Acasă Blog Pagina 156

Crin Antonescu nu va fi niciodată președintele României

Serviciile Secrete Venusiene au apdatat acu’ trei minute Dosarul Secret al lui Crin Antonescu, poreclit Căcărău de internauții de pe mica planetă Pământ, și afirmă că, el, Crin Antonescu, nu va fi niciodată președintele României.

Întreaga Galaxie Stelară s-a alertat nasol de tot, răcnind sus și tare, asteroidic, suntem siderați, adică complet sideralizați, de o asemenea afirmație iresponsibilă. Galaxia Stelară, consternată, l-a convocat pe Împăratul Venusian vrând să-l chestioneze asupra slobozeniei serviciilor sale secrete. Împăratul Venusian a dat cu tifla Galaxiei Stelare iar Galaxia Stelară a trimis niște cocalari spațiali să-i dea la gâlci împăratului planetei Venus, acum vreo juma’ de oră. Cocalarii au ajuns cu bine pe planeta Venus, s-au dus direct la Parlamentul Venusian și-au strigat în microfoane, chiar așa, ca niște nesimțiți, uite-așa, să vezi tu,  ce comedie extraplanetară s-a iscat, pe bune.

Serviciile Secrete Venusiene, care sunt niște servicii secrete adevărate, nu cârlige de rufe, și-au scos de la cazarmă trupele speciale de asalt și i-au făcut varză într-o clipită pe cocalarii spațiali, adică i-au împușcat fără drept de apel. Între timp, Planeta Jupiter a cerut niște lămuriri despre Căcărău pentru că, unele dintre atitudinile lui electromagnetice de acum vreo zece ani-lumină ar fi bulversat câmpurile ei gravitaționale, pe bune, afirmă niște surse de-ale noastre de la NASA.

Împotriva lui Căcărău s-au exprimat și politicienii altor planete, planete din afara Sistemului Solar. Partidele vechi românești s-au speriat văzând tevatura galactică iscată de Căcărău. Partidele suveraniste i-au dat lui Căcărău la gioale c-așa sunt ele și altfel nu. Curvăsăreala românească e una dintre cele mai ciudate boli din acestă lume de când e ea lume. Unii, în istoria României, se bat cu cărămida în piept, de exemplu, că ar lupta împotriva ruşilor dar pe din dos fac afaceri cu ruşii de numa, numa şi, bineîţeles, sunt pregătiţi să-i trădeze pe ruşi atunci când le va veni bine.

Alţii, în istoria României, îi pupă-n fund pe americani dar de fapt urăsc capitalismul dar se folosesc de el pentru că-i îmbogăţeşte vertiginos. Vor fi gata să le dea cu tifla americanilor atunci când va veni momentul prielnic. Istoria oficială a României ne-a păcălit tot timpul făcându-ne să credem că am fi fost mari viteji de-a lungul vremurilor. Nici pe departe. Ne-am dat cum a bătut vântul să nu care cumva să ne ologim, să nu care cumva să ni se ducă dracului bruma de avere.

Conducătorii românilor, în mare parte, au fost nişte oameni mici şi ticăloşi pe care istoria oficială i-a vopsit în culori vesele, eroice, false. Exact în acest moment de răscruceală politicianistică dâmbovițeană, Terente Venusianul, general cu nouă stele pe fiecare umăr, șeful Serviciilor Secrete Venusiene, dă o declarație publică și spune, negru pe alb: Crin Antonescu nu va fi niciodată președintele României, pentru că nu va fi niciodată președintele României. Păi mai clar de-atâta, ce mai vreți oameni buni de pretutindeni, nu se poate să fie mai clar pentru că asta e, nu se poate să fie mai clar.

 

 

 

 

 

Cine este pleava societății?

Doi indivizi suspectați că-s purtători de minte scurtă, un popă răspopit și un doctor cu nume de bufniță, odată cu silința din răsputeri de a-l jupui de piele pe candidatul la jilțul de la Cotroceni Călin Georgescu, într-o emisiune a Antenei 3 au exalat din bojogii plini de venin că susținătorii acestuia nu sunt nimic altceva decât… pleava societății!

Acești călăi ai adevărului, argați ai unor idei impuse de niște finanțatori, mai degrabă sorosiști, care vor să schimbe în rău viața românilor, își permit să insulte peste două milioane de votanți și pe puțin tot atâția simpatizanți ai lui C.G.! Nu e de înțeles de ce atâta încrâncenare împotriva acestui om?! Oare distinsul bărbat să le fi vrăjit consoartele, că doar sentimentul de gelozie i-ar fi putut îndârji atât de mult, sau lipsa lor de probitate, de informare ori servilismul meschin îi îndeamnă să purceadă la întinarea adevărului? Mă întreb dacă nu a sosit timpul ca „incoruptibilii cerberi” de la CNA să aplice preceptele Regulamentului și să-i sancționeze pe acești „trompeți”, arătându-ne astfel nouă, cetățenilor, că trebuie respectată și de ei o anumită conduită, a așa-zișilor formatori de opinie, și că cei doi sunt, prin atitudinea lor, împreună cu cele câteva măcănitoare gălăgioase, adevărata pleavă a societății, ba chiar niște rebuturi?!

Eu nu l-am votat pe Călin Georgescu, dar, din cauza osârdiei acestora și a lingăilor globalismului de a-l vrea ars pe rug doar fiindcă-i mai bun decât ei, am devenit un simpatizant al său, astfel simțindu-mă mândru că sunt amestecat în… pleava societății, ordinărie rostită de cei doi celednici, pleavă formată, după cum se vede, din țărani, muncitori, doctori, avocați, juriști, constructori, profesori, militari, pensionari ș.a.! Ce mai vreți… mai pleavă ca asta?! *În pofida enervărilor iscate de acești nesocotiți, fotbalul ne mai dispune, competiția sportivă fiind mult mai agreabilă. Vineri, Sepsi a primit vizita „șepcilor roșii”. Jucând cu un om în minus încă din minutul 5, prin eliminarea lui Florin Ștefan pentru un fault extrem de dur asupra lui Masoero, covăsnenii au „scos” ‒ ce-i drept, cu multă suferință ‒ un scor de egalitate (0-0). Rezultatul i-a produs mulți nervi lui Neluțu Sabău ‒ cumva justificat, având în vedere superioritatea numerică a echipei sale, dar și un gol anulat de arbitrul Găman în minutul 86. *Sâmbătă, la lăsarea întunericul, sibienii au întâlnit trupa de imberbi a lui Gică Hagi.

După un joc bătrânesc, în care ambele echipe au dat dovadă de leneveală, tabela de marcaj a arătat, la finalul celor 90 de minute, 0-0. Adică meci nul! *În orașul covrigilor, trupa oltenilor din Bănie a reușit, destul de anevoie, să-i învingă pe fotbaliștii buzoieni. Partida s-a încheiat cu scorul de 2-0, cu ultimul gol al craiovenilor înscris abia la sfârșitul jocului (minutul 91). De remarcat că în repriza a doua cei de la Gloria au avut două ocazii foarte bune de a marca, dar… succesul a fost de partea portarului craiovean Popescu! Universitatea acumulează după acest meci 35 puncte, ținându-se cu dinții în grupa  play-off-ului. *Duminică la prânz, Petrolul a jucat cu Unirea Slobozia. După multă zobeală, ploieștenii au izbutit să câștige partida cu 2-1. Grozav a înscris, în stilu-i propriu, golul victorios. *După-amiază, la Cluj, CFR-ul lui Dan Petrescu, antrenor despre care se vorbește că ar cam fi pe plecare, a învins Oțelul lui Dorinel Munteanu cu scorul de 3-2.

Am văzut în acest meci un gol splendid, în minutul 82, înscris de la distanță de italianul Cissoti, aducând scorul la 2-2, doar că fără de folos, fiindcă după numai un minut apărarea de tinichea a Oțelului a fost depășită ușor de Nkololo, care a marcat ca în curtea școlii, consfințind victoria clujenilor! *Seara, pe Arena Națională, Dinamo i-a avut oaspeți pe elevii lui Șumudică. Meci de orgolii, dar și cu miză importantă privind clasamentul primei ligi. Pornit mai târziu cu câteva minute din pricina petardelor fumegătoare, partida a avut, în afară de rostogolirea mingii, trei confruntări la propriu, pe bază de pumni, două mai camuflate, ultima însă, cea din minutul 94, o mardeală ca în „Șapte păcate”, încheiată de arbitrul Marian Barbu cu două cartonașe roșii!

