Acasă Blog Pagina 135

Totul e o mascaradă ridicolă bună pentru speriat fraierii

Este George Simion un om pe bune al Statului Paralel, asta e întrebarea care mă arde pe Sistem, strigă Terente Venusianul, dându-și peste cap ochișorii lui de extraterestru tembel care este el.

Titi Marțianul, să vezi, dibuiește și el o întrebare, cum că dacă Trump este Anti-Democrația în carne și oase atunci străbunica lui a fost sora lui Stalin. Tănase Plutonianul, extraterestru între extratereștrii, zice că totul e o mascaradă ridicolă bună pentru speriat fraierii. În tot timpul ăsta, în care Democrația Liberală s-a preschimbat într-o așa-zisă Democrație Militară a tuturor Serviciilor Secrete din lume, din întreaga lume, noi ardem gazu’, strigă Veta Lunateca, ah Veto, lasă că știm noi că ești ofițereasă acoperită infiltrată meserie în rândurile extratereștrilor liberi de pe sărmana, biata Planetă Pământ.

Terente Venusianul se explică uite, nene, vezi cum s-a inflamat Dana Budeanu la văzul cu nesațiu’ al așa-ziselor babardeli și scofâlceli din stradă de la BEC, cu jandarmi, în contu’ lui reptilianu’ Georgescu?! Ce fraieră! A pus botu’? Chiar a crezut fraiera că e pe caz real? Dar fraierii de parlamentari AUR care s-au dus acolo în stadă să le curgă borșu’ nu s-au tras singuri în piept?! Băi, lume de fraieri, chiar crede cineva că în Mileniul Ăsta de Rahat mai poa’ să existe vreo revoluțiune adevărată?! Nu, e doar babardeală pentru proști, sunt doar interese înalte care cocoșează gloata de fraieri care se nasc, trăiesc și mor într-o lume perversă și fără de milă. Și extratereștrii încep să se certe între ei, că Dimitrie Sturza, sponsoru’ lui George Simion era omu’ lu’ Conu’ Adrian așa că, să vezi de ce Simion are destinu’ pus pe șină. Da băi, așa o fi, da’ dacă iese prezidentă Lasconi draga de ea, Serviciile Secrete Fanceze se cheamă că au câștigat partida dar oricum, cauza nu e pierdută. Adică tu vrei să spui că Serviciile Secrete Secretoase se împart acu’ care la ruși, care la americani, care la europeni și care la Macron?!

Adică Simion face și drege de ani de zile și nimeni nu-l ia la buleală? Bă, fentă, băi reptilianule, ai pus și tu botu’ și te-ai ras. Băi, da’ ăia secreți din Austria nu l-au învățat pe reptilian că românii sunt și mai șmecheri decât pe vremea lui când era tânăr și ferice și cu fumuri securiste? Și dă-i cu șmenuri din astea că-cum să crezi tu că faci tu extremism în România de capul tău dacă n-ai patalama de la Serviciile Secrete Secretoase, ha, ha, ha! Și în tot acest timp, baroii și bogătanii din România își trăiesc viețile pe Croazieră în timp ce bietul popor român se raliază la plezneală la tot felul de cauze pierdute, săracii de noi. Cireșica Marțianca, și ea ofițereasă acoperită, ne trage de urechi, noi, nicicum, nu ne dăm trași în piept. Lasă băi, Cireșico, știm noi cum ai avansat în grad, din cearșaf în cearșaf, grea e munca de informații. Cireșica ne amenință pe bune că ne pune Statul Paralel pe cap, hai lasă Cireșico, tu și cu Anca Alexandrescu și cu Dragnea și cu Emil Constantinescu aveți ce aveți cu Statul Paralel! Terente Venusianul, care e colonel mare colonel în Serviciile Secrete Venusiene, zică că și pe Planeta Venus când apare o mișcare din asta mai așa și pe dincolo, Serviciile Secrete Venusiene să bagă rapid pe fir și organizează la mișto mișcări de stradă mai abitir decât făptașii. Asta e o schemă mișto care are câștiguri și profit și pe plan intern și pe plan extern. Deci, cu alte cuvinte, în întregul Sistem Solar totul e o circotecă bine controlată și mai ales, dirijată. Bebe Saturnianul îi zice lui Terente Venusianul că așa e, nu poți face nici o brânză pe lumea asta, adică să faci tu ceva în contra statului fără să te afle organele. Dar știi care e nebunia, la noi în România?

În clipă în care ai formulat în cap că vrei să faci un partid sau o mișcare potrivnică, Serviciile Secrete Secretoase, hop, se bagă pe firu’ tău neural. Cum așa? Păi acum, în epoca modernă, creierul emite Bip-uri care sunt scanate continuu de Centrala Națională de Informații. Măi să fie. Deci, baroii și bogătanii se distrează și trag miliardu’ la greu și trăiesc belferește iar populațiunea pune botu’ la toate brașoavele lui Simion, la brașoavele lui Antonescu zis Căcărău, la brașoavele lui Ponta, mincinoscul dottore, ce să mai zic de Băse, de Ilici, de Iohannis, de Helvig, de Boc și de anti-naționalu’ Gherman al Transilvaniei care orăcăie heirupistic pe Youtube că oricum nu se mai uită nimeni în gura lui spurcată. Lista de comedii și de scenete umoristice dâmbovițene e lungă, stați pe-aprope că le descâlcim. A, să nu uit, nu vă înverșunați cu comenturi nasoale că avem patalama la mână să zicem tot ce avem chef să zicem, să fiți iubiți, dragilor dragi.

Călin Georgescu va contesta la Curtea Constituțională decizia BEC. Anunțul făcut de Reuters

Georgescu se va adresa CCR cu o contestație față de recenta decizie a BEC.

Călin Georgescu va contesta la Curtea Constituțională a României (CCR) decizia Biroului Electoral Central (BEC) prin care i-a fost respinsă candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai, a declarat, luni, unul dintre consilierii candidatului independent pentru Reuters.

Contestațiile la deciziile autorității electorale centrale din România trebuie depuse în termen de 24 de ore, Curtea urmând să se pronunțe până miercuri, menționează agenția de presă.

Ce anunțase Simion în urmă cu doar câteva ore

Liderul AUR, George Simion, a declarat luni, 10 martie, într-o conferință de presă, că va discuta cu Călin Georgescu despre pașii pe care îi vor urma după decizia BEC.

„Cu siguranță veți întreba dacă eu voi candida sau dacă AUR va avea candidat. Oricât de multe abuzuri, de neînchipuit, imense, pe care ei le fac, noi avem votul, democrația de partea noastră și puterea poporului. Și, indiferent câte narative am văzut pe unele televiziuni dictate din birouri conspirate sau mai puțin conspirate, noi vom avea de partea noastră votul anul acesta și vom reintra în cursul democratic. Așteptăm sfatul pe care Călin Georgescu ni-l va da și ce cale sugerează că trebuie parcursă. Este, în primul și în primul rând, decizia lui, iar noi, poporul român, rămânem alături de principiile democratice”, a afirmat Simion într-o conferință de presă.

Biroul Electoral Central (BEC) a decis duminică respingerea înregistrării candidaturii lui Călin Georgescu pentru alegerile prezidențiale programate să aibă loc în luna mai a acestui an.

Biroul Electoral Central (BEC) a precizat duminică seară, 9 martie, că a ținut cont de aspectele fundamentale „deja tranșate” de Curtea Constituțională la luarea deciziei de respingere a înregistrării candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.

„Biroul Electoral Central nu poate da prevalență analizei aspectelor formale ale prezentei candidaturi, în detrimentul celor fundamentale tranșate deja de curte. De altfel, dacă Biroul Electoral Central nu ar analiza întreg contextul candidaturii, există riscul ca, în lipsa unei învestiri ulterioare a Curții Constituționale cu această verificare, o candidatură afectată de fundamentale carențe să fie înregistrată și să parcurgă întregul proces electoral, pentru ca, în final, Curtea Constituțională să fie pusă în situația infirmării rezultatelor sufragiului pentru lipsa manifestă, preexistentă depunerii candidaturii, a unei condiții de înregistrare a acesteia”, se afirmă în decizia BEC.

Decizia BEC privind respingerea înregistrării candidaturii independente a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale poate fi citită integral AICI.

Citiți și:

Experimentul Călin Georgescu, răspunsul României la criticile Americii

Binomul Coldea-Kovesi, reactivat împotriva Statelor Unite!

U.E. a dat un exemplu cu România. „Alte țări vor urma!”

S-a găsit soluția eliminării lui Călin Georgescu

Liderul AUR, George Simion: „Așteptăm sfatul pe care Călin Georgescu ni-l va da și ce cale sugerează” – VIDEO

Va candida sau nu liderul AUR la prezidențiale, în contextul în care BEC i-a respins lui Călin Georgescu candidatura la prezidențiale? E o întrebare la care nu sunt puțini cei care așteaptă un răspuns de la vârful AUR.

Deja George Simion, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a anunțat în fața presei că va avea luni o întâlnire cu Călin Georgescu, pentru a stabili pașii de urmat pe mai departe, după ce BEC i-a respins acestuia candidatura la alegerile prezidențiale.

Simion: Este, în primul și în primul rând, decizia lui

Simion a făcut, luni, 10 martie, mai multe precizări într-o conferință de presă organizată la sediul AUR, după decizia de duminică seară a Biroului Electoral Central privind respingerea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.

Cu siguranță veți întreba dacă eu voi candida sau dacă AUR va avea candidat. Oricât de multe abuzuri, de neînchipuit, imense, pe care ei le fac, noi avem votul, democrația de partea noastră și puterea poporului. Și, indiferent câte narative am văzut pe unele televiziuni dictate din birouri conspirate sau mai puțin conspirate, noi vom avea de partea noastră votul anul acesta și vom reintra în cursul democratic.

Așteptăm sfatul pe care Călin Georgescu ni-l va da și ce cale sugerează că trebuie parcursă. Este, în primul și în primul rând, decizia lui, iar noi, poporul român, rămânem alături de principiile democratice”, a afirmat Simion.

Liderul AUR a anunțat că, după încheierea declarațiilor de presă, va avea o discuție cu Georgescu.

„Imediat după ce termin această conferință, voi avea o discuție cu domnul Călin Georgescu și vom anunța următorii pași” a mai declarat George Simion.

„Unii pot să-l îndrăgească pe domnul Georgescu, alții nu”

În tot context, liderul AUR a făcut și o paralelă între situația lui Georgescu și cea a lui Donald Trump, dinainte ca acesta din urmă să fie ales președinte al Statelor Unite.

„Unii pot să-l îndrăgească pe domnul Georgescu, alții nu. Unii pot să-l îndrăgească pe domnul președinte al Statelor Unite, pe domnul Trump, alții nu, dar totuși sunt oamenii care au fost votați de poporul român și de poporul american. Nu poți face așa ceva într-o țară civilizată și într-o țară democratică. (…) Avem o lege, avem niște legi privind intrarea în competiția electorală. Cum să vii tu, ca instituție, care doar constați dacă se întrunesc sau nu condițiile, în speță BEC, și să iei o decizie care ar fi fost caracteristică Curții Constituționale. Dar nici Curtea Constituțională nu are acest drept de a interzice un candidat sau altul”, a mai afirmat Simion în fața presei.

Dezvăluirile „Național”: Nu este exclus ca în săptămânile următoare Ambasada SUA de la București să ia atitudine

„Alegerile prezidențiale care urmează sunt, de fapt, o bătălie între Europa lui Emmanuel Macrom și America conservatorului Donald Trump. Iar România, prinsă la mijloc în acest război care are o miză uriașă, a ales, iată, pe mâna cui să joace.

