iohannis. Planul lor este simplu: să inunde alegerile prezidențiale cu un potop de candidați. Ca la lăutari, doar că în electoratul român nu se dă cu bani, ci cu tot felul de neaveniți care speră să ajungă la Cotroceni. Parcă e cursă de maraton, așa s-au îngrămădit toți să prindă un loc.

Obiectivul e unul singur, anume să spargă cât mai mult blocul suveranist. Și era atât de simplu să o fi lăsat pe Diana Șoșoască să candideze! Azi, Călin Georgescu era istorie, iar românii în veci nu și-ar fi îndreptat atenția spre cineva care mai mult râgâie decât vorbește și confundă Parlamentul cu barul din comună, unde intri cu chef de scandal.

Șoșoacă și-a anunțat, din nou, intenția de a candida, semn că încă mai răspunde la comenzi și suveranismul nu s-a lipit de ea. În ceea ce-l privește pe George Simion, el s-a grăbit să vorbească despre sprijinirea lui Georgescu, dar cei din jur (în special sponsorii, miliardarii care i-au finanțat campania) pun presiune să intre pe teren. Și în cazul lor se remarcă obediența – la primul apel, au priceput mesajul și joacă după muzică.

Cu Simion și Șoșoacă pe lista candidaților, Călin Georgescu va pierde negreșit câteva procente, arată calculele făcute de experții și consilierii partidelor. Bine, să nu fie sociologii de la firmele de sondare a opiniei publice, meseriașii care n-au nimerit niciun exit-poll în noiembrie, că atunci se schimbă treaba!

Lovitura dată blocului suveranist ar trebui să fie alipirea lui Victor Ponta de această mișcare. De ceva vreme, discursul său este copy-paste după textele recitate de Călin Georgescu. E bun VVP, are memorie, ne-am prins! Mai trebuie și să convingă, dar în cazul lui nici așteptările nu sunt prea mari, probabil că se vorbește de un 4-5%, măcar. Tot e bine și atât, bogdaproste a zis Crin Antonescu!

Apropo de candidatul coaliției de guvernare, colegii de la televiziuni spun că producătorii care îl invită la emisiuni vor să-l cheme cu minimum două ore înainte. Cam atât le-ar trebui celor de la machiaj ca să-l repare, cearcănele lui Cicero de Murfatlar nefiind de la lipsa somnului. De fapt, între omul care apare pe sticlă, la televizor, și cel real, întâlnit pe holurile Parlamentului, de exemplu, diferența e atât de mari încât mulți spun că-i altcineva.

În acelasi timp, se aruncă pe piață sondaje de tot felul, doar pentru a zăpăci electoratul. Se bagă cărbuni la greu, în speranța că românii nu mai pricep nimic și se întorc la votul tradițional, cel pentru partidele clasice și candidatul lor. La fel a fost și astă-toamnă, când Nicolae Ciucă era anunțat ca și intrat în turul 2, dar la urne a ieșit al 5-lea.

Se vede treaba că „sistemul” a fost prins în ofsaid și nu are antidot pentru ce vrea românul. Cum ușa de la Casa Albă pare închisă, momentan, mai mult ca sigur că se va merge după „lumina sfântă” la Ursula, mereu pregătită să ajute… dacă e loc de câteva contracte și împrumuturi la dobânzi astronomice.

Plângăreții de la Hollywood, idioți utili ai lui Trump

2

În cadrul unor evenimente care erau previzibile pentru oricine din afara ”elitei” culturale americane, actrița și vedeta pop Selena Gomez(cu origini mexicane) se confruntă cu o reacție de respingere online în urma postării sale de pe Instagram, acum ștearsă, în care denunța politica de imigrare a lui Donald Trump.

Videoclipul  prezenta o Selena plângând isteric în  fața telefonului său pe motiv că „toți oamenii mei sunt atacați” și că „aș vrea să pot face ceva, dar nu pot”. A fost o performanță atât de histrionică încât nu e de mirare că domnișoara Gomez a ratat o nominalizare la Oscar pentru Emilia Perez, comentează James Hanson, jurnalist la Times Radio.

Reacțiile au fost rapide și necruțătoare. Mulți s-au grăbit să sublinieze că, împotriva presupunerilor Selenei, planul lui Trump de a deporta migranții ilegali – în special cei care au comis infracțiuni – este de fapt destul de popular.

După cum a declarat la News Fox șeful agenției pentru frontiere și imigrație, Tom Homan: „Avem o jumătate de milion de copii care au fost traficați sexual, separați de familiile lor, puși în mâinile cartelurilor criminale pentru a fi introduși ilegal în SUA. Această administrație nu poate găsi peste 300.000. Unde sunt lacrimile pentru ei?”

