Acasă Blog Pagina 149

După ce a filmat la Salina Turda, un celebru YouTuber a închiriat, pentru 100 de ore, piramidele din Egipt. Suma uriașă plătită pentru noua aventură

0

Un celebru YouTuber revine în atenția internauților cu o nouă aventură ce se anunță a fi uimitoare.

Nu de alta, dar e vorba despre nici mai mult, nici mai puțin decât închirierea, pentru 100 de ore, a celor trei piramide din Egipt. Pe care tânărul are de gând să le exploreze în voie.

După ce a dormit o noapte în Salina Turda, din România, cunoscutul YouTuber MrBeast are un nou proiect uimitor: a închiriat, pentru 100 de ore, piramidele din Egipt, potrivit adevărul.ro.

În cadrul unui podcast, tânărul în vârstă de 26 de ani, cunoscut pe YouTube drept MrBeast, James Stephen Donaldson pe numele său real, a dat de veste că a reuşit să închirieze cele trei piramide din Egipt pentru 100 de ore, contra sumei de 5 milioane de dolari. Așadar, o sumă uriașă.

Oricât ar putea părea de surprinzător pentru mulți, guvernul egiptean închiriază celebrele piramide din Giza pentru diverse evenimente – cu respectarea anumitor condiţii. Printre aceste condiții se numără obţinerea unor aprobări de la Ministerul Antichităților din Egipt și Consiliul Suprem al Antichităților.

„O să şi dormim la piramide”

„Am închiriat toate cele trei piramide ale Egiptului pentru 100 de ore. O să fac un clip şi mă vor lăsa să explorez pe oriunde vreau în interiorul piramidelor pentru 100 de ore! O să şi dormim la piramide”, a povestit YouTuberul, într-un podcast.

Tânărul susține că a primit toate avizele necesare din partea guvernului egiptean. Și, în plus, a primit şi permisiunea de a explora şi filma în anumite zone din interiorul piramidelor care nu sunt accesibile publicului larg, potrivit sursei citate.

Ce planuri are: „Vreau să descopăr secrete”

Ar fi de menționat și faptul că pe tot parcursul acestei aventuri la piramide va fi însoţit de un ghid turistic.

Tânărul spune că nu știe la ce să se aștepte, dar că și-ar dori să descopere secrete.
„Nu am fost niciodată în interiorul lor. Vreau să descopăr secrete și să trec prin toate camerele și mormintele. Sunt atât de entuziasmat pentru că există și coridoare secrete adânc sub pământ. Nu știu la ce să mă aștept”, a adăugat vloggerul.

În tot acest context al mult-așteptatei sale aventuri de la piramidele egiptene, ar fi de amintit faptul că în această vară, celebrul Youtuber MrBeast a fost la Salina de la Turda.

Unde a și dormit o noapte. Pe parcursul celor șapte zile petrecute la salină, el a realizat un videoclip, devenit viral la scurt timp de la postare. E vorba despre un clip în care a prezentat publicului larg frumuseţea salinei.

Descoperire misterioasă la Giza. Ce ascund piramidele egiptene

„Piramidele egiptene au fost construite iniţial de-a lungul unui braţ al Nilului, cu o lungime de 64 de km, pe care l-au numit Ahramat (piramide, în arabă), care a dispărut ulterior îngropat sub terenuri agricole şi deşert. Sunt concluzii la care cercetătorii au ajuns de curând.

Toate aceste piramide au fost construite într-o perioadă de timp de aproape 1.000 de ani, începând cu aproximativ 4.700 de ani în urmă, când Nilul avea un debit mult mai mare decât în prezent şi, în unele zone, se răsfira în mai multe braţe, potrivit dovezilor sedimentare” – citiți mai multe AICI: Descoperire misterioasă la Giza. Ce ascund piramidele egiptene.

S-a aflat! România va cere Comisiei Europene amânarea cu până la 3 ani a închiderii termocentralelor pe lignit şi a carierelor miniere ale CEO

2

România ar avea nevoie de o amânare cu până la 3 ani pentru închiderea termocentralelor pe lignit și a carierelor miniere ale Complexului Energetic Oltenia (CEO). Ca urmare, intenționează să înainteze o solicitare către Comisia Europeană (CE).

România va cere Comisiei Europene amânarea închiderii termocentralelor pe lignit ale Complexului Energetic Oltenia (CEO) şi a carierelor miniere care le alimentează cu până la 3 ani faţă de deadline-ul din prezent, prevăzut de planul de restructurare a CEO convenit cu Bruxelles-ul şi de legislaţia în vigoare a decarbonării sistemului energetic naţional, relevă un document analizat de Profit.ro, potrivit News.ro.

Pe baza angajamentelor în vigoare în prezent, România ar trebui să închidă, până în 2026, capacităţi de producţie de energie pe lignit cu putere instalată cumulată de 2.085 MW.
Conform sursei citate, investiţiile CEO în unităţi de producţie noi, reprezentând două centrale pe gaze naturale de 1.325 MW în total şi 8 parcuri fotovoltaice ce însumează 690 MW, la care se adaugă retehnologizarea unei hidrocentrale de 10 MW, sunt extrem de întârziate faţă de program.

În cazul centralelor solare s-a aflat că ar fi trebuit puse în funcţiune în iunie 2024, iar grupurile pe gaze au ca termen de finalizare iunie 2026. În total, planul de restructurare are ca termen limită de implementare sfârşitul lui 2026. Doar că, potrivit celor mai recente estimări ale CEO, centralele pe gaze ar putea fi puse în funcţiune abia în martie şi iulie 2028, iar parcurile fotovoltaice – în iunie şi noiembrie 2026.

Ca atare, CEO intenționează să contracteze consultanţi care să-i elaboreze un proiect de modificare şi prelungire a planului de restructurare, proiect pentru care statul român va cere aprobarea Bruxelles-ului. „(…) se urmăreşte modificarea şi prelungirea Planului de restructurare al Complexului Energetic Oltenia cu o perioadă cuprinsă între minim 1,5 ani şi maxim 3 ani (…)″, se precizează în document, consultanţii urmând să elaboreze şi „(…) propunerile de modificare a măsurilor care sunt imposibil de a fi implementate până la 31.12.2026 şi termenele propuse pentru decalare până cel mai târziu la 31 decembrie 2028, cu evidenţierea impactului (cum ar fi: funcţionarea în regim comercial a blocurilor energetice pe cărbune)″, relatează Profit.ro.

Acest aspect ultim menționat este foarte important, în condiţiile în care legislaţia în vigoare a decarbonării prevede că termocentralele pe lignit trecute în conservare pot fi activate numai în situaţii de criză. Și, conform aceleiași surse, „nu trebuie să primească niciun fel de compensaţie de pe piaţa angro de energie electrică şi/sau de pe piaţa de echilibrare″.

„A bătut puțin vântul, Burduja a intrat în delirul exporturilor”

„De două zile, de când vântul a început să bată în România, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a intrat în delirul exporturilor. Refuzând să vadă imaginea de ansamblu, ministrul a ținut să-i pună la punct pe cei care au îndrăznit să avertizeze despre pericolul prăbușirii sistemului energetic, spunându-ne: ”Vedeți? Bate vântul. Suntem în siguranță”. Între timp, din sectorul termocentralelor se transmite că nu mai există stocuri de cărbune, iar INS anunță că importurile s-au majorat cu 60%.

Ascultându-l pe ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ești tentat să crezi că nu ar avea habar de ce se întâmplă în sistem. Nimic mai fals. Sigur că știe, pentru că toate sectoarele îi trimit informări, peste informări, atrăgându-i atenția, cu disperare, că situația este mai mult decât gravă și că suntem la un pas de blackout, pentru că nu mai avem producție de energie.

Iarna se anunță una grea, iar centralele fotovoltaice, pe care se bazează sistemul energetic, au intrat în hibernare. Eolienele aproape au înțepenit timp de 11 luni, producția acestora fiind la cel mai scăzut nivel de până acum. Dar, iată, de două, zile, în România a început să bată vântul, iar Burduja nu a vrut să rateze momentul, ieșind triumfător să ne spună că, iată, totul s-a rezolvat, am redevenit exportatori. Pe o perioadă scurtă, România a exportat vreo 500 MWh, fără să compenseze nici importurile de până acum, care au depășit și 3.000 MWh, și nici pe cele viitoare, când vântul va înceta să bată.” – citiți mai multe AICI, în articolul Claudiei Marcu: A bătut puțin vântul, Burduja a intrat în delirul exporturilor

Citiți și: Transelectrica avertizează. De la anul, încep penele de curent

Conservarea grupurilor pe cărbune, praf în ochi. Comisia Europeană a cerut dovezi că acestea nu au fost repornite

Premierul, avertizat de sindicaliști: ”Dacă vine o iarnă grea, să vedem ce faceți cu regenerabilele!”