Să nu uităm că SUA încă nu și-au exprimat în clar opțiunea pentru alegerile prezidențiale din 4 mai, deși toate informațiile pe care noi le avem sunt că americanii vor arunca pe masă „cartea” Călin Georgescu. Uniunea Europeană știe acest lucru și tocmai asta caută să facă: să blocheze cu orice preț candidatura câștigătorului turului 1. Mai mult, se vorbește că planul este ca Georgescu să fie scos din joc pentru totdeauna, astfel încât să nu mai aibă șanse vreodată să candideze!

Să nu credem, însă, că la Casa Albă nu sunt rapoarte cu toate planurile care se fac la București! Dimpotrivă, Ambasada SUA de la București și ofițerii CIA de aici l-au informat pe Trump în detaliu, doar că Washingtonul nu a mutat încă. Dar asta nu înseamnă că nu o va face. Altfel, de ce atât de multe interviuri acordate de Călin Georgescu trusturilor importantă de presă din Statele Unite, din care amintim doar Fox News, puternica rețea de televiziune plasată de partea Administrației Trump?!

Nu este exclus ca în săptămânile următoare Ambasada SUA de la București să ia atitudine Și, pe canale diplomatice, să transmită punctul de vedere al președintelui Trump cu privire la alegerile prezidențiale din România. Abia atunci va scoate sabia din teacă America!”

Citiți mai multe AICI:  Binomul Coldea-Kovesi, reactivat împotriva Statelor Unite!

Citiți și:

Experimentul Călin Georgescu, răspunsul României la criticile Americii

U.E. a dat un exemplu cu România. „Alte țări vor urma!”

S-a găsit soluția eliminării lui Călin Georgescu

Îi ia Simion locul lui Georgescu? Claudiu Târziu: Poate că, dacă i-o va cere partidul, George Simion va candida

În contextul în care Biroul Electoral Central (BEC) a respins înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu – candidatul independent susținut de AUR – la alegerile prezidențiale se așteaptă acum o decizie din partea „taberei” suveraniste. Mai ales că, dată fiind noua situație, a apărut, inevitabil, o întrebare: va candida George Simion în locul lui Georgescu?

Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) a dat de înțeles, duminică seara, într-o intervenție telefonică la un post de televiziune, că există posibilitatea ca George Simion, liderul formațiunii politice, să candideze la președinție „dacă partidul i-o va cere”.

Târziu a estimat că Georgescu va face contestație la Curtea Constituțională. „Nu există decât calea legală de urmat. Indiferent ce invocă Biroul Electoral Central, atâta vreme cât există o cale de contestație, cred că domnul Georgescu o va urma. Altă soluție nu există”, a afirmat acesta, la Antena 3.

Claudiu Târziu: Avem o decizie de sprijin pentru Călin Georgescu

Întrebat despre posibilitatea ca George Simion să revină asupra refuzului său de a candida la președinție, Târziu a spus că „dacă partidul i-o va cere, poate că va candida”, dar că nu s-a pus această problemă.

„Există în vigoare o hotărâre a Consiliului Național de Conducere care prevede susținerea domnului Georgescu până la capăt. Asta înseamnă inclusiv până la o decizie finală.
În cazul în care domnia sa nu va fi acceptat în cursa electorală, în care va fi oprit printr-un abuz, creându-se iarăși un precedent foarte periculos, de care ar trebui să țină seama toți competitorii politici, pentru că astăzi se bucură de eliminarea unuia, dar s-ar putea să le vină rândul lor mâine sau poimâine…

Revenind, nu există altă hotărâre a Consiliului Național de Conducere, deci va trebui să se întrunească acest Consiliu și să ia o altă decizie, în situația în care domnul Georgescu nu va fi lăsat să candideze. (…) Domnul George Simion a spus în repetate rânduri că nu va candida. Dacă partidul i-o va cere, poate că va candida. Nu știm acum, dar nu s-a pus această problemă nicio clipă și decizia dânsului a rămas până astăzi că nu va candida”, a mai afirmat Târziu, duminică seară târziu, la postul TV menționat.

Claudiu Târziu: Simion s-a întâlnit cu Georgescu/Au discutat „toate variantele”

Târziu a mai spus că nu știe de o listă cu „două-trei persoane agreate” de Călin Georgescu să candideze în numele suveraniștilor, dacă acesta nu va putea candida, dar și că Simion s-a întâlnit de mai multe ori cu Georgescu și e posibil să fi discutat „toate variantele”.

BEC a respins, duminică seară, 9 martie, înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale programate pe 4 mai (turul 1) și, respectiv, 18 mai (turul 2). Acesta poate contesta decizia la CCR. Citiți și: ALERTĂ! BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu

Dezvăluirile „Național”: Miza e una singură: „lichidarea” lui Călin Georgescu!

„Alegerile prezidențiale care urmează sunt, de fapt, o bătălie între Europa lui Emmanuel Macrom și America conservatorului Donald Trump. Iar România, prinsă la mijloc în acest război care are o miză uriașă, a ales, iată, pe mâna cui să joace.

Să nu uităm că SUA încă nu și-au exprimat în clar opțiunea pentru alegerile prezidențiale din 4 mai, deși toate informațiile pe care noi le avem sunt că americanii vor arunca pe masă „cartea” Călin Georgescu. Uniunea Europeană știe acest lucru și tocmai asta caută să facă: să blocheze cu orice preț candidatura câștigătorului turului 1. Mai mult, se vorbește că planul este ca Georgescu să fie scos din joc pentru totdeauna, astfel încât să nu mai aibă șanse vreodată să candideze!

Să nu credem, însă, că la Casa Albă nu sunt rapoarte cu toate planurile care se fac la București! Dimpotrivă, Ambasada SUA de la București și ofițerii CIA de aici l-au informat pe Trump în detaliu, doar că Washingtonul nu a mutat încă. Dar asta nu înseamnă că nu o va face. Altfel, de ce atât de multe interviuri acordate de Călin Georgescu trusturilor importantă de presă din Statele Unite, din care amintim doar Fox News, puternica rețea de televiziune plasată de partea Administrației Trump?!

Nu este exclus ca în săptămânile următoare Ambasada SUA de la București să ia atitudine Și, pe canale diplomatice, să transmită punctul de vedere al președintelui Trump cu privire la alegerile prezidențiale din România. Abia atunci va scoate sabia din teacă America! Citiți mai multe AICI.

Citiți și:

Experimentul Călin Georgescu, răspunsul României la criticile Americii

U.E. a dat un exemplu cu România. „Alte țări vor urma!”

S-a găsit soluția eliminării lui Călin Georgescu

Vicepremierul italian Salvini, despre respingerea candidaturii lui Georgescu: „O euro-lovitură de stat în stil sovietic”

Recenta decizie a Biroului Electoral Central (BEC) privind respingerea înregistrării candidaturii independentului Călin Georgescu la prezidențialele programate să aibă loc în luna mai a acestui an, după anularea alegerilor, la finalul lui 2024, generează ecouri la nivel internațional.

Matteo Salvini, vicepremierul Italiei și liderul partidului La Lega, a reacționat pe marginea blocării candidaturii lui Călin Georgescu. Susținând că este o „o euro-lovitură de stat în stil sovietic”, prin care românii au fost privați de dreptul de vot.

Într-o postare pe rețeaua de socializare X (fostă Twitter), vicepremierul Italiei Matteo Salvini critică respingerea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, afirmând că Europa are nevoie de o refondare a sa, astfel încât democrația să fie apărată.

„Candidatura lui Călin Georgescu, respinsă în România. O euro-lovitură de stat (euro-golpe) în stil sovietic. Mai anulează – cu urnele deja deschise – alegerile pe care era pe cale să le câștige, apoi îl arestează, apoi îl exclud direct din alegeri de teamă că ar putea să fie învingător”, a scris Salvini.

„Mai degrabă decât să „Reînarmăm Europa”, mai bine o refondăm ca să apere democrația”, a adăugat liderul La Lega, cu trimitere la programul „ReArm Europe” al UE, prin care blocul comunitar vrea să stimuleze producția de armament și creșterea cheltuielilor pentru apărare.

Nu în ultimul rând, Salvini a adus în discuție și românii din Italia. Spunând că au fost și ei privați de dreptul de a-și exprima liber opțiunile electorale.

„La Lega este solidară cu atâția cetățeni români care, în patria lor sau în Italia, sunt furați de dreptul de vot printr-o confiscare a democrației dintre cele mai grave”, a mai scris Salvini.

BEC a respins, duminică seară, 9 martie, înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale programate pe 4 mai (turul 1) și, respectiv, 18 mai (turul 2). Acesta poate contesta decizia la CCR. Citiți și: ALERTĂ! BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu

Dezvăluirile „Național”: Miza e una singură: „lichidarea” lui Călin Georgescu!

„Alegerile prezidențiale care urmează sunt, de fapt, o bătălie între Europa lui Emmanuel Macrom și America conservatorului Donald Trump. Iar România, prinsă la mijloc în acest război care are o miză uriașă, a ales, iată, pe mâna cui să joace.

Să nu uităm că SUA încă nu și-au exprimat în clar opțiunea pentru alegerile prezidențiale din 4 mai, deși toate informațiile pe care noi le avem sunt că americanii vor arunca pe masă „cartea” Călin Georgescu. Uniunea Europeană știe acest lucru și tocmai asta caută să facă: să blocheze cu orice preț candidatura câștigătorului turului 1. Mai mult, se vorbește că planul este ca Georgescu să fie scos din joc pentru totdeauna, astfel încât să nu mai aibă șanse vreodată să candideze!

Să nu credem, însă, că la Casa Albă nu sunt rapoarte cu toate planurile care se fac la București! Dimpotrivă, Ambasada SUA de la București și ofițerii CIA de aici l-au informat pe Trump în detaliu, doar că Washingtonul nu a mutat încă. Dar asta nu înseamnă că nu o va face. Altfel, de ce atât de multe interviuri acordate de Călin Georgescu trusturilor importantă de presă din Statele Unite, din care amintim doar Fox News, puternica rețea de televiziune plasată de partea Administrației Trump?!

Nu este exclus ca în săptămânile următoare Ambasada SUA de la București să ia atitudine Și, pe canale diplomatice, să transmită punctul de vedere al președintelui Trump cu privire la alegerile prezidențiale din România. Abia atunci va scoate sabia din teacă America! Citiți mai multe AICI.

Citiți și:

Experimentul Călin Georgescu, răspunsul României la criticile Americii

Binomul Coldea-Kovesi, reactivat împotriva Statelor Unite!

U.E. a dat un exemplu cu România. „Alte țări vor urma!”

S-a găsit soluția eliminării lui Călin Georgescu

Motivarea BEC privind respingerea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

S-a aflat motivarea deciziei Biroul Electoral Central (BEC) privind respingerea înregistrării candidaturii independentului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale programate să aibă loc în luna mai a acestui an.

Biroul Electoral Central (BEC) a precizat duminică seară, 9 martie, că a ținut cont de aspectele fundamentale „deja tranșate” de Curtea Constituțională (CCR) la luarea deciziei de respingere a înregistrării candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.

„Biroul Electoral Central nu poate da prevalență analizei aspectelor formale ale prezentei candidaturi, în detrimentul celor fundamentale tranșate deja de curte. De altfel, dacă Biroul Electoral Central nu ar analiza întreg contextul candidaturii, există riscul ca, în lipsa unei învestiri ulterioare a Curții Constituționale cu această verificare, o candidatură afectată de fundamentale carențe să fie înregistrată și să parcurgă întregul proces electoral, pentru ca, în final, Curtea Constituțională să fie pusă în situația infirmării rezultatelor sufragiului pentru lipsa manifestă, preexistentă depunerii candidaturii, a unei condiții de înregistrare a acesteia”, se afirmă în decizia BEC.

