Secolul XX a marcat ascensiunea definitivă a Statelor Unite ca hegemon global, moștenind mantaua puterii de la o Europă sfâșiată de al Doilea Război Mondial. Această perioadă, adesea numită Pax Americana, a fost martora dominației americane în aproape toate domeniile – militar, economic, tehnologic și cultural. Instituții precum Națiunile Unite, Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Mondială au fost modelate sub conducerea SUA, impunând o ordine internațională liberală menită să asigure stabilitatea și prosperitatea sub îndrumarea americană.

Cu toate acestea, secolul XXI spune o poveste diferită. În timp ce Statele Unite se luptă cu polarizarea internă, provocările economice și excesele strategice, China a ajuns în liniște – nu chiar atât de liniște – la proeminență globală. În doar patru decenii, China s-a transformat dintr-o societate în mare parte agrară în a doua cea mai mare economie a lumii. Unele previziuni sugerează chiar că va depăși SUA în ceea ce privește PIB-ul nominal în următorul deceniu. Dezbaterea nu mai este dacă China este în ascensiune, ci dacă America se poate adapta la o lume în care nu mai este singura superputere. Hai să ne amintim cum a fost primul șoc al Chinei pentru americani. Între 1999 și 2007 China a răsturnat economia SUA, contribuind la eliminarea a aproape un sfert din toate locurile de muncă din industria prelucrătoare din Americii.  Cunoscut sub numele de ”Șocul Chinei”, acesta a fost determinat de un proces singular – tranziția Chinei de la sfârșitul anilor 1970 de la planificarea centralizată maoistă la o economie de piață, care a mutat rapid forța de muncă și capitalul țării de la fermele rurale colective la fabricile urbane capitaliste.

Valuri de bunuri ieftine din China au dărâmat fundațiile economice ale locurilor în care industria prelucrătoare era principalul sector pe continentul american. Douăzeci de ani mai târziu, acei lucrători nu și-au revenit după pierderile de locuri de muncă. Deși astfel de locuri de muncă se dezvoltă din nou, majoritatea creșterilor de locuri de muncă se află în industriile cu salarii mici. O poveste similară s-a desfășurat simultan în zeci de industrii cu utilizare intensivă a forței de muncă: textile, jucării, articole sportive, electronice, materiale plastice și piese auto. Totuși, odată ce tranziția Chinei de la Mao la industria prelucrătoare a fost finalizată, undeva în jurul anului 2015, șocul a încetat să se acumuleze. De atunci, ocuparea forței de muncă în industria prelucrătoare din SUA și-a revenit, crescând sub președintele Barack Obama, președintele Trump în primul său mandat și sub președintele Biden. Așadar, v-ați putea întreba, de ce mai vorbim despre șocul Chinei? Ne-am dori să nu vorbim dar se pare că urmează faza a doua, adică ”Șocul Chine 2.0”.

Șocul Chinei 1.0 era destinat să scadă atunci când China va rămâne fără forță de muncă ieftină, așa cum s-a întâmplat acum. Salariile chinezilor de pe malul Marii Chinei de Est sunt similare cu cele ale europenilor. Creșterea forței de muncă este deja în urma celei din Vietnam în industrii precum îmbrăcămintea și mobila (de bază-bucătarii și dormitoare). Dar, spre deosebire de Statele Unite, China nu privește înapoi și nu își deplânge pierderea priceperii în producție. Se concentrează în schimb pe tehnologiile cheie ale secolului XXI. Contrar unei strategii construite pe forță de muncă ieftină, șocul Chinei 2.0 va dura atâta timp cât China va avea resursele, răbdarea și disciplina necesare pentru a concura cu înverșunare marile puteri economice. Se estimează că forța de muncă din industria prelucrătoare a Chinei depășește cu mult 100 de milioane, comparativ cu cele 13 milioane ale Americii. Este aproape iluzoriu să crezi că Statele Unite pot – sau ar trebui chiar să vrea – să concureze cu China atât în domeniul semiconductorilor, cât și în cel al adidașilor de tenis. Și dacă vă îndoiți de capacitatea sau determinarea Chinei, dovezile nu sunt de partea dumneavoastră.

