Acasă Blog Pagina 125

Donald Trump s-a băgat singur în vrie și a băgat și Rusia în vrie

Numai naivii cască gura la toate prostiile debitate în satul global care duduie aiurea-n tramvai în timp ce extratereștrii stau cu ochii pe noi ca pe butelie. Numai naivii văd simplist geopolitica pământeană dându-se deștepți după ce citesc toate aiurelile de pe internet sau cască gura la toate tembelizoarele naționale sau internaționale.

Geopolitica pământeană a ajuns sub lupa extratereștrilor de mai multă vreme și ei, extratereștrii, râd în hohote de cât de naivi sunt analiștii lu’ pește prăjit, analiști îngâmfați, aroganți și tupeiști de pe mapamondul nostru trist și tragic, mapamondul care în curând va fi spulberat de Valul Nasol care vine dinspre Constelația Leului. Liderii tragico-comici ai Planetei Pământ se bat ca chiorii, se omoară unii pe alții și-și omoară popoarele din cauze aberante, orgolii internaționaliste, invidie geostrategică, vise de mărire iluzorie, dorință bolnavă de publicitate și de adorație publică nesănătoasă și mega-afaceri oneroase cu toptanul. Așa îmi zice Terente Venusianul, trăgându-mă după el pe Calea Victoriei, știind că-mi place să scriu tot felul de aiureli științifico fantastice care mă fac să râd probabil numai pe mine sau cine știe. Titi Marțianul se ia chiar acum de Donald Trump și zice, dintr-o răsuflare, Donald Trump s-a băgat singur în vrie și a băgat și Rusia în vrie.

Eu, neîncrezător, îl iau la mișto, băi Titi Cel Marțian, acum când toată suflarea pământească tremură de frică și de oroare, vii tu să bagi fitilu’ mascat. Bebe Saturnianul mă contrazice pieziș, băi, Ovidiule, ești total habarnist în ale geostrategiilor perverse, frate. Frate Bebe Cel Saturnian, zic eu, dă-mi o deslușire, ceva, că nu mai pot de curiozitate. Terente Venusianul i-ar da dreptate, zice și el, la fel că Donald Trump s-a băgat singur în vrie și a băgat și Rusia în vrie. Bineînțeles că suntem filmați de o divizie de OZN-uri invizibile care filmează tot, în subspațiu. Așa, și, ziceți, nu mă mai perpeliți, zic eu nervos, stai cătinel, că-ți zicem, zic extratereștrii care sunt tot timpul în legătură abscons-stelară cu serviciile secrete de pe planetele lor. În primul rând, Planeta Pământ nu se mai află pe Axa Temporală 1853 – 1945, pricepi?! Aha, fac eu pe interesantul, să nu creadă nasoii de extratereștrii că nu m-aș pricepe la istorie, măcar așa, de sanchi. Acum sunt alte personaje, alte interese, alte scheme de joc, alte ținte cosmice.

În mod evident, Războiul Crimeii din 1853 nu mai poate fi reeditat așa cum nici 1945 nu mai poate fi reeditat. Donald Trump, deși pare de necrezut, s-a aruncat în gol și a luat și Rusia cu el. Rusia ar trebui să schimbe strategia de urgență, să-l lase în plata Domnului pe Donald Trump, să încheie războiul, să se înțeleagă rapid cu Ucraina, să accepte doleanțele ucrainenilor și să preia conducerea lumii printr-o fentă de zile mari. Titi Marțianul râde în hohote, băi, ce-i cu parascovenia asta, cine să vă creadă? Bebe Saturnianul se bate cu pumnul în piept, băi, dacă Rusia nu face chestia asta de necrezut, Rusia se duce în vrie cu Donald Trump cu tot. Păi care e șpilu’ cosmic în toată ideea asta complet sărită de pe fix?! Terente Venusianul zice, băi, așa e, am citit în cronoscop. În America izbucnește Noua Revoluție Americană care îl alungă pe Donald Trump de la putere cu sprijinul nubirezilor de pe Planeta Nibiru. Noua Revoluție Americană se vălurește și în Rusia care va fi zguduită de elanul revoluționar de nestăvilit. China se sucește, că oricum stă acum la cotitură, și năvălește în Siberia. Turcia vine din Sud iar Japonia vine din Est. Ce aiureală extraterestră zic eu amuzat. Și Europa? Păi Noua Revoluție Americană îi zboară pe ăia de la Bruxelles, îi ia pe sus și pe suveraniști și extratereștrii vor ocupa întraga Planetă Pământ. Băi, nasoilor, zic eu, voi bateți câmpii rău de tot. Și pe urmă ce-o să fie? Titi Marțianul râde în hohote, băi, Ovidiule, tare mai ești tu naiv! Ce să fie? Vine Valul Nasol, ăla mare de tot, și îneacă Planeta Pământ, pricepi? Adică de fapt, zic eu, noi pământenii, nu avem nici o șansă? Păi, n-aveți frate! În loc să vă omorâți unii pe alții cu nemiluita în războaie din astea periculoase, mai bine v-ați opri, v-ați împăca și v-ați apuca să construiți corăbii stelare cu care să salvați toți oamenii de pe Planeta Pământ. Și uite-așa ne tot fâțâim noi pe Calea Victoriei vorbind tot felul de bazaconii din astea, că, dacă ne-ar auzi careva, poate că ar băga la cap și ar face ceva ca lumea pe Planeta Pământ că nasoale, să fie primit, avem din plin.