La această răzmeriță, pe lângă puzderia de jucători, s-au infiltrat și câțiva „civili” care au întreținut nebunia cu îndemnuri și ghionturi ascunse. Cât despre fotbal, se poate spune că el a fost pe alocuri de calitate precară: rapidiștilor lipsindu-le precizia paselor și calitățile tehnice, iar dinamoviștilor forța și viteza cu care ne obișnuiseră. Cu rezultatul de 0-0, „câinii roșii” nu au reușit să se instaleze pe primul loc, așa cum visau, iar Rapidul nu a putut accede în grupa play-off-ului. Arbitrul întâlnirii a avut mult de furcă în acest meci, pe care a izbutit să-l ducă până la sfârșit strecurându-se printre petarde și bătăi. Cu riscul de a-l supăra pe Șumudică, îi spun cu prietenie, ca… antic privitor la jocul de fotbal, că protejatul său Boupendza nu face nici cât o ceapă degerată! Ca și Dobre, de altfel!

 

OFICIAL. Klaus Iohannis l-a desemnat pe Marcel Ciolacu pentru funcția de premier. Prima reacţie a liderului PSD

Klaus Iohannis i-a încredințat liderului PSD, Marcel Ciolacu, mandatul pentru formarea unui nou Guvern al coaliției pro europene PSD-PNL-UDMR și Minoritățile Naționale.

Ciolacu va prezenta chiar astăzi lista miniștrilor în Parlament și tot astăzi vor avea loc audierile acestora, dar și votul de învestitură în plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților.

Anunțul lui Iohannis

Președintele României a confirmat că vechiul premier este, totodată, şi noul prim-ministru.

”Negocierile pentru noul Guvern s-au încheiat. Coaliția pro europeană s-a hotărât să construiască o majoritate și un Guvern, astăzi în Parlament s-a verificat această majoritate și este certă.

În consecință desemnez pentru poziția de prim-m inistru al României pe domnul Marcel Ciolacu. Dați-mi voie să urez mult succes noii coaliții pro europene, o coaliție pro România. Cred că această coaliție va face față foarte bine noilor provocări”, a spus Klaus Iohannis.

Prima reacţie a lui Ciolacu

Marcel Ciolacu a oferit prima declaraţie după ce a fost reconfirmat ca premier.

„Mandatul încredințat mă onorează. Cred că am învățat cu toții din greșelile trecutului. Sper ca, alături de colegii din coaliție, să găsim soluțiile pentru a trece peste provocări. Nu va fi un mandat ușor, dar esențial este ca acest guvern să restabilească încrederea investitorilor și să asigure un climat predictibil pentru mediul de afaceri.

Trebuie să reducem cheltuielile bugetare. România ne-a transmis un mesaj clar: românii au nevoie de stabilitate, predictibilitate, reforme și un guvern care să pună pe primul plan interesul național“, a spus premierul Marcel Ciolacu la preluarea mandatului.

Şoc pentru clienţii din supermarket. Dispare, din vitrine, un produs ce se cumpăra cu kilogramele

În Marea Neagră se vor amenaja primele ferme marine, o inițiativă ce promite să aducă pe mesele românilor pește și fructe de mare proaspete, produse local.

Astfel, clienţii din supermarket vor spune „adio”, începând cu 2025, produselor din pește congelate importate de la distanțe mari.

Ce sunt fermele marine

În aceste locații vor fi activități de creștere a peștilor valoroși, precum păstrăvul somonat, dorada și lupul de mare, dar și culturi de fructe de mare.

Zonele din România în care vor fi amplasate fermele marine sunt situate strategic între Mamaia și Constanța, lângă lacul Sinoe, precum și între Agigea și Eforie Nord sau între Venus și Vama Veche, conform rtv.net.

„Punem pe masă produse autohtone, proaspete și de calitate, reducând dependența de importurile de la mari distanțe. O mai bună utilizare a resurselor noastre marine înseamnă preparate accesibile pentru toți românii”, a spus Mircea Fechet pe Facebook.

Alimentele care s-au scumpit cel mai mult

În septembrie, cotaţiile la zahăr au urcat cu 10,4%, iar în octombrie au înregistrat un avans de 2,6%. Preţurile la cereale au urcat cu 0,8% luna trecută.

La produsele lactate s-a înregistrat o creştere a preţurilor de aproape 2%, iar la carne s-a înregistrat un declin de 0,3%.

Potrivit Antena 3, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din: cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

Ultima Oră. Primarul stațiunii Sinaia, implicat într-un accident grav pe DN1

0

Primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, şi alte trei persoane au fost transportate la spital, luni dimineaţă, în urma unui accident rutier, care a avut loc la intersecţia DN1 cu DN1A.

Un accident rutier soldat cu rănirea mai multor persoane a avut loc astăzi pe centura Ploieștiului, în apropierea sensului giratoriu de lângă stația Lukoil.

Vlad Oprea se îndrepta spre Brașov

Mașina în care se afla edilul a pierdut controlul în sensul giratoriu, lovind semnul central al acestuia. La volan se afla șoferul primăriei, care, împreună cu alți doi pasageri în vârstă de 23 și 32 de ani, a suferit răni în urma impactului.

Ambulanţele au intervenit rapid, transportându-i pe toți cei răniți la spital pentru investigații suplimentare. Există suspiciuni că viteza sau o manevră greșită ar fi putut contribui la pierderea controlului.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

A fost o tragedie pe DN 13

Un accident cu urmări foarte grave a avut loc în județul Brașov. Trei tineri și-au pierdut viața. La locul nenorocirii au intervenit echipaje medicale. Cele trei victime ale accidentului nu au putut fi salvate.

Trei tineri, cu vârste între 19 şi 22 de ani, au murit miercuri seara, în urma unui accident care s-a produs pe DN 13, între localităţile Buneşti şi Mihai Viteazu, a informat, joi, ISU Braşov, potrivit stiripesurse.ro.

Din câte s-a mai aflat, în accident au fost implicate o autoutilitară şi un autoturism. Când au ajuns salvatorii la fața locului, unul dintre cei trei tineri era decedat. Potrivit sursei citate, două dintre cele trei victime ale accidentului erau încarcerate.

Coaliţia a decis numele candidatului unic la prezidențiale al PSD, PNL și UDMR. Ce urmează acum

Crin Antonescu va fi candidatul comun propus de coaliţia de Guvernare PSD, PNL, UDMR și minorități pentru alegerile prezidenţiale din 2025.

Această decizie urmează să fie votată în forurile de conducere ale fiecarui partid.

Anunțul lui Bolojan

Anunțul oficial a fost făcut, luni, de președintele PNL, Ilie Bolojan.

PNL a semnat acest protocol de coaliţie, pentru ca ţara noastră să aibă un Guvern stabil, într-o perioadă dificilă, în aşa fel încât să luăm măsuri pentru a menţine cheltuielile bugetare în limitele normalului, pentru a face reforme şi pentru a crea condiţii pentru dezvoltare în ţara noastră.

Una dintre prevederile acestui protocol este şi desemnarea unui candidat unic la funcţia de preşedinte al României.

Am convenit prin consens ca acest candidat să fie domnul Crin Antonescu, urmând ca fiecare partid politic să desemneze candidatul şi să aprobe această candidatură în forurile interne ale fiecăruia”, a arătat liderul PNL, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului, alături de liderii PSD, UDMR şi reprezentantul minorităţilor.

Așadar, în acest moment, avem trei candidaţi de dreapta: pe lângă Antonescu, mai sunt Elena Lasconi din partea USR şi Nicuşor Dan ca independent.

Marcel Ciolacu îl acceptă

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a admis faptul că ”este o discuție”, atunci când a fost întrebat dacă Crin Antonescu va fi candidatul la alegerile prezidențiale.

„Cred că este o variantă bună. Are multă experienţă politică, este, din punctul meu de vedere, unul dintre cei mai performanţi oameni politici.

