Revoluții peste revoluții băltesc pe malul Dâmboviței, pe alese, pentru toate buzunarele, pentru toți internauții nervoși și firoscoși, pentru filo-americani, pentru filo-ruși, pentru filo-chinezi și pentru europarlamentarii noștrii, dragii de ei. Aud niște vorbe prin București, ceva de speriat.

Anume că, avem o meteahnă ciudată şi periculoasă. Ne dedulcim vorbind despre conducătorii neamului românesc fie ca despre nişte eroi providenţiali fie ca despre nişte satrapi perverşi. Îi preaslăvim pe unii după interes pentru ca mai apoi, peste un timp, să-i înjurăm cu vârf şi îndesat. Îi belim pe alţii după vremuri dacă nu ne-au făcut un ce interes. Păi nu-i așa, dragă domnule, îmi zice un ins cu barbișon, dându-și aere de mare domn, fix în față la Teatrul Național. Un ofițer acoperit, de la SRI, se descoperă fix mai încolo, ieșind dintr-un tomberon, și ne zice, pe șleau, că guvernul vrea să-i toace mărunt pe sereiști, să le taie indemnizațiile de spionaj, să le șteargă conturile secrete de pe Facebook și că ar trebui să facem un mare miting anti-buget.

Ei, mai bugetăm un pic, în sus, pe Magheru, când, la Piața Romană dăm peste Hunor care și el e nemulțumit. Apare ca din pământ Băse, și el supărat, trece strada Isărescu de care se ține Teodorovici ca scaiul, Mircea Badea transmite LIVE, direct, din stradă, Andreeasca e în extaz, îl înjură pe Coldea în văzul nației. Dinspre Piața Chibrit vin niște coloane de piețari, puși pe harță stradală. Fetele de la APACA apar ca din pământ, interesându-se de soarta lui Petre Roman și nicidecum de Bugetul Național. Un marțian și-un venusian, refugiați din Siria, vor și ei niște ajutoare sociale, mai apar niște oacheși cu același motiv pe răboj. În sfârșit, dau nas în nas cu Aurel Vlaicu, ieșind dintr-un turbion temporal pentru că tocmai a auzit că aviatorii și inventatorii vor primi indemnizații grase, eu n-am auzit, lasă să le dea, să vină și domnul Coandă. Dar lasă-l pe Coandă pentru că, în Piața Universității, Gabriela Vrânceanu Firea a anunțat un mare miting, îndată după prânz, se aude că vin pesediștii potrivnici lui Dragnea din Bacău, din Târgu Ocna, din Onești, din Moinești, din Comănești și, se pare, o droaie din Vrancea, că și Oprișan ar fi supărăcit foarte pe buget, și vreo câțiva, vreo cinci mii, din Iași și din Bistrița-Năsăud, Georgescu cheamă reptilienii, Lasconi îl ia pe Iohannis la buleală, Hrebe trage sforile pe din dos.

Eu am auzit că în Pipera ar fi aterizat un OZN care-l caută pe Gheorghe Pipera, așa că mă cărăbănesc fix acolo, iau un taxi, îl iau pe taximetrist de guler, ăsta m-a ușurat binișor de un sfanț grămadă, Bugetul Național îi sperie pe români, ceva de speriat. OZN-ul s-a dus, l-au săltat americanii sau forțele NATO, nicidecum rușii, cum tot zice madam Calomfirescu, ah madam Calomfirescu, ea care se dă în vânt după Putin, după Dostoievski, după Gagarin, după Soljenițîn, după Lenin și după Troțki, o contrazice Geta care se dă în vânt după Macron, după Camus, după șansonetă și după Turnul Eiffel, Maricica, fană, tată, de Donald Trump, le contrazice pe amândouă. Pristanda mai lipsește, dar vine el, mai pe seară, îmi zice conu’ Iancu, plecat hai-hui prin urbe de la Teatrul Național ca să vază dacă nu cumva turcii au urcat iar în Dealul Spirii, să ne treacă prin foc și pară. Ha, ha, ha, Nomenklatura a dat lovitura! Așa strig în cafenea, pe Calea Victoriei, viteazul de mine! Discursez mai departe, savant, nimeni pe această planetă nu mai are un răspuns valabil pentru problemele dificile pe care le are fiecare dintre noi. Nimeni nu mai are credibilitate. Guvernele din toată lumea sunt depășite de situație.

Nu mai fac față sărăciei, mizeriei, durerii populare. În culisele Marii Finanțe Mondiale, niște babalâci răsuflați, plini de bani, descoperă că toate intrigile lor milenare sunt sortite eșecului, sunt ridicole și utopice. La urma urmei ce poți face cu atâția bani? Te poți tâmpi. Nu-ți trebuie miliarde ca să fii fericit cu adevărat. Nimeni pe această planetă nu mai are un răspuns valabil pentru problemele dificile pe care le are fiecare dintre noi. Pentru că nimeni de pe această planetă nu mai știe ce-i acela Suflet. Sufletul e băgat în etuvă, e hrănit cu pilule, e codat cu cod de bare. Dar Sufletul e Marele Proiect ratat de toate guvernele, parlamentele, monarhiile, comenduirile, confreriile, ocultele, organizațiile secretoase, de toți afaceriștii, de toți artiștii și așa mai departe. Nimeni de pe această planetă nu mai are un răspuns valabil pentru problemele dificile pe care le are fiecare dintre noi. În criză de imaginație, politicienii, clericii, generalii, oamenii de afaceri și nebunii de toate felurile vor pune la cale noi războaie ca se ne mai bage adrenalină-n venă, să ne treacă plictisul lumesc, să se chivernisească în mod iluzoriu. Nimic nou sub soare. Omenirea nu mai are nici un haz. Omenirea nu mai are Suflet. Sufletul a luat-o razna. Reclamele, focurile de artificii, răcnetele mulțimilor dezlănțuite care țopăie caraghioase de colo, colo, fie meci de fotbal, festival stradal, alegeri electorale, nunți, înmormântări, caftelile la periferie, bătăile cu săbii și pistoale prin baruri și discoteci, școli, la carnaval, ucid Sufletul în fiecare clipă, îl ascund, îl pierd, îl rătăcesc fără cale de întoarcere. Dar cafeneaua duduie de extratereștri, uite-i cum vin buluc, marțieni, venusieni, jupiterieni să-mi asculte discursul.

