Când elitele României respiră aerul rarefiat de la Palatul Cotroceni, oxigenul suveranismului pare să devină toxic. Nu trece mult până când „populiștii” sunt diagnosticați clinic, iar Donald Trump e tratat ca o gripă ideologică ce trebuie stârpită cu pastile de superioritate morală livrate de la Bruxelles, nu de la urne. Cam ăștia sunt conducătorii noștri de azi – un elitism leșinat care are fobie și panică de Casa Albă!
Radu Burnete, consilierul președintelui Nicușor Dan, este exemplul ideal al acestei specii noi de birocrat cu batic ideologic european și oftat post-liberal. Burnete nu doar că nu dă doi bani pe conservatorismul american, dar pare să creadă că Trump și J.D. Vance sunt niște viruși plutocratici care au infectat ADN-ul sacru al SUA. Cine nu e „dazed and confused” de atâta aroganță pseudo-rațională, riscă să râdă în hohote.
Burnete, ateu declarat, fost ceva PR pe la „Concordia” (adică în laboratorul în care se ambalează cu grijă interesele multinaționalelor), deplânge faptul că „Trump riscă să arunce lumea într-o «race to the bottom»”. Mai rămânea să-l acuze că tulbură chakrele UE. Se vede treaba că la Cotroceni, între două cafele și un raport despre biodiversitate, s-a citit mai mult Yuval Noah Harari decât Tocqueville.
Omul e sincer tulburat: cum să ajungă niște «rednecks» cu batic MAGA să decidă soarta Americii?! Cum îndrăznește Vance, un om crescut în sărăcie și muncind pentru tot ce are, să deschidă gura împotriva „Sistemului” care i-a dat, vorba elitelor, „șansa să tacă”?
Pentru Burnete, Trump e un fel de Golem ieșit din subsolul frustrărilor sociale, „narcisist distructiv” care „aruncă lumea într-o spirală a iresponsabilității geopolitice”. Nu lipsește nici Soros din peisaj – dar zugrăvit în victimă inocentă, nu păpușar globalist, cum s-a consacrat. Pentru fostul aghiotant al lui Dan Șucu și gașca lui de gânditori în stil Davos, orice critic al establishmentului e automat un „conspiraționist periculos” care vrea să ardă normele internaționale pe altarul fake news-ului.
Cum se face că, într-un moment în care Trump este susținut de mai bine de jumătate din populația de 350 de milioane a Americii, iar pe Vance mulți îl consideră una dintre cele mai articulate voci conservatoare, România instituțională a ales să țină partea exact celor care pierd contactul cu realitatea la fiecare scrutin? De ce o țară așezată pe flancul estic al NATO, care are toate motivele să sprijine o Americă fermă, conservatoare și suveranistă, se lipește de elitele care își bagă capul în nisip ori de câte ori China sau Rusia se apropie de prag?
Se impune să facem o observație dureroasă, dar necesară: România oficială trăiește cu iluzia că, dacă îmbrățișează mai tare birocrația europeană și își varsă disprețul asupra „populiștilor americani”, va primi vreodată un loc la masa deciziilor. Realitatea? Bucureștiul este chemat doar când e nevoie de carne de tun sau de prezență simbolică, să iasă la număr și să dea bine în poze. În rest, are o singură misiune – să aprobe în tăcere!
Consilierul lui Nicușor Dan meditează așa cum l-a învățat „guru” Șucu – „Să ne păstrăm calmul. Să sprijinim Uniunea Europeană”. Adică, să stăm drepți și să nu mișcăm în front, în timp ce lumea reală o ia razna și alegătorii din Vest se regrupează în jurul valorilor tradiționale!
Din păcate, Radu Burnete nu este singur în acest balet al aroganței progresiste care a infestat instituțiile-cheie ale statului român. Nu, domnule! Avem o întreagă orchestră, o simfonie antiamericană interpretată pe scena națională a guvernării de figuri care par să fi fost recrutate direct din redacțiile de opinie frustrată, nu din școala diplomației.
O avem, spre exemplu, pe Ioana Ene Dogioiu, devenită – incredibil, dar perfect explicabil într-o țară condusă de esteți ai aroganței – purtător de cuvânt al Guvernului Bolojan. În februarie, domnia sa, cu o grație lexicală demnă de un talk-show de cartier, i-a numit pe Donald Trump și J.D. Vance „doi cimpanzei, doi golani”. Cimpanzei. Golani. Așa îi vede ea pe șefii Statelor Unite ale Americii, partenerul strategic al României. Ăsta nu e doar un derapaj de limbaj, e o bombă diplomatică cu ceas, aruncată din Palatul Victoria fix în direcția Washingtonului, cu gps setat pe Casa Albă!
Și n-a fost o glumă, nici vreun cont fals. A fost o opinie exprimată public, asumată și neștearsă. Când purtătorul de cuvânt al Guvernului României se referă la președintele SUA ca la un „golan”, ai, Houston, a very real problem! Poți să te împachetezi în toate steagurile NATO și UE, că oricum ai devenit neserios în fața singurului partener care contează militar și strategic în regiune.
Următoarele rânduri sunt pentru cine spune „E doar o jurnalistă reciclată, n-a înțeles ce înseamnă funcția”… Să urcăm un etaj, până la Ministerul Afacerilor Externe. Acolo, noul ministru, Oana Țoiu, a ținut să ne liniștească: nici ea nu are mare respect pentru conducerea actuală a Americii. Pe rețeaua X, Țoiu scria cu patos că „Zelenski nu va ceda în fața tacticilor grosolane și lipsite de respect ale lui Trump și Vance”. Ba, mai mult, își încheia apoteotic mesajul cu referiri dramatice la „otrăvirea soției” și „OMUL care nu a cedat”! Sigur, România poate rămâne un partener serios al Americii – dar doar în măsura în care șefa diplomației nu e online.
Această retorică nu este doar rușinoasă, e și periculoasă. Trăim într-un context în care Europa de Est se află pe graniță cu un război de uzură, iar SUA sunt pilonul central al securității noastre. În loc să cultivăm o relație inteligentă, pragmatică și loială cu America, ne permitem să-i insultăm conducerea folosind termeni care, în orice altă țară, ar duce direct la demisii.
Nu-i nevoie să fii pro-Trump ca să realizezi enormitatea situației. Poți fi neutru, critic, sceptic. Dar să pui într-o funcție publică pe unii care au torpilat relația cu cel mai important aliat strategic al României este o iresponsabilitate gravă. Una care ar trebui tratată ca atare, prin măsuri ferme, nu prin aplauze din redacții și reacții „inspirate” în reality-show-uri de genul „Acces direct”!
Cu o diplomație condusă de frustrați ideologici și un premier care lasă nelămurite asemenea derapaje publice, România riscă să devină un partener neserios. Dacă mâine, la Casa Albă, cineva întoarce dosarul parteneriatului strategic cu România și găsește acolo texte despre „cimpanzei” și „golani”, nu va întreba ce gândesc românii, ci ce au fumat politicienii de la București.
Din păcate, ne jucăm cu focul și o facem cu superioritate, sarcasm și ignoranță. Într-o lume în care alianțele contează mai mult ca oricând, noi cultivăm stilul „progresism de salon” și aruncăm cu invective spre partenerul care ne-a fost cel mai de încredere aliat.
Conducătorii de azi sunt doar niște funcționari cu păreri prea mari despre sine și înțelegeri prea mici despre lumea în care trăiesc.
