Acasă Blog Pagina 149

Fiori reci în sistem. Termocentralele pe cărbune, forjate la maximum

Din 14 ianuarie, producția de energie duduie, atingându-se capacitatea tehnică maximă a termocentralelor, semn că sistemul energetic gâfâie, în absența vântului și a fotovoltaicelor. Chiar și cu forjarea cărbunelui, importurile depășesc frecvent 2.000 de MWh, ajungându-se la aproape 3.000 MWh. Culmea este că, în ultima vreme, la capitolul importuri, România a ajuns să depindă de Ucraina.

Fără termocentralele pe cărbune, pe care autoritățile vor să le închidă în acest an, sistemul energetic ar sucomba. Din 14 ianuarie, producția pe cărbune este la nivel maxim, pentru a suplini deficitul major de energie, ajungându-se la un record de peste 1.300 MWh. Autoritățile spun că, în această perioadă, au fost activate trei grupuri la termocentrala Rovinari, unul la termocentrala Turceni, iar termocentrala Ișalnița a pornit singurul grup pe care-l mai are.

„Faptul că și-au întors fața către energia produsă de către CEO înseamnă că cei care conduc România și-au dat seama că fără această energie ieftină, zic eu, zic oamenii care se pricep mai bine decât mine, produsă de CEO, singura energie care este predictibilă, în bandă, România nu poate da înainte și o să vedem cu toții că această față care a fost întoarsă către energia pe cărbune produsă de noi va continua și în viitor. Vor fi trimise documente din care să reiasă că fără energia pe bază de cărbune există riscul ca România să intre într-un blackout sau să aibă probleme cu energia electrică”, a declarat Jan Popescu, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, pentru publicația gorjonline.ro.

Pe fondul creșterii consumului și scăderii producției, România are un deficit de energie între 2.000 MWh și 3.000 MWh, țara noastră devenind total dependentă de importuri. În 20 ianuarie, importul net era de 1,72 GWh, țara noastră cumpărând energie din Bulgaria, Ungaria, Ucraina și Serbia, singurele exporturi obligatorii fiind către Republica Moldova.

A crescut fotovoltaicul

Ultimele date de la Institutul Național de Statistică arată că în perioada 1.I-30.XI.2024, resursele de energie electrică au fost de 60.242,0 milioane kWh, în creștere cu 118,9 milioane kWh față de perioada 1.I-30.XI.2023. Producţia din termocentrale a fost de 15.728,0 milioane kWh, în scădere cu 248,7 milioane kWh (-1,6%). Producţia din hidrocentrale a fost de 13.410,1 milioane kWh, în scădere cu 3.739,4 milioane kWh (-21,8%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 9.892,0 milioane kWh, în scădere cu 284,5 milioane kWh (-2,8%). Producţia din centralele electrice eoliene, în perioada 1.I-30.XI.2024, a fost de 5.612,8 milioane kWh, în scădere cu 1.317,5 milioane kWh față de perioada 1.I-30.XI.2023, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 3.368,9 milioane kWh, în creștere cu 1.223,8 milioane kWh față de perioada 1.I-30.XI.2023. Creșterea la fotovoltaice nu a compensate deficitul de energie, dat fiind că producția acestora nui acoperă orele de vârf, cu un consum ridicat de energie.

Consum mai mare

Consumul final de energie electrică în această perioadă a fost de 46.029,1 milioane kWh, cu 1,8% mai mare față de perioada 1.I-30.XI.2023. Consumul final de energie electrică în economie a crescut cu 1,5%, consumul populaţiei a crescut cu 3,2%, iar iluminatul public a înregistrat o scădere cu 4,7%. Exportul de energie electrică a fost de 9.860,1 milioane kWh, în scădere cu 566,4 milioane kWh, în timp ce consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 4.352,8 milioane kWh, în scădere cu 136,1 milioane, arată INS. Principalele resurse de energie primară, în perioada 1.I-30.XI.2024, au totalizat 29.776,6 mii tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 129,9 mii tep față de perioada 1.I-30.XI.2023. Producţia internă a însumat 15.477,2 mii tep, în scădere cu 765,3 mii tep (-4,7%) faţă de perioada 1.I-30.XI.2023, iar importul a fost de 14299,4 mii tep, în creștere cu 635,4 mii tep (+4,7%). Producția de cărbune a scăzut cu 15,8%, cea de țiței s-a redus cu 4,2%, în timp ce producția de gaze a crescut cu doar 1%. În ce privește importurile, acestea au crescut cu 10,8% la țiței și cu 57,9% la energie electrică.

Promisiuni nobile, rezultate burgheze

Luni a fost spectacol la Washington D.C. Fast și declarații de hard love  și soft hate, numa bune de hrănit comentatorii în media nouă și veche. Care comentatori urmează să mențină atenția publicului departe de jocurile de culise care urmează să redeseneze relațiile combatanților în economia  lumii.

Mesajul pentru americani a fost că urmează ani de bunăstare. Cum? Taxând suplimentar produsele de import. Obiectivul ar fi ca să nu se finanțeze salariile muncitorilor din alte țări cu banii americanilor. Aceste suprataxări ar urma să aducă șuvoaie de bani Americii. Realitatea este însă departe de a fi atât de sclipitoare pentru americani. Produsele taxate suplimentar vor deveni mai scumpe. Deci inaccesibile unei categorii largi de americani. În industria modei, de exemplu, companiile americane și-au mutat producția în China, India, Vietnam sau America Latină. Pentru că acolo costul cu forța de muncă este mai mic (mai puține drepturi ale omului). Aceste branduri americane vor deveni mult mai scumpe și pe termen scurt, până la o eventuală mutare a producției în America este nevoie de investiții și timp. Consumatorul american va plăti costurile tranziției și asta nu înseamnă bunăstare. În materie de alimentație, produsele americane nu sunt cunoscute pentru calitate. Acolo producția este axată pe volum la prețuri mici. Vinurile din California nu pot asigura raportul preț calitate al vinurilor din Chile. Brânzeturile bio din Ontario nu pot să fie produse în SUA. Nu mai vorbim de produsele alimentare europene pentru care americanii au prins gust după pandemie. Vor deveni produse de lux în SUA. Războiul comercial pe care l-a promis ieri Trump va costa în primul rând consumatorul american. Deci, despre bunăstare doar promisiuni. Creșterea inflației aproape o certitudine.

Mutarea producției de bunuri ale companiilor americane înapoi acasă implică pe lângă investiții de capital  și revenirea la o curricula bazată pe științe exacte pentru asigurarea resursei umane. Care nu se poate face de azi pe mâine. În nici un caz în cei patru ani de mandat al președintelui. Universitățile americane de top sunt fieful progresiștilor și războiul cu aceștia va să fie unul de uzură. Declarațiile privind încheierea politicilor Green Deal nu sunt suficiente pentru a stopa curentul în rândul tinerilor adulți, educați în spiritul luptei împotriva schimbărilor climatice.

Orice reconstrucție a unui sistem deteriorat costa mai mult decât construcția unuia nou. Rezistența este mult mai mare și complexă. Donald Trump a mai făcut un anunț interesant, cel referitor la înființarea Fiscului Extern. Este un semn că se așteaptă la migrarea unor capitaluri interne în zone mai prietenoase cu optimizările de profit. Se așteaptă la rezistența din partea acelora care au făcut profituri imense din subvenționarea energiilor verzi. Interesant va să fie cum va evolua parteneriatul în NATO cu UE încăpățânată pentru a lupta pentru Green Deal.

Interesant a fost că după referirile la bunăstarea americanilor au fost puține indicii privind politica externă. S-a angajat să facă din armata americană cea mai puternică armată din lume. Și să fie un pacificator și unificator „prin războaiele pe care le încheiem… și prin războaiele în care nu intrăm niciodată”. Adică în Ucraina și Orientul Mijlociu se încheie conflictele, iar Taiwanul o să revină Chinei fără o intervenție americană. Imposibil fără sacrificarea unor pioni. Care? Asta vom afla probabil pe rețelele sociale tot mai libere?

Până atunci, atenție la portofel!

 

CEDO a respins cererea lui Călin Georgescu privind decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale

2

S-a aflat decizia CEDO în privința demersului înaintat la Curtea Europeană de către Călin Georgescu, candidatul ajuns în turul al doilea al prezidențialelor de anul trecut, înainte de anularea alegerilor, în urma deciziei CCR.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, marți, cererea lui Călin Georgescu. Acesta se adresase Curții Europene ca urmare a deciziei CCR privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis astăzi, reunindu-se în complet de Cameră și în baza unui vot unanim, să nu indice nicio măsură provizorie în cauza Călin Georgescu c. România (cererea nr. 37327/24). Cauza privește anularea de către Curtea Constituțională a României a alegerilor prezidențiale în care dl. Georgescu a fost candidat. Dl. Georgescu ceruse adoptarea de măsuri provizorii, în particular ca decizia Curții Constituționale să fie suspendată si procesul electoral să fie reluat.

Curtea a respins cererea de măsuri provizorii ca fiind în afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulamentul Curții (măsuri provizorii). Măsurile provizorii prevăzute de articolul 39 din Regulamentul Curţii (Rules of Court) sunt decise în legătură cu proceduri în fata Curții, fără a influența orice decizie ulterioară privind admisibilitatea sau fondul cauzei. Curtea impune asemenea măsuri provizorii numai în cazuri excepționale, când reclamanții ar fi altfel expuși unui risc iminent de vătămare ireparabilă”, menționează decizia CEDO.


CEDO a detaliat motivele pentru care a respins cererea lui Georgescu

Decizia a fost adoptată, în unanimitate, de o Cameră compusă din șapte judecători – a mai anunțat CEDO. „În decizia sa, Curtea a reamintit că, în conformitate cu articolul 39 din Regulament, măsurile provizorii sunt aplicabile numai în caz de risc iminent de vătămare ireparabilă a unui drept prevăzut de Convenție care, dat fiind natura sa, nu ar putea fi reparată, iar persoana care invocă asemenea drept nu ar putea fi repusă in situaţia anterioară sau despăgubită în mod corespunzător. În plus, astfel de măsuri nu pot fi adoptate decât în circumstanțe excepționale, atunci când acest lucru este necesar în interesul părților sau pentru buna desfășurare a procedurii.