Intervenție surprinsă în imagini. Momentul în care jandarmii dezarmează un bărbat agresiv, care amenința cu un cuțit pe stradă, în Râmnicu Vâlcea – VIDEO

2

Au fost momente de panică, vineri, pe o stradă din Râmnicu Vâlcea. Un om a alertat jandarmii, speriat de un bărbat agresiv, care avea asupra sa un cuțit și o șurubelniță, iar oamenii legii au intervenit rapid pentru a-l deposeda pe individ de armele albe. Intervenția jandarmilor vâlceni a fost surprinsă în imagini.

Un bărbat agresiv, care ar fi amenințat trecătorii cu un cuțit și cu o șurubelniță, a fost dezarmat de către jandarmii vâlceni, vineri, 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun.

Vâlceanul în vârstă de 70 de ani – care a semănat spaimă în calea sa, până să intervină oamenii legii – a fost dus la spital, pentru a fi evaluat medical.

Vâlceanul, deposedat de un cuțit cu lama de aproximativ 30 de centimetri

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Vâlcea au intervenit vineri după ce o persoană a pus mâna pe telefon și a sunat la 112, reclamând că este amenințată de un bărbat, în fața unui bloc de pe strada Lucian Blaga din municipiul Râmnicu Vâlcea.

„Echipajul de jandarmi a ajuns rapid la fața locului, unde a identificat un bărbat în vârstă de 70 de ani, vâlcean, care avea asupra sa, la vedere, un cuțit cu lama de aproximativ 30 de centimetri, precum și o șurubelniță.

Jandarmii au acționat prompt, reușind să-l deposedeze pe bărbat de armele albe și să-l imobilizeze fără ca nimeni să fie rănit, prevenind astfel escaladarea situației”, au transmis oficialii Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.

Ulterior, bărbatul cu comportament agresiv a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal din Râmnicu Vâlcea pentru a fi evaluat medical.

Jandarmii au precizat că persoana care a sunat la 112 nu a fost rănită în timpul interacțiunii cu bărbatul agresiv, ci doar speriată de amenințările acestuia. „Obiectele periculoase ridicate în vederea confiscării, împreună cu documentele întocmite în urma intervenției, vor fi înaintate organelor competente pentru continuarea cercetărilor”, au mai precizat oficialii IJJ Vâlcea.

Crin Antonescu, despre Klaus Iohannis: „E un păcat care a copleşit mandatul. Şi acel păcat este…” – VIDEO

3

Candidatul susținut de coaliția PSD-PNL-UDMR la președinția României, Crin Antonescu, a făcut referire, vineri seară, la actualul șef al statului, Klaus Iohannis. Aflat pe finalul celui de-al doilea mandat în fotoliul de la Cotroceni.

Crin Antonescu – fost lider al PNL – spune că Iohannis a făcut și lucruri bune în timpul în care s-a aflat la Cotroceni, așadar în calitate de președinte, dar și lucruri „neinspirate”.

„E un păcat care a copleşit mandatul. Şi acel păcat este tăcerea”, a afirmat Crin Antonescu, liberalul adăugând că „preşedintele nu poate să tacă”.

Citiți și:

Ursula și-a ales președintele: Crin Antonescu!

Junghiul Bucureștiului și tusea neoliberală

„Toată lumea sau aproape toată îl duşmăneşte”

„Preşedintele trebuie să fie chipul României, înauntru şi în afară (…) Să facă ordine, atât cât poate, cu Constituţia pe care o are (…). Şi, în fine, (…) pentru Dumnezeu, să comunice”, a declarat, vineri seară, la Antena 3, Crin Antonescu.

Fostul președinte al PNL a mai afirmat că actualul şef al statului, Klaus Iohannis, a făcut şi lucruri bune în mandatul său. Și a adus în discuție „păcatul” despre care consideră că i-a copleșit mandatul prezidențial al actualului lider de la Cotroceni – și anume tăcerea. Așadar lipsa comunicării.

„Am curajul să spun acum, când toată lumea sau aproape toată îl duşmăneşte: Klaus Iohannis a avut lucruri bune. A avut şi lucruri, categoric, neinspirate, cel puţin, dar a avut şi lucruri bune în mandatul său.

E un păcat care a copleşit mandatul. Şi acel păcat este tăcerea. Preşedintele României nu are voie să tacă (…) Președintele nu poate să tacă”, a mai declarat Crin Antonescu, vineri seară, 27 decembrie, la postul TV menționat.

Salvamont Brașov atenționează: „Modă pe munte? Gheața nu ține cont de brand!”

0

În plin sezon de iarnă – fiind și perioada Crăciunului – nu sunt deloc puțini cei care au ales să dea o fugă până la munte, să profite de zăpadă și de aerul curat și să petreacă timp cu cei dragi, pe final de an, departe de agitația marilor orașe. E important însă, atrag atenția salvamontiștii, ca turiștii să aibă în vedere faptul că ar trebui să-și aleagă un echipament potrivit pentru munte.

Salvamont Braşov transmite o atenționare pentru turiștii care vin pe pârtie în această perioadă fără un echipament corespunzător pentru munte. Și anume pentru cei care aleg pentru o vizită pe pârtii haine și încălțări „de oraș” – inclusiv paltoane „elegante” și adidași.

Nu de alta, dar să nu riște să alunece și să se accidenteze sau, după caz, să sufere de frig. „Adidașii cool, blugii rupți, UGG-urile pufoase, paltoanele elegante și gleznele „libere și fericite” sunt absolut perfecte… pentru oraș. Pe munte? Sunt bilete directe spre hipotermie, alunecări, entorse”, atrag atenția salvamontiștii brașoveni.

Salvamont Brașov: Paltonul de blană arată superb în poze, dar vă asigurăm că nu vă ajută să schiați mai bine

Așadar, aleg să sublinieze salvamontiștii din Brașov, muntele e un loc minunat, dar nicidecum un podium de modă.

„Modă pe munte? Gheața nu ține cont de brand! Dacă vă pregătiți să mergeți la munte iarna, nu uitați: muntele e un loc minunat… dar nu un podium de modă. Adidașii cool, blugii rupți, UGG-urile pufoase, paltoanele elegante și gleznele „libere și fericite” sunt absolut perfecte… pentru oraș. Pe munte? Sunt bilete directe spre hipotermie, alunecări, entorse și, în unele cazuri, o întâlnire rapidă cu echipa Salvamont.

Da, știm, paltonul de blană arată superb în poze, dar vă asigurăm că nu vă ajută să schiați mai bine și nici să evitați să vă ciocniți de alții când vă dați cu sania. Iar adidașii, oricât de „grip” vi s-ar părea în reclame, au o relație extrem de alunecoasă cu gheața. În plus modelul “AIR” nu vă dă aripi pe pârtie!”, au scris cei de la Salvamont Brașov, vineri, 27 decembrie, în a treia zis de Crăciun, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.

„Dacă nu aveți o pregătire fizică bună, nu urcați până în vârf”

Salvamontiștii brașoveni vin și cu „un mic reminder: ghete de iarnă – da! Pantaloni de iarnă – da! Blugi, trening, ghete de oraș? NU!”

Și pun accent pe faptul că turiștii ar trebui să aibă în vedere și propria siguranță, nu doar aspectul vestimentar în ton cu tendințele modei.

„Înțelegem, moda e importantă, dar siguranța ar trebui să fie și ea pe listă, undeva înaintea acesteia.

Dacă nu aveți o pregătire fizică bună, nu urcați până în vârf. Nu e nicio rușine să vă bucurați de o pârtie mai accesibilă, dar e rușinos (și periculos) să puneți pe toată lumea în pericol din cauza lipsei de pregătire. Vă rugăm, apelați la un instructor autorizat dacă nu știți să schiați! Nu la prietenul care „știe el bine” și nici la tutorialele de pe YouTube. Acestea nu sunt o soluție mai ales dacă schiați cu telefonul în mână pentru a nu rata vreun pas. Tutorialele live sunt distractive, dar poate ar fi mai bine să le urmăriți acasă, nu în timp ce coborâți”, îi mai sfătuiesc salvamontiștii pe turiști.