Coldea l-a încălecat și pe Bolojan

Ilie Bolojan la Paris, alături de Emmanuel Macron, este modul Franței de a ne spune pe cine vrea la „butoane” în România. Vorbim de aceeași Franță care l-a decorat pe Florian Coldea, șocând lumea „intelligence-ului” – unde s-a mai pomenit ca șeful unui serviciu de informații să fie mângâiat pe creștet de o țară străină?! DGSE-ul a reușit o adevărată lovitură în România, una de nivelul celei pe care CIA a dat-o cu Pacepa, vorbesc inițiații sistemului.

Vizita lui Bolojan la Paris confirmă faptul că, pe filiera DGSE-Coldea, liderul PNL a fost „racolat” de Palatul Elysee și este omul pe care Franța se bazează ca să-i spulbere lui Donald Trump toate planurile de pe Flancul de Est.

Primim ceva la schimb? Nici vorbă! Ba, mai mult, francezii tocmai ce au anulat un exercițiu militar al NATO în România, pe care ei urmau să-l coordoneze, aruncând pe piață niște argumente de doi bani, ceva despre interferența Rusiei; SUA au tot făcut exerciții militare la noi în țară și în niciun moment nu s-a pus problema anulării de teama rușilor.

Coldea vrea toată puterea

Rețeaua țesută de Florian Coldea în România nu putea supraviețui ani la rând fără sprijin extern puternic și mai ales de ordin financiar. Soroșismul este o plagă întinsă peste toată societatea – de la justiție la ONG-uri, din politică și până în mediul de afaceri, inclusiv în educație și mass-media regăsim amprenta soroșismului.

Lovit puternic în ultimii ani, s-a crezut că păienjenișul lui Coldea a fost măturat, însă el se pare că supraviețuiește în continuare. Ba, acum, în plin conflict Trump vs. globalismul progresist, se ridică din nou și țese alte legături, mai trainice, mai ambițioase.

Considerat de unii cel mai puternic baron liberal al țării, Ilie „Manivelă” dovedește că parvenirea nu are limite când momentul permite. Prietenul Maiei Sandu și al Laurei Codruța Kovesi, două „premiante” ale școlii soroșiste, își pregătește intrarea în cursa pentru Palatul Cotroceni. S-a obișnuit cu locul și nu mai vrea să fie interimar, iar Florian Coldea îi ține spatele, lucrând îndeaproape. Tot ce face Bolojan în ultima perioadă e doar pentru imagine, un exercițiu de PR în vederea construirii campaniei electorale – merge la Chișinău și îi ține umbrela Maiei Sandu, iar imediat presa de casă aruncă două, trei articole în online, care se rostogolesc cu viteză; tot ce vine pe filiera rețelei soroșiste se preia, știm!

Nu e greu de intuit ce urmează – eliminarea din joc a lui Marcel Ciolacu, singurul adversar (la care ei se gândesc) capabil să le încurce planurile. Să fie o întâmplare toate dosarele care au bubuit recent, de la „Nordis” la „Portul Constanța”? Doar naivii cred în coincidențe, însă PSD-iștii deja intuiesc unde vor duce toate aceste anchete.

Pâș-pâș, fostul șofer de TIR care niciodată nu a negat povestea dispariției autotrenului pe care îl conducea, în Germania, cu tot cu marfa din interior își pavează drumul spre președinție. La nivelul la care sunt, Coldea și Bolojan cred că românii chiar sunt în stare să pună ștampila pe unul care, la Oradea, a dat jos statuile marilor domnitori, pe „Mihai Viteazul” înlocuindu-l cu „eroii” Ungariei.

Ilie Bolojan și Nicușor Dan sunt falangele vechiului sistem coldist, reanimat de Macron, prin DGSE. Primarul Capitalei are și el locul său în poveste. Misiunea primită: să o elimine pe Elena Lasconi din USR și să preia partidul. Mai departe, de procente și voturi, se ocupă „băieții”, partidul micilor neomarxiști urmând a crește în sondaje ca Făt-Frumos.

Dacă vă întrebați ce-i iese lui Florian Coldea din afacerea asta, răspunsul este puterea absolută în țară. Întâmplător sau nu, Bolojan nici bine n-a aterizat la Cotroceni, ca interimar, că a și început să vorbească despre șefia SRI. Serviciul Român de Informații are un director interimar la momentul actual, iar anturajul liderului PNL a aruncat, deja, la jurnaliștii apropiați subiectul numirii unui șef nou. Bolojan a pus „ochii” pe SRI, dar nu-s ai lui, se uită prin binoclul altuia.

