Acasă Blog Pagina 15

A început bătălia pentru apă. Se cere partajarea resurselor între statele UE

Comitetul European al Regiunilor a dezvăluit că instituirea unui sistem de partajare a resurselor de apă în cadrul politicilor de colaborare interteritorială, pe fondul unei crize tot mai mari la nivelul UE, a fost deja luată în calcul de Comisia Europeană. Totodată, organizația a solicitat inițiative la nivel european care să faciliteze interacțiunea dintre bazinele excedentare și cele deficitare, pentru a compensa aceste dezechilibre. Pe de altă parte, Comisia a cerut taxe mai mari pentru utilizarea apei, precum și sancțiuni severe împotriva captărilor de apă neautorizate.

Apa susține sănătatea umană, producția de alimente, ecosistemele și reglarea climei, dar este amenințată de numeroase provocări, inclusiv de substanțe chimice de origini diverse, de poluare cu materiale plastice etc. și de efectele profunde ale schimbărilor climatice, se arată într-un Aviz al Comitetului European al Regiunilor (CoR). Acesta a subliniat că modul în care apa este gestionată în prezent trebuie revizuit pentru a asigura reziliența în domeniul apei, inclusiv pentru agricultură, precum și în perspectiva atenuării schimbărilor climatice și prevenirii dezastrelor naturale.

Potrivit organizației, programele instituite în Uniunea Europeană pentru combaterea stresului hidric prin introducerea unor politici de economisire și de utilizare judicioasă a resurselor de apă existente, prin posibilitatea de partajare a resurselor de apă în cadrul politicilor de colaborare interteritorială și prin reutilizarea apei epurate trebuie să țină seama de caracteristicile speciale și de particularitățile teritoriilor insulare pentru a putea fi puse în aplicare, precum și de alte elemente care să garanteze aprovizionarea cu apă pentru a putea menține activitatea agricolă. În ce privește măsurile de economisire a apei,

Comisia Europeană cere statelor UE aplicarea unor tarife adecvate pentru apă, pentru a asigura utilizarea eficientă a acesteia, dar și adoptarea de sancțiuni suficient de disuasive împotriva captărilor și evacuărilor de apă ilegale, neînregistrate sau neautorizate.

Interacțiuni între bazine

CoR și-a manifestat îngrijorarea față de impactul enorm al schimbărilor climatice asupra economiilor regionale ale UE și asupra producției agricole, în special în ceea ce privește stresul hidric extrem cauzat de absența precipitațiilor sau excesul de precipitații și penuria de apă astfel cauzată. Organizația consideră că ar trebui să se ia în considerare punerea în aplicare a unor programe, practici și inițiative la nivel european care să faciliteze interacțiunea dintre bazinele excedentare și cele deficitare, pentru a compensa aceste dezechilibre.

Aceasta a salutat adoptarea unor programe europene care să promoveze tehnici avansate de irigare, reutilizarea apei, combaterea poluării apei și aplicarea unor metode mai durabile de gospodărire a apei la nivel regional și local care să se axeze pe reducerea cererii de apă și pe menținerea integrității ecosistemelor de apă dulce, protejând în același timp productivitatea agricolă și evitând restricțiile inutile în materie de utilizare a resurselor de apă. ”Promovarea tehnologiilor de economisire a apei și a soluțiilor inovatoare care optimizează gestionarea apei și promovează reziliența hidrică, împreună cu modernizarea infrastructurii, vor fi esențiale pentru asigurarea unui echilibru între durabilitate și competitivitate în sectorul agricol, mai ales în regiunile din sudul Europei și în unele regiuni ultraperiferice afectate în mod deosebit de deficitul de apă”, se arată în Avizul CoR.

Jos barajele!

Comitetul European al regiunilor a îndemnat Comisia să colaboreze efectiv cu autoritățile locale și regionale pe calea către o strategie europeană ambițioasă și cuprinzătoare în domeniul apei, pentru a integra apa în toate politicile UE. Totodată, acesta a reamintit că perturbările ciclurilor naturale ale apei duc la inundații, secete, pierderea ecosistemelor și degradarea solului, intensificând concurența pentru resurse limitate. ”Prin urmare, refacerea ciclurilor naturale ale apei și a ecosistemelor naturale este esențială pentru a spori retenția apei, sănătatea solului și reziliența biodiversității, sprijinind în cele din urmă competitivitatea pe termen lung în agricultură”, susține CoR, cu referire la eliminarea barajelor de pe râuri.

Alexis „Bad Boy” Mac Allister a comis-o!

0

Alexis Mac Allister, mijlocașul argentinian al lui Liverpool, traversează o perioadă tensionată în afara gazonului, după ce a fost dat în judecată de fosta sa parteneră, Camila Mayan. Tânăra solicită despăgubiri uriașe în urma despărțirii de starul „cormoranilor”, pe care îl acuză că i-a provocat prejudicii serioase după cei cinci ani petrecuți împreună.

Despărțirea celor doi a avut loc în 2022, la scurt timp după ce Mac Allister cucerea titlul mondial cu naționala Argentinei. Acum, Camila cere 5,3 milioane de euro, susținând că a renunțat la cariera sa și la viața din Argentina pentru a-l urma în Europa. Conform propriei declarații, ar solicita 250.000 de euro pentru fiecare lună în care a locuit alături de fotbalist în străinătate.

Mayan a vorbit deschis despre perioada dificilă prin care a trecut: „Am reușit să înving cancerul mamei mele, dar încă nu am depășit ce mi-a făcut el. Aflu lucruri despre el de la televizor. Încă procesez totul”, a spus ea într-o emisiune din Argentina.

Presa din Marea Britanie și Argentina a dezvăluit că ruptura dintre cei doi ar fi survenit după ce Mac Allister a început o relație cu Ailen Cova, nimeni alta decât cea mai bună prietenă din copilărie a Camillei. Relația a fost confirmată public în noiembrie 2024, iar între timp, fotbalistul a anunțat că va deveni tată pentru prima dată alături de noua sa parteneră.

Întrebat despre proces și acuzațiile de trădare, Mac Allister a declarat: „Drumurile noastre s-au separat. Ce urmează se va decide în instanță. Sunt liniștit, știu ce s-a întâmplat.”

Pe teren, sud-americanul continuă să fie o piesă importantă pentru Liverpool. Transferat de la Brighton în vara lui 2023 pentru 64 de milioane de euro, Mac Allister s-a impus rapid în echipa „cormoranilor”, confirmând statutul de campion mondial.

Noul star al lui Manchester City, viață de film

0

Tijjani Reijnders (26 de ani), noua achiziție a lui Manchester City, a parcurs un drum impresionant până la transferul în Premier League. Olandezul, adus recent pentru a umple golul lăsat de plecarea lui Kevin De Bruyne, nu a fost întotdeauna în lumina reflectoarelor. În urmă cu câțiva ani, lucra ca operator într-un supermarket pentru a câștiga bani de pâine.

Pe atunci, era doar un tânăr promițător în academia lui PEC Zwolle, însă familia sa l-a încurajat să înțeleagă valoarea muncii și a banului. Astfel, a ajuns să îmbine fotbalul cu un job în retail, experiență care i-a întărit caracterul și determinarea.

Reijnders nu a rămas mult în spatele tejghelei. Evoluțiile bune l-au propulsat mai întâi la RKC Waalwijk, apoi la AZ Alkmaar, iar ulterior a ajuns în Serie A, la AC Milan. În tricoul formației italiene, mijlocașul central a impresionat prin constanță, viziune și eficiență: 15 goluri și 5 assisturi în sezonul trecut, cifre care l-au adus rapid în vizorul cluburilor de top din Europa.

Manchester City a decis să mizeze pe el, plătind 55 de milioane de euro celor de la Milan, sumă care ar putea urca la 70 de milioane cu tot cu bonusuri. Oficializat recent pe Etihad Stadium, Reijnders a vorbit cu entuziasm despre șansa de a-l înlocui pe De Bruyne și și-a exprimat admirația față de un alt lider al liniei de mijloc, Ilkay Gundogan.

Rămâne de văzut dacă va avea ocazia să joace alături de mijlocașul german, aflat la final de contract, cu Galatasaray printre cluburile interesate de semnătura sa. Cert este că Manchester City a adus un jucător care și-a câștigat locul prin muncă, perseverență și modestie – exact valorile care definesc un campion.

Războiul, tot mai aproape. Parlamentarii cer scoaterea obiectivelor militare în afara orașelor

Obiectivele militare trebuie scoase în afara zonelor rezidențiale, se arată într-un proiect legislativ aflat pe masa Senatului. Inițiatorii susțin că pacea este mai fragilă ca oricând și că echipamentele și armamentul MApN din unitățile militare aflate în aglomerările urbane trebuie mutate în extravilan, pentru a proteja populația civilă în cazul unor atacuri armate, exemplele Ucrainei și Isralelului fiind cele mai elocvente.

Contextul geopolitic actual demonstrează că pacea este mai fragilă decât ne-am imaginat, cu o evoluţie internaţională total imprevizibilă, în care zonele considerate ”sigure” se dovedesc uneori total bulversate şi instabile din punct de vedere al siguranţei cetăţenilor şi bunurilor acestora, atrag atenția parlamentarii, într-un proiect de lege depus la Senat. Aceștia consideră că, din cauza conflictului din Ucraina şi situaţiei din Orientul Mijlociu, se conturează din ce în ce mai pregnant nevoia de a implementa urgent unele modificări în ceea ce priveşte strategia forţelor armate ale României. Astfel, este necesară schimbarea amplasamentului obiectivelor militare din mijlocul zonelor rezidenţiale, din aglomerările urbane mai ales, cu scopul de a evita expunerea civililor la riscurile unui atac armat venit din partea unor forţe ostile statului român. ”Indiferent dacă este vorba de atacuri teroriste izolate sau de atacuri aeriene venite din partea unei armate inamice, se impune ca obiectivele militare ale României să fie amplasate în aşa fel încât civilii să nu fie expuşi pericolului. Propunem prin acest proiect de lege schimbarea amplasamentului unităţilor militare şi echipamentului aferent ce le aparţine, din interiorul localităţilor în afara acestora, la o distanţă estimată de specialiştii Ministerului Apărării Naţionale drept sigură pentru zonele locuite de civili”, se precizează în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

Nu mai este timp

Ţinând seama de noile evoluţii ale conflictelor militare, evidenţiate de războiul din Ucraina şi cel din lsrael, Gaza şi Liban, inițiatorii apreciază că, în asemenea situaţii, nu există timpul necesar pentru evacuarea şi dispunerea tehnicii de luptă în dispozitive din afara aglomerărilor urbane, momentul atacurilor ostile fiind imposibil de anticipat. În perimetrul eliberat după mutarea obiectivelor militare se vor putea amenaja sau edifica exclusiv instituţii de învăţământ sau aşezăminte medicale, ambele ancorate în sistemul public, susțin parlamentarii. Potrivit acestora, măsura ar fi benefică având în vedere şi numeroasele cazuri în care unităţile şcolare au fost deposedate de cea mai mare parte a curţilor interioare şi de terenurile de sport prin retrocedări dispuse cu mult prea mare largheţe, cazuri care determină o reacţie fermă de compensare a acestor pierderi ce afectează performanţele sistemului de învăţământ. De asemenea, impedimentele practice şi financiare în ceea ce priveşte edificarea unor noi spitale şi a anexelor acestora fac ca misiunea autorităţilor în atingerea unor asemenea obiective de interes public să fie extrem de dificilă.