Salvamontiştii au transmis, totodată, și un mesaj către părinţii copiilor care vin pe pârtii.

„Dragi părinți, vă rugăm să nu fiți iresponsabili! Asigurați-vă că cei mici sunt echipați corespunzător și evitați să îi puneți în pericol. Niciun compromis în alegerea echipamentul lor nu merită riscul unei accidentări.

Respectați regulile și “Decologul Schiorului”, păstrați distanța și controlați-vă viteza. Nimeni nu vrea să fie „omul rachetă” care își încheie ziua cu o vizită la urgențe.

Dacă vreți să aveți o zi frumoasă pe munte și să ne vedem doar în poze, nu și pe targă, lăsați „fashion week” acasă și echipați-vă adecvat. Gheața nu iartă – indiferent de brandul de pe talpa încălțărilor!”, se mai precizează în mesajul postat de Salvamont Brașov în a treia zi de Crăciun.

Postarea salvamontiștilor brașoveni e însoțită de câteva fotografii considerate a fi grăitoare pentru întregul mesaj transmis. E vorba, conform sursei citate, de poze „primite din popor”.

Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, a fost adus vineri în țară din Grecia – VIDEO

4

Fostul parlamentar a fost adus vineri, 27 decembrie, în țară, din Grecia, cu o aeronavă ce a aterizat pe Aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni).

Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus cu un avion vineri, în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită.

„La data de 27 decembrie 2024, Poliția Română a adus în țară un bărbat, de 69 de ani, din Israel, care avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Acesta era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Bărbatul a fost adus din Grecia, având emis de către Judecătoria Brașov, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 11 ani”, a informat IGPR într-un scurt comunicat.

Cel în cauză urmează a fi încarcerat, în vederea executării mandatului.

Fusese dat în urmărire internațională

Conform Ministerului Justiţiei, Nati Meir a fost dat în urmărire internaţională, fiind emis pe numele acestuia un mandat european de arestare la data de 29 ianuarie 2019, acesta fiind condamnat la o pedeapsă rezultantă de 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită.

„Împotriva sa a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de către Judecătoria Brașov, în anul 2017, în temeiul sentinței penale nr. 1815/07.10.2016, pronunțată de Judecătoria Braşov, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 180/9.03.2017 a Curții de Apel Brașov. Prin sentința sus-menționată, s-a reținut că faptele se află în concurs cu cele pentru care a fost condamnat în 2010 de către Tribunalul București (sentința penală nr. 146/2010, definitivă prin decizia penală nr. 173/2014 a ÎCCJ), în 2012 de Tribunalul Galați (sentința penală nr. 117/2012, definitivă prin decizia penală nr. 717/2014 a ÎCCJ), în 2013 de Judecătoria Sectorului 1 București (sentința penală nr. 773/2013, definitivă prin decizia penală nr. 754/2014 a CAB).

În urma localizării persoanei condamnate în Grecia (Rhodos), la data de 4 noiembrie 2024, autoritățile române au transmis către autoritățile elene mandatul european de arestare și hotărârile judecătorești pronunțate în cauză. De asemenea, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a furnizat informații privind condițiile de detenție de care ar beneficia în cazul predării sale în România. Instanța competentă din Grecia a fost Curtea Dodecaneză de Apel.”, preciza pe 19 decembrie Ministerul Justiţiei, într-un comunicat.

Coaliția, în ședință înainte de „Ordonanța-trenuleț”/Deputat: „Vizăm în primul rând înghețarea indemnizațiilor demnitarilor”

Liderii coaliției de guvernare – PSD-PNL-UDMR – ar urma să discute vineri, la sediul Executivului, într-o ședință, despre așa-numita „ordonanță-trenuleț”. E prima reuniune a coaliției după învestirea Guvernului Ciolacu 2.

Mai precis, liderii coaliției de guvernare sunt așteptați să se întrunească, vineri, într-o ședință la Palatul Victoria, pentru a stabili măsurile economice ce vor intra în vigoare de la 1 ianuarie anul viitor.

Printre propunerile luate în calcul de Guvern se numără înghețarea pensiilor și a salariilor în sistemul bugetar, plafonarea sporurilor şi a primelor, precum și sistarea angajărilor la stat, conform unor surse guvernamentale citate de stiripesurse.ro.

În tot acest context al discuțiilor ce urmează să aibă loc la nivelul coaliției, Octavian Oprea, deputat PNL, partidul condus interimar de către Ilie Bolojan, a precizat că încă nu s-a luat nicio hotărâre și că încă se poartă discuții.

Octavian Oprea: Nu s-a luat încă o decizie

„În primul rând, nu s-a luat încă o decizie. După această sedință care are loc astăzi, evident că liderii din arcul guvernamental vor stabili foarte clar ce măsuri se vor lua. (…) se va da o decizie la guvern. Însă, până atunci, toate lucrurile acestea sunt sub formă de discuții. Nu avem ce să comentăm pentru că nu s-au luat aceste decizii încă”, a declarat, vineri, la Antena 3, deputatul PNL Octavian Oprea.

Deputatul liberal a mai precizat că „urmează o situație economică complicată, nu doar pentru români, ci pentru toate țările din Uniunea Europeană” și că discuțiile din coaliție sunt pentru „o reformă a întregii administrații publice de la care să plecăm și în primul rând o reformă a lumii politice”.

Deputat PNL: Vizăm în primul rând înghețarea indemnizațiilor demnitarilor

Parlamentarul PNL a adus în discuție un anume aspect ce ar fi vizat de această OUG – și anume înghețarea indemnizațiilor demnitarilor.

Prin această ordonanță de urgență despre care vorbește toată lumea vizăm în primul rând înghețarea indemnizațiilor demnitarilor. Pentru că acestea sunt înghețate la nivelul anului 2020, dacă nu mă înșel, vor fi înghețate în continuare”, a mai spus deputatul PNL, conform sursei citate.

Noul ministru de Finanțe a declarat că actul normativ ce a ajuns să fie cunoscut drept „Ordonanța-trenuleț” trebuie adoptat până cel târziu pe 30 decembrie.

Printre măsurile luate în calcul s-ar număra:

– pensii îngheţate până la aprobarea legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2025
– salariile din sistemul public îngheţate până la aprobarea legii plafoanelor pentru 2025
– sporuri, compensaţii și prime îngheţate în 2025
– munca suplimentară compensată doar cu timp liber

Ciolacu: Acest guvern are un mandat dificil

Luni seară, după ce premierul și miniștrii din cadrul noului Executiv au depus jurământul la Cotroceni, Marcel Ciolacu a condus o primă ședință de Guvern în noua formulă a Cabinetului pe care-l conduce. „Mă bucură faptul că la finalul acestei zile foarte lungi, România are un guvern funcțional. Este un semnal esențial de stabilitate pe care îl transmitem mediului privat românesc și investitorilor străini. Am văzut deja primele efecte pozitive ale votului de azi, din Parlament. Dobânzile externe la care se împrumută România au început deja să scadă și sunt ferm convins ca în zilele următoare scăderea o să continue.

Acest guvern are un mandat dificil, însă am încredere în toți membrii acestei echipe, fiindcă sunt oameni cu mare experiență și cu expertiză profesională solidă.

Știm ce avem de făcut și, mai ales, știm ce greșeli nu mai trebuie să repetăm”, a declarat Ciolacu, luni seară, 23 decembrie, la începutul ședinței de Guvern.

Accident grav pe DN2 E85. Au fost implicate o ambulanță și un autoturism: un mort și patru răniți

2

Un accident grav a avut loc vineri, 27 decembrie, pe DN2 – E 85, în județul Vrancea. Din primele informații, în coliziunea rutieră au fost implicate o ambulanță și un autoturism. La fața locului au intervenit echipaje medicale și de poliție. Din păcate, un om și-a pierdut viața în urma impactului. Iar alte patru persoane au fost rănite.