Curtea a respins cererea dlui Georgescu ca fiind în afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulament. Luând în considerare cererea prezentată, împreună cu temeiurile și motivele pe care aceasta se bazează, Curtea a decis în conformitate cu practica sa bine stabilită că cererea dlui Georgescu nu se referă la o vătămare ireparabilă în înțelesul articolului 39 din Regulamentul Curții. Curtea a considerat că cererea este în afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulamentului Curții și a decis să nu indice Guvernului României nicio măsură provizorie dintre cele solicitate”, mai arată CEDO, în comunicatul făcut public marți, 21 ianuarie.

Georgescu s-a adresat CEDO după decizia CCR din 6 decembrie

Călin Georgescu s-a adresat CEDO la câteva zile după decizia CCR datând din 6 decembrie, cu puțin timp înainte de turul al doilea al prezidențialelor, în care se calificase alături de Elena Lasconi.

Pe 24 noiembrie 2024, a avut loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România, al doilea tur de scrutin fiind programat să aibă loc la 8 decembrie 2024.

Călin Georgescu a candidat la aceste alegeri și s-a calificat pentru al doilea tur de scrutin.
Pe 6 decembrie 2024, în temeiul articolului 146 f) din Constituția României, Curtea Constituțională a României a anulat întregul proces electoral. CCR a decis atunci ca alegerile pentru președintele României să fie reluate în integralitate și reorganizate de către Guvern la o dată ulterioară.

Pe 16 decembrie 2024, invocând încălcări ale drepturilor sale prevăzute de articolele 6 (dreptul la un proces echitabil) și 13 (dreptul la un remediu efectiv) din Convenție și de articolul 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție (dreptul la alegeri libere), Călin Georgescu a solicitat măsuri provizorii în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții împotriva deciziei nr. 32 din 6 decembrie 2024 a Curții Constituționale a României, care anulase procesul electoral al alegerilor prezidențiale în curs la data pronunțării acesteia.

„El a cerut în mod specific suspendarea efectelor deciziei Curții Constituționale până la soluționarea cauzei sale la Curte, pentru a preveni un prejudiciu ireparabil asupra drepturilor democratice ale reclamantului și ale cetățenilor români” – se menționează în comunicatul Curții.

De asemenea, el a cerut obligarea Guvernului României să reia procesul electoral, respectând rezultatele primului tur de scrutin, și să organizeze turul al doilea de scrutin al alegerilor prezidențiale.

Totodată, el a solicitat obligarea statului român „să adopte măsuri pentru remedierea prejudiciilor democratice, prin restabilirea încrederii în procesul electoral”.

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României marchează într-un mod inedit împlinirea a 166 de la Unirea Principatelor Române

0

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României marchează aniversarea Unirii Principatelor Române într-un mod care îmbină trecutul și viitorul, punând accent pe importanța reformelor în educație. Cu ocazia zilei de 24 ianuarie, fundația a lansat o inițiativă care îi invită pe tineri să-și exprime ideile privind transformarea școlii românești, urmărind modelul reformator al domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Concursul este conceput în spiritul valorilor pe care Cuza le-a promovat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când modernizarea sistemului de învățământ se afla în prim-plan. În acea perioadă, domnitorul a pus bazele legilor care au deschis drumul spre școlarizarea gratuită și obligatorie, un pas esențial în dezvoltarea societății românești. Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României se raportează la aceste momente istorice pentru a le oferi tinerilor o sursă de inspirație și pentru a sublinia că, uneori, cele mai importante schimbări încep prin inițiative curajoase.

Pentru a celebra Unirea Principatelor printr-o abordare modernă, fundația organizează o serie de acțiuni menite să stimuleze creativitatea și spiritul civic al generației tinere. Prin intermediul unui concurs dedicat, intitulat „Cuza: tineri, lege și reformă – inspirați de trecut, construim viitorul educației”, liceenii și studenții sunt încurajați să își propună ideile, fie că vorbim despre noi metode de predare, curriculum modernizat, digitalizare sau implicarea comunității în procesul educațional.

Conceptul principal este acela că reformele autentice și durabile pornesc, adesea, din dorința celor direct implicați de a schimba ceva în bine. Fundația consideră că fiecare generație are propriile nevoi și provocări, iar tinerii pot veni cu soluții inovatoare pentru a îmbunătăți accesul la educație și calitatea acesteia.

Reprezentanții Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României au subliniat că această inițiativă reprezintă „un apel la responsabilitate și imaginație”, îndemnându-i pe participanți să își valorifice creativitatea. Pe parcursul competiției, tinerii vor avea posibilitatea să își prezinte viziunea, iar cea mai frumoasă propunere va fi premiată cu un ebook și un abonament anual la cea mai mare platformă online de cărți în limba română.

Astfel, marcarea Unirii Principatelor devine mai mult decât o simplă celebrare istorică. Prin intermediul acestui demers, fundația dorește să îmbine rememorarea unui eveniment de o importanță majoră pentru formarea statului român cu pregătirea tinerei generații pentru provocările viitorului. Este un moment ideal pentru a reaminti că, la fel cum reformele lui Cuza au avut un impact profund asupra societății de atunci, și soluțiile propuse astăzi de tineri ar putea schimba semnificativ traseul educației din România.

Doritorii se pot înscrie în concurs pe site-ul fundației.

 

Burduja îi face extremiști toxici pe cei care îl contrazic. Confuzii deliberate în capul liberalului

Pentru a nu știu câta oară, ministrul Sebastian Burduja a ieșit să se laude că România ar avea a cincea cea mai ieftină energie din UE, că așa îi spune Eurostat. De data aceasta, Burduja a trecut la un alt nivel și i-a denumit ”extremiști toxici” pe cei care îl contrazic. Confuzia, deliberată, fără îndoială, pe care o induce ministrul este una prin omisiune. Pentru că același Eurostat continuă cifrele și ne plasează pe locul 5 la cele mai mari prețuri la energie, raportat la puterea de cumpărare, că acolo e ”șpilul”.

Laudele cu cele mai mici prețuri la orice sunt prin România și Bulgaria le-am tot auzit în ultima vreme din partea guvernanților. Ce omit aceștia să spună este că cele două țări au și cele mai prăpădite salarii din UE, iar de aici pornește totul. Nu poți compara un salariu minim de sub 600 de euro cu restul, de la 1.200 de euro în sus. Și așa fiind, cu alea cele mai mici prețuri, tot reușim să-i mai depășim pe europeni la diverse produse, cum ar fi, mai recent, cele de la combustibili. Pe subiectul prețurilor mici, de data aceasta la energia plafonată, tot bate moneda ministrul Sebastian Burduja, ultima oară acuzându-i pe cei care susțin altceva că ar fi ”extremiști toxici”.

”Schema de plafonare-compensare a asigurat pentru consumatorul final un preț bun, al patrulea cel mai ieftin gaz și a cincea cea mai ieftină energie electrică, asta ca să spulberăm mitul promovat de extremiștii toxici că plătim cel mai scump curent din UE. Nici vorbă, astea sunt datele Eurostat, dacă mai ține cineva la adevăr în țara asta”, a afirmat ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Sigur, aici era vorba despre consumatorii casnici, că în ce îi privește de agenții economici, prețurile la energie le-au îngropat afacerile. Cel mai recent exemplu este al companiei Haier, care a decis să își mute fabrica din România, pe motiv de rentabilitate, după o investiție de peste 70 milioane de euro, lăsând fără locuri de muncă sute de muncitori. Oare de ce?

Principii banale în economia de piață

Unul dintre principiile economiei de piață este cererea și oferta, cererea fiind legată intrinsec de puterea de cumpărare. Orice companie își stabilește prețurile de vânzare în funcție de puterea de cumpărare din țara respectivă, pentru că o neadaptare riscă să ducă la o prăbușire a vânzărilor.

De aceea în România prețurile sunt mai mici ca în Luxemburg, de exemplu, unde salariul minim este de 2.571 euro pe lună. Și de aceea prețurile în Bulgaria sunt ceva mai mici ca cele din România, pentru că bulgarii au salarii și mai mici decât ale noastre. Să vii tu, Burduja, să te lauzi cu prețuri mici la energie într-o țară ca România, unde sărăcia este la un nivel fără precedent, este o insultă la adresa cetățenilor. Dar haideți să luăm datele Eurostat (pentru populație, nu pentru industrie, că acolo suntem în top),  despre care tot vorbește ministrul. În prima jumătate a anului 2024, România avea al șaselea cel mai mic preț la energia pentru consumatorii casnici, tarife mai scăzute decât țara noastră regăsindu-se în Slovacia, Croația, Malta, Bulgaria și Ungaria. Însă, prețurile la energie electrică pentru consumatorii casnici în prima jumătate a anului 2024, prezentate în standardul puterii de cumpărare (PPS), grupează țările disponibile în 6 categorii, categoriile de prețuri la energie electrică variind de la peste 37 PPS la 100 KWh până la sub 16,5 PPS la 100 KWh. Prețurile la energie electrică bazate pe PPS au fost cele mai ridicate în Cehia (42,2) și Cipru (36,1). Cele mai scăzute prețuri la energie electrică bazate pe standardul puterii de cumpărare au fost observate în Malta (14) și Luxemburg (15,3).

Momentul adevărului

În acest clasament, care ia în calcul standardul puterii de cumpărare, România are al cincilea cel mai mare preț la energie din UE, după Cehia, Cipru, Germania și Italia. Comparativ, dacă România are un scor de 33,31 în standard putere de cumpărare, Ungaria are 15,67, Bulgaria are 19,67, Olanda are 22,8, Austria are 24,11, iar Franța, 25,83. În ce privește consumatorii noncasnici, prețurile la energie din România le depășesc pe cele din Grecia, Letonia, Estonia, Malta, Spania, Portugalia, Bulgaria, Danemarca, Suedia și Finlanda.

Ziua Inaugurării lui Donald Trump!