Analiză a gradului de pericol

Conform proiectului legislativ, în termen de 90 zile de la intrarea în vigoare a legii, MApN va efectua o analiză a gradului de pericol la care sunt expuşi civilii din localităţi în caz de conflict armat convenţional sau acte de terorism, precum şi distanţa minimă faţă de zonele locuite la care poate fi acceptată amplasarea unor structuri fixe de logistică militară.Totodată, în termen de 6 luni, reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi cei ai consiliilor judeţene şi consiliilor locale vor analiza situaţia existentă în fiecare judeţ şi localitate şi vor identifica acele bunuri imobile proprii care sunt dispensabile şi corespund necesităţilor Ministerului Apărării Naţionale, pentru a fi puse la dispoziţia acestei instituţii în vederea relocării graduale a obiectivelor militare.

Regimul iranian și lupta sa pe două fronturi

Președintele Trump se gândește la o acțiune militară rapidă în Iran. Au existat așteptări similare cu războiul din Irak, ca atacul Iraelului să fie rapid și triumfător.

Acum puțin peste 22 de ani, Washingtonul era în impas, în timp ce un președinte se afla în pragul ordonării unei invazii a Bagdadului. Așteptarea era că va fi o „misiune îndeplinită” rapidă și triumfătoare.

Până la momentul retragerii Statelor Unite, aproape nouă ani și după peste 4.000 de morți americaniși 100.000 de morți irakieni, războiul devenise o lecție istorică de calcul greșit și consecințe neintenționate. Planează acum spectrul Irakului asupra unui Washington profund divizat și anxios și asupra unui Israel nervos?.

Președintele Trump, care a militat împotriva „războaielor eterne” ale Americii, ia în considerare o desfășurare rapidă a puterii militare americane în Iran. Există multe asemănări. Administrația Bush și aliații săi au văzut invazia Irakului ca pe o „plimbare” și au promis că trupele americane vor fi întâmpinate ca eliberatori. Au existat dispute interne cu privire la informațiile care justificau războiul. O falangă de neoconservatori a insistat din greu pentru șansa de a scăpa de Saddam Hussein, dictatorul de lungă durată al Irakului. A urmat după ceva timp 11 septembrie 2001. Și americani au intrat în Afganistan.

Operațiunea Enduring Freedom a fost numele de cod al intervenției militare conduse de SUA în Afganistan, care a început pe 7 octombrie 2001, ca răspuns la atacurile de la 11 septembrie. Scopul principal a fost înlăturarea regimului taliban, care adăpostea organizația teroristă Al-Qaeda, responsabilă de atacurile din SUA. De aici a plecat declinul puterii americane, declin care apermis ceea ce a urmat. Președinția lui Joe Biden a fost cea care a accentuat declinul în momentul în care a abandonat Afganistanul în mâinile talibanilor în mod dezorganizat. Descurajarea Americii s-a prăbușit, iar inamicii ei au sesizat momentul propice pentru a lovi: în Ucraina și în Orientul Mijlociu, invadarea Israelului pe 7 octombrie 2023 de către teroriștii palestinieni Hamas, manevrați de la Teheran. Donald Trump are acum ocazia de a răsturna moștenirea afgană a lui Biden și de a restabili descurajarea prin ajutarea Israelul să distrugă programul nuclear iranian.

Aceasta este miza strategică pe care o are de contemplat președintele american acum, când trebuie să decidă dacă va ajuta Israelul la bombardarea siturilor nucleare ale Iranului. Conducerea iraniană acceptă că va pierde războiul, dar speră totuși să-și salveze programul nuclear, dacă Trump îi va sări involuntar în ajutor mizând pe diplomație – ceea ce ar însemna o tergiversare care lucrează în favoarea Teheranului. Și totuși, după cum Trump a și spus-o în nenumărate rânduri, Iranul poate opri în orice clipă atacul Israelului prin acceptarea demantelării programului său nuclear adicădestructurarea capacității de îmbogățire a uraniului – sub supraveghere internațională – distrugerea centrifugelor și permiterea accesului deplin al inspectorilor pe viitor. Refuzul Iranului de a face aceste lucruri, chiar și cu riscul de a-și pierde o mare parte din puterea militară convențională și din conducerea militară, ne demonstrează că regimul își dorește arma nucleară mai mult decât își dorește pacea. SUA și Israelul vor ca Iranul să încheie definitiv lucrările la programul său de îmbogățire a uraniului, deoarece se tem că acest lucru ar permite Iranului să construiască o bombă nucleară. Până acum, Iranul a refuzat să facă acest lucru.

Speranțalui Trump este că amenințarea iminentă a implicării militare a SUA ar putea determina Iranul să se retragă în cele din urmă fără ca SUA să fie nevoită să-și trimită avioanele de război.

Am văzut vreo dovadă că acest lucru se întâmplă?Nu în declarațiile lor publice. Guvernul iranian a fost sfidător. Au spus că nu vor renunța și cu siguranță nu sub presiune. Și este posibil ca peste o săptămână sau chiar două săptămâni să fim încă aproximativ unde suntem.Astăzi, o parte din aliații lui Trump susțin că intervenția în ajutorul Israelului prin lansarea unor bombe „bunker buster” de 13.600 kg asupra Fordow, cel mai fortificat sit nuclear al Iranului, ar putea fi un eveniment singular care ar transforma Orientul Mijlociu.

Dezbaterea pro și contra este și la nivel înalt între Trump și Tulsi Gabbard, directoarea serviciilor naționale de informații. Amiralul William F. Fallon, care în 2007 și 2008 a supravegheat toate operațiunile militare americane din Orientul Mijlociu în calitate de șef al Comandamentului Central al SUA, a declarat miercuri că are îngrijorări cu privire la faptul că Iranul ar putea scăpa de sub control în urma unui atac american.„Care este planul?”, a spus el. „Care este strategia? Care este starea finală dorită?”– a întrebat amiralul. O persoană care vede puține asemănări între perioada premergătoare Irakului și acum este David H. Petraeus, generalul care a comandat forțele americane în Irak și Afganistan și a condus Divizia 101 Aeropurtată în invazia inițială din Bagdad.

„Aceasta este în mod clar o posibilă pregătire pentru o acțiune militară, dar nu este invazia unei țări”, a spus el miercuri, 18 iunie.John Bolton, un neoconservator care a fost unul dintre consilierii pe probleme de securitate națională ai lui Trump în primul mandat, a fost un mare susținător al războiului din Irak și este acum un susținător al unui atac american asupra Iranului.„Bombardați Fordow și terminați cu asta”, a spus el miercuri. „Cred că acest lucru este demult așteptat.” Curios este faptul ca după ce a publicat memoriile, care l-au înfuriat pe președinte, Trump a ripostat revocându-i lui Bolton protecția din partea Serviciului Secret. Cei doi nu-și mai vorbesc. O lecție pe care a expus-o în carte este aceea că Trump era „frenetic și agitat” în crizele de securitate națională. Este lecția care l-a supărat pe Trump.Să revenim la Iran și să vedem ce s-a întâmplat înainte de 2024.

Răspunsul la uciderea lui Qasem Soleimani a fost unul redus în schimb Iranul s-a simțit chiar suficient de puternic pentru a intimida Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, atacând instalațiile petroliere saudite într-un episod deosebit de obraznic.Dar după 7 octombrie 2023, Iranul s-a confruntat cu o dilemă. Ce ar trebui să facă?  Răspunsul său la atacurile israeliene asupra Gazei a fost de a dezlănțui capacitățile de rachete ale Houthi și de a se sprijini pe aprovizionarea cu armament a Hezbollah-ului din Liban, trăgând astfel Israelul într-un conflict regional pe care nimeni nu credea că îl poate câștiga.

Și pe măsură ce violența a escaladat proporțional cu rândurile ofițerilor iranieni vizați în Siria și Irak, forța de descurajare a Iranului a fost pusă sub semnul întrebării, deoarece Teheranul a încercat să-și calibreze răspunsul într-un mod care să arate atât disponibilitatea de a purta un război, cât și o dorință clară de a evita unul. Două mesaje fatalmente contradictorii.Hamas a fost distrusă, la fel ca și Hezbollah, prăbușindu-se sub bombele israeliene. Iar în aprilie 2024, ca răspuns la uciderea unor figuri importante ale IRGC în consulatul iranian din Siria, Iranul a lansat două dintre cele mai mari și mai avansate rachete balistice ale sale asupra Israelului.

Niciuna dintre aceste rachete (sau armata de drone însoțitoare) nu a avut un impact semnificativ asupra Israelului, acesta fiind ajutat de partenerii săi internaționali. Și în acest moment, poate, soarta lor a fost stabilită, fapt confirmat opt ​​luni mai târziu, când marele aliat al Iranului în regiune, Bashar al-Assad, s-a refugiat în Rusia, lăsându-și țara deschisă islamiștilor sunniți (și Turciei) ostili în mod deschis Teheranului.

Strategia de descurajare a Teheranului părea să ajungă la sfârșit, arsenalul său de rachete fiind aproape ineficient în fața superiorității tehnologice israeliene deși ultimele lovituri cu rachete fabricate de Irna în 2020 spun contrariul. Ceea ce am văzut în ultimele zile este o continuare a acestei teme, o confirmare a faptului că există o distanță extrem de semnificativă între retorică și realitate. Israelul, poate în mod imprudent, pur și simplu nu mai accepta amenințările Iranului.

Regimul iranian aflat în declin duce un război pe viață și pe moarte pe două fronturi. Primul și cel mai important este conflictul cu Israelul. Se poate spune cu siguranță că israelienii – cel puțin până acum – câștigă sau sunt în avantaj.

Celălalt conflict este lupta pe care mullahii o duc împotriva propriului popor. Rezultatul acestei bătălii este mult mai greu de prezis.Succesul inițial al atacurilor israeliene le-a oferit iranienilor o șansă fără precedent de a profita de moment și de a-și răsturna opresorii. Pot ei să o facă? Vor reuși? Și ce se întâmplă cu țara dacă se eliberează de sub conducerea despotică?Ruptura dintre iranieni și conducătorii lor este mai mare ca niciodată. Timp de 46 de ani – încă de la revoluția din 1979, în care ayatollahul Ruhollah Khomeini a preluat puterea și a transformat țara într-o republică islamică – iranienii au trăit sub strânsoarea de fier a acestui grup strâns unit de fanatici. Un cadru conducător hotărât să zdrobească libertățile individuale.

Orice formă de opoziție autentică, civilă și politică, a fost neutralizată. Puterea teocratică pare vulnerabilă și zdruncinată dar nu este înfrântă. Nici măcar liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, nu este în siguranță. Regimul este expus ca fiind mulțumit de sine și incompetent, abia capabil să apere țara. Simplul fapt că israelienii au reușit să ucidă atât de multe figuri importante din înaltul comandament iranian nu s-ar fi putut întâmpla decât cu ajutorul activ al unor membri din interiorul regimului, la cele mai înalte niveluri. Chiar și unii dintre membrii regimului par să urască acest lucru.Ruptura dintre iranieni și conducătorii lor este la fel de mare ca niciodată.Momentul este plin de posibilități, dar iranienii sunt, pe bună dreptate, precauți.

