Acasă Blog Pagina 132

Vladimir Putin îl are la mână pe Donald Trump cu ceva foarte nasol

O balenă mă strigă pe nume, dar ce, eu am doar un singur nume, un delfin îmi face cu ochiul, iese o caracatiță din valuri și-mi trimite bezele. Mă credeți, nu mă credeți, cam asta ar fi povestea, am un milion de nume, hotărâți voi care e numele meu.

Ce să faci cu numele tău în largul oceanului, ești așa, ca un pește zburător, orbit de razele soarelui. Numai că Bebe de la Sculerie, mă trezește din visare, auzi bă, hai că au venit cu electorala prezidențială, hai că se dă făină, zahăr și ulei și niște afișe electorale și niște stegulețe. Ne ducem, cum să nu ne ducem?!

Stați la rând, băi, strigă alde Pompilescu, are o bască soioasă pe cap și o insignă cu Lenin drept la rever, e în elementul lui, el împărțea la fabrică unt și conserve de fasole aduse de la Sindicat. Dau să-i răspund nebunului de Bebe de la Sculerie dar vântul solar mă aruncă de colo, colo prin China, India, Brazilia, Gabon, Polonia, Germania, mă rog. Da, Germania, ce credeai?! Gerhard Schroeder, Angela Merkel, Konrad Adenauer și Helmut Kohl se plimbă pe bulevardul Unter den Linden urmărind îngrijorați evoluția zgomotoasă în văzduh a primelor OZN-uri sosite de pe planeta Marte. Frunzele îngălbenite ale copacilor flutură prin aer, se rotesc, se văluresc în valuri, valuri de galben orbitor. Asta e, trebuia să se întâmple. Și acum uite că se întâmplă. V-am spus de atâtea ori că NASA bate câmpii și că minte de-ngheață apele. Spuneau că suntem primii pe Marte și, când colo, uite ce se întâmplă. Păi se întâmplă pentru că așa trebuia să se întâmple.

Ceea ce mi se pare incredibil la aceste farfurii zburătoare este dezordinea așa-ziselor lor formații zburătoare. Ce vrei să spui cu dezordinea asta? Păi vreau să spun că nu e ordine! Da, ai dreptate, nu e o ordine anume! Dezordinea stăpânește planeta Marte și asta mi se pare impardonabil. Lipsa de ordine este clară! Atunci înseamnă că vor instaura dezordinea în Europa! Dar este deja dezordine în Europa. Da, cu asta trebuie să fie de acord. Păi e dezordine pentru că noi am lăsat să se producă dezordine. Păi prea le-am cântat în strună francezilor! Dar și englezilor. Ne-am orientat către niște afaceri perdante cu Irakul și ne-am pierdut economiile pe litoralul bulgar. Păi cine ne-a pus să-i facem cel mai mare tun din lume lui Saddam Hussein? Păi nu ne-a pus nimeni. Am vrut să tragem preșul de sub picioare americanilor. Și acum ce-o să facem? Păi o să tragem ponoasele politicii noastre nesănătoase de apropiere pe furiș de Rusia. Rusia?

Ce treabă are Rusia cu OZN-urile de pe planeta Marte? NASA e vinovată. Degeaba ne certăm acum! Acum, OZN-urile astea vor institui o dezordine crasă în Europa și noi nu mai putem face nimic. Suntem legați de mâini și de picioare. Emil Hurezeanu m-a informat că românii ar avea antidotul. Românii au antidotul? Nu m-ar mira. Românii au fost întotdeauna foarte inventivi. I-au călcat hunii, i-au călcat perșii, genovezii, tătarii, beduinii, aztecii, turcii, rușii, polonezii, noi, romanii și vizigoții iar ei au ieșit cu basma curată de fiecare dată. Care azteci? Cum adică? Păi da, care azteci? Păi și beduinii? Care beduini? Ei, ziceam și eu așa, la nervi. Să nu ne enervăm pentru că nu trebuie să ne enervăm. Vorbim cu românii, luăm legătura cu ei, așa, prin canalele noastre secrete? Cum adică, să vorbim cu românii? Păi, da. Păi nu se poate. De ce să nu se poată? Păi dacă românii sunt singurii de pe planeta noastră care au antidotul, atunci n-or să mai stea de vorbă cu nimeni. Ei vor pune condiții. Cum adică, să nu stea de vorbă cu noi? Păi cine i-a călcat și i-a zdrobit în picioare? Nu, noi? Păi noi i-am călcat în picioare. Și în Primul Război Mondial și în Al Doilea Război Mondial. Ăsta e adevărul istoric. Păi asta e. Nu trebuia s-o facem. Dar ce crezi, n-au uitat? Românii nu uită, sunt parșivi. Se folosesc de noi toți și nu uită nimic. Dar de ce ar trebui să uite? Păi așa ar fi normal, să uite. Dar noi uităm? Uitați-vă în ochii mei și spuneți-mi că noi uităm. Nimeni nu uită. Asta e. Nimeni nu vrea să uite că nu poate să uite.

Iar Vladimir Putin îl are la mână pe Donald Trump cu ceva foarte nasol și de aia îl joacă pe degete, uite-așa, răcnește Bebe Venusianul, venit și el la spartul târgului, fraierul de el. Și, să vezi, ne arată niște poze deocheate cu alde Trump și niște curviștine moscovite, bă, nene, să te crucești și alta nu de ce-i trece prin sfeclă lui Trump, amorezu’ și gagicaru’, ha, ha, ha! Ia, dați-vă mai aproape, aici la Lămpașu’ lu’ Conu’ Lenin, ca să vedeți și voi mai bine pozele astea!

Proștii utili ai lui Trump

În 1968, istoricul Robert Conquest a publicat ”The Great Terror: Stalin’s Purge of the Thirties”, în care a susținut că Stalin a fost responsabil pentru mult mai multe decese decât se credea.

Estimările sale au fost criticate de unii care au considerat că a exagerat cifrele, însă, după căderea Uniunii Sovietice, noi informații au confirmat că acestea erau corecte în linii mari, relatează The New Statesman. În timp ce Conquest se pregătea să publice o versiune revizuită a cărții, prietenul său, Kingsley Amis, l-a sfătuit cum să o numească: “I Told You So, You F***ing Fools”.

Este tentant un comentariu similar la adresa celor care susțin Ucraina și care totuși l-au susținut pe Donald Trump în alegerile prezidențiale.

Trump are un lung istoric de a fi mai critic față de liderii democrațiilor decât față de adversarii tradiționali ai SUA. Cei care au lucrat cu el au avertizat cu privire la abordarea sa. Fostul  secretar pentru securitate internă și șef de cabinet, generalul în retragere John Kelly, l-a descris pe Trump ca pe o persoană care „admiră autocrații și dictatorii criminali”, în timp ce unul dintre consilierii săi pe probleme de securitate națională, John Bolton, a spus că Putin îl vede pe Trump ca pe „o țintă ușoară”.

Jocul britanicilor

Situația este și mai inconfortabilă pentru partizanii Ucrainei, precum Boris  Johnson și Liz Truss. Ambii au declarat public că Rusia a început războiul și că Zelenski nu este un dictator, dar au refuzat să îl critice pe Trump.

Chiar și Nigel Farage (care nu a pretins niciodată că este un aliat al ucrainenilor și care s-a străduit adesea să își ascundă admirația pentru Vladimir Putin) a recunoscut că Rusia a început războiul. Totuși,  a solicitat un calendar pentru alegerile din Ucraina, lăsând să se înțeleagă că este ceva dubios în faptul că o țară parțial ocupată ce luptă împotriva unei amenințări existențiale întârzie ziua votului.

Între timp, Truss pare să se simtă bine la Conservative Political Action Conference, unde diverși trumpiști și-au expus argumentele. Ea a încercat să nu insiste asupra cazului Ucrainei, dar și-a exprimat entuziasmul pentru abordarea Trump-Musk a guvernării în Regatul Unit.

Europa liberală este văzută ca o amenințare

Este evident că există oameni în jurul lui Trump a căror antipatie față de Ucraina are legătură cu ostilitatea lor față de democrația liberală.

J.D. Vance, de exemplu, s-a folosit de discursul său de la Conferința de Securitate de la München pentru a preciza că ceea ce el consideră a fi cea mai gravă amenințare la adresa valorilor occidentale nu este un dictator care invadează o țară, ci chestiuni precum legile care împiedică fanaticii religioși să intimideze femeile care doresc să avorteze.

Atunci când Vance vorbește despre valorile occidentale, el se referă la propria sa marcă de conservatorism social. Din această perspectivă, Europa de Vest devine o civilizație mai puțin atractivă decât cea a Rusiei.

Europa liberală este văzută ca o amenințare, nu un aliat. Aceasta este compania în care se regăsesc susținătorii lui Trump.

Dialogul surzilor(!?)

Macron s-a dus glonț la Casa Albă să-și arate prietenia cu Trump și să ia lumină! S-a pus bine cu stăpânul lumii. S-a tras în poză cu el. Evident Trump şi Macron nu au avut ce să își spună, fiecare are calea lui. Macron vrea să preia frâiele Europe acum la finalul mandatului și a vorbit în numele europenilor. Când s-a încheiat conferința de presă de la Casa Albă, Macron a zâmbit ca un concurent la show-uri– încântat și ușurat simultan – un concurent care tocmai câștigase jackpot-ul. L-a prins triumfător de mâna lui Trump și l-a ”plesnit” pe spate în timp ce ieșeau împreună din East Room.

Preşedintele francez Emmanuel Macron înregistrează în ianuarie, la opt ani după ce a fost ales, cea mai slabă popularitate de când se află la Palatul Elysee, din 2017, potrivit unui barometru lunar realizat de Ifop pentru Le Journal du dimanche, relatează AFP. Potrivit sondajului, doar 21% dintre francezi sunt mulțumiți de președintele lor. Au avut cei doi un dialog? Da, dar al surzilor. Macron i-a spus lui Trump ca rușii au atacat Ucraina și a spus-o de câteva ori. Probabil ca Trump nu a auzit. În schimb Trump, s-a concentrat pe propriile sale negocieri paralele și nu a comenta pe rețelele sociale despre discuțiile cu Macron. Aceste negocieri includ discuții cu Kievul asupra mineralelor esențiale și cu Kremlinul pentru încetarea luptei – precum și „tranzacții majore de dezvoltare economică care vor avea loc între Statele Unite și Rusia”, așa cum a spus Trump pentru Truth Social amintind că „Discuțiile decurg foarte bine!”.