Donald Trump este al 47-lea președinte al SUA. Ziua Inaugurării a început cu o slujbă la biserica Sf. Ioan. Parohie din 1815, biserica din  Piața Lafayette are o bogată istorie fiind denumită „Biserica Președinților”. Biserica a fost proiectată de renumitul arhitect Benjamin Henry Latrobe  unul dintre arhitecții clădirii Capitoliului SUA și este sub forma unei simple cruci grecești. După ceremonia de la biserică Trump s-a îndreptat spre Casa Albă pentru un ceai cu președintele în exercițiu Joe Biden și prima doamnă Jill Biden, înainte de a merge la Capitoliul SUA pentru ceremonia de depunere a jurământului.

Evenimentul principal, depunerea jurământului, a avut loc în rotonda Capitoliului. Ceremonia a fost mutată înăuntru din cauza temperaturilor extrem de scăzute, estimate a fi în jur de -5C în timpul acesteia. Este prima inaugurare care se ține în interior din 1985, când o val de frig a lovit cea de-a doua inaugurare a lui Ronald Reagan. De obicei, ceremonia are loc pe o terasă de marmură din partea de vest a clădirii Capitoliului, cu vedere la National Mall. Primul care a depus jurământul, sub atenta  supraveghere a judecătorul asociat al Curții Supreme a SUA, Brett Kavanaugh, a fost vicepreședintele ales JD Vance, jurând cu mâna pe o biblie de familie care a aparținut străbunicii sale materne.

Apoi sub supravegherea judecătorul-șef al Curții Supreme a SUA, John Roberts, Donald Trump a depus jurământul. Președintele ales și-a sprijinit mâna pe aceleași două biblii pe care le-a folosit la prima sa învestire: una dată lui de mama sa în 1955 și una folosită de Abraham Lincoln în 1861. Trump a devenit oficial președinte cândva în jurul orei 12:00 EST (ora Americii). Apoi, Trump și-a rostit discursul inaugural, expunând viziunea sa pentru următorii patru ani. În 2017, discursul său de 1.434 de cuvinte a avut un ton întunecat, când a declarat că „măcelul american se oprește chiar aici”. În actual discurs Trump a declarat că „Epoca de aur a Americii începe chiar acum”.

Noul președinte s-a angajat să pună America pe primul loc și să pună capăt a ceea ce el a descris drept eșecul guvernului precedent de a servi poporul. Foști președinți și prime doamne, parlamentari, membrii familiei Trump, Vance și familiile și prietenii lor au umplut Capitoliul pentru a asista la ceremonie, alături de directori din domeniul tehnologiei și aliați miliardari, inclusiv proprietarul X Elon Musk, Jeff Bezos și Mark Zuckerberg. Deși liderii străini nu participă în mod obișnuit la inaugurări, Beijingul a confirmat că vicepreședintele chinez Han Zheng va participa după ce Trump a extins o invitație președintelui Xi Jinping. Zheng, fostul primar al Shanghaiului, este unul din apropiații loiali ai președintelui Xi el retrăgându-se din puternicului Comitet permanent al Biroului Politic al Partidului Comunist în 2022. Totodată Zheng a avut o întâlnire cu vicepreședintele JD Vance. În cadrul întâlnirii lor, Han și vicepreședintele SUA JD Vance, au discutat o „gamă de subiecte, inclusiv subiectul fentanilului, echilibrarea comerțului și stabilitatea regională”, a declarat duminică 19 ianuarie echipa de tranziție Trump-Vance. Han a folosit vizita pentru a se întâlni și cu membri ai comunității de afaceri americane, inclusiv CEO-ul Tesla și asociatul apropiat al lui Trump, Elon Musk, potrivit agenției de stat chineze Xinhua. Pe măsură ce Trump se întoarce la Casa Albă, se așteaptă să acționeze rapid la promisiunile sale de campanie și să retragă mai multe dintre politicile predecesorului său.

La începutul celui de-al doilea mandat, partidul său controlează ambele camere ale Congresului, iar judecătorii conservatori au majoritatea la Curtea Supremă. Trump este doar al doilea președinte care a revenit în funcție în termeni neconsecutivi, singurul președinte condamnat pentru o infracțiune și cea mai în vârstă persoană care a câștigat alegerile pentru Casa Albă. Președintele Donald Trump a semnat opt ​​ordine executive luni seară, la parada și mitingul său inaugural de la Capital One Arena din  Washington. Trump revine în funcție și pornește o agendă ambițioasă și controversată. Ordinele au inclus retragerea din nou din Acordul de la Paris privind clima, înghețarea majorității angajărilor federale și obligarea lucrătorilor federali să se întoarcă la munca în persoană cu normă întreagă. După ce a semnat ordinele, Trump a aruncat pixurile pe care le-a folosit membrilor audienței. În vederea deportării imigranților ilegali  Trump invocă posibilitatea folosirii Alien Enemies Act din 1798 care-i permite să deporteze orice imigrant dintr-o țară considerată un inamic al SUA. Legea a fost invocată doar de trei ori: în timpul Războiului din 1812, în Primului Război Mondial și în cel de-al Doilea Război Mondial, când a fost folosită pentru reținerea cetățenilor japonezi în urma bombardării Pearl Harbor.

Ordinul executiv al lui Trump deschide calea pentru ca organizații criminale precum Tren de Aragua (organizație teroristă transnațională cu localizare în Venezuela) sau MS-13 (este o organizație internațională de bande criminale care își are originea în Los Angeles, California; banda s-a răspândit, mai târziu, în multe părți ale Statelor Unite, Canada, Mexic și America Centrală și este activă în zonele urbane și suburbane) să fie numite „organizații teroriste străine”. „Cartelurile controlează funcțional, printr-o campanie de asasinare, teroare, viol și forță brută, aproape tot traficul ilegal peste granița de sud a Statelor Unite”, se arată în ordin. Trump vrea să intensifice forajul pentru petrol și gaze și este ostil energiei regenerabile, în special eoliene offshore. Astfel Trump a semnat un ordin executiv care suspendă vânzările și închiriere de eoliene offshore și întrerupe eliberarea de aprobări, permise și împrumuturi atât pentru proiectele eoliene onshore, cât și offshore. Una dintre primele acțiuni executive ale președintelui Donald Trump a stabilit în mod oficial Departamentul pentru Eficiența Guvernului ca o entitate în cadrul guvernului federal, după o schimbare recentă de gândire, potrivit cu două surse familiare cu planurile DOGE. Ordinul redenumește temporar Serviciul Digital al Statelor Unite ca Serviciul DOGE al Statelor Unite pentru 18 luni și îndrumă entitatea să revizuiască software-ul utilizat la agențiile federale ca parte a „Inițiativei de modernizare a software-ului” pentru „maximizarea eficienței și productivității guvernamentale”. De asemenea, îndrumă agențiile federale să își stabilească propriile echipe DOGE. „Fiecare echipă DOGE va include de obicei un șef de echipă DOGE, un inginer, un specialist în resurse umane și un avocat”, se arată în ordinul executiv. Ordinul executiv nu include referiri la reducerea bugetului federal, a forței de muncă sau a reglementărilor, despre care Trump a spus că sunt principalele directive ale DOGE atunci când a anunțat inițiativa în noiembrie.

Alte ordine executive ar putea încă să abordeze aceste obiective. Trump a vorbit prin satelit cu un mic contingent de militari americani staționați în Coreea de Sud în timpul apariției sale la Balul Comandantului Șef al Armatei Americane. El a deschis discuția întrebând despre liderul Coreei de Nord, inamicul Statelor Unite și despre aliatul Americii, Coreea de Sud. „Ce mai face Kim Jong Un?” a întrebat Trump. El l-a descris pe Kim ca pe cineva cu „rele intenții” și ca pe un „fursec dur”, dar a adăugat că a avut o relație bună cu dictatorul izolat. Trump, în ciuda ambițiilor sale nucleare și a confruntărilor cu SUA și cu aliații din regiune, s-a întâlnit în mod controversat față în față cu Kim în timpul primului său mandat și a vorbit deseori despre el. Trump și Vance, însoțiți de soțiile lor, au folosit săbii militare pentru a tăia o prăjitură împodobită cu sigiliile ramurilor armatei și acoperită cu un avion. Tortul a fost împodobit cu un model al unuia dintre Boeing 747 modificat pe care Forțele Aeriene le cumpără pentru a servi ca Air Force One, revopsit în schema de culori aleasă de Trump înainte de a fi abandonat de Biden. Avioanele, a căror cumpărare a negociat-o Trump în primul său an de mandat, în 2017, au întârzieri de ani de zile și ar putea să nu fie gata la timp pentru ca el să le folosească înainte de a părăsi mandatul în 2029. America se schimbă profund. Este Europa pregătită? Este România pregătită? Răspunsul la aceste întrebări urmează să-l dam într-un material ulterior.

 

Cât de radical va fi Trump?

Dacă Donald Trump, după cum a observat Scott Jennings la CNN, este la „apogeul puterii sale politice”, atunci ce urmează?

În discursul său inaugural, Trump a promis că „declinul american” a luat sfârșit și că o „epocă de aur a Americii” este pe cale să înceapă.

El a îmbrățișat, în esență, ceea ce seamănă cu o formă de teologie a eliberării, notează The Stectator. ”Ziua eliberării” va asigura restaurarea suveranității americane.

Cu toate acestea, Trump abia s-a referit la politica externă. Nu a fost menționat Israelul. Niciun cuvânt despre Ucraina. Nici o aluzie la Rusia. Nicio referire la NATO sau la vreo altă alianță americană.

În schimb, a fost vorba tot timpul de McKinley – William McKinley, președintele care a impus tarife vamale ridicate și s-a angajat în diverse aventuri imperiale, inclusiv în războiul hispano-american din 1898. Trump vrea să readucă Muntele Denali la numele său original de Muntele McKinley și să numească Golful Mexic Golful Americii. Poate că și Groenlanda va fi redenumită Americaland.

Dar ceea ce l-a încântat cu adevărat pe Trump a fost perspectiva de a recupera Canalul Panama, deschis în 1914. „Nu i l-am dat Chinei, i l-am dat Panama și îl luăm înapoi”, a spus el. Evident, nu a explicat cum se poate una ca asta.

