Acasă Blog Pagina 15

VIDEO. Blocaj pe pachetul 2 de măsuri! Grindeanu vrea clarificări de la Finanțe și Dezvoltare: „Avem în acest moment două chestiuni care sunt în discuție”

Se anunță noi discuții despre pachetul 2 de măsuri. Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că social-democraţii sunt de acord cu mare parte din pachetul de eliminare a privilegiilor, dar a precizat că mai sunt două chestiuni care trebuie clarificate şi anume pe zona de măsuri fiscale şi pe cea de administraţie. El a adăugat că dacă pachetul 2 se referea numai la eliminarea privilegiilor, PSD ar fi fost de acord, dar în acel pachet sunt şi alte chestiuni care trebuie discutate.

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, la Parlament, înainte de a începe ședința Partidului Social Democrat, că pachetul 2 de măsuri propus nu va fi promovat până când două aspecte-cheie nu vor fi clarificate: în zona de măsuri fiscale și în cea de administrație.

Liderul social-democrat a subliniat că PSD susține, în principiu, întregul pachet, în special prevederile privind eliminarea privilegiilor, legea insolvenței și măsurile din domeniul sănătății, însă a cerut mai multe discuții cu reprezentanți a două ministere, Finanțe, respectiv Dezvoltare, implicate înainte de adoptarea formei finale. Sunt chestiuni ce trebuie clarificate – a spus Grindeanu.

Șeful PSD a mai anunțat, luni, că va propune în ședința Partidului Social Democrat, care a început la ora 11, revenirea social-democraților în ședințele coaliției de guvernare.

„Trebuie să găsim un numitor comun”

„Suntem în mare de acord cu tot pachetul de eliminare a privilegiilor, tot ceea ce conține, suntem de acord cu zona de legea insolvenței, suntem de acord cu unele măsuri venite din partea ministrului nostru de la Sănătate. Avem în acest moment două chestiuni care sunt în discuție și care trebuie să fie clarificate și discutate în această săptămână, pe zona de măsuri fiscale și pe zona de administrație. (…) Trebuie să găsim un numitor comun, ceea ce propunem noi și ceea ce se vine în acest moment dinspre Ministerul Finanțelor sau dinspre Ministerul Dezvoltării. Cred că este necesar să avem mai multe întâlniri în această săptămână înainte de a promova acest pachet 2. De ce? Pentru că, astăzi, când vorbim, nu avem o formă definitivă asumată de Ministerul Dezvoltării pe pachetul care cuprinde administrația. (…) Astăzi, da, voi propune în cadrul PSD să revenim la discuții, dar ăsta este un prim pas. Pasul doi este să vedem forma finală pe care o propun cele două ministere”, a afirmat Grindeanu.

Premierul Ilie Bolojan intenționa ca Guvernul să adopte în această săptămână pachetul 2 de măsuri fiscale și administrative și să-și asume răspunderea în Parlament. Potrivit unor surse politice, planul ar putea fi fost amânat, din cauza tensiunilor din coaliție și a negocierilor dificile cu PSD.

Social-democrații cer includerea unor măsuri de redresare economică și modificări privind impozitarea profiturilor multinaționalelor și capitalul social pentru înființarea firmelor. Până la clarificarea solicitărilor venite din direcția PSD, proiectul nu va putea fi trimis Parlamentului, iar asumarea răspunderii ar putea fi amânată până săptămâna viitoare, odată cu începerea sesiunii parlamentare de toamnă.

Acestea ar fi primele orașe care vor cădea, în cazul în care începe Al Treilea Război Mondial, conform Inteligenței Artificiale

Modele de Inteligență Artificială (AI) au simulat care ar fi primele orașe vizate într-un eventual conflict global, în contextul tensiunilor geopolitice din ultima perioadă, care au readus în atenție îngrijorările privind posibilitatea izbucnirii unui Al Treilea Război Mondial.

Care ar fi cele opt metropole vulnerabile în cazul unui război mondial, conform AI?

Care orașe ar fi cele mai expuse riscurilor în cazul unei confruntări la scară largă?

Analiza a identificat 8 metropole considerate cele mai vulnerabile datorită importanței lor strategice: Washington DC, New York (SUA), Londra (Marea Britanie), Paris (Franța), Moscova (Rusia), Beijing (China), Seul (Coreea de Sud) și Tel Aviv (Israel), relatează portalul Infobae, preluat de libertatea.ro.

Experții în relații internaționale consideră că o combinație de conflicte deschise, interese energetice, arme nucleare și rivalități politice creează un mediu instabil, care amintește de cele mai tensionate momente ale Războiului Rece. În acest context, a devenit cu atât ma important să se analizeze care orașe ar fi cele mai expuse riscurilor, în cazul unei confruntări la scară largă.

Creșterea tensiunilor geopolitice în Europa, Orientul Mijlociu și Asia i-a determinat pe dezvoltatorii de modele tehnologice să analizeze ce orașe din lume ar putea fi primele ținte într-un eventual conflict global.

Modele de inteligență artificială au simulat care ar fi primele orașe vizate într-un eventual conflict global, iar analiza a identificat 8 metropole considerate cele mai vulnerabile datorită importanței lor strategice. Aceste orașe au câteva caracteristici-cheie în comun: sunt centre de putere politică, economică sau militară.

Washington DC: inima politică și militară a SUA

Washington D.C., capitala SUA, este văzută ca o țintă prioritară. Aici se află Casa Albă, Pentagonul și principalele instituții ce coordonează politica externă și militară americană.

Un atac asupra Washingtonului ar avea nu doar consecințe strategice, ci și un impact psihologic major.

New York: centrul financiar mondial

New York, centru financiar mondial și sediu al ONU, reprezintă, de asemenea, o potențială țintă.

O lovitură asupra acestui oraș ar paraliza economia globală și ar transmite un mesaj devastator comunității internaționale.

Londra și Paris: potențiale ținte-cheie în Europa

În Europa, Londra și Parisul sunt considerate obiective-cheie.

Capitala britanică este un aliat istoric al Washingtonului și membru NATO, iar Franța are o influență politică și militară semnificativă, având și statul de putere nucleară.

Moscova și Beijingul, centrele de comandă ale celor mai mari rivali ai Occidentului

Moscova este nucleul puterii militare și politice a Rusiei, de unde sunt coordonate arsenalul nuclear și operațiunile militare.

Beijingul, capitala chineză, reprezintă centrul Partidului Comunist Chinez și al economiei celei de-a doua puteri mondiale.

Seul și Tel Aviv, cele mai expuse metropole din Asia și Orientul Mijlociu

Seul și Tel Aviv sunt considerate cele mai expuse metropole din Asia și Orientul Mijlociu. Capitala sud-coreeană este vulnerabilă în contextul proximității față de Coreea de Nord, în timp ce Tel Aviv se află în centrul tensiunilor dintre Israel și Iran.

Experții subliniază că existența armelor nucleare acționează ca factor de descurajare. Cu toate acestea, instabilitatea și acțiunile imprevizibile ale unor guverne ar putea duce la escaladarea conflictelor. Deși simulările generate de Inteligența Artificială sunt scenarii ipotetice, comunitatea internațională depune eforturi pentru a preveni un conflict de proporțiile unui război global.

Negocieri Bolojan- Grindeanu pe forma finală a Pachetului 2 de măsuri fiscale/Ședință decisivă la PSD

Deși premierul își făcuse planul ca în această ultimă săptămână din august să treacă prin Guvern al doilea pachet de măsuri fiscale și tot în această săptămână să-l trimită la Parlament, unde șeful Executivului ar fi urmat să angajeze răspunderea Guvernului, s-ar putea ajunge la o amânare a acestui calendar vehiculat.

Și asta pentru că, potrivit unor surse politice, nu mai e sigur faptul că Guvernul va trimite săptămâna aceasta spre Parlament pachetul 2 de măsuri fiscale.

Potrivit unor surse Antena 3, premierul Ilie Bolojan și președintele PSD Sorin Grindeanu au avut, duminică seară, discuții despre pachetul 2 de măsuri fiscale, iar luni dimineață, în ședința conducerii PSD, Sorin Grindeanu le va explica și colegilor de partid ultimele modificări.

Doar că încă există necunoscute în ceea ce privește proiectul de relansare economică, de sprijin pentru refacerea economiei, pe care social-democrații țin să fie inclus în pachetul de măsuri fiscale.

Nu e clar cum arată pachetul final nici în ceea ce privește impozitarea profitului pe care multinaționalele îl externalizează, nici în privința capitalului social pentru deschiderea unei firme.

Până când social-democrații conduși de Grindeanu nu sunt mulțumiți, premierul nu poate adopta în ședința de guvern pachetul 2, pentru a-l putea trimite spre Parlament în vederea angajării răspunderii. Din acest motiv, potrivit surselor, angajarea răspunderii guvernului ar putea fi amânată pentru săptămâna viitoare. Însă până la finalul acestei săptămâni pachetul de măsuri fiscale ar putea să fie adoptat în ședința de Guvern. Urmând ca apoi să ajungă în Parlament.

Rămâne de văzut ce vor decide cei de la PSD. Luni, social-democrații se vor reuni în Biroul Permanent Național al PSD, de la ora 11.00, pentru a analiza pozițiile partidului cu privire la noile măsuri fiscale și strategia de comunicare.

Ar mai fi de menționat faptul că Pachetul 2 conține, printre altele, interzicerea cumulului pensiei cu salariul pentru bugetari, inclusiv pentru medici și profesori, tăierea pensiilor speciale pentru magistrați și noi creșteri de taxe.

Citiți și: Bolojan, profetul Apocalipsei

Vicepreședintele SUA, mulțumit de întâlnirea Trump-Putin: Rusia a făcut „concesii semnificative”

Vicepreședintele SUA, JD Vance, a declarat recent că Rusia a făcut „concesii semnificative” în direcția unei soluționări negociate a războiului din Ucraina și s-a arătat încrezător că se fac progrese. Remarcile oficialului american vin în contextul întâlnirii pe care președintele american a avut-o, în urmă cu mai bine de o săptămână, în 15 august, în Alaska, cu liderul rus Vladimir Putin.