Macron a anunțat în numele lui Trump că președintele american a „confirmat” că se va întâlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski „în curând pentru a finaliza un acord”. Garanție de securitate ascunsă? Un reporter l-a întrebat pe Macron dacă o afacere cu minerale  echivalează de facto cu o „garanție de securitate”, deoarece SUA ar dori să-și protejeze noile interese ucrainene. Macron nu a respins ideea și a numit discuțiile un „pas important către un acord de pace cu drepturi depline”. În același timp Kremlinul i-a oferit lui Trump o alternativă la încercarea de a face o înțelegere cu Zelenski pe resursele minerale, care rămâne ferm în dorința sa de a proteja interesele ucrainene. Putin a declarat presei de stat ruse că „suntem gata să lucrăm cu partenerii noștri, inclusiv cu americanii”, pentru a accesa rezervele minerale din zone, inclusiv din Ucraina ocupată de ruși.

El a sugerat, de asemenea, că Rusia ar putea intra în proiecte comune de minerit de aluminiu cu SUA, spunând că Moscova este gata să furnizeze 2 milioane de tone pe piața americană. În timp ce Trump nu s-a angajat, luni 24 februarie, cu privire la un viitor rol al Washingtonului în asigurarea păcii în Ucraina, el a susținut că a deschis calea pentru ca Europa să trimită trupe de menținere a păcii în țară. ”I-am pus în mod special această întrebare [lui Putin]”, a spus Trump reporterilor. „Nu are nicio problemă cu asta.” Premierul britanic Keir Starmer, care a dezvoltat planul pentru menținerea păcii europeni cu Macron, se va afla joi, 27 februarie, la Washington pentru discuții cu Trump. În tot acest timp ordinele lui Trump se dezvoltă în teren. Se face o revizuire a bazelor americane din Estul Europei. În vizor baza Alexadropolis din Grecia pe unde se ”scurg” armele americane dinspre Grecia spre Ucraina trecând prin Bulgaria și România. Alexandropolis a sufocat Turcia și i-a preluat ”caimacul”. O eventuală închidere a ei ar reda Turciei controlul asupra intrării în Marea Neagră prin Strâmtoare Bosfor. Un alt incident „ciudat” s-a produs la terminalul LNG de lângă Alexandroupolis – un punct de intrare pentru gazele non-rusești în regiune. El s-a produs odată cu oprirea producției pentru aproape două săptămâni la zăcământul Shah Deniz II. Acest incident a avut loc în perioada de vârf a cererii, iarna, pe fondul prognozelor de temperaturi scăzute și scăderea nivelului de stocare a gazelor în Europa de Est și Centrală. În același timp, volumul gazelor naturale rusești care intră prin TurkStream la punctul de intrare Strandja-2 a crescut semnificativ la 50-51 de milioane.

La ONU, SUA au votat alături de Rusia, Coreea de Nord, Belarus și alte 14 state, împotriva unei rezoluții care condamna agresiunea rusă în Ucraina. La trei ani de la invazie. O a doua rezoluție scrisă de americani, fără nicio referire la integritatea teritorială a Ucrainei, a fost depusă spre aprobare. Europeni au intervenit și au adăugat o serie de amendamente printre care sintagma o pace justă și ”păstrarea integrității teritoriale a Ucrainei”. La vot americanii s-au abținut. Scriam, în 1997, într-o lucrare premiată de rectorul National Defense University, generalul locotenent Ervin J Rokke, și citită de secretarul de stat Madeleine K. Albright la rugămintea îndrumătorului meu dr. Joseph E. Goldberg, că ONU  și-a pierdut rolul sau relevat în geopolitica mondială.  Sigur că ONU e în sine un eșec ce amintește de Liga Națiunilor iar rezoluțiile nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic sunt în fond un barometru al opiniei țărilor angrenate în discuțiile de acolo. Americanii au votat azi cu Rusia, Belarus sau Coreea de Nord. Până și China s-a abținut. Interesul celor de la Washington este totuși reglementarea relației cu Rusia și nu o poți face fără concesii. La rândul său Europa are propriul traseu în privința păcii în Ucraina.

UE dorește să acorde Ucrainei suficientă ”pârghie” pentru a putea spune „nu” unui acord de pace prost cu Rusia, a declarat luni diplomatul UE Kaja Kallas, după o reuniune a miniștrilor de externe la Bruxelles. Fostul prim-ministru estonian este în fruntea eforturilor de a trimite un nou ajutor militar Ucrainei în valoare de până la 20 de miliarde de euro. Ea spune ca este un ”sprijin larg” din partea guvernelor UE pentru această inițiativă, îndemnând liderii UE27 să preia planul atunci când se adună pentru un summit de urgență pe 6 martie. Kallas vrea ca statele se contribuie cu cota lor pe baza venitului național brut. Țări precum Italia, Portugalia și Spania, se opun cererii, încercând să combine pachetul de ajutor cu întrebări despre cum își va finanța Europa dezvoltarea apărării. Aceste state doresc ca UE să găsească o soluție de finanțare, fie că este vorba de euroobligațiuni sau flexibilitate fiscală, astfel încât să poată evita pe termen scurt să obțină bani sau materiale de la bugetele naționale. Ceea ce este firesc. UE are nevoie urgent de o Carte Albă privind apărarea. Pierderea sprijinului SUA este o lovitură majoră și va afecta livrările de arme cheie, dar Ucraina are mijloacele pentru a continua să lupte cu ajutorul aliaților săi europeni. Guvernele se grăbesc să arate sprijin diplomatic și militar pentru Ucraina. Peste o duzină de lideri s-au aflat luni la Kiev, mulți alții s-au alăturat virtual. Friedrich Merz, candidatul conservator care va fi următorul cancelar al Germaniei, a declarat că dorește ca Europa să obțină „independență” deplină față de Statele Unite în materie de apărare.

Nu există nicio îndoială că ajutorul SUA este foarte important. Când Congresul a refuzat să aprobe mai mult ajutor pentru Kiev, în urmă cu mai bine de un an, armata ucraineană a suferit lipsuri de muniție de artilerie și de apărare aeriană, ceea ce a permis Rusiei să-și exercite avantajul pe front. Ucraina are cea mai mare armată din Europa, cu excepția Rusiei, cu 980.000 de soldați sub arme, a declarat Zelenski la începutul acestui an. Ucrainenii dețin peste 1.500 de kilometri de linii de front împotriva trupelor ruse, precum și aproximativ 400 de kilometri pătrați în regiunea rusă Kursk. Vladimir Putin vrea să extindă armata rusă cu 180.000 de soldați pentru a ajunge la 1,5 milioane. Kremlinul a fost, de asemenea, ajutat în luptele de la Kursk de mii de soldați din Coreea de Nord. Potrivit datelor Institutului Kiel, între februarie 2022 și sfârșitul lui 2024 SUA au cheltuit 64 de miliarde de euro pentru sprijinul militar pentru Ucraina, în timp ce Europa – inclusiv Regatul Unit și Norvegia – a contribuit cu aproape 62 de miliarde de euro. Majoritatea acestor bani au mers pe aprovizionarea Ucrainei cu arme și muniții din stocurile occidentale și din producție nouă. Echipamentul include rachete ATACMS și HIMARS din SUA, precum și rachete de croazieră SCALP/Storm Shadow din Regatul Unit, Franța și Italia. De la începutul războiului, Ucraina a primit tancuri din era sovietică, artilerie și avioane de luptă din fostele țări ale Pactului de la Varșovia, avioane de luptă F-16 fabricate în SUA, tancuri Abrams și sisteme de apărare aeriană Patriot, precum și obuziere mobile Krab polonez, avioane franceze Mirage, tancuri germane Leopard, sisteme de apărare aeriană franco-italiană SAMP/T și multe altele. De asemenea, Europa a furnizat anul trecut Ucrainei un milion de obuze de artilerie – într-un efort care a fost lovit de luni de întârzieri; anul acesta scopul este de a furniza încă 1,5 milioane de proiectile. SUA au trimis peste 3 milioane de proiectile de artilerie de 155 mm în Ucraina.  Ucraina devine lider mondial în producția de drone, de la dronele ieftine folosite în număr mare de-a lungul liniilor de front pentru a vâna soldații, blindatele și vehiculele rusești, până la armele mai grele, cu rază mai mare de acțiune, care lovesc rafinăriile, posturile de comandă și infrastructura cheie în adâncul Rusiei.

Ce însemnă retragerea sprijinului militar american? O retragere a Statelor Unite nu numai că ar costa Ucraina aproximativ jumătate din armele sale, ci ar priva țara de multe dintre cele mai „eficiente” arme ale sale. Unele sisteme din SUA, cum ar fi tancurile Abrams, pot fi schimbate cu cele europene, cum ar fi Leopard. Între timp, F-16-urile sunt toate furnizate de țări europene, nu de SUA, în timp ce există concurenți pentru sistemul de apărare aeriană Patriot, cum ar fi SAMP/T, IRIS-T din Germania și NASAMS din Norvegia. Însă există multe echipamente care nu pot fi substituie. Dar despre astea în alt material.

Bacterii periculoase descoperite în gheaţa de la un fast-food din Capitală, în urma unui control ANPC

0

Au apărut rezultatele analizelor ce s-au făcut asupra unor probe de cuburi de gheață prelevate în timpul unui control derulat recent de ANPC la un fast-food din Băneasa, din nordul Capitalei.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a descoperit contaminarea gheții utilizate de operatorul economic Premier Restaurants SRL (McDonald’s) cu bacterii periculoase pentru sănătatea publică, conform unui raport de laborator emis de Institutul de Cercetări Alimentare (ICA), notează marți stiripesurse.ro.

În urma procesului verbal de prelevare seria ANPC nr. 0022380/18.02.2025, inspectorii ANPC au prelevat probe de cuburi de gheață de la McDonald’s Băneasa, în vederea efectuării analizelor microbiologice. Iar rezultatele au venit recent. Mai precis, pe 24 februarie 2025, raportul de încercare nr. 11719502, emis de Laboratorul ICA, a confirmat prezența enterococilor intestinali (2,3 x 102 ufc/100ml) și a bacteriilor coliforme (2,7 x 102 ufc/100ml), valori care depășesc limitele admise de Ordonanța 7/2023, care impune un prag de 0 ufc/100ml pentru aceste microorganisme, conform sursei citate.

Cât a fost amenda

Contaminarea gheții cu aceste bacterii prezintă un risc semnificativ pentru sănătatea consumatorilor, în special prin utilizarea sa în băuturile răcoritoare. Ca urmare a acestei situații constatate, Premier Restaurants SRL a fost sancționată cu o amendă de 30.000 de lei. De asemenea, ANPC a dispus oprirea temporară a utilizării aparatului de gheață până la remedierea deficiențelor.