Miliardară la 32 de ani

Cel mai uimitor la criza Selenei este lipsa totală de conștiință de sine. Miliardară în vârstă de doar 32 de ani, diatriba ei ar fi putut fi înregistrată în oricare dintre proprietățile sale. De-a lungul anilor, a deținut cel puțin cinci în California, una în Texas și închiriază un apartament de lux în New York. Având în vedere opulența stilului  de viață, nu este deloc surprinzător faptul că ea  nu are cea mai bună înțelegere a opiniei publice.

Dar atunci ar trebui să aibă umilința de a recunoaște acest lucru și de a păstra tăcerea – în special în ceea ce privește problemele care agită cel mai mult clasa muncitoare americană.

Americanul de rând ține cu Trump

Și mai remarcabil este faptul că, în ciuda celor aproape zece ani în care au criticat MAGA, plângăreții de la Hollywood încă nu și-au dat seama că intervențiile lor melodramatice nu sunt doar ineficiente, ci îl ajută în mod activ pe Trump, inamicul lor declarat.

Nimic nu are mai multe șanse să convingă americanul de rând că Trump este de partea lui decât să vadă o succesiune de celebrități super-bogate văitându-se  din confortul vilelor lor de pe Coasta de Vest – mai ales cu privire la politicile care le-ar afecta numai dacă tipul angajat să le curățe piscina ar fi printre cei dați afară.

Democrații, stângiști de operetă

Stângiști de operetă, democrații s-au înconjurat de figuri ce simbolizează bogăția inacesibilă oamenilor de rând: Beyoncé, Oprah Winfrey, Taylor Swift, Megan Thee Stallion, George Clooney, Leonardo DiCaprio, Bruce Springsteen, Ariana Grande, Barbra Streisand, Olivia Rodrigo și drăgălașa de Selena.

Politicile de imigrare ale lui Trump pot fi criticate, dar o absolventă miliardară a Disney Channel nu este persoana ideală pentru a duce greul.

Se spune că orice politician de succes trebuie să fie norocos, mai ales când vine vorba de dușmanii săi. Margaret Thatcher i-a avut pe Michael Foot, Arthur Scargill și generalul Galtieri.

Donald Trump i-a avut pe Hillary Clinton, Kamala Harris și, acum, pe Selena Gomez. Nu și-ar fi putut alege adversari mai folositori nici dacă ar fi încercat. ”Luvvies” de la Hollywood au devenit idioții utili ai președintelui. Și sunt prea absorbiți de sine pentru a observa.

Isteria climatică nu pleacă de la Bruxelles

2

Comisia Europeană își dezvăluie foaia de parcurs pentru competitivitate. Ar plasa economia și reducerea birocrației în centrul mandatului Ursulei von der Leyen, după accentul pus în ultimii ani pe mediu. Totuși, realitatea pare să fie alta.

Publicarea acestei mult-așteptate „busole a competitivității” vine sub presiunea anunțurilor furtunoase ale lui Donald Trump privind protecționismul și investițiile uriașe în inteligența artificială, notează AFP.

Marea întrebare este dacă șefa Comisiei a înțeles că trebuie să o lase mai moale cu isteria climatică Green Deal și să acorde prioritate economiei UE și bunăstării europenilor.

Ar fi bine să pună în aplicare  recomandările făcute anul trecut de foștii șefi de guvern italieni Enrico Letta și Mario Draghi în două rapoarte de mare importanță.

Comisarul Stephane Sejourne promite însă „un șoc al simplificării fără a afecta obiectivele de mediu”. Cu alte cuvinte, este mai importantă legislația privind clima decât întreprinderile care își sporesc amenințările cu relocalizarea.

Cum va ușura  Sejourne povara reglementărilor pentru 30 000 de companii? Cum se va pune în practică un  regim juridic european specific, separat de cele 27 de jurisdicții naționale, pentru a oferi întreprinderilor inovatoare acces la „norme armonizate” în materie de faliment, dreptul muncii și fiscalitate. Cine va opri decalajul tot mai mare între SUA și blocul comunitar?

Ca să nu fie loc de interpretări, UE  va menție obiectivul de a  deveni ”neutră din punct de vedere climatic” până în 2050, cu toate presiunile economice și geopolitice. Asta înseamnă să-ți tai craca de sub picioare.

Raportul Comisiei susține că tranziția către o economie decarbonizată trebuie să susțină competitivitatea. Mai degrabă va provoca dezindustrializarea – Germania trage deja ponoasele.

De unde energie mai ieftină?

De la războiul din Ucraina, Europa a pierdut aprovizionarea cu gaz rusesc ieftin și suportă costuri energetice mult mai mari decât cele ale concurenților săi internaționali.

„Trebuie să ne dezvoltăm în continuare producția de energie din surse regenerabile și, în unele țări, din energie nucleară”, a declarat von der Leyen la Davos, recunoscând rolul energiei nucleare, multă vreme tabu la Bruxelles.