Potrivit sursei citate, candidatura lui Călin Georgescu nu întrunește condițiile de legalitate, întrucât acesta „prin nerespectarea regulilor procedurii electorale, a încălcat însăși obligația (…) de a apăra democrația”, care se întemeiază pe alegeri „corecte, integre și imparțiale”.

Ce a mai anunțat BEC

BEC consideră relevant faptul că hotărârea CCR din 6 decembrie 2024, prin care a fost anulat procesul electoral pentru alegerea președintelui României, dispunându-se reluarea în integralitate, statuează cu privire la „modul în care candidatul (…) a înțeles să se raporteze la condițiile care rezultă din formula sacrosantă a jurământului depus de persoana aleasă în funcția de președinte al României”.

„De altfel, anulând procesul electoral în curs și dispunând reluarea în integralitate a acestuia (inclusiv cu privire la depunerea de candidaturi) ca urmare a conduitei candidatului de nerespectare a reglementărilor procedurii electorale (…), Curtea Constituțională a tranșat implicit și general obligatoriu și cu privire la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru înregistrarea candidaturi depuse de către candidatul Călin Georgescu, fiind inadmisibil ca, la reluarea procesului electoral, să se considere că aceeași persoană îndeplinește condițiile pentru a accede la funcția de președinte al României”, se mai notează în decizia BEC din 9 martie.

Biroul Electoral Central concluzionează că, în condițiile în care instanța de contencios constituțional a decis cu privire la aceste aspecte, îndeplinirea celorlalte condiții de înregistrare a candidaturii devine irelevantă.

Ar fi de menționat faptul că decizia poate fi contestată la Curtea Constituțională (CCR) în termen de 24 de ore.

BEC a anunțat, duminică seară, că a fost respinsă înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu. Într-un comunicat al BEC se precizează că s-a respins și înregistrarea candidaturilor altor doi independenți, Maria Marcu și Ion Popa. În schimb, înregistrarea candidaturii lui Nicușor Dan – actualul primar al Capitalei care a decis să intre în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni – a fost acceptată.

Decizia BEC privind respingerea înregistrării candidaturii independente a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale poate fi citită integral AICI.

Citiți și: ALERTĂ! BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu

Experimentul Călin Georgescu, răspunsul României la criticile Americii

Binomul Coldea-Kovesi, reactivat împotriva Statelor Unite!

U.E. a dat un exemplu cu România. „Alte țări vor urma!”

S-a găsit soluția eliminării lui Călin Georgescu

Horoscop 10 martie 2025 – Astăzi vă veți simți mai confortabil

0

BERBEC

Unele conflicte ar putea apărea astăzi, în special cu o rudă de sex feminin. Fii politicos și ascultă cu atenție ce au de spus alții. Vei fi mult mai emotiv decât în ​​mod normal. Vei câștiga dragostea partenerului tău.

 

TAUR

Astăzi nu vei avea nici o dificultate să-i convingi pe ceilalți să lucreze cu tine. Asta vă va permite să stabiliți noi contacte, care vă vor fi utile în viața profesională. O discuție pe care o ai cu partenerul tău îți va șterge îndoielile.

 

GEMENI

Astăzi te-ai putea simți invadat de o mare energie deci nu stați prea mult în interior, trebuie să petreceți timpul în aer liber pentru a vă reîncărca bateriile. Flexibilitatea va fi aliatul dvs. atunci când sunteți implicat într-un proces…

RAC

S-ar putea să te simți cam descurajat astăzi și să fii defensiv. Cu toate acestea, veți ajunge să aveți câteva conversații foarte pozitive, care vă vor aduce acel impuls pe care l-ați simțit că vă lipsește. Vă va fi mai ușor să vă liniștiți partenerul.

LEU

Astăzi te simt nervos emoțional, chiar iritat… Ar putea apărea o problemă administrativă pe care ați lăsat-o în așteptare prea mult timp. Nu doriți să vă abandonați proiectele. Nevoia ta de comunicare te-ar putea deprima dacă ești singur.

 

 

FECIOARA

Veți avea o mare capacitate de a reflecta și de a gândi, așa că profitați pentru a evita greșelile care ar putea fi dificil de corectat. În cel mai bun caz, vă va servi propriile interese și nu ar trebui să aveți surprize neplăcute. Succesul este la îndemâna dvs.

BALANTA

Astăzi vă veți simți mai confortabil în compania celor dragi și a prietenilor. Veți profita pentru a vorbi despre chestiuni apropiate inimii voastre și pentru a face planuri de vacanță de care să se poată bucura toată lumea. Activitățile dvs. practice vor avea succes.

 

SCORPION

Dacă aveți de făcut o afacere importantă, veți ști imediat dacă cineva vă ascunde ceva. Nu încercați să faceți față tuturor provocărilor… Profitați la maximum de lucrurile bune din viață, acest lucru vă va permite să vă consolidați relațiile în pace și armonie.

SAGETATOR

Veți fi în formă bună pentru a vă dedica sarcinilor importante, dar totuși, nu fiți prea optimist, asigurați-vă că respectați limitele. Astăzi este o zi bună pentru orice tip de călătorie. Aveți nevoie de o pauză de la rutina zilnică, așa că nu ezitați.

 

CAPRICORN

Simți nevoia să aranjezi o mulțime de detalii practice acasă dar și la locul de muncă. Energia ta mentală este perfectă pentru a o face. Ești într-un moment când oamenii fac gesturi prietenoase față de tine. Ieșiți mai mult să vă bucurați de compania lor.

 

VARSATOR

Modul tău critic de gândire nu va funcționa în armonie cu diplomația ta. Lăsați în urmă îndoielile și gândurile negative. Vă va fi mai ușor să vedeți greșelile pe care le-ați făcut în trecut. Nu vă reproșați prea mult…

 

PESTI

Vă este ușor să faceți față obstacolelor actuale și veți ști mai ales cum să le evitați pe altele. Mergând înainte, veți obține succes. Te vei simți mai bine petrecând timp cu oameni care aparțin cercului tău intim. Astfel vei fi fericit și relaxat.

 

ALERTĂ! BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu

Biroul Electoral Central a respins, duminică seară, candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din 4 și 18 mai 2025.

Susținătorii lui Georgescu, aflați în fața Biroului Electoral Central, au rupt gardurile și încearcă să intre peste judecători.

Biroul Electoral Central s-a întrunit duminică, de la ora 18.00, pentru a decide asupra validării sau invalidării candidaturilor depuse pentru alegerile prezidenţiale din luna mai. Potrivit legii, în cazul lui Călin Georgescu şi al lui Nicuşor Dan, membrii BEC trebuie să ia o hotărâre până la miezul nopţii de duminică.

În cazul candidaturii lui Crin Antonescu, decizia poate fi luată până marţi, la ora 24.00. În faţa sediului BEC se află zeci de simpatizanţi ai lui Călin Georgescu. Surse neoficiale transmit că BEC a validat candidatura lui Nicuşor Dan.

BEC a suspendat pentru scurt timp şedinţa după ce ar fi constatat lipsa unei semnături pe o anexă din dosarul lui Georgescu.

Într-o primă reacție, liderul AUR, George Simion, susține că este un nou abuz și o continuare a loviturii de stat.

Elon Musk a reacționat pe X, după ce la urechile lui a ajuns vestea că BEC i-a interzis lui Călin Georgescu să candideze la alegerile prezidențiale: „This is crazy!” (E o nebunie!).

OFICIAL: Rayo a stabilit prețul lui Andrei Rațiu – 25 de milioane de euro!

0

Rayo Vallecano nu este dispus să cedeze ușor fundașul român Andrei Rațiu, iar clubul a transmis clar că orice echipă interesată trebuie să achite clauza de reziliere de 25 de milioane de euro.

David Cobeño, directorul sportiv al clubului, a precizat că Rayo nu va face concesii financiare și că jucătorul va pleca doar în condițiile stabilite de club.

Rațiu, disponibil doar pentru suma din clauza de reziliere

Oficialii lui Rayo Vallecano încearcă să obțină maximum dintr-un eventual transfer al lui Rațiu, însă doar jumătate din suma încasată ar rămâne în conturile clubului. Villarreal deține în continuare 50% din drepturile asupra fundașului român, ceea ce face ca Rayo să fie și mai precaută în privința unui posibil transfer.

„Andrei este doar pe jumătate al nostru. Dacă un club este interesat, suntem deschiși la discuții, dar prețul este clar: clauza de reziliere. Este la primul sezon în La Liga și ne dorim să continue aici. Este un jucător-cheie pentru noi și o piesă importantă în planurile echipei pentru sezonul viitor”, a declarat David Cobeño pentru Sport.es.

FC Barcelona, printre cluburile interesate de fundașul român

Evoluțiile solide ale lui Rațiu în tricoul lui Rayo au atras atenția mai multor cluburi importante, iar numele său a fost menționat în diverse speculații de mercato. Cel mai sonor nume care s-ar afla pe urmele sale este FC Barcelona, unde oficialii caută o soluție pentru postul de fundaș dreapta.

În prezent, catalanii îl folosesc pe Jules Koundé, un fundaș central reprofilat pe acest post, iar Rațiu ar putea reprezenta o alternativă viabilă. Totuși, având în vedere cerințele financiare ale lui Rayo, Barcelona trebuie să decidă dacă este dispusă să facă o ofertă concretă în această vară.

Soția doctorului de la Barcelona, primul mesaj după moartea subită a soțului

0

Moartea subită a doctorului echipei FC Barcelona, Carles Minarro, a șocat întreaga lume a fotbalului. Medicul, în vârstă de 40 de ani, a fost găsit fără suflare în camera sa de hotel, cu doar câteva ore înaintea meciului dintre Barcelona și Osasuna, care a fost ulterior amânat în semn de respect. La scurt timp după tragedie, soția sa, Mar Ballester, a transmis un mesaj emoționant.

Soția lui Carles Minarro, mesaj sfâșietor după moartea acestuia

Vestea dispariției subite a lui Carles Minarro a îndurerat atât familia, cât și întreg clubul FC Barcelona. La o zi după tragedie, soția sa, Mar Ballester, a rupt tăcerea și a transmis un mesaj tulburător pe rețelele sociale.

„Cu o durere imensă, trebuie să anunț moartea neașteptată a soțului meu, Carles Minarro, pe 8 martie. Soț, tată, frate, nepot, cumnat… Odihnește-te în pace”, a scris Mar Ballester pe Twitter, în limba catalană, potrivit Mundo Deportivo.

Cum s-a petrecut tragedia

Carles Minarro se afla alături de echipa Barcelonei în cantonament, pregătind partida cu Osasuna. Înainte de tragedie, a luat masa cu staff-ul tehnic, apoi a mers în camera sa pentru a se odihni. Din păcate, nu s-a mai trezit. Conform publicației Marca, citată de Telegrafi, medicul ar fi suferit un atac de cord fatal.

Atmosferă copleșitoare la stadion

Vestea decesului a căzut ca un trăsnet peste întreaga echipă și a creat un val de emoție în lumea fotbalului. Pe stadion, înainte de startul meciului, jucătorii și staff-ul Barcelonei au fost surprinși în ipostaze sfâșietoare, vizibil afectați de pierderea unui om respectat și apreciat de toți cei din club.

Binomul Coldea-Kovesi, reactivat împotriva Statelor Unite!

Am scris, deja, că în războiul UE vs. SUA, România și-a ales tabăra și nu mai este nicio surpriză pentru părțile implicate jocul pe care îl face. În numărul de azi, Național vă dezvăluie nu numai cum s-a ajuns aici, dar și care sunt riscurile acestei noi trădări ce se anunță istorice: la fel cum în ’44 Bucureștiul a întors armele împotriva aliatului de atunci, același lucru se întâmplă acum – trădează Washingtonul pentru Bruxelles!