De mai multe ori în ultimele decenii, populația a încercat să se ridice împotriva conducătorilor săi, doar pentru a fi zdrobită și înfrântă. Aproximativ 500 de persoane au fost ucise în timpul recentelor proteste în masă împotriva uciderii unei tinere femei, Mahsa Amini, de către poliția moralității pentru că nu purta văl. Mulți alții au fost închiși. Disidenții iranieni nu duc lipsă de curaj. Doar că au fost epuizați de prea multe ori înainte. Vom vedea consecințele atacurilor israeliene.

Cert este ca Elon Musk a deschis rețeaua Starlink deasupra Iranului ca iranieni să poată comunica și să poată să se organizeze. Problema mare este că forțele de opoziție sunt fragmentate, fără un lider sau o figură de referință reală și fără o agendă politică comună. Unii l-au lăudat pe fostul prinț moștenitor iranian exilat, Reza Pahlavi, fiul fostului șah, ca o posibilă soluție. Sună exagerat. Unele grupuri de opoziție își doresc o democrație seculară, altele favorizează o monarhie parlamentară. Pot fi uniți de ura față de mullahi, dar nu au idei reale despre ce urmează.

Războiul SUA cu Iranul. Ce urmează după loviturile americane?

Avioanele americane au bombardat trei instalații nucleare ale Iranului. Odată cu această intervenție, războiul lansat de Israel împotriva Iranului în urmă cu o săptămână a intrat într-o nouă fază. Evenimentele ar putea evolua în mai multe direcții.

Atacul american ar duce într-adevăr la capitularea Iranului în condiții favorabile Israelului și Statelor Unite. Dar este la fel de probabil sau chiar mai probabil să atragă SUA mai adânc în război.

Cel mai susceptibil  răspuns al Iranului va fi atacarea bazelor americane din Peninsula Arabică sau din Irak, notează Foreign Affairs. Dar ar putea să  lanseze un atac mult mai cuprinzător împotriva forțelor americane din Orientul Mijlociu, care ar duce la pierderi semnificative. Persistența și agresivitatea, ar putea argumenta Teheranul, sunt cea mai bună modalitate de a-l face pe Trump să dea înapoi.

Cu siguranță, Iranul s-ar gândi de două ori înainte de a închide strâmtoarea Ormuz. Ar bloca aproximativ o treime din comerțul mondial cu petrol, provocând o creștere bruscă a prețurilor.

Țările care ar suferi cel mai mult în urma unei astfel de acțiuni sunt China – cel mai mare cumpărător de petrol din Golf – și statele din Golf.

Este foarte puțin plauzibil ca, așa cum speră unii în Israel și în Statele Unite, aceste atacuri să precipite prăbușirea regimului iranian: dispune încă de arme și nu există nicio forță terestră care să invadeze și să răstoarne Republica Islamică.

Multe vor depinde de înțelepciunea și reținerea lui Trump, a prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, a liderului suprem iranian Ali Khameini și a oamenilor din jurul lor.

În cel mai optimist scenariu, voci mai moderate din cadrul regimului, precum președintele iranian Masoud Pezeshkian, fostul președinte Hassan Rouhani și alții din tagma lor reformistă, să câștige o luptă internă pentru putere și să ajungă la concluzia că Iranul trebuie să schimbe cursul.

Scenariul mai realist este asemănător cu ceea ce s-a întâmplat cu Irakul lui Saddam Hussein după primul război din Golf. În Iran va rămâne un regim slăbit, dar mai radicalizat, ostil Statelor Unite și dispus să își asume riscuri.

În cele din urmă, dacă Statele Unite se trezesc atrase și mai mult în război și din nou împotmolite în Orientul Mijlociu, relația cu Israelul s-ar putea schimba foarte mult.

Cea mai bună și mai durabilă opțiune pentru SUA a fost tot timpul să urmărească un acord diplomatic care să limiteze în mod verificabil programul nuclear al Iranului. Din păcate, această opțiune pare de neatins.

Mamaia de altădată

Stațiunii Mamaia i se spunea „Perla Litoralului românesc”- banal, știe orice prost. Scuze pentru „prost”.  Am vrut să scriu „orice eco-anarhist”.

Mamaia mirosea a calcan, mirosea a dolar, mirosea a Toblerone, mirosea a blondă suedeză, mirosea a Occident, de la Internațional (Rex) până la Melody – cel mai strălucitor local de noapte pe care l-a avut România. Spre sfârșitul anilor ’70, Mamaia a început să piardă, decent, nu categoric, în fața Neptunului și, mai ales, a Olimpului. Era complexul Belvedere-Amfiteatru-Panoramic, erau plaja, golful și faleza etajată de la Panoramic până la gardul vilei lui Ceaușescu. Era frumos. Frumos-frumos, dar mic-mic, toată desfășurarea de farmec și ispita fiind de două ori mai redusă, ca întindere, decât croazeta socialistă Rex – Cazino.

Între ’90 și ’95, Mamaia a intrat pe potecile prăpădului. Iar din ’95 până în 2000, s-a prăbușit de-a binelea. Multe bucăți din plajă au devenit gropi de gunoi ale Constanței. Am scris – nu suficient, insist – că pentru ministrul Turismului din acea perioadă,  Akos Birtalan, Marea însemna Balatonul. După 2000, Mamaia și-a revenit. Nu politizez articolul, nu m-am întâlnit în viața mea cu Mazăre sau Nicușor Constantinescu. Știu, însă, cum arătau în 2000 hotelurile aflate între Rex și Cazino, adică în Centrul Mamaiei. Plăteai taxa suplimentară ca să ai răcitor (nici vorbă de frigider) în cameră, cuverturile din 1969 sau 1973 cred că proveneau din depozitele Armatei și aveau găuri, șifonierele erau date cu motorină, ca să iasă mucegaiul de peste iarnă. La fostul Club Méditerranée, o comoară în anii ’70, am găsit în baie un șarpe, care se înțelegea bine cu tradiționalii gândaci.

În ultimii 21 de ani, însă, Mamaia s-a dezvoltat mult spre Nord, spre Năvodari, iar patronii hotelurilor din Centrul stațiunii au fost obligați să investească, pentru a ține pasul. Din 2005, Mamaia a arătat  și arată mai bine decât a visat vreodată Olimpul. Perla anilor ’70  a făcut pui, înșirați pe diadema țărmului sărutat de faguri verzui.

Am început textul amintind că Mamaia mirosea a calcan. După revoluție, cârciumile de pe tot Litoralul miroseau a dorada și a somon, a păstrăvi  și a crapi harponați de la supermarket. Eram prea deștepți ca să mai pescuim în Marea Neagră! Dar ne rămân istorioarele. Vin cu una, culeasă de la un constănțean bine proptit, care avea barca lui, cu motor, încă din anii ’80. „Când m-am apucat io de pescuit, încă se mai prindea scrumbia albastră, în Marea Neagră. Ceatalul, însă, nu a dispărut. Ceatalul e o hamsie mai mare. Dar să-ți povestesc despre primul constănțean care s-a îmbogățit din hamsii, imediat după ’90.

Avea o cașcarabetă în Satul de Vacanță din Mamaia și una în Năvodari-Tabăra. Vindea bere la dozator, iar seara aduna scursura de pe fundul butoaielor de plastic și se ducea la pescari. Cu 100, 200 de litri  de bere borșită lua 50-60 de kile de hamsii!”. L-am întrebat dacă știe sau bănuiește cât de des schimbă viitorul milionar uleiul din tigăile în care prăjea hamsii. „Cam o dată pe sezon. Sau de două ori, că era milos. Îl schimbă și înainte de Sfânta Maria”.

Cum foamea „pe nepregătite” sabotează sănătatea: Greșeli mici, consecințe mari

Ești pe fugă, nu ai apucat să mănânci, stomacul începe să protesteze, iar primul lucru pe care îl vezi e un covrig, un baton, o cutie de sucuri sau o gustare „rapidă”. O decizie aparent banală – dar care, repetată zilnic, poate avea efecte profunde asupra sănătății tale.

Să vedem de ce apare acest fenomen și mai ales cum îl poți preveni inteligent.

Foamea impulsivă: Cum devine un inamic tăcut al sănătății 🧠🍪

Creierul tău este un organ care caută predictibilitate. Când nu îi oferi un plan clar în privința meselor, el intră în modul „supraviețuire”: trimite semnale de urgență, activează pofta de dulce sau de carbohidrați rapizi și îți influențează deciziile alimentare.

Aceste episoade de „foame luată pe nepregătite” duc la alegeri rapide, nu inteligente.

Cele mai frecvente greșeli de poftă:

🔸 Un produs de patiserie mâncat „din mers” la ora 11:00 îți va da peste cap glicemia și te va face să mănânci mult mai mult la prânz.

🔸 Un pahar de suc băut în grabă crește nivelul de insulină și produce o senzație de foame și mai puternică în maximum 30 de minute.

🔸 O linguriță de zahăr în plus în cafea sau ceai nu pare mult, dar, zilnic, înseamnă calorii în plus care se acumulează fără să îți dai seama.

🔸 „Gustările nevinovate” de pe birou – biscuiți, pufuleți, chipsuri – devin un obicei inconștient de ciugulit, fără sațietate reală.

Soluția #1: Elimină tentațiile, nu doar lupta cu voința 🧹🚫

Voința este o resursă limitată. Nu te baza pe ea ca strategie principală. Cel mai simplu mod de a evita o decizie greșită este să nu fii pus în fața ei.

✔️ Curăță frigiderul și dulapurile de „gustări rapide”.

✔️ Ține pe birou doar opțiuni sigure: nuci, migdale, mere, apă infuzată cu mentă sau lămâie.

✔️ Nu merge la cumpărături flămând(ă) – vei lua decizii pe bază de impuls, nu de logică.

Soluția #2: Creează un mediu de predictibilitate pentru creier 🧠📅

Când corpul tău știe ce, când și cum urmează să mănânce, își reduce singur pofta de gustări nesănătoase. E ca un copil care știe că masa e la ora fixă – nu va mai cere snack-uri din oră în oră.

✔️ Planifică mesele cu o zi înainte. Nici nu trebuie să fie ceva sofisticat – doar clar.

✔️ Pregătește gustări sănătoase din timp: batoane proteice naturale, humus cu legume, semințe hidratate.

✔️ Pune alarme pentru mesele principale, ca să nu sari peste ele involuntar.

Cum  Institutul Emmanuel te poate ajuta să îți reorganizezi stilul de viață

La Institutul Emmanuel, abordarea este una integrativă, care ia în considerare obiceiurile, comportamentele și biochimia organismului tău. Mesele impulsive, pofta necontrolată, dezechilibrele hormonale – toate sunt semnale că organismul funcționează în afara ritmului său natural.