Un bărbat a murit şi alte patru persoane, dintre care două cadre medicale, au fost rănite în accidentul rutier ce a avut loc, vineri, în judeţul Vrancea, potrivit News.ro. În evenimentul rutier cu urmări grave au fost implicate un autoturism şi o ambulanţă care aparţine unui spital din Bucureşti.

Două cadre medicale, rănite

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea au anunţat că, vineri dimineaţă, poliţiştii au fost anunţaţi, prin apel la numărul unic de urgență – 112, că s-a produs un accident în apropierea municipiului Adjud, pe DN2 – E 85.

În urma accidentului, pasagerul din dreapta faţă din autoturism a murit, iar pasagerul aflat în stânga spate, în același autoturism, a fost grav rănit, conform aceleiași surse. Totodată, au fost rănite uşor alte trei persoane – două cadre medicale din ambulanţa privată şi şoferul autoturismului.

Cum s-ar fi produs accidentul

Oamenii legii au ajuns la locul accidentului și au făcut deja primele cercetări, pentru a stabili exact ce anume s-a întâmplat și cum s-a produs coliziunea. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului rezultă că accidentul, în care au fost implicate două autovehicule, dintre care o ambulanţă privată ce aparţine unui spital din Bucureşti, s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, derapare şi pătrunderea pe contrasens”, au precizat poliţiştii.

În urma accidentului, circulaţia pe sensul de mers Focşani – Bacău se desfăşoară alternativ.

Vineri dimineață, Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat că pe DN 2 Focșani-Bacău, la ieșire din municipiul Adjud, județul Vrancea, „a avut loc un accident rutier între două autovehicule, în urma căruia trei persoane sunt încarcerate, urmând să fie evaluate medical”. Conform sursei citate, traficul rutier este restricționat pe sensul de mers spre Focșani, circulându-se alternativ, pe celălalt fir. Se estima reluarea normală a circulației după ora 11.00.

Când i se retrage şoferului permisul de conducere, conform Codului Rutier 2025. UE pregătește o schimbare majoră

Codul Rutier 2025 vine cu o noutate majoră pentru şoferii români. Uniunea Europeană pregătește o schimbare majoră în legislația rutieră.

Sunt noi reguli privind retragerea permisului de conducere.

Retragerea permisului, valabilă în toate statele blocului comunitar

Astfel, noile reguli vor permite ca retragerea permisului într-un stat membru să fie recunoscută și valabilă în toate celelalte țări UE. Această măsură reprezintă o schimbare semnificativă față de situația actuală, în care sancțiunile aplicate în țara de rezidență nu afectează dreptul de a conduce în alte state membre.

Scopul susținerii acestui proiect este reducerea numărului de accidente rutiere, vizând „zero decese” pe drumurile europene până în 2050, un obiectiv ambițios stabilit de Comisia Europeană, potrivit rtv.net.

Obligaţii la schimbarea direcției de mers

Şoferii care trec de pe o bandă pe cealaltă, chiar dacă semnalizează, nu pot trece pe altă bandă decât după ce acordă prioritate celor care circulă deja pe banda respectivă.

„Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să semnalizeze schimbarea direcţiei de deplasare, depăşirea, oprirea şi punerea în mişcare. Intenţia conducătorilor de autovehicule de a schimba direcţia de mers, depăşirea şi oprirea se semnalizează prin punerea în funcţiune a luminii intermitente a semnalizatoarelor cu cel puţin 50 m în localităţi şi 100 m în afara localităţilor, înainte de efectuarea manevrelor”, se arată în Art. 145 din Codul Rutier.

Adică, dacă ești pe banda 2 și cel de pe banda 1 vrea să intre în fața ta, nu eşti obligat să-i dai prioritate, chiar dacă semnalizează. Din contră, cel de pe banda 1 e obligat să aștepte până îl depășești.

Scrisoare de dragoste de la Ovidiu Bufnilă, Președintele României Oceanice

Dragii mei români de aici și de aiurea, de pretutindeni, sunteți în inima mea de milioane de ani, și vă iubesc, așa, pur și simplu. Vă spun asta chiar acum, în pragul Anului Nou. Sunteți aici, în inima mea, cu toții, indiferent de nebuniile voastre, de iubirile voastre sau neiubirile voastre, de prieteniile sau neprieteniile voastre, într-un fel magic. Sunteți aici, în inima mea, chiar dacă mă înjurați, chiar dacă nu mă înjurați.

Sunteți în inima mea chiar dacă ne-am întâlnit vreodată, chiar dacă nu ne-am întâlnit niciodată. După cum poate își mai aduc aminte unii dintre voi, acum câteva milioane de ani, când Constelația Andromeda s-a întrepătruns cu Calea Lactee, vălurindu-se amândouă așa cum am predicționat încă din anul 2024, țara noastră a fost smulsă de pe Planeta Pământ și a fost aruncată în Marele Ocean Universal. Despre toate aceste ciudate fenomene cosmice am vorbit încă din copilărie. Se înțelege că mulți nu m-au luat în serios. Unii m-au luat la mișto, m-au persiflat, m-au batjocorit.  Dar iată că așa s-a născut România Oceanică, e un adevăr incontestabil, magic, dramatic.

România Oceanică e o țară frumoasă și nebună, navigând pe valurile oceanului cosmic, dinolo de orizont, liberă, în sfârșit liberă. După ce românii s-au dezmeticit, ușor speriați, înfiorați, extaziați de noul destin cosmic al lor, au încercat să priceapă ce li s-a întâmplat. Atunci unul dintre voi și-a adus aminte de mine și le-a spus celorlalți, chemați-l pe Ovidiu Bufnilă, să ne fie el Președinte pentru că el știe ce se petrece și el va ști să ne conducă pe oceanul cosmic tumultuos. Cam așa a fost, trebuie să recunoaștem. De când navighează pe nesfârșitul ocean cosmic, România Oceanică a trecut cu bine prin multe bătălii, prin multe aventuri siderale tragice sau îngerești, de excepție și de negândit. Și dacă astăzi România Oceanică are un destin cosmic de netăgăduit, voi, românii, sunteți cei care faceți să meargă lucrurile exact așa. Voi i-ați înfrânt pe reptilienii georgieni de pe Planeta Gomura și voi ați pus pe fugă sirenele șoșoiste de pe Planeta Nibiru și fantonele simioniste de pe Planeta Jupiter, ființe stranii și periculoase, ieșite din cavernele meteorice de dincolo de Marea Centură Asteroidică.

Voi l-ați dovedit în cele din urmă pe monstrul iohanisticos care, apărut din coada unei comete roșii, venită din Tau Ceti, a încercat să distrugă ființa noastră națională. Acum, în prag de An Nou Cosmic, gândurile mele se îndreaptă către voi toți, dragii mei compatrioți, oriunde v-ați afla, pe orice altă planetă, poate pe Marte, poate pe Saturn, poate pe Monsera sau aici, în România Oceanică. Aceasta trebuie să fie o scrisoare de dragoste pentru că, fără dragoste, cum aș putea fi eu, Ovidiu Bufnilă, Președintele României Oceanice? Un președinte adevărat, fără îndoială, trebuie să iubească poporul pe care îl conduce, aceasta nefiind o dragoste obișnuită. Când destinul cosmic a milioane de oameni depinde de tine, practic, tu nu mai ești un om în accepțiunea acestui cuvânt atât de patinat de folosirea lui de-a lungul a milioane de ani. Unii președinți aleg să-și conducă poporul din punct de vedere statistic, prin legi, ordonanțe, hotărâri, care pur și simplu sunt artificiale, nenaturale, neomenești, prin instituții care, de cele mai multe ori, sunt corupte, perverse și nemiloase. Eu am ales altă cale și de aceea vă scriu această scrisoare de dragoste de Anul Nou. Eu văd lucrurile altfel, mă identific, de nepriceput, desigur, cu fiecare dintre voi. Pentru asta îți trebuie multe vieți. Dar eu am ales calea asta. Valurile  cosmice lovesc neîncetat corabia noastră numită România Oceanică, sunt tot felul de pericole cosmice neștiute, provocări planetare, războaie galactice, revoluții stelare, lovituri de stat asteroidice, mă rog, tot arsenalul cunoscut. Dar asta nu mă împiedică să vă iubesc și să încerc, poate iluzoriu și idealist și nerealist, să vă armonizez.