Într-un interviu acordat NBC, Vance a spus că Putin a făcut mai multe concesii. Inclusiv referitor la faptul că Ucraina va primi garanții de securitate.

„Nu vor putea instala un regim marionetă la Kiev”

„Cred că rușii au făcut concesii semnificative președintelui Trump pentru prima dată în trei ani și jumătate de conflict. Au recunoscut că nu vor putea instala un regim marionetă la Kiev. Aceasta a fost, desigur, o cerință majoră la început. Și, lucru important, au recunoscut că va exista o garanție de securitate privind integritatea teritorială a Ucrainei” – a declarat JD Vance.

Pe de altă parte, vicepreședintele american a menționat că impunerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei nu este exclusă. Și a subliniat că Washingtonul analizează fiecare măsură „de la caz la caz”. „Nu, sancțiunile nu sunt excluse! Dar vom lua aceste decizii de la caz la caz. Noi, desigur, am insistat asupra unui armistițiu. Dar, repet, nu controlăm ceea ce face Rusia. Dacă am fi făcut-o, războiul s-ar fi încheiat acum șapte luni (odată cu revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump – n.r.). Cu toate acestea, ceea ce credem este că încă avem multe cărți în mână”.

SUA nu trimit trupe în Ucraina: „Președintele a fost foarte clar”

Vance a mai spus că garanțiile de securitate pentru Ucraina nu vor include prezența trupelor americane pe teren. „Președintele a fost foarte clar. Nu vor exista trupe pe teren în Ucraina, dar vom continua să jucăm un rol activ în a ne asigura că ucrainenii au garanțiile de securitate și încrederea de care au nevoie pentru a opri războiul” – a precizat acesta.

De altfel, zilele trecute, vicepreşedintele SUA a declarat că ţările europene trebuie să îşi asume „cea mai mare parte a poverii” pentru a garanta securitatea Ucrainei, având în vedere că este continentul lor.

„Nu cred că ar trebui să ne asumăm totul. Cred că trebuie să ajutăm, dacă este necesar, pentru a opri războiul şi crimele. Dar cred că trebuie să ne aşteptăm, iar preşedintele (Donald Trump) cu siguranţă se aşteaptă, ca Europa să joace rolul central”, a declarat Vance într-un interviu la postul de televiziune Fox News.

„Indiferent de forma pe care o va lua aceasta, europenii vor trebui să-şi asume cea mai mare parte a poverii. Este continentul lor, este securitatea lor, iar preşedintele a fost foarte clar – ei vor trebui să îşi intensifice eforturile”, a adăugat el.

Citiți mai multe AICI: JD Vance: Europa trebuie să preia cea mai mare parte din „povara” garanției de securitate a Ucrainei

Citiți și: Nicușor Dan: „Vom contribui la garanții solide de securitate pentru Ucraina”. Dar pe români i-ai întrebat?

Incendiu puternic lângă Capitală. Un depozit din Buftea a fost cuprins de flăcări/Pompierii au intervenit de urgență

0

Pompierii s-au mobilizat de urgență și au intervenit, cu mai multe autospeciale, pentru a stinge un incendiu ce a izbucnit luni dimineață, 25 august, în Buftea, lângă Capitală.

Un puternic incendiu a izbucnit luni dimineaţă în apropierea Capitalei, la o hală folosită pentru depozitarea maselor plastice, aflată în Buftea, potrivit News.ro. Din primele informații, nu sunt persoane care să fi avut de suferit de pe urma izbucnirii incendiului.

„Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la un spaţiu de depozitare în localitate Buftea, suprafaţa afectată fiind de aproximativ 700 de metri pătraţi”, au anunţat reprezentanţii ISU Bucureşti – Ilfov.

Pompierii au acționat pentru localizarea incendiului şi pentru a limita propagării focului la alte spaţii de depozitare. A fost realizat un dispozitiv de protecţie, fiind decopertat acoperişul.

Incendiul, localizat. Nu s-a extins la vecinătăți

Construcţia este pe structură de beton, fără etaj, folosită pentru depozitarea de mase plastice.

Pompierii care au intervenit au reușit să localizeze incendiul, înainte ca focul să ajungă la vecinătăți. „Incendiul a fost localizat, fără a se extinde la vecinătăţi. Nu sunt persoane rănite”, precizează reprezentanții ISU.

sursa foto: antena3.ro

Deocamdată nu se știe de la ce anume ar fi putut izbucni flăcările. Condițiile care au dus la izbucnirea incendiului urmează să fie stabilite de către pompieri, la finalul intervenției de la fața locului. Din câte se poate observa din imagini, fumul degajat de incendiu a fost vizibil de la o distanță considerabilă față de locul în care se află depozitul.

Horoscop 25 august 2025 – Astăzi vei reuși să-ți organizezi timpul

0

BERBEC

Nivelul pretențiilor dv. pentru a căuta perfecțiunea la locul de muncă ar putea dăuna progresului în carieră iar munca în echipă, îți va permite un control mai bun al obiectivelor profesionale.

 

TAUR

Astăzi va începe o nouă etapă profesională, va fi important să vă planificați prioritățile dacă doriți să faceți un pas decisiv către acea schimbare care să îți permită să  îndeplinești mai bine munca pentru a obține succesul.

 

GEMENI

Dacă îți dorești cu adevărat o schimbare în mediul de lucru, va fi momentul ideal pentru a face pasul, și ar trebui să iei în considerare ce vor să facă și unde vor să ajungă, colegii tăi. În acest fel poți fi decisivi în realizarea preocupărilor profesionale.

 

RAC

Vei întreprinde un proiect în care vei avea responsabilități și obligații mai mari cu o echipă de lucru în care trebuie să-ți arăți calitățile sufletului pentru a crea încredere și a prospera cu succes.

 

LEU

Astăzi poți avea așteptări profesionale foarte bune, deoarece vei avea posibilitatea de a materializa o propunere în care tu să ai multă. În ciuda emoției pe care aceasta o generează, va fi ideal să fii discret până când vei vedea unele beneficii

 

FECIOARA

Odată cu apariția unor noi provocări, te vei gândi să-ți extinzi pregătirea profesională cu un curs online sau un masterat. Tot acest efort își va arăta roadele în scurt timp.

 

 

BALANTA

Ziua de astăzi va fi marcată de un conflict la locul de muncă legat de banii alocați pentru unele propuneri pe care le-ai putea iniția și care nu vor fi bine primite în mediul de lucru decât dacă îți asumi responsabilitățile.

 

SCORPION

Pentru ca să generezi schimbări în domeniul profesional, va trebui să creezi anumite oportunități  fără a pierde din vedere interesele tale pentru a unele strategii care să proiecteze pe deplin obiectivele propuse.

 

 

SAGETATOR

Vor fi unele schimbări la locul de muncă care vor fi pozitive și vor aduce așteptări profesionale foarte bune, care îți vor permite să îți extinzi orizontul. Se pare că va fi cea mai bună etapă de lucru prin care vei trece în carieră!

 

CAPRICORN

Odată cu preocupările profesionale vor veni schimbări semnificative în planurile de lucru pentru a doua perioadă a anului 2023. Aceasta va fi o provocare pe care o vei aborda cu ambiție, într-un mod decisiv și cu mult succes.

 

VARSATOR

Dorești să faci mai mult decât poți și asta ar putea fi în detrimentul angajamentelor profesionale pe care le ai astăzi la locul de muncă. Preferabil să planifici bine activitățile pentru a te concentra asupra provocărilor în mediul de lucru.

 

PESTI

Ai dobândit anumite responsabilități la locul de muncă care îți vor influența în mod notoriu performanța.  Astăzi vei reuși să-ți organizezi timpul într-un alt mod care să-ți permită să ai un control mai mare asupra priorităților tale.

Munca hibridă și sănătatea posturală: cum să lucrezi confortabil acasă fără dureri de spate sau ochi

De la pandemie încoace, munca hibridă a devenit o normalitate. Două–trei zile la birou, restul acasă, în pijamale și cu laptopul pe masă sau… pe canapea.

Confortul aparent se poate transforma, în timp, într-un disconfort cronic: dureri lombare, tensiune cervicală, ochi uscați, dureri de cap.

Vestea bună? Cu câteva ajustări simple și micro-pauze strategice, poți preveni aceste probleme înainte să devină permanente.

  1. Poziția corectă a corpului – baza sănătății posturale

📏 Regula unghiului de 90 de grade

  • Picioarele: complet sprijinite pe podea
  • Genunchii: la 90°, nici prea întinși, nici prea îndoiți
  • Șoldurile: la același nivel sau puțin mai sus decât genunchii

💻 Ecranul la nivelul ochilor

  • Partea de sus a monitorului trebuie să fie la 2–3 cm sub nivelul ochilor
  • Dacă lucrezi pe laptop, folosește un suport sau câteva cărți pentru ridicare și un mouse extern

🪑 Scaun cu suport lombar

  • Dacă scaunul nu are, pune o pernă mică sau un prosop rulat la baza spatelui
  1. Micro-pauze – medicamentul invizibil

Chiar și cea mai bună postură devine dăunătoare dacă este menținută prea mult timp.

Regula 20-20-20 pentru ochi
La fiecare 20 de minute, privește 20 de secunde către un obiect aflat la 6 metri distanță.

🚶‍♂️ Ridică-te la fiecare 30–40 de minute
Plimbă-te prin casă, întinde-ți brațele, rotește umerii. Acest lucru stimulează circulația și previne rigiditatea.

🤸‍♀️ Exerciții rapide de birou

  • Rotații ale gâtului (lent, fără mișcări bruște)
  • Întinderi ale coloanei prin ridicarea brațelor deasupra capului
  • Flexii ușoare înainte și înapoi ale trunchiului
  1. Lumina – aliatul ochilor tăi

👁 Evită reflexiile pe ecran
Așază biroul perpendicular pe fereastră, nu direct în fața sau în spatele acesteia.

💡 Lumină caldă, nu rece
O lampă de birou cu lumină caldă, plasată lateral, reduce oboseala oculară.

🌙 Filtru de lumină albastră seara
Activează modul „Night Shift” sau „Blue Light Filter” pe dispozitive, mai ales după ora 20:00, pentru a proteja ritmul circadian.

