David Popovici (20 de ani) s-a temut pentru siguranţa lui, în noul cartier de lux în care s-a mutat. A avut probleme cu un vecin recalcitrant şi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, care l-a ameninţat că-i distruge maşina.
Suspectul a fost dus la secție și apoi la spital pentru îngrijiri medicale. Sportivul a refuzat să solicite un ordin de protecție.
Vecinul, comportament agresiv
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că vecinul sportivului, aflat în stare de ebrietate, l-a amenințat că îi va distruge mașina.
Din cauza comportamentului agresiv, bărbatul a fost imobilizat și încătușat, apoi transportat la secția de poliție pentru audieri. Ulterior, a fost dus la un spital pentru îngrijiri medicale.
„La data de 20 ianuarie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, de către un tânăr, cu privire la faptul că vecinul acestuia, în vârstă de 70 de ani, i-a adresat amenințări”, au transmis reprezentanții Poliției Capitalei.
Sportivul a refuzat să solicite emiterea unui ordin de protecție.
Popovici, Porsche de 150.000 euro şi o casă de lux
David Popovici epatează încă o dată prin valoarea achiziției sale. După Porsche-ul de 150.000 euro, campionul olimpic şi-a cumpărat o locuinţă în proiectul premium Liziera.
Într-o primă fază a proiectului, sunt construite 94 de case, ceea ce reprezintă o investiție cumulată de 44,3 milioane euro.
Valoarea unei locuințe în cadrul acestui proiect începe de la 106.400 de euro (plus TVA), pentru cea mai mică locuință, de 107 mp, și urcă până la 213.000 euro (plus TVA) pentru casele de 170 mp, potrivit profit.ro.
Ucraina se confruntă cu o criză a soldaţilor pe front. Luptătorii care, iniţial, au mers de bună-voie pe front, şi-au pierdut încrederea şi aleg să-şi părăsească posturile.
Numărul exact de soldați ucraineni care au dezertat este păstrat secret, dar oficialii ucraineni au recunoscut că este un număr mare.
56 de soldați au dispărut în Franţa
Guvernul de la Kiev a lansat săptămâna trecută o investigație, după ce s-a aflat că 56 de soldați din Brigada 155 Mecanizată au dispărut în timp ce erau instruiți în Franța.
După trei ani de război, Ucraina are nevoie disperată de soldați, mai ales infanteriști, conform digi24.ro.
Viktor este un lunetist cu experiență, dar acum lucrează într-un garaj din vestul Ucrainei unde repară gratis vehicule militare. Întrebat câți ruși a ucis, Viktor a răspuns:
„Mulți. Toată lumea este obosită. Starea de spirit s-a schimbat. Oamenii obișnuiau să îi îmbrățișeze pe soldați pe stradă. Acum, ei se tem să nu fie recrutați”.
Va reduce America ajutorul militar pentru Ucraina?
America se retrage încet din angajamentele sale față de Ucraina? O telegramă divulgată a indicat că cea mai bogată națiune din lume își oprește activitatea în aproape toate programele sale de ajutor extern, ca parte a unei înghețări a finanțării pe o perioadă de 90 de zile, noile angajamente fiind, de asemenea, suspendate.
Volodimir Zelenski părea ușurat la sfârșitul săptămânii. Sâmbătă, președintele ucrainean a declarat că ajutorul militar american pentru țara sa nu a încetat, iar unul dintre oficialii de la Kiev a confirmat că livrările de armament rămân „intacte”. În plus, Washingtonul ar trimite ”mesaje pozitive”, potrivit UnHerd. Ucraina se bazează pe SUA pentru 40% din ajutorul militar.
Clienţii care obișnuiesc să se aprovizioneze din supermarketuri s-au enervat. Nu mai pot suporta siţuaţia. Scumpirile de la raft i-au dus în culmea disperării.
Oamenii au pus la cale un boicot.
Clienţii au refuzat să mai cumpere
Astfel, comercianții din Croația înregistrau, vineri după-amiază, afaceri mai reduse cu 42% faţă de o zi normală. Boicotul a fost inițiat de asociațiile pentru protecția consumatorilor.
Potrivit datelor furnizate de administrația fiscală croată, în urma acțiunii din 24 ianuarie vânzările comercianților au scăzut cu 53%, comparativ cu vinerea precedentă.
„Este important să arătăm cu toții că ne-am săturat. Ar trebui, de asemenea, să ne revizuim obiceiurile de consum şi să încetăm să mai cumpărăm lucruri de care nu avem nevoie”, a afirmat un client nervos.
Guvernul croat a plafonat preţurile
În decembrie, prețurile de consum în Croația au crescut cu 4,5%, față de o medie de 2,4% la nivelul zonei. Ca răspuns la boicot, guvernul croat a impus un preț maxim la 70 de produse de consum curent.
Kaufland, retailerul german prezent pe piața din Croația, a anunțat o scădere a prețurilor la peste 1.000 de produse, începând cu data de 5 februarie.
Ce preţuri sunt în Elveţia
Vloggerul român Mr. Travel a intrat într-un supermarket din St. Moritz, Elveţia, pentru a le arăta următorilor săi pe Tik Tok ce prețuri au alimentele la raft.
„Suntem în Elveția, în St. Moritz, la un supermarket și vreau să vă arăt prețurile de aici. Vreau să știți că francul, la ora actuală, este 5,30 lei. O pâine costă 3 franci,30. Un pachet de unt, 3,95. Aproape 20 și ceva de lei. O bere e 2 franci. Deci 10 lei o bere, dacă vrei să bei.
O bucată de brânză feta, 4,70. O ciocolată Lindt, 2,95. Un borcan cu gem, 4,95. Ouă, 10 bucăți, 8,50 franci. Lămâi, 40 de centime. O cola, la jumătate, 1,55. Un fel de American Cola, 60 de cenți. Chipsuri, 4,80. Asta chiar e mult!
Banane, 2,60. Hai să vedem și roșiile: 2,60 kilogramul. Arată bine, dar sunt cam scumpe. O apă Evian, la jumătate, e aproape 1 franc. San Pellegrino, 1,15”, a arătat vloggerul.
„Prețurile la unele produse sunt aproape ca în România și ei au salariul minim de 3.600 de franci elvețieni”, a comentat unul dintre urmăritorii săi.
O nouă tragedie aviatică în SUA. Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, vineri seara, peste mai multe case din nord-estul oraşului Philadelphia.
Zona în care s-a produs accidentul este plină de locuinţe şi magazine.
Avionul a căzut ca o minge de foc uriaşă
Două persoane se aflau la bordul avionului şi sunt informaţii că există persoane rănite la sol, au declarat oficialii. Imaginile arată că avionul se prăbuşeşte rapid şi o minge de foc uriaşă se ridică pe cer.
BREAKING: Plane crash near Roosevelt Mall in Philadelphia, Pennsylvania. Several homes are on fire, MASSIVE emergency response in-progress. pic.twitter.com/wl6rVCbX5m
Mai multe case au luat foc. Echipele de intervenţie s-au deplasat la faţa locului. Avionul, un Learjet 55, decolase de pe aeroportul din nord-estul Philadelphiei în jurul orei locale 18:30 şi s-a prăbuşit la mai puţin de patru mile (6,4 km) distanţă, potrivit Administraţiai Federale a Aviaţiei (FAA).