La 23 august 1944, România a trecut de partea URSS în războiul cu Germania, un eveniment pentru care încă mai tragem și azi, fiindcă stigmatul trădării nu s-a șters în totalitate.  La 19 februarie 2025, vizita lui Ilie Bolojan la Paris a confirmat ieșirea Bucureștiului de pe axa Washington și alinierea în formula Paris – Bruxelles – Berlin, cu Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen săgețile armatei globalismului progresist.

Rețineți această dată, poate că acum nu vă spune mare lucru, dar în viitor va avea însemnătatea și greutatea momentului „23 august ‘44”!

Franța ridică Europa împotriva Americii și a Rusiei!

Este un război total declanșat de Franța împotriva Americii și a Rusie, ceva inimaginabil până mai „ieri”. Replica lui Macron la manevrele făcute de Donal Trump a venit sub forma unei ridicări a întregii Europe la luptă. Sună goarnele și bat tobele care anunță că urmează Marele Război al Supraviețuirii în Europa.

România este la mijloc și a ales, deja, o tabără. În acest sens, tragem un semnal de alarmă și arătăm riscurile pe care și le asumă țara noastră prin aceste jocuri în care se lasă implicată. Parteneriatul strategic cu SUA este în pericol, iar asta înseamnă că în orice moment Washingtonul își poate lua mâna de pe noi. Securitatea și viitorul nostru sunt în joc, dar se pare că politicienii nu înțeleg lucrul acesta. A întoarce spatele Statelor Unite reprezintă un risc pe care România nu trebuia să și-l asume.

Ca să înțelegeți mai bine cum se poziționează echipele, vă spunem doar că Donald Trump analizează scenariul retragerii trupelor americane din Germania și amplasarea lor în Ungaria. Așadar, în timp ce Budapesta merge 100% pe mâna celei mai puternice armate de pe glob, Bucureștiul pare dispus să rupă parteneriatul strategic pe care îl are cu Washingtonul.

Ce s-a stabilit la Paris

Numele lui Florian Coldea revine puternic în actualitate. Cu sprijinul DGSE (Direcția de Informații Externe a Franței), serviciu care l-a decorat, cu ani în urmă (!), ex-șeful SRI este impus conducător asupra „intelligence-ului” românesc. Dar, nu la modul oficial, având în vedere dosarele (încă) aflate pe rol, ci printr-o găselniță „mioritică”: se fac presiuni pentru ca Florian Coldea să fie numit director civil la SRI de către viitorul președinte al României! Iar mai jos veți afla și cine urmează să dea cu pixul pe documentul oficial.

În același timp, Laura Codruța Kovesi este „instruită” de Ursula von der Leyen. Cele două interacționează aproape zilnic, la Bruxelles, iar șefa Parchetului European a primit o nouă misiune: se întoarce la București pentru a reface binomul SRI-DNA, care a subjugat România în mandatul de tristă amintire al turnătorului la Securitate Traian Petrov Băsescu.

Iată cum lucrează rețeaua soroșistă din Europa când își simte amenințate interesele: scoate artileria grea – Coldea&Kovesi back in business!

Prezența lui Ilie Bolojan la Paris și întrevederea cu Emmanuel Macron în afara cadrului reuniunii liderilor europeni pentru chestiunea „Ucraina” a însemnat, de fapt, trasarea direcției pe care Franța a ales-o pentru România.

Bolojan, cu misiune la Cotroceni

UE a mutat repede în România, pe măsură ce situația se precipita sub tăvălugul schimbării cerute de populație.

Klaus Iohannis a demisionat miercuri, iar Ilie Bolojan era, deja, așezat pe scaunul de președinte interimar joi, 13 februarie. Până a fost validat, oficial, de autoritățile statului s-au petrecut o serie de evenimente care arată că nu toată lumea a fost de acord cu planul ce se derula cu repeziciune.

Înainte ca Ilie Bolojan să ajungă la Cotroceni, s-a încercat demiterea sa din funcția de președinte al Camerei Senatului și înlocuirea cu omul PSD-ului, Ciprian-Constantin Șerban, aflat la conducerea Camerei Deputaților. Bolojan a aflat de acest plan și a anulat, în ultimul moment, întrunirea plenului Senatului, care pregătea o adevărată lovitură de palat: moțiunea demiterii șefului Camerei Senatului, inițiată de POT, ar fi fost votată de PNL și PSD, iar Ilie Bolojan demis și, astfel, scos din cărți pentru Cotroceni.

Cu toate că, din punct de vedere juridic, nu avea voie să facă acest lucru (n-a mai așteptat aprobarea Comisiei Juridice), Bolojan a anulat toate ședințele din Senat, de luni, 10 februarie, dar și pe cele de marți și miercuri. Astfel, a rămas președinte al Senatului, iar demisia lui Klaus Iohannis l-a găsi pe baricade, pregătit să fie uns președinte interimar al României.

Imediat ce a ajuns la Palatul Cotroceni, Ilie Bolojan nu a pierdut deloc vremea. Dovedind că este un bun executant, primul ordin pe care l-a dat a fost să convoace CSM și să-l numească pe procurorul Marius Iacob la conducerea echipei care investighează candidatura lui Călin Georgescu. O decizie șocantă, mai ales că Iacob ajunsese să fie tras pe linie moartă; cândva mâna dreaptă a Laurei Kovesi și număriul 2 în DNA, Iacob a fost zburat din prima linie și s-a ascuns într-un birou la Parchetul General, fără dosare grele anchetate și/sau vreun caz important rezolvat.

Iată-l reactivat pe Marius Iacob și uns șef la Anchete Speciale. Luni, a primit dosarul, marți l-a studiat, iar miercuri l-a „înhățat” pe Călin Georgescu, spre stupoarea întregii comunități internaționale și mai ales a Americii.

Iohannis, demisie prin impunere

Ce dovadă mai bună vreți că totul a fost un plan dinainte discutat și stabilit în cel mai mic detaliu? De ce s-a lucrat astfel? Pentru că trebuia eliminat Klaus Iohanis din joc, care numise mulți procurori la CSMa și avea oamenii săi plasați in posturi-cheie. Vreme de 10 ani, Iohannis a fost un neînțeles, un ghimpe în coasta „Sistemului”: s-a folosit de el, dar nici nu a mai colaborat, după ce i s-a transmis cât se poate de clar și de la cel mai înalt nivel de la UE că nu pupă niciun post la Bruxelles.

Prin îndepărtarea obstacolului Iohanis s-a eliberat calea pentru ca binomul Coldea-Kovesi să lucreze liniștit la îndeplinirea misiunii ce i s-a dat.

Klaus Iohannis a fost împins să demisioneze, iar în spate nu există niciun alt motiv ascuns.

Odată ce a scăpat de KWI, „Sistemul” l-a putut reactiva pe Iacob, ciocanul lui Laura Codruța Kovesi din vremea în care conducea DNA.

Nicușor Dan, președintele lui Macron!

„Național” a aflat care este planul „Sistemului”. Crin Antonescu și Victor Ponta sunt „iepuri” în alegerile prezidențiale care urmează. Cei doi trebuie să-i facă pârtie lui Nicușor Dan, primarul Capitalei și omul întregii rețele soroșiste, cel mai obedient și progresisto-globalist-neomarxist primar pe care l-a avut „Sistemul” în România.

Așadar, Nicușor Dan are binecuvântarea Parisului și a Bruxellesului pentru șefia României, în timp ce Bolojan, doar un bun executant, ca orice mecanic și șofer de TIR, preia riscurile și execută ordinele întocmai, fără a crâcni. Rămâne de văzut dacă i se va permite să continue în politică, probabil ca premier, așa cum își dorește el. Sau, ținând cont de trecutul pe care-l are, cu multe semne de întrebare privind activitatea prin Germania, o să i se mulțumească pentru ajutorul dat …și cam atât!

Instalat la Palatul Cotroceni, Nicușor Dan va fi doar o marionetă în mâinile binomului Coldea-Kovesi. Printre primele sale ordine ca președinte va fi să-l readucă la conducerea SRI pe Florian Coldea, așa cum am dezvăluit.

Miza e una singură: „lichidarea” lui Călin Georgescu!

Alegerile prezidențiale care urmează sunt, de fapt, o bătălie între Europa lui Emmanuel Macrom și America conservatorului Donal Trump. Iar România, prinsă la mijloc în acest război care are o miză uriașă, a ales, iată, pe mâna cui să joace.

Să nu uităm că SUA încă nu și-au exprimat în clar opțiunea pentru alegerile prezidențiale din 4 mai, deși toate informațiile pe care noi le avem sunt că americanii vor arunca pe masă „cartea” Călin Georgescu. Uniunea Europeană știe acest lucru și tocmai asta caută să facă: să blocheze cu orice preț candidatura câștigătorului turului 1. Mai mult, se vorbește că planul este ca Georgescu să fie scos din joc pentru totdeauna, astfel încât să nu mai aibă șanse vreodată să candideze!

Să nu credem, însă, că la Casa Albă nu sunt rapoarte cu toate planurile care se fac la București! Dimpotrivă, Ambasada SUA de la București și ofițerii CIA de aici l-au informat pe Trump în detaliu, doar că Washingtonul nu a mutat încă. Dar asta nu înseamnă că nu o va face. Altfel, de ce atât de multe interviuri acordate de Călin Georgescu trusturilor importantă de presă din Statele Unite, din care amintim doar Fox News, puternica rețea de televiziune plasată de partea Administrației Trump?!

Nu este exclus ca în săptămânile următoare Ambasada SUA de la București să ia atitudine Și, pe canale diplomatice, să transmită punctul de vedere al președintelui Trump cu privire la alegerile prezidențiale din România. Abia atunci va scoate sabia din teacă America!

Se înhamă bancherii la efortul european de apărare?

Executivi din industria europeană de apărare, politicieni și bancheri de rang înalt solicită o revizuire urgentă a reglementărilor și a proceselor interne pentru a facilita băncilor canalizarea rapidă a fondurilor către producătorii de armament și contractorii militari.

„Multe companii de apărare au avut probleme cu lucruri simple, cum ar fi obținerea unui cont bancar”, a declarat Florian Seibel, cofondator al Quantum Systems, un producător de drone de supraveghere care operează în Ucraina. Potrivit Bloomberg,  experiența acestor companii arată că modul în care băncile fac afaceri în unele dintre cele mai mari piețe europene nu corespunde momentului politic.

Nevoia de a consolida apărarea Europei a fost evidențiată în timpul unei întâlniri infame din Biroul Oval, în care Volodimir Zelenski a fost certat public de Donald Trump. De atunci, SUA au suspendat ajutorul militar acordat Ucrainei.

Liderii europeni se reunesc acum în jurul lui Zelenski, promițând sprijin de sute de miliarde de euro. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vorbește de  un „moment decisiv”.

Succesiunea evenimentelor a luat prin surprindere băncile europene. Au fost obișnuite să trateze producătorii de armament ca pe o responsabilitate reputațională, datorită normelor menite să elimine clienții cu risc ridicat sau să descurajeze acordarea de împrumuturi sectoarelor care intră în conflict cu parametrii ESG (mediu, social și guvernanță).

„Dacă nu se acționează o serie de pârghii tangibile”, Europa va avea dificultăți în a finanța un nou val de creștere în domeniul apărării, a avertizat Fabrizio Campelli, unul dintre directorii de top ai celui mai mare creditor din Germania, Deutsche Bank,  în cadrul unei conferințe recente din Frankfurt.

UE ar trebui să „simplifice și să armonizeze” unele dintre definițiile finanțării durabile pentru a face din apărare un sector „mai ușor de finanțat”.