Mai mult, având în vedere raportul de încercare, care sugerează că această contaminare ar putea fi prezentă și în alte unități ale operatorului economic, ANPC a propus emiterea unui Ordin al Președintelui ANPC pentru oprirea temporară a utilizării tuturor aparatelor de gheață din rețeaua Premier Restaurants SRL la nivel național, până la obținerea unor analize suplimentare care să confirme siguranța gheții utilizate.

Verificările, extinse de ANPC

Totodată, în acest context, ANPC a extins verificările, prelevând noi eșantioane de gheață din unități de alimentație publică operate de:

Amrest Food SRL – Burger King;

Art Burger SRL – Hesburger;
Amrest Coffee SRL – Starbucks.

Potrivit sursei citate, scopul acestei acțiuni este de a evalua prezența microorganismelor periculoase, inclusiv bacterii coliforme, enterococi și Escherichia coli.
Prelevarea eșantioanelor a fost realizată de către un reprezentant ICA (Institutul de Cercetări Alimentare).

ANPC-ul a anunțat, marțea trecută, 18 februarie, că din dispoziția președintelui ANPC, Cristian Popescu – Piedone, în ziua respectivă a fost inițiat „un control operativ cu privire la operatorii economici din sectorul 1, în incinta Băneasa Shopping City, Careffour Băneasa, Metro Băneasa, Selgros Băneasa, dar și la nivel național, pentru a verifica respectarea legislației în vigoare de către operatorii economici tip supermarket control care va continua în toată această săptămână”.

Controlul în centrul comercial Băneasa a vizat 45 de operatori economici care desfășoară activități de alimentație publică.

„Au fost prelevate probe pentru analize microbiologice și fizico-chimice la diverse produse alimentare în cantitate de peste 400kg, inclusiv la cuburi de gheață și sosuri comercializate în cadrul McDonald’s și la ulei uzat din unitatea Chopstix, pentru a verifica siguranța acestora în laboratoarele de siguranță alimentară autorizate și acreditate iar rezultatele le vom comunica ulterior”, se menționa, între altele, în comunicatul ANPC datând din 18 februarie.

Ulterior, s-au făcut controale și în alte mall-uri din București – la AFI Cotroceni și la SUN PLAZA.

Citiți și: Piedone își face imagine pe banii antreprenorilor români

Pokeriști și șarlatani

1. Listele alea cu georgiști și anti-georgiști descriu perfect societatea noastră de bârfă, în condițiile în care românul spune ”despre ăla se știa că e un ticălos, dar ce caută jegosul ăsta pe aceeași listă cu mine? Io fiind o lumină.” Mai e și varianta ”mă onorează prezența pe listă alături de cutare.” În rest, ne certăm pentru o țară prietenă. Vreau să văd si eu o dovadă de prietenie din partea prietenei noastre. Vreuna concretă n-am văzut. Măcar una la nivel declarativ. O singură certitudine există. Că România va mai da dovezi concrete de prietenie și după ce se va încheia războiul.

2. Ce mi-e Trump, ce mi-e Truman! În 1945, după Yalta a fost conferința de la Potsdam. Truman era proaspăt președinte. Fără studii universitare. Vânzător de cămăși. A venit în Europa, traversând Atlanticul până la Anvers, cu vaporul. A ajuns în opt zile și seara juca poker cu marinarii. Dar pokerist bun! Când l-a văzut pe Stalin, i-a șoptit că a testat o armă nouă. Călăul mustăcios a înghețat și după câteva secunde a întors capul. N-a fost în stare nici să bâlbâie o replică. Cu altă ocazie, când l-a primit pe Ralea, reprezentantul legației noastre la Washington, Truman l-a întrebat ”ce mai e pe la voi? Se mai bat dacii cu romanii?” Truman – negustor bun și excelent cacealmist. Normal că nu i-a păsat de România. Dar cu dacii a anticipat-o. La 80 de ani după conferința de la Potsdam, în țara noastră s-au reafirmat dacii. Sau au fost mereu aici, după cum am învățat din  filmele ”Columna”, ”Dacii” și ”Burebista”. Cu excepția secvențelor amuzante cu Gerula (Ilarion Ciobanu) și Bastus (Gh. Dinică) din ”Columna”, filmele alea sunt fundamental mai slabe și decât șopârlelile propagandistice făcute de oengiștii de la Recorder.

  3. ”Acum, în timp ce vorbim noi, sunt oameni care mor de foame pentru că Trump și Elon Musk au oprit activitățile USAID. Cine este criminal, vă întreb cine este criminal? Nu cumva Trump este criminal, nu cumva Elon Musk este criminal? Cum pot să facă așa ceva, lăsând oameni baltă?” Autorul tiradei este Teodor Paleologu. Era mai bun la sofisme, fiindcă te întrebai dacă e subtil sau pueril. Despre ăștia ca el se zice că sunt copii de balcon. Când era mic, purta sandale (cred că le ține și acum în garderoba de vară), nu teniși. Dacă-i dădeai mingea, voia să pupe supapa, credea că-i o păpușă cheală. Dar uite așa cum îl vedeți, e primul sinecurist sincer.

 4. Citez din Băsescu. ”Șarlatanul. Se pare că Georgescu a reușit cea mai incredibilă performanță. Este susținut în același timp și de români și de ruși și de americani.” Analiză fără fisuri. Primul cuvânt e ales brici. Dar România a mai avut meseriași. Era unul care își punea femeile frumoase să fure și pe alea urâte să prindă hoții.

Înregistrări incendiare cu caracatița infracțională din Portul Constanța! Cum se luau șpăgile! Imaginile, surprinse cu camera ascunsă- VIDEO

2

Apar imagini incredibile cu ceea ce pare a fi o adevărată „caracatiță” infracțională în Portul Constanța. O rețea care ar fi luat șpăgi uriașe, pentru a favoriza unele companii.

Mai nou, au apărut înregistrări video în dosarul șpăgilor date în Portul Constanța. Sunt imagini surprinse cu camera ascunsă de către investigatorii sub acoperire.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a reușit să demonteze una dintre cele mai mari filiere ale șpăgilor de milioane de euro, iar „scena” a fost Portul Constanța, scrie gandul.ro.

Atât oameni de afaceri, vameși, cât și politicieni au fost „prinși” în acest scenariu, iar investigatorii sub acoperire au furnizat informații în urma cărora au ieșit la iveală detalii de-a dreptul incredibile.

E vorba despre o operațiune spectaculoasă menită să destructureze această „caracatiță infracțională”.

Documentele intrate în posesia Gândul arată că anchetatorii au reuşit să documenteze faptele de corupție după ce au reușit să se infiltreze în mijlocul rețelei infracționale care a pus stăpânire pe Portul Constanţa.

În vara anului trecut, și anume în data de 19 august 2024, unul dintre investigatorii sub acoperire ai DNA a fost abordat de Vasile Costea, patronul firmei ABC VAL.

„A rupt bilețelul și mi-a spus că are banii acasă”

Acesta i-a spus că are acasă la el suma de 30.000 lei primită de la „un prieten care nu voia să rămână dator”, potrivit sursei citate.

„În jurul orei 08:30 mă aflam în birou cu Viorel Cristea, iar acesta mi-a arătat o bucată de hârtie pe care scria «30 mii”» și mi-a spus că s-a întâlnit cu un prieten care nu voia să rămână dator.

Mi-a sugerat că suma respectivă de bani i-a fost deja remisă și se află în posesia lui, după care a rupt bilețelul și mi-a spus că are banii acasă și m-a invitat să ne vedem după-amiaza. (…)

În după-amiaza aceleiași zile, i-am trimis mesaj spunându-i că sunt disponibil și Viorel Cristea mi-a trimis locația unde să mă deplasez.

„Mi-a spus că putem discuta liber, deoarece în acel loc nu suntem înregistrați”

M-am deplasat la adresă și am ajuns în jurul orei 18:40. Am intrat și Viorel Cristea m-a condus într-o încăpere tip verandă, care era o anexă a unei case. Acesta mi-a spus că putem discuta liber, deoarece în acel loc nu suntem înregistrați.

În continuare, a spus că Vasilică, adică Vasile Costea, ar vrea să ne întâlnim din nou pentru a discuta despre contractul nou de 200 milioane lei pe care ar vrea să îl încheie cu administrația portului.

Viorel Cristea mi-a mai spus că trebuie discutate detaliile legate de organizare și de participanții la licitație cu Mihai Teodorescu (n.red. – director general al CN APM Constanța), pentru a ne asigura că urmează a fi desemnat câștigător Costea Vasile”, a dezvăluit anchetatorul sub acoperire, potrivit informațiilor obținute de publicația citată.

Zeci de percheziții făcute luni

După perchezițiile făcute luni, 24 februarie, în Portul Constanța, dar și în alte locații, au urmat audieri, iar 16 persoane au fost reținute – DETALII AICI.

Procurorii DNA au făcut, luni, 41 de percheziții în Portul Constanța, dar și în locații din Dâmbovița, Brașov și București, într-un dosar de corupție, în care ar fi implicați funcționari și oameni de afaceri.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2024 – 2025, de către funcționari publici și oameni de afaceri a unor infracțiuni de luare și dare de mită în legătură cu activitatea economică desfășurată în Portul Constanța.

În cursul zilei de 24 februarie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 41 de locații situate pe raza județelor Constanța, Dâmbovița, Brașov și municipiului București, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale”, a informat luni DNA, într-un comunicat.

Potrivit unor surse judiciare, în dosar sunt vizați, printre alții, șefi și funcționari din cadrul Portului Constanța, iar valoarea mitei s-ar ridica la peste 6 milioane de euro.

Sursa imagini: Youtube/Realitatea PLUS

Andrei Caramitru, audiat la poliție după ce ar fi fost reclamat de Călin Georgescu – VIDEO

3

Andrei Caramitru a dat, marți, ochii cu polițiștii ilfoveni. Acesta a ajuns la audieri, la sediul Inspectoratului de Poliție (IPJ) Ilfov.

Potrivit unor surse Antena 3, Andrei Caramitru a fost chemat într-un dosar de instigare publică, în urma unor postări de pe Facebook pentru care Călin Georgescu a depus plângere împotriva lui.

Ce a spus înainte de a intra la poliție

Din câte a declarat acesta, pentru postul TV amintit, ar fi fost chemat în calitate de martor „într-o lucrare”. Așadar într-un dosar.