Este greu să spui care este cea mai bună soluţie. Aceasta, cu siguranţă, va fi exprimată prin votul cetăţenilor. Ceea ce votează românii este lucrul cel mai bun, pentru că, într-o democraţie reală, trebuie să respectăm votul românilor”, a spus şi Gabriela Firea.

Ce se întâmplă cu salariile şi pensiile românilor în 2025. Ilie Bolojan i-a pus pe toţi în gardă

Şeful interimar al PNL a declarat că în 2025 trebuie avut grijă ca deficitul să nu crească şi mai mult.

„Problema nu este ca cineva nu doreşte să indexeze salarii sau sporuri. Problema este că dacă eşti un om responsabil trebuie să gândeşti dacă ai resursele financiare”, a afirmat Bolojan.

Ce prevede „ordonanţa trenuleţ”

MInisterul Finanţelor, care în noul Guvern a trecut la UDMR care l-a propus ministru pe Tanczos Barna, pregăteşte în aşa-numita „ordonanţă trenuleţ” măsuri cu privire la salarii, pensii şi eliminarea tichetelelor de masă şi a voucherelor de vacanţă. Mai mult, ar urma să fie blocate angajările la stat.

„Problema pe care o avem şi care este o chestiune de responsabilitate este să avem grijă ca un deficit care este în jurul valorii de 8 procente să nu mai crească.

Problema nu este ca cineva nu doreşte să indexeze salarii sau sporuri. Problema este că dacă eşti un om responsabil trebuie să gândeşti dacă ai resursele financiare să faci acest lucru. Pentru orice om raţional trebuie să ia măsuri ca să nu agravăm deficitele bugetare”, a declarat Bolojan.

Lipseşte calendarul plăților

Milioane de pensionari s-ar putea confrunta cu întârzierea pensiilor în luna ianuarie 2025. De ce? Din cauza zilelor libere legal de care beneficiază anumite categorii de angajați de la stat, dar şi din pricina instabilităţii politice.

Foarte mulţi români ar putea primi banii cu o întârziere de 10 zile.

Casele de pensii nu au momentan calendarul plăților deși documentele ar fi trebuit să fie trimise la sfârșitul lunii pentru ca vârstnicii să primească pensia la timp, conform rtv.net.

Reamintim că angajaţii de la Poşta Română beneficiază de patru zile libere legal, respectiv 1 și 2 ianuarie, prima și a doua zi de Anul Nou, și 6 și 7 ianuarie, respectiv sărbătoarea de Boboteaza și Sfântul Ion. În acest context, prima zi lucrătoare a lunii, pentru o serie de angajați din România (în special angajați în diferite instituții ale statului) este 8 ianuarie.

O altă veste proastă este aceea că recalcularea pensiilor, un proces vital pentru aplicarea noii legi, se va prelungi cel puțin încă un an.

Elena Lasconi îl împinge pe Klaus Iohannis să demisioneze de la Cotroceni. S-a dus la consultări şi i-a spus-o în faţă

Elena Lasconi a spus că în cadrul întâlnirii i-a transmis lui Iohannis că „mandatul lui s-a încheiat și că trebuie să-și dea demisia”.

„A fost o întâlnire scurtă, de până în trei minute”, a mai adăugat Lasconi.

Lasconi deplânge dispariţia democrației

Șefa USR a mai precizat că „nu cred că mai putem să mai vorbim despre democraţie de pe 6 decembrie.”

„Nu cred că mai putem să mai vorbim despre democraţie de pe 6 decembrie. Am fost astăzi la consultări şi spun cu ghilimele, am fost să îi transmitem lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat ieri şi că trebuie să-şi dea demisia.

A fost o întâlnire scurtă, de până în trei minute, în care am comunicat acest lucru şi am comunicat că nu poate să poarte consultări, potrivit Constituţiei, preşedintele Senatului poate să devină preşedinte interimar”, a declarat, duminică, Elena Lasconi.

Îl apreciază pe Crin Antonescu

Lasconi a discutat și despre posibila candidatură a lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din 2025.

„Mă bazez pe faptul că în această ţară există mulţi oameni oneşti, mulţi oameni de bună credinţă şi mi se pare total neprofesionist modul în care s-a făcut această nominalizare, dacă cumva s-au făcut măsurători şi acest candidat, Crin Antonescu, are un potenţial mare de creştere, sunt de acord”, a zis şefa USR.

Crin Antonescu rupe tăcerea

Crin Antonescu este candidatul comun ales de alianța PSD-PNL-UDMR și Minoritățile Naționale, pentru a fi susținut la alegerile prezidențiale.

Fostul lider PNL nu neagă negocierile cu liderii partidelor pro europene, însă a ținut să adauge că este ”o discuție complexă”.

„Dar e o discuție complexă, presupunând și formarea guvernului, cu prioritate. Am convenit să comunicăm fiecare ce are de comunicat la sfârșitul acestor discuții”, a spus Crin Antonescu, conform Europa Liberă.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a admis faptul că ”este o discuție”, atunci când a fost întrebat dacă Crin Antonescu va fi candidatul la alegerile prezidențiale.

Crin Antonescu rupe tăcerea şi vorbeşte despre negocierile cu PSD-PNL-UDMR pentru a fi desemnat candidatul lor unic la alegerile prezidenţiale din 2025

Crin Antonescu este candidatul comun ales de alianța PSD-PNL-UDMR și Minoritățile Naționale, pentru a fi susținut la alegerile prezidențiale.

Fostul lider PNL nu neagă negocierile cu liderii partidelor pro europene, însă a ținut să adauge că este ”o discuție complexă”.

Marcel Ciolacu îl acceptă

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a admis faptul că ”este o discuție”, atunci când a fost întrebat dacă Crin Antonescu va fi candidatul la alegerile prezidențiale.

„Dar e o discuție complexă, presupunând și formarea guvernului, cu prioritate. Am convenit să comunicăm fiecare ce are de comunicat la sfârșitul acestor discuții”, a spus Crin Antonescu, conform Europa Liberă.

„Cred că este o variantă bună. Are multă experienţă politică, este, din punctul meu de vedere, unul dintre cei mai performanţi oameni politici.

Este greu să spui care este cea mai bună soluţie. Aceasta, cu siguranţă, va fi exprimată prin votul cetăţenilor. Ceea ce votează românii este lucrul cel mai bun, pentru că, într-o democraţie reală, trebuie să respectăm votul românilor”, a spus şi Gabriela Firea.

Vasile Blaga, de-acord cu Crin Antonescu

Vineri, preşedintele interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga, a declarat că fostul lider al Partidului Național Liberal, Crin Antonescu, ar fi o variantă „foarte bună” de candidat la Preşedinţie, dar că va trebui să corespundă tuturor analizelor partidelor care formează coaliţia. Blaga a menţionat că nu s-a luat o decizie în acest sens.

„Să vedem prima dată constituirea coaliţiei, pe urmă sigur ne vom dori un singur candidat la Preşedinţie. Ăsta e scopul declarat de toate partidele din coaliţie.

Şi dacă se va ajunge la concluzia că Crin Antonescu – eu cred că este o variantă foarte bună, dar nu ajunge să cred eu, asta va trebui să corespundă tuturor analizelor partidelor care formează coaliţia”, a declarat Vasile Blaga, vineri, la Parlament.

PSD, PNL și UDMR şi-au împărţit ministerele din noul Guvern. Lista finală a cabinetului Marcel Ciolacu 2

Partidele au ajuns, duminică seară, la un acord, atât asupra împărţirii ministerelor, cât şi asupra celor care vor prelua portofoliile.

Varianta finală agreată de către PSD, PNL şi UDMR aduce și nume noi, surprinzătoare, care se vor afla pentru prima dată într-un guvern.

Cum va arăta Guvernul Ciolacu 2

MINISTERELE PNL

  • Ministerul de Interne – Cătălin Predoiu (vicepremier)
  • Ministerul Educaţiei – Daniel David
  • Ministerul de Externe – Emil Hurezeanu
  • Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Marcel Boloş
  • Ministerul Mediului – Mircea Fechet
  • Ministerul Energiei – Sebastian Burduja

MINISTERELE PSD

  • Vicepremier fără portofoliu: Marian Neacşu
  • Ministerul Apărării – Angel Tîlvăr
  • Ministerul Econimiei şi Digitalizării – Bogdan Ivan
  • Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu
  • Ministerul Sănătăţii – Alexandru Rafila
  • Ministerul Agriculturii – Florin Barbu
  • Ministerul Culturii – Natalia Intotero
  • Ministerul Muncii – Simona Bucura Oprescu
  • Ministerul Justiţiei – Radu Marinescu

MINISTERELE UDMR

  • Ministerul Dezvoltării – Cseke Attila (vicepremier)
  • Ministerul Finanţelor – Tanczos Barna

Ciolacu vrea un Guvern pe 4 ani

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD a declarat, duminică, că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi „un guvern pe patru ani”.