Cu regenerabilele, doamna Ursula repetă aceleași vorbe goale.Și un copil știe că soarele și vântul nu asigură energie continuă. Rezultă o dependență de panouri solare și turbine eoliene Made in China.

Renunțarea la petrol, gaze și cărbune nu va ”salva economia UE”, ci o va îngropa. În concluzie, ”busola competitivității” arată într-o direcție greșită.

Războiul Ministerului Mediului cu Romsilva, un atac la siguranța națională

Ieșirea bruscă a ministrului Mediului, liberalul Mircea Fechet, cu un atac pe toate fronturile la Romsilva, de parcă acum a avut o revelație, pare dubioasă, mai ales că Fechet a deținut această funcție în 3 guverne. În fapt, aceasta face parte din încercările repetate din ultima perioadă de a destructura regia, rupând activitățile profitabile de întreg, pentru a pune în pericol securitatea fondului forestier, avertizează sindicatele din acest sector.

Războiul pornit de Mircea Fechet, ministrul Mediului, împotriva celei mai importante regii din subordine, pare cusut cu ață albă. Deși a ocupat funcția de șef al acestui minister în 3 guverne, Fechet a mimat că abia acum ar fi aflat de un drept prevăzut în contractul colectiv de muncă, prin care angajații beneficiau de câteva salarii bonificație atunci când ieșeau la pensie. Ministrul a omis să spună că asemenea drepturi se regăsesc și în alte regii și companii ale statului, negociate tot în contractele colective de muncă.

La pădurari, de exemplu, autoritățile nu vorbesc despre un salariu mediu de 3.000-4.000 de lei, cu responsabilități uriașe, în condițiile în care răspund cu patrimoniul personal de mii de hectare de pădure aflate în responsabilitate. Un singur pădurar asigură paza 24 de ore din 24 de ore perimetrului de fond forestier arondat, care poate atinge și 2.000 de ha. Nimeni nu vorbește despre riscurile la care sunt supuși acești oameni, de multe ori uciși sau mutilați de hoții de lemne sau de animalele sălbatice din păduri. Sindicaliștii din sector s-au arătat extrem de revoltați față de declarațiile ministrului Mediului, arătând că acestea vor produce o mare dezbinare în societatea românească, punând în pericol viața personalului silvic, care ar putea fi atacat atunci când încearcă să-și facă datoria.

”Este o denigrare nu numai a regiei Romsilva, ci și a profesiei de silvicultor. Nu demult, campaniile similare de denigrare a personalului silvic, pornite tot din sfera politică, au condus la o serie de atacuri violente asupra personalului silvic, fiind cunoscute cazurile celor 6 pădurari care, apărând pădurea, au fost uciși de infractori, precum și celor peste 750 de silvicultori care au căzut victime ale agresorilor în timpul serviciului”, ne-a declarat Silviu Geană, președintele Federației Sindicatelor din Silvicultură Silva.

Le-au sabotat profiturile

Ministrul Mediului a pus accentul pe profitabilitate, uitând că Romsilva nu are doar un rol economic, ci și un rol social și de mediu. În plus, avertizează sindicaliștii, piața lemnului în momentul de față este blocată. Romsilva are niște probleme de ordin legislativ, care vin cu niște încorsetări uriașe și generează o diminuare fantastică a ceea ce înseamnă profit.

”Analiza asta se face oarecum părtinitor, pentru că, dacă ne uităm pe cifrele de acum 4 ani, diferențele sunt majore. Ceea ce nu se spune este că de atunci până în prezent, statul român, prin Codul Silvic, a obligat Romsilva ca 50% din lemn să îl vândă ca produs fasonat, adică în depozite sau la drum auto. Asta implică o cheltuială uriașă pe care, până atunci, o făceau agenții economici, iar acum trebuie să o facă statul, exploatând ori cu forțe proprii, ori cu prestatori aceste volume enorme de masă lemnoasă. În momentul de față, Romsilva are un stoc de un milion de mc nevalorificat. Nu știu care a fost rațiunea unei asemenea decizii, pentru că nu există nicio fundamentare economică. Era mai mare câștigul dacă valorificai lemnul pe picior, față de a avea lemnul exploatat și a sta cu el în depozit. Lemnul, dacă îl lași pe picior, crește, iar dacă l-ai exploatat și l-ai dus în depozit, se depreciază. Am fost forțați să exploatăm niște volume impresionante de lemn, în condițiile în care piața lemnului este cumva blocată, din cauza războiului din Ucraina și din cauza situației din Orientul Mijlociu, care era o piață de desfacere importantă pentru România, pe ceea ce însemna cherestele, semifabricate și multe altele”, ne-a precizat președintele Federației Sindicatelor din Silvicultură Silva, Silviu Geană.