„Am văzut un avion lovind practic clădirea şi explodând. Cerul s-a aprins şi am tras pe dreapta şi a fost foarte rău pe aici”, a declarat un martor.
Cauza tragediei urmează a fi stabilită, în urma anchetei care a fost deja demarată.
67 morţi după drama de la Washington
Un avion de linie și un elicopter militar s-au ciocnit, miercuri noapte, iar din informațiile existente până la acest moment mai multe persoane și-au pierdut viața. La fața locului au intervenit în număr mare echipaje ale salvatorilor.
O aeronavă de pasageri American Airlines operată de PSA a intrat în coliziune cu un elicopter militar în timp ce se apropia de aeroportul național Reagan Washington, potrivit The Guardian.
În urma acestui accident înfiorător, au murit 67 de oameni.
Horoscopul zilei de sâmbătă, 1 februarie 2025, ne transmite ideea că nativii ar trebui să se elibereze de trecutul întunecat.
Această săptămână a început intens și pare să se finalizeze la fel.
Horoscop pentru zodia Berbec
Astăzi este un moment potrivit pentru a te elibera de trecut, mai ales în ceea ce privește relațiile sau responsabilitățile financiare. Cu toate acestea, ai tendința de a romantiza trecutul.
Horoscop pentru zodia Taur
Vei ajunge la solutii mult mai pline de tact la situatiile de pe rol, constient de obiectivele tale si de oamenii de care ai nevoie. Unele probleme vor fi lasate in urma si vor veni surprize ca urmare a unor vechi alegeri facute in acord cu inima.
Horoscop pentru zodia Gemeni
Pentru Gemeni este o zi ideală să-şi pună ordine în gânduri. Este un moment prielnic să comunicaţi sincer cu cei din jur, dar și să vă stabiliţi prioritățile.
Horoscop pentru zodia Rac
Simți nevoia de romantism și aventură. Rutina îți poate părea apăsătoare, iar dorința de a ieși din tipare este puternică. Este o zi bună pentru iertare, pentru a lăsa trecutul în urmă și pentru a te conecta la un nivel mai profund cu ceilalți.
Horoscop pentru zodia Leu
Leii sunt mai sensibili decât de obicei la ceea ce spun ceilalţi. Încercaţi să nu lăsaţi comentariile să vă afecteze şi să rămâneți fideli propriilor convingeri.
Horoscop pentru zodia Fecioară
Fii atent cum iti echilibrezi mai intai de toate cuvintele, ca sa fii in stare sa te exprimi cu adevarat, sa exprimi ce iti doresti si sa treci la alta etapa a vietii pentru care esti pregătit.
Horoscop pentru zodia Balanță
Ești atras de experiențe care îți stimulează imaginația și sufletul. Rutina zilnică ți se poate părea plictisitoare, iar dorința de a evada este puternică. Ai tendința de a romantiza relațiile și situațiile.
Horoscop pentru zodia Scorpion
Scorpionii sunt determinaţi să-şi îmbunătăţească viaţa de zi cu zi şi să se concentreze pe priorităţile personale. Energia voastră este mai intensă, dar și mai practică.
Horoscop pentru zodia Săgetător
Ai nevoie de timp pentru a reflecta asupra viitorului tău. Este o zi ideală pentru a-ți vizualiza obiectivele și pentru a-ți clarifica dorințele. Încearcă să îți faci timp pentru relaxare și pentru activități care îți hrănesc imaginația.
Horoscop pentru zodia Capricorn
Abia ai intrat într-o nouă fază si ai nevoie de sustinere de la oameni ca sa iti atingi deplinul potential. Despre asta este weekendul tau. Fii constient ce posibilitati ai si deschide-ti inima, gaseste cai sa comunici pe indelete cu oamenii.
Horoscop pentru zodia Vărsător
Vărsătorii sunt sociabili, iar interacţiunile cu ceilalţi îi pot stimula mental. Este o perioadă bună să vă extindeţi cercul de cunoștințe și să învăţaţi din experiențele celorlalți.
Horoscop pentru zodia Peşti
Astăzi este o zi în care personalitatea ta strălucește. Oamenii sunt atrași de energia ta, iar acest lucru îți poate aduce beneficii pe toate planurile. Ai o mare capacitate de a influența pozitiv pe cei din jur, dar ai grijă să nu te pierzi în fantezii.
Guvernul nu mai acordă ajutoare de înmormântare. Te-ai prins de schemă? Ăștia nu te lasă nici să mori! Cum să mori când Guvernu’ nu mai dă ajutoare de înmormântare?! Gata, cu faza asta, Guvernul vrea să salveze Bugetul României! Păi să mori, presupune cheltuială serioasă, nene, ce e de joacă? Nu e de joacă, tre’ să umbli la portofel, tre’ să-ți scoți economiile de la naftalină, să-ți golești cardul, să-ți vinzi casa, ce e de glumă, nene?!
Îi zic chestiile astea lu’ Moreaugarin, un extraterestru de-al meu, sosit alaltăieri de pe Planeta Venus. Tu eşti un biet visător, băi extraterestrule. Vrei să reformezi fiinţa umană? Începe chiar cu tine, Moreaugarin! Ei, şi?! Nu-mi pasă. Nici că Pământul ar fi gol pe dinăuntru. Nici că luna ar fi satelit artificial. Nici că furnicile vin de pe planeta Gamma. Nici că John Bull din Texas putea citi gândurile unui virus. Nici că Boris Ivanovici din Moscova putea influenţa câmpul magnetic al unui crucişător atomic. Nu erau magicieni. Magicienii sunt fiinţe fabuloase. Iar furnicile?! Fără îndoială, extraterestre. Săpau galerii pe sub lume pregătind invazia.
Madam Brizar, de pe Planeta Marte, se plângea tuturor din pricina furnicilor. Petiţii, reclamaţii, audienţe. În final, otravă. Presărată cu grijă prin toate cotloanele. Furnicile gigant nu sunt o problemă, domnule Moreaugarin, mi-a şoptit actriţa Lenora. Vă faceţi griji degeaba, doamnă Brizard, zău aşa! Mai bine spuneţi-mi cum îmi stă cu acest colier pe care mi l-a dăruit domnul Pompilian! Îmi face ochi dulci de la o vreme. O să-mi cumpere apartament chiar în centru. Şi pe urmă plecăm la Istanbul şi apoi, într-o croazieră nebună pe Mediterana! Pictorul Bonifaciu, de pe Planeta Nibiru, mi se adresă, peltic. Şobolanii sunt o problemă. Politicienii sunt o problemă. Dar furnicile?!
Lasă-l, domnule, nu-l mai bate la cap! Așa strigă căpitanul de cavalerie de la Nr.3 sosit și el la conversație. Dacă furnicile or să ne invadeze ne vom lupta pe viaţă şi pe moarte! Pe onoarea mea! Morţi de curiozitate, să vezi, dar vii. Neînchipuit de vii. Gata, gata să se-arunce în bătălii. Gata, gata să explice ce şi cum în chestiunea arzătoare a zilei. Voluntari, nevoie mare. Ţipau. Care pe care. Ziceau. Vine furtună mare, a zis la radio! O fărâmă de soare se va prăbuşi peste noi. Au fost măsluite rezultatele de la Academie! Canalele noastre put, domnilor. Ultimul tango la Paris a rupt gura emigranţilor ruşi.