Producătorii de armament,  tratați ca „acțiuni păguboase”

Societățile din domeniul apărării continuă să se confrunte cu o „barieră semnificativă” atunci când caută finanțare din sectorul privat, atât managerii de active, cât și băncile invocând restricții ESG care înseamnă că producătorii de armament sunt tratați ca „acțiuni păguboase”, potrivit unui raport NATO Innovation Fund.

Situația este foarte diferită în SUA. De la invazia Rusiei în Ucraina, cei mai mari furnizori de obligațiuni și împrumuturi pentru industria de apărare sunt băncile americane : JPMorgan Chase, Bank of America, Citigroup, Wells Fargo, Goldman Sachs și Morgan Stanley. Cea mai bine clasată bancă europeană este BNP Paribas.

Banca Europeană de Investiții analizează acum posibilitatea de a-și extinde mandatul pentru a avea mai multă libertate de a finanța proiecte militare. Iar banca de stat pentru dezvoltare a Germaniei, KfW, este pregătită să joace un rol major în creșterea cheltuielilor pentru apărare.

No pain, no gain: mesajul economic al administrației Trump

Donald Trump a promis să vindece o ”economie americană bolnavă”, însă tratamentul nu pare eficient.  

Administrația continuă să le ofere americanilor viziuni despre o epocă de aur, relatează Bloomberg. Cu toate acestea, în cursul unei săptămâni nebunești – care a văzut o avalanșă de tarife și reveniri, declanșând un război comercial global și o scădere accentuată a pieței bursiere – tonul s-a schimbat.

O ”mică perturbare”

„Va exista o mică perturbare, dar suntem de acord cu asta”, a declarat Trump marți în fața Congresului, apărându-și planurile de a ridica o barieră protecționistă în jurul SUA prin cele mai mari creșteri tarifare din aproape un secol. Până vineri, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, anunța că cea mai mare economie a lumii are nevoie de o „detoxifiere” pentru a scăpa de dependența de cheltuielile publice.

Consumatorii și investitorii devin anxioși

Pe măsură ce Trump își avansează agenda, se confruntă cu unele realități. Inflația nu va fi ușor de înăbușit, mai ales că președintele este hotărât să impună noi tarife, chiar dacă renunță la unele dintre cele inițiale. Consumatorii și investitorii devin anxioși, iar economia pare vulnerabilă la o încetinire.

Un președinte care și-a măsurat cândva performanțele în funcție de piața bursieră face acum abstracție de astfel de îngrijorări. Cu câteva ore înainte de discursul său în fața Congresului, indicele bursier S&P 500 a atins un minim post-electoral, amenințările privind tarifele cu Mexic și Canada devenind realitate. Vineri, indicele a închis și mai jos.

Obligațiunile de trezorerie au scăzut și ele pe parcursul săptămânii, deși scăderea prețului petrolului – care menține speranța pentru o benzină mai ieftină – a fost un punct pozitiv.

Trump susține că orice problemă pe termen scurt va merita pentru a readuce producția în țară. Dar există o mulțime de semne că industria americană – de la firme mici la giganți precum Ford Motor – este îngrijorată de un război comercial pe cale să escaladeze dacă partenerii SUA vor riposta cu propriile taxe. Incertitudinea crescândă ar putea să nu încurajeze angajările sau investițiile.

Taxe și ”tarife reciproce”

Pentru companiile auto și alte sectoare, urmează taxa de 25% pe oțel și aluminiu, programată să înceapă la 12 martie și care va zdruncina din nou lanțurile de aprovizionare. În aprilie ar trebui să intre în vigoare așa-numitele „tarife reciproce”, pe care SUA le vor impune tuturor țărilor, la o rată considerată echivalentă cu propriile bariere comerciale.

Un sondaj Harris realizat pentru Bloomberg News luna trecută a arătat că aproape 60% dintre adulții din SUA se așteaptă ca tarifele impuse de Trump să ducă la creșterea prețurilor și că 44% cred că taxele vor avea efecte negative asupra economiei SUA.

De asemenea, tarifele au fost menționate de un număr record de 700 de ori în timpul apelurilor trimestriale privind rezultatele companiilor legate de S&P 500.

De ce ”curajosul” Occident nu se atinge de activele rusești înghețate

Planul de a utiliza activele rusești înghețate a reapărut după cearta dintre Volodimir Zelenski și Donald Trump, care a dus la oprirea ajutorului militar american pentru Ucraina.

Acest plan  fost vehiculat încă de la începutul războiului, susținut de SUA și Marea Britanie. Totuși, a pălit anul trecut datorită reticenței unor țări europene, precum Germania, Franța și Belgia – unde se află cea mai mare parte a acestor active – și a Băncii Centrale Europene de a merge până la capăt.

Rusia,  proprietarul legal al activelor sale

Curajos doar cu vorbele, Occidentul s-a mulțumit cu jumătăți de măsură: fondurile rămân înghețate, iar Rusia este în continuare proprietarul legal al activelor sale.

Sumele înghețate însumează active financiare rusești în valoare de aproximativ 350 de miliarde de dolari, deținute în principal de Banca Centrală a Rusiei, potrivit The Spectator. În mod tradițional, aceste așa-numite active suverane sunt protejate de dreptul internațional împotriva confiscării în timpul disputelor politice și al războaielor.

Au existat unele excepții de la regulă, în special confiscarea de către SUA a participațiilor irakiene în 2003, dar dimensiunea activelor rusești eclipsează toate exemplele anterioare combinate.

Mai mult de jumătate din fondurile rusești înghețate sunt deținute de depozitarul și casa de compensare Euroclear din Belgia. Neavând niciun precedent de urmat, guvernele europene au fost reticente în a confisca activele unei țări cu care nu sunt oficial în război. Îngrijorările lor, susținute de BCE, se bazează pe mai multe ipoteze.

În primul rând, sechestrarea activelor Rusiei ar putea descuraja fondurile suverane, băncile centrale, corporațiile și investitorii privați din Sudul global să investească în active europene.

O potențială scurgere a investițiilor în euro ar avea consecințe grave: creșterea costurilor de împrumut, inflație și scăderea veniturilor fiscale.

În al doilea rând, Rusia ar contesta în mod inevitabil confiscarea activelor sale în instanță și, atât timp cât un astfel de caz este în curs de desfășurare, fondurile vor rămâne înghețate și inaccesibile Kievului.

În al treilea rând, utilizarea activelor pentru a stimula apărarea Ucrainei ar crește comenzile pentru producătorii americani de arme, subminând efortul condus de Franța de a construi o industrie europeană de apărare independentă de SUA.

Activele rusești, înghețate în Europa, au o valoare din ce în ce mai mică: cu cât rămân înghețate mai mult timp, cu atât Rusia are mai puțină nevoie de ele

În cele din urmă, perspectiva de a pierde câteva sute de miliarde de dolari nu a împiedicat Rusia să-și lanseze invazia și nici nu a forțat-o să se oprească.

Dacă americanii pot vorbi cu rușii, de ce nu pot și europenii?

2

Summitul de la Londra a fost organizat înainte de ciocnirile dintre Donald Trump, JD Vance și Volodimir Zelenski, în Biroul Oval, dar a căpătat o semnificație sporită datorită acestora.

De ani de zile, statele europene discută despre un posibil moment în care vor depinde mult mai puțin, sau chiar deloc, de Statele Unite pentru securitatea lor. Unii au privit această perspectivă cu entuziasm, alții cu teamă.

Schimbările vor apărea ca urmare a presiunii evenimentelor și, în special, a modului de a face față agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei atunci când președintele american acționează nu numai în funcție de dispoziția sa, ci și cu o înțelegere limitată a naturii conflictului.

Care vor fi consecințele unui „backstop” american privind garanțiile de securitate? Greu de răspuns. Dacă americanii pot vorbi cu rușii, de ce nu pot și europenii? De frică, probabil.

„Autonomia strategică europeană”, pentru a folosi un termen inventat de președintele francez Emmanuel Macron, a fost considerată un proiect măreț pentru Uniunea Europeană, notează Responsible Statecraft. Dar,  pentru moment, nu există nicio structură disponibilă care să înlocuiască NATO și nici nu se caută una.

Este posibil ca SUA să renunțe complet la Ucraina și chiar la obligațiile sale de alianță mai largă. Unii membri ai administrației Trump ar fi mulțumiți dacă ar face acest lucru.

După disputa din Biroul Oval(28 februarie), Regatul Unit, Franța și Germania au depus eforturi pentru a limita daunele. Însă formarea unei „coaliții a celor dispuși”, atunci când și dacă se va constitui o forță care să ofere Ucrainei o garanție de securitate, va fi și mai dificilă, deoarece ar putea fi aproape de linia frontului în orice viitor război european.

Un pericol care trebuie evitat este o cale dublă prin care americanii vin cu un plan care favorizează rușii, iar europenii vin cu un plan care favorizează Ucraina. Prioritatea actuală trebuie să fie, dacă este posibil, ca Ucraina să joace un rol activ în procesul condus de SUA.

Un alt risc: propunerile rezultate din dialogul ruso-american să nu fie testate de Ucraina și să câștige o influență nejustificată. În cele din urmă, dacă Trump dorește cu adevărat un acord, atunci are nevoie de acordul Ucrainei.

În orice caz, un proces condus de Europa este puțin probabil pentru moment și nu ar merita luat în considerare fără unele semnale puternice că Moscova este pregătită să facă concesii serioase.

Logica situației actuale, în care se așteaptă ca europenii să își asume mai multă responsabilitate pentru propria lor securitate, înseamnă, de asemenea, că vor trebui să își asume mai multă responsabilitate pentru propria lor diplomație.

Pericol maxim. România ar putea fi obligată să dea înapoi banii europeni

Consiliul Fiscal trage un semnal de alarmă în ceea ce privește întârzierile semnificative în implementarea PNRR, care se va încheia în august 2026, arătând că există un risc major ca România să piardă fonduri importante și chiar să returneze fondurile europene. Totodată, în condițiile angajării unor sume mari prin apelurile lansate și proiectele contractate în cadrul PNRR, se profilează riscul ca o parte din cheltuielile angajate să nu mai poată fi finanțate din fonduri europene, ci din surse naționale, ceea ce ar avea implicații majore asupra procesului de consolidare fiscal-bugetară.

La finele lunii decembrie 2024, potrivit datelor Ministerului Finanțelor (MF), rata de absorbție efectivă a Fondurilor Structurale și de Coeziune (FSC) din Cadrul Financiar Multianual (CFM) 2021-2027 (exclusiv avansuri din FSC) era de numai 2,00%, atrage atenția Consiliul Fiscal. Astfel, din cele 31 miliarde de euro alocate, România a primit până acum doar 2,4 milioane de euro, din care 1,8 milioane euro avansuri.

”Această situație trebuie să pună în stare de maximă alertă autoritățile din România. Trebuie să fie identificate cauzele care au generat-o, în principal legate de capacitatea administrativă slabă și insuficienta mobilizare instituțională, astfel încât să fie întreprinse acțiuni la nivel central și local pentru demararea rapidă a utilizării fondurilor structurale și de coeziune și realizarea unui grad cât mai înalt de absorbție a acestora. În caz contrar, așa cum atrag atenția oficiali ai guvernului, se poate materializa riscul dezangajării din FSC a unei sume de 5,2 mld. euro”, arată Consiliul Fiscal.

Pe de altă parte, deși României i-au fost alocate 28,5 mld. euro prin PNRR, implementarea măsurilor de reforme și investiții se confruntă cu dificultăți majore și întârzieri semnificative, în contextul în care toate jaloanele și țintele, inclusiv cererile de plată aferente, trebuie finalizate până în august 2026, orice nerealizare transpunându-se în pierderi sau chiar returnări de fonduri.