Cât de radical se va dovedi noul lider de la Casa Albă?  Vorbește în dodii sau are pârghiile necesare pentru susținerea afirmațiilor sale?

Pe plan intern, inversarea agendei lui Joe Biden – cel puțin în privința tranziției energetice(Green New Deal) – și revenirea la expoatările de petrol și gaze  este credibilă. Mai puțin planurile privind deportarea milioanelor de migranți ilegali și anularea ”mandatului vehiculelor electrice”. Ce ar zice Tesla și însuși Elon Musk – numit de Trump co-director la DOGE, Departamentul pentru eficiență guvernamentală?

Epoca de aur  seamănă mai mult cu o baghetă magică – tot ce atinge se transformă în bani. Dar America se confruntă cu inflația și, mai ales, cu o uriașă datorie publică.

Pe plan extern, Trump se vrea un pacificator. E drept, cu remarci și proclamații furioase.Cine va fi impresionat de tonul său bătăios? Cum va reuși să oprească războiul din Ucraina? Dar cel din Gaza? Cum se va poziționa în fața ambițiilor Rusiei lui Vladimir Putin? Care vor fi strategiile cu NATO și relațiile cu Uniunea Europeană? Cum va stăvili expansiunea Chinei? Deocamdată, sunt întrebări fără răspuns.

Unii vor spune că discursul inaugural al unui președinte este mai mult un ritual formal de transfer al puterii. Însă Trump s-a avântat în promisiuni îndrăznețe. Dacă nu le traduce în realitate, alegătorii îl vor judeca și  lumea întreagă îl va considera un farsor.

Nu ești membru de partid, nu primești tichete de masă gratuite!

Fonfleuri? Hai sifon, care-ai zis că scriu eu fonfleuri, na! Joi dimineața s-au înființat zece partide noi-nouțe care s-au înscris în cursa electorală fără prea multă vorbărie. Nu ești membru de partid, nu primești tichete de masă gratuite!

Gina de la Capșa s-a lăudat că și ea e membră, asta ca să ne facă în ciudă. Adică noi eram așa, niște pafariști, nu eram în centrul trebii, ne pierdeam vremea cu caraghioslâcuri, tot vorbeam despre Trump, despre Macron, despre Putin, despre Mata Hari, despre Stalin, despre Marx și Lenin despre cuziști și bonjuriști, când de fapt trebuia să stăm pe ai noștri cu ochii ca pe butelie. Și ce partide erau astea noi? Păi unul îl înființase un portorican, Gonzales Gonzalero, altul era adus din Birmania, vreo trei erau făcute de ruși, pe direct, în văzul lumii, altul de sirieni și de marțieni și de venusieni.

La Carul cu Bere ne-am adunat vreo câțiva de-ai noștri cu gând să salvăm națiunea, să nu mai facă alții șmenuri, corcobeluri și pastroace în țara noastră draga de ea. Chelnerul Gore s-a băgat și el în seamă. A venit și jobenistul Bonifaciu, văr cu Temistocle de la Arsenal, care le știa el pe toate. Jocul băncilor era, jocul finanțelor perverse, Estul cu Vestul, chestii din astea, socoteli.

Mai e un partid. Marțienii l-au fondat. Așa zici, l-am întrebat, furios la culme, pe Temistocle de la Arsenal. Tocmai se pregătea să dea gata o halbă de bere nefiltrată. S-a uitat la mine ca prin sticlă, mi-a zis, așa, în doi peri, că eram pe dinafară rău de tot. Și o să votăm cu cipu’ ăsta din vârfu’ degetului? Și ei întorc rezultatu’ când se închide urna și ce-am făcut nenicule? Păi asta e, noi trăim cum am mai trăit, c-un sfanț digital, cu un mic, c-o bere, frate și ei se duc valvârtej la distract în universu’ ăla paralel care se zărește la orizont de vreo două zile jumătate, frate! Taci, măi, nu e nimic de capul lor! Băiete, mai adă o halbă! Asta așa a fost. Au jucat marocanii, egiptenii și brazilienii de la Steaua cu venusienii de pe Venus, un mei de fotbal de zile mari cu petarde și vuvuzele. Prin tribune s-a zvonit că guvernul a vândut meciul pentru ca manglitorii de la PSD să pună laba pe minele de aur de pe Venus și alte parascovenii din astea.

Din pricina asta Bucureștiul s-a enervat rău de tot și a ieșit pe străzi ca la iarmaroc, să facă zarvă și pompadură. Istanbulul a trimis o oaste de spahii să liniștească lumea dar corporatiștii de la Orange, de la Vodafone, de la Lidl, de la Kaufland, de la Microsoft și de la McDonald, le-au ținut piept chiar în Dealul Spirii, pe înserate. Gașca de la PNL a stat cam, interzisă la faza asta dar pe urmă și-a mai revenit, zău așa, că se făcea de râs, frate la Englitera și la franțuji. Domnu’ Becali s-a dus la Antena 1 să facă o dezlegare de secret, băi, mă înțelegi, era și Vanghelie pe-acolo, și Frunzăverde, și Hrebe, și dezbăteau nu știu ce despre Costea și petrolul ăla din Golf, despre șmecherii de arabi și despre Revoluția Franceză și despre cumani, despre filoptere, flanșe și flașnete. Ai zis cumani? Ai zis flașnete? Da’ ăștia în ce echipă jucau frate? Stai, măi, cumanii erau în cârlig cu domnu’ Djuvara. Le cam încurc. Unde-ai pus vuvuzeaua, că trece Grindeanu în plimbărică pe Calea Victorie, împreună cu Boc, cu Ciorbea, cu Radu Vasile, cu Petre Roman, cu Cioloș, cu Simion de la AUR, loool! Vezi că pierzi faza cu meciu’!

Așa, deci meci a fost blat, frate, așa că de mâine la AJOFM se scot la interval niscavai locuri de muncă în minele de aur de pe Venus. Da’ dacă nu ești văr sau cumătru cu pesediștii nu pupi tu nici măcar o muncă acolo, la cules de căpșuni venusiene. Și nici tichete de masă gratuite, na, fonfleuri!

O bancă din România, amendată de Protecția Consumatorului după ce a pus poprire pe tot salariul unui client/Cum se apără instituția bancară

1

O bancă din România a fost amendată cu 35.000 de lei de Protecția Consumatorului, pentru că a pus poprire pe salariul unui client cu mult peste limita de o treime permisă de lege.

Banca Comercială Română (BCR) a fost amendată cu 35.000 de lei de Protecția Consumatorului pentru că a pus poprire pe tot salariul unui client, cu mult peste limita legală de o treime. Banca s-a apărat susținând că nu avea de unde să știe de unde vin banii și că doar a pus în aplicare solicitarea unui executor.

Când a fost dată amenda

BCR a fost amendată în februarie 2024 de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor – CJPC Prahova după ce a primit reclamație de la un client al băncii că banca i-a pus poprire pe întreg salariul, peste limita legală de o treime, potrivit Profit.ro.

Mai mult, după demersurile clientului, banca i-ar fi dat la dispoziție doar 90 de minute să facă plățile către companiile de utilități sau pentru a folosi sumele neutilizate după virarea sumelor poprite, din câte reiese dintr-o motivare a Judecătoriei Sectorului 6, unde banca a făcut contestație, care a fost însă respinsă de instanță în faza de fond.

Judecătorii au menținut sancțiunea dispusă de ANPC

Contul curent al clientului băncii a fost poprit la data de 21.12.2023 pentru o datorie de aproximativ 28.500 de lei, la cererea unui executor judecătoresc.

Doar că banca a transferat către contul de poprire întregul salariu încasat de client, în valoare de 965 de lei, potrivit aceleiași surse. Și asta în condițiile în care Codul de procedură civilă prevede că veniturile salariale nete pot fi urmărite doar până la o treime.
În instanță, banca s-a apărat spunând că nu avea de unde să știe că banii popriți sunt salariul clientului, dar Judecătoria Sector 6 nu a fost de acord și a confirmat amenda aplicată de ANPC: 15.000 de lei pentru încălcarea art. 7 și 20.000 de lei pentru încălcarea art. 9.

Banca a atacat, în decembrie, soluția cu apel la Tribunalul București. Dosarul nu are încă un prim termen.

”Marea resetare” din SUA și resetarea de la Antena 3 Comedy

1. În prima zi de mandat, Trump a tăiat programul DEI (Diversitate, Echitate, Incluziune). Aoleu! Și cum le explicăm asta globaliștilor războinici de pe centurile de socializare, care scriu cu unghiile de la picioare, zdrobite de bocancii gândirii, și iubesc cu duodenul? În ultima zi de mandat, Biden și-a grațiat toate rudele penale. Stați puțin, dar progresiștii nu erau cu justiția? Nu, ei erau cu programul fascist ”Marea resetare”. Acum avem o mică și promițatoare revenire la normalitate. Până la urmă, nu o să leșin pentru că Biden și-a grațiat infractorii din familie. Cel care a fost (în acte) cel mai puternic om al Planetei a redevenit un bătrân păcătos. Chestia asta îl umanizeaza, dar nu total, pentru că s-a afișat cu un fel de Clotilde a Americii. O cheamă Kamala. Ce mă deranjează cu adevărat e că pacostea globalistă defila cu anticorupția în pliscuri.

   2. Sondaj la Antena 3 Comedy. Georgescu 38%, Crin Antonescu 25%. E corect. Cu o marjă de eroare în stil Pieleanu. De 20%. Adică Georgescu 58% și Antonescu 5%. Și pe urmă profesorache Voiculescu se întreabă de ce partidul lui n-a intrat niciodată în parlament pe cont propriu. Acum au venit vremuri mai grele. Antena 3 Sienen nu are telespectatori sub vârsta de 30 de ani. Un tânăr se uită la Antena 3 doar dacă e într-o cameră de spital cu mai multe paturi și telecomanda o ține un fost membru al PCR operat de prostată.