  1. Colțul de lucru – mai mult decât un birou

Chiar dacă lucrezi din sufragerie, delimitează un spațiu dedicat muncii. Creierul percepe acest spațiu ca „loc de focus”, iar corpul învață să păstreze o postură corectă acolo.

Adaugă:

  • o plantă (reduce stresul și îmbunătățește calitatea aerului)
  • un suport pentru picioare dacă nu ajungi confortabil la podea
  • un mousepad ergonomic pentru reducerea presiunii pe încheieturi
  1. Când e timpul să consulți un specialist

Dacă apar:

  • dureri persistente de spate sau gât
  • amorțeală în brațe sau picioare
  • dureri de cap zilnice sau vedere încețoșată

…este momentul să faci un consult de specialitate – fizioterapie, oftalmologie sau chiar evaluare ergonomic–posturală.

Concluzie: Munca hibridă poate fi prietenă, nu dușman

Secretul unei munci de acasă fără dureri este combinația între postură corectă, pauze active și atenție la detalii – lumină, suport, poziția ecranului.

Cu pași mici și constanți, vei transforma sufrageria într-un birou sănătos, în care corpul și ochii tăi să se simtă în siguranță.

Cum vrea China să împingă folosirea yuanului la nivel global

Reglementarea monedelor virtuale stabile, numite stablecoin, de către Statele Unite face ca și alte mari economii să se uite spre aceste active. China ia în calcul lansarea unor astfel de active susținute de yuan pentru a impulsiona utilizarea monedei sale la nivel global. În același timp, crește presiunea asupra Marii Britanii pentru a adopta o strategia națională privind monedele stabile, pentru a nu rămâne în urma Americii.

Consiliul de Stat al Chinei va analiza la finalul acestei luni un plan pentru creșterea utilizării yuanului pe piețele globale, care cuprinde și recuperarea decalajului înregistrat de Statele Unite în ceea ce privește criptomonedele stabile.  În paralel, liderii de nivel înalt se vor întâlni pentru a discuta despre internaționalizarea yuanului și pentru a defini limitele aplicării monedelor stabile în afaceri și plăți.  Dacă este aprobat, planul ar marca o schimbarea majoră în abordarea Beijingului față de activele digitale.

Țara a interzis tranzacționarea și minarea criptomonedelor în 2021 din cauza îngrijorărilor legate de stabilitatea sistemului financiar.  Autoritățile de la Beijing consideră acum că monedele virtuale stabile sunt un instrument promițător pentru internaționalizarea yuanului, pe fondul influenței crescute a criptomonedelor legate de dolarul american în finanțele globale.  China aspiră de mult timp ca yuanul să obțină statutul de monedă globală, precum dolarul și euro, pentru a reflecta ponderea sa ca a doua cea mai mare economie a lumii. Cu toate acestea, controalele stricte privind capitalul pentru a gestiona fluxurile de intrare și ieșire din țară și excedentele comerciale anuale de mii de miliarde de dolari au acționat împotriva acestui obiectiv.  Platforma de plăți SWIFT arată că ponderea yuanului în tranzacțiile internaționale a scăzut la 2,88% în iunie, cea mai redusă valoare din ultimii doi ani. În schimb, dolarul american deține o pondere de peste 47 la sută.  Controalele stricte de capital și excedentele comerciale uriașe înregistrate de China sunt un obstacol important și în calea dezvoltării monedelor stabile, spun experții.  Ce sunt stablecoin-urile  Stablecoin-urile sunt un tip de criptomonedă concepută pentru a avea o valoare constantă. De obicei, sunt legate de o monedă fizică, cum ar fi dolarul american, și sunt utilizate în mod obișnuit de traderii de criptomonede pentru a transfera fonduri între token-uri.

 

Bolojan, profetul Apocalipsei

România se scufundă sub propriile greșeli, iar în loc de soluții, premierul Ilie Bolojan a ales să joace rolul de profet al apocalipsei. Și nu oricum, ci cu aerul unui contabil care îți spune că falimentul e inevitabil, dar fără să miște un deget să prevină prăbușirea. Ce poate fi mai toxic pentru o țară deja împovărată de datorii și lipsă de încredere decât ca șeful Guvernului să iasă public și să anunțe, aproape satisfăcut, că România e în pragul incapacității de plată?

E un hal de premier care aruncă grenade verbale și apoi se spală pe mâini, lăsându-i pe ceilalți să stingă incendiul. A afirmat cu seninătate că „riscul de incapacitate de plată este într-adevăr foarte mare după ani de deficite mari. Dacă nu intrăm pe o traiectorie stabilă, singurul rezultat posibil este unul foarte negativ”. Punct. Atât. Mulțumim pentru „analiza” ieftină, domnule prim-ministru. Dar dacă de mâine investitorii fug, dobânzile cresc, iar România pierde miliarde, vă interesează?

Important e că Ilie Bolojan și-a rostit adevărul său apocaliptic în fața camerelor de filmat.

Premierul care sperie investitorii

Dar, să nu ne păcălim: nu e prima dată. Bolojan pare să aibă o plăcere aparte să își imagineze țara pe marginea prăpastiei. O fi doar nepricepere? Sau, mai grav, o fi o strategie? Căci nu poți să repeți, cu atâta insistență, mesajul „România e aproape de colaps” fără să înțelegi efectele devastatoare pe care le produci.

Dacă ar fi un analist de televiziune, ar fi doar ridicol. Dar, când ești premier și torni asemenea panică în spațiul public, e deja crimă politică și asasinat economic.

Și, atunci, întrebarea firească: pentru cine joacă, de fapt, Ilie Bolojan? Pentru România sau pentru creditorii internaționali care abia așteaptă un motiv să ne scumpească împrumuturile? Pentru cetățeni sau pentru „marea finanță”, care jubilează când dobânzile cresc și profiturile curg? Căci exact asta se întâmplă: după asemenea declarații, imaginea României se șubrezește și mai tare, investitorii fug, iar creditorii abia așteaptă să ridice prețul. Cui folosește?

În loc să vină cu un plan, cu soluții, cu un dram de încredere pe care să îl insufle economiei, premierul nostru preferă să toarne gaz pe foc. Apoi, ca un adevărat strateg, își ia tălpășița din București și fuge la Chișinău. Da, fix a doua zi după ce a lansat bomba economică, Bolojan a părăsit țara, ca un piroman care își admiră de departe incendiul. A găsit de cuviință să lase România în haos și să se ducă în vizită oficială peste Prut, cu zâmbetul de protocol pe buze.

Ironia supremă? Vizita de la Chișinău nu e deloc inocentă. Premierul are datorii politice de plătit. Cum altfel să înțelegi graba cu care a plecat să dea mâna și să facă poze, decât prin prisma „recunoștinței” pentru sprijinul primit în campania electorală din primăvară? Fix ca președintele, Nicușor Dan, care își onorează datoriile politice pe spinarea bucureștenilor, și Bolojan trebuie să înapoieze serviciile. Nu contează că, între timp, România fierbe.

Un premier responsabil ar fi explicat cum vrea să stabilizeze economia. Ar fi dat un mesaj de încredere. Ar fi liniștit piețele, nu le-ar fi aruncat în aer. Dar, Ilie Bolojan preferă teatrul absurd: mai întâi proclamă falimentul, apoi dispare de pe scenă. Nu vorbește despre măsuri concrete, nu asumă nimic, nu vine cu soluții. Tot ce livrează e panică și, în final, o fugă strategică.

Poate, însă, că nu e nici întâmplare, nici prostie. Poate că asistăm la un sabotaj calculat. O strategie de a slăbi România, de a-i ruina imaginea, de a o face și mai dependentă de creditori și de deciziile altora. Poate că misiunea lui Bolojan nu e să conducă țara, ci să o împingă în genunchi. Dacă așa stau lucrurile, atunci „hal de premier” devine un elogiu prea blând.

România merită un conducător care să inspire încredere, nu panică. Merită un lider care să repare, nu să distrugă. Merită un premier care să construiască, nu să dea cu ciocanul în fundația deja crăpată a economiei. Iar dacă Ilie Bolojan nu poate, sau nu vrea, atunci singura întrebare care rămâne e simplă și tăioasă: pentru cine guvernează, de fapt, acest premier? Pentru români sau împotriva lor?

Nicușor Dan, președintele Ucrainei, varianta românească

Azi e Ziua Națională a Ucrainei. Și, ca la un semnal de trompetă, liderii politici ai României s-au grăbit să scoată din sertar mesajele de dragoste pentru Kiev. Nu care cumva să întârzie cu urările și să rămână corigenți la capitolul obediență externă. Sărbătoarea vecinilor a devenit ocazia perfectă pentru Sorin Grindeanu, Nicușor Dan și întreaga cohortă de oficiali să-și arate zelul.

Grindeanu a scris doct, pe rețeaua X, că „România este ferm alături de poporul ucrainean în căutarea păcii și securității”. Cu ocazia celor 34 de ani de independență, liderul PSD a ținut să „reafirme sprijinul neclintit” pentru Ucraina. Neclintit, dar nu pentru românii din Cernăuți, nu pentru cei din Ținutul Herța, care își duc traiul cu drepturile tăiate de un stat care nu dă doi bani pe minorități. Acolo, vocea României e șoptită. În schimb, la București, când vine vorba de mesaje către Zelenski, decibelii cresc brusc.

Nicușor Dan a plusat. A transmis, cu aer de președinte providențial, că România va sprijini reconstrucția Ucrainei și drumul ei european. „Hotărârea dumneavoastră serveşte ca un exemplu puternic al luptei pentru libertate şi democraţie”, a scris șeful statului. Frumos spus, nu? O mică problemă: cât timp „prietenii noștri ucraineni” primesc ode și promisiuni, românii din Ucraina primesc, în schimb, umilință și interdicții.

Dar cine să mai observe asta, când duminică dimineață, la prima oră, politicienii noștri se întrec în a transmite urări călduroase Kievului? Poate că au vrut, de fapt, să o impresioneze pe Ursula von der Leyen, să citească și ea, la cafeaua de dimineață, cum Bucureștiul sare primul cu lozinci și promisiuni financiare pentru „afacerea Ucraina”.