„Eu sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani”, a declarat Marcel Ciolacu, duminică seară, la finalul Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat.

El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe care îi va propune PSD.

Singura propunere pe care a detaliat-o a fost cea pe care partidul o va avea la Justiţie.

„Ministrul Justiţiei este un avocat, avocat de Înaltă Curte, un om cu foarte multă experienţă în domeniu. În acest moment era ales preşedinte al Comisiei juridice şi partidul îl susţine”, a declarat Ciolacu, conform Antena 3.

 

Horoscop 23 decembrie 2024 – Familia și prietenii vă vor fi o companie plăcută

0

BERBEC

Starea ta de spirit se îmbunătățește mult pe tot parcursul zilei, deoarece vei avea timp să te bucuri de unele dintre hobby-urile pe care le-ai lăsat deoparte. Zâmbetele nu vor lipsi și există cineva în apropiere care te place.

 

TAUR

 

Dacă crezi că relația ta nu este atât de bună pe cât ți-ai dori sau vezi că este în pericol, poate a sosit momentul să cauți sprijin. Analizarea acesteia din exterior vă poate aduce o viziune iluminatoare care va clarifica dacă merită continuat sau nu.

GEMENI

Jucați cu ambiguitate față de o persoană și, uneori, vă lăsați să fiți iubit și alteori nu, iar acest joc poate fi periculos, deoarece probabil că ceilalți nu înțeleg. Fii atent, jocurile sentimentale sunt periculoase pentru toată lumea!

 

 

RAC

Știți că aveți prea multă încredere în cineva pe care încă nu îl cunoașteți prea bine, dar aceast mod bine gândit vă determină să vă protejați. Mergeți mai ușor și nu idealizați pe oricine.

 

LEU

A crede în tine și a obține tot ce ai mai bun în interior este obiectivul pe care trebuie să-l pui prioritar astăzi, să mergi cu liniște sufletească. Noaptea, veți citi sau urmări ceva care vă va surprinde.

 

 

FECIOARA

O zi foarte plăcută de care vei profita și în care vei face lucruri interesante, de genul care te consolează foarte mult, poate legat de natură sau cultură. Îl veți împărtăși prietenilor și veți descoperi, de asemenea, interesul major al unuia dintre ei.

 

 

BALANTA

Astăzi veți căuta o modalitate de a conveni și a ajunge la un acord cu un grup de lucru, sau legat de cel politic sau social. Va fi o sarcină destul de laborioasă în care trebuie să prevaleze înțelegerea.

 

SCORPION

Nu strică dacă astăzi nu ceri atât de mult de la cineva din familie, încât uneori enervezi, pentru că nu face ceea ce crezi că ar trebui. Dacă vorbești cu acea persoană, el te lasă să te deschizi și să arăți înțelegere.

 

 

SAGETATOR

Nu vă certați cu nimeni astăzi și dacă vedeți ceva care nu vă place foarte mult sau cineva spune cuvinte goale sau cu intenție rea, ignorați-le. Nu trebuie să te gândești la ceea ce te face nefericit. Treceți peste moment!

 

 

CAPRICORN

Mai faci un pas pentru a îmbunătăți ceva care are mult de-a face cu a te simți mai bine fizic și nu îți va lipsi puterea mentală sau voința de a face acest lucru. Cineva te sprijină și te încurajează!

 

VARSATOR

Nu vă testați rezistența fizică, deoarece puteți fi în pericol de rănire și o să regretați mai târziu. Stabilirea obiectivelor, da, dar cu înțelepciune și fără exagerare! Ar trebui să reveniți la ceea ce ați făcut înainte, încet, încet.

 

PESTI

Te străduiești să îți atingi un obiectiv și adevărul este că astăzi cineva te va ajuta, aproape fără să faci nimic. Vă va oferi un indiciu foarte valoros, în cursul unei conversații telefonice, astfel încât să puteți urma o nouă cale.

Pleacă de la Damac? Stanciu, absent la reunire!

0

Nicolae Stanciu, în vârstă de 31 de ani, mijlocaș ofensiv al echipei Damac, a luat decizia de a mai rămâne în România, refuzând pentru moment să participe la reunirea lotului formației din Arabia Saudită.

Stanciu ia exemplul lui Hagi și se ia de presă și fani. „Ne-ați jignit!”Echipa Damac, care recent s-a despărțit de antrenorul Cosmin Contra, și-a reluat pregătirile pe 22 decembrie, sub comanda noului tehnician Sergej Jakirovic. Cu toate acestea, căpitanul naționalei României a ales să nu se alăture colegilor săi.

Stanciu și-a dorit să petreacă Crăciunul alături de familie, în orașul său natal, Alba Iulia, și intenționează să revină la echipa saudită pe 26 decembrie, conform informațiilor furnizate de Fanatik.ro. În schimb, Florin Niță, celălalt jucător român din lotul lui Damac, a fost prezent la reunirea echipei.

Aflat în România, Stanciu a fost invitat să dea lovitura de start la partida dintre Unirea Alba Iulia și Rm. Vâlcea, câștigată cu 3-1 de formația din Alba Iulia, în cadrul grupelor Cupei României.

Contractul lui Nicolae Stanciu cu Damac, aproape de final

Începând cu 1 ianuarie, Stanciu va intra în ultimele șase luni ale înțelegerii sale cu Damac, ceea ce îi permite să negocieze liber cu alte echipe și să semneze un nou contract valabil din vară. Una dintre echipele interesate de serviciile sale este FCSB, clubul la care a mai evoluat între 2013 și 2016.

Gigi Becali, patronul FCSB, și-a exprimat public dorința de a-l readuce pe Nicolae Stanciu în echipa sa:
„El știe ce vrea. Când va decide să revină, o va face la noi. Nu va merge în altă parte, are deja bani, are tot ce-I trebuie. Dacă vine, vine la noi. Mai are contract acum, dar după șase luni va fi liber și din vară va fi aici,” a declarat Becali.

Lovitură colosală: următoarele două „mondiale”, pe Netflix!

1

Pentru prima dată în istorie, gigantul de streaming Netflix a obținut drepturi exclusive de difuzare pentru Cupa Mondială feminină în Statele Unite. Acest parteneriat cu FIFA va acoperi următoarele două ediții ale competiției, un moment ce marchează o schimbare semnificativă în modul în care sunt consumate evenimentele sportive.

Cupa Mondială din 2027 va avea loc în Brazilia, iar țara gazdă pentru ediția din 2031 urmează să fie stabilită. SUA ar putea deveni una dintre candidatele puternice pentru organizarea turneului.

Acord istoric între FIFA și Netflix

FIFA a luat decizia de a separa drepturile media pentru Cupa Mondială feminină din 2027 și 2031 de cele ale competiției masculine. Ca rezultat, evenimentele vor fi disponibile în exclusivitate pe platforma Netflix în SUA. Această mișcare vine după ce rețeaua Fox și-a asigurat deja drepturile pentru Cupa Mondială masculină până în 2026.

Gianni Infantino, președintele FIFA, a descris această înțelegere drept un „moment revoluționar” pentru sport:
„Netflix a demonstrat un angajament remarcabil față de promovarea fotbalului feminin. Acest parteneriat subliniază valoarea reală a Cupei Mondiale feminine și a contribuției sale la dezvoltarea globală a sportului. Este o zi istorică atât pentru radiodifuziune, cât și pentru fotbalul feminin,” a declarat Infantino.

Deși detaliile financiare ale înțelegerii nu au fost făcute publice, aceasta este considerată cea mai semnificativă colaborare dintre FIFA și o platformă de streaming pentru un eveniment major.