E tot mai clar că nemţii îşi vor lua revanşa. Cred că Protopopescu era mai bun ministru de finanţe decât Zamfirescu! Zamfirescu e un bou! Magnetismul e la modă! Profesorul Gaspar Gaspareli, de la Academia Franceză ne-a avertizat că se va schimba axa Pământului! Mâine vor fi cincizeci de grade la umbră! Suntem ca şi morţi, bibiculeeeeee! Mi-am făcut nişte socoteli. Puteam s-o fac să dispară pe madam Brizard cu tot cu morţii ei. Ar fi fost foarte simplu. Să încep acum cruciada împotriva furnicilor gigant? Ce aiureli, Guvernul nu mai acordă ajutoare de înmormântare și ăștia ai mei, extratereștrii, se prostesc de mai mare râsu’…
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că voucherele pentru alimente, destinate persoanelor vulnerabile, vor fi acordate și în acest an. Oficialul guvernamental a vorbit și despre voucherele pentru elevi, dar și despre cele pentru nou-născuți, care se acordă mamelor.
Voucherele pentru alimente pentru persoanele vulnerabile vor fi acordate și în 2025.
Dar va fi schimbată periodicitatea acordării acestora, de la două luni la trei luni, adică se vor acorda două vouchere, de 250 de lei fiecare, și două pachete de alimente, de 125 de lei, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.
Două vouchere pentru alimente
Oficialul din Guvernul Ciolacu a venit cu mai multe explicații pe acest subiect. Și a anunțat și câte persoane ar urma să beneficieze de aceste vouchere și pachete de alimente.
„Sunt prevăzute în buget. Anul trecut am avut șase rate, șase vouchere pe care le-am acordat sub formă de vouchere pentru alimente, în valoare de 250 lei/voucher, dar începând cu anul 2025, periodicitatea acordării voucherelor se schimbă de la două luni la trei luni. Practic, vom avea două vouchere de alimente acordate, în valoare de câte 250 lei, și pachete de alimente, de asemenea două, în valoare de 125 lei.
Acordăm pentru 2.800.000 de beneficiari. Și, sigur, cu noile restricții pe care le avem din punct de vedere bugetar, vom încerca, după discuția cu Comisia Europeană, să asigurăm inclusiv relocarea de fonduri europene în cadrul Programului Operațional Incluziune și Demnitate Socială, pentru ca resursa aceasta să fie asigurată pentru beneficiari”, a detaliat Marcel Boloș.
Vouchere pentru 625.000 de elevi
Totodată, din câte a precizat ministrul, sunt prevăzute și voucherele pentru elevi, care se acordă o dată pe an, la începutul anului școlar, în valoare de 500 lei, 625.000 de elevi fiind beneficiari ai acestui tip de voucher.
Nu în ultimul rând, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a adus în discuție și voucherele pentru nou-născuți, ce se acordă mamelor.
„De asemenea, discutăm de voucherele pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 lei, care se acordă mamelor, în special celor care provin din grupurile sociale vulnerabile și, sigur, voucherul educațional, care este dedicat profesorilor pentru ceea ce înseamnă îmbunătățirea competențelor profesionale destinate activităților didactice și pe care încercăm să le decontăm din fonduri europene”, a mai precizat Marcel Boloș, pentru sursa citată.
Când va fi adoptat bugetul pe 2025
Proiectul de buget pentru anul în curs a fost finalizat și urmează să fie adoptat de guvern sâmbătă, 1 februarie. „Finalizăm azi toate procedurile prealabile pentru a adopta mâine, într-o ședință specială de Guvern, bugetul pe anul 2025. Știrea finalizării proiectului de buget a avut ieri efecte imediate. Dobânda la care se împrumută extern România, pe 10 ani, a scăzut rapid”, a anunțat premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de vineri, 31 ianuarie, a Executivului.
Prim-ministrul a mai spus că nu va intra „în detaliile bugetului”, urmând ca ministrul Finanțelor să facă mai multe precizări pe acest subiect după ședința de guvern de sâmbătă.
„În schimb, atrag atenția asupra unei singure cifre, cea a exporturilor, care crește în acest an cu peste 3%. Acesta va fi primul impact major al integrării noastre depline în spațiul Schengen”, a mai declarat Marcel Ciolacu.
Au apărut și reacții după ce a fost făcut public proiectul de buget pentru 2025. Una dintre ele de la vârful AUR, prin vocea lui Marius Lulea, prim-vicepreşedintele formațiunii politice.
„Guvernul Ciolacu a prezentat proiectul de buget pentru anul 2025 ca fiind un exercițiu de „responsabilitate economică”, însă realitatea este cu totul alta. Acest buget nu doar că nu oferă soluții concrete pentru problemele economice ale României, dar pare mai degrabă un document de propagandă menit să ascundă eșecurile guvernării”, a transmis vineri, 31 ianuarie, Marius Lulea, prim-vicepreşedintele AUR, într-un comunicat de presă. Citiți mai multe AICI.
Au fost momente dramatice, vineri, într-o unitate de învățământ din județul Argeș. O profesoară a pierit, în ciuda eforturilor pe care le-au făcut cadrele medicale chemate să intervină de urgență pentru a o salva. S-a încercat resuscitarea femeii, dar, din păcate, procedura nu au avut rezultatul sperat.
Din primele informații, tragedia a avut loc vineri într-o unitate școlară din județul Argeș. O profesoară în vârstă de 47 de ani, care preda limba engleză la un liceu din Mozăceni, a murit după ce s-ar fi înecat cu mâncare, potrivit Antena 3.
Nenorocirea s-ar fi întâmplat într-o pauză dintre ore.
Salvatorii, alertați de colegii femeii
Alarmați de situație, colegii profesoarei au pus mâna pe telefon și au sunat de urgență la 112, cerând ajutorul medicilor pentru salvarea femeii. O ambulanță a fost trimisă la unitatea de învățământ, iar cadrele medicale au încercat să o resusciteze pe femeie. Din păcate, însă, manevrele de resuscitare nu au dat roade, astfel că profesoara a fost declarată decedată.
Cazul a ajuns și în atenția oamenilor legii. Polițiștii urmează să stabilească, în urma unor cercetări începute în cadrul unui dosar penal deschis în această cauză, împrejurările în care s-a produs nenorocirea.
Urmează, cel mai probabil în perioada imediat următoare, ca medicii legiști să facă necropsia și să stabilească exact cauza decesului femeii în vârstă de 47 de ani.
Proiectul de buget pentru anul în curs, contestat de la vârful AUR. „Bugetul pentru 2025 – o construcție fantezistă pentru un stat în derivă” – consideră Marius Lulea (AUR).
Prim-vicepreşedintele AUR susține, într-un mesaj transmis vineri că bugetul pe 2025, prezentat de Guvernul Ciolacu, nu reflectă deloc realitatea economică. Și că „pare mai degrabă un document de propagandă menit să ascundă eşecurile guvernării”, fiind bazat afirmă Lulea, pe „ipoteze fanteziste”.