Decapitalizare deliberată

Sindicaliștii semnalează Guvernului și decapitalizarea anuală a Regiei Naționale a Pădurilor, prin obligativitatea ca 90% din profitul realizat să fie vărsat la bugetul de stat, fapt care a condus la imposibilitatea realizării de investiții în tehnologii noi, în utilaje și mijloace de producție moderne, mai prietenoase cu mediul și mai productive. În plus, trebuie menționat și efortul anual din partea Romsilva de a susține financiar cu peste 120 de milioane de lei activitatea celor 22 de parcuri naturale și naționale și direcția de creștere și ameliorare a cailor de rasă, venituri pe care regia statului le obține exclusiv din valorificarea lemnului, care influențează semnificativ rezultatele financiare ale acestei unități.

”Urmărind campania de presă împotriva Romsilva și cea desfășurată pe diverse rețele sociale,  apreciem că demersul justițiar al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor este de fapt o diversiune, pentru a forța o reorganizare a Regiei Naționale a Pădurilor, acest plan existând de multă vreme. Experimentul reducerii numărului direcțiilor silvice a mai fost făcut în 1998, dar s-a revenit la forma actuală, după ce s-a constatat ineficiența comasărilor. În acest context, subliniem faptul că pădurile reprezintă obiectiv de siguranță națională, iar conform Legii 51/1991, acţiunile care lezează interesele economice strategice ale României și au ca efect periclitarea, degradarea ori distrugerea resurselor naturale, fondului forestier şi altor asemenea resurse, cu consecinţe la nivel naţional sau regional, constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României”, a transmis Silviu Geană, președintele Federației Sindicatelor din Silvicultură Silva.

Game over: DeepSeek a scos la iveală eșecul sancțiunilor occidentale

De la începutul războiului din Ucraina, ineficiența sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei a devenit din ce în ce mai clară. Același lucru este valabil și pentru sancțiunile SUA împotriva Chinei – în special interdicția administrației Biden privind cipurile de înaltă performanță și, mai recent, unitățile de procesare grafică (GPU).

Reacția la compania chineză de inteligență artificială Deep Seek și destabilizarea actiunilor tehnologice din SUA în ultimele zile demonstrează cum această strategie a avut efecte inverse. Cu cât sancțiunile sunt aplicate mai mult timp, cu atât este mai probabil ca țările să găsească modalități de a le eluda – sau, în cazul DeepSeek, pur și simplu să le depășească cu ușurință.

Cel puțin de la începutul mileniului, Beijingul se concentrează pe așa-numitele materii Stem (știință, tehnologie, inginerie și matematică), universitățile americane și britanice fiind deosebit de populare printre studenții chinezi, relatează UnHerd. China are propriul său sector universitar extrem de competitiv, care se concentrează în mare măsură pe aceste subiecte – studiile media par să prezinte un interes mai scăzut.

Occidentul păstrează câteva avantaje moștenite. Tehnologiile patentate există pentru a proteja. Dar, după cum a aflat acum industria auto, trecutul nu asigură viitorul.

Noua alianță strategică antioccidentală

De la diferitele restricții impuse de SUA asupra ASML, cea mai importantă companie de semiconductoare din Europa, China și-a îmbunătățit capacitatea de producție.

Sancțiunile nu numai că nu își îndeplinesc sarcina, ci sunt contraproductive în mod activ. DeepSeek, ca produs al unui regim de sancțiuni, a trebuit să își dezvolte propriul sistem – și să aleagă o cale mai eficientă și mai puțin costisitoare decât cea adoptată de SUA.

Efectele secundare ale sancțiunilor sunt îngrijorătoare. Au provocat schimbări economice în țările occidentale pentru care guvernele respective nu erau pregătite.

Sancțiunile împotriva Rusiei au fost un factor în dezindustrializarea Germaniei și, prin subminarea coaliției de guvernare a lui Olaf Scholz, în ascensiunea AfD.

Totuși, poate cel mai dezastruos efect geopolitic este acela că au atras China și Rusia într-o nouă alianță strategică antioccidentală. America și Europa trebuie acum să țină cont de o viitoare ordine multipolară, în care influența este răspândită mai uniform dincolo de vechile puteri. S-ar părea că jocul s-a terminat.

“Deals of the Century”: menținerea trupelor americane în Orientul Mijlociu

Un important neoconservator a lansat o serie cuprinzătoare de recomandări privind politica în Orientul Mijlociu către noua administrație Trump, aproape toate fiind idei pe care premierul israelian Benjamin Netanyahu și partidul său Likud le-ar îmbrățișa cu bucurie.