Antonescu se laudă și el că are „spate”

Planul noului binom Coldea-Bolojan a ajuns și la urechile lui Crin Antonescu, iar candidatul care își închipuie că se bucură de susținerea totală a PSD și PNL a început să se laude în piață că are și el „spate”. Eduard Hellvig este numele cel mai vehiculat de Antonescu în timpul discuțiilor pe la diverse mese, fostul director al SRI fiind proiectat ca un fel de „sperietoare” pentru adversari.

Nu spun că lucrurile stau întocmai, dar pe undeva încep să se lege niște declarații. De ce atât de multe dedicații de la Marcel Ciolacu pentru Crin Antonescu? Fiindcă și în spatele liderului PSD s-ar afla același Hellvig, după cum se aude prin Kiseleff.

De altfel, chiar Hellvig a început să-și arată nerăbdarea vorbind public despre „nevoia de reacții rapide și ferme”. Într-o aparentă legătură cu evenimentele geopolitice din prezent, ex-șeful SRI scrie pe X următoarele: „Pe 3 martie 2015 am preluat oficial funcția de director al SRI (…) Profit pentru a face o foarte scurtă recapitulare a lucrurilor care nu existau pe atunci, iar acum fac parte din limbajul curent sau chiar din istorie – ChatGPT, TikTok, Apple Watch, Ozempic, Covid 19, 5G (…) Istoria se mișcă în ritm alert; mult mai profund decât eram obișnuiți odinioară. Avem nevoie de reacții rapide și ferme, altfel ne vom regăsi într-o eternă anticameră”.

Destinatarul acestor cuvinte este, de fapt, întreaga coaliție de guvernare, dar mai ales conducerea PNL. Cu alte cuvinte, Hellvig a aflat ce pun la cale Bolojan și Coldea și a decis să se afle că știe.

La cum stau lucrurile acum, se anunță o bătălie teribilă între găștile din „Servicii”. Coldea caută răzbunare pentru toate dosarele care i s-au deschis și, cu sprijin puternic din afară, vrea să preia toată puterea în România. Rețeaua europeană soroșistă are un puternic cap de pod la București, iar acum începe să se vadă și ce pune la cale.

Fug investitorii. Triunghiul negru al prețurilor uriașe la energie: România, Bulgaria și Ungaria

Rând pe rând, investitorii străini își iau catrafusele și pleacă din România, Bulgaria și Ungaria, unde prețurile energiei au ajuns la cel mai înalt nivel și nu mai pot compensa cu salariile mici oferite în aceste țări. Cu toate că au protestat pe la Comisia Europeană și au cerut măsuri, nimeni nu s-a sinchisit. Și nici nu avea cum. Pentru că, într-o Europă care se prăbușește accelerat, singurul instinct activat este cel al supraviețuirii, astfel că scapă cine poate.

România, Bulgaria și Ungaria au ajuns să înregistreze constant cele mai mari prețuri la energie. Ieri, 4 martie, de exemplu, Ungaria avea un preț de 144,59 euro/MWh, România, de 141,71 euro/MWh, iar Bulgaria, de 131,64 euro/MWh. Comparativ, Finlanda avea 5,21 euro/MWh, Suedia, 7 euro/MWh, țările baltice, 27 euro/MWh, Polonia, 89,43 euro/MWh, Germania, 107 euro/MWh, și Franța, 109,15 euro/MWh. În data de 3 martie 2024, România și Bulgaria aveau un preț de 131 euro/MWh, iar Ungaria, de 132 euro/MWh, în timp ce prețul mediu în UE era de sub 100 de euro. La asemenea tarife, nicio industrie nu poate rezista, astfel că trebuie să ne așteptăm la o emigrare a investitorilor către țările care au energie mai ieftină. În ce privește România, problema a fost provocată de cel mai mare act de trădare al celor care ne-au condus, și anume închiderea capacităților de producție a energiei, transformând țara din exportator net, într-un importator net, la prețuri imense. În ultimele 15 luni, în țară s-au instalat doar 50 MW eolian, 700 MW fotovoltaic și 29 MW gaze. Creșterea panourilor solare a însemnat și un consum mai mare al acestora, timp de cel puțin 10 ore, atunci când nu produc. Consecința deficitului major de energie a fost previzibilă: explozia facturilor la energie, pe care autoritățile au mai amânat-o 3 luni. Ce se va întâmpla după cele 3 luni? Vom asista la cel mai mare dezastru economic și social al României.