„Mi s-a spus că sunt martor într-o lucrare. Mi s-a spus să vin să ajut la o lucrare, nu știu despre ce lucrare este vorba. (…) Nu am nicio hârtie (citație-n.r.), nimic”, a declarat Caramitru, la intrarea în sediul IPJ Ilfov.

Surse Antena 3 spun însă că venirea lui la Poliție ar avea legătură cu un comentariu la o postare pe Facebook.

Conform sursei citate, aceasta ar fi postarea respectivă:

Putin spune că Rusia este deschisă la implicarea Europei în negocierile de pace privind Ucraina: „Participarea lor este necesară”

Liderul de la Kremlin afirmă că Rusia este deschisă la implicarea Europei în negocierile de pace privind Ucraina.

Vladimir Putin a declarat luni că Rusia nu se opune implicării Europei în negocierile de pace ruso-americane care vizează soluționarea conflictului din Ucraina, dar a remarcat că Bruxellesul a respins mult timp orice dialog cu Moscova, relatează Reuters.

Putin a mai spus, într-un interviu acordat televiziunii de stat ruse, că președintele american Donald Trump abordează conflictul dintre Rusia și Ucraina rațional, și nu emoțional, potrivit Agerpres.

După cum se știe deja, Rusia și Statele Unite au purtat o primă rundă de discuții privind Ucraina săptămâna trecută în Arabia Saudită. Ucraina și aliații europeni ai Kievului nu au fost invitați, stârnind obiecții din partea ambelor părți.

Președintele rus: Noi nu am respins niciodată acest lucru

Putin a declarat că este logic ca Europa să ia parte la discuțiile privind soluționarea conflictului vechi de trei ani.

„Participarea lor la procesul de negociere este necesară. Noi nu am respins niciodată acest lucru, am purtat discuții constante cu ei”, a spus președintele rus.

Nu sunt singurele declarații pe care le-a făcut Putin pe acest subiect. „Uneori, sub pretextul de a provoca Rusiei o înfrângere pe câmpul de luptă, ei au fost cei care au refuzat contactul cu noi. Dacă vor să revină, este în regulă”, a afirmat liderul de la Kremlin.

Putin: Asta este ceea ce am făcut la Riad

Pe de altă parte, acesta a declarat că reacțiile negative la discuțiile de la Riad au fost „emoționale și lipsite de orice fel de logică”.

„Și de ce? Pentru că pentru a rezolva chestiuni complexe și dificile, inclusiv problema ucraineană, Rusia și Statele Unite trebuie să facă primul pas. Iar acest prim pas trebuie să fie dedicat creșterii nivelului de încredere între țările noastre. Și asta este ceea ce am făcut la Riad”, a explicat Putin.

Conflictul din Ucraina a fost discutat, „dar nu în esența sa”, a spus el. „Pur și simplu am căzut de acord că îl vom aborda. Și nu respingem implicarea țărilor europene”.

Putin: Am putea ajunge la un acord cu Statele Unite

Totodată, Putin a declarat că susține sugestia conform căreia Rusia și Statele Unite ar putea discuta despre reduceri profunde ale cheltuielilor militare, de până la 50 %.

„Am putea ajunge la un acord cu Statele Unite. Nu suntem împotriva acestui lucru”, a afirmat Vladimir Putin. „Ideea mi se pare una bună. Statele Unite le reduc pe ale lor cu 50%, iar noi le reducem pe ale noastre cu 50%. Iar China ar putea să ni se alăture mai târziu, dacă dorește”.

Liderul rus a respins orice sugestie că schimbarea radicală a politicii Washingtonului față de Ucraina de către Trump, inclusiv criticile la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și sugestiile că Ucraina ar putea să nu recupereze tot teritoriul pierdut, a fost bazată pe emoții, notează sursa citată.

Trump, a spus el, a acționat logic și liber de constrângerile promisiunilor făcute de liderii europeni față de Ucraina. „El se mișcă într-o manieră directă și fără constrângeri speciale.

El se află într-o poziție unică: nu spune doar ceea ce gândește, ci și ceea ce vrea. Acesta este privilegiul liderului uneia dintre marile puteri”, a punctat Vladimir Putin.

Trump l-a numit pe Zelenski „dictator fără alegeri”

Recent, Radu Jacotă scria în „Național” că după trei ani de la invazia Ucrainei, liderul de la Kremlin se trezește cu un aliat neașteptat la Washington. „Donald Trump pare hotărât nu numai să pună capăt războiului în termenii lui Putin, ci și să dărâme guvernul lui Zelenski.

La 19 februarie, Trump și-a intensificat atacurile la adresa lui Zelenski, numindu-l „dictator fără alegeri” și „comediant cu succes modest”, avertizându-l că „ar face bine să se miște repede sau nu va mai avea o țară”.

Fie că știe sau nu – sau, mai probabil, pur și simplu nu-i pasă – Trump legitimează argumentul deformat al lui Putin pentru declanșarea războiului, potrivit căruia Rusia nu este agresorul, hotărât să distrugă Ucraina ca stat suveran, ci doar își apără propriile interese legitime. În această realitate paralelă, administrația Zelenski este descrisă ca un regim marionetă, care urmează ordinele Occidentului decadent pentru a slăbi Rusia.

În Ucraina nu au avut loc alegeri de la începutul războiului, deoarece țara se află în prezent sub legea marțială, cu aproximativ 20 % din teritoriul său sub ocupație rusă și cu orașele sub bombardamente continue.”

Citiți mai multe AICI: Cele mai nebunești vise ale lui Putin devin realitate

Citiți și: America îi face jocul lui Putin?

Ce vor de la Trump liderii celor două puteri nucleare ale Europei

UE și NATO, cu ochii țintiți pe Trump și Putin

Trei cutremure s-au produs marți dimineață în România

0

Trei cutremure slabe ca magnitudine au fost înregistrate marţi dimineaţă, 25 februarie, în România, în zona seismică Vrancea. Cutremurele s-au produs în judeţele Vrancea şi Buzău, potrivit informaţiilor făcute publice de seismologi.

Cel mai recent dintre ele s-a produs marți dimineață, la ora 4 și 33 de minute, și a avut 3,2 grade pe Richter, conform datelor anunțate pe site-ul Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

„În ziua de 25 Februarie 2025 la ora 04:33:00 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.2, la adâncimea de 118.1km.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 47km NV de Buzău, 51km V de Focșani, 71km SE de Sfântu-Gheorghe, 76km E de Brașov, 77km NE de Ploiești”, conform infp.ro.

Primul cutremur a avut loc la ora 03:21

sursa foto: printscreen infp.ro

Anterior, mai precis în 25 februarie, la ora 03:27:28, avusese loc în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, un cutremur slab, cu magnitudinea 2.9, la adâncimea de 74.9 kilometri. Acest cutremur s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 42km V de Focșani, 67km E de Sfântu-Gheorghe, 68km N de Buzău, 81km E de Brașov, 93km S de Bacău, 96km SV de Bârlad.

Cu doar câteva minute înainte se produsese tot în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, un alt cutremur slab, de această dată cu magnitudinea 2.8. Cutremurul a avut loc la ora 03:21:37, la adâncimea de 77.7 kilometri și s-a produs în apropierea următoarelor orașe: 44km V de Focșani, 65km N de Buzău, 66km E de Sfântu-Gheorghe, 78km E de Brașov, 97km S de Bacău, 97km NE de Ploiești, 99km SV de Bârlad.

De la începutul lunii februarie, în România au avut loc mai multe seisme. Unul dintre acestea s-a produs în dimineața zilei de 22 februarie, la ora 05:45, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, și a avut 3,1 grade pe Richter. În seara zilei de 17 februarie, la ora 21:35:59, a avut loc în Crișana, județul Arad, un cutremur slab, cu magnitudinea 3.2.

Cutremur de peste 4 grade, în seara zilei de 13 februarie

De asemenea, în dimineața zilei de 16 februarie, la ora 06:59:36, avusese loc în zona seismică Vrancea, județul Buzău, un cutremur cu magnitudinea 3.6.

Și tot în această a doua lună a anului, mai precis pe 13 februarie, la ora 22:44:57, s-a produs în zona seismică Vrancea, județul Buzău, un cutremur mediu, cu magnitudinea 4.4, la adâncimea de 119.4 km, conform infp.ro.

Anchetă de amploare a DNA. 16 reținuți în urma perchezițiilor din Portul Constanța, în dosarul de corupție

1

După perchezițiile de amploare derulate luni de DNA, în Portul Constanța, s-au făcut audieri și au fost dispuse rețineri în cazul mai multor persoane suspectate în ancheta de proporții.

16 suspecţi au fost reţinuţi după mai multe ore de audieri în dosarul şpăgilor din Portul Constanţa în care sunt vizaţi vameşi, funcţionari din port, oameni de afaceri de pe litoral, dar şi politicieni, conform Antena3. Ar fi vorba de mită de peste 6 milioane de euro care ar fi fost date pentru contracte în Portul Constanța.

Între timp, Ion Dumitrache, liderul PSD Constanţa care este suspectat că şi-ar fi folosit influenţa pentru a obţine o parte dintre aceste contracte, a anunţat că se suspendă din toate funcţiile politice.

Potrivit postului TV citat, faptele ar fi fost săvârşite începând de anul trecut, din 2024. Conform unor surse din anchetă, ar fi vorba despre contracte de dragare sau lucrari de construcţie în Portul Constanţa sau în şantierul Midia.

Zeci de percheziții făcute luni

Procurorii DNA au făcut, luni, 24 februarie, nu mai puțin de 41 de percheziții în Portul Constanța, dar și în locații din Dâmbovița, Brașov și București, într-un dosar de corupție, în care ar fi implicați funcționari și oameni de afaceri.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2024 – 2025, de către funcționari publici și oameni de afaceri a unor infracțiuni de luare și dare de mită în legătură cu activitatea economică desfășurată în Portul Constanța.

În cursul zilei de 24 februarie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 41 de locații situate pe raza județelor Constanța, Dâmbovița, Brașov și municipiului București, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale”, a informat luni DNA, într-un comunicat.

Potrivit unor surse judiciare, în dosar sunt vizați, printre alții, șefi și funcționari din cadrul Portului Constanța, iar valoarea mitei s-ar ridica la peste 6 milioane de euro.

Șeful PSD Constanța s-a suspendat din funcțiile politice

Biroul de presă al PSD Constanța a anunțat, luni, că Ion Dumitrache se suspendă din toate funcțiile politice.

„În urma demarării unei anchete de către Direcția Națională Anticorupție, domnul Ion Dumitrache, președintele PSD Municipiul Constanța, a decis să se suspende din toate funcțiile politice pe care le deține în cadrul partidului, până la clarificarea situației juridice.