👉 Prin evaluări funcționale, consiliere nutrițională personalizată și terapie cu neurofeedback, Institutul Emmanuel ajută pacienții să:

  • își regleze apetitul emoțional și fiziologic;
  • prevină episoadele de „foame compulsivă”;
  • construiască rutine de viață sustenabile;
  • își optimizeze metabolismul și hormonii responsabili cu foamea (leptină, grelină, insulină).

În concluzie: Nu foamea e problema, ci lipsa planului

Foamea este un semnal natural, nu un inamic. Dar în absența unui sistem organizat, ea devine haotică, impulsivă și te împinge spre alegeri greșite.

🔑 Cu puțină planificare și cu sprijinul unei echipe profesioniste, poți recâștiga controlul asupra deciziilor alimentare și îți poți construi un stil de viață hrănitor, pe termen lung.

Like, share, încasează: milogeala online are zero conținut, mult tupeu și cont Revolut

1

Am crezut că le-am văzut pe toate. Dar nu. Acum avem cerșetori digitali care nu mai stau pe stradă, ci pe TikTok, Instagram și YouTube, frecând ecrane și cerând bani cu tupeu: „tap tap, donați!”. Nu mai vezi oameni în nevoie reală, ci personaje obosite, cu filtre, ruj și lumini, care au transformat milogeala în strategie de marketing.

Aceștia nu oferă nimic. Nu creează nimic. Nu construiesc nimic. Doar consumă timpul altora și le vând iluzii ieftine. Cer bani pentru că… pot. Pentru că li s-a permis. Pentru că am ajuns o societate în care nu mai contează valoarea, ci cât de tare țipi după like-uri și cât de mult știi să te victimizezi.

Să ne înțelegem: nu e vorba de campanii umanitare sau cauze reale. E vorba de cerșetorie, ambalată frumos, dar cu același miros de mizerie morală. Sunt niște milogi cu cont bancar, care nu mai întind mâna, ci își pun contul Revolut în bio.
Unii dintre ei trăiesc mai bine decât jumătate din oamenii care îi urmăresc. Dar cer. Cer mereu. Cer fără rușine. Fără decență. Fără pic de demnitate. Și publicul – parte din el – dă. Pentru că prostia face casă bună cu milogeala.

Suntem în punctul în care, dacă n-ai conținut, nu mai e problemă: plângi puțin, te vaiți și pui un mesaj „ajutați-mă să-mi împlinesc visul”. Care vis? Să nu faci nimic? Să trăiești din mila digitală? Acești paraziți ai online-ului nu sunt influenceri. Sunt căpușe pe sistemul nervos al unei societăți amorțite. Și ar trebui blocați, raportați și lăsați să cerșească din nou pe stradă, unde poate vor înțelege ce înseamnă rușinea.

Cerșetoria a devenit business. Dar un business murdar, în care cei fără rușine câștigă pe spatele celor fără discernământ. Adevărul e simplu și crud: în spatele acestor live-uri lacrimogene nu stă suferință reală, ci lene ambalată. În spatele “tap tap-ului” nu e nevoie, e oportunism. Și în spatele fiecărei donații nejustificate, nu e un act de milă, ci un vot pentru prostie.

Fiecare leu dat acestor clovni digitali e o palmă dată celor care muncesc cu adevărat. E o încurajare ca impostura să continue. E o aprobare pentru degradarea conținutului online. Și e o dovadă că ne pierdem nu doar banii, ci și simțul valorii.

A venit momentul să spunem STOP. Să cerem calitate, să refuzăm cerșetoria mascată, să urmărim oameni care chiar oferă ceva: o idee, o inspirație, o muncă. Pentru că altfel, vom rămâne o turmă hrănind hiene cu smartphone-uri.

Demnitatea nu se donează. Se trăiește!

BREAKING NEWS. Nicuşor Dan a făcut anunțul: Ilie Bolojan, desemnat PREMIER – VIDEO

Preşedintele Nicuşor Dan a susţinut vineri după-amiază, 20 iunie, o declaraţie de presă în care a făcut anunţul privind nominalizarea lui Ilie Bolojan ca prim-ministru. Șeful statului l-a avut alături, la momentul acestor declarații de la Cotroceni, pe liderul interimar al PNL, desemnat așadar pentru a forma viitorul guvern.

„Îl desemnez pe dl Ilie Bolojan ca prim-ministru. Vreau să mulțumesc partidelor care vor forma majoritatea guvernamentală pentru toate aceste săptămâni de discuții. Este interesul României ca guvernul să fie sprijinit de o majoritate solidă și partidele au înțeles lucrul acesta”, a anunțat în urmă cu scurt timp Nicușor Dan.

Președintele a susținut că „urgența” pentru România este „relansarea economică”.

Nicușor Dan a mai declarat că Ilie Bolojan este „persoana cea mai potrivită să facă ajustările necesare în aparatul statului român”, menționând că, în funcțiile publice ocupate anterior – și anume cea de primar și de șef de Consiliu Județean, Bolojan a dovedit „că știe să reducă și să eficientizeze cheltuielile”.

„Este persoana cea mai potrivită și va avea în mine un partener”, a conchis șeful statului, după desemnarea prim-ministrului.

Citiți și:

Gaura din buget, acoperită cu bani de la fraieri. Adică de la noi

Fum alb la Cotroceni! Români, deschideți portofelele!

 

Primul oficial care l-a vizitat pe Ion Iliescu la spital: „Mesaj de încurajare și de sprijin”/Noi detalii despre starea de sănătate a fostului președinte

1

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, l-a vizitat la spital pe fostul șef al statului, Ion Iliescu. Fostul președinte se află de mai multe zile în grija medicilor de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Capitală.

Din câte a transmis public, vineri, Ministerul Sănătății, vizita a avut loc în cursul zilei de joi, 19 iunie.

„În cursul zilei de ieri, 19 iunie, ministrul Sănătății prof. univ. dr. Alexandru Rafila l-a vizitat la spital pe fostul președinte al României, dl. Ion Iliescu, căruia i-a transmis un mesaj de încurajare și de sprijin”, se precizează într-o informare postată pe site-ul ministerului.

sursa foto: Alexandru Rafila/Facebook

În care se menționează și faptul că Rafila „a apreciat modul profesionist în care este îngrijit” Ion Iliescu la Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. Agrippa Ionescu” „și a mulțumit cadrelor medicale”.

Anunțul spitalului despre starea lui Iliescu

Reprezentanții spitalului au informat vineri, 20 iunie, că Ion Iliescu este conștient, stabil cardiac, fiind internat în continuare la ATI. „În legătură cu starea de sănătate a domnului Ion Iliescu, internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, precizăm următoarele:

Pacientul este conștient, stabil cardiac, cu asistare minimă respiratorie și necesar de oxigen.

Se menține internarea în secția de terapie intensivă, unde beneficiază de supravegherea și tratamentul recomandat de echipa medicală multidisciplinară”, se precizează în informarea făcută publică pe pagina de Facebook a unității medicale.

Pe 16 iunie, reprezentanții spitalului „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” anunțau că Ion Iliescu suferă de o afecțiune pulmonară „de natură oncologică”.

ULTIMA ORĂ. Anca Dragu ar fi refuzat postura de premier tehnocrat (surse). Care e pasul următor pe care-l va face Nicușor Dan?

Desemnarea viitorului premier se amână. După blocajul la care au ajuns, la nivel de discuții, șeful statului, Nicușor Dan, și liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, acesta din urmă fiind vehiculat, în ultimele zile, drept cea mai probabilă variantă de prim-ministru desemnat, s-a vehiculat tot mai mult varianta că președintele ar putea nominaliza, până la urmă, un premier tehnocrat.

Iar numele Ancăi Dragu, actuala guvernatoare a Băncii Naționale a Republicii Moldova, fost ministru de Finanțe și ex-președinte al Senatului, a apărut drept posibilă variantă de propunere de premier tehnocrat.

Președintele ar urma să aibă noi discuții cu liderii politici

Doar că, vineri la prânz, 20 iunie, s-a aflat că aceasta ar fi spus „pas” propunerii de a prelua funcția de premier tehnocrat. Conform unor surse politice citate de stiripesurse.ro, Anca Dragu, fost ministru de Finanțe și susținută de o parte a USR, a refuzat oficial propunerea de a prelua mandatul de premier tehnocrat venită din partea președintelui Nicușor Dan. Liderul de la Cotroceni ar fi contactat-o pe fosta șefă de la Ministerul Finanțelor, în încercarea de a debloca impasul politic la care s-a ajuns, în lipsa unei nominalizări pentru fotoliul de prim-ministru, doar că discuțiile s-ar încheiat cu un răspuns negativ din partea acesteia.

Această decizie a Ancăi Dragu, despre care s-a aflat, ce-i drept, pe surse, prelungește și mai mult perioada destinată negocierilor pentru formarea viitorului Guvern.

Astfel că președintele Nicușor Dan s-ar vedea nevoit să cheme din nou liderii politici ai celor patru partide – PSD, PNL, USR și UDMR – la discuții.

Din ce se știe până la acest moment, principalul motiv al neînțelegerilor de la negocierile dintre șeful statului și cel al PNL-ului este reprezentat de posibila creștere a TVA. Din ce s-a aflat pe surse, cei doi au viziuni diferite privind creșterea TVA – în timp ce Bolojan ar susține creșterea TVA de la 19% la 21%, președintele ar respinge-o, după ce în campania electorală a promis public faptul că în mandatul său TVA nu va crește. Iar, potrivit surselor, Bolojan – susținut de PNL pentru a prelua funcția de premier – ar fi condiționat acceptarea mandatului de șef al Guvernului de o creștere a TVA.

Citiți și: 

Guvernul tehnocrat – rețeta perfectă pentru dezastru

Gaura din buget, acoperită cu bani de la fraieri. Adică de la noi

Nicușor Dan vrea premier tehnocrat, românii cer alegeri anticipate!

Update/BAC 2025. Primele rezultate ale examenului de BACALAUREAT, publicate vineri/Elevii nemulțumiți de note pot depune contestații

0

Se anunță o zi cu emoții pentru elevii care au dat Bacalaureatul în această vară.

UPDATE 12.01: Rezultatele (înainte de contestații) pentru prima sesiune a Bacalaureatului 2025 au fost publicate vineri, 20 iunie, pe site-ul dedicat. Candidații pot afla AICI ce note au luat.

BAC 2025. Care e rata de promovare, înainte de contestații

sursa foto: edu.ro

„Potrivit datelor înregistrate în aplicația de examen, rata cumulată de promovare (toate promoțiile) înainte de contestații este de 74,3% (76,4% – în prima sesiune a anului trecut). Astfel, au promovat, în total, 77.805 candidați (73.859 de candidați din promoția curentă, respectiv 3.946 din promoțiile anterioare) din numărul celor 104.675 de candidați prezenți.

Pentru promoția curentă, rata de succes este de 79,9% (81,5%: iunie – iulie 2024), în timp ce pentru promoțiile din anii trecuți, procentul se situează la 32,1% (31,9%: iunie – iulie 2024).

24 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10 (dintre aceștia, un candidat a susținut probele în sesiunea specială a examenului). Cei mai mulți candidați (13.598 – toate promoțiile) au obținut medii situate pe segmentul 9 – 9.49.” – a anunțat Ministerul Educației, într-un comunicat.