De România îi pasă cuiva?

Se vorbește despre securitatea Europei, despre garanții „solide” și despre investiții comune. Toate sună bine în comunicate. Dar, pentru România, ce garanții sunt? Pentru oamenii de aici, ce investiții? Pentru țara care sângerează bani, în timp ce datoriile cresc și economia se clatină, există vreun mesaj extern de sprijin? Niciunul!

Asta e marea dramă: în timp ce românii își duc viața din ce în ce mai greu, liderii lor par să trăiască într-o piesă de teatru european, unde replicile obligatorii sunt „solidaritate”, „sprijin neclintit” și „cale europeană”. România nu e prezentă ca subiect, ci doar ca decor. Decor obedient, mereu gata să aplaude.

Și atunci, întrebarea mușcătoare: băi, dar de România îi pasă cuiva? Sau tot ce contează e să bifăm „tema pentru acasă”, ca să nu supărăm pe nimeni la Bruxelles, Paris, Berlin, Londra? Pentru românii din Ucraina nu ridică nimeni glasul, dar pentru Ucraina întreagă se scriu ode. Dacă asta e diplomația Bucureștiului, atunci e clar: suntem țara care știe să spună „da” tuturor, mai puțin propriului popor.

 

Mario Draghi: Puterea economică nu mai ajunge. Europa trebuie să se reinventeze

Fostul președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a ținut un discurs extreme de tăios în care a arătat că Uniunea Europeană nu mai are putere și influență la nivel global. „Ani de zile, Uniunea Europeană a crezut că dimensiunea sa economică, cu 450 de milioane de consumatori, aduce cu sine putere geopolitică. Anul acesta va fi reținut ca anul în care această iluzie s-a evaporat”, a spus Draghi.

Draghi nu a menajat pe nimeni. A vorbit despre taxele vamale impuse de Statele Unite, despre presiunile partenerului transatlantic privind cheltuielile militare și despre „rolul marginal” al Europei în negocierile pentru pace în Ucraina. În același timp, China a sprijinit Rusia și „își folosește controlul asupra pământurilor rare pentru a face dependența noastră din ce în ce mai constrângătoare”.

Pentru un continent obișnuit să creadă în forța regulilor multilaterale, realitatea este dură: „Europa a fost doar spectatoare și atunci când siturile nucleare iraniene erau bombardate, iar masacrul din Gaza se intensifica”.

Scepticismul crește

Scepticismul față de Europa crește, a recunoscut Draghi, dar a subliniat: „Nu este vorba despre un scepticism față de valorile pe care a fost fondată Uniunea Europeană: democrație, pace, libertate, independență, suveranitate, prosperitate, echitate”. Problema este alta – capacitatea Uniunii de a le apăra. În viziunea sa, Europa nu eșuează la nivel moral, ci la nivel operațional și strategic. Modelele politice, a explicat el, apar pentru a răspunde problemelor epocii lor, dar când aceste probleme se schimbă radical, ele devin fragile și vulnerabile. Și atunci, trebuie să se reinventeze.

Draghi a adus aminte că Uniunea Europeană a fost răspunsul natural la eșecul statelor-națiune, care în prima jumătate a secolului XX nu au putut apăra democrația și pacea. Uniunea a fost o formă de apărare colectivă, iar succesul ei a fost incontestabil: decenii de pace și reconstrucție.

Apoi, Europa s-a adaptat la era globalizării, prosperând într-o lume dominată de comerț liber și reguli multilaterale. „Europa a prosperat în acea lume: și-a transformat piața comună în piață unică, a devenit un actor esențial în Organizația Mondială a Comerțului și a creat autorități independente pentru concurență și politică monetară.”

Dar, avertizează Draghi, acea lume „a luat sfârșit”. Astăzi, logica piețelor libere a fost înlocuită de logica puterii și a securității. „Dacă înainte se apela la piețe pentru a orienta economia, astăzi există politici industriale de mare amploare. Dacă înainte exista respectarea regulilor, astăzi se recurge la forța militară și puterea economică pentru protejarea intereselor naționale.”

Soluțiile lui Draghi: piață unică, tehnologie și datorie comună

Draghi a denunțat obstacolele interne care blochează productivitatea și ridică costurile: „Statele europene se pregătesc pentru o uriașă întreprindere militară, cu 2 trilioane de euro de cheltuieli suplimentare în apărare planificate între acum și 2031. Și totuși avem bariere interne echivalente cu un tarif de 64% pe mașini și de 95% pe metale”.

Europa riscă să rămână în urmă în domenii esențiale precum semiconductori și inteligență artificială, pentru că fiecare stat investește separat, cu proiecte mici și priorități divergente. „Niciun stat european nu poate, singur, să aibă resursele necesare pentru a construi capacitatea industrială cerută pentru dezvoltarea acestor tehnologii.”

Draghi a reamintit, de asemenea, diferența dintre „datoria bună” și „datoria rea”: „Datoria rea finanțează consumul curent, lăsând povara generațiilor viitoare. Datoria bună servește la finanțarea investițiilor în priorități strategice și în creșterea productivității”. Numai formele de datorie comună, spune el, pot finanța proiectele europene de anvergură.

Ministerul Energiei pregătește o suprataxă pentru Green Deal

După ce au fost țepuiți, în favoarea furnizorilor de energie, cu banii pe energia livrată în sistem, prosumatorii s-ar putea trezi și cu o suprataxă, fabricată de Ministerul Energiei și ANRE, pe motiv că rețeaua de distribuție ar avea costuri ascunse. Măsura a făcut parte dintr-un Memorandum al ministrului Bogdan Ivan, cu un pachet care ar urma să reducă facturile la energie, susține președintele Asociației Prosumatorilor și Comunităților de Energie, Dan Pîrșan.

Noul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, a organizat o întâlnire cu ușile închise ca să discute despre măsurile care să reducă facturile la energie ale românilor. Ușile au fost închise doar pentru reprezentanții prosumatorilor, direct afectați de una dintre măsuri, în rest, au participat cam toți: ANRE, furnizori, distribuitori și producători de energie, care au aplaudat la scenă deschisă ”grozăvia”.

Mai exact, este vorba despre o suprataxă pentru prosumatori, pe motiv că ar genera scăderi de consum din rețea. Adică o suprataxă pusă direct pe Green Deal-ul Comisiei Europene, care ne-a obligat să implementăm energia regenerabilă, că e curată, verde și foarte scumpă, vorba lui Donald Trump, care a și anunțat că nu vrea să mai audă de așa ceva. Potrivit măsurii numărul 5 din din Memorandumul ministrului Energiei, rețeaua de transport nu funcționează pe principiul ”plătești doar dacă o folosești direct”.

Siguranța Sistemului Energetic Național depinde de gestionarea continuă a întregii rețele, un efort complex și esențial realizat de specialiștii de la operatorii de transport și distribuție. Chiar dacă acest serviciu nu este vizibil pentru toți consumatorii, el există și este indispensabil. Dacă o anumită categorie de consumatori nu plătește tarife de distribuție și transport, înseamnă că povara financiară va fi transferată către ceilalți consumatori – populație, companii, instituții publice, spitale, școli și gospodării. Eliminarea unei categorii de la contribuție nu înlătură costul, ci se împarte celorlalți. Prosumatorii înregistrează scăderi considerabile de consum, dar beneficiază de aceleași servicii de rețea de distribuție și transport ca toți ceilalți consumatori. Tocmai de aceea, propunem introducerea unui tarif fix de distribuție/transport pentru prosumatori”, se arată în Memorandumul ministrului Energiei, Bogdan Ivan.

Taxă pe banii neîncasați

În primul rând, prosumatorii plătesc absolut toate taxele pe energia consumată din rețea, ca orice alt cetățean. Probabil ministrul se referă la taxe pe energia injectată în rețea de prosumatori, dar pe aia oricum nu le-o plătește decât după doi ani de la facturare, la regularizare, iar la întârzierile în emiterea facturilor, poate chiar după 3 sau 4 ani. În al doilea rând, energia livrată în rețea este deja penalizată, fiind contractată cu prețuri de două sau de trei ori mai mici decât cele cu care furnizorii o vând consumatorilor.

Președintele Asociației Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE), Dan Pîrșan, susține că motivul invocat de Ministerul Energiei pentru această suprataxă este că rețeaua de distribuție ar avea costuri ascunse, iar prosumatorii, consumând mai puțin din rețea, sunt penalizați și puși să plătească în plus pentru întreținerea acesteia. ”Măsura încalcă direct trei directive din legislația europeană. Una dintre ele este Directiva RED III, care prevede că tarifele de rețea trebuie să fie cost-reflective, adică să reflecte costul real al utilizării rețelei. Dacă prosumatorul consumă local energia și aproape nu folosește rețeaua, nu poate fi taxat identic cu un consumator care depinde constant de rețeaua națională. Cu alte cuvinte, exact opusul interpretării propuse de ANRE și de partenerii lor din asociațiile producătorilor, furnizorilor și distribuitorilor”, a precizat Dan Pîrșan, președintele APCE.

Reglementare ostilă

Conducerea APCE a solicitat oprirea oricăror tentative de reglementare ostilă împotriva prosumatorilor și a comunităților de energie. Chiar dacă, momentan, propunerea a dispărut din varianta finală a Memorandumului, îngrijorător rămâne faptul că ea a fost prezentată ca o soluție de reducere a facturilor pentru români prin taxarea prosumatorilor, susține APCE.

”Prosumatorii nu sunt problema, ci soluția. Penalizarea celor care investesc în energie verde și reduc povara pe rețea este o aberație periculoasă. Europa întreagă sprijină autoconsumul și comunitățile energetice. România trebuie să urmeze aceeași cale, nu să inventeze taxe împotriva viitorului”, a mai declarat președintele APCE, Dan Pîrșan.

Arde Bundesliga: Bayern – RB Leipzig, 6-0, se poate rejuca!

0

Scandal uriaș în Bundesliga după meciul Bayern – RB Leipzig, încheiat cu 6-0 pentru bavarezi. În ciuda scorului categoric, arbitrajul a stârnit o furtună de reacții, după ce un gol valabil al lui Antonio Nusa a fost anulat în mod neregulamentar, în urma unei decizii VAR controversate.