În conformitate cu Statutul PSD, conducerea organizației municipale va fi preluată interimar de prim-vicepreședintele Costin Rǎsǎuțeanu, care va asigura continuitatea activităților politice și administrative ale filialei PSD Constanța.

PSD Municipiul Constanța își reafirmă angajamentul față de principiile transparenței, integrității și respectării legii și va colabora cu toate instituțiile statului pentru clarificarea acestei situații”, a transmis Biroul de presă al PSD Constanța, într-o informare făcută publică.

Citiți și: PSD, îngropat! Ciolacu aruncă prima lopată de pământ

Horoscop 25 februarie 2025 – Interacțiune pasională cu o persoană specială

0

BERBEC

Știi ce vrei și dacă ești hotărât acum, spune-i partenerului tău. Poate exista un dezechilibru între cheltuieli și venituri dar este o zi potrivită pentru a vă intensifica contactele profesionale.

 

TAUR

Problemele de natură financiară sunt un lucru ce aparțin trecut. Nu lăsa lucrurile pe jumătate făcute la locul de muncă. Dacă începeți o călătorie, luați toate măsurile de siguranță.

 

GEMENI

În partenerul tău, vei găsi multă înțelegere și pregătiți un plan pentru investițiile viitoare. La locul de muncă sunteți foarte abili. Bucurați-vă mai mult de timpul liber.

 

RAC

Dacă alții vor să pătrundă în relația ta, nu este indicat să îi ignori. Din păcate este ziua unei mari frământări în plan financiar. Ai toate avantajele și abilitățile necesare pentru a face față oricărei slujbe.

 

LEU

O vreme excelenta pentru cercetare, ce va ajuta sa progresati in cariera. Deveniti parca mai intelepti ca niciodata, iar colegii, prietenii, asociatii cauta sfatul vostru. Si pasiunea pentru o persoana primeste un mare impuls.

 

FECIOARA

Lasă gelozia nefondată față de partener, altfel vei regreta. Inițiativele dvs. financiare vor avea mare succes dar amintiți-vă că nu sunteți singuri … Dormiți mai mult pentru ca să aveți un tonus ridicat.

 

BALANTA

Iubește-te mai mult pe tine însuți și recâștigă-ți stima de sine. Azi se poate să ai o surpriză financiară plăcută. La serviciu, continuați cu proiectele de lucru deja începute. Nu abuzați de restaurantele fast-food.

 

SCORPION

În ceea ce privește dragostea, astăzi veți vedea totul în roz. Ai nevoie de venituri noi și de mai puține cheltuieli. Propunerile dvs. de locuri de muncă vor fi bine primite de colegi. Stresul este cauza disconfortului tău;

 

SAGETATOR

Fii atent la partenerul tău, ai nevoie de el. Cineva apropiat te va ajuta cu un împrumut care se va dovedi foarte util. La serviciu, concentrați-vă pentru a face treaba bine. Starea de sănătate este bună.

 

CAPRICORN

Starea proastă de spirit de zilele trecute va dispărea total. Nu cheltuiți banii aiurea, dar nici nu fiți atât de zgârciți. Folosiți-vă abilitățile de conducere la locul de muncă. Ești mult mai puternic decât crezi!

 

VARSATOR

Azi ai dorința de a trăi noi experiențe de dragoste. Trebuie să fii mai prudent cu cheltuielile dacă nu vrei să se epuizeze toți banii. Oricare ar fi profesia ta, vei străluci pentru creativitate și inovație.

 

PESTI

Dialogul cu partenerul dvs. va crea o atmosferă de încredere și astfel vei putea face față proiectelor tale de viitor. Acordați un împrumut unui prieten care v-a solicitat și cu alte ocazii. Sănătatea ta este pe primul loc.

Un stol de ciori a omorât un om la margine de București

Acu’ vreun ceas, taman așa. Au tăbărât ciorile pe un om la margine de București și l-au omorât, fără milă, croncănind asurzitor. Da, cerul s-a înegrit de ciori, s-a făcut umbră pe pământ, nu mai vedeai la un metru, bietul om n-a avut nici o șansă. Pretutindeni în România, de la un capăt la altul, croncănesc asurzitor și periculos sute de mii de ciori, milioane de ciori, incredibil și periculos de-a dreptul.

Ocupați cu altele, iohanisme, băsisme, georgisme, simionisme, șoșosisme, antonecisme, pontisme, cetepisme, cristoisme, alecsandrisme, ciolacocisme, lasconisme, soroșisme, trumpisme, și așa mai departe, poporanii din România nu iau seama la ce se petrece de fapt. În timp ce miliardarii duși cu pluta de pe planeta asta revigorează fascimul, salutând frenetic mulțimile digitale cu salutul morbid fascit, în timp ce săracii de pretutindeni își dau duhul rupți de foame, goi, huliți, în România se produc fenomene periculoase și stranii pe care ochiul obișnuit nu este exersat să le priceapă.

De la cutremurele ciudate din Valea Jiului la inexplicabilele cutremurături din zona Galați, de la luminile miraculoase care apar pe capul Sfinxului în Bucegi până la energiile fantomatice de pe Dealu’ Feleacului, de la bâzâitul misterios care se aude în diverse zone, precum Cucuteni, peste tot în România se întâmplă ceva nasol de tot, necercetat de simandicoșii academicieni români care sunt preocupați de căciulița somnoroasă de pe litera ‚a’. Și de legătura cimentată linvigstic extrem de savant dintre nici și o. Oricum o dai, România nu se preocupă de lucruri serioase și grave ci de ce de căcaturi au mai debitat Georgescu, Cristoiu, CTP, Pleșu, Băsescu, Lasconi, Ponta, Becali, Chireac, Alecsandrescu, Iohannis, Trump, Musk, Baba Vanga, Ursula von der Leyen, Piedone, Dughin, Antonescu, Nicușor Plicușor, mă rog, toată fauna momentul nostru cosmic, toată panoplia de guriști ridicoli și periculoși. Deci cum spuneam, acu’ vreun ceas, un stol de ciori a tăbărât pe un om la margine de București și l-a omorât în maximum două minute și-un pic. Inexplicabil. Terente Marțianul a fost singurul martor al acestei grozăvii, mi-a telefonat plângând în hohote, cu lacrimi din alea de-ale lui, marțiene, de culoare violet.

I-am dat întâlnire pe Calea Victoriei, la o cafenea, spre Novotel, să vedem ce și cum. Îi tremura vocea și hohotea în valuri, stai nițel omule, ține-ți firea. El, printre sughițuri, zice. Că ciorile l-au omorât pe bietul om câte ai clipi, că atunci când s-a dus la poliție, poliția l-a luat la mișto și i-a făcut vânt pe scări, că una, că alta. Eu mi-am dat cu presupusu’, s-a petrecut în zvâc genetic în specia ciorilor, acu’ că sunt cu milioanele în România. Au început să împânzească toate culturile agricole, se răhățesc pretutindeni, distrugând cu găinațul lor acid vopseaua de pe mașini, firele de telegraf și de înaltă tensiune, clădirile. Terente Marțianul se ia cu mâinile de cap, îmi zice, omule, să știi, ciorile vor să distrugă rasa umană, e clar, e o conspirație păsărească de mare anvergură. Să știi că e mâna venusienilor, zice, luminat, Terente Marțianul. Venusienii au modificat ciorile din punct de vedere genetic și acum urmează și alte atacuri mult mai periculoase. Eu mă uit la Terente Marțianul care vorbește precis în dodii și izbucnesc în râs.

El mă înjură cu năduf, așa, prietenește, râdem amândoi. Și, să vezi, chelnerița vine spre noi speriată, după ea un nor mare de ciori. Chelnerița fuge în cafenea, ciorile, în picaj nasol spre noi. Terente Marțianul se ridică precipitat, apucă scaunul de spătar și altoiește meserie vreo câteva ciori ucigându-le cu o violență de speriat, o cioară îl pocnește în țeasta lui marțiană cu ciocul ei de fier, eu apuc să-l trag pe Terente Marțianul în cafenea, la adăpost, chelnerița îl bandajează, draga de ea. Și, să vezi, vine poliția. Și poliția ne frige o amendă babană, nene, pentru că am încălcat normele europene și le-am dat ciorilor la moacă. Pricepi acum care e chestia cu România?!

Mega contract istoric în NBA. Cine semnează pe 345 de milioane?

0

La doar 25 de ani, Jaren Jackson Jr. are șansa de a semna cel mai valoros contract din cariera sa și, posibil, din istoria NBA. Starul defensiv al echipei Memphis Grizzlies ar putea beneficia de o prelungire de tip „supermax” pe cinci sezoane, în valoare de 345 de milioane de dolari, cu o singură condiție: să câștige din nou titlul de „Apărătorul Anului”.

Accidentarea gravă a lui Victor Wembanyama, care îl va ține departe de teren până la finalul sezonului, îi deschide larg ușa lui Jackson către un al doilea trofeu de cel mai bun apărător, consolidându-i totodată poziția în negocierile contractuale.

Un apărător de elită, cu impact uriaș

Jackson, desemnat „Apărătorul Anului” în 2023, rămâne un stâlp al defensivei Grizzlies, cu medii impresionante: 1,7 blocaje și 1,3 intercepții pe meci. Impactul său defensiv depășește însă simplele statistici, lucru evidențiat de un coeficient Defensive Win Shares (DWS) de 2,6 și un Defensive Box Plus/Minus (DBPM) de 1,0.

Deși are concurență serioasă din partea lui Evan Mobley (Cavaliers), Jackson pare favorit la trofeu. Câștigarea distincției i-ar garanta eligibilitatea pentru contractul „supermax”, oferind o oportunitate istorică atât pentru el, cât și pentru Grizzlies.

Dilema financiară a celor de la Memphis

Dacă Jackson va obține premiul, Memphis se va confrunta cu o alegere complicată. Cu Ja Morant deja pe un contract masiv, adăugarea unui salariu de aproape 69 de milioane de dolari anual pentru Jackson ar pune o presiune uriașă pe plafonul salarial al echipei.

Pentru context, fără premiul de „Apărătorul Anului”, Jackson ar putea semna o prelungire de „doar” 147 de milioane de dolari pe patru ani, o diferență semnificativă față de uriașul contract de 345 de milioane posibil prin „supermax”.

Acest tip de înțelegere specială permite echipelor să ofere salarii care depășesc limitele obișnuite ale plafonului salarial, dar cu condiții stricte: jucătorul trebuie să fi petrecut cel puțin șapte ani la aceeași echipă sau să fi fost desemnat MVP ori „Jucătorul defensiv al anului”. Luka Doncic, de exemplu, a ratat recent o astfel de oportunitate la Dallas Mavericks.