Impactul global al Cupei Mondiale feminine

Ediția din 2027, care va alinia 32 de echipe și va include 64 de meciuri, se va desfășura între 24 iunie și 25 iulie, în Brazilia. FIFA își propune să crească și mai mult audiența pentru acest turneu, după ce Cupa Mondială din 2019 a atras 1,12 miliarde de telespectatori.

Turneul din 2023, găzduit de Australia și Noua Zeelandă, a înregistrat cifre record în SUA pentru un meci din faza grupelor. Spania a câștigat trofeul, punând capăt dominației echipei Statelor Unite, care obținuse victorii consecutive în 2015 și 2019.

Criză rezolvată: Ciolacu – premier, Iohannis – președinte!

Dacă se mai îndoia cineva – Marcel Ciolacu are nouă vieți, ca pisica. Dat ca și plecat de la conducerea PSD, liderul social-democraților nu doar că a rămas pe post, dar își păstrează și fotoliul de la Palatul Victoria. Liberalii au înțeles și ei că nu poți obține 51% din voturile Parlamentului dacă te bazezi pe zestrea USR, de 12 procente. Și, gata, criza politică s-a rezolvat peste noapte, aleșii au „înțeles” perfect votul poporului – rămân tot ei la putere!

Întors dintr-o nouă deplasare în străinătate, acolo unde a profitat de ocazie ca să mai bată la ușile marilor cancelarii, Klaus Iohannis a chemat partidele la consultări, la Cotroceni. De fapt, așa-zise consultări, fiindcă lucrurile erau așezat dinainte ca Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, Kelemen Hunor și Varujan Pambuccian (minorități) să intre în curtea palatului prezidențial.

În săptămâna care a trecut, jocurile au fost făcute de PSD, iar USR și PNL au primit o lecție deschisă despre cum se face politică. Ridicându-se de la masa negocierilor și amenințând cu intrarea în „Opoziție”, alături de AUR, social-democrații și-au consolidat statutul de principala forță politică a țării. Fără ei, niciun guvern nu poate funcționa, chiar dacă Marcel Ciolacu a promis să voteze un eventual Executiv minoritar.

Iar duminică, în marja discuțiilor cu Iohannis, actualul și viitorul premier al României a bătut cu pumnul în masă, arătând că deține, în continuare, controlul deplin asupra partidului: „Am avut o discuție cu colegii mei și mi-au dat mandatul de a avea o coaliție majoritară în Parlament și mandatul de premier să revină PSD. De asemenea, există și posibilitatea ca PSD să susțină un guvern minoritar, format din partidele pro-europene”. Totuși, ca un favor făcut liberalilor, social-democraților au cerut doar șefia Camerei Deputaților, PNL preluând Senatul.

Referitor la negocierile privind împărțirea ministerelor-cheie, lucrurile sunt în continuare în aer, în sensul că nu s-a ajuns la nicio înțelegere – „Nu s-a discutat despre ministere, acest lucru se va face după consultările cu președintele Iohannis”.

Strânși cu ușa, liberalii înțeleg că nu există loc de întorc – ori în aceeași barcă PSD și PNL, ori în tabere opuse, dar spectrul „anticipatelor”, în primăvară, este al naibii de înfricoșător. Dacă își joacă greșit ultima mână rămasă, PNL riscă să aibă aceeași soartă ca PNȚ și să dispară definitiv de pe scena politică românească.

Iată și explicația pentru care Ilie Bolojan nu a zăbovit prea mult la declarații, anunțând scurt că are mandat să anunțe două lucruri importante: premierul va fi de la PSD, iar candidatul la alegerile prezidențiale, comun. Acum, știm  cu toții că PSD și PNL au mai jucat în filmul ăsta – „Candidatul comun” – la „locale”, iar de Primăria Capitalei s-a ales praful.

„Am avut o ședință a BPN al PNL, în care au fost discutate 2 aspecte: 1. Formarea unei majorități stabile în Parlament. Am primit un mandat să închidem aceste negocieri, funcția de prim-ministru va reveni celor de la PSD. 2. Susținerea unui candidat comun la alegerile prezidențiale, care va fi decis ulterior”, a declarat, pe scurt, Ilie Bolojan.

Și Ciolacu a confirmat înțelegerea privind un candidat comun al celor două partide la viitoarele alegeri pentru Cotroceni, din primăvara lui 2025 – „Noi considerăm că cel mai important este ca ca viitorul președinte al României să fie un democrat. Am luat decizia să avem un candidat comun al PSD-PNL-UDMR și al minorităților naționale, un candidat stabilit prin consens. Eu mi-aș dori ca în cursul zilei de astăzi să lămurim și cine va fi candidatul comun al coaliției pentru alegerile prezidențiale”.

Între timp, până când va anunța PSD candidatul „comun”, liberalii încearcă să descopere unde au dispărut banii în campania electorală. Ilie Bolojan și-a anunțat colegii că pregătește un audit financiar intern în partid pentru a vedea pe ce s-au cheltuit milioane de euro în 2024. Din câte se pare, mai multe televiziuni, dar și alte firme au cerut achitarea contractelor încheiate în campanie, doar că în conturile PNL bate vântul. Undeva la 90 de milioane de lei ar fi suma cheltuită de liberali la „parlamentare” și „prezidențiale”, potrivit datelor furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă.

Ce va face Trump cu marele dușman al Americii?

În rețeaua complexă a politicii din Orientul Mijlociu, puține rivalități sunt la fel de tensionate  precum confruntarea de lungă durată, încărcată ideologic, dintre Statele Unite și Iran.

Cele două națiuni au intenții contradictorii, animate de interese  distincte, care continuă să modeleze dinamica și conflictele regionale. Politica externă a Statelor Unite față de Iran s-a modificat semnificativ de-a lungul anilor, odată cu fiecare schimbare de administrație.

În timpul administrației Obama, Iranul a fost de acord să își limiteze activitățile nucleare în schimbul scutirii de sancțiunile economice paralizante, culminând cu Planul comun și cuprinzător de acțiune (JCPOA) din 2015, cunoscut și sub numele de Acordul nuclear iranian.

Presiune maximă

În 2018, administrația Trump a adoptat o tactică de „presiune maximă” și a retras Statele Unite din JCPOA – o decizie care, retrospectiv, pare greșită, relatează Modern Diplomacy. A irosit o ocazie crucială de a crea încredere și de a se angaja într-o limitare pe termen lung. SUA s-au izolat de aliații-cheie și au permis Iranului să reia activitățile nucleare cu mai puține restricții.

În 2020, americanii au efectuat o lovitură aeriană în Bagdad, ucigându-l pe Qasem Soleimani, șeful Forței Quds a Iranului.  Teheranul a ripostat prin atacuri cu rachete asupra bazelor americane din Irak, și-a abandonat angajamentele rămase în cadrul JCPOA și l-a prezentat pe  Soleimani drept un martir, consolidând  ideologia antioccidentală și rezistența față de intervenția SUA în întreaga regiune.

În prezent, Iranul se bucură de cea mai puternică poziție de la Revoluția islamică din 1979. Prin intermediul împuterniciților săi, a stabilit un coridor terestru care se întinde prin Irak, Siria și Liban până la Marea Mediterană. Menținerea unei prezențe americane constante este esențială pentru a limita această politica externă agresivă și escaladatoare.

Echipa hard power

Administrația  lui Donald Trump reunește o echipă care semnalează o strategie coerentă de intensificare a presiunii economice și diplomatice, menținându-se în același timp pregătită pentru acțiuni militare.

Personalități-cheie precum secretarul de stat Marco Rubio, consilierul pentru securitate națională Mike Waltz, secretarul apărării Pete Hegseth și fostul lider al Iran Action Group, Brian Hook, pledează pentru politici dure.

O piatră de temelie a acestei strategii ar trebui să implice menținerea unei poziții ferme privind neproliferarea. Permiterea oricărui nivel de îmbogățire nucleară de către Iran ar transmite un mesaj periculos conform căruia angajamentele internaționale de neproliferare sunt flexibile și deschise negocierii.

Arabia Saudită și alte state arabe au afirmat că, dacă Iranului i se permite să își dezvolte capacitățile nucleare, își vor lansa propriile programe de arme nucleare. O astfel de reacție în lanț ar escalada tensiunile regionale și ar declanșa o cursă a înarmărilor nucleare în Orientul Mijlociu, destabilizând și mai mult o regiune deja volatilă.