Câte note de 10 au fost

Potrivit sursei citate, 3.281 de candidați nu s-au prezentat, iar 64 de candidați au fost eliminați din examen.

„Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:

Limba și literatura română: 220;

Limba și literatura maternă: 24;

Proba obligatorie a profilului: 3.700 (Matematică: 2.551 + Istorie: 1.149);

Proba la alegere a profilului și a specializării: 3.221 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la disciplina logică și argumentare : 914).

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, în intervalul orar 14:00 – 18:00, respectiv în zilele de 23 și 24 iunie” – se menționează în același comunicat.


Știre inițială:

Absolvenții de liceu din toată țara află vineri, 20 iunie, ce note au obținut la probele scrise ale „examenului maturității”. Și asta pentru că rezultatele la probele scrise din cadrul primei sesiuni a examenului național de Bacalaureat 2025 se vor afișa vineri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Elevii nemulțumiți de notele primite la BAC pot depune contestații. Ar mai fi de menționat că se pot vizualiza lucrările, de către candidați, înainte de depunerea unei eventuale contestaţii.

Rezultatele la probele scrise din cadrul primei sesiuni a examenului național de Bacalaureat se vor afișa vineri, 20 iunie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

Rezultatele, afișate în centrele de examen și online

„Afișarea primelor rezultate (în centrele de examen și online, inclusiv pe site-urile inspectoratelor școlare) este programată în data de 20 iunie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 18:00, respectiv în zilele de 23 și 24 iunie” – a transmis, încă de zilele trecute, Ministerul Educației, într-un comunicat.

Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională de Bacalaureat. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, menționează Ministerul Educației, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. „Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestației” – conform sursei citate.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Când vor fi afișate rezultatele finale la BAC 2025

După intervalul destinat soluționării contestațiilor, urmează să fie comunicate public rezultatele finale la BAC 2025, sesiunea de vară. Afișarea rezultatelor finale la Bacalaureat 2025 este programată în data de 30 iunie.

În conformitate cu prevederile cu Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR), rezultatele sunt afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului – așadar prin coduri individuale.

Probele scrise s-au desfășurat începând din 10 iunie

Prima probă scrisă la sesiunea de vară a Bacalaureatului – cea de Limba și literatura română – s-a desfășurat pe 10 iunie, iar pe 11 iunie a fost programată proba obligatorie a profilului.

Pe 13 iunie, candidații au susținut proba la alegere a profilului și specializării. Elevii din partea minorităților naționale au susținut pe 16 iunie proba scrisă de Limba și literatura maternă.

Condițiile pentru promovarea examenului

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat):

  • susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).

Copiii austrieci, nevoiți să învețe araba ca să poată să comunice cu colegii de clasă

Situație nu tocmai simplă în unele școli din Viena, unde limba germană pare să fi devenit o raritate în rândul elevilor de clase primare.

În unele clase, copiii austrieci reprezintă o minoritate, iar rude ale elevilor afirmă că micuții lor încearcă să învețe araba tocmai pentru a putea să reușească să comunice cu colegii.

Situația ridică unele semne de întrebare privind integrarea migranților în sistemul educațional. European Conservative aduce în atenție un mesaj transmis de către bunicul unui elev austriac unei publicații din această țară.

Într-o clasă pregătitoare a unei școli primare din capitala Austriei, doar trei dintre cei douăzeci și cinci de elevi pot vorbi limba germană, potrivit bunicului unuia dintre copiii vorbitori de germană.

Ce spune bunicul unui elev vorbitor de germană

Într-o scrisoare trimisă ziarului austriac Heute, Bernhard K. s-a plâns că nepotul său încearcă să învețe araba pentru a putea înțelege ce discută colegii lui în timpul pauzelor dintre ore sau după școală. „Cum altfel ar putea comunica cu colegii săi?” – întreabă bărbatul.

Această statistică scoate în evidență situația dificilă în care se află școlile din Austria, în special cele din Viena. Afluxul de migranți și incapacitatea acestora de a se integra au transformat complet viața școlară, mulți dintre elevii care nu vorbesc limba germană neînțelegând ce li se predă – notează sursa citată.

Musulmanii au devenit recent cel mai numeros grup religios în rândul elevilor din școlile primare și gimnaziale din capitala austriacă. Mai mulți profesori din Viena și-au exprimat frustrarea față de dificultățile întâmpinate în procesul de predare pentru copiii migranți.

Planul Guvernului britanic

Pe de altă pare, luna trecută se aflase că Guvernul britanic intenționează să pună capăt „experimentului eșuat al pieței libere” în ceea ce privește imigrația în masă.

„Guvernul britanic intenționează să pună capăt „experimentului eșuat al pieței libere” în ceea ce privește imigrația în masă, limitând vizele și obligând întreprinderile să sporească formarea pentru lucrătorii locali.

Premierul Keir Starmer este presat să reducă migrația netă după succesul partidului anti-imigrație Reform UK al lui Nigel Farage în alegerile locale din această lună, notează Reuters.

Prin urmare, pragurile de competențe pentru vizele de muncă vor reveni la nivelul diplomei – inversând un sistem care a înregistrat o creștere a proporției de vize emise pentru persoane cu calificări scăzute între 2021 și 2024. Angajatorii vor trebui să elaboreze planuri naționale de formare.

Nivelurile ridicate de migrație au fost unul dintre principalele motive care au stat la baza votului pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană în 2016, alegătorii fiind nemulțumiți de libera circulație a lucrătorilor în cadrul blocului comunitar.”

Citiți mai multe AICI: Cum vrea Marea Britanie să-i oprească pe migranți. Măsuri ”decisive”

Citiți și: Migrație inversă: numărul americanilor care caută viața europeană crește cu 16%

Accident grav în județul Botoșani. A fost implicată și o ambulanță: doi morți și patru răniți

0

Un accident cu urmări grave a avut loc, în noaptea de joi spre vineri, în județul Botoșani. Doi tineri și-au pierdut viața, iar alte patru persoane au ajuns la spital, fiind rănite. Din primele informații, a fost vorba despre o coliziune între un autoturism și o ambulanță.

Două persoane au decedat, iar alte patru au fost rănite, în urma unui accident rutier produs, în noaptea de joi spre vineri, pe E 58, în apropierea localității Bălușeni, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

Din câte s-a mai aflat, în accident au fost implicate un autoturism și o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ). După ce s-a dat alerta despre producerea nefericitului eveniment rutier, la fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje ale salvatorilor.

Șoferul autoturismului și pasagerul din dreapta lui, găsiți încarcerați

„La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una descarcerare, două ambulanțe SMURD, printre care și cea de terapie intensivă mobilă și trei ambulanțe SAJ.

Aceștia au constat faptul că în autoturism șoferul și pasagerul din dreapta lui erau încarcerați, fiind inconștienți. Cu ajutorul accesoriilor specifice, pompierii i-au scos din interior. Aceștia au fost preluați de echipajele medicale care au început manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse, ambele persoane au fost declarate decedate. Este vorba de doi tineri de 18, respectiv 21 de ani”, au precizat reprezentanții ISU.

Alți doi tineri aflați în autoturism – în vârstă de 17, respectiv 21 ani – au fost răniți în urma impactului. De asemenea, în urma accidentului au fost răniți și șoferul ambulanței și asistenta. Toți cei patru au fost transportați la spital, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

Polițiștii urmează să stabilească exact, în urma unor cercetări, condițiile în care s-a produs acest accident cu urmări grave.

Șeful PSD, Sorin Grindeanu, despre varianta unui premier tehnocrat: „Am prefera un guvern politic”/ Rocada, „mult mai bună” -VIDEO

3

Negocierile pentru desemnarea premierului par a fi complet blocate, după neînțelegerile recent apărute între președintele Nicușor Dan și liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan (cel care ar fi urmat să fie nominalizat prim-ministru), în privința unei eventuale creșteri a TVA. Astfel că se vehiculează – din nou – varianta unei eventuale desemnări a unui premier tehnocrat.

În tot acest context, preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că social-democraţii preferă un guvern politic şi nu un premier tehnocrat, dar a menţionat că depinde şi cine ar putea fi acel premier.

Șeful interimar al PSD consideră, de altfel, că rocada guvernamentală este mult mai bună decât varianta unui tehnocrat.

„Depinde şi cine este acel tehnocrat”

Sorin Grindeanu a fost întrebat, joi seară, 19 iunie, dacă PSD va susţine varianta unui premier tehnocrat în cazul în care se va ajunge la această soluţie.

„Nu ştiu dacă se va ajunge. Dacă se va ajunge, e un scenariu cu un mare „dacă”, depinde şi cine este acel tehnocrat. Am prefera, aşa cum am spus, un guvern politic şi de aceea am şi fost de acord cu acel acord politic, de care ştiţi, care prevedea rocada la jumătatea acestei perioade. Şi asta este soluţia pe care am acceptat-o. Hai să vedem. Dacă o să fim într-o altă realitate, să discutăm atunci”, a afirmat preşedintele interimar al PSD în fața presei.

La scurt timp după aceea, întrebat dacă UDMR a fost de acord cu această rocadă, Grindeanu a răspuns scurt: „Da, a fost. La UDMR a fost vorba de altceva, nu de faptul că nu erau de acord cu rocada”.

Când presa a vrut să afle de la șeful PSD dacă rocada guvernamentală poate fi varianta optimă pentru România, Grindeanu a dat următorul răspuns: „Eu cred că este mult, mult, mult mai bună decât varianta unui tehnocrat”.

Grindeanu: PSD şi-a oferit în toate aceste săptămâni buna credinţă

Totodată, Sorin Grindeanu a fost întrebat de jurnaliști, joi seară, dacă se gândea că vor apărea tensiuni între preşedintele României, Nicuşor Dan, şi liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan.

„Nu speculez şi nici nu ştiu dacă sunt tensiuni în acest moment. Sunt convins că amândoi vor comunica în perioada următoare. Eu ce pot să comunic, pot să comunic din partea PSD. PSD-ul şi-a oferit în toate aceste săptămâni buna credinţă, am spus că putem face parte dintr-o majoritate, că vrem să asigurăm stabilitatea ţării, că vrem să avem un guvern stabil, că mergem la toate acele grupuri de lucru, fie la Cotroceni, fie la Guvern, fie la Parlament, pentru a găsi soluţii şi a avea un guvern stabil şi continuăm să avem această atitudine în continuare.

Nu înţelegem să fugim, nu avem de ce, vrem să fim parte a soluţiei, doar că în acest moment nu e problema la noi”, a subliniat preşedintele interimar al PSD.

De asemenea, jurnaliștii au vrut să afle de la Grindeanu și dacă PSD susţine în continuare introducerea impozitului progresiv.

„Haideţi să vedem. Noi susţinem acele măsuri fiscale. Haideţi să vedem care e, până la urmă, momentul în care se va debloca situaţia, fiindcă a părut că e deblocată, noi am avut grijă să spunem de fiecare dată că vrem să păstrăm veniturile, fie că vorbim de pensii, fie că vorbim de salarii, ale celor care sunt cu venituri mici şi mijlocii. Sunt lucruri de la care nu abdicăm. Pare că s-a înţeles, de aceea am şi mers înainte şi am înaintat în aceste discuţii.