Încerc să fac asta chiar dacă mulți mă critică și uneltesc împotriva mea. Eu încerc să vă armonizez prin iubire. Cam asta vreau să vă spun acum, în această scrisoare de dragoste de Anul Nou. Să fiți iubiți cu toții. La Mulți Ani!

Cele mai frumoase mesaje şi urări de Sfântul Ștefan 2024. Cine își serbează onomastica astăzi

Sfântul Apostol, întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan este prăzuit de către creștinii ortodocși pe 27 decembrie 2024, în a treia zi de Crăciun.

Este, așadar, o zi de sărbătoare marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox. Peste 500.000 de români își sărbătoresc, în această zi de marți, onomastica.

Cine a fost Sfântul Ștefan

Primul dintre aceștia a fost Ștefan, ceilalți șase fiind: Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și Nicolae. Însă e de menționat că rolul lor în Biserica primară depășea cu mult rolul pe care îl au diaconii, în zilele noastre. Ei predicau cuvântul Evangheliei, dar și botezau, conform sursei citate.

Propovăduitor al lui Hristos, Sfântul a ajuns în fața sinedriului, pentru a fi judecat. A fost acuzat că a adus blasfemie lui Moise și lui Dumnezeu, potrivit aceleiași surse. S-a cerut uciderea sa cu pietre. Și dat fiind faptul că în acea vreme cei care erau uciși cu pietre nu puteau fi înmormântați în cavoul familiei, se presupune că trupul Sfântului Ștefan a fost depus în mormântul unui creștin. Moaștele sale au fost descoperite în anul 415.

Cele mai întâlnite nume şi derivate de Sfântul Ştefan

  • Fane/Fani;
  • Ștefi/Ștefana;
  • Fănică/Fănica;
  • Fănița/Fana;
  • Fănel/Făcache;
  • Ștefănel/Ștefănuț;
  • Istvan (nume unguresc pentru Ștefan);
  • Fanache.

Mesaje şi urări de Sfântul Ștefan 2024

  • Îţi urez să ai o zi a numelui la fel de luminoasă precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul ciocârliei şi la fel de frumoasă precum o grădină plină cu flori!
  • Să ai o zi frumoasă. Să te bucuri de numele pe care-l porți, să fii fericită, iubită și bucuroasă. La mulți ani, Ștefania!
  • Îți doresc o oră de liniște, o zi de pace, o săptămână de soare, un an de iubire, un veac de sănătate și un mileniu de bani! La Mulți Ani! Sfântul Ștefan căruia îi porți numele să te ocrotească în fiecare zi, să-ți aducă liniște și pace și să nu lase că speranța să se stingă din sufletul tău! La mulți ani!
  • Să ai puterea să faci lumea mai bună și să-i faci fericiți pe toți din jurul tău cu bunătatea, dragostea și frumusețea sufletului tău! La mulți ani, Ștefan!
  • Multă sănătate, putere de muncă şi împlinirea dorinţelor atât pe plan profesional, cât şi pe cel privat! Să vă dea Dumnezeu sănătate şi linişte în suflet! La mulţi ani!

Program supermarket Revelion 2025. Până la ce oră poți face cumpărături pentru Anul Nou

Iată ce program au supermarketurile din România în perioada sărbătorilor de iarnă 2024-2025. La ce oră se închid magazinele de Anul Nou.

De asemenea, bucureştenii care au plănuit o plimbare prin mall cu ocazia Sărbătorilor de iarnă 2024-2025 trebuie să ştie ce orar au aceste centre comerciale.

Program Carrefour de Revelion 2025

  • Până luni, 30 decembrie, în intervalul orar: 07:00 – 23:00, anumite magazine din țară vor avea deschis în intervalul orar: 08:00 – 23:00.
  • Pe 31 decembrie, magazinele Carrefour din țară vor fi deschise în intervalul orar: 07:00 – 18:00 (anumite magazine din țară vor avea deschis în intervalul orar 08:00 – 18:00).
  • Pe 1 ianuarie 2025, toate magazinele Carrefour vor fi închise.

Program Kaufland de Revelion

  • În perioada 27 – 30 decembrie 2024, majoritatea magazinelor Kaufland vor fi deschise de la ora 07:00, cu ore de închidere cuprinse între 22:00 și 23:00, în funcție de locație.
  • Pe 31 decembrie 2024, majoritatea magazinelor Kaufland vor fi deschise între orele 07:00 și 18:00, însă sunt și alte magazine care vor avea un program diferit, urmând să se deschidă la ora 08:00, respectiv 09:00.
  • Miercuri, 1 ianuarie 2025, toate magazinele Kaufland vor fi închise.
  • Joi, 2 ianuarie 2025, majoritatea magazinelor va avea program scurt. Ora deschiderii va fi 09:00, iar ora închiderii va varia, în funcție de magazin, în intervalul 16:00 și 18:00.
  • Există și magazine care vor avea program diferit și care vor funcționa în intervalul orar 09:00 – 22:00.

Program Lidl de sărbători 2024-2025

  • Pe parcursul zilelor din intervalul 27 – 29 decembrie programul va fi între orele 07:00 – 22:00;
  • Pe 30 decembrie, magazinele Lidl vor funcționa în intervalul: 07:00 – 23:00.
  • Pe 31 decembrie, toate magazinele Lidl din țară vor fi deschise în intervalul orar 07:00 – 18:00.
  • Pe 1 ianuarie, magazinele Lidl vor fi închise.
  • Pe 2 ianuarie 2025, toate magazinele vor funcționa în intervalul orar: 10:00 – 17:00.
  • Începând cu 3 ianuarie 2025, magazinele Lidl vor reveni la programul normal de funcționare.

Program Afi Palace Cotroceni

  • 31 decembrie: 10:00 – 19:00
  • 1 ianuarie: 14:00 – 22:00

Program Mega Mall

  • 31 decembrie: 10:00 – 18:00
  • 1 ianuarie: Închis

Program Park Lake

  • 31 decembrie: 10:00 – 19:00
  • 1 ianuarie: Închis

Program Sun Plaza

  • 31 decembrie: 10:00 – 18:00
  • 1 ianuarie: Închis

Soarele nostru nu ar fi singur în Univers. Oamenii de ştiinţă îi caută perechea

Soarele nostru este o stea izolată. Orbitează în unul dintre brațele spiralate ale Căii Lactee la 4,2 ani lumină distanță de cea mai apropiată stea, Proxima Centauri.

Dacă a avut un companion, șansele ca oamenii de știință să-l găsească în oceanul de stele sunt foarte mici.

Unde e geamănul Soarelui?

Unii oameni de știință cred că la un moment dat toate stelele au avut un geamăn. Asta a dus la întrebarea evidentă: a fost și soarele noastru parte a unui sistem binar?

„E în mod cert o posibilitate”, a spus Gongji Li, un astronom la Institutul de Tehnologie din Georgia, conform Antena 3.

Atunci când s-a format Soarele nostru, acum 4,6 miliarde de ani, e posibil să nu fi fost singur. Stelele se nasc din nori uriași de praf și gaze care se mișcă în spațiu. Particulele se învârt în jurul altor particule, iar pe măsură ce grupul devine mai mare forța gravitațională le unește într-o bilă de gaz.

În cazul Soarelui nostru, Sadavoy crede că nu există niciun motiv să credem că n-ar fi avut un geamăn, însă, dacă „s-a născut cu un companion, acesta a fost pierdut”.

Cum ne-a influenţat Solstiţiul de iarnă

Ca în fiecare an, pe 21 spre 22 decembrie, a avut loc solstițiul de iarnă sau cea mai lungă noapte a anului. Zilelele vor fi din ce în ce mai lungi până la momentul echinocțiului de primăvară.

Datorită puterii uriaşe de manifestare, in aceasta noapte este momentul in care fiecare din noi sa aiba cel putin o dorinta clara, sa simta emotia implinirii ei si sa o trimită în Univers, convins ca acesta a prins-o si dat-o in lucru pentru realizare!

Solstitiul de iarna este si momentul din an in care Soarele se muta in zodia Capricornului, marcand startul oficial al iernii in emisfera nordica.

Dacă eşti tipul de om caruia ii plac planificarile si obiectivele, aceasta poate fi perioada din an cea mai incantatoare pentru tine.