Miza evitării unui război la scară largă este imensă. Pentru a naviga în acest peisaj precar, administrația Trump trebuie să învețe din greșelile din trecut.

Succesul va depinde de capacitatea de a-și afirma puterea, de a contracara eficient ambițiile Iranului și de a construi un consens internațional pentru a proteja securitatea regională și globală.

Anul într-un cuvânt: titular

De mai bine de un secol, unul dintre cele mai fundamentale concepte din științele politice a fost cel al avantajului titularului mandatului.

I s-ar putea spune gravitație electorală, o forță care trage totul spre persoana sau partidul care conduce spectacolul, scrie Financial Times. Motivele sunt multiple. Faptul de a fi la putere conferă beneficiile unei puternice recunoașteri a numelui, ale rețelelor de strângere de fonduri, ale relațiilor cu mass-media și ale unui palmares.

Dar multe dintre lucrurile care obișnuiau să ofere un impuls la urnele de vot pot produce acum o reacție negativă.

În 2024, când mai mult de jumătate din populația lumii era eligibilă să voteze la alegeri, președinții și premierii în funcție au fost înlăturați din SUA până în Marea Britanie și nu numai.

Condițiile economice și geopolitice din ultimii doi ani au creat, fără îndoială, cel mai ostil mediu din istorie pentru partidele și politicienii în funcție.

De la democrații americani la conservatorii britanici, de la coaliția Ensemble a lui Emmanuel Macron la liberal-democrații japonezi, până la BJP, partidul dominant al lui Narendra Modi, partidele și liderii aflați la guvernare au suferit o serie de răsturnări de situație fără precedent.

Atunci când tendința pe termen lung în întreaga lume democratică era una de creștere economică robustă și de progres în sens mai larg, a avea un record la putere era un atu.

În absența unui șoc economic neplăcut sau a unui pas greșit,  partidele puteau organiza campanii de succes axate pe îmbunătățirile tangibile pe care le realizaseră în timpul mandatului lor.

Cu stagnarea devenită normă, situația s-a schimbat. „Votați-ne dacă doriți încă patru ani cu un nivel de trai scăzut și alte lucruri care se înrăutățesc” nu este un argument evident pentru obținerea unui vot.

În mod similar, într-un peisaj mediatic din ce în ce mai fragmentat, în care politicienii nou-veniți se pot adresa direct alegătorilor, faptul de a fi bine cunoscut de organizațiile de știri principale nu mai reprezintă un mare impuls. Ar putea deveni în curând un capitol al trecutului.

Dacă tendința continuă, este de rău augur pentru centriștii sensibili, pentru retorica măsurată și pentru succesele politice progresive. Se pare că ne aflăm într-o nouă eră în care toți candidații, atât cei în funcție, cât și cei din afară, au un stimulent puternic să se vrea drept populiști în devenire, promițând victorii rapide și reforme radicale.

Europenii rămân fără gaz? Unul dintre marii exportatori de GNL promite să închidă robinetul

Qatarul va înceta să mai livreze gaz către Uniunea Europeană dacă statele membre vor aplica cu strictețe o nouă lege care combate munca forțată și daunele aduse mediului, a declarat ministrul energiei Saad al-Kaabi pentru Financial Times într-un interviu publicat duminică.

Directiva „Corporate Sustainability Due Diligence”, aprobată în acest an, impune companiilor mari care își desfășoară activitatea în UE să verifice dacă lanțurile lor de aprovizionare utilizează munca forțată sau provoacă daune mediului și să ia măsuri în acest caz. Sancțiunile includ amenzi de până la 5% din cifra de afaceri globală.

„Dacă este cazul să pierd 5% din veniturile mele generate mergând în Europa, nu voi merge în Europa. Nu blufez, a subliniat Kaabi, adăugând că „5% din veniturile generate de QatarEnergy înseamnă 5% din veniturile generate de statul Qatar. Aceștia sunt banii oamenilor, așa că nu pot pierde acești bani – și nimeni nu ar accepta să piardă acești bani”.

Kaabi, directorul general al companiei de stat QatarEnergy, a precizat că UE ar trebui să revizuiască în profunzime legea privind due diligence, relatează Reuters.  De asemenea, a anunțat că țara sa din Golf nu este îngrijorată de promisiunea președintelui ales al SUA, Donald Trump, de a ridica un plafon pentru exporturile de gaze naturale lichefiate.

Qatar, unul dintre cei mai mari exportatori de GNL din lume, încearcă să joace un rol mai important în Asia și Europa, pe măsură ce crește concurența cu principalul furnizor, Statele Unite. Intenționează să își extindă capacitatea de lichefiere la 142 de milioane de tone pe an până în 2027, de la 77 de milioane.

Analiștii estimează că în Qatar costul unitar al producției de GNL este de doar 0,3 dolari/mmBtu, față de 3-5 dolari/mmBtu la nivel global. Accesul la forța de muncă ieftină din Asia de Sud-Est împiedică creșterea costurilor proiectelor sau întârzierea acestora.

Concurența dintre Qatar și Statele Unite s-a intensificat ca urmare a deciziei UE de a renunța la dependența de gazele din conductele rusești după invazia Ucrainei.

Cele mai importante companii energetice din lume, inclusiv Exxon Mobil, Shell, TotalEnergies și ConocoPhillips, au jucat un rol central în industria GNL din Qatar timp de decenii. Toate dețin acțiuni la instalațiile de producție existente și, în ultimii ani, au achiziționat participații la noile faze de extindere, oferind bani în schimbul volumelor de GNL.

„Qatarul este bine plasat din punct de vedere geografic pentru a satisface cererea actuală ridicată din Asia de Nord-Est, din China, Japonia și Coreea, precum și cererea viitoare din singura regiune cu creștere reală din Asia de Sud, în special din India”, potrivit lui  Henning Gloystein, Practice Head, Energy and Resources la Eurasia Group.

ANRE iese din amorțire: este nevoie urgentă de capacități de producție a energiei

Raportul de activitate al ANRE pe 2023, publicat recent pe site-ul instituției, trage un semnal de alarmă asupra necesității urgente de  a unor capacități de producție în bandă a energiei, dat fiind impredictibilitatea regenerabilelor. Deși ANRE raportează 18.500 MW putere instalată în energie, producția rareori depășește 7.000 MWh, ceea ce înseamnă că puterea instalată și disponibilă nu corespunde realității.

Analiștii din sectorul energetic atrag atenția că trebuie făcut în cel mai scurt timp un audit al capacităților de producție a energiei, pentru că ceva este în neregulă atâta timp cât, din 18.500 MW instalați nu poți produce mai mult de 7.000 MWh. O analiză utilă ar trebui să conțină date actuale legate de producție, pe tehnologii, cu evidențierea factorilor medii de capacitate rezultați, în dispunere corespunzător cu influențele sezoniere, semnalează analistul ec. Dan Gherghelaș.

Acesta arată că o analiză completă ar trebui să cuprindă o statistică actualizată a costurilor medii de investiții și a costurilor specifice de operare, care, în corelare cu obiectivele de politică energetică asumate, ar trebui să ducă la concluzii calitative legate de suficiența sau nu a capacității naționale instalate și în consecință să genereze o viziune fundamentată asupra direcțiilor de dezvoltare a bazei de producție în termeni de tehnologii care trebuiesc susținute, inclusiv financiar.

”Un observator care ar lua în considerare numai indicatorul capacitate națională instalată, estimat la peste 18.000 MW, formată în proporție de cca 80% din capacități de generare în bandă, nu ar putea înțelege cum de România nu poate face față unor perioade de vârf de consum instantaneu de 7.000 MWh”, susține ec. Dan Gherghelaș. De altfel, acesta critică Strategia energetică elaborată de Ministerul Energiei, dat fiind că nu există suficiente elemente care să probeze existența unei viziuni asupra dezvoltării sectorului în toate domeniile sale componente și că, în forma propusă, Strategia este structurată în avantajul net al furnizorilor de energie și în dauna consumatorilor finali.

Probleme cu regenerabilele

Pentru prima oară, chiar și ANRE a ieșit la rampă, avertizând asupra problemelor create de regenerabile și insistând asupra dezvoltării urgente a unor capacități de producție în bandă care să asigure flexibilitatea sistemului.