Cererea de plată numărul 3, blocată și acum

Potrivit Consiliului Fiscal, până în luna decembrie 2024, în cadrul PNRR, România primise prefinanțări de 4,1 mld. euro (2,14 mld. euro componenta granturi și 1,94 mld. euro componenta împrumuturi), reușind să obțină aprobarea CE doar pentru două cereri de plată, însumând 5,3 mld. euro (3,6 mld. euro componenta granturi și 1,7 mld. euro componenta împrumuturi). Cererea de plată nr. 3, în valoare de 2 mld. euro (exclusiv prefinanțări) transmisă abia în decembrie 2023, fusese aprobată doar preliminar de CE în octombrie 2024, însă până în luna ianuarie 2025 nu se primise avizul Comitetului Economic și Financiar.

Până la finele lunii decembrie 2024, cu excepția unei prefinanțări de 288 mil. euro aferentă REPowerEU, nu s-a înregistrat nici o plată din PNRR, comparativ cu cele 3,6 mld. euro programate de Ministerul Finanțelor pentru 2024, semnalează Consiliul Fiscal. Pe ansamblul perioadei 2021-2024, rata de absorbție a fondurilor PNRR a fost de numai 29%. ”Acest nivel scăzut al realizărilor pe o perioadă de patru ani în raport cu termenul de finalizare a tuturor jaloanelor și țintelor aferente PNRR (până la finele lunii decembrie 2024 doar 14% din jaloane și ținte fuseseră îndeplinite) face improbabilă recuperarea întârzierilor în doar un an și jumătate. Această posibilitate implică pierderea unor sume semnificative de bani europeni și nerealizarea unor importante reforme și programe de investiții”, se precizează într-o analiză a Consiliului Fiscal.

Bani tot de la buget

Datele MIPE privind lista celor mai mari 100 de proiecte contractate în PNRR, până la 25 septembrie 2024, relevă o valoare cumulată de circa 15,1 mld. euro. Aceste valori, dar și alte date duc, în ciuda absorbției efective scăzute, către o valoare a contractelor semnate în cadrul PNRR de peste 40 de mld. euro, valoare ce include și contribuția din fondurile naționale. În condițiile întârzierilor semnificative în implementarea PNRR, există o incertitudine ridicată cu privire la finanțarea proiectelor deja contractate.

Finalizarea acestora cu fonduri naționale reprezintă un risc semnificativ de deviere de la traiectoria de ajustare a deficitului bugetar asumată de România. ”În cadrul reuniunii Comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR, din 12 februarie 2025, la care au participat reprezentanții CE, Guvernul României a fost supus unor critici severe din partea CE pentru restanțele în implementarea PNRR, cu precizarea că România riscă să piardă 10 mld. euro din fondurile europene alocate prin PNRR”, mai avertizează Consiliul Fiscal.

Ascensiunea armatei UE, fără SUA

Uniunea Europeană a prezentat un plan major de reînarmare în valoare totală de 800 de miliarde de euro. Acest plan va permite blocului să construiască apărarea antirachetă, tancurile și dronele de care are nevoie, cu prioritate pentru industriile europene.

Comunittaea  Europeană pentru Apărare (CEA) a fost soluția propusă în 1950 de Franța ca răspuns la cererea SUA de reînarmare a Germaniei de Vest în fața puterii crescânde a blocului estic și a desfășurării armatei sovietice.

Dar ideea unui Wehrmacht reconstruit abia la cinci ani de la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial a provocat un șoc în Europa și mai ales în Franța.

Deși constituția Germaniei Federale era democratică și antinazistă, a fost necesar să se asigure un cadru pentru această putere prin plasarea armatei în cadrul unor contingente europene mai mari, toate coordonate de armata americană în cadrul NATO, notează France Info.

În acest scop, francezii Pinay, Schuman și Monnet au negociat cu europenii. Ei au obținut semnarea Acordurilor de la Bonn și a Tratatului de la Paris în 1950 și 1952. Tratatul mai trebuia ratificat și instituțiile definite. Modelul a fost CECO (Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului). Armatele vor fi gestionate în același mod în care oțelul este gestionat pentru binele comun.

De fapt, a existat o opoziție crescândă față de acest acord. Comuniștii francezi l-au văzut ca pe o renaștere a militarismului german.Gaulliștii s-au opus de asemenea, considerând inacceptabil un tratat care ar înstrăina suveranitatea Franței. 1954 a marcat sfârșitul CEA.

În 1992, Tratatul de la Maastricht a instituit politica de securitate comună, un embrion diplomatic. A fost consolidată în 1999 prin Politica europeană de securitate și apărare. A fost înființat un stat major militar comun, iar începând cu 2007, cooperarea permanentă în materie de securitate a asigurat acțiunile necesare între statele membre.

Brexit-ul nu a oprit acest impuls, deoarece acordurile bilaterale au fost păstrate. Iar în 2018, Inițiativa europeană de intervenție a fost chiar menită să permită luarea de decizii rapide privind operațiunile externe, pe baza unui grup central european.

Însă coordonarea financiară și industrială necesită un acord asupra opțiunilor strategice și, prin urmare, a fost făcut un nou pas în direcția armonizării acțiunii armatelor europene.

Logica unui stat major comun este în vigoare. Europa se  îndreptă spre o apărare europeană. În trecut, americanii erau în spatele proiectului. Astăzi,  sunt marii absenți.

Trump declanșează proliferarea nucleară?

Donald Trump distruge rapid elemente cruciale ale ordinii internaționale postbelice, dar pare să nu fi luat în seamă unele consecințe ale acțiunilor sale – cum ar fi o proliferare nucleară de către țările aliniate în trecut cu SUA.

Cea mai periculoasă fază a procesului de proliferare este întotdeauna perioada în care statele sunt pe punctul de a trece pragul nuclear, relatează Foreign Affairs. Dacă Trump nu schimbă cursul, anii următori vor fi definiți de crize nucleare.

De ce Franța – deja acoperită de umbrela nucleară americană – a testat cu succes propria bombă în 1960? Pentru că președintele Charles de Gaulle pur și simplu nu avea încredere că Washingtonul se va ridica la nivelul garanțiilor sale de securitate. Realitatea de astăzi dovedește că generalul a gândit pe termen lung și a avut dreptate.

Poate că Trump vrea să forțeze Ucraina să accepte cererile Rusiei: cedarea de teritorii, slăbiciune militară, schimbarea guvernului și reorientarea spre est.

În ultimele săptămâni, s-au produs schimbări suficiente pentru a clarifica faptul că promisiunile americane anterioare de sprijin, atât pentru Ucraina, cât și pentru alții, nu mai pot fi pe deplin acceptate.

Viitorul cancelar german Friedrich Merz a declarat că va „discuta cu britanicii și francezii dacă protecția lor nucleară ar putea fi extinsă și la noi”; alți membri ai NATO ar putea face același lucru. Premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron sunt deschiși ideii. În curând va apărea o adevărată forță de descurajare europeană.

Noi puteri nucleare?

Câteva țări ar putea să  adune expertiză nucleară serioasă și cantități mari de material fisionabil. Candidații cei mai evidenți ar fi Ucraina și Taiwan, națiuni clar amenințate de vecini puternici și înarmați nuclear.

Coreea de Sud ar deveni probabil prima nouă putere nucleară din acest val de proliferare. Apoi Japonia și Australia.

În Europa, unii generali polonezi au analizat în mod deschis planul de a nu se mai baza pe Franța și Regatul Unit și de a-și achiziționa propria forță nucleară.

Polonia „trebuie să ajungă la cele mai moderne posibilități, legate de armele nucleare și de armele neconvenționale moderne”, a spus premierul Donald Tusk într-un discurs rostit pe 7 martie în fața parlamentului.

Între timp, oficialii din țările nordice și baltice au purtat cu siguranță discuții despre nuclearizare în privat. (Suedia a avut un program nuclear independent până în anii 1970).

Nimeni nu știe dacă Trump va merge atât de departe încât să abandoneze alianțele pe care predecesorii săi le-au construit de-a lungul generațiilor. Dacă o va face, nimeni nu ar trebui să fie surprins dacă foștii aliați vor reconsidera unele dintre alegerile pe care le-au făcut presupunând că vor beneficia de protecție americană susținută.

Este mult prea devreme pentru a prezice cum se va desfășura această lume nouă și ciudată. Dar barierele psihologice care au ținut mult timp proliferarea nucleară la distanță s-ar putea să fi căzut deja.

Scumpirea energiei, generată de dezechilibrele imense create de fotovoltaice și eoliene

Majorarea prețurilor la energie în România a fost provocată de dezechilibrele  imense create de fotovoltaice și eoliene, atrage atenția ing. Laurențiu Ciurel, fost director general al Complexului Energetic Oltenia. Acesta a criticat dur planurile Guvernului de generalizare a panourilor fotovoltaice într-o țară care are doar 120 de zile soare pe an. ANRE a anunțat că, în acest moment, există avize tehnice de racordare pentru capacități regenerabile de aproape 57.000 MW, marea lor majoritate fiind panouri solare.

Fostul director general al Complexului Energetic Oltenia, ing. Laurențiu Ciurel, semnalează faptul că Guvernul încearcă generalizarea panourilor fotovoltaice în România, o țară cu 120 de zile cu soare pe an și că avem mai multă energie fotovoltaică instalată decât Portugalia, unde sunt 300 de zile de soare pe an.

”Este prostia asta cu energia regenerabilă care intră cu prioritate în sistem. Scumpirea energiei pe piața românească este cauzată de dezechilibrele imense create de fotovoltaice și eoliene. A ajuns pe piața de echilibrare, timp de o oră, la un preț de 10.000 de lei MWh și chiar mai mult. Dezechilibrele acestea nu ar trebui să existe, pentru că fiecare producător de regenerabile ar trebui să aibă o parte responsabilă cu echilibrarea. Adică, în momentul în care nu mai e vânt, de exemplu, trebuie ca cineva să intre în locul tău și să-ți preia sarcinile, dar pentru asta trebuie să plătești. Se știe că regenerabilele au trăit și încă mai trăiesc din subvenții, nu din vânzare. Când luai 300 euro/ MWh din subvenții nici nu te mai interesa prețul la care vindeai”, ne-a declarat ing. Laurențiu Ciurel.

Acesta arată că piața zilei următoare a ajuns să fie principala piață, deși ar fi trebuit să fie o piață reziduală, în care să se scoată doar cantitățile de energie care rămân nevândute, iar baza să fie contractele bilaterale.

”Dar nu, acum toată lumea se duce în PZU, pentru că acolo mai poate vâna câte un preț bun, dar este un haos total în piață, care a devenit dereglementată. Este de neînțeles, totuși, pentru că, la prețurile enorme din piața de dezechilibrare, ies prețuri mult mai mari decât la contractele bilaterale. O explicație ar putea fi plafonarea prețurilor, prin care își iau banii de la stat, dar lucrul acesta exista și înainte de plafonare, când toată lumea se mutase pe PZU, pentru că exista impresia că poți da niște lovituri acolo”, ne-a precizat ing. Laurențiu Ciurel.

Afacerea certificatelor CO2

La început, prin 2008, legea a fost făcută cu un certificat CO2 pentru 1 MWh, iar până în 2012 s-a ajuns la 8 certificate pentru 1 MWh și era cam 30 de euro un certificat, ne spune ing. Laurențiu Ciurel.