Are un tir de medalii câștigate și îl calcă în picioare pe Sinner

0

Jannik Sinner (23 de ani, locul 1 ATP) rămâne în centrul atenției după controversa privind dopajul, scandal care continuă să provoace reacții vehemente în lumea sportului. Deși a fost găsit vinovat, italianul a primit o suspendare blândă, suficient de lejeră încât să nu rateze participarea la turneele de Grand Slam.

Decizia WADA a fost aspru criticată de numeroși sportivi, care au comparat sancțiunea primită de Sinner cu o simplă suspendare aplicată unui fotbalist în pauza competițională, fără consecințe reale asupra carierei sale. În ciuda verdictului, liderul mondial va putea concura la ATP Roma și își va putea pregăti participarea la Roland Garros, spre nemulțumirea multora din circuit.

Ivana Spanovic critică vehement WADA: „O rușine pentru sport!”

Una dintre cele mai dure reacții a venit din partea atletei Ivana Spanovic (34 de ani), campioană mondială la săritura în lungime, care și-a exprimat indignarea față de modul în care a fost gestionată situația.

„Este incredibil! O bătaie de joc la adresa sportului. Cum poate o agenție anti-doping să fie atât de lipsită de scrupule? WADA ar trebui să protejeze integritatea competițiilor, dar prin astfel de decizii își bate joc de sportivii care luptă corect. Este o insultă la adresa tuturor celor care își dedică viața sportului curat”, a declarat Ivana pentru Sportal.rs.

Atleta sârbă a continuat să-și exprime nemulțumirea, subliniind că astfel de decizii subminează încrederea sportivilor în sistemul de justiție sportivă. „Cum putem avea încredere într-un sistem care pare să protejeze trișorii? Este o lovitură directă pentru toți cei care cred în fair-play și în spiritul sportului”, a mai adăugat Spanovic.

Ivana Spanovic, voce puternică în sportul curat

Ivana Spanovic este una dintre cele mai titrate atlete ale Serbiei, având un palmares impresionant. A câștigat titlul mondial la Budapesta în 2023, are un bronz olimpic cucerit la Rio în 2016 și numeroase medalii europene și mondiale. De-a lungul carierei, s-a remarcat nu doar prin performanțe, ci și prin pozițiile sale ferme împotriva dopajului, apărând valorile sportului curat.

Divizați și suciți: nemții nu vor avea guvernul de dreapta pentru care au votat

Germania este încă o țară divizată – cel puțin atunci când te uiți la harta sa electorală.

După alegerile federale din acest weekend, estul este colorat în albastrul Alternativei pentru Germania (AfD), partid de extremă dreaptă, în timp ce vestul este dominat de negrul Uniunii Creștin-Democrate (CDU), partid de centru-dreapta, cu pete verzi și roșii împrăștiate care arată unde Verzii și Partidul Social-Democrat (SPD) și-au menținut controlul de stânga asupra orașelor.

CDU a obținut cele mai bune rezultate, obținând 28,5 % din voturi, peste AfD(20%). Cu toate acestea, CDU nu ar trebui să sărbătorească, notează The Spectator. A înregistrat un scor de 33 % pe vremea când Angela Merkel era la conducere. A obține sub 30 % din voturi, în condițiile în care guvernul actual SDP-Verzi-FDP era atât de detestat, iar prezența la vot a atins un nivel record de 84 %, reprezintă într-adevăr o performanță sub așteptări pentru partid.

Adevărul este că liderul lor, Friedrich Merz, se află acum într-o poziție delicată. El va intra probabil într-o „mare coaliție” cu SPD. Dat fiind că BSW (stânga populistă) nu a reușit să atingă pragul de 5 % pentru a intra în parlament, este mai puțin probabil să fie nevoit să se asocieze și cu Verzii, într-o așa-numită coaliție „Kenya”, după steagul acestei țări (negru-roșu-verde)

Merz dorește impozite mai mici, dar știe că Germania are nevoie de creștere, așa că a declarat: „Sunt obișnuit să spun niciodată să nu spui niciodată în politică”. Având în vedere că Europa trebuie să se descurce singură în materie de apărare după discursul vicepreședintelui american JD Vance de la München, noul guvern german va trebui, de asemenea, să își deschidă portofelul.

SPD-ul lui Olaf Scholz și-a văzut cota de voturi scăzând la 16,4 %, pierzând o parte din alegători în favoarea unui Die Linke („Stânga”) recent întinerit. Doar 8 % dintre alegătorii din clasa muncitoare cred că SPD poate rezolva problemele țării.

Elefantul din cameră

Ultimul, dar nu cel din urmă, elefantul din cameră: AfD. A obținut cel mai bun rezultat din istoria sa, dublându-și cota de vot din 2021 și ajungând la 20 %. Totuși,  pare puțin să intre la guvernare. CDU a renunțat la ideea de a forma o coaliție cu AfD după ce a adoptat o moțiune anti-imigrație cu voturile AfD și a existat o reacție mediatică uriașă. Merz a subliniat că nu va mai colabora niciodată cu AfD. Deși, așa cum a spus Konrad Adenauer, părintele fondator al CDU, „Ce-mi pasă mie de discuțiile mele de ieri?

În cele din urmă, se pare că aproape orice fel de coaliție este posibilă – cu excepția guvernului de dreapta pentru care germanii au votat de fapt. Chiar dacă două partide de dreapta – CDU și AfD – au obținut 49% din voturi și majoritatea locurilor în Parlament, refuzul CDU de a se alătura unei coaliții cu AfD înseamnă că reformele importante vor fi imposibile.

O coaliție CDU cu două partide de stânga nu va reuși să reducă imigrația sau să îmbunătățească economia.Dacă Merz face o alianță cu AfD, se poate confrunta cu o cădere a întregii elite politice, inclusiv a propriului partid.

PSD, îngropat! Ciolacu aruncă prima lopată de pământ

Când citești avalanșa de inepții rostite de liderii politici de la București o singură întrebare îți vine în minte: e posibil ca acești oameni să gândească astfel? Într-un moment în care planeta fierbe și oala europeană aflată sub presiune mai are puțin și explodează, conducătorii noștri își dau coate și vor să ajungă primii la pupat moaștele lui Zelenski. Între timp, alții fac și desfac alianțe, împart teritorii, cer și pielea la negocieri, doar cele două Palate de la noi pun România și interesele ei pe ultimul loc, nu care cumva să interfereze cu ale U.E. și Ucrainei.

Partidul Social Democrat merge pe aceeași linie sesizată la ultimele rezultate ale alegerilor prezidențiale și parlamentare – a luat-o la vale, lucru confirmat și de recentele sondaje aruncate pe piață. Dacă e adevărat sau nu că AUR a trecut pe primul loc în preferințele românilor, nici nu mai contează, de vreme ce trendul se păstrează.

Și pare-se că va continua până când formațiunea ajunsă pe mâna unor ciolaci împiedicați o să dispară definitiv din peisajul politic.

Nu este o întâmplare nimic din ce se întâmplă. PSD a început săptămâna cu un nou scandal uriaș declanșat în ogradă – perchezițiile de la Constanța. Procurorii DNA au descins la prima oră a dimineții la 41 de adrese, iar ancheta vizează mai multe acte de corupție (dare și luare de mită, abuz în serviciu etc), cu numele liderului PSD Constanța, Ion Dumitrache, tot mai prezent în acest caz.

Dar să ne amintim și că pe finalul săptămânii trecute a „bubuit” scandalul de la Baza Kogălniceanu, în care apar nume grele, inclusiv cel al lui Mihai Daraban, șeful Camerei de Comerț și Industrie a României. Ancheta a fost declanșată de agenții FBI și ofițerii de investigație ai Pentagonului, care au în vedere mita dată într-un contract de 9 milioane de euro de alimentare cu combustibil a navelor de la baza NATO controlată de SUA. A fost dispusă urmărirea penală împotriva firmei S.C. Global Defense Logistics S.R.L. (șpagă de 200.000 de euro), așa că numele lui Daraban e următorul de pe „lista neagră” care va cădea.

Altceva merită urmărit, însă. Coincidență că s-a făcut desantul la malul mării la câteva zile distanță și într-un moment în care România trage la foc automat în noua conducere de la Casa Albă? Nu, fiindcă la București avem poate cea mai puternică și bine ancorată în sistem rețea soroșistă din Europa, în timp ce Administrația Trump i-a declarat război total manipulatorului numărul 1 de pe glob.

Cele două povești au implicații uriașe și nu sunt decât epilogul unui nou episod din serialul care are ca subiect îngroparea Partidului Social Democrat.

Premierul României, tot cu gândul la Ucraina

Marcel Ciolacu este depășit de situație. Când scandalul „Nordis” este urmat de un altul – americanii anchetează afacerile necurate de la Constanța, Portul și Baza Kogălniceanu -, liderul PSD este cu gândul …la Ucraina. El a vorbit la o ședință a Asociației Comunelor din România despre …starea și viitorul Ucrainei, ca și cum grija primarilor de la sate este fix asta, soarta lui Zelenski.

„Am spus-o și o să o mai spun, nu putem vorbi despre o pace durabilă fără implicarea SUA. Este normal să fie o poziționare între SUA și Europa, pentru că face parte dintr-un mecanism (…) Sunt două rezoluții propuse, una a SUA și una pe care o să o propună UE. România va trebui să susțină ambele rezoluții pentru că spun același lucru (…) Nu trebuie să alegem între Uniunea Europeană și SUA, este o greșeală imensă de abordare”.

Ce abordare comună a văzut premierul? Cum adică „spun același lucru”? Americanii insistă pentru pace, europenii vor război. Unde a văzut Ciolacu rezoluții identice?

Marcel de la Buzău poate fi un nume de lăutar care promite, iar piesa cu care s-ar consacra, negreșit, e una de jale, „Deschide gropare mormântul”. Ciolacu aruncă prima lopată de pământ peste ce a fost PSD… cândva cel mai mare și puternic partid din țară.

America ne ignoră total de când „Statul paralel”, varianta mioritică  a „Deep State-ului” din SUA, a anulat alegerile prezidențiale și, de câteva zile, ordinul dat este „Întoarceți armele împotriva lui Trump”. În noile condiții, pare că Washingtonul ne-a cam lăsat din brațe, iar dezintegrarea PSD este lovitura de baros pe care o pregătește Unchiul Sam.