Totul s-a petrecut vineri seară, la scorul de 4-0 pentru Bayern. În minutul 64, Antonio Nusa a redus din diferență, după o fază lucrată rapid de Leipzig. Bucuria oaspeților a durat doar câteva minute: brigada condusă de Florian Badstübner a invalidat golul, după cinci minute de discuții tensionate cu arbitrii din camera VAR.

Motivul invocat? La originea fazei ar fi stat o lovitură liberă executată neregulamentar de fundașul Castello Lukeba. „Mingea n-a stat, Lukeba a tot mișcat-o”, a reclamat Joshua Kimmich, căpitanul lui Bayern.

Deși „centralul” nu observase nimic pe teren, iar faza continuase cu mai multe atingeri, inclusiv una a lui Jonathan Tah, VAR-ul a intervenit și a atras atenția asupra modului incorect de executare a loviturii libere.

O decizie care încalcă protocolul

Intervenția arbitrilor video a fost însă în afara regulamentului. Regulile IFAB prevăd clar că VAR poate interveni doar în situații legate de goluri directe, cartonașe roșii, confuzii de identitate sau penalty-uri. În cazul lui Leipzig, Nusa nu marcase direct din pasa lui Lukeba, ci după ce mingea fusese jucată de mai mulți fotbaliști, inclusiv un adversar.

Cu toate acestea, Badstübner a fost convins de colegii săi din camera VAR să anuleze reușita, spre stupefacția jucătorilor și a staffului lui RB Leipzig.

Federația recunoaște greșeala

La scurt timp după finalul meciului, reprezentanții Federației Germane au confirmat neregula. „Din păcate, niciunul dintre arbitrii de pe teren nu a observat că Lukeba nu a executat corect. Golul a fost verificat de VAR, dar, strict vorbind, modul de executare a unei lovituri libere nu intră în atribuțiile sale. Din cauza protestelor neobișnuit de vehemente ale celor de la Bayern, arbitrul s-a simțit obligat să întrebe. VAR a decis apoi, în interesul fotbalului, să facă o excepție și să analizeze”, au transmis oficialii.

Astfel, Federația a recunoscut practic că golul lui Nusa ar fi trebuit validat și că anularea lui s-a făcut printr-un abuz de procedură.

„O instanță sportivă ar trebui să decidă”

Reacțiile nu au întârziat să apară. Manuel Graefe, fost arbitru FIFA și una dintre vocile respectate ale arbitrajului german, a spus răspicat: „O instanță sportivă ar trebui să decidă dacă meciul trebuie rejucat. Totuși, Leipzig, învinsă cu 6-0, ar face mai bine să lase lucrurile așa. Echipa de arbitraj și Lukeba și-au învățat cu siguranță lecția din cele întâmplate”.

Cu alte cuvinte, există temei legal pentru ca Leipzig să depună contestație și să solicite rejucarea meciului, dar șansele de succes sunt reduse, mai ales în condițiile diferenței uriașe de scor. Totuși, precedentul creat ridică semne serioase de întrebare asupra modului în care funcționează protocolul VAR în Bundesliga.

Un scandal cu bătaie lungă

Cazul riscă să devină unul de referință. Dacă Leipzig ar decide să meargă în instanță sportivă, procesul ar putea dura săptămâni și ar arunca Bundesliga într-o situație complicată, cu posibile amânări și discuții juridice interminabile.

Mai mult, episodul pune din nou sub semnul întrebării felul în care VAR-ul este aplicat și interpretat. Introdus pentru a elimina greșelile evidente, sistemul ajunge acum să provoace și mai multe controverse, după ce depășește limitele impuse de regulament.

Dennis Man, pulverizat în Olanda după debutul la PSV Eindoven!

1

Dennis Man a avut un debut de uitat în tricoul lui PSV Eindhoven. Titularizat contra lui Groningen, internaționalul român a prins doar 45 de minute, fiind schimbat la pauză, într-un meci câștigat de campioana Țărilor de Jos cu 4-2. Înlocuitorul său, Esmir Bajraktarevic, a făcut „dubla” și a fost omul partidei.

Presa olandeză și antrenorul Peter Bosz nu l-au iertat pe Man pentru prestația modestă.

După transferul său de la Parma pentru 7,5 milioane de euro plus bonusuri, Dennis Man a avut parte de o perioadă scurtă de adaptare la noua echipă. Rezervă neutilizată în prima etapă cu Twente, românul  a fost aruncată în luptă contra lui Groningen, profitând de accidentarea vârfului Plea, care l-a forțat pe Bosz să-l mute pe Perišić în centrul atacului. Locul croatului din banda dreaptă i-a revenit lui Man.

Totuși, prestația lui a fost departe de așteptări. În cele 45 de minute pe teren, Man nu a reușit niciun dribling din cele patru încercate și a părut lipsit de inspirație. La pauză, când scorul era 1-1, Peter Bosz a decis să-l retragă, introducându-l pe tânărul bosniac Esmir Bajraktarevic, care avea să schimbe soarta meciului.

Bosz, tranșant: „Superficial și plat”

Antrenorul lui PSV nu a menajat deloc debutul slab al românului. „Îl știu de la antrenamente, de aceea l-am transferat. Este un fotbalist periculos prin driblingurile sale. Dar astăzi a evoluat superficial, jocul lui a fost plat. Nu mi-a plăcut deloc prima repriză, a fost una mediocră. Noroc că în a doua parte am arătat mai bine și victoria e meritată”, a spus Bosz la final.

În același timp, tehnicianul a remarcat și diferența clară adusă de Bajraktarevic. Bosniacul de 20 de ani a înscris două goluri și a fost desemnat omul meciului, eclipsând complet debutul românului.

Presa olandeză l-a „tăvălit” pe Man

Dacă Peter Bosz a fost direct, presa olandeză a fost chiar mai dură. „Driblerul român nu a impresionat la debut și i-a făcut pe fani să tânjească după Johan Bakayoko. A fost lăsat în umbră de Bajraktarevic, care a marcat imediat după ce l-a înlocuit la pauză”, a notat De Telegraaf..

Într-un fotbal unde fanii au cerințe imense, startul ratat al românului a atras inevitabil comparații cu Bakayoko, jucătorul pe care Man este văzut drept succesor direct. Deocamdată însă, evoluția sa nu a convins și va avea nevoie rapid de o schimbare de ritm pentru a nu-și pierde locul în planurile lui Bosz.

Misiune dificilă pentru Man

Ajuns la 26 de ani într-un moment de maturitate sportivă, Man și-a legat viitorul de PSV până în 2029, semnând un contract pe patru ani, perioada în care va îmbrăca tricoul cu numărul 27. Așteptările la Eindhoven sunt însă mari, iar competiția pe post este acerbă.

Pentru el, provocarea este clară: trebuie să demonstreze rapid că are forța să fie un jucător decisiv într-o echipă cu pretenții europene. Altfel, începutul său la PSV riscă să fie catalogat drept un eșec, iar fanii să rămână cu regretul că Bakayoko a plecat prea devreme.

UE, lovită crunt de sărăcie. Subnutriția, o amenințare reală pentru segmente largi ale populației europene

Avizul Comitetului Economic și Social European privind modalități de abordare a scăderii puterii de cumpărare și a riscului de creștere a inegalităților, a excluziunii și a marginalizării arată că subnutriția reprezintă o amenințare reală pentru segmente largi ale populației UE. Cauzele sunt legate de prețurile mari la energie și alimente, care obligă populația UE să taie drastic din cheltuielile pentru hrană. Totodată, Comitetul atrage atenția că cei mai bogați 10 % dețin 56% din bogăția netă, în timp ce jumătatea inferioară deține doar 5%.

Încet, dar sigur, Uniunea Europeană o ia pe urmele Somaliei. Comitetul Economic și Social European (CESE) a pus în discuție pentru prima oară fenomenul subnutriției, care se manifestă tot mai pregnant în rândul cetățenilor UE. Scăderea puterii de cumpărare a gospodăriilor europene poate deveni o gravă problemă de sănătate publică, a avertizat CESE.

”Subnutriția sau malnutriția reprezintă o amenințare reală pentru segmente largi ale populației europene. Aproximativ o zecime dintre gospodării se confruntă cu cheltuieli catastrofale pentru plata serviciilor de sănătate. Aceasta înseamnă că cheltuielile cu asistența medicală suportate de aceste gospodării depășesc resursele de care ele dispun pentru a plăti pentru asistența medicală. Acest lucru poate avea impact asupra asistenței medicale preventive și poate duce la întârzierea diagnosticării, ceea ce poate avea efecte grave asupra oamenilor și asupra sistemelor de sănătate”, se arată în Avizul CESE.

Potrivit acestuia, inflația constituie un motiv de îngrijorare, iar salariile reale rămân sub nivelul din 2019, în condițiile unor diferențe semnificative între salariile medii în Europa. Inegalitatea în materie de bogăție rămâne o problemă majoră în UE: cei mai bogați 10% dețin 56% din bogăția netă, în timp ce jumătatea inferioară deține doar 5%, arată CESE.

A crescut costul vieții

Comitetul european și-a manifestat îngrijorarea cu privire la pierderea puterii de cumpărare și la creșterea costului vieții cu care se confruntă gospodăriile din UE, cauzate de efectele combinate ale pandemiei de Covid-19, ale războiului Rusiei împotriva Ucrainei, ale crizei energetice care a urmat și ale unei creșteri fără precedent a inflației. În 2023, 94,6 milioane de persoane din UE (21% din populație) erau expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială, iar 10,6 % din populație nu și-a putut încălzi locuința în mod corespunzător, numărul acestora crescând accelerat în 2024 și 2025.

Cheltuielile cu locuința au redus venitul disponibil, pentru 10,6 % dintre gospodăriile din orașe și 7 % dintre gospodăriile din zonele rurale acestea depășind 40 % din venitul disponibil. Totodată, prețurile ridicate ale energiei afectează grav competitivitatea industriilor, a întreprinderilor și, în special, a IMM-urilor europene, ducând și la creșterea prețurilor pentru produsele și serviciile pe care le furnizează. Deși efectele pierderii puterii de cumpărare sunt resimțite de majoritatea gospodăriilor, în majoritate statelor membre, cele mai afectate sunt gospodăriile cu venituri mici și venituri medii din categoria inferioară, semnalează CESE.