„Guvernul Ciolacu a prezentat proiectul de buget pentru anul 2025 ca fiind un exercițiu de „responsabilitate economică”, însă realitatea este cu totul alta. Acest buget nu doar că nu oferă soluții concrete pentru problemele economice ale României, dar pare mai degrabă un document de propagandă menit să ascundă eșecurile guvernării”, a transmis vineri, 31 ianuarie, Marius Lulea, prim-vicepreşedintele AUR, într-un comunicat de presă.
sursa foto: AUR
Politicianul aflat în structura de conducere a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) aduce în atenție mai multe aspecte. Și anume:
„a) Fundamentare neserioasă și ipoteze fanteziste
Creșterea economică prognozată de 2,5% pentru 2025 este complet nejustificată, mai ales în contextul unui climat economic internațional dificil și al unei economii românești afectate de lipsa reformelor. În plus, salariul mediu net prognozat este mai mic decât cel actual, semn că guvernul însuși nu crede în propriile prognoze optimiste.
b) Creșterea cheltuielilor publice, dar fără reforme
Ponderea cheltuielilor publice în PIB crește de la 41,2% la 41,9%, ceea ce ridică semne serioase de întrebare. Asta este redimensionarea statului? În loc să optimizeze structura aparatului public, guvernul preferă să continue risipa. Practic, în loc să reducă birocrația, menține cheltuielile exagerate pentru un aparat de stat supradimensionat și ineficient.
c) Lipsa unei susțineri reale pentru populație
Una dintre cele mai mari probleme ale acestui buget este subfinanțarea schemelor de plafonare și compensare a prețurilor la energie. Cu o inflație încă ridicată și cu prețurile la utilități în continuă creștere, lipsa unor alocări suficiente va pune o presiune suplimentară. Mai mult decât atât, pensiile și alocațiile copiilor sunt înghețate, în timp ce guvernul alocă resurse masive pentru proiecte inutile, stadioane și săli de sport în sate depopulate.
d) Venituri inexistente și deficit colosal
O altă problemă majoră a bugetului este includerea unor venituri pur și simplu fictive, cum sunt cele din creșterea colectării. De ani de zile se vorbește despre această „minune” a eficientizării ANAF, dar realitatea arată că deficitul crește, iar încasările statului sunt mult sub estimări.
În plus, guvernul își asumă un deficit bugetar de 7%, comparabil cu cel al unei țări aflate în război, ceea ce înseamnă că România va trebui să continue să se împrumute cu miliarde de euro și în 2025. Este evident că această politică este nesustenabilă și pune o povară uriașă pe generațiile viitoare.
În timp ce românii se confruntă cu probleme economice reale, bugetele serviciilor de informații sunt majorate semnificativ. Nu se știe câți bani vor fi alocați pentru pensii și nici dacă acestea vor fi plătite în tranșe, iar ministrul Muncii evită să dea explicații clare. Totul se face în spatele ușilor închise, fără transparență și fără respect pentru cetățeni”.
„O colecție de „aspirații” financiare, cu șanse mici să devină realitate”
Potrivit prim-vicepreşedintelui AUR, Marius Lulea, proiectul de buget pentru 2025 „este doar o colecție de „aspirații” financiare, cu șanse mici să devină realitate”. „În loc să prioritizeze nevoile reale ale românilor, guvernul continuă să risipească banii pe proiecte nesustenabile și pe un aparat bugetar supradimensionat.
Cu un deficit de 7%, cu împrumuturi uriașe și cu politici fiscale incoerente, România se îndreaptă spre un dezastru economic. În loc de un buget „cumpătat”, avem un buget al disperării, construit pe minciuni și pe promisiuni fără acoperire”, a mai afirmat Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR, în același comunicat.
Ce zice Ciolacu
Bugetul pe anul 2025 urmează să fie adoptat sâmbătă, 1 februarie, într-o ședință specială de Guvern. „Finalizăm azi toate procedurile prealabile pentru a adopta mâine, într-o ședință specială de Guvern, bugetul pe anul 2025. Știrea finalizării proiectului de buget a avut ieri efecte imediate. Dobânda la care se împrumută extern România, pe 10 ani, a scăzut rapid.
Vor urma și alte efecte pozitive după ce Legea bugetului va trece prin Parlamentul României”, a afirmat premierul Ciolacu, vineri, 31 ianuarie, la începutul ședinței Executivului.
Revenit în fotoliul de la Casa Albă, pentru un nou mandat în fruntea SUA, Donald Trump şi-a reiterat ameninţarea de a impune taxe vamale de 100% blocului BRICS, declarând din nou că va impune taxe vamale de 25% pentru produsele canadiene şi mexicane începând de sâmbătă.
„Ideea că membrele BRICS încearcă să se îndepărteze de dolar, în timp ce noi rămânem cu braţele încrucişate, este TERMINATĂ”, a transmis liderul american într-un mesaj pe platforma sa Truth Social.
„Și ar trebui să spună ‘La revedere’ vânzărilor în minunata economie americană”
„Le vom cere acestor ţări în mod clar ostile să se angajeze să nu creeze o nouă monedă BRICS, nici să susţină o altă monedă pentru a înlocui puternicul dolar american, sau vor fi supuse la taxe vamale de 100% şi ar trebui să spună ‘La revedere’ vânzărilor în minunata economie americană”, a completat preşedintele Statelor Unite, potrivit stiripesurse.ro.
Postarea liderului de la Washington nu s-a oprit însă aici. „Nu există niciun risc ca BRICS să înlocuiască dolarul american în comerţul internaţional sau oriunde în altă parte şi orice ţară care încearcă ar trebui să zică ‘Bună ziua’ taxelor vamale şi ‘La revedere’ Americii”, a mai transmis el, în aceeași postare, potrivit AFP, Reuters şi dpa.
Despre alianța BRICS/Statele membre discută şi despre crearea propriei monede comune
Despre Grupul BRICS se știe că e format din zece state, între care ţările fondatoare Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud (de la numele cărora provine şi acronimul). Anul trecut, în 2024, s-au alăturat BRICS Iranul, Etiopia, Egiptul şi Emiratele Arabe Unite, iar Indonezia – al zecelea stat – a intrat în grup în ianuarie. Blocul doreşte reducerea dominaţiei occidentale într-o lume pe care o vede ca multipolară.
În domeniul financiar, grupul a lansat chiar discuţia privind o renunţare la dolar, care serveşte de monedă de referinţă pentru schimburile mondiale. Preşedintele rus Vladimir Putin a criticat în mod repetat dominaţia monedei americane şi şi-a anunţat intenţia de a stabili un sistem independent de plăţi în cadrul alianţei, amintește sursa citată. Adoptând o monedă care nu este occidentală, Moscova speră să fie mai puţin afectată de sancţiunile impuse Rusiei ca urmare a invadării Ucrainei.
Statele membre discută şi despre crearea propriei lor monede comune, deși, cu prilejul summitului BRICS din Rusia de la sfârşitul lui octombrie, Putin a apreciat că această idee „nu a ajuns încă la maturitate”.