Guvernul vrea să destructureze CNAIR. Liber la sabotarea infrastructurii rutiere

Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu” a transmis Guvernului că aplicarea măsurilor impuse de Legea nr.296/2023 va crea grave blocaje și deficiențe în îndeplinirea corespunzătoare și la parametri superiori a activității de administrare a drumurilor, precum și a activității de control specific în cadrul punctelor de trecere a frontierei. Astfel, se ajunge în situația în care, în scopul unor economii insignifiante, să fie sacrificată calitatea activității CNAIR, cu consecințe negative inclusiv asupra utilizatorilor rețelei de drumuri.

Comasarea secțiilor și reducerea funcțiilor de conducere, prevăzute în Legea 296/2023, ar destructura efectiv întreaga activitate a CNAIR, având în vedere complexitatea organizatorică și multitudinea de activități și responsabilități ale instituției, atrage atenția Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu”.

Mai mult, măsurile cerute de Guvern vor avea un impact direct asupra răspunderii civile și penale, atât a persoanei juridice, cât și a salariaților CNAIR. ”Siguranța participanților la traficul rutier nu poate fi atinsă decât prin asigurarea unei stări tehnice corespunzătoare a drumului și a elementelor sale constitutive și printr-o capacitate reală, eficientă și neîntreruptă de intervenție în scopul prevenirii și înlăturării imediate a tuturor factorilor de pericol previzibili sau imprevizibili. Orice dezechilibru organizatoric poate avea consecințe juridice nedorite, grave sau chiar tragice, nu numai pentru utilizatorii rețelei de drumuri naționale, ci și pentru salariații CNAIR și, implicit, chiar pentru interesele financiare ale companiei. O decizie de natura alterării componentei profesionale și manageriale din cadrul algoritmului de administrare a rețelei de drumuri naționale va provoca un vid de autoritate și valoare profesională, ce va genera prejudicii insurmontabile activității CNAIR, dar și efecte catastrofale asupra siguranței rutiere”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Drumarilor ”Elie Radu”.

Angajații, târâți în instanță

Pe rolul instanțelor de judecată au fost și sunt multe dosare penale și/sau civile urmare a solicitării de atragere răspundere penală și/sau civilă, iar numărul acestora ar putea crește considerabil în cazul eliminării funcțiilor de conducere la nivel local, semnalează sindicaliștii de la CNAIR. Aceștia atrag atenția că, din cauza răspândirii teritoriale a subunităților, orice comasare a funcțiilor de conducere este imposibilă, raportat la numărul de km de drum care poate fi gestionat în mod normal și eficient de fiecare subunitate.

În ceea se privește activitatea districtelor, aceasta se modifică zilnic, în funcție de evenimentele apărute: intervenții accidente, completări semnalizări/parapete în urma accidentelor, precipitații abundente, deszăpezire sau calamități, devenind imposibil să respecte normele de securitate și sănătate la locul de muncă prin eliminarea personalului responsabil care să prezinte la punctul de lucru tematicile aferente fiecărei activități, mai spun sindicaliștii.

”Prin aplicarea Legii nr.296/2023, ar rezulta un cost mult mai ridicat cu deplasarea personalului dintr-un punct de lucru la celălalt și implicit pierderea inutilă a timpului de lucru. Un alt impediment care s-ar crea în desfășurarea activității ar fi eliminarea factorilor de decizie, practic se elimină responsabilitatea, ceea ce ar atrage sancțiuni de la alte instituții (IGPR, ISU, ISC, ITM) sau despăgubiri pentru persoane fizice sau juridice”, se precizează în comunicatul Sindicatului Drumarilor ”Elie Radu”.

Se blochează activitatea

Potrivit sindicaliștilor, numărul de salariați prevăzut în Bugetul de venituri și cheltuieli al CNAIR pentru anul 2023 a fost de 7.867. La data de 30.09.2023, compania avea însă doar 7.158 salariați, ceea ce înseamnă deja un deficit de personal de 709 salariati. În anul 2024, s-au predat noi sectoare de drum, astfel că deficitul de personal a crescut îngrijorător, fapt care ar putea conduce la incapacitatea CNAIR de a-și îndeplini toate obligațiile legale, normative sau contractuale pe care le are. ”Astfel, aplicarea prevederilor Legii nr. 296/2023 din acest punct de vedere ar conduce la un blocaj pe anumite  zone de activitate, fiind afectată activitatea CNAIR prin blocarea posturilor necesare desfășurării activității”, se mai arată în comunicatul Sindicatului Drumarilor ”Elie Radu”.

Misiune de urgență la Washington: va reuși Macron să-l îndepărteze pe Trump de Putin?

În fața „amenințării ruse” și pentru a garanta o „pace durabilă” în Ucraina, Emmanuel Macron îi va prezenta lui Donald Trump „propuneri de acțiune”, după ce liderul de la Casa Albă a provocat un cutremur anunțând că vrea să negocieze doar cu Vladimir Putin.

La trei ani după ultima întâlnire a lui Macron cu Putin, la 7 februarie 2022,  într-o încercare zadarnică de a-l descuraja de la orice ofensivă, vizita președintelui francez are din nou toate caracteristicile unei misiuni de urgență.

Trump l-a denigrat pe Volodimir Zelenski, iar o pace negociată cu Putin  este văzută de europeni drept o capitulare pentru Kiev. Mai mult, va încuraja Rusia să dea noi lovituri de forță în țările vecine, inclusiv în statele membre ale UE, într-un moment în care Statele Unite încep să se dezangajeze.

Important, notează AFP, Macron vorbește  în numele europenilor, fie că sunt membri ai UE sau NATO, după ce a purtat discuții cu aproape toți liderii lor, inclusiv cu premierul ungar pro-rus Viktor Orban, în cursul săptămânii trecute.

Aceasta înseamnă „continuarea susținerii Ucrainei, oferindu-i sprijinul militar necesar, respectându-i suveranitatea” și asigurându-se că „interesele europene sunt pe deplin luate în considerare”,  a explicat un consilier de la Palatul Elysee.

Londra și Parisul lucrează la desfășurarea unei forțe europene în Ucraina, după încheierea unui acord de pace, pentru a descuraja Rusia să atace din nou țara. „Ideea este de a desfășura soldați în linia a doua, nu pe linia frontului. Ar putea fi combinată cu o operațiune multinațională formată din  contingente non-europene”, spune o sursă franceză apropiată discuțiilor.

Macron s-a consultat și cu premierul britanic Keir Starmer –  așteptat și el joi la Washington. Îi vor cere lui Trump să ofere „garanții solide de securitate” pentru forțele desfășurate, chiar și fără soldați americani pe teren: sprijin logistic, informații și un angajament de a riposta în cazul unui atac rusesc.

Europenii se vor angaja să își majoreze cheltuielile de apărare, pe care Trump dorește să le vadă la 5% din PIB de la 2% în prezent, considerând că Statele Unite nu mai trebuie să suporte povara securității continentului.

Pentru moment, administrația Trump pare de acord cu Moscova: este „nerealist” ca Ucraina să recupereze teritoriile cucerite de Rusia sau să adere la NATO.

Mafia Dunării. Statul, complice într-unul dintre cele mai mari jafuri din istorie

Administrația Fluvială Dunărea de Jos a fost la un pas de a fi jefuită pentru a doua oară în istoria existenței sale. Cu complicitatea Consiliului Concurenței, care a făcut presiuni pentru înjumătățirea tarifelor de navigație, administrația a fost băgată intenționat pe pierderi în 2024, tocmai pentru a avea pretext să-i ia flota modernizată și să o dea privaților și clientelei de partid, așa cum s-a întâmplat în anii 1995-1996. Mafia porturilor Dunării cu interese austriece amenință însă să acapareze controlul navigației.

deseuri pe dunareProfitând că directorul general al RA-Administrația Fluvială Dunărea de Jos (AFDJ) Galați a avut o problemă de sănătate, Consiliul Concurenței, în complicitate cu conducerea Ministerului Transporturilor, a înjumătățit tarifele de navigație pe Dunăre, astfel că, în 2024, administrația a fost în deficit. Deficitul, deși era o premieră, a ridicat mingea la fileul hienelor politice, care au sărit să hăcuiască din nou AFDJ și să o jefuiască așa cum au făcut-o în anii 1995-1996.

”AFDJ a mai fost hăcuit, prin hotărâri de guvern, prin care s-au externalizat activitățile de salvare și dragare și s-au înființat 3 societăți comerciale, care au luat patrimoniul AFDJ, de care ulterior s-a ales praful. AFDJ-ul a avut atunci 3 nave de dragaj, care au ajuns la 3 firme clientelă de partid, a avut macarale plutitoare, care ieșiseră din reparații capitale, cu motoare auxiliare conservate, cu cazarmament nou la bord, care au fost date pe 2 lei clientelei de partid. Am făcut în 2012 o plângere penală împotriva conducerii AFDJ, a celor numiți politic, către Codruța Kovesi și către instituția prezidențială condusă de Băsescu atunci, dar nici până azi nu s-a luat nicio măsură”, ne-a declarat Ștefan Frunză, vicepreședintele Federației Sindicale Trans-Conex, a lucrătorilor portuari, și președinte al Sindicatului „Farul” de la AFDJ. Culmea este că, după externalizarea activităților și înființarea celor 3 societăți, AFDJ a rămas cu aceleași atribuții, dar fără nave. Deci AFDJ plătea pentru aceste activități, cum ar fi dragarea, pentru că nu mai avea nave.

Mai cu perdea, băieți, mai cu perdea!

Socoteala de acasă a combinatorilor nu s-a potrivit cu cea din târg. Astfel că toate încercările de a separa activitatea comercială de cea administrativă a AFDJ s-au lovit de Convenția de la Belgrad, care interzice o asemenea mânărie, mai ales că este în joc siguranța canalelor navigabile. În ultimii 3 ani, AFDJ a fost pe plus, cu 45 milioane lei pe an, pe care statul i-a luat, până când Consiliul Concurenței a făcut presiuni la Ministerul Transporturilor să reducă la jumătate tarifele, ne spun sindicaliștii. Și asta deși, prin convenție internațională, tarifele de navigație la Dunăre sunt egale cu cele pentru Canalul Suez.