Se cere plafonarea prețurilor la energie

Pentru a atenua riscurile de inegalitate, excluziune socială și marginalizare cauzate de pierderea puterii de cumpărare, CESE recomandă  să se instituie, în mai multe domenii, la nivelul adecvat, politici tarifare adecvate, inclusiv plafoane pentru prețurile energiei electrice, în special pentru costul facturilor la energie. Măsura este necesară pentru a preveni specula cu această resursă fundamentală, având în vedere impactul său asupra altor bunuri esențiale, cum ar fi alimentele, și asupra prețurilor acestora. În acest sens, ar fi recomandabil să se reformeze modul de funcționare a pieței energiei a UE, pentru a se asigura un sistem energetic eficient, care să garanteze o aprovizionare cu energie la prețuri accesibile, susține Comitetul.

Hackerii ruși se distrează. Au blocat site-uri din sectorul energetic, bancar, transporturi și administrația centrală și locală

Raportul de activitate pe anul 2024 al Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC) arată că hackerii ruși s-au distrat copios blocând site-uri din sectorul energetic, bancar, transporturi, telecomunicații și administrația centrală și locală. Țintele din administrație au fost, printre altele, Guvernul României, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Ministerul Afacerilor Interne, Senatul României, Ministerul Afacerilor Externe, precum și Primăria Municipiului București.

Atacurile cibernetice de tip denial-of-service (DDoS), care inundă un serviciu online țintă cu o cantitate masivă de trafic de internet, făcându-l indisponibil pentru utilizatorii legitimi, au fost singurele atribuite rușilor, anul trecut, conform raportului de activitate pe 2024 al Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC).

Practic, hackerii ruși s-au distrat blocând site-urile instituțiilor, companiilor și băncilor din România, dat fiind că, spre deosebire de alte tipuri de atacuri, acesta este unul destul de blând, principalele consecințe fiind daunele aduse reputației organizației vizate. Atacuri DDoS de proveniență rusească au vizat, în țara noastră, două companii din sectorul energetic, Rompetrol și Mol România, 17 din sectorul bancar, printre care Alpha Bank, Banca Transilvania, Banca Comercială Română, Creditcoop, Exim Bank, Edificium, Banca Națională a României, Banca Română de Credite și Investiții, Bursa de Valori București și Fondul Garantare a Depozitelor Bancare, și 3 din telecomunicații și infrastructura digitală, Orange, Telekom și GTS. Din domeniul transporturilor, țintele rușilor au fost Compania Națională de Căi Ferate, Compania Națională de Administrare a Infrastructurilor Rutiere (CNAIR), Compania Națională Aeroporturi București, Portul Constanța, Astra Trans Carpatica Feroviar, Aeroportul Băneasa și Metrorex.

Unde este protecția?

În administrația publică centrală și locală, atacurile DDoS de proveniență rusească s-au produs la Guvernul României, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Directoratul Național de Securitate Cibernetică, Ministerul Afacerilor Interne, Senatul României, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Turismului și Primăria Municipiului București. Culmea este că acest tip de atacuri cibernetice pot fi evitate foarte ușor.

Potrivit literaturii de specialitate, apărarea împotriva DDoS se face prin monitorizarea traficului de rețea pentru modele neobișnuite și vârfuri bruște, limitarea numărului de solicitări de la o singură sursă, precum și distribuirea traficului pe mai multe servere de către rețele de livrare de conținut. Totodată, furnizorii de cloud pot oferi servicii specializate pentru a detecta și atenua atacurile DDoS. Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) susține, însă, că numărul acestor atacuri a scăzut de la 117 în 2023, la 72 în 2024, datorită îmbunătățirii monitorizării serverelor și a protecției împotriva atacurilor volumetrice la nivel național, organizațiile din sectorul public și privat adoptând din ce în ce mai mult servicii și soluții de protecție cibernetică.

Hackeri de mâna a doua

Potrivit DNSC, atacuri de tip brute-force, având la bază IP-uri sursă găzduite în Rusia, au fost efectuate asupra infrastructurilor Primăriei Municipiului București, Societății de Transporturi București, Autorității Feroviare Române și Universității din București. Atacurile de tip brute-force (forță brută) sunt o metodă de securitate cibernetică în care atacatorii încearcă sistematic toate combinațiile posibile de parole sau chei pentru a obține acces neautorizat la un sistem, cont sau date. Aceste atacuri se bazează pe forța calculului pentru a ghici parola corectă, iar durata lor variază de la secunde (pentru parole slabe) la luni sau ani (pentru parole complexe).

La război să meargă useriștii și vitejii cu pensii speciale

1. Armata va trimite ordine de chemare pentru rezerviștii sub 60 de ani. Da? 60 de ani? Am un prieten care face analogii deplasate. ”Ce stat abuziv a mai chemat la oaste, în 1945, bărbații de 15 și de 70 de ani? Adică pe nepot și pe bunic, fiindcă tatăl murise pe front.” Nu sunt de acord cu acest nesimporc, nu așa se gândește în U.E. Eu ador U.E. și îi dedic ode. ”Lapte și miere ne dă Uniunea Europeană./ Din când în când și câte o banană.” Din când în când spre zilnic.

   2. Eu sprijin Ucraina, dar sunt oameni care iubesc această țară prietenoasă mai mult decât mine. E vorba despre useriști. Parțial eclozații ar apăra cu un devotament inegalabil palatul pe care eroul Zelenski și l-a făcut la Forte dei Marmi. Cu bani cinstiți. La luptă, useriștii mei, că m-am săturat să văd la televizor, în fiecare septembrie, cum adunați mucuri de țigări de pe plajă și vă dați martiri, după ce ați luat banii de la oengeurile de mediu! Pe front trebuie să se ducă trotinetarii caraghioși și, în primul rând, apeviștii care iau pensii speciale. O fi sau nu momentul să-și justifice privilegiile pentru vitejie?

  3. Ucraina nu va pierde războiul. Rusia nu va pierde războiul. SUA nu va pierde războiul. Uniunea Europeană și, în primul rând, România, au pierdut războiul economic. Victorieeee!

  4. E mare scandal legat de curierii nepalezi. Fără nicio ironie, vă garantez că toți curierii nepalezi pe scutere și biciclete știu mai bine regulile de circulație decât useriștii care merg cu trotinetele pe contrasens și avariază oglinzile laterale ale autoturismelor. Sute de șerpași nepalezi au ajuns pe vârfurile din Himalaya. Și toți cărau rucsacul cu o distincție inaccesibilă lui Nicușor Dan, drumețul de la Roșia Montană.

    5. Eu vreau să fiu servit și la restaurant de chelneri nepalezi. Că altfel intru în greva foamei. Și meniul să fie tot în nepaleză. Cel mai mult îmi plac sarmalele nepaleze.

6. Citez din Paul Cernat, conferențiar universitar la catedra de Istorie a literaturii române a Facultății de Filologie. ”Toate evaluările economice profesioniste disponibile arată că așa-zisa <<reformă>> din educație, centrată pe comasări de școli, reduceri de sporuri, creșteri ale numărului de elevi în clase și creșteri de norme didactice, nu are absolut nimic de a face cu economiile necesare în vederea reducerii deficitului, ci cu un program ideologic de capturare și remodelare în beneficiul și sub tutela <<privatului >> a învățământului și școlilor (de stat), fapt valabil și pentru domeniul medical.”

  7. Într-o țară pe care a distrus-o Uniunea Stricaților din România, profesorii și medicii sunt singurii bugetari discriminați.

Grădinăritul ca terapie: cum lucrul cu solul, plantele și natura îți reglează sistemul nervos

Într-o eră a ecranelor, a orașelor aglomerate și a stresului constant, oamenii caută tot mai mult refugiu în natură. O formă surprinzător de eficientă de „medicament verde” este chiar grădinăritul – fie că vorbim de o grădină adevărată, fie doar de câteva ghivece pe balcon. Cercetările recente arată că interacțiunea cu solul și plantele nu este doar relaxantă, ci are efecte reale asupra sistemului nervos, imunității și sănătății mentale.

Solul – un „probiotic” natural pentru creier

În pământ există o bacterie benefică, Mycobacterium vaccae, despre care studiile arată că stimulează secreția de serotonină, neurotransmițătorul responsabil pentru bună dispoziție.

Practic, atunci când îți bagi mâinile în sol, corpul tău primește un „boost” natural care reduce anxietatea și simptomele depresive. Nu e doar o metaforă: grădinăritul activează aceleași căi neuronale ca plimbările în natură sau meditația.

Cum ajută grădinăritul sistemul nervos

  1. Reduce stresul cronic – contactul cu verdele și cu ciclurile naturii reglează cortizolul.
  2. Induce starea de mindfulness – grădinăritul este o activitate lentă, repetitivă, care te aduce în prezent.
  3. Îmbunătățește somnul – expunerea la lumină naturală și activitatea fizică moderată susțin secreția de melatonină.
  4. Întărește memoria și concentrarea – cercetări japoneze arată că grădinăritul zilnic scade declinul cognitiv la vârstnici.

Terapii verzi pentru toată lumea

Nu e nevoie să ai o curte sau un teren pentru a beneficia de aceste efecte. Există soluții simple:

  • Balcon sau apartament: plante aromatice (busuioc, mentă, rozmarin) cresc ușor în ghivece și aduc un plus de aromă meselor.
  • Terasă sau ferestră: jardiniere cu flori de sezon – stimulează simțurile vizual și olfactiv.
  • Birou: plante verzi rezistente (ficus, aloe vera, sansevieria) – reduc stresul și purifică aerul.
  • Microgrădină: germinarea semințelor (broccoli, linte, ridiche) aduce hrană vie și vitamine.

Sfaturi verzi pentru echilibru emoțional

  • Petrece zilnic 10–15 minute cu plantele tale: udă-le, vorbește cu ele, observă-le.
  • Alege plante pe care le poți folosi în bucătărie – senzația de utilitate amplifică starea de bine.
  • Creează un mic ritual: dimineața, verifică plantele în loc să deschizi telefonul.
  • Nu căuta perfecțiunea: procesul e important, nu doar rezultatul.