Trump a anunțat că vrea să impună taxe vamale de 25% pentru produsele care provin din Canada şi Mexic
Totodată, abia revenit la Casa Albă, Donald Trump a anunţat că vrea să impună de la 1 februarie taxe vamale de 25% pentru produsele care provin din Canada şi Mexic, două ţări teoretic protejate de acordul de liber-schimb pe care l-a semnat în primul său mandat.
Joi, Trump şi-a confirmat intenţia şi a spus că va decide în cursul nopţii dacă va scuti sau nu de taxe vamale petrolul produs în cele două ţări.
Trump a impus o serie de taxe vamale asupra bunurilor importate şi în timpul primului său mandat, din 2017 până în 2021. Economiştii presupun că taxele vamale mari vor duce la o creştere a preţurilor în SUA, potrivit dpa.
Trump atacă BRICS cu dolarul american
Încă de la începutul lunii decembrie a anului trecut se aflase că Trump, care nu-și preluase încă prerogativele noului mandat în fruntea Casei Albe, solicită angajamentul statelor BRICS pentru a nu introduce o nouă monedă ca alternativă la utilizarea dolarului american – și a repetat amenințările de a impune un tarif de 100%.
„Trump și consilierii săi economici au discutat modalități de a pedepsi atât aliații, cât și adversarii care doresc să participe la comerț bilateral în alte monede decât dolarul. Aceste măsuri includ luarea în considerare a unor opțiuni precum controale la export, acuzații de manipulare a monedei și taxe comerciale, potrivit surselor Bloomberg.
Trump a subliniat de mult timp că vrea ca dolarul american să rămână moneda de rezervă a lumii, afirmând într-un interviu din martie cu CNBC că „nu ar permite țărilor să renunțe la dolar” pentru că ar fi „o lovitură pentru țara noastră.”
Preasfinţitul Părinte Petroniu, episcopul Sălajului, este audiat vineri, 31 ianuarie, la Parchetul Curții de Apel Cluj.
Ierarhul este suspendat din funcție de BOR, după ce la episcopia pe care o conducea s-a delapidat o sumă de aproximativ 3 milioane de lei în 2024.
Scandal la Episcopia Sălajului
Episcopia Sălajului se află în centrul unui scandal de proporții, după ce vicarul eparhial a fost reținut sub acuzațiile de delapidare în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit autorităților, preotul este suspectat că ar fi sustras sume importante de bani din fondurile episcopiei, utilizându-le în interes personal. Prejudiciul estimat ajunge la aproximativ 3.000.000 de lei.
Părintele Petroniu, suspendat
Preasfinţitul Părinte Petroniu este suspendat de către ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului în urma scandalului, conform stiripesurse.ro.
Sinodul BOR ar putea decide soarta episcopului luni, 3 februarie, după ce acesta devine și suspect într-un dosar penal.
Guvernul României a conturat bugetul pe 2025. Diverse ministere primesc mai puţini bani decât anul trecut.
Şi în acest an serviciile de informaţii primesc bugete mai mari comparativ cu anul anterior.
Ce bugete scad şi care cresc
Creşterile de la servicii variază între 5 şi 15%. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale beneficiază de buget cu peste 50% mai mare comparativ cu anul trecut, notează news.ro.
Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) beneficiază de o creştere a bugetului în acest an. Suma alocată în 2025 instituţiei va fi, conform proiectului publicat joi seară, de 443,29 milioane lei, cu 15,11% mai mult decât anul trecut, când execuţia bugetară preliminată a fost de 385 milioane lei.
Serviciul Român de Informaţii beneficiază de asemenea creştere bugetară în acest an, conform datelor publicate de Guvern. în 2025, SRI va beneficia de un buget de 4.435,7 milioane lei, cu 11,62% mai mult decât în anul 2024 când execuţia bugetară preliminată a fost de 3.974 milioane lei, conform proiectului publicat joi seară.
La Serviciul de Informaţii Externe (SIE) creşterea bugetară este, anul acesta, de 5,41%, de la un buget de 770 milioane lei anul trecut la 811,7 milioane lei anul acesta.
De cea mai mare creştere a bugetului beneficiază Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene. Bugetul acestuia creşte cu 37,93%, de la 11,4 miliarde de lei la 15,7 miliarde de lei.
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale va beneficia de o creştere bugetară de 17%, de la 82,1 miliarde anul trecut la 96,1 miliarde în 2025. Ministerul a rezultat din comasarea a două ministere, la reorganizarea recent făcută la nivelul Guvernului.
Creştere moderată la Ministerul Finanţelor
Ministerul Finanţelor va beneficia de credite bugetare de 12 miliarde, cu 38,5% mai mult comparativ cu 2024, când execuţia preliminată a ministerului a fost de 8,7 miliarde.
Ministerul Justiţiei va avea un buget cu 16,8% mai mare, de la 3,5 miliarde la 4,1 miliarde anul acesta.
Candidatul care a ieșit pe primul loc în urma turului întâi al prezidențialelor din noiembrie anul trecut, înainte ca alegerile să fie anulate, printr-o decizie a CCR-ului datând din 6 decembrie, a ales să transmită un mesaj românilor din Diaspora.
Călin Georgescu acuză scoaterea din context a unei declarații pe care a făcut-o într-un interviu recent. Și lansează o serie de acuze la adresa politicienilor români. „Ne vor săraci, proști și manevrabili” – afirmă Georgescu.
„Le este frică de unirea noastră ca neam, inventează știri false, folosesc afirmații scoase din context” – mai spune Călin Georgescu.
Candidatul care a triumfat în urma primului tur al scrutinului pentru Cotroceni, de la finalul anului trecut, acuză că e folosit „ca țintă” și dă de înțeles că s-ar vrea abaterea de la subiectul furtul obiectelor de tezaur de la muzeul olandez. „Azi am văzut că au schimbat subiectul, folosindu-mă din nou ca țintă. Dar rămâne întrebarea: Ați găsit tezaurul, ați recuperat istoria neamului nostru?”, a întrebat Georgescu.
Georgescu: Politicienii sunt cei care și-au bătut joc de valorile noastre morale și intelectuale
„Mă adresez românilor din afara granițelor. Am văzut și eu acea video editare jalnică a sistemului. Dragi români, nu lăsați niciodată sistemul corupt să rupă legătura dintre noi ca oameni. În fond, asta și-au dorit mereu, să ne dezbine. Distrugătorii politici care scot din context orice afirmație s-au speriat de acțiunile juridice pe care le-am declanșat, și caută acum să se lege de orice vorbă rostită, cu intenția de a ne destrăma. Le este frică de unirea noastră ca neam, inventează știri false, folosesc afirmații scoase din context, caută turnători, care și-ar vinde și mama pentru a servi sistemului corupt. Faptul că politicienii români ne vor săraci, proști și manevrabili, este un adevăr.
Am mai spus și cu alte ocazii că cei mai mulți dintre românii din afara granițelor sunt intenționat ținuți ca sclavi ca să îi servească pe bogații Europei. De aceea luptăm acum, mai mult ca niciodată. Politicienii sunt cei care și-au bătut joc de valorile noastre morale și intelectuale, ei sunt singurii care merită sancționați de români pentru toate inechitățile sociale la care asistăm de 35 de ani.