Potrivit Responsible Statecraft, raportul intitulat “Deals of the Century: Solving the Middle East”, este publicat de Coaliția Vandenberg, fondată și prezidată de Elliott Abrams, care a deținut funcții de conducere în domeniul politicii externe în toate administrațiile republicane de la Ronald Reagan încoace (cu excepția celei a lui George H.W. Bush), inclusiv în calitate de trimis special pentru Venezuela și, ulterior, pentru Iran, în timpul primului mandat al lui  Donald Trump.

Creată la scurt timp după preluarea mandatului de către Joe Biden, Coaliția a acționat ca un Proiect pentru Noul Secol American – organizație platformă a neoconservatorilor pro-Likud, naționaliștilor agresivi și facțiunilor de dreapta – în mobilizarea sprijinului public pentru „Războiul global împotriva terorismului”, invazia Irakului din 2003 și îndepărtarea de o soluție cu două state pentru conflictul israeliano-palestinian.

Iran, dușmanul. Israel, „aliatul nostru de bază în regiune”

În mod previzibil, noul raport solicită noii administrații să „utilizeze toate elementele puterii americane” pentru a împiedica Iranul, „cea mai mare amenințare la adresa intereselor SUA în Orientul Mijlociu și cauza majorității problemelor de securitate din regiune”, să dobândească o bombă nucleară. Israelul este descris drept „aliatul nostru de bază în regiune”, căruia Washingtonul ar trebui să îi furnizeze „armele de care are nevoie pentru a-l ajuta să câștige războiul și să prevină o escaladare mai largă”.

Irak, Siria, EAU, Arabia Saudită

Vandenberg susține că Statele Unite ar trebui să-și mențină prezența militară atât în Irak, cât și în Siria, să suspende toate ajutoarele acordate Forțelor Armate Libaneze (LAF) „până când acestea vor demonstra dorința de a se opune Hezbollah”, să accelereze vânzările de arme americane și să extindă cooperarea în domeniul securității cu Emiratele Arabe Unite și cu  Arabia Saudită, numai dacă „ se vor îndepărta de China și Rusia”.

Washingtonul ar trebui, de asemenea, să desemneze Forțele de mobilizare populară (PMF) din Irak, susținute de Iran, și milițiile conexe drept organizații teroriste străine (FTO). În ceea ce privește Siria, sancțiunile în vigoare, care au contribuit la prăbușirea economiei țării, nu ar trebui ridicate ”decât în cazul în care  noul guvern se dovedește a fi un actor responsabil”.

Dispreț pentru Qatar și Autoritatea Palestiniană

În afară de statutul Iranului de inamic numărul unu în raport, un dispreț special a fost rezervat Qatarului, deoarece ”a subminat interesele SUA prin cooperarea cu Iranul și adăpostirea unor grupuri teroriste precum Hamas”.

Dispreț similar  la adresa Autorității Palestiniene conduse de Mahmoud Abbas și diverselor agenții ale ONU. Washingtonul „ar trebui să înceteze imediat orice finanțare pentru UNRWA și pentru UNIFIL”, forța de menținere a păcii  desfășurată de-a lungul frontierei libanezo-israeliene.

Mircea Fechet, despre reorganizarea Romsilva: „Nu vor mai exista directori şi şefi de ocol puşi pe viaţă, cum sunt astăzi”

Ministrul Mediului a vorbit, miercuri, într-o conferință de presă despre reorganizarea Romsilva (Regia Națională a Pădurilor).

Mircea Fechet, ministrul Mediului, a declarat miercuri că nu vor mai exista directori şi şefi de ocol puşi pe viaţă la Romsilva şi vor avea maxim două mandate şi vor da examen la fiecare cinci ani, potrivit news.ro. Oficialul guvernamental a punctat că reorganizarea va începe de sus în jos, pentru că „sus e problema”. Nu în ultimul rând, șeful de la Ministerul

Mediului s-a referit şi la salariul directorului Romsilva, de 44.000 de lei, afirmând că îl consideră disproporţionat de mare şi că i-a comunicat personal acest aspect.

Ministrul Mediului a afirmat, despre reorganizarea Romsilva, că „nu vor mai exista directori şi şefi de ocol puşi pe viaţă, cum sunt astăzi”.

„Vor avea maxim două mandate, vor da examen la fiecare cinci ani”

„În baza codului Silvic actual, nu vor mai exista directori puşi pe viaţă, cum sunt astăzi. Vor avea un contract de mandat, vor avea maxim două mandate, vor da examen la fiecare cinci ani, şi în baza unor indicatori foarte bine stabiliţi, ei îşi vor continua sau nu activitatea şi pot fi revocaţi oricând, ceea ce eu cred că e o chestiune care ar trebui să se întâmple”, a declarat Fechet, într-o conferinţă de presă.