Concluzie

Grădinăritul nu mai este doar un hobby al bunicilor. Este o formă de terapie accesibilă, care îmbină mișcarea, contactul cu natura și beneficiile microbiomului din sol. Într-un apartament urban sau într-o casă cu grădină, plantele pot deveni parteneri de echilibru emoțional.

🌱 Atingerea pământului, creșterea unei plante și observarea ciclului vieții sunt lecții simple prin care natura ne amintește că echilibrul și sănătatea se cultivă zilnic.

 

VIDEO. Turist încătușat și amendat, după ce ignorat steagul roșu și a refuzat să iasă din mare/În ce stațiune s-a întâmplat totul

2

În ultima perioadă s-a vorbit adesea despre faptul că unii turiști veniți pe litoral aleg să ignore steagul roșu arborat în stațiuni, care indică faptul că nu au voie în apă, dar și eforturile salvamarilor de a-i face să înțeleagă că se supun unor riscuri mari, intrând în valurile agitate ale mării.

În tot acest context, s-a aflat că un turist a fost încătușat și, ulterior, amendat de către jandarmi, vineri, 22 august, în stațiunea Venus.

Turistul aflat în vacanță pe litoral a părut atât de hotărât să facă o baie în mare, deși era arborat steagul roșu – semn că scăldatul e interzis-, încât a intrat nu doar în vizorul salvamarilor, ci și al jandarmilor. Oamenii legii au fost chemați pe plajă tocmai de către salvamarii care nu reușiseră să-l convingă pe turist să iasă din apa mării.

Salvamarii din Venus au chemat jandarmii

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Constanța au anunțat că vineri, în jurul orei 11, jandarmii din cadrul Detașamentului Mangalia au fost solicitați, de către salvamarii din stațiunea Venus, să intervină după ce un turist a refuzat să iasă din apă, deși era arborat steagul roșu – semnal care interzice scăldatul.

Odată ajunși la fața locului, jandarmii ar fi încercat să-l convingă pe bărbatul ieșit din apă să se legitimeze, doar că acesta n-ar fi vrut să prezinte actele de identitate.

Amendat cu 2.500 de lei

„Din cauza condițiilor meteo și a mării agitate, salvamarii au interzis accesul în apă, însă bărbatul a ignorat avertismentele și apelurile repetate, punându-și viața în pericol. La fața locului, jandarmii au fost nevoiți să îl încătușeze, întrucât acesta a refuzat să se legitimeze și a avut un comportament recalcitrant.

În cele din urmă, la insistențele soției și ale avocatului său, bărbatul a acceptat să prezinte actele de identitate și a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.500 de lei”, au transmis reprezentanții IJJ Constanța.

De altfel, jandarmii constănțeni fac apel la turiști să respecte indicațiile salvamarilor și ale autorităților, subliniind faptul că marea este imprevizibilă.

„Le reamintim tuturor celor aflați pe litoral:

• Steagul roșu înseamnă interdicție totală de a intra în apă;
• Ignorarea semnalelor și indicațiilor salvamarilor înseamnă punerea în pericol a propriei vieți și a celor care ar putea fi chemați să intervină;
• Refuzul de a respecta legea poate atrage sancțiuni severe”, transmit cei de la IJJ Constanța.

Cutremur în România, vineri după-amiază. Seismul a avut magnitudinea de 4,4

0

Un cutremur de peste 4 grade pe scara Richter a avut loc vineri după-amiază, 22 august, în România. Seismul, unul mediu ca magnitudine, s-a produs în județul Gorj.

Conform primelor informații făcute publice de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), cutremurul cu magnitudinea 4,4 s-a produs vineri, la ora 14:18, în Oltenia, la o adâncime de 15 kilometri.

Cutremurul, la o adâncime de 15 kilometri

„În ziua de 22 August 2025, la ora 14:18:14 (ora locală a României), s-a produs în Oltenia, Gorj un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.4, la adâncimea de 15.0 km.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 16km NV de Târgu Jiu, 67km S de Hunedoara, 73km NE de Drobeta-Turnu Severin, 81km S de Deva, 93km V de Râmnicu Vâlcea”, conform infp.ro.

Nu este singurul seism ce a avut loc recent în România. Joi, 21 august, în zona seismică Vrancea, Buzău s-a produs un cutremur de 3,5 grade. În primă fază, specialiștii anunțaseră că seismul – ce a fost înregistrat la ora 11:02 – avusese 3,2 grade. Ulterior, magnitudinea cutremurului a fost revizuită, la fel și adâncimea la care s-a produs.

Amintim că alte două cutremure de 4,4 pe Richter au avut loc pe data de 13 februarie, în judeţul Buzău, respectiv pe 11 mai – în judeţul Vrancea.

Protest spontan al minerilor din Valea Jiului, pentru că nu și-au primit încă salariile. „Este o stare de tensiune”

2

Nemulțumiți de întârzierea plății salariilor, mai mulți mineri din Valea Jiului au ales să declanșeze vineri, 22 august, un protest spontan. Unii dintre ei s-au blocat în subteran, la Vulcan, iar alții protestează în fața sediului exploatării de la Lupeni – din câte a precizat un lider sindical.

Minerii din Valea Jiului au declanșat vineri un protest spontan, la mai multe exploatări de cărbune, nemulțumiți de faptul că banii de salarii, întârziați cu două zile față de data normală, nu le-au intrat încă pe carduri.

Câmpean: Este o stare de tensiune generată de faptul că minerii nu au primit încă salariile

Șeful Sindicatului „Muntele”, Darius Câmpean, a dat mai multe detalii despre această situație.

„Este o stare de tensiune generată de faptul că minerii nu au primit încă salariile. Minerii de la Vulcan, schimburile 1 și 2, s-au blocat în subteran, minerii de la Lupeni protestează în fața sediului exploatării, iar la mina Livezeni protestul se desfășoară în sala de pontaj”, a declarat președintele Sindicatului Muntele, Darius Câmpean, pentru Agerpres.

Guvernul a adoptat joi o OUG prin care sunt alocați bani pentru salariile minerilor din Valea Jiului

Totodată, liderul sindical a anunțat că a fost informat că ministrul Energiei a semnat un ordin prin care au fost deblocate sumele necesare pentru plata salariilor minerilor, așteptându-se ca banii să intre în Trezorerie și apoi să fie virați pe cardurile angajaților Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ).

Nu în ultimul rând, sindicaliștii mai spun că directorul general al CEVJ ar fi garantat că banii de salarii vor intra în cursul zilei de vineri și că, în caz contrar, își va prezenta demisia din funcție. Directorul general al CEVJ, Eduard Mija, nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere oficial.

Ar mai fi de menționat faptul că Guvernul a adoptat joi o ordonanță de urgență prin care sunt alocați bani pentru salariile minerilor din Valea Jiului.

Ordonanța de urgență completează cadrul financiar necesar pentru acoperirea diferenței dintre sumele aprobate prin Legea bugetului și necesarul stabilit prin OUG nr. 13/2025, în vederea asigurării continuității lucrărilor de închidere, punere în siguranță și ecologizare a minelor de huilă necompetitive Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan, precum și respectarea obligațiilor asumate față de Comisia Europeană în cadrul Planului de închidere 2023 – 2032.

Potrivit unui comunicat transmis de Palatul Victoria, suplimentarea va permite finanțarea lucrărilor de punere în siguranță a lucrărilor din subteran, precum și plata drepturilor salariale și a plăților compensatorii pentru angajații afectați.

În cadrul Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ) își desfășoară activitatea circa 2.400 de angajați – mineri și energeticieni, de la minele Lonea, Lupeni, Livezeni, Vulcan și de la termocentrala Paroșeni.

Citiți și: Fondul de rezervă al Guvernului, folosit pentru închiderea minelor

Asia Express – Jurnal de călătorie sau jurnal de chin?

Anda Adam și Joseph au apărut aseară în episodul 6 din Jurnalul de călătorie de la Asia Express ca niște soldați obosiți, povestind cum luna lor de miere s-a transformat în maraton de nervi și cardio non-stop. Sincer, dacă asta e “aventura vieții”, mai bine îți iei un city-break la Călărași decât să-ți cari rucsacul prin Asia până îți cade umărul.

Joseph, cu background sportiv, încă mai rezistă, dar Anda? A explicat că “nu e normal să faci cardio 12 ore pe zi”. Corect, dar atunci care e ideea show-ului? Să vezi cum vedetele românești cad pe capete, urlă de foame și se roagă de localnici pentru un pat? Asta nu e cultură, e supraviețuire televizată.

“Luna de miere” – varianta Asia Express

Anda a zis că asta trebuia să fie luna lor de miere. Really? Serios acum, cine-și face luna de miere într-o competiție în care mănânci ce nu recunoști pe farfurie și te duci cu camera după tine în fiecare toaletă improvizată? Mai lipsea să ne spună că între probele de alergat au și romantism la lumina becului ars dintr-un hostel.

Promisiunile de la nuntă (“la bine și la greu”) s-au transformat în “la foame și la cărat rucsac”. Asta nu mai e dovadă de iubire, e un test de rezistență ca la Survivor.

Antena 1 și obsesia cu chinul românilor

Și aici e marea întrebare: de ce insistă Antena 1 să vândă “cultura altor țări” prin scene în care românii cad pe jos de oboseală sau plâng pe marginea drumului? Dacă voiai cultură, fă un documentar. Dar dacă vrei rating, bagi vedete cu fițe în situații penibile, și le spui oamenilor de acasă că “uite ce greu e în Asia”.

Asia Express Anda Adam
anda-adam-si-joseph-in-asia-express

Zici că e manual de influencereală cu lacrimi: filmăm vedete că plâng, edităm dramatic, punem muzică de suspans și gata, episodul e viral. În realitate, e doar entertainment de duzină care ne arată cum vedetele se descompun, nu cum se descoperă.