La Bruxelles, în plimbare

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a plecat din nou la Bruxelles, să încerce să convingă Comisia Europeană că România intră în colaps dacă mai închide și ultimele termocentrale pe cărbune. Demersul este formal, pentru că, la fel ca și data trecută, Burduja s-a dus fără studiul de adecvanță care ar fi demosntrat clar că, fără cele câteva grupuri de cărbune care au scăpat de la mazilirea lui Virgil Popescu, România stinge lumina nu numai în țară, ci și în Republica Moldova. ”Cărbunele ne-a salvat în momente critice și rămâne un pilon important pentru producția de energie în bandă. Nu voi accepta închiderea vreunui MW fără să avem asigurată o capacitate echivalentă din alte surse. Orice tranziție forțată ar genera șocuri economice și sociale în zonele miniere, cu efecte directe asupra zeci de mii de locuri de muncă. Negocierile pe tema termocentralelor de la Complexul Energetic Oltenia durează de peste un an și jumătate. Până acum, au avut loc mai mult de zece runde de discuții la nivel înalt între Guvernul României și Comisia Europeană. Misiunea rămâne una dificilă, iar așteptările trebuie calibrate corect”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Adică, rămâne cum s-a stabilit.

Mitul gazelor

Excluzând sursele de energie intermitente și nesigure, pe care sistemul energetic nu se poate baza, până la foarte îndepărtata punere în funcțiune a reactoarelor 3 și 4, autoritățile tot vorbesc despre faptul că salvarea ar veni din centralele pe gaze. În primul rând, finalizarea centralelor anunțate este sub semnul întrebării, astfel că termenul ar putea fi prelungit cu vreo 5 ani. Chiar și centrala de la Mintia, cu tot cu turbina care ne-a fărâmat drumurile ca să ajungă acolo, este puțin probabil să fie gata până în 2027, când reactorul 1 de la Cernavodă intră în modernizare timp de cel puțin 2 ani. Pentru oricine are habar de sectorul energetic, soluția gazelor nu este una reală. Și asta pentru că cea mai scumpă energie se produce pe gaze. Ceea ce înseamnă că Guvernul s-a asigurat că România va avea cel mai mare preț la energie din lume, nu numai din Europa.

Privatizarea cimitirelor și piețelor agroalimentare, un eșec total. Se cere anularea contractelor

4

Autoritățile locale trebuie să preia controlul asupra piețelor publice și a cimitirelor care au fost date în concesiune privaților, susțin parlamentarii liberali, într-un proiect de lege depus la Senat. Aceștia arată că toate concesiunile s-au dovedit un adevărat fiasco, având în vedere abuzurile care s-au comis asupra populației, precum și calitatea scăzută a serviciilor după privatizarea acestora. Inițiatorii proiectului consideră că piețele și cimitirele sunt resurse fundamentale care trebuie să servească interesului public și să asigure accesul echitabil la servicii esențiale pentru cetățeni.

mereToate contractele de concesiune a piețelor publice și a cimitirelor trebuie reziliate, serviciile urmând să revină sub controlul autorităților locale, se precizează într-un proiect de lege depus la Senat de parlamentarii liberali. Piețele publice și cimitirele sunt bunuri de interes general, esențiale pentru buna funcționare a comunităților locale, iar acestea  trebuie să servească interesului public, asigurând accesul echitabil la servicii esențiale pentru cetățeni, arată parlamentarii. Potrivit acestora, în ultima perioadă, s-a constatat o tendință crescândă de concesionare a acestor activități de către autoritățile locale, fără o reglementare adecvată și fără o transparență suficientă în gestionarea lor. ”Concesionarea piețelor și cimitirelor a generat multiple probleme care afectează atât administrațiile locale, cât și cetățenii. De multe ori, concesionarii acestor servicii au urmărit profturi personale, fără a respecta standardele de calitate și fără a asigura accesul egal al tuturor cetățenilor. De asemenea, gestionarea acestor domenii de interes public de către entități private poate conduce la abuzuri, creșterea tarifelor și o administrare deficitară, care se reflectă direct în viața locuitorilor”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ. Inițiatorii spun că, în acest context, este necesară o intervenție legislativă care să reglementeze în mod corect și transparent aceste domenii esențiale pentru bunăstarea comunității și să garanteze că piețele și cimitirele rămân în proprietatea și administrarea autorităților locale.

Val de abuzuri

De-a lungul anilor, în mai multe municipii din țară, concesionarea piețelor și a cimitirelor a generat o serie de scandaluri care pun în evidență riscurile și abuzurile sistemului actual, subliniind necesitatea unei reforme legislative, susțin parlamenatrii. Aceștia dau exemplul Timișoarei, unde un contract de concesiune a cimitrelor a dus la înșelarea cetățenilor, aceștia find obligați să plătească sume mari pentru înmormântări, fără a beneficia de servicii corespunzătoare, în timp ce Primaria nu a intervenit pentru a reglementa aceste situații abuzive. În alte orașe, precum Slatina, scandalurile legate de administrarea cimitirelor au fost și mai intense, când primarul a acuzat direct administratorii cimitirelor concesionate de impunerea unor reglementări abuzive, interzicând înmormântările în weekend, ceea ce a generat proteste publice și conflicte între autorități și concesionari. Totodată, la București, concesionarea Pieței Moghioroș a fost marcată de un contract favorabil unei firme private, în timp ce piața a fost lăsată să se degradeze, iar tarifele percepute comercianților erau de multe ori disproporționate. Un alt caz notabil este al Pieței Amzei, care a fost închiriată unei firme condusă de o persoană condamnată pentru înșelăciune, ceea ce a dus la o gestionare defectuoasă și în detrimentul intereselor comunității, mai semnalează inițiatorii proiectului legislativ.