    3. Dacă tot lucrează cu procente și vrea să-și recâștige telespectatorii, Antena 3 să țină cont și de steaguri. Ce-ar fi să pună întâi steagul României și pe locul doi… Nu, nu pe al Americii. Fără exces de zel. Pe locul doi să se facă schimbări săptămânale între America și țările europene cu limbi de circulație universală. Iar steagul galben-albastru să-l lase mai la spate. Nu de tot. Dar ca în anii ’70, când rusa nu a mai fost prima limbă învățată în scolile generale. Rusa a fost înlocuită cu engleza și limba a doua a devenit franceza sau germana. Schimbă și pronunția, profesorache Voiculescu, fiindcă te-ai mai răsucit și n-ai avut apăsări! Se zice Ucraina, nu Ukraiiiiina.

  4. Și nu te crede, nea Voiculescule, mai deștept decât ești, că ai pierdut toate alegerile din ultimii 20 de ani! Din cauza ta și a useriștilor, nu fiindcă mi-e simpatic, eram gata să-l votez în turul doi pe Georgescu. Are Crin Antonescu 25%? Chiar așa? Tot nu te potolești? Iohannis măcar dormea în picioare la Cotroceni. Crin a fost vreo zece ani casnic de halat și de canapea. Sasul elocvent ca un Trabant își plimba nevasta prin străinătate pe bani publici. Pe Crin îl ducea soția la Bruxelles. Si era întrebat dacă-i ”domnul Vălean.” ”Nu, e Antonescu, și-a păstrat numele de fată.”

Candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, validată în CPN-ul PSD – VIDEO

0

Mai-marii social-democrați au avut, marți, 21 ianuarie, discuții în cadrul unei ședințe în care s-a luat și o decizie cu privire la susținerea lui Crin Antonescu drept candidat în cursa pentru Cotroceni.

Consiliul Politic Național (CPN) al PSD a validat, marți, candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, a anunțat social-democratul Radu Oprea.

Urmează Congresul PSD

Potrivit acestuia, s-a decis, totodată, convocarea unui Congres extraordinar al partidului în data de 2 februarie, pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la prezidențiale.

„Vom avea ca pas următor Congresul Extraordinar al partidului pe 2 februarie şi, în acel moment, candidatura lui Crin Antonescu, din perspectiva Partidului Social Democrat, va fi pe deplin validată”, a declarat Oprea.

El a afirmat că „decizia de astăzi spune foarte mult”. „Suntem într-un calendar predictibil, foarte clar, şi care îşi urmează cursul, dar deja, din câte văd în toată Coaliţia, lucrurile sunt ireversibile”, a mai declarat social-democratul, în fața jurnaliștilor.

Răspunzând unei întrebări, Oprea a menționat că în şedinţă nu s-au prezentat sondaje. „Nu au fost prezentate sondajele, dar cu certitudine, la baza deciziei noastre, stau şi aceste sondaje de opinie”, a răspuns oficialul PSD.

Citiți și: Sondaj Avangarde. Cu cine ar vota românii la alegerile prezidențiale 2025, şi în turul 1, şi în turul 2

Ce NU s-a discutat în ședința de marți

Conform acestuia, în ședința de marți nu s-a discutat despre situația lui Victor Ponta în partid, în cazul unei eventuale candidaturi a acestuia la prezidențiale.

„Nu a fost o astfel de discuție, pentru că primul punct pe care l-am validat a fost acela al candidaturii domnului Crin Antonescu. (…) Nu pot fi doi candidați, în conformitate cu statutul nostru, evident, decizia de astăzi este că cel care este susținut de către PSD este domnul Crin Antonescu”, a explicat Radu Oprea.

Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 4 mai – primul tur- și, respectiv, pe 18 mai 2025 – al doilea tur.

S-a aflat la scurt timp după învestirea lui Trump! Pentagonul a eliminat portretul unui general care l-a supărat pe președintele american

0

Donald Trump a fost învestit, luni, în funcția de președinte al Statelor Unite. La scurtă vreme de la inaugurarea noului său mandat, s-a aflat ce s-a întâmplat cu un portret al unui cunoscut general de armată în rezervă.

Pentagonul a eliminat luni portretul lui Mark Milley, general de armată în rezervă şi fostul şef al Statului Major Interarme în primul mandat de preşedinte al lui Donald Trump, au declarat doi martori pentru Reuters, notează stiripesurse.ro. Din câte s-a mai aflat, demersul a avut loc la nici două ore de la ceremonia de învestire a lui Trump.

Pentagonul nu a răspuns imediat la o întrebare despre motivul pentru care portretul a fost eliminat la doar câteva zile după ce fusese amplasat.

Ce i-a reproșat Trump lui Milley

Însă, cu puţin timp înainte, fostul preşedinte Joe Biden l-a graţiat preventiv pe Milley şi pe alţi câţiva pe care Trump i-a vizat pentru potenţiale represalii.

Potrivit Reuters, Trump a avut resentimente profunde faţă de Milley şi l-a numit cândva un om care „se mişcă şi gândeşte lent” şi „imbecil”.

Republicanul Trump i-a reproşat lui Milley lipsa de loialitate, iar mai târziu generalul nu şi-a ascuns susţinerea pentru democraţi.

Conform aceleiași surse, Trump a sugerat că Mark Milley ar trebui judecat pentru trădare şi chiar să fie executat, după ce a ieşit la iveală că, în perioada când a condus Statul Major, a avut două contacte secrete cu omologul său chinez pentru a-l asigura pe acesta că Trump nu intenţiona să atace China.

Citiți și: Poate America să oprească hegemonia Chinei? Punctul nevralgic: Indo-Pacific

Pe de altă parte, Milley a fost citat în cartea „War” a lui Bob Woodward, publicată în octombrie 2024, numindu-l pe Trump „fascist până în măduva oaselor”.

 

Politica externă Trump-Biden-Trump

În altă ordine de idei, s-au aflat câteva dintre prioritățile noului mandat al lui Trump la Casa Albă.

„Revenit la putere, Donald Trump promite o nouă abordare americană a lumii. Ca și în 2017, el a criticat dur politica externă a predecesorului său și a anunțat diferențe majore de priorități.

Joe Biden s-a angajat ferm să sprijine Ucraina, să apere Taiwanul din punct de vedere militar, să îndeplinească angajamentele Statelor Unite privind schimbările climatice și să pună democrația în centrul politicii externe, notează Foreig Affairs. A subliniat beneficiile alianțelor cu SUA și amenințările pe care China și alte puteri revizioniste le reprezintă pentru ordinea globală.

Trump, pe de altă parte, pune sub semnul întrebării necesitatea de a continua să ajute Ucraina, refuză să protejeze Taiwanul, minimalizează schimbările climatice și deprioritizează promovarea democrației și a drepturilor omului.

Prezintă adesea aliații SUA drept profitori care se îmbogățesc sub umbrela americană. Noul președinte își va petrece cu siguranță primele săptămâni în funcție emițând ordine executive și alte directive menite să inverseze vizibil agenda lui Biden.

Totuși, între cele două administrații va exista mult mai multă continuitate decât pare. De la o administrație la alta – chiar și dintre cele atât de diferite precum cele ale lui Biden și Trump – politica externă este ca un iceberg: doar partea vizibilă atrage cea mai mare parte a atenției.” – citiți mai multe AICI: Politica externă Trump-Biden-Trump: continuitatea intereselor americane

Citiți și: Planul lui Trump pentru prima zi de mandat : anularea Green New Deal

Regele Trump și bufonii din România

Trump a semnat un ordin executiv. SUA vor recunoaște doar „două sexe” biologice

Donald Trump a fost învestit oficial, luni, în funcție, devenind cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite, moment ce marchează începutul unui nou capitol în politica americană. La scurt timp de la preluarea atribuțiilor mandatului prezidențial, noul lider de la Washington a semnat o serie de ordine executive.

La doar câteva ore după învestire, preşedintele american Donald Trump a semnat luni, la Casa Albă, un ordin executiv care proclamă că există doar două sexe biologice: masculin şi feminin, relatează dpa, conform stiripesurse.ro.

Ce scrie în ordin: „Aceste sexe nu sunt schimbătoare”

„Administraţia mea va apăra drepturile femeilor şi va proteja libertatea de conştiinţă folosind un limbaj clar şi precis şi politici care recunosc că femeile sunt biologic femei, iar bărbaţii sunt biologic bărbaţi”, se precizează în ordin.

„Politica Statelor Unite este de a recunoaşte două sexe, masculin şi feminin. Aceste sexe nu sunt schimbătoare şi sunt întemeiate pe o realitate fundamentală şi incontestabilă”, se mai menționează în text.

Ordinul în cauză prevede ca documentele oficiale guvernamentale – cum ar fi paşapoartele şi vizele – să menţioneze ‘masculin’ şi ‘feminin’ ca singurele două sexe.

„Ştergerea sexului în limbaj şi politică are un impact coroziv nu doar asupra femeilor, ci şi asupra validităţii întregului sistem american”, se arată în ordin, unde, potrivit sursei citate, se face referire la „extremismul ideologiei de gen”.

Ar fi de precizat faptul că preşedinţii SUA pot implementa priorităţile politice cu ajutorul aşa-numitelor ordine executive fără aprobarea Congresului SUA. Chiar și așa, ele pot fi, de asemenea, contestate în instanţă mai uşor decât legile.

A vorbit despre „nebunia transgender”

De altfel, Trump a anunţat încă din timpul campaniei sale electorale că va lua măsuri politice împotriva drepturilor persoanelor transgender din Statele Unite.

El a vorbit despre „nebunia transgender” şi „mutilarea sexuală a copiilor” şi a făcut în mod repetat comentarii dispreţuitoare despre cei vizaţi, amintește aceeași sursă.

Persoanele trans sunt cele care nu simt că aparţin genului cu care s-au născut. Declaraţiile lui Trump fac parte dintr-o dezbatere socială mai amplă din SUA, unde cercurile conservatoare cer din ce în ce mai mult măsuri împotriva drepturilor persoanelor lesbiene, gay, bisexuale şi transgender (LGBT+).

Politica externă Trump-Biden-Trump

Pe de altă parte, s-au aflat câteva dintre prioritățile noului mandat al lui Trump la Casa Albă.