Eu sunt optimist şi cred că vom găsi soluţii în perioada următoare. PSD-ul este în acest moment într-o situaţie în care, aşa cum am spus, vom trata constructiv toate lucrurile, dar totodată am vrea să şi avem foarte repede un guvern”, a menționat Sorin Grindeanu.
De altfel, PSD a informat joi seara, într-un comunicat de presă, că a amânat ședința Consiliului Politic Național, care urma să aibă loc vineri, pentru a decide dacă intră sau nu la guvernare, dat fiind faptul că președintele Nicușor Dan nu a desemnat premierul.

Reprezentanţii PSD au anunţat că amână dezbaterea internă programată pentru vineri, în cadrul căreia membrii formaţiunii urmau să fie consultaţi pentru a lua decizia dacă partidul intră sau nu la guvernare. „PSD nu poate cere membrilor de partid un vot în alb, în absenţa unui plan fiscal agreat şi a unei propuneri de premier. Facem totodată un apel la preşedintele României şi la celelalte partide să aibă o atitudine constructivă”, a transmis PSD.

După consultările de joi, 19 iunie, dintre Nicușor Dan și partidele parlamentare, era așteptat anunțul privind desemnarea viitorului premierul. Doar că acest lucru nu s-a mai întâmplat.

După toate discuțiile din ultimele săptămâni, toate ipotezele păreau să conducă spre eventualitatea desemnării lui Bolojan ca premier. Însă, la finalul zilei de joi s-a aflat că desemnarea premierului este – din nou – incertă, urmare a neînțelegerilor apărute.

Președintele Nicușor Dan n-ar vrea sa accepte varianta pe care ar susține-o Bolojan, și anume cea privind o creștere a TVA la 21 %, dată fiind promisiunea făcută de actualul lider de la Cotroceni în campania electorală.

Citiți și: 

Guvernul tehnocrat – rețeta perfectă pentru dezastru

Gaura din buget, acoperită cu bani de la fraieri. Adică de la noi

Nicușor Dan vrea premier tehnocrat, românii cer alegeri anticipate!

Somnul – Medicamentul Invizibil: Cum lipsa odihnei ne sabotează sănătatea

Într-o societate în care succesul e confundat cu agitația continuă, somnul a devenit prima victimă. Ne lăsăm păcăliți că putem funcționa bine cu 5-6 ore pe noapte. În realitate, lipsa somnului are consecințe devastatoare asupra întregului organism – de la creier și inimă până la hormoni și sistemul imunitar.

Somnul nu este o pauză. Este un proces activ de regenerare, detoxifiere, reechilibrare. Fără el, corpul și mintea noastră rămân blocate în suprasolicitare.

Ce se întâmplă în corp când nu dormim bine?

🧠 Creierul nu se curăță – în timpul somnului profund, creierul elimină toxinele. Fără această „curățenie de noapte”, apare riscul de demență, anxietate, lipsă de concentrare.

🫀 Imunitatea slăbește – somnul insuficient reduce capacitatea organismului de a lupta cu infecțiile.

⚖️ Dezechilibre hormonale – cortizolul rămâne ridicat, insulina devine rezistentă, iar grelina și leptina (hormonii foamei și sațietății) se dereglează. Rezultatul? Foame continuă, stres, kilograme în plus.

❤️ Crește riscul cardiovascular – hipertensiune, inflamație cronică, afectarea ritmului cardiac.

😣 Se degradează sănătatea mintală – iritabilitate, epuizare emoțională, tulburări de dispoziție.

Simptomele unui somn dezechilibrat

  • Te trezești obosit(ă), deși ai dormit suficient
  • Ai dificultăți în a adormi sau te trezești des în timpul nopții
  • Ai mintea agitată seara, gânduri în buclă
  • Ai tulburări de dispoziție fără o cauză clară
  • Nu te poți concentra sau reține informații în timpul zilei

Toate acestea pot fi semne că somnul tău nu mai este un proces vindecător, ci o luptă.

🌿 Cum poți reveni la un somn profund, natural și vindecător

  1. Creează un ritual seara: o oră fără ecrane, lumină caldă, un ceai calmant.
  2. Mănâncă ușor seara: fără mese grele sau dulciuri târziu. Fără alcool sau cofeină după ora 15:00.
  3. Meditează sau respiră conștient: 5 minute de respirație lentă pot calma sistemul nervos.
  4. Expune-te la lumină naturală dimineața: reglează ritmul circadian, stimulează producția de serotonină.
  5. Dormi într-o cameră răcoroasă și întunecată: 18-20°C, fără lumină artificială.
  6. Ia în calcul suplimente blânde: magneziu, lavandă, melatonină vegetală – la recomandarea unui specialist.

🧠 Cum te ajută Institutul Emmanuel să îți recapeți somnul odihnitor

La Institutul Emmanuel pentru Recuperare Mentală, somnul este abordat nu ca un simptom izolat, ci ca un barometru al echilibrului întregului sistem minte-corp. Echipa multidisciplinară oferă programe personalizate pentru reglarea somnului, folosind metode moderne și non-invazive:

Neurofeedback pentru somn profund

Această tehnică antrenează creierul să-și regleze undele cerebrale și să revină la ritmuri naturale, favorabile somnului profund. Este o metodă blândă, eficientă și susținută științific.

Terapie cu realitate virtuală (VR)

Ajută la relaxare profundă, reducerea stresului și inducerea unui tonus calm, esențial pentru un somn bun.

Neurofeedback PLUS

Sisteme de feedback cognitiv care ajută creierul să intre într-o stare de „calm activ” – perfectă pentru seară.

Consiliere psihologică și emoțională

Pentru cei care suferă de insomnie legată de stres, traume sau gânduri obsesive, Institutul oferă suport psihologic profund și blând.

Concluzie: Somnul – cheia regenerării și a sănătății complete

Fără somn nu putem funcționa, crea, iubi, trăi. Dacă te lupți cu nopți albe, treziri frecvente sau oboseală cronică, nu ești singur(ă). La Institutul Emmanuel, somnul tău devine o prioritate – cu grijă, cu știință, cu blândețe.

👉 Contactează Institutul Emmanuel pentru o evaluare personalizată. Nu mai amâna somnul bun. Îți vei regăsi echilibrul, vitalitatea și bucuria de a trăi.

Horoscop 20 iunie 2025 – Ai încredere în ideile tale

0

BERBEC

Astăzi abilitățile dvs. de comunicare vor fi excelente, deci este o zi fantastică pentru cei care se ocupă de vânzări, marketing, scriere, predare sau actorie. Ceea ce spui va fi convingător și energic și totuși vei fi și diplomatic și fermecător.

TAUR

Ai încredere în ideile tale. Ești surprins de îndrăzneala unuia dintre colegii tăi de muncă și asta te va face să te gândești. Nu-i judeca greșit intențiile, ci doar caută să-ți atragă atenția. Nu aveți suficiente elemente pentru a lua decizii radicale în relațiile voastre.

GEMENI

De data aceasta vei fi refuzat cu un zâmbet. Abordarea ta calmă îi va dezarma pe ceilalți. Simți nevoia să ieși în evidență și să arăți ce poți face dar nimic nu te poate descuraja. Dacă ești singur, o întâlnire ar putea schimba cursul vieții tale.

 

RAC

Astăzi este o zi minunată pentru a ieși și a socializa pentru că simți că vrei cu adevărat să vorbești cu ceilalți. Vei radia căldură și entuziasm oriunde ai merge. Iubirea și onoarea merg împreună. A merge cu fluxul este cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla.

 

LEU

 

Astăzi este o zi plină de ambiție, care îți va oferi capacitatea de a lucra și de a realiza multe. Veți primi vești bune de la cineva pe care îl cunoașteți. Partenerul tău va fi mai direct decât de obicei. Fă la fel și relația ta va fi și mai bună.

 

FECIOARA

Se pare că ziua ar putea curge bine și ar putea implica călătorii, dar acestea se vor dovedi satisfăcătoare. Vei continua așa cum ai început. Păstrează-ți entuziasmul de ieri, viziunea ta practică și vei reuși. Ideile tale sunt pozitive și pot fi adaptate destul de util.

 

BALANTA

Aruncați o privire la notele dvs. și vedeți ce ați avut în vedere. De atunci, v-ați răzgândit de trei sau patru ori. Faceți un efort pentru a conecta punctele. Intervenția unui coleg vă va ajuta să terminați un proiect actual care se dovedește obositor.

 

SCORPION

Gândurile tale se îndreaptă automat către aspectele mai grave ale vieții. Astăzi vei fi atras de singurătate într-un mediu frumos. Cu toate acestea, pentru unii dintre voi, singurătatea nu este descrierea corectă, deoarece mediul tău ascuns și frumos ar putea include un iubit secret.

 

 

SAGETATOR

Dacă nu faci ceea ce te pasionează cu adevărat, ai putea ajunge ursuz și iritabil. Echilibrul dvs. depinde de cât de mult vă puteți exprima și cu cât vă veți simți mai bine. Gândește-te la asta înainte de a-ți alege calea. Trebuie să vă sincronizați sarcinile zilnice. Acest lucru va oferi proiectelor dvs. o bază mai bună pentru a începe.

 

 

CAPRICORN

Mergi la căldura casei tale, a prietenilor tăi adevărați și a rădăcinilor tale. Vă va îmbunătăți starea de spirit. Farmecul tău este în creștere și este timpul să vorbești despre planurile tale și să aplici o convingere blândă. Noile cuceriri vor fi mai mult decât satisfăcătoare.

 

VARSATOR

 

Acum este un moment bun pentru a vă planifica vacanța, dacă nu ați luat-o deja. Adori schimbările și descoperirile. Cel mai greu lucru acum este luarea unei decizii. Veți avea nevoie de un mediu liniștit, dar va depinde de dvs. să creați unul.

PESTI

Simțiți-vă liber să vă impuneți condițiile dacă trebuie să negociați. Aveți grijă și citiți cu atenție detaliile din contract. Folosiți-vă abilitățile de negociere și apărați-vă interesele. Nu ezitați să primiți consiliere juridică. Evitați să vă gândiți la trecut și totul va fi bine.

2025, anul nefast al pieței de lux?

1

Piața mondială a bunurilor de lux va încetini în 2025, penalizată de contextul geopolitic și de incertitudinile economice, cu riscul de a trece prin cele mai grave turbulențe din ultimii 15 ani, însă perspectivele pe termen lung rămân pozitive.

Potrivit unui studiu al firmei de consultanță Bain and Company, preluat de AFP,  vânzările de bunuri de lux, „sensibile la incertitudine, sunt supuse unei presiuni din ce în ce mai mari pe măsură ce încrederea consumatorilor este subminată de tulburările economice, tensiunile geopolitice și comerciale, fluctuațiile valutare și volatilitatea bursieră”.

Pentru autorii studiului, realizat în parteneriat cu Fundația Altagamma, care reunește nume mari ale luxului italian, aceste turbulențe ar putea fi cele mai puternice cu care s-a confruntat industria în ultimii 15 ani.