Potrivit Institutului Australian de Politici Strategice, un grup de experți independent finanțat parțial de Departamentul Apărării din Australia, Statele Unite au condus China în 60 din 64 de tehnologii de frontieră, cum ar fi inteligența artificială și criptografia, din 2003 până în 2007, în timp ce China a condus Statele Unite în doar trei. În cel mai recent raport, care acoperă perioada 2019-2023, clasamentele au fost inversate. China a fost lider în 57 din 64 de tehnologii cheie, iar Statele Unite au deținut conducerea doar în șapte. Care a fost răspunsul Americii? În mare parte, tarife: tarife pentru orice, peste tot și toate, și deodată. Aceasta ar fi fost o strategie lipsită de strălucire pentru a lupta împotriva războiului comercial pe care America l-a pierdut acum 20 de ani. Pe traiectoria actuală, SUA ar putea să obțină acele locuri de muncă producând adidași de tenis. Și dacă se merge mai  departe, America ar putea asambla iPhone-uri în Texas până în 2030, o muncă atât de plictisitoare și prost plătită.

În centrul provocării Chinei, la adresa supremației americane, se află controlul asupra lanțurilor de aprovizionare critice – în special asupra elementelor de pământuri rare (REE). Aceste minerale, esențiale pentru electronică, energie verde și aplicații militare, sunt extrase și procesate în mod covârșitor în China. Conform Studiului Geologic al SUA (2023), China a reprezentat peste 70% din producția globală de pământuri rare, cu un aproape monopol asupra capacității de rafinare. Acest control oferă Beijingului o pârghie strategică în perioadele de tensiune geopolitică. China a dus această pârghie mai departe printr-o strategie de „decuplare selectivă”. Spre deosebire de presiunea ideologică a Occidentului pentru dezangajare, Beijingul abordează decuplarea cu o precizie chirurgicală: reducând dependențele acolo unde există vulnerabilități, întărindu-și în același timp controlul asupra sectoarelor în care poate domina. Rezultatul este o nouă formă de ”realism geoeconomic”, în care China poate transforma interdependența într-o armă, construind în același timp o ”economie fortăreață” capabilă să reziste șocurilor externe. Până în 2024, China își extinsese deja controlul asupra altor domenii esențiale – de la producția de panouri solare la baterii pentru vehicule electrice (EV) la rafinarea mineralelor critice. În schimb, încercările americane de a reloca producția sau de a diversifica lanțurile de aprovizionare s-au confruntat cu blocaje politice și costuri ridicate. De exemplu, eforturile de a stimula producția internă de semiconductori prin intermediul Legii CHIPS au fost lente, doar o fracțiune din investițiile promise fiind operaționale la începutul anului 2025.  Esențială pentru viziunea Chinei asupra leadershipului global este politica industrială ambițioasă cunoscută sub numele de Fabricat în China 2025. Vă mai aduceți aminte că și prim-ministrul Năstase a încercat varianta cu Fabricat în România.

Lansat în 2015, programul chinez își propune să ridice China în rândul super puternicilor de înaltă tehnologie, vizând zece sectoare strategice – inclusiv robotică, industria aerospațială, biotehnologie și IT de generație următoare. Spre deosebire de capitalismul ”laissez-faire” din SUA, modelul condus de stat al Chinei canalizează miliarde de dolari în subvenții, cercetare și parteneriate pentru a accelera descoperirile tehnologice. Industria vehiculelor electrice (EV) ilustrează în mod viu această abordare. Firme chineze precum BYD și NIO nu numai că au ajuns din urmă concurenții occidentali, dar îi depășesc și în inovație și eficiență a costurilor. China este acum cea mai mare piață de vehicule electrice la nivel global, reprezentând peste 60% din vânzările globale în 2024, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie (IEA). În mod similar, în industria solară, companiile chineze domină fiecare etapă a lanțului de aprovizionare, de la producția de ”polisilicon” până la asamblarea modulelor (polisiliconul este un material cristalin de siliciu, de înaltă puritate, utilizat pe scară largă în industria fotovoltaică solară și în electronică). În schimb semiconductorii – bijuteria coroanei tehnologiei moderne – rămân o frontieră disputată.