Totodată, ministrul Mediului a afirmat că nu ar vrea să se refere deocamdată la numărul angajaţilor, pentru că nu vrea să transmită un semnal greşit celor peste 13.000 de angajaţi ai Regiei, în legătură cu riscul ca aceştia să-şi piardă locul de muncă în perioada imediat următoare. „Reorganizarea va începe de sus în jos, pentru că sus e problema Regiei”, a punctat Fechet.

Ministrul Fechet: Reforma Regiei trebuie să fie profundă

Oficialul guvernamental a mai punctat că nu i se pare normal ca pentru aceeaşi suprafaţă de pădure să existe ocoale silvice care au angajaţi mai puţini şi alte ocoale silvice cu angajaţi mai mulţi.

Reforma Regiei trebuie să fie profundă, reforma Regiei trebuie să ajungă până la celula de bază a regiei. (..) Numărul angajaţilor trebuie să urmărească suprafaţa de pădure administrate. Nu mi se pare firesc că pentru aceeaşi suprafaţă de pădure să avem ocoale silvice care au angajaţi mai puţini şi alte ocoale silvice cu angajaţi mai mulţi”, a explicat Mircea Fechet.

El a adus în discuție faptul că în trecut Regia administra peste 6 milioane de hectare, nu 3,1 milioane din domeniul public al statului, cât administrează astăzi, şi făcea acest lucru, conform sursei citate, cu 14.500 de angajaţi. „Astăzi constatăm că avem aproape jumătate din fondul forestier naţional administrat de către Regie, iar numărul angajaţilor a scăzut modest”, a declarat Fechet.

Ce spune ministrul despre salariul directorului general al Romsilva

În legătură cu salariul directorului general al Romsilva, ministrul Fechet a precizat că a avut discuţii şi nu e un secret că i-a reproşat acest lucru.

„Mie mi se pare că 44.000 lei, dacă reţin cuantumul brut al acestui salariu pe lună, fără să îl compar cu salariul meu sau cu salariul altui demnitar, mi se pare că pentru o structură naţională în situaţia în care este astăzi Regia, e un salariu disproporţionat de mare. Aceasta este opinia mea şi asta e ceea ce i-am comunicat şi personal”, a menţionat Fechet.
Totodată, ministrul a mai anunțat că în prima lună a mandatului a solicitat în scris un audit public extern al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, făcut de un organism independent, a cărui profesionalism nu poate fi pus la îndoială, audit care, din păcate, nici astăzi nu i-a fost prezentat.

„La Romsilva se dau, la pensionare, „10 salarii brute, luate în cuantum net””

„Între cele două tururi de alegeri prezidențiale, ulterior anulate, am avut „parlamentarele”, la corectitudinea cărora nimeni nu s-a mai uitat, dar asta e altă poveste. Disperați să nu scape ciolanul, PSD și PNL au luat în barca lor și UDMR, iar pe „reziști” i-a convins să joace rolul de „silent partner”, din Opoziție, în schimbul eliberării unor locuri prin tot felul de C.A-uri și C.D-uri. Așa s-a născut Guvernul Ciolacu 2, botezat de Klaus Iohannis în regim de urgență, nu care cumva să se întâmple ceva!

S-a gândit vreunul atunci, pe final de decembrie, că România intră în 2025 fără buget? Nu! I-a păsat cuiva de lefurile pe februarie, martie șamd? Nu!

(…)

Se dau prime de zile de naștere și salarii fără număr, ca la lăutari, pentru șefii de regii care se pensionează. Se plătesc 12 luni, dar se muncește, efectiv, doar 4… Să tot fii angajat la stat! La stat degeaba. De exemplu, la ASF este domnia belșugului – primă acordată angajaților Autorității de Supraveghere Financiară chiar de Ziua ASF. Mai vreți? La Romsilva se dau, la pensionare, „10 salarii brute, luate în cuantum net”, citez din ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Și, dacă toate acestea sunt știute, s-a luat vreo măsură? Domnii guvernanți sunt indignați „azi”, când situația în România este tensionată, dar „mâine”, după ce, speră ei, apele se vor liniști, nimeni nu va mai scoate un cuvânt.”

Citiți mai multe AICI: Salariile și pensiile pe februarie, ÎNGHEȚATE?!

BNS face praf Ordonanța trenuleț. Încalcă și Constituția, și directivele europene

Blocul Național Sindical avertizează Guvernul că Ordonanța trenuleț încalcă atât Constituția și legile în vigoare, cât și o serie de directive europene. Pe de altă parte, actul normativ are ca efect subminarea funcționării eficiente a unor sectoare critice sau chiar strategice ale țării. Această intervenție anulează efectul juridic al contractelor colective de  muncă și duce în derizoriu rolul organizațiilor sindicale, semnalează BNS.