Interdicții pe toată linia

Pentru a contracara aceste abuzuri, parlamentarii vor să legifereze interzicerea concesionării serviciilor care țin de administrarea piețelor agroalimentare, bazarelor, târgurilor, oboarelor, cimitirelor, crematoriilor și serviciilor de pompe funebre. În același timp, proiectul de lege prevede anularea de drept a tuturor concesiunilor de piețe și cimitire încheiate până la data intrării în vigoare a noii legi. După promulgarea legii, autoritățile publice locale vor avea la dispoziție un termen de 60 de zile pentru a notifica încheierea acestor contracte și pentru a prelua bunurile sși serviciile concesionate în patrimoniul lor, reînființând astfel controlul și administrarea publică asupra acestor servicii esențiale pentru comunitate.

Starmer the Charmer: Marea Britanie, din nou pe scena mondială

3

Keir Starmer avea puțină experiență în domeniul politicii externe înainte de a deveni premier al Marii Britanii, dar acum se bucură de un moment de glorie ca om de stat internațional, conducând eforturile de a reduce diferențele dintre Europa și America cu privire la războiul Rusiei din Ucraina.

În timpul unei serii de întâlniri, Starmer a mers în echilibru pe o linie întinsă între Donald Trump și Volodimir Zelenski, relatează AFP. A readus cu fermitate Regatul Unit în jocul diplomației internaționale, potrivit Bloomberg.

Duminică, Starmer a găzduit un summit al liderilor europeni la Londra, dezvăluind că aceștia au elaborat un plan în patru puncte pentru a asigura o pace durabilă în Ucraina, inclusiv prin intermediul unei „coaliții a celor dispuși” pregătită să protejeze orice încetare a focului.

„În multe privințe, sunt puțin surprinsă de naturalețea cu care a intrat în rol, mai ales că nu a avut prea multă experiență în politica externă”, a declarat Evie Aspinall, director al think-tank-ului British Foreign Policy.  „Dar este un avocat foarte experimentat și a demonstrat în ultimele zile că poate într-adevăr să se impună pe scena mondială și că poate face față unor personaje dificile.”

Starmer s-a alăturat celor 18 lideri din Europa, Canada și Turcia, care i-au urat bun venit lui Zelenski după ce Trump și vicepreședintele american JD Vance l-au criticat public în Biroul Oval vineri.

Cei patru pași pe care premierul i-a anunțat ulterior sunt, fără îndoială, cele mai concrete intenții pentru Ucraina de când Trump i-a uimit pe aliații SUA luna trecută prin deschiderea unor discuții unilaterale cu Rusia pentru a pune capăt războiului de trei ani.

„A jucat foarte bine până acum”

Starmer s-a bucurat el însuși de o întâlnire amicală la Casa Albă cu Trump, joi, care i-a făcut pe oficialii britanici să radieze de bucurie în avionul de întoarcere la Londra.

Câteva ore mai târziu, premierul laburist a intrat în acțiune drept mediator între Trump și Zelenski, îmbrățișându-l călduros pe liderul ucrainean sâmbătă la Downing Street și vorbind de două ori la telefon cu omologul său american în cursul weekendului.

Luni, Trump l-a atacat din nou pe Zelenski și a luat în vizor discuțiile de la Londra, afirmând pe rețeaua Truth Social că liderii reuniți „au declarat categoric că nu pot face treaba fără SUA”.

Însă pragmatismul caracteristic lui Starmer ar putea da roade. „A jucat foarte bine până acum”, spune Anand Menon, profesor de politică europeană la King’s College din Londra. „A fost prudent, reținut și grijuliu, ceea ce se potrivește cu caracterul său”.

Totuși,  Starmer nu s-a întors din Washington cu o garanție de securitate din partea lui Trump, care l-ar descuraja pe Vladimir Putin să încalce orice acord de încetare a focului.

Rămân întrebări cu privire la modul în care ar putea arăta un acord de armistițiu, în timp ce nu este clar câte țări europene sunt dispuse să trimită trupe în Ucraina pentru a apăra un armistițiu.

 

Din America în Europa: ascensiunea dreptei pro-ruse

Liderii europeni ar trebui să continue să îl încurajeze pe Donald Trump să sprijine Ucraina, dar ar trebui să fie realiști și să recunoască faptul că adevărata problemă va fi probabil cât de departe va merge SUA pentru a-i obstrucționa pe ucraineni și a-i ajuta pe ruși.