”Pe termen scurt, pentru a obține şi menține echilibrul optim dintre producție și consum, sunt necesare urgent soluții suplimentare de flexibilitate. De asemenea, poate fi necesară o evaluare realistă a adecvării resurselor la nivel regional şi local pe bază de scenarii de prognoză viitoare pentru consum, ținând cont de disponibilitatea resurselor de producere a energiei actuale şi viitoare, scoaterea din uz a unor active de producere, atingerea obiectivelor privind ţintele RES, emisiile de carbon şi altele”, semnalează ANRE, în raportul de activitate pe 2023. Instituția consideră că trebuie efectuate analize de piață detaliate și o serie de scenarii de modelare şi simulare, pentru a evalua impactul potențial al modificărilor asupra costurilor de producere a energiei electrice, prețurilor pieței de energie, schimburilor transfrontaliere, concurenței și lichidității piețelor, ţinând cont de starea tehnică a reţelelor şi necesitatea de investiţii în reţeaua de producere, transport şi distribuţie a energiei electrice pentru integrarea optimă a RES.

Milioane de variabile

Analizele realizate cu ajutorul scenariilor modelate trebuie să fie capabile să ofere informații despre viitor și să permită stabilirea de strategii pentru a face față provocărilor legate de dinamica implementării şi disponibilităţii surselor de producere a energiei (electrice), cum ar fi integrarea optimă a surselor de energie regenerabile, a capacităților de stocare în vederea reducerii impredictibilităţii funcţionării regenerabilelor, care sunt surse de energie electrice variabile şi greu predictibile, susține ANRE.

”Modelele folosite pentru analiza dezvoltării viitoarelor sisteme energetice sunt de cele mai multe ori modele simplificate, în primul rând din cauza constrângerilor privind datele de intrare disponibile şi granularitatea acestora, dar şi a unităților de procesare şi calcul ce necesită configuraţii tehnice adecvate scopului simulărilor şi timp îndelungat pentru rezolvarea unor modele matematice complexe de analiză, conţinând cel mai adesea milioane de variabile. Ţinând cont de aceste aspecte, efectele legate de limitările şi constrângerile reale ale sistemului energetic din rețeaua de transport şi distribuție a energiei electrice și diferențele la nivel local şi regional pentru fiecare stat membru sunt adesea ignorate atunci când se dezvoltă şi implementează scenarii de analiză şi modelare a sistemelor energetice”, atrage atenția ANRE.

Oamenii lui Plahotniuc, grup organizat de preluare a combinatelor chimice din România

Industria românească se află de multă vreme în cătarea rușilor. Orice oportunitate este atent fructificată, preluarea fiind făcută în mod direct sau prin interpuși. A fost creată, astfel, o adevărată caracatiță care a acaparat rând pe rând mai multe combinate chimice de pe teritoriul României, multe dintre acestea fiind în stare de funcționare și vitale pentru agricultură.

Două licitații încheiate recent fac obiectul unei plângeri depuse la Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, cu suspiciuni clare de amestec rusesc. Fondurile pentru preluarea a două combinate ce au aparținut grupului InterAgro, creat de Ioan Niculae, provin de la persoane fizice sau juridice cu puternice legături în Republica Moldova sau Rusia. Combinatele  VIROMET și GA-PRO-CO CHEMICALS (societăți din grupul InterAgro, aflate în insolvență) au încăput pe mâna unor colaboratori ai controversatului Vladimir Plahotniuc. Manevra s-a realizat prin intermediul a două societăți controlate de acoliții oligarhului: GAZ MANAGEMENT CONSULTING S.R.L, administrată de ION SAJIN (care este și administrator special al INTERAGRO SA, parte din grupul InterAgro) și ARVI INVEST RO S.R.L., administrată de ARCADIE VICOL, câștigătoarea licitației pentru platforma industrială Ga-Pro-Co Chemicals, din județul Neamț.

Afaceristul Eusebiu Guțu, sprijinit de oamenii lui Plahotniuc

Așa cum am arătat AICI, oamenii lui Plahotniuc n-au avut nicio jenă în a finanța câștigătorul licitației. „Practic, acționarul majoritar al INTERAGRO SA, GAZ MANAGEMENT CONSULTING S.R.L., prin administratorul IOAN SAJIN (care este și administrator special la INTERAGRO SA) a cedat o creanță a INTERAGRO SA către un interpus, pe care l-a finanțat, ulterior, pentru plata prețului creanței, în frauda creditorilor debitoarei INTERAGRO S.A”, se arată în plângerea înaintată autorităților.

O să întrebați, firesc, ce a păzit administratorul judiciar al INTERAGRO, având în vedere că este obligat să verifice atât clientela, cât și tranzacția?

Din documentele obținute de „Național”, administratorul judiciar CITR FILIALA ILFOV SPRL pare să fi păzit alte interese, având în vedere că este implicat și în alte preluări cu cântec tot din portofoliul InterAgro.

Eusebiu Guțu, patronul Pambac Bacău

Mai mult, Ion Sajin și Arcadie Vicol, prin societățile administrate, nu sunt străini nici de preluarea Viromet sau a altor combinate care au aparținut lui Niculae. PAMBAC și NITRAMONIA BC SRL, controlate de omul de afaceri Eusebiu Guțu, au fost sprijinite puternic de oamenii lui Plahotniuc în preluarea controlului în societățile aflate în insolvență din grupul InterAgro.

Combinatele lui Niculae, la mare căutare

Până în prezent, Eusebiu Guțu a achiziționat combinatele Amurco Bacău, Chemgas din Slobozia, Nitroporos din Făgăraș și deține calitatea de creditor în mai multe proceduri de insolvență din cadrul grupului (în procedura INTERAGRO SA: NITRAMONIA BC deține o creanță garantată de 12,98% din grupă și 2,43% din total și o creanță chirografară de 13,30% din grupă și 10,75% din total creanțe; în procedura ENERGY COGENERATION GROUP SRL, în care este administrator judiciar tot CITR FILIALA ILFOV SPRL: NITRAMONIA BC deține o creanță chirografară de 34,03% din grupă și 32,88% din total). De pildă, în cazul licitației pentru Viromet (administrată judiciar de EUROSMART Filiala Brașov SPRL, derivată din CITR Filiala Brașov SPRL), Pambac SA a fost declarată câștigătoare achiziționând, astfel, o creanță chirografară reprezentând 59,29% din grupă și 47,91% din total.  Anterior, aceasta mai deținea o creanță garantată reprezentând 76,67% din grupă și 5,57% din total. Astfel, prin această tranzacție, PAMBAC S.A. a devenit creditor majoritar în procedura VIROMET S.A. Și în acest caz  creanța a fost vândută cu mult sub preţul de evaluare și sub valoarea/tipul creanței deținute de INTERAGRO SA la masa credală a debitorului VIROMET S.A.:

Este cât se poate de clar că există interese puternice asupra combinatelor chimice din România, chiar dacă unele sunt în faliment. Iar autoritățile, în special serviciile secrete, sunt obligate să verifice toate aceste tranzacții cu iz… rusesc.

Record: peste 600 de miliarde de dolari s-au vărsat în fondurile globale de obligațiuni

Investitorii au investit sume record în fondurile globale de obligațiuni în acest an, pariind pe o politică monetară mai relaxată din partea principalelor bănci centrale.

Fondurile de obligațiuni au atras intrări de peste 600 de miliarde de dolari până în prezent, conform furnizorului de date EPFR, depășind maximul anterior de aproape 500 de miliarde de dolari din 2021, informează Financial Times.

2024 a fost anul în care investitorii au pariat mult pe o schimbare substanțială a politicii monetare,  care a susținut istoric randamentele obligațiunilor, a declarat Matthias Scheiber, manager senior de portofoliu la Allspring Asset. O combinație de încetinire a creșterii și de încetinire a inflației a încurajat investitorii să investească în obligațiuni la randamente ridicate.

Fluxurile record au fost înregistrate în pofida unui an neuniform pentru obligațiuni, care au crescut în timpul verii înainte de a renunța la câștiguri până în decembrie, ca urmare a creșterii îngrijorărilor legate de faptul că ritmul reducerilor ratelor la nivel mondial va fi mai lent decât se preconiza anterior.