Ordonanța trenuleț a Guvernului a fost făcută praf și pulbere de sindicaliștii de la BNS. Aceștia au arătat că actul normativ încalcă tot ce se poate încălca, de la Consituție, legile în vigoare, până la directive europene. Prima neregulă semnalată de BNS este introducerea derogării permanente de la Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, afectând grav drepturile unui număr foarte mare de salariați din cadrul operatorilor economici cu capital de stat. Practic, aceste entități nu mai pot negocia liber drepturi salariale sau alte beneficii financiare în afara limitelor bugetare aprobate, ceea ce reduce semnificativ relevanța negocierilor colective.

”Această intervenție legislativă încalcă atât normele constituționale, cât și angajamentele internaționale ale României, inclusiv Directivele Uniunii Europene și reformele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Eliminarea posibilității de negociere a unor drepturi esențiale pentru salariați contravine astfel obiectivelor europene și constituie un pas înapoi în materia drepturilor sociale. Se încalcă și Directiva (UE) 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, transpusă în legislația națională prin Legea nr. 283/2022, care consacră rolul esențial al negocierilor colective în asigurarea salariilor echitabile și a condițiilor decente de muncă. Prin limitarea drepturilor de negociere colectivă, articolul 122 al ordonanței de urgență încalcă în mod direct obiectivele acestei directive și slăbește mecanismele necesare pentru promovarea echității sociale și protecției lucrătorilor în România”, se arată într-un comunicat al Blocului Național Sindical.

Au călcat în picioare dreptul muncii

Prevederile OUG nr.156/2024 nu sunt doar nejustificate din punct de vedere economic, dar contravin și principiilor fundamentale ale dreptului muncii, Constituției României, precum și angajamentelor internaționale asumate de statul român, susține BNS. Libertatea contractului și autonomia negocierii colective sunt principii fundamentale în dreptul muncii, fiind consacrate atât de legislația internă, cât și de standardele internaționale. Aceste principii constituie esența raporturilor de muncă echilibrate între angajatori și salariați.

”Art.1 din Codul Civil stabilește că părțile sunt libere să încheie contracte, iar acestea au forță obligatorie și produc efecte juridice între părți de la momentul încheierii lor. Art. 1270 din Codul civil reiterează principiul pacta sunt servanda, potrivit căruia contractele nu pot fi modificate decât prin acordul părților sau în condițiile expres prevăzute de lege. Legea nr. 367/2022 garantează că CCM-urile sunt rezultatul negocierii dintre părți și pot fi modificate sau suspendate exclusiv prin acordul acestora (art. 129), iar sindicatele reprezintă un instrument esențial pentru asigurarea dialogului social echitabil și a respectării drepturilor salariaților”, arată BNS.

Efecte devastatoare

Articolul 53 din Constituție prevede că restrângerea exercitării unor drepturi fundamentale, cum sunt cele din sfera muncii, poate fi justificată doar dacă este necesară într-o societate democratic, respectă principiul proporționalității și este aplicată în mod nediscriminatoriu. OUG nr. 156/2024 intervine fără a arăta în mod convingător necesitatea, proporționalitatea sau urgența măsurilor.

În plus, aplicarea sa afectează în mod disproporționat anumite categorii, cum ar fi personalul din penitenciare, poliție sau sănătate, care depind de sporuri și beneficii negociate, consideră BNS. ”Decizia nr. 872/2010 a CCR subliniază că modificarea unilaterală a drepturilor salariale câștigate este neconstituțională. Curtea a stabilit că drepturile stabilite prin CCM-uri, odată încheiate, constituie drepturi câștigate ale salariaților. Acestea nu pot fi modificate sau anulate decât cu respectarea prevederilor legale și prin acordul părților. În această decizie, Curtea a afirmat că respectarea acordurilor colective este esențială pentru a proteja echilibrul dintre salariați și angajatori, iar orice derogare trebuie să fie strict limitată, justificată și proporțională. În absența unei justificări clare, modificările unilaterale sunt considerate o încălcare a principiului protecției juridice a părților”, mai precizează BNS.

Se urmărește desființarea rolului sindicatelor

Actul normativ anihilează, practic, rolul organizațiilor sindicale. Dacă drepturile negociate colectiv pot fi anulate printr-o ordonanță de urgență, sindicatele își pierd relevanța în ochii membrilor, ceea ce conduce la scăderea gradului de sindicalizare. De asemenea, viitoarele negocieri colective sunt golite de substanță, deoarece părțile nu mai au certitudinea că acordurile lor vor fi respectate. În cazul multor salariați din domeniul bugetar sau din societățile comerciale cu capital de stat, unde organizațiile sindicale au negociat majorări salariale pentru 2025, ordonanța le anulează direct, ceea ce subminează capacitatea sindicatelor de a apăra interesele angajaților, mai atrage atenția BNS. În plus, potrivit sindicaliștilor, ordonanța a generat deja practici abuzive prin care unii angajatori sugerează salariaților să accepte reducerea salariului la nivelul minim brut garantat. Argumentul invocat este cel al avantajului fiscal oferit de scutirea de taxe pentru suma de 300 de lei, însă această practică maschează o încălcare a obligației de a asigura salarii proporționale cu munca prestată și cu calificările angajaților. În loc să susțină progresia salarială, ordonanța creează premisele pentru menținerea forțată a salariaților la un nivel de venit minim, în pofida creșterii inflației și a scăderii puterii de cumpărare.