Fața corupției este ușor de recunoscut. Atunci când vedeți că încearcă să dezbine oamenii, tocmai atunci să știți că suntem puternici și că lor le este frică. Suntem aproape de victorie, suntem aproape să ne reîntregim ca neam, să nu mai fim nici săraci, nici proști, nici umili, așa cum ne vor politicienii, ci demni. Românii sunt buni, românii sunt puternici, românii sunt unii cu alții și cu Dumnezeu. Azi am văzut că au schimbat subiectul, folosindu-mă din nou ca țintă. Dar rămâne întrebarea: Ați găsit tezaurul, ați recuperat istoria neamului nostru?”, a afirmat Călin Georgescu la Realitatea Plus.
Românii din ţară au început din nou să-şi caute de muncă în străinătate, după disponibilizările anunțate atât în sectorul bugetar, cât și în mediul privat.
Oamenii sunt de părere că salariile și condițiile de muncă sunt mai bune în afara țării.
Ce salarii se dau peste hotare
Deși sectorul IT este adesea considerat cel mai bine plătit, realitatea este diferită. Iată domeniile bine plătite peste hotare, în care românii își caută de muncă.
Medicii sunt în fruntea clasamentului, cu un salariu mediu anual de 98.750 de euro, ceea ce înseamnă aproape dublul salariului mediu din Germania.
Cei care lucrează în domeniul financiar primesc un salariu mediu de 59.500 de euro, iar pentru cei cu studii superioare, acesta poate ajunge la 72.750 de euro, potrivit romaniatv.net.
Consultanții în management beneficiază de un salariu mediu de 58.250 de euro, cu posibilități de creștere semnificativă în funcție de experiență.
Inginerii ocupă locul patru, cu un venit anual mediu de 58.500 de euro. În cele din urmă, specialiștii IT sunt abia pe locul cinci în acest top, cu un salariu mediu de 58.000 de euro.
Diaspora are mai puţin timp la dispoziţie să voteze
Executivul a stabilit și ca votul în străinătate să se desfășoare trei zile, secțiile de vot urmând să se închidă în 4 mai, la ora 21,00, ora României, nu la cea locală, cum era până acum.
”Iniţiatorul a fost AEP-ul şi Ministerul de Interne. Ştim cu toţii că în diaspora, românii din diaspora au drept de vot timp de trei zile în comparaţie cu românii din România pentru sunt distanţele mari. Cel puţin la ultimile alegeri s-a dublat numărul de secţii de vot, încercând ca românii să nu se deplaseze mai mult de 10 – 20 de kilometri de secţia de vot”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
„Democratic este când se închide ora de vot în ţara unde sunt alegerile în acel moment se închide votul peste tot. Nu este o răzbunare. Eu nu sunt un om răzbunător, mă cunoaşteţi.
Că poate fi interpretată de către opoziţie ca un astfel de demers, e normal, e dreptul opoziţiei să spună. Dar şi eu, şi dumneavoastră ştiţi că aşa este corect, fiindcă aşa funcţionează democraţia dacă vrem să o respectăm”, a zis Marcel Ciolacu.
În cazul în care, la ora 21,00, când se închid urnele, există oameni la coadă la secţia de votare, procesul de vot va fi prelungit cu trei ore cel mult, până la miezul nopţii în România.
Piaţa imobiliară din România a luat-o total razna. De exemplu, în Cluj-Napoca, în urmă cu 25 de ani, un apartament cu două camere costă 18.900 de euro, în timp ce în luna ianuarie a acestui an, același tip de locuință se vinde cu 158.900 de euro.
În Bucureşti, pentru a deveni proprietarii unui apartament cu două camere, cumpărătorii achitau, în medie, în urmă cu 25 de ani, echivalentul a circa 20.600 de euro. Astăzi, o proprietate similară poate fi cumpărată cu aproape 99.600 de euro, echivalentul unei creşteri de 383%.
La Cluj, cele mai drastice scumpiri
De asemenea, pentru Cluj-Napoca, creşterea preţului mediu al unui apartament cu două camere este de 741%, la distanţă de 25 de ani, de la aproximativ 18.900 de euro la 158.900 de euro.
În Constanţa, în anul 2000 se plăteau aproape 11.000 de euro pentru acelaşi tip de apartament, însă în această perioadă preţul s-a majorat la 93.200 de euro, potrivit Antena 3.
Creșterea salariului minim brut pe economie la 4.050 are impact asupra pieței imobiliare și a obligațiilor fiscale ale proprietarilor care închiriază garsoniere sau apartamente de două camere.
Pentru anul 2025, proprietarii de garsoniere şi apartamente care obțin din chirii venituri anuale ce depășesc echivalentul a 6 salarii minime brute (24.300 de lei pe an sau 2.025 de lei pe lună) vor fi obligați să achite această contribuție.
Comparativ, în 2024, pragul anual era de 19.800 de lei (aproximativ 1.650 de lei pe lună), ceea ce indică o creștere semnificativă a limitei în 2025.
De exemplu, dacă în 2024 chiria lunară maximă pentru a evita contribuția era de 1.650 de lei, în 2025 aceasta poate ajunge la 2.024 de lei, ceea ce reprezintă o creștere de până la 22%, conform rtv.net.
Acest scenariu ar putea determina unii proprietari să ajusteze nivelul chiriilor pentru a maximiza veniturile fără a depăși pragurile fiscale.
După ce ultimele zile din ianuarie au adus temperaturi cu mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă din an, specifice mai degrabă primăverii decât mijlocului iernii, vremea se va răci. Iar iarna își va face simțită din nou prezența în peisaj, atât la nivel termic, cât și al precipitațiilor.
Vremea se va răci, iar acest lucru se va simți încă din acest weekend. Temperaturile vor mai scădea, la finalul acestei săptămâni, față de intervalul precedent.
Iar de la mijlocul săptămânii viitoare vor începe și ninsorile, mai întâi la munte, apoi și în alte regiuni. Vești despre cum va arăta vremea în perioada următoare au venit chiar de la directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Astfel, conform estimărilor, în weekend, temperaturile nu vor depăși 8 grade Celsius în jumătatea nordică a țării, în timp ce în sud vremea va rămâne destul de caldă, cu maxime în jurul a 12 grade Celsius.
De luni, însă, valorile termice vor marca o scădere în cea mai mare parte a țării.
„După vremea foarte călduroasă, cu valori de până la 20-21 de grade Celsius, iarna va reveni pentru că, mai ales la acest sfârșit de săptămână, încă vorbim în jumătatea nordică de valori în scădere comparativ cu ceea ce am înregistrat în aceste zile de la 17-18 grade la valori de 7-9 grade în ziua de sâmbătă pentru jumătatea nordică.
Mai rămân valori ridicate pentru sâmbătă și duminică, 10-12 grade în sud, dar de luni temperaturile vor fi în scădere în cea mai mare parte a țării, iar de marți vor apărea chiar și ninsori”, a anunțat Elena Mateescu, joi seară, la Antena3.
Mateescu: Diferențele de temperatură sunt semnificative
Din câte s-a mai aflat de la șefa ANM, mai întâi va ninge la munte, apoi în centrul și în nordul țării. Pentru ca spre jumătatea săptămânii să ningă și în est, în sud-estul țării și în Capitală, potrivit antena3.ro. Din câte indică estimările, vor fi însă ninsori slabe. Așadar nu sunt indicii că s-ar depune strat consistent de zăpadă, în urma apariției în peisaj a acestor precipitații specifice iernii.