”Dacă fotovoltaicele și eoliene nu ar mai avea subvenții nu ar supraviețui. Și nicăieri în lume nu este în alt fel. Am lucrat la o firmă care producea energie eoliană, cu o capacitate de 20 MW, și îmi spuneau muncitorii de acolo că este cea mai bună afacere, că iese profit mai mult decât la droguri, cu certificatele alea. Acestea trebuie integrate cumva cu energie sigură. Spuneți-mi și mie ce bursă mai aduce un randament mai bun decât bursa de CO2? În 2017 ai avut 6 luni de zile între 10 și 12 euro certificatul și la sfârșitul anului era 100 euro. Când variază prețul de la lună la lună de la 60 de euro la 80 de euro, păi ăla care are informații și știe… Câte averi s-au făcut? Au ajuns ca cei mai mari posesori de certificate să fie băncile. Este o afacere CO2”, ne-a mai declarat ing. Laurențiu Ciurel, fost director general al Complexului Energetic Oltenia.

ANRE lucrează pentru companii

În opinia fostului director general al Complexului Energetic Oltenia, ing. Laurențiu Ciurel, reglementatorul ANRE ar trebui să fie desființat, pentru că ani de zile nu a făcut legislație decât în favoarea anumitor companii. Specialistul consideră că divizarea companiilor energetice de stat a fost o măsură aberantă, pentru că nu poate concura cărbunele cu hidro, este absolut imposibil.

”În 2012, am încercat să facem mixul de energie și se făcuseră 3 companii, una era bazată pe CEO cu hidrocentralele de pe Lotru și Argeș, cealaltă companie era Complexul Hunedoara cu Porțile de Fier 1 și 2, iar cea de-a treia era Nuclearelectrica și cu ce mai rămânea din hidro. Apăruseră deja hotărârile de guvern cu deciziile AGA. Atunci era și o presiune mare de tot din partea Ambasadei SUA să se privatizeze Hidroelectrica. Când au văzut că nu mai este cale de întors și trebuie să se facă împărțirea companiei Hidroelectrica, într-o săptămână au băgat-o în insolvență și nu s-a mai făcut nicio companie. Motivul insolvenței a fost că nu a avut apă vrei 2 ani, dar acum situația este mult mai proastă decât atunci”, a afirmat ing. Laurențiu Ciurel.

Iranul a intrat pe agenda lui Trump!

Trump îl invită pe liderul Iranului la discuții nucleare sau altfel pot avea loc… scenarii militare Intervenția președintelui american Donald Trump marchează o abatere, cel puțin ca ton, de la poziția dura care a marcat primul său mandat și l-ar putea pune în contradicție cu aliatul apropiat Israel, care anul trecut a efectuat bombardamente în interiorul Iranului. Președintele american Donald Trump a declarat vineri, 7 martie, că i-a scris liderului suprem al Iranului făcând presiuni pentru noi discuții asupra programului său nuclear, avertizând asupra unei posibile acțiuni militare, dacă nu au loc aceste discuții.

Trump a dezvăluit scrisoarea mai devreme într-un interviu pentru Fox Business în care a precizat că i-a spus lui Khamenei: „Sper că veți negocia pentru că trebuie dacă nu o să intrăm militar, va fi un lucru groaznic pentru ei”. Nu era clar cum a trimis Trump scrisoarea, pe care misiunea Iranului la ONU a declarat că nu a primit-o. Fostul președinte Barack Obama a negociat un acord de referință din 2015 care promitea scutirea sancțiunilor în schimbul reducerii programului nuclear de către Iran. Trump a denunțat acordul și s-a retras în 2018, în timpul primului său mandat, din cauza obiecțiilor aliaților europeni. În schimb, el a impus sancțiuni unilaterale ample ale SUA oricărei alte țări care cumpără petrolul Iranului. Teheranul, care neagă că ar fi produs arme nucleare, a aderat inițial la acord, dar apoi și-a anulat angajamentele.

Oficialii americani estimează că Iranul ar avea nevoie acum de doar câteva săptămâni pentru a construi o bombă nucleară dacă va alege. Khamenei, în vârstă de 85 de ani, este factorul de decizie în sistemul clerical al Iranului și a subliniat că retragerea lui Trump în 2018 a fost o dovadă că nu se poate avea încredere în Statele Unite. Dar Iranul se confruntă cu provocări nemaivăzute de după revoluția islamică din 1979, care l-a răsturnat pe șahul pro-occidental. Israelul a devastat apărarea antiaeriană iraniană și a lovit și două mișcări militante aliate cu clericii din Teheran: Hamas, care a efectuat atacul fără precedent asupra Israelului la 7 octombrie 2023, și Hezbollah din Liban. Principalul aliat regional al Iranului, Bashar al-Assad din Siria, a căzut în decembrie în fața luptătorilor conduși de islamiști sunniți.

Separat, și fără să atingă direct scrisoarea lui Trump, ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat pentru AFP, la sosirea în orașul saudit Jeddah pentru un summit al Organizației pentru Cooperare Islamică, că Iranul nu va negocia cu Statele Unite atâta timp cât politica de „presiune maximă” este în vigoare.

Chestiunea cu scrisorile este mai veche. Liderului iranian i s-a adresat de două ori fostul președinte Barack Obama, în 2009 și apoi în 2012. Oficialii iranieni au confirmat primirea scrisorilor în 2014, când Teheranul și Washingtonul începuseră deja discuții preliminare care au culminat cu acordul nuclear multilateral. Ca răspuns la retragerea lui Trump din acord, Republica Islamică și-a intensificat programul de îmbogățire într-un proces treptat – și încălcând angajamentele sale din acordul nuclear. De atunci, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a avertizat în mod repetat că Iranul este pe punctul de a produce prima sa bombă atomică. Directorul general al agenției AIEA, Rafael Grossi, consideră că sancțiunile nu au reușit să descurajeze Iranul. La ora actuală sunt întrebări cu privire la posibila mediere a Rusiei între Iran și SUA pentru a rezolva impasul. Kremlinul și-a confirmat și rolul de mediere, declarând că programul nuclear al Iranului va fi inclus în discuțiile cu Statele Unite și că problema a fost discutată inițial la întâlnirea de la Riad dintre negociatorii americani și ruși din februarie.

Presa rusă a raportat joi, 6 martie, o întâlnire între ambasadorul Iranului la Moscova, Kazem Jalali, și ministrul adjunct de externe al Rusiei, Serghei Riabkov, cu privire la „eforturile internaționale” de a rezolva problema nucleară a Iranului. Rusia este un aliat cheie al Iranului și și-a adâncit în ultimii ani legăturile cu Teheranul, în special în sectoarele comerciale, de securitate și militare. Președinții celor două țări, Vladimir Putin și Masoud Pezeshkian, au semnat un acord de parteneriat strategic pe termen lung la Moscova în ianuarie. Pezeshkian a avut în platforma sa de la alegerile prezidențiale  un punct care preciza o apropiere de un angajament cu Occidentul. În numeroase ocazii după învestirea sa, el și-a exprimat o discuție directă cu Washingtonul. Cu toate acestea, liderul suprem, care deține ultimul cuvânt în chestiunile de politică externă a Iranului, a anunțat, într-un discurs luna trecută, că negocierile cu actualul guvern american „nu vor fi înțelepte și onorabile”.

Un avertisment pentru Pezeshkian? Da, în mod sigur. Cu toate acestea, temerile legate de campania de „presiune maximă” a lui Trump au fost reaprinse după ce secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a confirmat că Statele Unite vor urma cu fermitate o politică care va reduce semnificativ cantitatea de petrol pe care Iranul o exportă în prezent – ​​1,5 milioane de barili pe zi.  Nu se știe dacă Iranul va accepta în cele din urmă intervenția guvernului SUA, având în vedere istoricul lui Khamenei de a ignora scrisoarea lui Trump din 2019 și cea mai recentă respingere totală a ofertei președintelui american. În timp ce mulți speră că apropierea lui Khamenei de Putin ar putea însemna că va fi acum dispus să negocieze dacă acesta din urmă dorește să medieze. Multe vor depinde în continuare de cât de departe ar putea Trump să impună cerințe maximaliste în orice înțelegere. Programul de rachete al Teheranului și politicile sale regionale au fost de mult timp pe lista liniilor roșii ale Pentagonului.

În ultimele zile, scepticismul cu privire la rolul Moscovei a dominat comentariile din mass-media reformistă din Iran, care susțin că Rusia nu poate fi de încredere ca un intermediar imparțial de acorduri, deoarece își va acorda prioritate propriile interese. Pentru ei, dovada este istoria Rusiei de a trăda aliații și, mai ales, modul în care s-a uitat în altă parte când liderul sirian Bashar al-Assad a fost înlăturat de rebelii opoziției în decembrie. Presa de la Teheran încă cere pedepsirea lui Trump pentru ordinul său de a-l ucide pe generalul de vârf al Iranului, Qasem Soleimani, în 2020. Alegerea lui Trump pentru a fi principalul consilier civil al Pentagonului, Elbridge Colby, a promis, în fața Comisiei pentru Servicii Armate a Senatului, că va oferi administrației „opțiuni militare credibile și realiste” pentru a împiedica Iranul să obțină arme nucleare, renunțând la argumentele anterioare conform cărora amenințarea unui Iran nuclear ar putea fi gestionat de Statele Unite în favoarea apărării Taiwanului.

Colby, un fost oficial politic al Pentagonului în timpul primei administrații Trump și nepotul fostului directorului CIA William Colby, și-a petrecut ultimii ani în circuitul talkshow-urilor, susținând că Pentagonul ar trebui să acorde prioritate prezenței forțelor sale în Asia de Est pentru a descuraja China să invadeze Taiwan. În cartea sa din 2021, „The Strategy of Denial”, Colby a susținut că SUA ar trebui să acorde prioritate apărării Taiwanului chiar și cu prețul potențial al obținerii de arme nucleare de către Iran. El a renunțat în mare măsură la aceste argumente. În schimb, el s-a conformat direct cu campania de „presiune maximă” a lui Trump, despre care oficialii americani spun că este menită să-i constrângă pe oficialii iranieni să se întoarcă la masa de negocieri pentru a impune limite programului de îmbogățire nucleară al țării. În cazul în care diplomația eșuează, a afirmat Colby, el va colabora cu administrația pentru a oferi opțiuni militare, inclusiv un potențial tandem cu Israelul. „Iranul reprezintă o amenințare foarte gravă pentru Statele Unite și aliații noștri, în special aliatul nostru cheie, Israelul”, a recunoscut el în declarațiile sale de deschidere în fața panelului de la Comitet. În timpul administrației Biden, oficialii au promovat capacitatea Pentagonului de a sprijini și furniza ajutor militar Ucraina și Israelul în timp de război, descurajând în același timp Iranul, Rusia și China. A fost  o abordare pe care Colby a criticat-o, subliniind scăderea proviziilor de muniții cheie despre care el a susținut că vor fi necesare pentru un potențial conflict viitor cu China. Se crede că Iranul nu deține nici o armă nucleară, nici rachete balistice capabile să ajungă în Statele Unite, dar planificatorii americani s-au îngrijorat că, dacă Iranul ar obține una, ar putea schimba radical dinamica puterii din Orientul Mijlociu în favoarea Teheranului. O izbucnire a unui conflict militar major între Iran și vecinii săi ar putea devia forțele militare americane de la „teatre prioritare” precum Pacificul de Vest, au avertizat comandanții de vârf.

Guvernul iranian și-a intensificat îmbogățirea uraniului ca răspuns la renunțarea unilaterală a președintelui Donald Trump la acordului nuclear din 2015 cu Iranul, renunțarea produsă în 2018, acumulând mai mult de 274 de kilograme de material îmbogățit în proporție de 60%, doar sub nivelul de puritate de 90% pentru arme, potrivit ultimelor documente raportate de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (Reuters EA). Cu privire la problema nucleară din Iran, Colby a fost fără echivoc. „Cred că Douglas MacArthur a spus că cele mai infame cuvinte din istoria militară sunt „prea târziu””, a subliniat el. „Acea parte a ecuației este cea spre care mă îndrept.” Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a vorbit marți,25 februarie 2025, la telefon cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, după ce a accelerat transferurile de arme restante în Israel în valoare de 4 miliarde de dolari, inclusiv bombe de 2.000 kg, ocolind procesul de aprobare al Congresului. Rubio „a transmis că anticipează o coordonare strânsă în abordarea amenințărilor reprezentate de Iran și în urmărirea oportunităților pentru o regiune stabilă”, potrivit briefingului Departamentul de Stat.