”Dar fără o justificare economică, fără nimic, ei le-au diminuat. A fost doar interesul de a face o subvenționare mascată a firmelor private și de a duce în gaură AFDJ, ca să poată fi privatizat, pentru interesele austriecilor și ungurilor. Nu poți să privatizezi activitatea AFDJ, pentru că îți pui în cap toți ceilalți 10 membri semnatari ai Convenției de la Belgrad. Le-am spus autorităților că AFDJ nu este influențat de piața economică a României, ci are clar obligația care îi revine din Convenția internațională să asigure canalul navigabil. Influența este doar a naturii, dacă e secetă, trebuie să dragheze, dacă e gheață, trebuie să spargă, dacă se schimbă forma canalului navigabil, trebuie să mute semnalizarea navigației. Dacă s-ar privatiza activitatea comercială, am fi la mâna oricărui agent economic, a intereselor altora și oricând se poate bloca șenalul navigabil. În afară de faptul că ei vor încasa toate tarifele de navigație și de pilotaj”, ne-a precizat Ștefan Frunză, vicepreședintele Federației Sindicale Trans-Conex.

Interese mari

Potrivit liderului de sindicat Ștefan Frunză, fiul președintelui Austriei vrea să dezvolte pe zona liberă un hub comercial cu mărfuri containerizate.

”Și asta cu complicitatea președintelui Consiliului Județean Tulcea, al cărui fin a fost numit președinte al Consiliului de Administrație la Administrația Zona Liberă Sulina, un SRL al Consiliului Județean, pentru că au acolo proprietăți, restaurante, sunt mai multe interese. Și acolo oricând îți poate bloca navigația, pentru că deschiderea șenalului este de doar 60 metri. Dacă el a venit cu niște barje și cu niște nave mari, a blocat totul. Chiar dacă nu ar prelua controlul la gurile Dunării, tot poate să blocheze șenalul navigabil. Dacă se preia controlul în zona liberă Sulina, s-a terminat. Deja sunt făcuți pașii, e hotărâre a Consiliului Județean Tulcea, cu concesionare. Când am fost acum cu protestul, am văzut la Sulina că deja un început să spargă cu picamerul, să dărâme cheuri pe acolo.  Dacă își aduce o navă mare, nu mai urcă și nu mai coboară nicio navă pe Dunăre și, implicit, va controla cine intră și cine iese pe gurile Dunării”, ne-a mai declarat Ștefan Frunză.

Comoara de la AFDJ

AFDJ, pe proiecte europene, cu 50% finanțare de la bugetul de stat, a adus nave noi, moderne, și ar fi mană cerească să externalizeze statul român, printr-un S.A. și după aceea să ajungă în mâinile altora, așa cum s-a întâmplat cu celelalte 3 societăți. E calea bătută, băieții știu și vor să aplice același scenariu.

”Le-am arătat tuturor factorilor de decizie că nu există varianta divizării noastre și nici nu ne pot transforma în SA sau în SRL, pentru că ar trebui să ceară aviz și de la ceilalți semnatari ai Convenției de la Belgrad. Dunărea este în regim internațional, nu o poate nimeni transforma în altceva. Nu poți trece nici cu blindatele peste mine. Au vrut să micșoreze și mai mult tarifele, dar m-am luptat cu ei și am reușit să revin, pentru 2025, la tarifele de dinainte și chiar puțin mai mari. Atâta timp cât sunt câine de pază aici și mai sunt și un bun român, cu un copil care deja este cetățean al altei țări, pentru că în țara asta copiii buni nu au loc, nu vor reuși să distrugă AFDJ. Și nu pentru mine, că eu pot să mă duc să profesez ca profesor universitar sau să lucrez pe un proiect și să câștig bani cât vreau, dar este vorba de a păstra ce ne-au dat înaintașii noștri și să lăsăm și noi urmașilor noștri”, ne-a spus Angela Ivan, directorul general al AFDJ.

America, salvatoarea economiei Rusiei

Economia supraîncălzită a Rusiei este pe punctul de a se răci serios, pe măsură ce stimulentele fiscale uriașe, ratele dobânzilor în creștere, inflația încăpățânată și sancțiunile occidentale își fac efectul. Totuși, după trei ani de război, Washingtonul ar putea să fi aruncat Moscovei un colac de salvare.

Donald Trump vrea încheierea rapidă a unui acord care să oprească războiul din Ucraina, alarmând aliații europeni ai SUA prin faptul că i-a lăsat pe aceștia și Ucraina în afara discuțiilor inițiale cu Rusia și învinuind Kievul pentru invazia Rusiei din 2022, cadouri politice pentru Moscova, ce ar aduce și beneficii economice puternice, scrie Reuters.

Acțiunile Washingtonului vin în contextul în care Moscova se confruntă cu două opțiuni nedorite, potrivit lui Oleg Viughin, fost vicepreședinte al băncii centrale ruse.

Poate fie să oprească umflarea cheltuielilor militare, fie să le mențină și să plătească prețul cu ani de creștere lentă, inflație ridicată și scăderea nivelului de trai, toate acestea implicând riscuri.

„Din motive economice, Rusia este interesată să negocieze un sfârșit diplomatic al conflictului”

„Din motive economice, Rusia este interesată să negocieze un sfârșit diplomatic al conflictului”, subliniază Viughin. „Va evita creșterea în continuare a redistribuirii resurselor limitate în scopuri neproductive. Este singura modalitate de a evita stagflația”.

Deși este puțin probabil ca Rusia să reducă rapid cheltuielile pentru apărare, care reprezintă aproximativ o treime din toate cheltuielile bugetare, perspectiva unui acord ar trebui să atenueze alte presiuni economice, ar putea reduce sancțiunile și, în cele din urmă, întoarcerea firmelor occidentale.

„Rușii vor fi reticenți în a opri peste noapte cheltuielile pentru producția de armament, de teamă să nu provoace o recesiune și pentru că trebuie să refacă armata”, a declarat Alexander Koliandr, cercetător la Centrul pentru analiza politicilor europene (CEPA). „Dar dacă unii soldați ar pleca, va scădea presiunea de pe piața muncii.”

Recrutarea și emigrarea legate de război au provocat  o lipsă generalizată de forță de muncă, ducând șomajul în Rusia la un nivel record de 2,3%.

Piețele rusești au primit deja un impuls. Vineri, rubla a crescut până la un maxim de aproape șase luni față de dolar, susținută de perspectivele de reducere a sancțiunilor.

Economia Rusiei s-a întărit puternic de la o mică contracție în 2022, dar autoritățile se așteaptă ca o creștere de 4,1% din 2024 să încetinească la aproximativ 1-2% în acest an, iar banca centrală nu vede încă motive durabile pentru a reduce ratele.

Pentru lucrătorii din sectoarele legate de armată, stimulentele fiscale au crescut brusc salariile, în timp ce alții din sectoarele civile sunt afectați de  scumpirea produselor de bază și costurilor de împrumut.

Prețurile scăzute ale petrolului, constrângerile bugetare și datoriile corporative se numără printre principalele riscuri economice cu care se confruntă Rusia.

Halucinant! Îndulcitorii artificiali cresc nivelul de insulină și provoacă boli cardiace

Cercetătorii de la Institutul Karolinska din Suedia au avertizat că îndulcitorul artificial aspartam declanșează niveluri crescute de insulină care, la rândul lor, contribuie la ateroscleroză, formarea plăcii grase în artere. Această acumulare poate duce la niveluri mai mari de inflamație, un factor cunoscut care contribuie la creșterea riscului de atacuri de cord și accident vascular cerebral în timp. Culmea este că studiul a fost efectuat pe șoareci, ceea ce pune mari semne de întrebare în privința aprobării inițiale a acestui tip de îndulcitor.

Un studiu publicat în sciencedirect.com – Cell Metabolism și realizat de cercetători de la Institutul Karolinska din Suedia a relevat că îndulcitorul aspartam agravează ateroscleroza prin inflamația declanșată de insulină. Astfel, cercetătorii au constatat că, la un consum de 0,15% aspartam (APM), a crescut semnificativ secreția de insulină la șoareci și maimuțe.

”Vagotomia subdiafragmatică bilaterală (SDV) a eliminat nivelurile de insulină din sânge crescute de APM, demonstrând rolurile cruciale ale activării parasimpatice în reglarea secreției de insulină. Hrănirea neîncetată APM a șoarecilor ApoE-/- a agravat formarea și creșterea plăcii aterosclerotice printr-un mecanism dependent de insulin”, se arată în studiu. Înlocuitorul de zahăr utilizat pe scară largă, care se găsește în băuturile dietetice, guma de mestecat și iaurtul cu conținut scăzut de zahăr, poate crește nivelul de insulină, potențial crescând riscul pe termen lung de probleme cardiace. „Îndulcitorii artificiali au pătruns în aproape toate tipurile de alimente, așa că trebuie să cunoaștem impactul pe termen lung asupra sănătății”, a declarat autorul principal Yihai Cao, care studiază bolile cronice legate de tulburările vaselor de sânge la Institutul Karolinska din Suedia, citat de Epoch Health.

Mai toxic decât zahărul

Îndulcitorii artificiali (ASW), cunoscuți și sub denumirea de îndulcitori nenutritivi (NNS), ca alternative la zahărul caloric, sunt foarte apreciați de consumatori. Aspartamul (APM), ca unul dintre îndulcitorii utilizați în mod obișnuit, este de aproximativ 200 de ori mai dulce decât zaharoza, iar valoarea sa calorică în alimente și băuturi adăugate este aproape zero. Conform FDA, aportul zilnic maxim recomandat de APM este de 40 mg/kg greutate corporală în Europa și 50 mg/kg greutate corporală în Statele Unite ale Americii. Nivelurile recomandate de autoritățile FDA și sunt asociate cu diverse complicații de sănătate. Conform rapoartelor publicate, APM a fost asociată cu diverse boli, inclusiv obezitate, diabet zaharat de tip 2 (T2DM), cancer, boli cardiovasculare (CVD), alergii, tulburări neurologice și tulburări de comportament, tocmai de aceea consecințele consumului pe termen lung justifică o investigație mai aprofundată, spun cercetătorii din Suedia.

Substanța păcălește organismul

Aspartamul, de 200 de ori mai dulce decât zahărul, „păcălește” organismul să elibereze insulin, activând receptorii de gust dulce din gură și intestin, semnalând pancreasului să se pregătească pentru zahăr, chiar dacă nu sunt prezente calorii sau glucoză, ceea ce duce la o mică creștere a insulinei în ciuda lipsei de creștere a zahărului din sânge. În esență, organismul reacționează la dulceață ca și cum ar fi zahăr adevărat, chiar dacă nu este. Cercetătorii au observant că nivelurile ridicate de insulină la șoareci au dus la acumularea de plăci grase în arterele lor, sugerând că insulina poate fi legătura dintre aspartam și problemele cardiace. Totodată, studiul a identificat un semnal imunitar numit CX3CL1, care este activat atunci când insulina este eliberată și este asociat cu inflamația vaselor de sânge.