Pentru aceia dintre noi care au crescut în timpul Războiului Rece, era de la sine înțeles că SUA în ansamblu – și dreapta americană în special – se opuneau expansionismului rusesc, scrie analistul David Gauke. Republicanii credeau că popoarele din Europa de Est aveau dreptul la libertate și democrație. „Domnule Gorbaciov, dărâmați zidul acela”, după cum a spus Ronald Reagan.

Zelenski, lipsit de respect

Chiar și în era post-sovietică, candidatul republican la președinție, Mitt Romney, a fost cel care a avertizat în 2012 că Rusia era „fără îndoială, inamicul nostru geopolitic numărul unu”. Acum, un președinte republican face o criză de nervi dacă președintele rus este criticat public în Biroul Oval. În schimb, președintele Volodimir Zelenski este văzut ca lipsit de respect.

Simpatiile pro-ruse ale lui Trump sunt larg răspândite în cadrul partidului său. Una dintre cele mai importante vedete media ale dreptei, Tucker Carlson, a călătorit la Moscova anul trecut pentru a-l intervieva (atât de blând) pe Putin și pentru a se entuziasma în legătură cu minunile țării.

Elon Musk a trecut de la acordarea unui sprijin neprețuit Ucrainei prin rețeaua sa de sateliți Starlink la reproducerea propagandei Moscovei. Iar JD Vance, profită de fiecare ocazie pentru a-și manifesta ostilitatea față de Uniunea Europeană. 

Izolaționismul are o istorie lungă și dezonorantă în SUA, chiar dacă a fost abandonat după cel de-al Doilea Război Mondial. Eșecurile în Irak și Afganistan, precum și perioadele economice relativ slabe de după criza financiară din 2008, l-au readus în actualitate.

Dar un izolaționist nu susține partide din alte țări, așa cum au făcut Musk (în mod explicit) și Vance (implicit) cu AfD din Germania. Nu dă lecții  altor țări cu privire la valorile lor, cum ar fi libertatea de exprimare, așa cum a făcut Vance la Conferința de Securitate de la München și, din nou, când a discutat cu  premierul britanic Keir Starmer în Biroul Oval.

Putin, un lider care se îndreptă spre victorie

Când vine vorba de Rusia conservatoare din punct de vedere social, unde dacă spui ceva greșit te paște închisoarea,  Vance nu spune nimic. În contextul hiperpartinic al politicii americane, pe baza ideii că dușmanul dușmanului meu este prietenul meu, Rusia devine un aliat.

Dreapta autoritară a SUA îl vede pe Putin ca pe un lider  puternic care se îndreaptă spre victorie. Puterea este corectă.

Această admirație pentru Putin nu este limitată la America, ci se extinde la  partidele populiste de dreapta din Europa – precum AfD și Partidul Libertății din Austria.

Era inevitabil să se ajungă aici: naționalismul a apărut ca o reacție împotriva progresiștilor, tehnocraților,  ecologiștilor și altor politicieni de teapa lor. Iar Rusia a găsit momentul potrivit să spargă unitatea Occidentului.

Mașinile second-hand, ultima redută. Tarife inaccesibile la vehiculele noi

Parcul auto al Europei se învechește accelerat. Prețul mașinilor noi a explodat, indiferent că sunt clasice sau electrice, astfel că puțini sunt cei care își mai permit schimbarea vehiculelor. Alături de majorarea prețurilor la gaze și energie, factorul decisiv care a contribuit la transformarea autoturismelor în obiecte de lux a fost legat de reglementările Comisiei Europene, care a ridicat standardele de mediu și ale elementelor de siguranță atât de mult, încât producătorii sunt la un pas de a intra pe pierderi.

Amânarea cu doi ani a amenzilor de mediu aplicate producătorilor de autovehicule, amenzi care i-ar fi băgat în faliment, nu înseamnă mare lucru. Și asta pentru că ambițiile Comisiei Europene de a interzice mașinile cu combustie internă din 2035 și amenzile uriașe aplicate din 2027 pentru cei care nu vând cota de 25% mașini electrice rămân. Producătorii au țipat la unison că mașinile electrice nu se vând și chiar și anunțatele reluări ale subvențiilor nu vor avea un efect semnificativ. Cu tot cu subvenții, vehiculele electrice rămân mult prea scumpe pentru buzunarele din ce în ce mai goale ale europenilor. Problema bateriilor nu a fost rezolvată în niciun fel, astfel că, la defectarea sau la finalul vieții acesteia, preconizată în mod optimist la maximum 160.000 de km sau 8 ani, poți să arunci și mașina. Și asta pentru că prețul unei baterii echivalează cu cel al valorii mașinii respective. Practic, la fiecare 7-8 ani, europenii conduși de Ursula von der Leyen ar trebui să-și cumpere mașini noi. Cum însă nu toți au veniturile șefei Comisiei Europene, acest lucru este practic imposibil. Nici cu mașinile hibride, spre care s-au repezit mulți europeni, inclusiv românii, lucrurile nu stau altfel. Dacă bacteria s-a dus, înlocuirea acesteia costă aproape cât o mașină. Despre stațiile de încărcare, prezente doar în câteva țări, nu se vorbește prea mult, și nici de timpul îndelungat necesar încărcării vehiculelor electrice.