„Diferențele de temperatură sunt semnificative de la 20 de grade Celsius ne apropiem de normalul termic al unei luni februarie, de 4-5 grade la nivelul maximelor”, a spus Elena Mateescu.
Prognoza pentru intervalul 3-10 februarie
ANM a publicat, vineri dimineață, 31 ianuarie, estimări meteo pentru următoarele patru săptămâni, din care aflăm cum arată prognoza pentru intervalul 03.02.2025 – 10.02.2025.
Astfel, specialiștii prognozează că în intervalul menționat „temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână îndeosebi în nordul Carpaților Orientali, în timp ce în restul teritoriului se vor situa în jurul celor specifice”.
Conform estimărilor meteorologilor, în perioada 3-10 februarie, cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toată țara, dar mai ales în vestul, nord-vestul și centrul țării.
ÎCCJ a pus prag la consumul de droguri la volan ca în cazul alcoolului. Așadar, pentru ca un şofer să fie condamnat pentru conducerea sub influența substanțelor interzise, nu este suficientă doar prezența acestora în probele biologice, fiind necesară o expertiză.
Această noutate ar putea duce la clasarea a sute sau chiar mii de dosare și la revizuirea altora.
Un expert anti-drog avertizează
Instanța Supremă a stabilit că trebuie demonstrat faptul că substanțele interzise au afectat capacitatea şoferului de a conduce.
„Îmi este tare teamă că se va interpreta greșit de către consumatorii de droguri sau de către tineri și vom avea incidente mai multe în stradă decât a fost până acum (după decizia Înaltei Curți – n.r.).
Ceea ce mi se pare contrastant este faptul că la ora actuală, după intrarea în vigoare a deciziei ÎCCJ, șoferii care nu sunt depistați sub influența drogurilor – de fapt cei în corpul cărora s-au descoperit droguri, dar primesc o expertiză că n-au fost sub influență, adică nu le-a afectat capacitatea – deci pentru cei care sunt drogați puțin nu există nicio sancțiune legală pentru ei, nici măcar cu o măsură complementară.
Ok, nu e infracțiune, dar amendă trebuie, exact ca la alcoolemie. Cei care sunt depistați știm destul de bine până în 0,8‰ e considerat contravenție și se ia măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă determinată.
La ora actuală, practic, dacă e să fac să tragem o concluzie, cei care sunt drogați puțin la volan nu sunt sancționați, dar cei care beau o bere și au acoolemie sub 0,8‰ sunt sancționați contravențional și li se ia permisul. Ceea ce nu este deloc în regulă. Deci, practic, legislația trebuie modificată și completată în acest sens”, a declarat Cătălin Țone, expert anti-drog pentru Antena 3.
De ce face ÎCCJ o diferenţiere
Controversele au apărut după ce tot mai mulţi şoferi s-au ales cu dosare penale pentru consum de substanţe interzise la volan, deşi luaseră medicamente uzuale sau spray nazal antialergic.
Totuși, avocatul Adrian Cuculis contestă măsura.
„ICCJ s-a pronunțat într-un dosar de mare interes național şi a stabilit ca în cazul consumurilor de droguri urmat de șofat nu reprezintă în mod AUTOMAT fapta de conducere sub influenta substanțelor interzise, ci este necesar ca în baza unei expertize să se constate afectarea aptitudinii de a conduce.
România devine astfel ţara unde drogurile la volan nu reprezintă chiar 100% un pericol şi nu în mod automat daca ai concentrație de substanțe interzise în sânge devii automat infractor. Trebuie precizat că în urma deciziei vor fi clasate probabil sute/mii de dosare şi redeschise altele, tot într-un număr la fel de mare”, a spus avocatul Adrian Cuculis.
Șefa USR afirmă că în nicio ședință a Biroului Național al partidului nu a fost abordată chestiunea retragerii sale din cursa prezidențială.
Elena Lasconi, președinta USR și candidata acestei formațiuni politice în cursa pentru Cotroceni, a făcut o serie de declarații, joi seară, la un post TV. La un moment dat, a fost întrebată dacă are mai are susținere din partea colegilor din partid privind candidatura la alegerile prezidențiale.
Lasconi spune ce crede: „Colegii mei din USR mă susțin”
Șefa USR a adus în discuție scorul obținut la prezidențialele de anul trecut, și faptul că a intrat în turul al doilea, înainte de anularea alegerilor, în decembrie.
„Eu cred că colegii mei din USR mă susțin. Cel puțin, eu numai la televizor am auzit că există unii care nu m-ar susține. Nu mi-a spus nimeni vreodată, nu am discutat niciodată în ședințele Biroului Național – și am avut câteva de când s-au anulat alegerile – în care să se discute că ar trebui să mă retrag eu și ar fi ciudat pentru că sunt și președintele partidului și am făcut un scor istoric pentru USR, să ajungi în turul 2, ar fi destul de ciudat.
Nu am aceste informații, dar eu cred că, cumva, sunt induse tocmai pentru a pune presiune pe mine să ies. Au fost mai multe încercări de a mă scoate din această cursă pentru prezidențiale, dar eu sunt o luptătoare”, a afirmat Lasconi, joi seară, 30 ianuarie, la postul B1 TV.
„Sunt deschisă dialogului”
De asemenea, întrebată dacă este posibilă o retragere din partea ei sau a lui Nicușor Dan, lidera USR a răspuns că „este posibil orice”. Totodată, șefa USR s-a arătat convinsă ca va mai avea întâlniri, în perioada următoare, cu Nicușor Dan, actualul primar al Capitalei, cel care, după cum se știe, și-a anunțat intenția de a intra, ca independent, în cursa pentru Cotroceni, la alegerile din luna mai a acestui an.
„Noi o să comandăm sondaje, o să facem focus grupuri. Eu sunt deschisă dialogului. Întotdeauna am avut ușa deschisă și telefonul la îndemână. Sută la sută ne vom mai întâlni”, a afirmat Lasconi.
Tarifele de liberă trecere pentru mai multe drumuri din judeţul Brașov vor intra în vigoare din 15 aprilie.
Tariful pentru liberă trecere se va aplica pe 16 drumuri judeţene, patru categoriile: 3,5 – 7,5 tone, 7,5 – 12 tone, 12 – 24 tone şi 24 – 40 tone.
Tarifele sunt diferenţiate
Tarifele sunt diferenţiate în funcţie de lungimea drumului, de perioada pentru care sunt solicitate permisele şi de tonajul vehiculului.
Tariful maxim ajunge la 1.500 de lei pentru un an. Aceste tarife au fost stabilite anul trecut, în aprilie, prin „Regulamentul pentru eliberarea şi folosirea permiselor de liberă trecere pentru circulaţia vehiculelor pe drumurile judeţene din judeţul Braşov”, care prevedea aplicarea lor începând cu 1 ianuarie 2025.