Cât va mai rezista Ucraina? Putin e încrezător că o va supune în acest an

La o recentă sesiune cu ușile închise din parlamentul ucrainean, Kyrylo Budanov, șeful serviciilor de informații militare, a fost întrebat cât mai poate rezista Ucraina.

Răspunsul său ar fi uimit sala: „Dacă nu vor exista negocieri serioase până la vară, ar putea începe procese foarte periculoase, care să amenințe însăși existența Ucrainei”.

Serviciile s-au grăbit să dezmintă declarația, dar avertismentul  este adevărat, relatează The Spectator. Vladimir Putin are toate motivele să creadă că poate să supună Ucraina în cursul anului și intenționează să blocheze orice acord de pace în cadrul viitoarelor discuții cu Donald Trump.

Trupele ruse, pe repede înainte

Trupele ruse avansează mai rapid  decât au făcut-o în 2022. Anul trecut, au capturat teritorii în regiunea Donețk, inclusiv patru orașe – Avdiivka, Selîdove, Vuhledar și Kurakhove. În această lună, 20 de așezări ucrainene au căzut, iar rușii se află acum aproape de regiunea Dnipropetrovsk.

Apărarea Ucrainei continuă să se prăbușească pe fondul unei lipse critice de infanterie și al unei coordonări haotice între unități. Aproximativ 250 000 de soldați ucraineni se confruntă cu aproape de două ori mai mulți ruși pe linia frontului, iar diferența se adâncește.

Discuțiile despre posibilul acord de pace al lui Trump au erodat și mai mult moralul, declanșând un nou val de dezertări atât pe câmpul de luptă, cât și la centrele de instruire. Mai mult de șase milioane de bărbați nu și-au actualizat datele militare pentru a evita recrutarea.

Conform ultimului sondaj, jumătate dintre ucraineni susțin un compromis pentru a pune capăt războiului – dar numai dacă vine cu garanții de securitate. În urmă cu doi ani, mai mult de 90% dintre respondenți doreau să lupte până la victoria Ucrainei.

Mai contează Zelenski ?

Pentru Volodimir Zelenski, timpul pentru o înțelegere se scurge: chiar dacă pierderile Rusiei au depășit 700 000 de soldați în trei ani, țara are suficienți oameni pentru a rezista până la ultimul ucrainean.

Kremlinul insistă că Ucraina trebuie să fie dezarmată și neutră, fără trupe NATO pe teren și fără o armată care să riposteze dacă Rusia atacă din nou. Cererile Moscovei merg mai departe decât anexarea celor 20% din teritoriul ucrainean pe care le-a capturat deja; Putin dorește să extindă influența Rusiei în Europa, cerând NATO să își retragă armata de la granițele estice.

Pârghia lui Trump

Nikolai Patrușev, consilierul lui Putin, a sugerat că Ucraina și Republica Moldova ar înceta să mai existe în 2025, ca urmare a discuțiilor lui Putin cu Trump. Dar e greu de crezut că președintele SUA va sprijini un acord de pace care oferă victoria Rusiei și le amintește americanilor de retragerea umilitoare a lui Joe Biden din Afganistan.

Trump are o pârghie substanțială împotriva lui Putin, având în vedere că economia Rusiei atinge limitele a ceea ce poate produce. Cheltuielile cu apărarea sunt la nivelul Războiului Rece – 6,3 % din PIB – și consumă o treime din bugetul țării. Inflația se apropie de 10 %, prețurile la alimente cresc vertiginos, deficitul de forță de muncă este mai mare ca niciodată, ratele dobânzilor sunt de 21 %, iar veniturile din exporturi sunt la cel mai scăzut nivel din 2020. Dacă Trump reușește să reducă costul petrolului, l-ar putea forța pe Putin să facă un compromis.

O convorbire între Trump și Putin va avea loc în următoarele săptămâni, dacă nu chiar zile. Washingtonul a informat deja Ucraina cu privire la acest lucru și intenționează să organizeze în curând o întâlnire în toată regula cu liderul rus. Kievul speră să se alinieze în prealabil cu Trump asupra unei strategii de negociere.

Cu toate acestea, o încetare a focului nu va fi obținută în curând. Putin va intra în discuții încrezător în victoria sa iminentă, indiferent cât de mult va dura.