Cu oamenii de rând cum rămâne?

Exceptând o mică parte a populației europene și o și mai mică parte a populației țărilor sărace, cum este și România, oamenii de rând, care, la halul în care a ajuns economia, supraviețuiesc de la un salariu la altul, nu-și vor permite în veci o mașină electrică și nici măcar una clasică nouă. Astfel, singura piață care s-a dezvoltat în ultimii ani este cea a mașinilor second-hand, cu combustie internă, firește. Parcul auto învechit s-a extins în toată Europa, nu există doar în România. Dar pentru aceștia, la comanda Comisiei Europene, se pregătesc sancțiuni atât de mari, încât nimeni nu-și va mai permite să dețină un autoturism. Taxe de înmatriculare, tarife enorme la rovinietă, impozite majorate semnificativ și, probabil, și RCA-uri mai mari. Toate că să le arate săracilor că mai bine se înhamă la credite ca să-și cumpere vehicule. Nenorocirea este că nici nu vor apuca să își achite împrumuturile și vor fi nevoiți să-și schimbe din nou mașinile. Și toate acestea în numele unui Green Deal sinucigaș, pe care, la momentul actual, în lume, doar Uniunea Europeană îl mai implementează.

Mașini mai mari, ca să care toate sistemele impuse de UE

Curtea de Conturi Europeană semnala faptul că, deși eficiența motoarelor s-a îmbunătățit, greutatea autoturismelor a crescut cu aproximativ 10% în medie, iar motoarele trebuie să fie cu circa 25% mai puternice pentru a putea face față greutății respective. Pe de altă parte, mașinile de mici dimensiuni au început să dispară din piață, producătorii plângându-se că nu mai rentează să le fabrice. Între 2013 și 2024, prețul unei mașini clasice de dimensiuni mici a crescut cu 73%, ajungând la aproape 23.000 de euro. Majorarea a fost cauzată de cerințele impuse de Comisia Europeană legate de reglementările privind emisiile de CO2 și standardele de siguranță, producătorii auto fiind obligați să investească masiv în tehnologii avansate și în materiale mai scumpe, fapt care a provocat  o explozie a costurilor. Noile cerințe de mediu și de siguranță au condus, evident, și la necesitatea creșterii greutății vehiculelor, cu o majorare implicită a consumului de carburanți. Mai mult, până în 2030, Comisia Europeană anunță între opt și zece noi reglementări anuale, care vor avea un impact direct asupra prețurilor autoturismelor.

Macron, un „pericol pentru pace” în Ucraina?

Emmanuel Macron și Keir Starmer sunt în competiție pentru a fi liderul de facto al răspunsului european la criza diplomatică dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski.

Unii s-ar putea întreba dacă nu cumva Macron profită din plin de această criză pentru a-și consolida poziția acasă. Reputația liderului de la Elysee nu și-a revenit după decizia sa din iunie anul trecut de a convoca alegeri anticipate; rezultatul a fost haosul politic și trei prim-miniștri în șase luni.

Pe plan intern, Franța este o zonă dezastruoasă, notează The Spectator. Anarhia, imigrația și o economie bolnavă sunt doar trei dintre motivele pentru care, în februarie,  un sondaj a arătat că rata de aprobare a lui Macron a scăzut la 25 %.

Puțini francezi au încredere în președintele lor pentru a gestiona eficient situația din Ucraina. Un sondaj online realizat luni de un radiodifuzor important a pus întrebarea: sunt Franța și Marea Britanie capabile să prezinte un plan de pace? Nu, au răspuns 83 la sută dintre respondenți.

Există, de asemenea, mult scepticism din partea politicienilor din trecut și din prezent. Pierre Lellouche, secretar de stat pentru afaceri europene în guvernul lui Nicolas Sarkozy, a sugerat că Macron se lasă puțin dus de val: „Președintele celei mai îndatorate și mai falite țări din Europa se prezintă ca un stăpân al războiului într-o situație asupra căreia nu are niciun control”.

În cadrul unei dezbateri care a avut loc  în Adunarea Națională, Marine Le Pen și-a exprimat sprijinul pentru Ucraina, dar a declarat că ar fi o „nebunie” trimiterea de  trupe în această țară. Unul dintre aliații săi parlamentari, Eric Ciotti, liderul Uniunii de Dreapta, l-a numit pe Macron un „pericol pentru pace”.

Le Pen a mai spus că partidul Rassemblement National „nu va sprijini niciodată o apărare europeană himerică”. A fost o replică la prim-ministrul Francois Bayrou, care a deschis dezbaterea cu o susținere răsunătoare a UE.

Bayrou a afirmat că este de datoria Franței să „joace un rol central” în „construirea acestei noi lumi, a acestui nou echilibru”.

O astfel de lume îi deranjează pe mulți francezi. Se tem că Macron și Bayrou, ambii susținători fanatici ai UE, vor folosi dezangajarea lui Trump față de Europa ca pe o oportunitate de a-și accelera visul de a crea Statele Unite ale Europei.