China și Statele Unite, cele mai importante piețe pentru sectorul premium, se confruntă cu o scădere a cererii, cauzată în SUA de fluctuațiile legate de tarifele vamale, iar în China de atitudinea de expectativă a clasei de mijloc.

”Sensibilitatea consumatorilor față de preț a accelerat creșterea pieței chineze de lux second-hand de la pandemie încoace, cu rate anuale de peste 20 % în 2023”, conform unui raport realizat în 2024 de Zhiyan Consulting.

Unele magazine noi oferă articole cu reduceri de până la 90% din prețul lor inițial, în comparație cu standardele industriei de 30-40% din ultimii ani. Reduceri de 70% sau mai mult sunt sunt acum comune pe marile platforme second-hand, cum ar fi Xianyu, Feiyu, Ponhu și Plum.

Dacă cheltuielile de lux din întreaga lume au crescut brusc după criza  Covid, ”acum asistăm la o revenire la normal”, a precizat Joëlle de Montgolfier, șefa departamentului Global Retail și Luxury  la Bain and Company.

După vânzări de 1,478 miliarde de euro în 2024, piața ar încetini în acest an, în special vânzările de bunuri de lux personale (modă și marochinărie, bijuterii, ceasuri), care reprezintă aproximativ un sfert din total și sunt așteptate să scadă cu 2 până la 5%, „în funcție de scenariul cel mai probabil”.

”Am avut o perspectivă relativ optimistă pentru ultimul trimestru al anului 2024 și, din păcate, începutul lui 2025 a arătat o scădere între -1% și -3%”, explică de Montgolfier, referindu-se la ”normalizarea pieței”.

Studiul prevede alte două scenarii, considerate mai puțin probabile, unul optimist, în care vânzările ar evolua între -2 și +2%, și celălalt pesimist, cu o scădere a cererii și, în consecință, a vânzărilor cu 5 până la 9%.

Supermașinile electrice, jucării inutile

În lumea bolizilor de lux, unde fiecare marcă își păstrează cu gelozie propriul ADN, sosirea unui Ferrari 100% electric este un eveniment istoric. Dar semnalele pieței nu sunt încurajatoare.

Între greutatea bateriilor, reticența clienților și lipsa emoției mecanice, viabilitatea segmentului este serios pusă sub semnul întrebării, relatează Automobile Magazine.

Ferrari va expune primul său model complet electric (Elettrica) la Capital Markets Day. O prezentare în trei etape: nucleul tehnologic în octombrie, designul și interiorul la începutul anului 2026, iar versiunea finală câteva luni mai târziu.

Pentru a susține această schimbare de direcție, constructorul se bazează pe o clădire nouă: e-building, fabrica special concepută pentru a produce motoare electrice și baterii. Investiția se ridică la 198 de milioane de euro. Iar sănătatea financiară a companiei este exemplară: profit net de 1,56 miliarde de euro în 2024, în creștere cu 21%.

Dar, în spatele acestui tablou ambițios, se strecoară îndoiala. Elettrica, cu un preț de peste 500.000 de euro, va fi doar un vehicul de nișă. Motivul principal: lipsa de apetit a pieței pentru supercarurile electrice. Clienții bogați, deși sensibili la imagine și raritate, preferă motoarele cu combustie.

Lamborghini, care trebuia inițial să lanseze primul său EV în 2028, a amânat data până în 2029. Maserati a anulat pur și simplu electrificarea modelului MC20. Porsche amână lansarea 718 Boxster și Cayman electrice până în 2027.

Peste tot, bateriile sunt considerate prea grele, performanțele prea fragile pentru a fi menținute, iar emoțiile prea artificiale.

Elettrica, mai mare decât un Ferrari tradițional, fără a fi un SUV, ar trebui să se mândrească cu 1000 de cai putere, o accelerație de la 0 la 100 km/h în 2 secunde, peste 500 km de autonomie și încărcare ultra-rapidă.

În ceea ce privește partea tehnică, totul este proiectat in-house: motoare, invertoare, software de gestionare a energiei. Sunt probabile, de asemenea, sisteme active de suspensie și tracțiune integrală.

În plus, pentru a recrea experiența senzorială a unui motor pe benzină, un „oscilator armonic” va oferi sunete personalizabile (V6, V8, V12), completate de o cutie de viteze virtuală cu trepte simulate prin intermediul padelelor de pe volan, în maniera Ioniq 5N.

Merită efortul tehnologic și financiar? Merită imitația? Nu prea: o astfel de mașină devine o jucărie inutilă. Performanța ruptă de tradiție nu e doar o fiță, ci și un surogat.

Electrificarea nu se potrivește cu imaginea sport-lux. Cumpărătorii țintă își pot permite un hipercar electric, însă rămân atașați de senzațiile oferite de mecanica tradițională. De fapt, cererea de supermașini electrice este practic inexistentă.

Gaura din buget, acoperită cu bani de la fraieri. Adică de la noi

În fiecare an, românii strâng cureaua. Se scumpește curentul, cresc accizele, apar noi taxe și impozite. Statul, chipurile, n-are bani. Deficitul bugetar se umflă, iar guvernanții ne vorbesc cu aer grav despre „necesitatea ajustărilor fiscale”. Sună responsabil, nu? Doar că în spatele acestor ajustări se ascunde o mare hoție cu etichetă oficială: românii plătesc mai mult pentru ca privilegiile sinecuriștilor să rămână intacte.

 Parlamentarii‐cabaliști și sinecuriștii din CA-uri și tot felul de AGA au găsit formula genială care să-i țină mufați la conducta cu bani publici – : îl jefuiesc pe contribuabil român în timp ce pompează sporuri bizare și prime halucinante rudelor, prietenilor și amantelor numiți în funcții-cheie!

În loc să tăie privilegiile, guvernanții decid să umble din nou la buzunarul nostru. Este teoria economică liberală, care spune că taxele cresc doar dacă nu poți fura mai eficient.

Haideți, totuși, să demontăm miturile!

În 2024, statul a plătt pentru sporuri bugetare circa 12,4 miliarde lei – aproape o treime din deficitul PIB. Iar dacă luăm în calcul sporuri, prime și bonusuri, cifra urcă la 13,7 mld lei, spun foști miniștri ai Finanțelor, adică peste 40% din gaura bugetară! Și, atenție, nu vorbim de sporuri pentru medicii care lucrează în linia întâi sau profesorii care se chinuie prin tot felul de sate izolate, ci de bonusuri halucinante, precum „spor de praf”, „spor de antenă” sau „spor de confidențialitate”.

În unele instituții, angajații primesc aceste „compensații” chiar dacă n-au văzut o antenă în viața lor!

Un judecător ia peste 26.000 de lei brut lunar, din care aproape 5.000 de lei provin din astfel de sporuri – pentru stres, confidențialitate și condiții, chipurile, vătămătoare. La Administrația Penitenciarelor, un angajat are peste 16.000 de lei brut, iar mai bine de 7.000 sunt numai sporuri. Și, desigur, sporul de antenă e omniprezent – un cadou bugetar care costă statul miliarde de lei, fără ca cineva să fi dovedit vreodată că ar exista vreo radiație în birourile primăriilor sau pe la ministere.

Ca să se înfrupte pe mai departe din banul public, guvernanții vor ca omul de rând să plătească TVA mai mare și impozit sporit pe salariu; banii se vor duce la bugetul statului, de unde vor fi redirecționați sub formă de… ați ghicit, prime și bonusuri nesimțite pentru sinecuriștii parlamentarilor.

Roata parandărătului accelerează pe centura finanțelor României și niciun radar nu o prinde!

De dragul sporurilor, se taie și banii alocați pentru programele „Rabla” și „Fotovoltaice”, proiecte pe care românii – atât populația, cât și antreprenorii locali – le așteptau cu mare interes. Au ieșit autoritățile cu vreo explicație? Nimic. Ni s-a spus doar că, în sistemul de stat, se muncește în condiții grele, iar sporul de antenă este obligatoriu și necesar pentru bugetari. „Sporul de antenă”, introdus pentru adevărații lucrători care „sapă” sub radiație, este acum primit la birou, în Senat, la Curte, în Guvern.

Și asta nu e tot când vine vorba de sinecuri! România excelează la acest capitol. În consiliile de administrație ale companiilor de stat activează peste 1.500 de persoane, pentru care plătim anual undeva spre 200 de milioane de lei. La Tarom și CFR, de exemplu, apropiații lui Sorin Grindeanu iau câte 12.000 de lei pentru fiecare ședință la care participă. Bani aruncați cu generozitate, în timp ce programe importante pentru cetățeni sunt sistate fără explicații. Bugetarii se învârt în jurul sporurilor ca muștele la miere, iar politicienii se aplaudă între ei pentru deciziile luate – „Nu ne-am gândit la tăieri, dar o să punem taxe mai mari!”. Cum vine asta, dragi, aleși? Pentru asta v-am dat votul de încredere? Ca să ne mințiți în campanie că nu puneți taxe și impozite mai mari, iar după ce ați ajuns în Parlament fix asta să faceți?!

În loc să elimine sporurile nesimțite (reiau aici doar o parte – spor de antenă, spor de confidențialitate, spor de doctorat, spor de stres etc.), care sunt de ordinul a câteva mii de lei lunar, statul alege să scumpească viața bietului român.

Despre pensiile speciale ale magistraților și sporurile lor „confidențiale” nu mai scoate nimeni o vorbă. Dacă ar fi eliminate, iar privilegiile din CA-uri și AGA tăiate, deficitul s-ar reduce mai mult decât suficient și asta fără să se atingă cineva de programe publice sau să fie mărită povara fiscală a micilor contribuabili. România are dreptul să primească răspunsuri la aceste întrebări de bun simț: De ce nu taie statul din aceste cheltuieli inutile? De ce nu încep „ajustările fiscale” cu eliminarea pensiilor speciale, a sporurilor de-a dreptul ridicole și a sinecurilor politice? De ce preferă guvernanții să crească TVA, să mărească accizele, să pună presiune pe antreprenori și pe clasa de mijloc?

Cum, însă, clasa politică s-a obișnuit să ne trateze cu sfidare, lăsăm noi aici un posibil răspuns, simplu și trist: pentru că e mai ușor să jupoi un popor obosit decât să-ți deranjezi propria rețea de privilegiați.

Soluția reală la gaura din buget este la vedere: tăiați sporurile fără rost, eliminați pensiile speciale, redirecționați banii spre cetățean, nu spre politrucii care acum își trag obloane aurii. Realitatea este că România nu duce lipsă de bani, ci de decență administrativă.