Cum va fi vremea la începutul anului 2025. ANM, prognoza meteo până pe 27 ianuarie

0

Cum va fi vremea la finalul acestui an, de Revelion, dar și în primele zile din 2025? Aflăm detalii de la specialiști, sub forma unor estimări meteo ce vizează intervalul 30 decembrie 2024-27 ianuarie 2025.

Vineri, în a treia zi de Crăciun, specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au transmis prognoza pentru următoarele patru săptămâni. Este vorba despre estimări meteo pentru intervalul 30 decembrie 2024 – 27 ianuarie 2025.

Potrivit meteorologilor, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 – 6 ianuarie 2025, în toată ţara. Nu vor lipsi nici precipitațiile.

Pentru săptămâna 6-13 ianuarie, specialiștii estimează că temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale perioadei în regiunile vestice, nord-vestice, dar şi la munte.

Cum arată estimările meteo anunțate de ANM pentru următoarele patru săptămâni:

Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile nord-vestice, iar în rest se va situa în general în jurul celui normal pentru acest interval.

Săptămâna 06.01.2025 – 13.01.2025

Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în regiunile vestice, nord-vestice, precum şi la munte, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Cantităţile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar cu posibilitatea unui ușor excedent în extremitatea de sud-est a ţării.

Săptămâna 13.01.2025 – 20.01.2025

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.

Săptămâna 20.01.2025 – 27.01.2025

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor.

Piscinele exterioare din stațiunile montane, pline de turiști. „Neașteptat de aglomerat”/Cât costă intrarea

0

Turiștii aflați de Crăciun în stațiunile montane au vrut să aibă parte de o vacanță de neuitat. Așa că după ce s-au bucurat de preparatele tradiționale de Sărbători, mulți dintre ei au ales să continue distracția într-un mod inedit – la piscină.

După ce s-au bucurat de masa de Sărbători, unii dintre turiștii aflați la munte au ales să meargă pe pârtii, la schi, alții au optat pentru o baie caldă, la piscină. Așadar, unii au ales costumul de schi, alții costumul de baie!

Nu au fost puțini cei care au înotat ori s-au relaxat în saună. Dar, de departe, printre cele mai căutate au fost piscinele exterioare. Nu de alta, dar deși e iarnă, așadar vreme rece, apa din aceste piscine e caldă și îmbie la bălăceală.

Într-un parc acvatic din Brașov, oamenii au venit de la primele ore ca să prindă loc, dar chiar și așa s-a stat la coadă cel puțin 20 de minute, potrivit Știrile ProTV.

Cu mic, cu mare, turiștii aflați la munte s-au bucurat de relaxarea din piscinele cu apă încălzită. „Este foarte aglomerat, foarte, foarte aglomerat, neașteptat de aglomerat. După mâncare, șprițuri și altele, un pic de relaxare” – a povestit un turist.

„Cel mai bun lucru posibil în perioada de iarnă”

sursa foto: captură video stirileprotv.ro

Vizitatorii s-au putut relaxa și în cele șase piscine interioare cu apă încălzită la 32 de grade. Însă cea mai aglomerată piscină a fost cea exterioară, unde apa are 37 de grade.

„Cel mai bun lucru posibil în perioada de iarnă, să simțim atmosfera cea răcoroasă, facem diferența între cea caldă și cea răcoroasă, e bună pentru organism”, a declarat un turist.
Cât costă o astfel de distracție? Intrarea pentru o zi costă 100 de lei pentru adulți, iar pentru copii 40 de lei, conform sursei citate.

Nu sunt puțini, însă, cei care au ales să meargă pe pârtii, pentru că au vrut să profite de zilele libere și de vacanța de Crăciun pentru a schia. Iar copiii să se dea cu sania. Cu toții au dorit să se bucure de atmosfera de iarnă și de peisajul ca-n povești, de la munte, unde e zăpadă.

Finlanda a confiscat un petrolier rus suspectat că face parte dintr-o „flotă fantomă” (VIDEO)

Finlanda a confiscat petrolierul Eagle S, provenit din Rusia şi suspectat că face parte dintr-o „flotă fantomă”.

Vasul capturat ar fi fost implicat miercuri în deteriorarea unui cablu electric submarin între Finlanda şi Estonia.

Nava, în largul coastei

Nava se află în prezent în largul coastei Peninsulei Porkkala, la aproximativ 30 km de Helsinki, după intervenţia unei nave de patrulare finlandeze. Nava, care arbora pavilionul Insulelor Cook, transporta „benzină fără plumb încărcată într-un port rusesc”, a declarat Sami Rakshit, directorul general al serviciilor vamale finlandeze.

Poliţia a deschis o anchetă pentru „sabotaj în formă agravată”, a adăugat Robin Lardot de la Biroul Naţional de Anchetă.

În ziua de Crăciun, interconectorul EstLink 2 dintre Finlanda şi Estonia s-a deconectat de la reţea, a anunţat operatorul finlandez Fingrid. Intervievat de media finlandeză Yle, Arto Pahkin, şeful operaţiunilor de la Fingrid, a spus că „nu poate fi exclusă posibilitatea unui sabotaj”.

UE va trebui să se descurce

Țările Uniunii Europene discută despre pregătirile pentru iarnă, în contextul în care acordul de tranzit al gazelor dintre Rusia și Ucraina urmează să expire, iar blocul încearcă să elimine treptat dependența de combustibilii fosili de la Moscova.

„Accesibilitatea energiei rămâne o preocupare urgentă, cu prețuri volatile determinate de tensiunile geopolitice, de întreruperile lanțului de aprovizionare și de dependența de importurile de combustibili fosili”, au declarat oficialii din Ungaria, țară care va prezida reuniunea de la Bruxelles în calitate de deținătoare a președinției rotative a UE, într-un document transmis miniștrilor energiei și consultat de Bloomberg.

Consolidarea industriilor UE în timpul tranziției ecologice a ajuns în fruntea agendei politice europene după o reacție declanșată în parte de o criză energetică fără precedent, care a dus prețurile la energie și gaze la niveluri record în urmă cu doi ani, ca urmare a invaziei rusești din Ucraina.

Ce zile libere vor avea românii în 2025 şi unde se pot crea mini-vacanțe sau punți

Prima mini-vacanţă, în 2025, românii o vor avea chiar din debutul anului. Cum 1,2,6 şi 7 sunt libere legal, iar 4 şi 5 cad în weekend, pentru ziua de 3 ianuarie s-a făcut punte şi revenirea la serviciu se face abia pe 8.

La fel ca şi a elevilor la şcoală.

De 1 Mai, 4 libere pentru bugetari

Un prilej de mini-vacanţă va mai fi tot în ianuarie când 24 – Ziua Unirii Principatelor – pică vineri. Apoi, de 1 Mai (joi), cu o punte se ajunge la 4 zile libere pentru bugetari.

Altă mini-vacanţă este şi în august, când Sfânta Maria pică vineri.

Lista zilelor libere legale în 2025:

  • 1 ianuarie 2025 – Anul Nou
  • 2 ianuarie 2025 – Anul Nou
  • 6 ianuarie 2025 – Boboteaza
  • 7 ianuarie 2025 – Sfântul Ioan Botezătorul
  • 24 ianuarie 2025 – Ziua Unirii Principatelor Române (vineri – mini-vacanţă cu weekend-ul 25-26 ianuarie)
  • 18 – 21 aprilie 2025 – Paște (vineri-luni)
  • 1 mai 2025 – Ziua Muncii – (joi – prilej de punte şi 4 zile libere)
  • 1 iunie 2025 – Ziua Copilului (duminică, se pierde practic)
  • 8-9 iunie 2025 – Rusaliile (duminică şi luni)
  • 15 august 2025 – Adormirea Maicii Domnului (vineri – mini-vacanţă cu weekend-ul 16-17 august)
  • 30 noiembrie 2025 – Sfântul Andrei (duminică, iar se pierde o zi liberă)
  • 1 decembrie – Ziua Națională a României
  • 25-26 decembrie 2025 – Crăciunul (joi-vineri, mini-vacanţă cu weekend-ul 27-28)

Ce se întâmplă cu salariile şi pensiile

Şeful interimar al PNL a declarat că în 2025 trebuie avut grijă ca deficitul să nu crească şi mai mult.

„Problema nu este ca cineva nu doreşte să indexeze salarii sau sporuri. Problema este că dacă eşti un om responsabil trebuie să gândeşti dacă ai resursele financiare”, a afirmat Bolojan.