Terente Venusianul mă fluieră și strigă, Ovidiu Bufnilă, las-o tată că ne-am plictisit de tine. Oamenii vor soluții concrete nu panarame de astea de scriitor amețit. Așa e, așa, răcnește Filofteia de pe Planeta Jupiter, treci la subiect, bagă schema cu Revoluția că arzi gazu’ cu metafore sălcii, prăfuite și ridicole, huoooooo! Cam nasol, îmi zic în gând. Titi Marțianul se ițește și el din mulțimea de extratereștrii, Ovidiu Bufnilă freci menta, bagă gras, zi ce ai de zis, că pierdem timpu’ stelar cu tine, n-ai haz, nu le ai cu scrisu’, n-ai falăuerși, n-ai fani, nu te urmează nimeni, n-ai cititori, te bagi în seamă singur, vai de capul tău. Cafeneaua duduie de nervozitate. Extratereștrii îmi cer să explic rapid dacă Felix Georgescu sau Norocel Ipingescu sau Coco Brăileanu’ sau Duca Iftimie de pe Strada Mare fac Revoluție sau dacă fac Mare Revoluție, cumva, Ivan Turbincă sau Osho sau Krishna, sau Superman, sau Godzila, sau Batman, sau Mao, sau Lech Walesa, sau Danton, sau Che Guevara, sau Emiliano Zapata, sau Troțki. Și de unde începe Revoluția în România, din Timișoara, din Iași, din Zimnicea, din Tulcea sau din București? Câți revoluționari sunt, care e profilul lor actual, ce categorii de vârstă sunt targhetate, ce ocupație au, dacă și-au plătit taxele la zi, cu cine au legături de sânge, dacă au trecuta strada pe roșu, dacă scuipă pe trotuar, dacă-l înjură pe Iohannis, ce orientare sexuală au, ce orientare politică au, ce visează și ce halesc dis-de-dimineață, mă rog, chestii din astea sociologice și polițienești.

Geta de pe Planeta Nibiru mă ia și ea la mișto, face caterincă, ea, cu mine, vezi bine, cât ține Revoluția asta a ta, cine te sponsorizează, al cui ești, Rusia, ceva, America, ceva, Parisul, Berlinul, chinezii, Israelul e pe fir, poate Împăratul Japoniei, vin și samuraii în Piața Universității?! Corcobel Scrobel de pe Planeta Marte vine mai în față și-mi strigă nervos, amenințător, băi, Ovidiu Bufnilă, vezi că băieții de la SRI și de la SIE te-au binoclat da’ nu te iau în seamă, ai vrea tu, ca să faci panaramă pe networkurile de socializare, serviciile stau pe Tik Trok, se binoclează acolo, pricepi?! Trok? Da, Trock, una mie, una ție! Cu cine fac ăștia troc-troc-troc? Cu cine vrei și cu cine nu vrei. Așa, și când începe Revoluția aia cu care ne tot vrăjești de nu știu câte episoade? Hai să-ți spun eu, zice Balthazar de la Aprozar, băi, Ovidiu Bufnilă, nu sunt bani de pensii, România e gheboșată de datorii, se duce la vale, totul s-a vândut la bucată, s-a adâncit prăpastia dintre bogați și săraci, pe bune iar tinerii n-au chef de bancuri comuniste, n-au chef de fantomele trecutului, n-au chef pe bune! Cam foarte nasol, îmi spun eu în gând.

Extratereștrii ăștia sunt mai tari decât noi cu picioarele pe Pământ, se vede de la o poștă. Zic unei fete să-mi mai aducă o cafea, îmi suflec mânecile, zic, într-o doară, doamnele mele extraterestre, domnii mei extratereștrii, eu, Ovidiu Bufnilă, eu sunt Revoluția! Să vezi ce panaramă se iscă, extratereștrii se tăvălesc de râs, urlă de nebuni, și pentru asta trebuia să verși cerneală, valuri, valuri, ăsta-i al patrulea episod și nu ne-ai lămurit. Pe bune vă zic, voi așteptați o Revoluție din aia nasoală dar eu vă vorbesc de o Revoluție de bine, pozitivă, luminoasă, o Revoluție A Sufletului. Unde, bă, în România? În Sufletul fiecărui român! Las-o jos că măcăne, coane Bufnilă, te-ai făcut de râs nasol de tot, strigă extratereștrii râzând în valuri de hohote de râs, se cutremură cafeneaua de pe Calea Victoriei. Și-și iau tălpășița cu toții, dracii ăia de extratereștrii și mă lasă în plata Domnului. Și eu rămân singur singurel, gândindu-mă, naivul de mine, că în România e în plină desfășurare o Revoluție A Sufletului Românesc! Și dacă n-o fi așa, să fiu eu păcăliciul, fraierul, naivul, ridicolul, ăla cu capu’n nori, pafaristul. Dar poate că România își zice în sinea ei, hai să-i facem hatârul lui Ovidiu Bufnilă și să pornim o adevărată Revoluție A Sufletului Românesc! Păi n-ar fi nemaipomenit de frumos?!