Verdict

Asia Express nu mai are nicio legătură cu descoperirea culturilor. E doar un test de anduranță unde Antena 1 își bate joc de vedete și vinde publicului iluzia că se uită la “călătorii memorabile”. De fapt, e același “chin filmat”, pus pe repeat, cu mai multe lacrimi și replici siropoase.

O nouă performanță pentru România – aur la Olimpiada Internațională de Lingvistică. Ioana-Steliana Barbu, în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

1

Ioana-Steliana Barbu a câștigat medalia de aur la Olimpiada Internațională de Lingvistică 2025, desfășurată la Taipei, Taiwan. Competiția a reunit peste 400 de participanți din 43 de țări, iar proba individuală rămâne una dintre cele mai dificile din circuitul olimpiadelor de științe pentru liceeni.

Olimpiada nu testează literatură sau reguli de limbă, ci raționament pe date lingvistice. Elevii primesc cinci probleme și au șase ore să deslușească tipare din limbi reale: sisteme de numerotare, flexiuni verbale, reguli fonetice. Nu se cer cunoștințe teoretice de lingvistică, dar se verifică logica, atenția la detaliu și capacitatea de a construi o soluție coerentă.

Aurul de la Taipei vine după un parcurs în creștere. În 2024, în Brazilia, Ioana a obținut Mențiune, iar anul acesta a trecut la cel mai înalt nivel al podiumului. E aceeași linie pe care o arată și notele din școală: absolventă a Colegiului Național „Spiru Haret” din Tulcea, Ioana a încheiat Bacalaureatul cu 9,98 (10 la Limba română, 10 la Matematică, 9,95 la Informatică). În 2021, la Evaluarea Națională, a avut media 10.

Urmează Facultatea de Automatică și Calculatoare (Universitatea Națională de Știință și Tehnologie București), unde vrea să îmbine matematica și tehnologia cu proiecte cu utilitate publică. „Mi-aș dori să contribui la organizarea și popularizarea acestei olimpiade la noi în țară și, desigur, să compun probleme interesante pentru generațiile care vin”, spune Ioana. E genul de plan care leagă experiența din concurs de ceea ce poate ajunge în școli și în comunități.

Performanța îi aduce Ioanei și o recunoaștere la nivel național: a fost inclusă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, ediția 2025, derulată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Proiectul strânge laolaltă elevi și studenți cu rezultate reale în știință, cultură și sport și le oferă vizibilitate pentru proiectele pe care vor să le ducă mai departe.

În spatele medaliei rămâne munca pe termen lung: antrenamente pe seturi de probleme, simulări de concurs, serii întregi în care un indiciu găsit la timp schimbă rezolvarea. Iar următorul pas e începutul facultății și implicarea în activități prin care olimpiada de lingvistică să fie mai cunoscută și mai accesibilă elevilor din România.

Germania dă tonul: Europa trebuie să trimită „zeci de mii de soldați” în Ucraina!/Românii, chemați la război împotriva Rusiei

Un militar german de rang înalt a cerut joi liderilor europeni să nu minimizeze sarcina militară necesară asigurării păcii în Ucraina, ci să fie sinceri cu privire la provocări.

Liderii europeni din NATO nu trebuie să fie naivi atunci când discută despre o forţă de pace în Ucraina, ci trebuie să înfrunte realitatea că vor trebui să trimită zeci de mii de soldaţi în această ţară, pe termen lung, a declarat pentru Reuters şeful sindicatului militarilor germani, colonelul Andre Wuestner, notează News.ro.

Deși încearcă să medieze pacea între Moscova şi Kiev, preşedintele american Donald Trump a exclus trimiterea de trupe americane în Ucraina.

Atât preşedintele francez Emmanuel Macron, cât şi premierul britanic Keir Starmer s-au pronunţat în favoarea desfăşurării de trupe într-un acord postbelic, ca parte a unei coaliţii a celor dispuşi să ajute Ucraina, iar cancelarul german Friedrich Merz a semnalat, de asemenea, deschiderea Germaniei faţă de participarea la această misiune.

„Trebuie să îi fie clar lui Putin că suntem absolut serioşi în ceea ce priveşte garanţiile de securitate”

Colonelul Andre Wuestner, şeful Asociaţiei Forţelor Armate Germane, a cerut însă joi liderilor europeni să nu minimizeze sarcina militară, ci să fie sinceri cu privire la provocări, chiar dacă orice încetare rapidă a focului pare improbabilă.

„Nu va fi suficient să avem câţiva generali şi unităţi militare mai mici care să ocupe un post de comandă în Ucraina”, a afirmat Wuestner, a cărui organizaţie reprezintă peste 200.000 de militari activi şi pensionaţi.

„Încă de la început, trebuie să îi fie clar lui Putin că suntem absolut serioşi în ceea ce priveşte garanţiile de securitate”, a subliniat acesta. „Serioşi în ceea ce priveşte sprijinul acordat Ucrainei, serioşi în ceea ce priveşte asigurarea încetării focului şi serioşi în ceea ce priveşte răspunsul nostru în cazul în care Putin va încerca un alt atac asupra Ucrainei”, a insistat Andre Wuestner. O abordare de tip „bluff” ar fi o neglijenţă flagrantă şi ar creşte riscul unei escaladări – a avertizat colonelul.

Wuestner: „Europenii rămân nişte pitici militari şi deja reuşesc cu greu să îndeplinească noile angajamente NATO”

Acesta a estimat că fiecare dintre marile ţări din Coaliţia de Voinţă – precum Marea Britanie, Franţa şi Germania – ar trebui să trimită cel puţin 10.000 de soldaţi în Ucraina pe termen lung, ceea ce ar reprezenta o provocare enormă pentru forţele lor deja suprasolicitate şi insuficient echipate.

„Europenii rămân nişte pitici militari şi deja reuşesc cu greu să îndeplinească noile angajamente NATO pe care şi le-au luat la ultimul summit”, a afirmat Wuestner.

Totodată, el a ales să menționeze că „Europa este încă departe de a se putea apăra independent”. Prin urmare, este urgentă necesitatea de a accelera în sfârşit înarmarea şi consolidarea pilonului european al NATO, a conchis liderul de sindicat.


Ce anunțase recent președintele Nicușor Dan

Declarațiile lui Wuestner vin la scurt timp după ce președintele Nicușor Dan a dat asigurări că România va contribui la „garanții solide de securitate pentru Ucraina”. „O afirmație care sună măreață, aproape eroică, dacă nu ar fi, în realitate, un semnal de alarmă pentru fiecare cetățean: pe cine protejează România, de fapt? Poporul ei sau vecinul aflat în război cu cea mai mare putere nucleară de pe glob?

La un moment dat, în comunicatul redactat în grabă, pesemne între două drumeții montane și un popas la râu, președintele scapă și o frază enigmatică: „O Ucraină pașnică consolidează securitatea României și aduce beneficii vecinului nostru, Republica Moldova”.

Această exprimare ridică mai multe întrebări decât oferă răspunsuri. Se simt românii amenințați? Are Zelenski alte planuri în afară de a face pace? Sau trebuie să credem că România este un actor global responsabil, gata să riște totul pentru liniștea Kievului, în timp ce propriii cetățeni se luptă cu prețuri astronomice la energie și servicii publice precare?

Trump a spus „pas”

Dar, să ne uităm la „garanțiile solide” despre care vorbește președintele. Ce înseamnă ele, concret? Simplu: că facem alianță cu liderii europeni care au mers la Washington să se închine lui Donald Trump, sperând să obțină sprijin pentru trupe în Ucraina. În timp ce europenii fac calcule și planuri militare, Rusia avertizează clar: prezența oricăror trupe străine pe teritoriul Ucrainei va fi considerată o declarație de război și tratată ca atare!”

Citiți mai multe AICI: Nicușor Dan: „Vom contribui la garanții solide de securitate pentru Ucraina”. Dar pe români i-ai întrebat?

Citiți și: Mulțumim, USR! Mulțumim, Nicușoare: nu mai contăm deloc!

Negocieri, PR și prostie: Nicușor Dan – NO SIGNAL

Scumpirile nu ocolesc nici startul școlii. Câți bani ajung să scoată părinții din buzunar, pentru rechizite, la începutul acestui an școlar

0

Scumpirile din ultima perioadă nu ocolesc nici începutul de an școlar. Astfel că – având în vedere că mai sunt nici trei săptămâni până la începerea cursurilor în școli – părinții au început deja să facă primele cumpărături la capitolul rechizite, astfel încât copiii lor să fie cât mai bine pregătiți când vor merge la clase.

Ca să evite aglomerația, dar și cu ochii pe eventualele reduceri din magazine, părinții au început să pregătească, deja, coșul de cumpărături pentru școală. Și caută să achiziționeze pentru copiii lor un ghiozdan, penar – cât mai bine echipat, cu creioane colorate, carioci și stilou, dar și caiete, acuarele și bloc de desen.

Nu sunt puțini cei care se uită îngrijorați la rafturile cu rechizite, când văd de prețuri au produsele ce nu trebuie să lipsească din ghiozdanul elevilor, la începutul anului școlar. De la ghiozdan, caiete şi uniformă toate costă mai mult ca în 2024.

Anul acesta totul este mai scump, chiar și cu 30%, potrivit Antena 3, care a făcut o analiză estimativă pentru fiecare ciclu de învăţământ.

Câteva calcule pentru începutul de an școlar 2025-2026

Astfel, pentru clasele 0-4, costurile cu rechizitele sunt estimate între 300 şi 500 de lei. Prețul unui ghiozdan este cel care poate face diferența, dat fiind faptul că în unele cazuri doar acest accesoriu poate ajunge să coste 400 de lei. La aceste cheltuieli se adaugă şi costurile pentru haine şi încălţăminte, care variază între 400 şi 800 de lei.

Părinții elevilor de vârstă mai mare față de cei din clasele primare vor avea de scos și mai mulți bani din buzunar pentru a-și pregăti copiii pentru începutul anului școlar, în această toamnă. În cazul claselor 5-8, costurile cresc, dat fiind că rechizitele ajung să coste între 500 şi 700 de lei, iar vestimentația între 800 şi 1000 de lei.

Deja la ciclul liceal apar costuri cu câte 100, 200 de lei mai mari când vine vorba de pregătirea pentru startul anului școlar.