„Revenit la putere, Donald Trump promite o nouă abordare americană a lumii. Ca și în 2017, el a criticat dur politica externă a predecesorului său și a anunțat diferențe majore de priorități.

Joe Biden s-a angajat ferm să sprijine Ucraina, să apere Taiwanul din punct de vedere militar, să îndeplinească angajamentele Statelor Unite privind schimbările climatice și să pună democrația în centrul politicii externe, notează Foreig Affairs. A subliniat beneficiile alianțelor cu SUA și amenințările pe care China și alte puteri revizioniste le reprezintă pentru ordinea globală.

Trump, pe de altă parte, pune sub semnul întrebării necesitatea de a continua să ajute Ucraina, refuză să protejeze Taiwanul, minimalizează schimbările climatice și deprioritizează promovarea democrației și a drepturilor omului.

Prezintă adesea aliații SUA drept profitori care se îmbogățesc sub umbrela americană. Noul președinte își va petrece cu siguranță primele săptămâni în funcție emițând ordine executive și alte directive menite să inverseze vizibil agenda lui Biden.

Totuși, între cele două administrații va exista mult mai multă continuitate decât pare. De la o administrație la alta – chiar și dintre cele atât de diferite precum cele ale lui Biden și Trump – politica externă este ca un iceberg: doar partea vizibilă atrage cea mai mare parte a atenției.” – citiți mai multe AICI: Politica externă Trump-Biden-Trump: continuitatea intereselor americane

Citiți și: Planul lui Trump pentru prima zi de mandat : anularea Green New Deal

Make American Great Again se impune în societatea din SUA, în defavoarea mișcării progresiste de stânga

Regele Trump și bufonii din România

David Popovici a mai dat o lovitură! După Porsche-ul de 150.000 euro, campionul olimpic şi-a achiziţionat şi o casă de lux

2

David Popovici epatează încă o dată prin valoarea achiziției sale. După Porsche-ul de 150.000 euro, campionul olimpic şi-a cumpărat o locuinţă în proiectul premium Liziera.

Într-o primă fază a proiectului, sunt construite 94 de case, ceea ce reprezintă o investiție cumulată de 44,3 milioane euro.

Cea mai ieftină casă: 106.400 de euro (plus TVA)

Valoarea unei locuințe în cadrul acestui proiect începe de la 106.400 de euro (plus TVA), pentru cea mai mică locuință, de 107 mp, și urcă până la 213.000 euro (plus TVA) pentru casele de 170 mp, potrivit profit.ro.

David Popovici cere investiţii în sport

Campionul olimpic David Popovici și-ar dori ca medaliile obţinute de el la Paris să aducă mai multă atenţie pentru sport.

„Sportul poate fi unul dintre cei mai buni ambasadori ai ţării”, a zis înotătorul în vârstă de 20 ani. El a transmis și un mesaj pentru politicieni, subliniind că „pentru o Românie educată, sănătoasă” trebuie să se investească mai mult în sport.

Într-un interviu acordat TVR, Popovici a transmis şi un mesaj către politicieni. „Am crescut în Parcul Morarilor, am crescut la Piaţa Miniş, la capătul lui 14 (tramvaiul 14), acolo a stat bunica mea mulţi ani.

Oamenii obişnuiţi pot face lucruri extraordinare. Ai menţionat mai devreme, acum poate că am spus despre condiţiile pe care le avem, nu numai noi înotătorii, ci sportivii în general, din ţară, poate se va schimba ceva!

Nu se va schimba ceva doar dacă vorbim despre asta! Trebuie să facă într-adevăr presiuni, să le fie adus la cunoştinţă tuturor oamenilor care se ocupă de aşa ceva, trebuie să ne punem pe treabă, pentru că avem un campion olimpic din an în Paşte, în ultima vreme.

Mă bucur că am reuşit să fac eu asta, am făcut-o din nou pentru mine, pentru ţară, pentru toată lumea, însă mi-ar plăcea să avem din ce în ce mai multe medalii”, a declarat tânărul sportiv.

Ce este tehnica de înşelăciune „spoofing”, folosită tot mai des de infractori. Atenţie la aceste apeluri!

0

Autoritățile au transmis un semnal de alarmă! Au avertizat asupra unei creşteri a fraudelor prin metoda „spoofing”, în care infractorii se prezintă drept reprezentanți ai unor bănci sau ai altor instituții pentru a lua banii românilor.

În cadrul apelurilor, infractorii afirmă că victimele ar fi solicitat un împrumut şi le cer să dezvăluie informaţii personale sensibile, potrivit Poliţiei Române.

Vi se cere să transferaţi banii

„Spoofing” este o formă de fraudă, prin care autorii falsifică informaţiile de identificare pentru a se da drept o sursă de încredere (bănci, autorităţi), cu scopul de a înşela victimele (cetăţenii de bună credinţă).

Apelul este redirecţionat către o altă persoană care se recomandă ca fiind din partea Poliţiei şi le solicită victimelor să transfere bani într-un „cont sigur”, pentru a proteja fondurile. Această metodă a dus la pierderea unor sume mari de bani de către cetăţenii de bună credinţă, conform Pro TV.

Ce este escrocheria „Schema 1800”

Autoritățile avertizează că circulă o nouă metodă de înşelătorie pe WhatsApp, numită „schema 1800”. Hackerii cer utilizatorului un cod, iar după ce acesta este transmis, infractorul preia controlul asupra contului WhatsApp al victimei.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş a explicat cum acționează infractorii cibernetici.

„Această metodă de înşelătorie implică persoane cu intenţii rău voitoare care vă contactează, pretinzând că sunt prieteni, membri ai familiei sau chiar reprezentanţi ai unor instituţii.

Ele vor solicita un cod de verificare pe care l-aţi primit prin SMS, invocând diverse motive (precum o „eroare tehnică” sau „necesitatea urgentă de ajutor”).

După ce le furnizaţi codul, aceştia pot prelua controlul asupra contului dumneavoastră de WhatsApp şi îl pot utiliza pentru a înşela alte persoane sau pentru alte scotelefonpuri”, a precizat IPJ Timiş, luni, într-un comunicat de presă.

VIDEO. „Celebra” Raisa, dată afară dintr-o emisiune de la Realitatea, realizată de Anca Alexandrescu/Dialog incredibil

2

Turnură cu totul neprevăzută, luni seară, într-o emisiune TV de la Realitatea, în cadrul unei ediții ce ar fi presupus a fi una plină de dezvăluiri. În cele din urmă, o invitată, un nume devenit „celebru” pe TikTok, în ultima perioadă, a fost pusă „pe tușă”, în sensul în care i s-a cerut să părăsească emisiunea, pe motiv că nu ar fi putut aduce probe pentru anumite „dezvăluiri”, făcute sub forma unor afirmații sau postări.

Simona Fica, femeia care postează online cu numele de „Raisa” și a adunat în ultima perioadă sute de mii de vizualizări după ce a adus niște acuzații extrem de grave la adresa unor șefi ai unor instituții publice, a fost dată afară din emisiunea de la Realitatea TV pentru că n-ar fi putut să aducă nici un fel de probă cu privire la cele spuse, potrivit stiripesurse.ro.

S-a întâmplat luni seară, 20 ianuarie. Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii „Culisele statului paralel” i-a arătat invitatei sale din studio câteva postări care erau făcute chiar împotriva ei, pe care aceasta ar fi negat însă că le-ar fi scris. În cele din urmă, femeia a fost dată afară din emisiune.

„Da’ de ce mă împiedicați să spun?”/„V-am spus să veniți în platou cu probe”

Iată, conform sursei citate, dialogul care a avut loc în direct la Realitatea TV între Anca Alexandrescu și Simona Fica, alias Raisa.

„Anca Alexandrescu: Vă rog să deschideți acum linkurile pe care vi le-am dat pe pagina dumneavoastră de Facebook.

Simona Fica: Imediat, da’ de ce mă împiedicați să spun? Am văzut și eu comentarii care sunt puse acum.

Anca Alexandrescu: Este contul dumneavoastră sau nu?

Simona Fica: Da, este contul meu.
Anca Alexandrescu: Și cine putea să posteze?

Simona Fica: Se clonează conturi de Facebook. Câte conturi nu se clonează? Nu v-ați gândit de s-au pus chiar acum?

Anca Alexandrescu: Păi cum acum? Nu sunt puse acum. Mi-au arătat oamenii în timpul emisiunii. Eu nu mă supăr pe dumneavoastră că scrieți de rău despre mine, ci doar că nu produceți probe. Nu e o singură postare, sunt două postări împotriva mea și a domnului Gușă. E tot scris de altcineva?

Simona Fica: (A dat din cap afirmativ, ca și cum ar fi scrise de altcineva.)

Anca Alexandrescu: Doamna Fica, cu toată prietenia vă spun. Haideți să vă spun ceva. Haideți să vă spun următorul lucru: luăm pauză de publicitate și o să ne luăm la revedere de la dumneavoastră pentru că nu ați produs nici o probă în legătură cu ceea ce ați postat pe paginile dumneavoastră (de Facebook și TikTok – n.r.). Eu v-am spus să veniți în platou cu probe. Domnul Vișan v-a rugat, de asemenea, să veniți cu probe. Eu v-am întrebat pe dumneavoastră cine sunteți, pentru că e normal să lămurim pentru oamenii care se uită la dumneavoastră…

Simona Fica: Acum mă acuzați că nu am produs probe…

Anca Alexandrescu: Nu vă acuz de nimic. N-ați putut să dovediți că postările acelea nu sunt scrise de dumneavoastră, și tot ce mi-ați arătat aici nu reprezintă, cu siguranță, probe. Aveți niște fotografii aici. Eu vă mulțumesc foarte mult pentru că ați venit în această seară la emisiune. Aștept în continuare să produceți probe, iar când le veți avea…

Simona Fica: Știți care este chestia? Chestia este că mi s-a spus că veți face așa. Fix așa!

(…)

Simona Fica: Vă rog să-i dați această foaie domnului general Iliescu!

Anca Alexandrescu: Doamnă, eu nu opresc nici o foaie, pentru că nu vreau să intru în posesia unor documente secrete fără să am dreptul să le am.