Ministerul Finanţelor, care în noul Guvern a trecut la UDMR care l-a propus ministru pe Tanczos Barna, pregăteşte în aşa-numita „ordonanţă trenuleţ” măsuri cu privire la salarii, pensii şi eliminarea tichetelelor de masă şi a voucherelor de vacanţă. Mai mult, ar urma să fie blocate angajările la stat.

„Problema pe care o avem şi care este o chestiune de responsabilitate este să avem grijă ca un deficit care este în jurul valorii de 8 procente să nu mai crească.

Problema nu este ca cineva nu doreşte să indexeze salarii sau sporuri. Problema este că dacă eşti un om responsabil trebuie să gândeşti dacă ai resursele financiare să faci acest lucru. Pentru orice om raţional trebuie să ia măsuri ca să nu agravăm deficitele bugetare”, a declarat Bolojan.

Cutremur, vineri dimineață, în zona Vrancea. Ce magnitudine a avut seismul din 27 decembrie

0

A fost cutremur în România, în zona seismică Vrancea, la primele ore ale zilei de vineri, 27 decembrie.

Un cutremur de 3,5 grade s-a produs, vineri dimineață, în zona seismică Vrancea, județul Buzău.

Din câte a anunțat Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 03:47. Și s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 51km NV de Buzău, 60km V de Focșani, 64km SE de Sfântu-Gheorghe, 67km E de Brașov, 72km NE de Ploiești.

„În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km”, conform infp.ro.

A fost cutremur și în 26 decembrie

Nu este singurul cutremur ce a avut loc recent în România. Joi, 26 decembrie, la ora 11:48, avusese loc un cutremur slab, de 2,7 grade pe Richter, în zona seismică Vrancea, Buzău.

Iar, conform sursei citate, în dimineața zilei de 23 decembrie, la ora 10:35, s-a produs în zona seismică Făgăraș-Câmpulung, județul Argeș, un cutremur slab, de 2,3 grade.

Totodată, în după-amiaza zilei de 15 decembrie, la ora 14:35, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, avusese loc un cutremur de 3,2 grade, la adâncimea de 19.7 kilometri. Un alt cutremur a avut loc în seara zilei de 10 decembrie, la ora 22:06, tot în zona seismică Vrancea, Buzău. Acel cutremur a avut 3,6 grade pe scara Richter și s-a produs la adâncimea de 115.5 kilometri.

Primul efect „România, 100% în Schengen”: Zeci de puncte de frontieră, desfiinţate!

De la 1 ianuarie, peste 33 de puncte de frontieră de la granița cu Bulgaria și Ungaria vor fi desființate odată cu aderarea completă a României la spațiul Schengen.

De asemenea, controalele la graniță vor fi eliminate, iar spațiile în care au lucrat până acum polițiștii de frontieră vor fi închise. Pentru început, însă, nu vom scăpa de controalele aleatorii.

Dispar cozile din vămi

De la 1 ianuarie 2025, cozile din vămi vor dispărea odată cu controalele polițiștilor de frontieră, dar și aglomerația. Practic, călătoriile din România spre celelalte state membre Schengen vor fi similare unei călătorii în interiorul țării.

Polițiștii de frontieră nu vor fi dați afară. Ei nu vor mai verifica documentele de călătorie în punctele de frontieră, însă vor face controale neanunțate în interiorul țării, în aria de 30 de kilometri de la graniță, unde au competență, conform Pro TV.

Momentan, 29 de state europene sunt membre cu drepturi depline în Acordul Schengen, printre care și Bulgaria și România.

România, salvată de Diaspora

Potrivit statisticilor Eurostat, România a avut cea de-a patra rată de dependență a PIB-ului de banii primiți de la cetățenii aflați în afara țării în clasamentul din UE.

Anul trecut, diaspora a trimis acasă peste 9,2 miliarde de euro, reprezentând 2,8% din PIB. Cele mai mari sume au fost trimise din Germania, Olanda și Marea Britanie. De partea cealaltă, transferurile de bani din România spre alte state au însumat 1,3 miliarde de euro, din care aproape 900 milioane de euro în state din afara uniunii.

Statisticile Eurostat arată că, fără banii primiți de la românii obligați să muncească în afara țării, România ar fi într-un dezastru și mai mare decât este acum. Potrivit datelor oficiale, anul trecut, diaspora a trimis în România peste 9,2 miliarde de euro, din transferuri personale și din salariile primite în afara țării.

Cea mai mare parte din sumă, de aproape 6,5 miliarde de euro, a provenit din statele membre ale UE, circa 2,8 miliarde de euro venind din afara UE, în special din Marea Britanie.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun! Ţintă aeriană de mici dimensiuni, către spaţiul aerian naţional

1

Armata a anunţat, joi, 26 decembrie, că radarele sale au detectat un „semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche.

ISU Tulcea susţine că perioada alertei nu s-au primit apeluri la 112 privind acest incident.

Mesajul Ro-Alert al Armatei

Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe un traseu către spațiul aerian național.

Au fost luate de urgență măsurile cerute de proceduri, inclusiv pregătirea pentru decolarea aeronavelor aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană.

De asemenea, au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană pentru județul Tulcea, fiind transmis, la ora 21.07 un semnal de alertare a populației de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Tulcea, prin intermediul aplicației RO-Alert.

La ora 21.09 a fost pierdut definitiv contactul radar cu această țintă, într-o zonă aflată la aproximativ 6 km în interiorul spațiului aerian național, iar la ora 21.30 a fost transmis semnalul de încetare a alertei aeriene.

Au ridicat avioanele de la sol

Precizăm că, deși aeronavele de luptă au fost pregătite de intervenție în timpul prevăzut de standarde, situația nu a impus decolarea acestora. Nu există, la acest moment, informații despre un posibil impact al țintei pe teritoriul național.

Structurile competente ale Ministerului Apărării Naționale analizează acest eveniment, pentru clarificarea tuturor circumstanțelor.

Forțele și mijloacele aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, atât cele ale Armatei României, cât și cele dislocate de țările NATO pe teritoriul național, monitorizează în permanență spațiul aerian al României și zonele din proximitatea acestuia, fiind pregătite să acționeze în orice moment, în funcție de situațiile din zona de responsabilitate„, se arată în comunicatul MApN.

Horoscop – 27 decembrie 2024 – E cineva care mai are chef de treaba la serviciu?

0

BERBEC

Astăzi ar trebui să te protejezi împotriva izbucnirilor pe care le-ai putea regreta ulterior. Veți ajunge să aveți câteva conversații care vă vor aduce acel impuls care vă lipsește. Dacă încercați, veți avea la dispoziție posibilități promoționale, favorabile pe termen lung.

 

TAUR

Dacă nu puteți călători, va trebui să faceți o călătorie mentală și să evadați prin cărți, filme sau televiziune. Practic, tânjești după mai multă emoție și stimulare în viața ta. Nu lăsați pe nimeni să fie mediatorul dintre dvs. și partenerul dvs.

 

GEMENI

Astăzi, experiențele voastre emoționale vor fi mai intense decât de obicei. Acesta este motivul pentru care puteți atrage la voi oameni puternici. La locul de muncă, lucrurile se vor mișca cu viteza fulgerului. Te poți face util și chiar indispensabil.

 

RAC

Aura ta de mister este mai puternică decât crezi, iar nevoia ta de pace poate fi atenuată în alte moduri. Poate fi un moment bun pentru a face pași pozitivi în direcția îmbunătățirii carierei, afacerii, muncii și finanțelor. De asemenea, sunteți într-o formă bună pentru a vă spori reputația.

 

LEU

Sentimentele mixte pot duce la semnale mixte. Pe măsură ce ziua progresează, va fi mai armonioasă, favorizând o dispoziție uniformă și o mai bună înțelegere. Rezolvarea problemelor este mai ușoară, iar farmecul tău personal va fi mai puternic sau mai vizibil.

 

FECIOARA

Va fi o zi distractivă și jucăușă. Dragostea va fi importantă. Vă veți bucura de activități cu copiii. Cu toate acestea, vrei să fii liber să fii tu însuți și să faci orice vrei fără restricții. A intra în contact cu lumea ta interioară pare a fi cheia consolidării vieții tale.