Indicele global agregat al obligațiunilor Bloomberg – un reper larg al datoriilor suverane și corporative – a crescut în al treilea trimestru, dar a înregistrat un declin de 1,7 %.

Rezerva Federală a redus săptămâna aceasta ratele cu un sfert de punct procentual, a treia reducere consecutivă. Dar semnele că inflația se dovedește mai încăpățânată decât se spera au însemnat că banca centrală a semnalat un ritm mai lent de relaxare în 2025, ceea ce a dus la scăderea prețurilor obligațiunilor guvernamentale americane și la creșterea dolarului la maximul ultimilor doi ani.

Randamentul Trezoreriei SUA pe 10 ani – o referință pentru piețele globale cu venit fix – a revenit în prezent la 4,5 %, după ce a început anul sub 4 %. Randamentele cresc pe măsură ce prețurile scad.

Investitorii care s-au îngrămădit în fondurile de obligațiuni au fost conduși de „teama generalizată privind o recesiune în SUA cuplată cu dezinflația”, a precizat Shaniel Ramjee, director al departamentului multi-asset la Pictet Asset Management. Dezinflația a avut loc, nu însă și recesiunea.

”Investitorii reticenți la risc au fost, de asemenea, atrași de produsele cu venit fix, deoarece acțiunile, în special în SUA, au devenit din ce în ce mai scumpe”, potrivit lui James Athey, manager de portofoliu de obligațiuni la Marlborough. „Inflația a scăzut aproape peste tot, creșterea a scăzut aproape peste tot… și acesta este un mediu mult mai prietenos pentru a fi un investitor în obligațiuni”.

 

Birocrata UE tratează Marea Britanie ca pe un adversar

Multe guverne se grăbesc să își pună afacerile în ordine înainte ca Donald Trump să intre la Casa Albă – iar Uniunea Europeană nu face excepție.

Comisia Europeană trimite Regatul Unit în fața celei mai înalte instanțe a UE, Curtea Europeană de Justiție (CEJ), din cauza restricțiilor post-Brexit privind circulația cetățenilor.
Faptul că blocul tratează Marea Britanie mai degrabă ca pe un adversar decât ca pe un aliat nu ar trebui să fie o surpriză, relatează UnHerd. Bilanțul UE în ceea ce privește negocierea cu propriii membri care votează împotriva uniunii oferă dovezi ample ale birocrației de la Bruxelles.

Nu trebuie decât să ne amintim cum a fost forțată Irlanda să voteze din nou Tratatul de la Lisabona în 2009. Asta ca să nu mai vorbim de pedeapsa aplicată Greciei pentru îndrăzneala de a refuza termenii planului de salvare în 2015 sau de modul în care UE a manipulat temerile de război din Irlanda pentru a obține concesii de la guvernul Theresei May între 2017și 2019.

La urma urmei, UE este formată din birocrați care își apără propriile funcții. Cu toate acestea, britanicii pot fi frustrați în mod legitim de propriul lor guvern, care se dovedește incapabil să apere interesele naționale în negocierile cu o organizație care tratează alegătorii cu un dispreț atât de evident.

Dacă premierul Keir Starmer ar avea încredere în mandatul său democratic, miniștrii ar putea, la fel de încrezători, să respingă Comisia, știind foarte bine că aceasta nu reprezintă națiunile Europei, ale căror interese rezidă în cooperarea prietenoasă cu Regatul Unit.

UE se află în mare dificultate. Este presată din est de linia frontului care se destramă încet în Ucraina și din vest de viitoarea administrație Trump.

Trump este dornic să stoarcă mai multe cheltuieli militare din țările UE pentru a sprijini NATO, astfel încât să își poată îndrepta atenția către China.

În interiorul UE, cele mai puternice două state ale sale sunt în dezordine. Agenția de rating Moody’s a retrogradat Franței, în timp ce președintele Emmanuel Macron se luptă să numească un guvern stabil dintr-o Adunare Natională care s-a întors împotriva sa.

Cancelarul german Olaf Scholz și-a torpilat propria coaliție, provocând alegeri anticipate în februarie. Între timp, industria Germaniei continuă să se prăbușească.

Funcționari rupți de realitate

Comisia Europeană este un aparat funcționăresc rupt de realitate și își închipuie că poate administra un continent care fierbe de nemulțumire populară. Agresivitatea sa față de negocieri reflectă o lipsă de sprijin semnificativ din partea națiunilor europene.

Pe de altă parte, susținătorii lui Starmer îl numesc admirativ un tip dur. Dacă o astfel de intransigență trebuie să aibă vreo valoare politică, să o arate în negocierile cu UE în numele Marii Britanii.

Zona Arctică, instrument de negociere pentru a pune capăt războiului din Ucraina?

De la realegerea lui Donald Trump, promisiunea sa electorală de a pune capăt rapid războiului Rusia-Ucraina a părut din ce în ce mai puțin realizabilă.

Este greu de imaginat că trimiterea mai multor arme în Ucraina și aplicarea mai multor sancțiuni Rusiei vor avea succes în obținerea păcii. Armata rusă își continuă înaintarea lentă, dar constantă, astfel încât Vladimir Putin ar putea foarte bine să fi ajuns la concluzia că țara sa ar trebui să insiste pentru o victorie și să sfideze orice propuneri occidentale pe termen scurt.

Cu toate acestea, viitoarea administrație de la Casa Albă are ocazia de a ieși din status quo și de a convinge Rusia să opreasă războiul. Potrivit Responsible Statecraft, ar trebui să includă stimulente în ceea ce privește regiunea arctică, ce îi vor capta garantat atenția lui Putin. O astfel de opțiune s-ar dovedi atractivă și pentru Trump, care abordează lumea prin prisma unui om de afaceri – și vrea încheie afaceri mari.

Ruta Mării Nordului

Prezența lui Putin la ceremonia din noiembrie de lansare a noului spărgător de gheață nuclear Chukotka – al patrulea dintr-o serie aproape de finalizare în 2025 –  a stârnit puțină atenție în Occident, dar a demonstrat concentrarea președintelui rus asupra dezvoltării regiunii arctice. Destinația spărgătoarelor de gheață este Ruta Mării Nordului (NSR), care trece la nord de Rusia și leagă Europa de Vest de Asia-Pacific.

Pentru Putin, care se confruntă cu economice, regiunea arctică se află întotdeauna în fruntea agendei, deoarece reprezintă aproximativ 10% din PIB-ul Rusiei și 20% din exporturile sale. Analiștii energetici ruși  propun să se  multiplice exporturile de resurse rusești prin NSR de șase sau șapte ori, până la 200 de milioane de tone în următorii cinci ani.

Dar ambițiile Kremlinului pentru regiunea arctică merg mult dincolo de petrol și gaze. Creșterea economică a țării a fost întotdeauna blocată de simplul fapt că majoritatea fluviilor gigantice,  cum ar fi Obi, Yenisei și Lena, curg toate spre nord în Arctica. Prin urmare, un NSR funcțional, cu navigație pe tot parcursul anului, reprezintă în mod logic cheia pentru deblocarea unei dezvoltări majore în interiorul vast și bogat în resurse și, în general, în Siberia – un obiectiv aproape la fel de vechi ca statul rus însuși.

Premiul Kremlinului

China a îmbrățișat, de asemenea, NSR prin „Drumul mătăsii polare” și a căutat să se asocieze strâns cu Rusia în Arctica. În ciuda progreselor treptate, analiștii chinezi și ruși sunt conștienți că pasajul arctic nu își va atinge niciodată adevăratul potențial fără sprijinul Occidentului. Acesta este motivul pentru care atenția asupra Arcticii este probabil să aibă cel mai mare efect asupra opririi războiului din Ucraina. Ruta de transport maritim îndelung căutată rămâne unul dintre puținele premii geo-economice pe care Kremlinul le prețuiește la fel de mult ca Ucraina.

SUA ar trebui să ridice sancțiunile care au fost aplicate împotriva proiectelor NSR. De asemenea, ar fi util dacă ar acționa pentru a facilita marilor companii europene de transport maritim, precum Hapag Lloyd și Maersk, să aprobe ruta.

Prin demararea negocierilor cu o componentă artică substanțială, Trump ar parafa o afacere la scară largă cu Putin: readucerea păcii în Europa de Est.