Simona Fica: Aa… păi nu ziceați că nu sunt secrete?

Anca Alexandrescu: Scrie pe ele „secrete”, dar nu aveți nici o legătură cu domnul Coldea.”

Anca Alexandrescu: S-a terminat fenomenul Raisa

După această situație neprevăzută apărută în timpul emisiunii pe care o realizează, jurnalista Anca Alexandrescu a venit cu unele explicații, susținând că invitata sa nu a venit cu probe pentru ceea ce a postat.

N-am avut nicio intenție ascunsă vizavi de doamna, i-am oferit platforma unui fenomen care s-a creat începând de săptămâna trecută. Sute de mii de vizualizări, milioane chiar pe TikTok, oameni care mi-au scris: Ai văzut ce dezvăluiri face? Era de datoria mea să fac acest demers și să o invit pe doamna, în primul rând să vedem dacă este cu adevărat cine susține că este, dacă într-adevăr are documente care îi susțin afirmațiile.

Ne-am despărțit elegant, nu a produs nicio probă domnia sa. Mai mult, nu poate să dovedească că acele postări despre mine nu sunt reale. M-am uitat pe așa-zisele documente pe care pe care le-a adus. Am rugat-o să vină cu documente care probează ceea ce susține dânsa pe TikTok.

Am muncit peste 5 ani de zile la această emisiune non-stop. Nu pot să fiu parte dintr-un asemenea joc. S-a terminat fenomenul Raisa în această seară. Cred că înțelegeți acest lucru după „dezvăluirile” și după „documentele” pe care eu le-am vazut și care nu sunt documente. Erau niște povești dintr-un dosar despre niște cetățeni de naționalitate turcă. Nu apărea numele lui Coldea, nimic”, a spus Anca Alexandrescu, în direct la TV, în emisiunea pe care o realizează.

 

Cine este femeia cunoscută în mediul online drept Raisa?

„Doamna Raisa”, pe numele real Marcela Simona Fica, a devenit virală pe TikTok prin postări prin care îl susține pe fostul candidat independent la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu.

Conform sursei menționate, aceasta a susținut în repetate rânduri că a fost agent în cadrul Serviciului Secret al Armatei (DGIA) și că acum este locotenent-colonel în rezervă.

Guvernul lor a decis că ţara poate trece la moneda euro anul viitor. Cum se schimbă economia

0

Data de 1 ianuarie 2026 a devenit ţintă pentru aderare la zona euro. Bulgaria ar urma să, așadar, peste un an de zile, să treacă la moneda unică europeană.

Datele publicate recent de Eurostat arată că în decembrie rata anuală a inflaţiei în Bulgaria îndeplinea criteriul stabilit în Tratatul de la Maastricht pentru adoptarea euro.

Inflaţia în Bulgaria, la 2,6%

Începând din decembrie 2024, inflaţia medie anuală în Bulgaria se situează la 2,6%. Comparativ, Lituania, Finlanda şi Italia aveau rate ale inflaţiei de 0,9%, 1% şi, respectiv, 1,1%, conform Eurostat.

Ministrul de Finanţe, Temenuzhka Petkova, a subliniat că Bulgaria trebuie să profite de oportunitatea de a se alătura zonei euro, numind acest obiectiv o prioritate pentru Guvern, conform Antena 3.

Dolarul vs monedele europene

Recenta întărire a dolarului ar putea fi atât benefică, cât și dăunătoare pentru Europa, observatorii pieței anticipând o slăbire suplimentară a principalelor valute ale blocului în 2025, pe măsură ce Donald Trump preia funcția în SUA și persistă incertitudinea economică.

”The US dollar index” a atins luni cel mai ridicat nivel din noiembrie 2022. În timp ce dolarul a crescut, monedele europene s-au aflat la minime multianuale. Euro a scăzut luni cu 0,4%. Lira sterlină a pierdut 0,8%.

Este probabil ca dolarul să rămână puternic pe termen scurt, pe măsură ce Trump își va prelua din nou mandatul, iar monedele europene se vor strădui să prindă avânt, a declarat pentru CNBC Bartosz Sawicki, analist financiar la Conotoxia.

Text integral de Radu Jacotă, AICI

Sondaj Avangarde. Cu cine ar vota românii la alegerile prezidențiale 2025, şi în turul 1, şi în turul 2

3

Un sondaj efectuat de Avangarde a reflectat opţiunile de vot ale românilor pentru alegerile prezidențiale 2025.

Cercetarea sociologică a avut loc în perioada 10-16 ianuarie 2025.

Opțiuni de vot alegeri prezidențiale, turul I:

  • Călin Georgescu – 38%
  • Crin Antonescu – 25%
  • Nicușor Dan – 17%
  • George Simion – 6%
  • Elena Lasconi – 6%
  • Diana Șoșoacă – 5%

Dacă turul 2 ar fi între Călin Georgescu și Crin Antonescu:

  • Călin Georgescu – 39%
  • Crin Antonescu – 38%
  • Nu știu/ Nu răspund – 23%

Dacă turul 2 ar fi între Călin Georgescu și Elena Lasconi:

  • Călin Georgescu – 44%
  • Elena Lasconi – 31%
  • Nu știu/ Nu răspund – 25%

Dacă turul 2 ar fi între Călin Georgescu și Nicușor Dan:

  • Călin Georgescu – 43%
  • Nicușor Dan – 32%
  • Nu știu/ Nu răspund – 25%

Alegerile prezidențiale au fost fraudate?

  • Da – 54%
  • Nu – 34%
  • Nu știu/ Nu răspund – 12%

Vă rugăm să ne nominalizați o personalitate politică în care dumneavoastră aveți încredere (întrebare deschisă):

  • Călin Georgescu – 16%
  • Ilie Bolojan – 8%
  • Marcel Ciolacu – 5%
  • George Simion – 5%
  • Crin Antonescu – 4%
  • Nicușor Dan – 4%
  • Diana Șoșoacă – 4%
  • Elena Lasconi – 3%
  • Altul – 6%
  • Nu știu/ Nu răspund – 45%

Crin Antonescu vrea ca Georgescu să fie lăsat să candideze

Crin Antonescu a declarat duminică faptul că şi-ar dori să fie admisă o nouă candidatură a lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale din 2025.

Fostul lider PNL a afirmat că Georgescu a dat în timpul campaniei electorale la prezidenţiale din toamnă o impresie cumva de hologramă, fără a fi prezent la dezbateri reale.

Candidatul anunţat de coaliţia formată din PSD, PNL şi UDMR a transmis că şi-ar dori ca acesta să participe la noile alegeri pentru a putea fi văzut într-o dezbatere publică, răspunzând întrebărilor din partea contracandidaţilor, ale presei şi ale românilor.

„Eu nu pot să mă pronunţ asupra acestei chestiuni. Nu pot da opinii personale, pentru că noi nu vorbim aici despre opinia că e bine să fie folosit cutare jucător sau altul, ci e chestiune de drepturi fundamentale, de mize foarte mari.

Georgescu a avut nişte votanţi, două milioane de votanţi şi mai bine, Georgescu are o campanie care înflăcărează mulţi oameni şi ea nu e atât în jurul său, nu e atât că e în jurul unui om şi unor spuse, ci că e în jurul unei teme, şi anume încrederea societăţii în corectitudinea şi fiabilitatea sistemului democratic, în ceea ce are el esenţial, şi anume alegerile”, a afirmat Antonescu, potrivit Agerpres.

Bitcoin a atins un nou record istoric chiar înainte de învestirea lui Donald Trump la Casa Albă

Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă a marcat un punct de cotitură pentru Bitcoin. Între septembrie și decembrie 2024, criptomoneda și-a dublat valoarea, crescând de la 52.000 de dolari la peste 100.000 de dolari.

Anul acesta, înregistrează o performanță de 124%, cu un maxim istoric de 108 000 de dolari, cu mult peste cea a indicelui Nasdaq (30%) și aurului (27%). Acest an prolific pentru investitori vine după 2023, în care prețul Bitcoin și-a revenit de la minimele atinse în 2022, la aproximativ 15 000 de dolari.

Luni, un nou record istoric

Bitcoin a atins luni un nou record istoric de 109.114 dolari, impulsionat de așteptările privind reglementările favorabile pentru criptomonede în timpul mandatului lui Donald Trump.

Mai mult decât atât, criptomoneda $TRUMP, a președintelui american, a cunoscut, la rândul ei, o creștere de 73%, ajungând la o valoare de 9 miliarde de dolari, cu doar câteva ore înainte de inaugurarea lui Donald Trump, potrivit Reuters.

Halving

Procesul de înjumătățire a creării de noi Bitcoin are loc aproximativ o dată la patru ani sau, mai exact, la fiecare 210 000 de blocuri validate în blockchain de către mineri.

Minerii furnizează servicii blockchain-ului, punând la dispoziție puterea de calcul a calculatoarelor lor pentru a valida tranzacțiile și a securiza rețeaua. Înjumătățirea reduce automat oferta pe piață, creând condițiile pentru o creștere a prețurilor. De acum înainte, nu vor mai fi emise 900 de criptomonede în fiecare zi, ci 450 în medie.

Goana după aurul digital nu se desfășoară fără probleme, există o mulțime de capcane și ambuscade. Tranzacțiile cu criptomonede rămân expuse erorilor tehnice – adresa greșită a portofelului sau rețeaua selectată – sau escrocheriilor.

Text integral de Radu Jacotă, AICI.

Un deputat USR anunță discuții în partid: „Nu e normal ca Elena Lasconi și Nicușor Dan să candideze pe același culoar”

1

Radu Mihaiu, fostul primar al Sectorului 2 al Capitalei, actualmente deputat USR, afirmă că „nu e normal” ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar. Și spune că situaţia urmează să fie discutată în interiorul partidului.

„Noi, în USR, o să avem o discuţie pentru că nu e normal ca doamna Lasconi şi domnul Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar. Deci va trebui să gestionăm această situaţie”, a declarat, luni seară, deputatul Radu Mihaiu, la postul B1 TV.