Dezastru în Primăria lui Nicușor Dan. Curtea de Conturi cere recuperarea a zeci de milioane de lei

Curtea de Conturi a găsit un adevărat dezastru financiar în curtea lui Nicușor Dan, cu prejudicii imense care trebuie recuperate chiar de la funcționarii publici ai Primăriei Capitale. Este vorba de zeci de milioane de lei, în această sumă intrând și salarii majorate nelegal și cadouri în bani acordate angajaților de zilele de naștere, 8 Martie – Ziua femeii, Paște, Crăciun, 1 Mai și 1 Iunie, Sărbătoarea Rusaliilor și Sfânta Maria, care trebuie recuperate.

Auditul financiar realizat de Curtea de Conturi la Primăria Capitalei a depistat, printre multe alte nereguli și ilegalități, înregistrarea eronată direct pe cheltuielile Municipiului București și a două instituții subordonate a sumei totale de 23.658.149 lei, reprezentând contravaloarea costurilor suplimentare, indirecte și conexe, penalităților de întârziere, cheltuielilor arbitrale achitate (taxe arbitrale, onorariu de avocat și onorariu de expert), cheltuielilor de executare, dobânzii legale penalizatoare, penalitățile facturilor, cheltuielilor de executare silită, cheltuielile de judecată, taxelor judiciare de timbru ca urmare a nerespectării unei obligații contractuale sau nepunerii deîndată în aplicare a unei sentințe judecătorești definitive.

Suma trebuia evidențiată temporar în contul contabil 473 – ”Decontări din operații în curs de clarificare”, pentru efectuarea cercetării cauzelor care au generat plata și stabilirea eventualelor răspunderi. Potrivit Curții de Conturi, cauzele producerii abaterii au fost nepunerea în executare la timp a unor hotărâri definitive ale instanțelor de judecată, care să elimine cheltuielile de executare și lipsa de comunicare între structurile organizatorice ale entităților. În urma controalelor, Curtea de Conturi a dispus către Primăria Municipiului București și Centrul de Protecție a Plantelor și Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane să efectueze cercetarea cauzelor care au condus la plata sumei totale de 23.658.149 lei și să stabilească eventualele persoane responsabile pentru plata acestei sume și să dispună măsurile de evidențiere în contabilitate, urmărire și recuperare a eventualelor debite. În această sumă este inclusă și 558.698 lei executată în baza Sentinței nr.5130/2022, sentință modificată la recurs, din care rezultă că Municipiul București nu avea nicio calitate procesuală, sumă care trebuie recuperată.

Dezmăț pe bani publici

Verificările la Primăria Capitalei au mai descoperit angajarea și plata nejustificată a sumei totale de 2.491.381 lei, cu consecința majorării nejustificate a cheltuielilor raportate. Este vorba despre angajarea și plata nejustificată de către Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București a sumei de 252.367 lei prin decontarea TVA aferentă facturilor emise ca urmare a achiziției unor echipamente medicale pentru unitățile spitalicești aflate în administrare, în perioada în care acestea erau scutite de plata TVA.

Cea mai mare sumă achitată ilegal a fost de 1.777.800 lei, folosită pentru cadouri în bani acordate salariaților și copiilor minori ai acestora, cu ocazia unor sărbători religioase și cu ocazia aniversării zilelor de naștere ale angajaților. Banii se acordau în baza unor contracte și acorduri colective de muncă, însă acestea conțineau clauze care exced și contravin prevederilor legale. Totodată, în perioada noiembrie 2022-martie 2023, au fost majorate nelegal salariile unor angajați la nivelul indemnizației majorate a viceprimarului, în valoare totală de 295.130 lei.

Banii înapoi!

Curtea de Conturi a ordonat Primăriei Capitalei și ordonatorilor terțiari de credite să înregistreze în evidențele contabile debitele reprezentând cadourile acordate ilegal angajaților și să recupereze integral sumele. Mai exact, este vorba despre cadourile în bani acordate cu ocazia zilelor de 8 Martie – Ziua femeii, Paște, Crăciun, 1 Mai și 1 Iunie, aniversarea zilelor de naștere ale angajaților, Sărbătoarea Rusaliilor și Sfânta Maria. ”Sumele vor fi restituite în contul –Plăți efectuate în anii precedenți și recuperate în anul curent în secțiunea de funcționare a bugetului local până la data de 30 iunie 2025”, se arată în raportul Curții de Conturi.

Zamolxe, medicina băbească și filmele cu Rambo n-au ce căuta la Cotroceni

1. În decembrie 2024, Georgescu putea să fie președinte. Decebal în blugi roșii ar fi fost bun. Vreo două ore. Maximum trei zile. Ca să li se mai taie tupeul trotinetarilor. Candidatura din martie 2025 a Profetului de la Maglavais a fost contestată de Remus Pricopie. Rector SNSPA. Mai mult decât atât. Ministru al Învățământului în Guvernul Ponta. Domnul Ponta e și dânsul suveranist azi, Doamne, ferește! Întrebat, în 2014, care-i treaba cu Romulus și REMUS, ministrul-rector REMUS Pricopie a spus că pe fondatorii mitologici ai Romei i-a adus vulpea pe gârlă. Vă rog să căutați pe net, că poate mint! Dacă pe rectorul SNSPA l-ar fi chemat Vasile sau Gigel n-aveam nicio problemă. M-am obișnuit cu progresiștii ignoranți. Dar pe domnul rector îl cheamă chiar REMUS și nu știe de unde i se trage prenumele pe care cu onoare îl dezonorează. Impunerea lui REMUS ca ministru al Învățământului și rector al SNSPA reprezintă o dovadă că incultura a fost dusă la rang de politică de Stat. Toți, absolut toți absolvenții de SNSPA ar trebui să-și rupă diplomele și să se apuce de facultăți serioase.

    2. SNSPA i-a dat și pe profesorii Pieleanu și Bulai. Și pe profesoara Emilia Șercan, care s-a revoltat că au apărut poze cu dumneaei în baie, în loc să se jeneze și să plece din corpul didactic. S-au mai văzut fotografii cu profesoare hlizindu-se între faianță, cadă și oglindă? Sigur că da. Profesoare la emisiunea lui Capatos. Dragi părinți, nu vă mai dați copiii la școala de propagandă SNSPA! Academia Ștefan Gheorghiu era o fabrică serioasă de politruci în comparație cu SNSPA. La SNSPA predau intelectualii REMUS, Emilia Șercan, Pieleanu și Bulai.

     3. Prin 2015 sau 2016, i-am cerut public Emiliei Șercan, într-o emisiune de la Realitatea TV a lui Dorin Chioțea, să ancheteze și doctoratul lui Răzvan Burleanu. Normal că anchetatoarea emerită n-a făcut nimic. De ce? Eeeeee, de ce?

      4. Am auzit că ar fi  suveranist și Gabriel Oprea. Mi-au zis niște prieteni. Am rămas mască. Nu credeam că zevzecul important mai e pe piață. Trebuie amintită o faptă de vitejie a suveranistului ațos, constipat la minte și la limbă. Pe vremea când stătea la bloc, și-a umplut ușa apartamentului cu plăcuțe pe care erau inscripționate demnitățile sale de intelectual și de ostaș devotat. Mărețului Oprea îi ridică probleme până și cel mai simplu acord în limba română, dar titlurile universitare și gradele militare curgeau de la vizor până la preș.

5. Oamenii s-au săturat de hoția din PSD și de aberațiile useriste. Și au dreptate. Dar nu securistul minor Georgescu e soluția. Zamolxe, medicina băbească și filmele cu Rambo sunt repere pentru un fochist în șomaj, nu pentru Cotroceni.

Previziuni vesele despre România din anul 5987

Previziuni vesele despre România din anul 5987? De ce nu?! Hai să mai și râdem. După cum v-am mai spus, în anul 2025, Planeta Pământ a fost măturată de un Val Cosmic venit dinspre Constelația Leului.

Cine știe cum a început totul, pardon, cum va fi politica dâmbovițeană după Noul Potop? Jumătate din America de Nord s-a scufundat cât ai clipi, Brazilia s-a trezit aruncată în spațiul cosmic, Rusia a dispărut subit, China, nici ea nu o duce prea bine, Africa s-a izbit de Europa, Alpii s-au prăbușit, mă rog, tot felul de catastrofe din astea care te fac să te doară dinții și nu altceva. Fiecare s-a descurcat în felul lui. Noi, ce să zic, am scăpat cu viață. Noi, ăștia din Piața Matache. Ne-am trezit pe un vârf de munte înconjurați de ape. Acum, ce să zic, România nu mai e, voi mai sunteți oare?

Nu mai avem Facebook, nu mai suntem interconectați. NATO nu ne mai scanează, Armata Roșie nu mai e. Acum, ce să zic, suntem un pic mai liniștiți. Pescuim, ne bălăcim în apele oceanului planetar care se întinde cât vezi cu ochii. Nu mai avem DNA. PSD nici atât. PNL, ioc. UNPR, reactivat cum e, degeaba e. E bine? Nu e bine? USR? Cine-i mai știe? Alianța Civică, UNPR, AUR, POT, PUNR, PNȚCD? Hai să fim serioși, au fost cândva. Acum circulă un zvon că vor fi un fel de alegeri anticipate, pentru că avem nevoie de un consiliu de conducere. Tache a venit să mă vrăjească să candidez că doar nu om fi mai prejos decât mia de franțuji sau mia de ruși sau mia de poloni sau mia de americani care viețuiesc pe muntele nostru. Dar nu e mai bine să trăim așa, neconduși? Adică vreți s-o luăm de la capăt? Sigur că se lasă tăcerea, toți înțeleg cuvintele mele pentru că, am uitat să vă spun, nu se știe cum, limba româna a ajuns limbă universală, o vorbesc toți sau aproape toți pe muntele nostru drag.

E așa, o tăcere pur și simplu stânjenitoare. Ei, în sfârșit, lumea răsuflă ușurată și pleacă in corpore la pescuit. Și lucrurile rămân chiar așa cum sunt, vreme de o mie de ani, când apele se retrag. Am uitat să vă spun, din cauza bulversărilor magnetice suntem aproape nemuritori. Într-o bună zi, dacă o să ni se facă iarăși chef de capitalism și de socialism, putem să jucăm ȚĂRILE așa cum jucam în copilărie, prin anii ‚60. Ne jucăm pur și simplu și ne gândim că poate într-o bună zi o să ne ușchim și noi pe Marte pentru că am auzit că germanii, japonezii și italienii au făcut o Axă și s-au cărat pe Venus. Păi, da, zice Pompiliu de la Arsenal, o luăm de la capăt frate, o luăm.

Ca mâine poimâine se retrag apele și-o să hălăduim pe întinderile ieșite din valuri și o să găsim te miri ce: bastonul de general al lui Napoleon, hotelurile lui Donald Trump, binoclul lui Băse, fesul lui Eminem, zâmbetul Mona Lisei, basca lui Noica, pachetul de cărți de poker al lui Căcărău, dragul de el, un gramofon, ceva, o mașinuțo electrică de-a lu’ domnișoru Elon Musk, Statuia Libertății, mă rog, tot felul de lucruri surprinzătoare, ciudate și amuzante…