Cât costă, în 2025, rovinieta pentru fiecare categorie de vehicul
Pentru categoria A, tipul vehiculului, autoturism, poate fi cumpărată Rovinietă cu valabilitate: o zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile și 12 luni. Preţul: În ianuarie 2025, plata pentru o zi este de 2,5 euro (tva inclus), iar pentru 12 luni costul este de 28 euro (tva inclus).
Pentru categoria B, tipul vehiculului, vehicule de transport marfa cu MTMA mai mică sau egală de 3.5 tone, poate fi cumpărată Rovinietă cu valabilitate: o zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile și 12 luni. Preţul: În ianuarie 2025, plata pentru o zi este de 8,6 euro (tva inclus), iar costul pentru 12 luni este de 96 euro (tva inclus), conform digi24.ro.
Iată, detaliat, lista prețurilor pentru fiecare categorie de vehicul:
Un copilaș de doar șase ani a trecut prin momente de spaimă, după ce a fost închis într-o debara din grădinița la care e înscris. Mama băiețelului spune că a aflat despre incident abia a doua zi, dar nu de la nivelul instituției de învățământ. Ci de la mămica unui alt copil.
Se face anchetă la o grădiniță din Cisnădie, județul Sibiu. Totul, după ce o educatoare este acuzată că ar fi închis într-o debara un băiețel în vârstă de șase ani. Potrivit părinților, copilul ar fi stat acolo mai bine de o jumătate de oră, timp în care colegii lui au luat masa, conform Știrile ProTV.
Educatoarea ar fi folosit această metodă pentru a-l calma pe cel mic și, din câte se pare, nu ar fi la prima abatere.
„Am aflat a doua zi de la o mămică”
Cel mic ar fi fost scos din încăperea respectivă de către un alt cadru didactic, după ce strigătele micuțului speriat au ajuns la urechile sale.
Mama băiatului ar fi aflat întâmplător că fiul ei ar fi fost închis în debara de către educatoarea de la grădiniță.
„Copilul meu a fost închis cu cheia pe motiv ca să se calmeze. Eu nu am fost informată de acest incident deși toată grădinița știa. Am aflat a doua zi de la o mămică care a fost uimită că l-am adus la grădiniță” – a povestit mama băiatului.
Și mai grav este faptul că, din câte dezvăluie părinții, nu ar fi fost un incident singular. Din câte se pare, și alți copii ar fi fost pedepsiți de aceeași educatoare.
„O duceam dimineața și când o luam la amiază, că o lăsam și la somn, o găseam zgâriată pe gât și o întrebam și nu avea nici un răspuns să ni se dea”, afirmă mama unei fetițe.
Ce spune directoarea
„A mai avut sesizări în cursul anului 2023, dânsa a fost chemată în fața consiliului de administrație, și-a cerut scuze de la părinți, consiliul a avertizat-o asupra acestui comportament” – a declarat, pentru sursa citată, Dana Codruța Raicu, directoarea școlii și grădiniței.
Părinții băiatului au făcut sesizări atât la conducerea unității de învățământ, cât și la poliție. Oamenii speră să se ia măsuri, astfel încât să nu se mai producă astfel de incidente și alți copii să nu mai treacă prin ce a trecut micuțul lor.
În acest caz, femeia urmează să dea explicații în fața unei comisii, la nivelul grădiniței. Rămâne de văzut ce măsuri se vor lua. E posibil ca educatoarea, dacă va fi găsită vinovată de cele reclamate, să rămână fără locul de muncă. În tot acest timp, cazul a ajuns și în atenția oamenilor legii. „Sunt în curs verificări de specialitate în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință”, a precizat Elena Walter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Educatoarea lucrează la grădinița cu program prelungit din Cisnădie de mai mulți ani, mai precis din 2018, conform sursei menționate.
Premierul a punctat că alegerea coaliției de guvernare este, în continuare, Crin Antonescu.
Ciolacu, avertisment pentru Ponta
Referitor la speculațiile privind o eventuală candidatură a lui Ponta, Ciolacu a fost categoric:
„Dacă va dori să candideze, nu o va face din calitatea de membru al PSD. Dl. Ponta este un fost premier, membru al partidului. A sfidat dl. Geoană când a candidat….
„Este o decizie a partidului (n.r. candidatura lui Crin Antonescu), avem congres. Am o semnătură pusă pe un acord al coaliției, unde este specificat că dl. Antonescu este candidatul comun al PSD, PNL, UDMR, plus minorități.
În acest moment, dacă dl. Antonescu nu este candidat – deși este foarte puțin probabil – înseamnă că nu avem o coaliție de guvernare”, a declarat Ciolacu.
Ponta a lovit în Iohannis
Victor Ponta a ajuns la concluzia că, prin refuzul de a demisiona, Klaus Iohannis ajută valul suveranist şi îngroapă candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale.
Deputatul PSD consideră că suspendarea preşedintelui, iniţiată de partidul AUR, este o măsură populistă.
Fostul premier a punctat că va vota împotriva lui Klaus Iohannis dacă se va ajunge la vot în Parlament.
”Nu, nu o să demisioneze. Domnul Iohannis a funcţionat în toţi aceşti ani după propria raţiune, care nu a avut niciodată legătură cu noi. Şi nu o spun acum ca pricinosul care a luat bătaie la alegeri de la Iohannis.
Acum este cel mai impopular, este mai impopular ca Băsescu, ca Iliescu, dar are propria lui logică. E o logică care ajută mişcările anti-sistem, care îngroapă candidatul coaliţiei. Mai rămâne să facă o poză Crin cu Iohannis de mână. L-a lăudat, a zis că e bun, că e mândru că l-a adus în Bucureşti”, a spus Victor Ponta la Prima TV.
Au ieşit la suprafaţă detalii despre suspecții arestaţi în legătură cu furtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents. Doi dintre ei sunt un cuplu, părinți a doi copii mici.
Este trist, mai ales pentru acei copii”, a spus un vecin al cuplului.
Suspecții, oameni liniştiţi
Oamenii din cartier spun că cei doi suspecți au o imagine de oameni liniștiți. „Îmi plac. Nu deranjează, salută. Ea era mereu acasă cu copiii”, spune Rico, care nu-și poate imagina că femeia a fost implicată în jaf. „A avut grijă de copii. Sunt implicați într-un furt de artă? Sigur nu!”.
În total, trei persoane au fost arestate pentru jaf. Autoritățile nu au făcut publice nicio informație despre antecedentele suspecților, scrie digi24.ro.
Procurorii ridică documente din București
Cazul privind furtul artefacteor din patrimoniul național al României, aflate la o expoziție găzduită de un muzeu din Olanda, continuă fie în atenția anchetatorilor.
Se fac primii pași în România, în ancheta deschisă după furtul pieselor din tezaurul dacic de la muzeul Drents, din Olanda.
Potrivit stiripesurse.ro, procurorii de la Parchetul General și polițiștii ridică miercuri documente de la Direcția de Cultură a Municipiului București în dosarul coifului și brățărilor dacice care au ajuns la expoziția de la muzeul din Olanda.
De altfel, încă din ziua precedentă se aflase că reprezentanți ai Parchetului General au plecat la Parchetul General de la Haga pentru a adresa problema furtului artefactelor dacice de la muzeul Drents și a clarifica aspecte esențiale, ce țin de investigația în curs.