Mesajul României e clar. Nu poate să reducă taxele la energie

Deși Comisia Europeană a recomandat reducerea taxelor și accizelor la energie, pentru scăderea prețurilor, cel puțin în industria energofagă, România și-a exprimat clar poziția că acest lucru nu se va face. Potrivit unei Hotărâri a Senatului, care și-a însușit punctul de vedere al ministerelor, taxele propuse a fi reduse sau eliminate reprezintă surse de venit pentru buget. Totodată, Senatul a subliniat încă o dată că uniunea energetică nu există cu adevărat, făcând referire la absența interconexiunilor din Europa Centrală

Din Hotărârea Senatului României referitoare la Comunicarea Comisiei Europene -Un plan de acțiune european privind oțelul și metalele se desprinde o singură concluzie. Măsurile sunt foarte bune, dar imposibil de aplicat. Astfel, senatorii au apreciat faptul că la nivelul Comisiei s-a realizat că este necesar să fie luate măsuri în vederea scăderii prețurilor la energie electrică și gaze naturale, astfel încât UE să își recapete competitivitatea pe piețele globale. Și asta deoarece costul tranziției energetice spre o economie curată a pus un efort mare asupra statelor membre și consumatorilor, iar în momentul în care peste acest efort s-a suprapus criza energetică provocată de Covid și de războiul din Ucraina UE a început să resimtă într-un mod dramatic efectele creșterii prețurilor, care acum sunt aproape duble față de media perioadei 2014-2020.

”Măsura principală avută în vedere în cadrul comunicării este, practic, constituirea unei veritabile uniuni energetice, proces care a început încă din 2018, dar care în continuare este demonstrat că nu este efectiv funcțională și nu produce beneficii pentru toți membrii săi. Pe de altă parte, măsurile propuse în plan cresc gradul de complexitate al sistemelor energetice, cu riscurile și costurile aferente”, se arată în Hotărârea Senatului. Pe aceeași linie cu Ministerul Energiei, senatorii semnalează că, pentru România, problematica interconectărilor energetice este una dintre cele mai importante, iar problema apare din nerealizarea unor proiecte de interconectare la nivelul unor state membre din Europa Centrală.

În ce privește linia reducerii costurilor energiei, măsurile propuse sunt bune, susțin senatorii, dar, cât timp taxele propuse a fi reduse/eliminate reprezintă surse de venit pentru buget, acestea vor fi dificil de implementat, deși ar putea reprezenta cea mai eficientă măsură de reducere a costurilor pe termen scurt.

Costurile s-au dublat

Costurile energiei rămân principalul factor determinant al competitivității industriilor metalelor, a atras atenția Comisia Europeană, dat fiind că acestea reprezintă o pondere mai importantă a costurilor de producție pentru sectoarele metalelor și ale oțelului decât pentru alte sectoare. Deja înainte de criza energetică, această pondere se ridica la aproximativ 17 % pentru sectorul oțelului și la 40 % pentru sectorul aluminiului . În timpul crizei energetice din 2022, aceste cifre au ajuns la 80 % .

În 2025, deși prețurile la energie au scăzut față de vârful din 2022, acestea rămân mai ridicate comparativ cu nivelurile istorice, precum și comparativ cu alți producători internaționali. Prețurile energiei electrice sunt de 2-3 ori mai mari în UE decât în SUA, în timp ce prețurile gazelor naturale sunt de aproape cinci ori mai mari decât cele din SUA.

”Pentru a depăși această situație dificilă, energia trebuie să devină mai accesibilă ca preț. Planul de acțiune privind energia la prețuri accesibile oferă elemente importante de soluționare, în special prin anunțarea unor măsuri menite să eficientizeze taxele de rețea, să reducă taxele și impozitele pe energie, să faciliteze contractele de achiziție de energie electrică (PPA), să accelereze procesul de autorizare, să extindă și să modernizeze rețelele și să stimuleze flexibilitatea sistemului de energie electrică. În plus, industriile mari consumatoare de energie vor fi principalii beneficiari ai programului-pilot al BEI privind PPA-urile corporative”, a precizat Comisia Europeană în comunicarea sa.

Reduceri pentru țările care își permit luxul

Pe termen scurt, Comisia Europeană a invitat statele membre să pună rapid în aplicare și să utilizeze toate flexibilitățile prevăzute de legislația europeană în domeniul energiei și de normele privind ajutoarele de stat pentru a reduce costurile pentru industriile mari consumatoare de energie.

”Secțiunea 4.7.1 din Orientările privind ajutoarele de stat pentru climă, protecția mediului și energie permite reducerea nivelului taxelor de mediu și al taxelor parafiscale pentru sectoarele care nu ar fi în măsură să își desfășoare activitățile economice în mod durabil fără această reducere, iar secțiunea 4.11 permite reducerea taxelor la energia electrică pentru utilizatorii mari consumatori de energie 22 . De asemenea, Directiva privind impozitarea energiei permite reducerea la zero a impozitării energiei electrice pentru industriile mari consumatoare de energie în anumite condiții, ceea ce creează un stimulent pentru decarbonizarea sectorului prin electrificare și poate sprijini competitivitatea sa mai largă”, a mai arătat Comisia Europeană.

Misiune dificilă pentru europeni: discuții nucleare cu Iranul

Miniștrii de externe ai Germaniei, Franței și Marii Britanii intenționează să poarte discuții nucleare cu omologul lor iranian vineri la Geneva.

Miniștrii se vor întâlni mai întâi cu șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, la misiunea permanentă a Germaniei la Geneva, înainte de a avea o întâlnire comună cu ministrul iranian de externe, a declarat o sursă diplomatică germană pentru Reuters.

Inițiativa europeană vine pe fondul temerilor legate de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, după ce Israelul a lansat săptămâna trecută atacuri de amploare asupra Iranului, marele său inamic, iar Teheranul a trimis valuri de rachete către ținte israeliene.

Criza s-ar putea intensifica deoarece președintele Donald Trump a refuzat să spună dacă Statele Unite se vor alătura campaniei militare a Israelului.

Scopul discuțiilor dintre Iran și europeni, care, potrivit sursei germane, au loc în coordonare cu SUA, este de a convinge partea iraniană să garanteze ferm că își va utiliza programul nuclear exclusiv în scopuri civile.

Misiune dificilă: cancelarul german Friedrich Merz a susținut atacul Israelului și a înfuriat Teheranul săptămâna aceasta spunând că iranienii ar trebui să renunțe la escaladare sau să se confrunte cu amenințarea unei distrugeri și mai mari.

Între timp, ministrul german de externe, Johann Wadephul, a făcut apel miercuri la liderii iranieni să lucreze pentru o soluție care să implice garanții privind programul nuclear.

În cadrul unei reuniuni a Consiliului Național de Securitate, președintele francez Emmanuel Macron i-a spus ministrului de externe Jean-Noel Barrot să elaboreze în zilele următoare „o inițiativă cu parteneri europeni apropiați care să propună o soluție negociată pentru a pune capăt conflictului”.

Nu e clar ce impact au vocile europene în acest context tensionat. După cum nu sunt clare intențiile lui Trump: se va arunca într-un alt război în Orientul Mijlociu – posibil ordonând armatei americane să bombardeze cea mai importantă instalație nucleară a Iranului, Fordow, sau va decide să îi oprească pe israelieni, negociind un acord cu regimul de la Teheran?

În general, se crede că, în afară de o operațiune de  comando israeliană extrem de riscantă, doar o bombă GBU-57A/B „bunker buster” de fabricație americană – cântărind aproximativ 10000 de kilograme și lansată de un bombardier B2 – ar putea distruge complexul subteran Fordow.

Schemă de jaf din bugetul statului. Firmele achiziționau masă lemnoasă de la Romsilva și își declarau falimentul

Romsilva s-a confruntat cu falimente pe bandă rulantă ale firmelor, imediat după livrarea cantităților de masă lemnoasă, prejudiciile descoperite până acum fiind de peste 8 milioane de lei. Curtea de Conturi a reproșat factorilor de decizie din regie că nu au făcut toate demersurile pentru recuperarea banilor, deși, în mai toate cazurile de falimente declarate, administratorii firmelor au avut grijă să nu existe nimic de recuperat.

Direcțiile silvice nu au monitorizat, suficient și în timp util, drepturile de creanță ale regiei, reieșite din contracte comerciale (în special cele de exploatare a masei lemnoase), dar și din situații de nerecuperare a plăților necuvenite, pentru lucrări de întreținere care, în fapt, nu fuseseră executate de către operatorii economici parteneri, a concluzionat Curtea de Conturi în raportul de control efectuat la Romsilva. Potrivit HG nr. 715 din 5 octombrie 2017 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, predarea masei lemnoase spre exploatare se face după efectuarea plății contravalorii acesteia sau, dacă părțile convin, după depunerea de instrumente de plată cu scadența la maximum 30 de zile calendaristice.

”Astfel, din verificarea eșantionului constituit din drepturile de creanță reflectate în evidența contabilă, s-a constatat că suma de 3.213.390,66 lei, ce reprezintă valoarea masei lemnoase exploatate și a penalităților aferente, nu a fost încasată până la data acțiunii de audit. Aceste creanțe au o vechime ce diferă de la caz la caz variind între anii 2011-2023. Operatorii economici au intrat în stare de insolvență și, în cazul celor mai mulți dintre aceștia, s-a declarat ulterior falimentul”, se arată în raportul Curții de Conturi.

Bilete la ordin fără acoperire

Printre creanțele de peste 3 milioane se află suma de 614.996,27 lei a Direcției Silvice Alba din contracte  comerciale exploatare masă lemnoasă și intrare în procedura de insolvență/faliment, din care pentru suma de 313.065,47 lei, Regia Națională a Pădurilor (RNP) nu s-a putut înscrie nici măcar la masa credală, argumentul folosit fiind acela că debitorul nu înregistrase datoria respectivă în evidența contabilă.

La capitolul faliment firme și nerecuperare creanțe s-au mai încadrat Direcția Silvică Arad, cu 189.000 lei, Direcția Silvică Bacău, cu 997.650,25 lei,  Călărași, cu 225.508,18 lei, precum și Direcția Silvică Hunedoara, cu 374.130,45 lei. La Direcția Silvică Vrancea s-au depistat contracte comerciale de exploatare lemnoasă, pentru care s-au emis bilete la ordin fără acoperire în valoare de 222.493,61 lei. Pe lângă creanțe neîncasate ce provin din contracte comerciale, RNP Romsilva a înregistrat și drepturi de creanță asupra unor salariați care au fost, potrivit unor acte de control, stabiliți ca fiind persoane responsabile de existența unor prejudicii, ca urmare a unor tăieri ilegale. Suma totală a acestor creanțe este de 5.087.910,09 lei, susține Curtea de Conturi.

Nu s-au făcut sesizări penale

Controalele au relevat că nu s-au luat măsuri, în cazul sentințelor nefavorabile de încercare a colectării creanțelor comerciale pe cale judecătorească, prin care să se stabilească acțiunile în continuare pentru colectarea creanțelor în cauză precum și vinovăția/nevinovăția angajaților, după caz.

Totodată, nu au fost întocmite dosarele de insolvabilitate și nu s-au continuat acțiunile de urmărire a debitorilor insolvabili care au fost trecuți, după scăderea creanțelor, din evidența curentă în evidența extrabilanțieră, și nu s-a stăruit, înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, în vederea reluării executării silite dacă debitorul insolvabil obține bunuri urmăribile ori și-a sustras veniturile şi bunurile de la urmărire. Pe de altă parte, nu s-a încercat atragerea răspunderii (în solidar) a reprezentanților societăților comerciale care au păgubit RNP Romsilva prin neplata sumelor pe care le datorează regiei și nici nu s-au formulat sesizări penale pentru aceștia, a mai precizat Curtea de Conturi.