În timp ce China încă depinde de firme străine pentru designul de cipuri de ultimă generație, Beijingul și-a dublat eforturile de autosuficiență prin investiții masive în producători autohtoni de cipuri, precum SMIC și Yangtze Memory Technologies. Controalele exporturilor occidentale pot încetinit progresul, dar în mod sigur nu-l vor opri. Determinarea Chinei, combinată cu vasta sa piață de consum și influența investițiilor globale, asigură că rămâne un jucător central în cursa tehnologică. Dincolo de realizările sale interne, China elaborează activ o alternativă la ordinea globală dominată de SUA prin intermediul Inițiativei „Centura și Drumul”. Introdusă în 2013, „Centura și Drumul” se întinde acum la peste 140 de țări, cuprinzând trilioane de dolari în proiecte de infrastructură, porturi, căi ferate și rețele energetice. Este mai mult decât o rută comercială; este o rețea geopolitică care consolidează influența Chinei, inclusiv cea militară, în Asia, Africa, America Latină și chiar în anumite părți ale Europei. În plus, China a investit masiv în instrumente de putere non-coercitivă – Institutele Confucius, rețele media precum CGTN și platforme globale de socializare – pentru a modela narațiunile. Acest ecosistem informațional completează ambițiile economice ale Chinei, permițându-i să influențeze modul în care lumea își vede ascensiunea. Mai mult, China aprofundează acordurile financiare bilaterale pentru a reduce dependența de dolar.

A semnat acorduri de swap valutar local cu peste 30 de țări și a încheiat tranzacții energetice majore cu Rusia, Iranul și alte țări în yuani (în finanțe, un swap este un acord între două contrapărți pentru a schimba instrumente financiare, fluxuri de numerar sau plăți pentru un anumit timp; instrumentele pot fi aproape orice, dar majoritatea swapurilor implică numerar bazat pe o sumă principală noțională). Alianța BRICS – extinsă în 2024 pentru a include noi membri precum Arabia Saudită și Iranul – a reînviat, de asemenea, apelurile pentru o monedă de rezervă alternativă bazată pe un coș de monede BRICS.

Întrebarea „Cine câștigă – America sau China?” Statele Unite rămân puterea militară preeminentă a lumii, cu alianțe globale și o acoperire culturală de neegalat. Universitățile, ecosistemele de inovare și spiritul antreprenorial continuă să modeleze tendințele globale. Cu toate acestea, disfuncțiile sale politice, inegalitatea în creștere și politicile introspective subminează coerența sa strategică pe termen lung. China, pe de altă parte, combină dinamismul economic cu disciplina strategică. Joacă pe termen lung, aliniind politicile interne cu ambițiile globale. A transformat slăbiciunile – precum dependența tehnologică – în apeluri la autosuficiență. Și a făcut acest lucru fără a purta războaie, a construi baze militare (la nivelul Americii) sau a supraveghea lumea. Putem concluziona fără să răspundem la întrebarea de mai sus: ascensiunea constantă a Chinei nu este o întâmplare, ci rezultatul unei planificări deliberate, pe termen lung. Prin stăpânirea lanțurilor de aprovizionare strategice, investițiile în industrii de înaltă tehnologie și construirea unei ordini globale alternative, China este bine poziționată pentru a contesta – și eventual a depăși – Statele Unite ca putere globală dominantă. Cu toate acestea, această tranziție va fi turbulentă, modelată de conflicte ideologice, interdependență economică și erodarea instituțiilor existente. Președintele Trump a răsturnat ordinea mondială condusă de SUA după cel de-al Doilea Război Mondial. Beijingul a privit aproape cu neîncredere cum Trump a retras haotic și cu o viteză șocantă SUA din organizațiile multilaterale, a demontat sistemul de alianțe condus de SUA, a impus tarife atât aliaților, cât și dușmanilor SUA, a revenit la vechea politică de putere a sferelor de influență și a principiilor „puterea face dreptatea” și și-a arătat viziunea mioapă asupra lumii și admirația pentru autocrați. Mulți observatori cred că aceste acțiuni au acordat Chinei un avantaj strategic pentru a crea o ordine sinocentrică, cunoscută sub numele de Pax Sinica, care să înlocuiască Pax Americana. Totuși, China nu este pregătită să ia locul Americii pentru a reface ordinea mondială, nu numai pentru că China rămâne o parte interesată revizionistă, ci și pentru că Beijingul nu poate oferi valori universale alternative și bunuri publice internaționale pentru a umple golul de conducere globală. Prăbușirea ordinii conduse de SUA a creat un vid de putere și o dezordine care nu sunt în interesul nici al SUA, nici al Chinei.