 

BALANTA

Dacă vă puteți bucura de intimitate în locul în care locuiți, veți fi mulțumiți pentru că scăpați de cerințele și agitația lumii externe. În același timp, climatul este constructiv și plin de satisfacții pe frontul relației, iar norocul vă stă la dispoziție pentru a lega noi legături.

 

SCORPION

Astăzi veți schimba direcția pentru a avea un echilibru mai bun în afacerile dvs. financiare. Viziunea ta va fi mai clară. Simți că ai resursele pentru a-ți îndeplini planurile. Sinceritatea ta devine mai amabilă și îi vei înțelege mai bine pe cei din jur, simplu și fără efort.

 

SAGETATOR

Dorința ta de a scăpa, de a face o schimbare a fost întărită și te poți simți pregătit să-ți schimbi obiceiurile. S-ar putea să doriți să acordați ceva timp pentru a vă gândi înainte de a pune întrebări mai târziu. Ar trebui să vă ordonați viața profesională, deoarece va fi o prioritate.

 

CAPRICORN

Natura ta pragmatică și temperamentul reactiv te fac să preferi să experimentezi lucrurile pentru tine. Dar, din moment ce trebuie să ții cont și de ceea ce își doresc oamenii din jurul tău, te vei confrunta cu o adevărată dilemă. Ai probleme cu luarea deciziilor.

 

VARSATOR

Astăzi vei fi atras de singurătate deoarece vrei să cauți intimitatea și să te relaxezi. Această dorință de a vă retrage nu înseamnă că sunteți antisocial, ci mai degrabă că trebuie să comunicați cu lumea voastră interioară. Farmecul tău în creștere aduce un mare succes.

 

PESTI

Astăzi contactul emoțional cu prietenii și membrii diferitelor grupuri va fi important. De fapt, s-ar putea să vă simțiți obligat față de un prieten și sunteți gata să-l susțineți. Este o zi bună pentru a te gândi la obiectivele de viață. Fii atent, cuvintele sunt mai puternice decât crezi!

Flick și-a dat OK-ul: Rațiu, cerut la Barcelona!

1

Transferul lui Andrei Rațiu la FC Barcelona ar putea deveni realitate în contextul unei mutări iminente a lui Jules Kounde la Arsenal, pentru suma de 75 de milioane de euro. Presa spaniolă sugerează că problemele legate de fair play-ul financiar forțează echipa blaugrana să accepte oferta pentru Kounde, ceea ce deschide ușa pentru venirea internaționalului român.

Rațiu, o soluție viabilă pentru defensiva catalană

Dacă Barcelona își va pierde fundașul dreapta de bază, atenția tehnicianului Hansi Flick ar putea să se îndrepte către Andrei Rațiu, jucător al celor de la Rayo Vallecano. Evoluțiile solide ale românului în acest sezon au atras interesul mai multor cluburi de top din Europa, iar clauza de reziliere, estimată la aproximativ 25 de milioane de euro, îl face o alegere accesibilă pentru catalani.

Potrivit publicației spaniole e-noticies, „Hansi Flick ar putea considera semnarealui Andrei Rațiu o prioritate în cazul în care Jules Kounde va părăsi echipa. Fundașul român a impresionat prin constanța sa și a devenit o țintă pentru cluburi de renume.”

În actualul sezon de La Liga, „sonic” a evoluat în 16 partide, reușind să înscrie un gol și să ofere o pasă decisivă.

Pe lângă interesul arătat de Barcelona, AS Roma se numără printre echipele care îl monitorizează pe fundașul român.

Barcelona, presată de timp

Pentru Barcelona, găsirea unui înlocuitor pentru Kounde reprezintă o urgență, iar Rațiu pare să bifeze cerințele echipei: experiență, preț accesibil și potențial de creștere. Dacă transferul se concretizează, ar putea fi o oportunitate uriașă pentru român de a face de departe cel mai mare salt al carierei.

Salah, atacat în online pentru o poză de Crăciun!

1

Mohamed Salah, atacantul egiptean în vârstă de 32 de ani al lui Liverpool, a stârnit controverse în mediul online după ce a publicat o fotografie de Crăciun alături de familia sa. Deși sezonul său actual este unul dintre cele mai bune din carieră, cu 18 goluri și 15 pase decisive în 24 de partide, postarea sa festivă a atras critici din partea unor fani musulmani.

Salah, alături de familie lângă bradul de Crăciun

În ziua de Crăciun, Salah a distribuit pe Instagram o imagine în care apare alături de soția sa, Magi, și cele două fiice, Makka și Kayan. Îmbrăcați în pijamale asortate, cei patru zâmbesc în fața unui brad împodobit, iar mesajul care însoțește poza este simplu: „Merry Christmas” (Crăciun Fericit).

Pentru unii dintre fanii săi musulmani, acest gest a fost perceput ca o abatere de la normele religioase. Musulmanii, în general, nu sărbătoresc Crăciunul, deși mulți participă la festivitățile de sezon.

„Șterge asta chiar acum”

Comentariile critice nu au întârziat să apară. „M-ai dezamăgit, frate”, a scris un utilizator, exprimând dezamăgirea sa față de gestul fotbalistului. „Șterge asta chiar acum”, a cerut un alt fan, în timp ce un al treilea a adăugat: „Noi, musulmanii, te admirăm, iar tu faci asta în schimb”.

Postarea a generat o adevărată dezbatere, în care unii fani au încercat să-l apere pe Salah. „Crăciun Fericit, Mo. Ignoră-i pe toți idioții ăștia. Sper că tu și familia ta aveți parte de o vacanță bine meritată”, a scris un alt utilizator.

Controversa vine într-un moment sensibil pentru Salah, care încă nu și-a prelungit contractul cu Liverpool, ce expiră în vara lui 2025. Forma sa de joc, însă, rămâne impresionantă, iar fanii de pe Anfield continuă să spere că starul egiptean își va asigura viitorul alături de echipa lor.

Două superputeri sprijină diferit prețul petrolului

Prețul petrolului a crescut ușor joi în tranzacțiile reduse de Crăciun, impulsionat de speranțele unei  noi  politici fiscale și monetare în China, cel mai mare importator  din lume, și susținut de un raport al industriei care arată o scădere a stocurilor de țiței din SUA.

Autoritățile chineze au convenit să emită obligațiuni speciale de trezorerie în valoare de 3 trilioane de yuani (411 miliarde de dolari) anul viitor, a informat Reuters, citând două surse, pe măsură ce Beijingul intensifică stimulentele fiscale pentru a revigora o economie în declin.

Contractele viitoare  pentru țițeiul Brent au crescut cu 39 de cenți, sau 0,5%, la 73,97 dolari pe baril până la 10:15 GMT. Țițeiul american West Texas Intermediate era la 70,53 dolari, în creștere cu 0,6%, sau 43 de cenți, față de închiderea de marți, dinaintea Crăciunului.

„Văd doi factori care susțin prețul petrolului. Pe de o parte, sprijinul ar trebui să vină de pe o piață încă insuficient aprovizionată”, a declarat Giovanni Staunovo, strateg la UBS, citând perspectiva unei scăderi a stocurilor de țiței din SUA în raportul oficial de furnizare de vineri. ”Pe de altă parte, suportul vine din așteptarea unor stimulente fiscale și monetare în China”.

Satoru Yoshida, analist de mărfuri la Rakuten Securities, spune că așteptările privind creșterea producției și cererii de combustibili fosili după ce președintele ales al SUA, Donald Trump, își va prelua mandatul luna viitoare, susțin de asemenea prețurile petrolului.

Cel mai recent raport săptămânal privind stocurile din SUA, de la grupul industrial American Petroleum Institute, a arătat că rezervele au scăzut săptămâna trecută cu 3,2 milioane de barili.

Traderii vor aștepta să vadă dacă raportul oficial de inventar de la Administrația pentru Informații Energetice confirmă declinul. Datele EIA sunt așteptate vineri.

Analistii dintr-un sondaj Reuters estimează ca stocurile de titei sa scadă cu aproximativ 1,9 milioane de barili în săptamâna pâna la 20 decembrie, în timp ce stocurile de benzina si distilate sunt vazute scăzând cu 1,1 milioane de barili, respectiv 0,3 milioane de barili.

China intenționează să crească sprijinul fiscal în 2025 prin majorarea pensiilor și a subvențiilor pentru asigurările medicale ale rezidenților și prin extinderea programelor de schimb pentru bunurile de consum.