Fostul primar al Sectorului 2 a mai spus, însă, că Elena Lasconi „este un candidat care a obţinut foarte multe voturi, a obţinut cu 500.000 de voturi mai mult decât USR”.

Mihaiu: „Toate sondajele au fost praf”, în 2024

Deputatul USR Radu Mihaiu a fost întrebat cum comentează scorul Elenei Lasconi obținut în sondajul Avangarde, primul sondaj realizat după anularea alegerilor, și anume, scorul de 6%. „Mă uit la sondaje, așa, și îmi amintesc anul 2024 și spun că toate sondajele au fost praf. Așteptăm și noi să vedem că și… inclusiv la exit-poll-uri au greșit, adică țineți minte că la exit-poll îl dădeau pe Ciolacu cu 25 % și a luat 17 sau 18%. Deci cum poți să greșești în exit-poll cu 7 %?”, a răspuns reprezentantul USR.

Întrebat, apoi, dacă cei din USR s-au gândit să îl sprijine pe Nicușor Dan după acest sondaj, Radu Mihaiu a declarat: „Avem și noi sondaje și avem ceva mai multă încredere în sondajele pe care le facem noi decât cele care sunt în presă”.

Mihaiu: „Nu ne bazăm pe asta”

Deputatul USR și-a completat răspunsul, evitând, însă, să iasă cu date concrete.

„Nu pot să vă dau acest scor. O să avem o discuție, dar în acest moment, noi avem un candidat care a performat foarte bine împotriva sondajelor, că tot așa, și înainte de turul întâi, toate sondajele o dădeau o pe doamna Lasconi pe locul 5, pe locul 4 și a ieșit, iată, pe locul 2. Așa că nu m-aș baza foarte tare pe aceste sondaje, care se dau pe piață pentru că, de multe ori, actori politici dau sondajele pe piață, așa, un pic coafate, ca să zic așa, ca să iasă cineva sau altcineva mai bine și să încerce să mute votul util. Nu ne bazăm pe asta”, a concluzionat acesta.

Elena Lasconi – calificată, alături de Călin Georgescu, în al doilea tur al prezidenţialelor de anul trecut, înainte de anularea alegerilor – a anunţat că vrea să candideze din nou la scrutinul pentru Cotroceni, din luna mai 2025, având în vedere încrederea pe care i-au acordat-o cei care au votat-o în primul tur.

La rândul său, Nicuşor Dan, actualul primar general al Capitalei, a anunțat că intenționează să candideze ca independent la prezidențiale. El și-a menținut intenția de a intra în cursa pentru Cotroceni chiar și după ce Coaliția de guvernare a anunțat că va avea un candidat comun la prezidențiale, în persoana lui Crin Antonescu.

Olimpiadele la clasele primare, înlocuite de concursurile organizate în şcoli! Explicațiile ministrului Educației

1

Daniel David, ministrul Educației, este de părere că, la vârste mici, copiii trebuie doar să se joace și să acumuleze informații, sunt și părinți care îl contrazic.

Asta, deşi, mulți părinţi își doresc ca cei mici să participe la olimpiade și concursuri, măcar pentru a căpăta experiență, dacă nu pot obține și rezultate excepționale.

Concursuri organizate de şcoli

Pentru a stimula competiția, Ministerul Educației nu interzice însă organizarea unor concursuri asumate responsabil de școală, dar care nu au greutatea și mesajul unei olimpiade organizate de minister.

În acest caz, școlile trebuie să vină cu idei care să stârnească interesul celor mici, conform Pro TV.

Noua decizie urmează bunele practici europene care spun că aceste competiții ar trebui introduse abia atunci când elevii au deja o bază de informații.

Ce se va întâmpla cu salariile profesorilor

Vin precizări din partea ministrului Educației, Daniel David, pe marginea unui subiect de real interes pentru cadrele didactice. Ce se va întâmpla cu salariile profesorilor în acest an? E posibil să apară o creștere?

În funcţie de cum va merge economia spre mijlocul anului, premierul ştie că, dacă lucrurile se stabilizează din punct de vedere financiar, are de onorat promisiunile pentru Educație – spune ministrul, întrebat despre o posibilă majorare a salariilor profesorilor.

Ministrul Daniel David a fost întrebat, joi seară, într-o emisiune TV, dacă este posibil ca în acest an să existe o mărire de salarii pentru profesori.

„Am spus și eu, în discuția cu premierul, că la încheierea grevei au fost făcute niște promisiuni profesorilor. Sigur, o parte dintre ele au fost onorate.

Premierul a spus că în funcție de cum va merge economia spre mijlocul anului, el știe că dacă lucrurile se stabilizează din punct de vedere financiar, are de onorat promisiunile pentru educație”, a răspuns ministrul, la Antena3.

Ce s-a întâmplat cu TikTok în SUA, imediat după apelul lui Donald Trump

Donald Trump a declarat că va emite un ordin executiv pentru a acorda o amânare aplicației atunci când va prelua mandatul de preşedinte, ceea ce s-a întâmplat aseară.

Imediat după apelul noului preşedinte, TikTok a început să funcționează din nou în SUA.

Donald Trump emite ordin executiv

Într-o postare pe TruthSocial, Donald Trump a numit TikTok pericol pentru siguranța națională, dar a promis că va emite un ordin executiv pentru a asigura funcționarea platformei pentru încă o perioadă:

„Cer companiilor să nu lase TikTok să rămână închis! Voi emite un ordin executiv luni pentru a prelungi perioada de timp înainte ca interdicțiile legii să intre în vigoare, astfel încât să putem face o înțelegere pentru a ne proteja securitatea națională.

Ordinul executiv va confirma, de asemenea, că nu va exista nicio tragere la răspundere pentru nicio companie care a ajutat să TikTok să rămână online înainte de emiterea acestui ordin”, a zis Trump.

Noul lider de la Casa Albă propune formarea unei companii mixte prin care o firmă din SUA să dețină 50% din platformă, sugerându-le actualilor proprietari că astfel și-ar putea păstra profiturile obținute în Statele Unite

Comisia Europeană anchetează TikTok

Comisia Europeană a deschis proceduri oficiale contra TikTok, pentru o presupusă încălcare a Legii privind serviciile digitale (DSA). Demersul vine în contextul recentelor alegeri prezidențiale din România, din noiembrie.

Comisia Europeană a inițiat marți, 17 decembrie, proceduri oficiale împotriva TikTok pentru o presupusă încălcare a Legii privind serviciile digitale (DSA) în legătură cu obligația TikTok de a evalua și a atenua în mod corespunzător riscurile sistemice legate de integritatea alegerilor, în special în contextul recentelor alegeri prezidențiale din România din 24 noiembrie, potrivit stiripesurse.ro.

„Trebuie să ne protejăm democrațiile de orice fel de ingerință străină. Ori de câte ori suspectăm o astfel de ingerință, în special în timpul alegerilor, trebuie să acționăm rapid și ferm.

În urma unor indicii serioase că actori străini au intervenit în alegerile prezidențiale din România prin utilizarea TikTok, investigăm acum cu atenție dacă TikTok a încălcat Legea privind serviciile digitale prin faptul că nu a abordat astfel de riscuri.

Ar trebui să fie foarte clar că, în UE, toate platformele online, inclusiv TikTok, trebuie să fie trase la răspundere”, a declarat președinta Comisiei, Ursula von der Leyen.

Ce a anunţat Donald Trump imediat după ce a devenit oficial al 47-lea președinte al SUA. Ce mesaj i-a transmis Vladimir Putin

Donald Trump a depus, aseară, jurământul în calitate de preşedinte al Statelor Unite, începându-şi astfel cel de-al doilea mandat şi încheind una dintre cele mai uimitoare reveniri politice din istoria Americii.

Donald Trump și-a susținut primul discurs după ce a depus jurământul în calitate de președinte pentru a doua oară.

Spune că declinul SUA a luat sfârşit

Noul președinte a spus că Golful Mexic va fi redenumit Golful Americii. „China operează canalul Panama – și nu l-am dat Chinei, ci statului Panama”, spune el. „Îl luăm înapoi”, a avertizat Trump.

„Și vom readuce numele unui mare președinte, William McKinley, la ‘Muntele McKinley’, acolo unde ar trebui să fie și unde îi este locul”, spune el, inversând o decizie luată de Barack Obama de a-l numi „Denali” când era președinte.

Toate intrările ilegale vor fi „oprite imediat”, iar guvernul va începe să returneze „milioane și milioane de străini criminali”.

Trump spune că va desemna „cartelurile drept organizații teroriste străine” și va ordona guvernului să elimine prezența tuturor bandelor străine, spune el.

„În ultimii opt ani, am fost testat și provocat mai mult decât orice alt președinte în istoria noastră de 250 de ani și am învățat multe pe parcurs”, a mai zis Trump.

Mesajul lui Vladimir Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a felicitat luni pe Donald Trump pentru revenirea la Casa Albă şi s-a declarat dispus să reia „contactele directe” cu preşedinţia SUA, conform Antena 3.

Acesta a subliniat mai ales că Moscova este deschisă dialogului cu noua administraţie de la Washington pentru soluţionarea conflictului ucrainean.

„Cel mai important lucru aici este eradicarea cauzelor aflate la originea crizei”, a punctat Putin, făcând astfel referire, potrivit EFE, la opoziţia Rusiei faţă de apropierea infrastructurii militare a NATO de frontierele ruse.

„Am ascultat declaraţiile dumneavoastră despre necesitatea de a face tot posibilul pentru a evita un al Treilea Război Mondial.

Desigur, salutăm acest spirit şi îl felicităm pe preşedintele ales al SUA pentru învestirea sa”, a afirmat Putin în timpul unei reuniuni extraordinare a Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, dedicată exclusiv relaţiilor cu SUA şi de la începutul căreia televiziunea de stat rusă a difuzat câteva secvenţe.

„Plecăm de la premisa că dialogul trebuie cimentat pe o bază a egalităţii şi respectului reciproc, ţinând cont de rolul semnificativ pe care îl joacă ţările noastre într-o serie de chestiuni cheie de pe agenda globală, inclusiv consolidarea stabilităţii şi a securităţii strategice”, a indicat liderul de la Kremlin.