Înțelegând că valul conservatorismului mătură tot în cale, iar etichete precum „extremism” sau „ultranaționalist” nu mai sperie pe nimeni, dimpotrivă, rețeaua soroșistă din România a fost reactivată pentru a da atacul decisiv – sau a se apăra, tot ce se poate – în fața acestui tsunami care pare că a cuprins toată lumea. Amenințarea României în momentul de față nu este rămânerea lui Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni cât strategia pe care globaliștii din ONG-urile lui George Soroș o pun la cale și scopul dezvăluit – acapararea puterii totale prin excluderea dreptului românilor de a vota!

Ce încearcă în aceste zile rețeaua soroșistă reactivată nu are legătură cu a pune presiune pe justiție (CCR) sau politicieni, mișcări obișnuite pentru aceste organizații care au ajuns, de-a lungul anilor, să își dea mai multă importanță decât au. Se urmărește trecerea la nivelul următor prin dezvăluirea adevăratului plan/țel urmărit: președintele țării să fie numit de „ei”, nu de „noi”.

În rândurile adepților globalismului neomarxist promovat de Soros Foundations, Alina Mungiu Pippidi e „level 33”, iar vorbele sale sunt ascultate și urmate întocmai. După câțiva ani de „transă”, evenimentele socio-politice derulate i-au impus o nouă ieșire la rampă. Recunoscută pentru tot felul de poziții controversate adoptate de-a lungul timpului pe marginea unor subiecte sensibile, Pippidi a păstrat linia care a consacrat-o.

A anulat CCR alegerile prezidențiale? Foarte bine, pentru că poporul român oricum este prost și nu merită să mai aibă dreptul de a vota! Pe scurt, cam asta vrea și o exprimă deschis acest canar din colivia soroșistă.

Când aveam președinte-jucător (și turnător la Securitatea, dar asta e o altă discuție, nu pe placul acestor „robespierri” de mucava), nimic nu le puțea ONG-urile înțepate la conducta cu bani publici. Azi, însă, cică este imposibil ca un șef de stat să schimbe lucrurile, să se implice pe chestiuni ce țin de econoomia națională și bunăstarea românilor. „Președinții nu au administrații pe mână. Președinții nu se ocupă cu energia, apa și cu hrana, pentru că nu au aceste competențe constituționale în niciun fel. Pot să se ducă să doarmă în clădirea Guvernului, nu va servi la nimic decât că se va introduce o nouă persoană care să facă curățenie la Guvern. Nimic altceva nu se va întâmpla”, spune Pippidi, garantând că ea știe mai bine și așa va fi.

Sesizați ideea care se inoculează în discursul public? Un președinte este doar accesoriul corporațiilor și nimic mai mult, nu are putere, nu are pârghiile legale ca să intervină, nu face altceva decât să taie frunze la câini prin curtea Palatului Cotroceni. Și, atunci, de ce să mai ieșiți la vot, români? Nu mai bine renunțați la acest drept? Iar dacă nu renunțați voi, are soluția gingașa Mungiu Pippidi – „Alegerile prezidențiale la români sunt doar circ, după care nu urmează și pâine, că pâinea e la guvern, dar votanții așteaptă cozonac, nu alta. De ce ne punem pe noi înșine în situația asta, odată la cinci ani, perturbând mersul firesc al politicii? (…) În concluzie, cred că prima modificare constituțională de luat în considerare cu un impact serios și dovedit ar fi renunțarea la alegerea directă a președintelui”.

Din păcate, nu este un banc cu Alinuța, ci chintesența gândirii rețelei soroșiste din România, care după ce, în anii ’90-2000, s-a format profesional pe banii bătrânului filantrop dezinteresat de profit trebuie acum trebuie să livreze. De ce? Pentru că așa ordonă Alexander, moștenitorul imperiului și „un tânăr miliardar parvenit care își etalează colecția de politicieni pe care o are în buzunar”, după cum l-a caracterizat Matt Wolking, unul din marii strategi de la Washington pe ambițiosul fiu al lui George Soroș. „Îi deține pe politicieni și vrea ca lumea să știe cît de bine îl tratează animalele sale de companie”, a completat Wolking.

Modelul propus nu este nici măcar pomenit, în treacăt, în SUA, acolo unde o asemenea idee scăpată în prime-time, la tv, ar declanșa, foarte probabil,  un război civil. Dacă americanii nu concep să le fie luat dreptul constituțional de a alege, de ce ar face-o românii? De ce se insistă ca România să fie deschizătoarea unor drumuri atât de periculoase și care, după Al Doilea Război Mondial au adus puterea absolută în mâinile bolșevicilor, instaurând teroarea totalitarismului reprezentat de Ana Pauker&co?!

Cum spuneam, cea mai mare amenințare pentru România nu stă, neapărat, în ce vedem la televizor, ci în uneltirile din spatele cortinei, de care nu aflăm decât prea târziu ori, cazul de față, când se urmărește testarea vigilenței societății.

ONG-urile din care s-a născut și USR, formațiunea de tristă amintire pentru locuitorii Sectorului 1, printre altele, au încercat să ia cu forța România în gheara progresistă, dar minirevoluția pe trotinete pornită la 25 noiembrie cu „ghiozdănari” și „gleznuțe” a sucombat sub greutatea mărețului ideal al globalismului. Băieții cu fustițe și fetele cu master în „tatoo & piercing” s-au strâns în Piața Universității ca să răstoarne votul românilor. Nemulțumiți de scorul scrutinului, au jurat să treacă țara prin foc și sabie, doar că fumul de țigară electronică nu s-a împrăștiat dincolo de esplanda de la „Inter”.

Într-un final, s-a reușit și alegerile prezidențiale au fost anulate. Acum, că magistrații CCR au acționat de capul lor ori la ordin, nu mai contează. Întrebarea-cheie e alta – garantează cineva că mămăliga nu explodează?