Macron – împins de  ambiție și orgoliu –  vrea să fie șeful strategiei europene față de Ucraina, dar însăși Europa nu are o strategie de apărare eficientă și nu poate să descurajeze Rusia. Războiul din Ucraina poate continua într-o ironie tragică: lupta pentru pace.

Năravul din fire n-are lecuire

Facturile la energie continuă să crească. Pensiile continuă să se topească într-o inflație ce nu are frână. Centrul Bucureștiului arată ca o ogradă în care stăpânul a plecat la muncă în străinătate, clădiri abandonate, gropi și găuri în asfalt, graffitti pe clădiri istorice, steaguri cu culori șterse de vânt și noxe. Cu toate aceste semne de decădere nici unul dintre decidenții votați la locale și parlamentare nu vine cu proiecte de lege care să împiedice o astfel de decădere. Se ceartă pe putere ca  interlopii în suburbiile rău famate.

Se ceartă așa de 35 de ani. Pe împărțit ce s-a moștenit în 90. Când se împacă în consiliile locale, realizează tot felul de monstruoase coaliții pe distribuția de resurse financiare. S-au luptat pentru fabrici în anii 90. Ca să le trimită la fier vechi. S-au luptat pentru fondurile de preaderare pe tot felul de programe de formare a nimicului. După aderarea la UE s-au certat pe proiecte de dezvoltare ale aceluiași nimic. Acum se ceartă pe „suveranism” care este la modă. Toți mor în felul lor de draga țărișoara noastră. Cu gândul la porția de cașcaval la ofertă.

A  trecut aproape un an de la exercițiul de năravuri ale fostei -actualei  coaliții cu candidatul unic la București. Și ne așteaptă alegerile prezidențiale în mai. Se pregătește același scenariu de vodevil. Atunci Ciolacu pe numele mic Marcel se temea de Gabriela Firea. Acum Marcel se teme de Ponta pe numele său Victor. Care se pregătește să îi preia ostil partidul. Fuziuni și achiziții. De ce ți-e frică nu scapi este o vorbă a poporului suveran. PNL l-a aruncat în luptă pe Burduja în iunie, un iepure cântător care a mai tocat niște bani din cei care au creat gaura în finanțele partidului în 2024. Copiii au nevoie de jucării ca să nu distrugă chiar toată casa din plictiseală. După succesul candidatului ales de PNL, Nicușor Dan,  Burduja s-a ocupat de jucăria creșterii prețului la energie. Năravurile coaliției nu se dezmint nici acum. Va urma același scenariu că nu le prea au cu creativitatea consultanții politici ai bătrânilor dinozauri. S-a schimbat doar afișul cu actorii principali. Ponta o să fie susținut discret de PSD ca să piardă, cu binecuvântarea lui Ciolacu, ca să se înțeleagă cine-i șeful.

Sunt convinsă că unii strategi liberali l-ar vrea pe Crin pe postul cântăciosului din iunie ca mai apoi sa iasă Nicușor din pălăria magicienilor. Copy paste. Enter. Năravuri beton.

Intră candidatul (Simion sau Georgescu) suveraniștilor victorios în turul 1  (35%) cu Nicușor Dan  (25%) susținut de PNL -ul profund și se repetă scena de la spectacolul din iunie cu libretul din confruntarea Iliescu-Vadim. Nicușor Dan de la primar de București la președinte de România. Cu niște violet din 2004. Sauuuuu?

Dar dacă în loc de Antonescu intră în cursă Bolojan? Foc de artificii de năravuri. Se schimbă rapid anumiți ambasadori ? Ne luăm niște semințe sau popcorn? Poate un ceai de tei, calmant de năravuri!

Controale ANPC în Dragonul Roșu/Amenzi de 545.000 de lei, jucării și alimente retrase de la comercializare – FOTO

0

Au fost controale, marți, în Dragonul Roșu, în urma cărora s-a lăsat cu amenzi.

Echipe de inspectori pentru protecția consumatorilor în colaborare cu ofițeri de poliție au făcut marți controale la Dragonul Roșu. În urma acestor verificări, s-au aplicat amenzi contravenționale de 545.000 lei și s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a 5.814 jucării și 48,5 kilograme de produse alimentare, în valoare totală de 59.245 lei, precum și a 2.864 de produse, în valoare de 55.985 lei.

Au fost verificați 48 de operatori economici

În plus, s-a dispus oprirea temporară a prestării de servicii pentru două puncte de lucru ale operatorilor economici verificați, până la remedierea deficiențelor constatate.

„Astăzi, 4 martie 2025, echipe de control ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în colaborare cu ofițeri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov (IPJ Ilfov), au desfășurat o acțiune de verificare a activității comerciale, condițiilor și serviciilor prestate de operatorii economici din incinta Dragonul Roșu. În cadrul acestei acțiuni, au fost verificați 48 de operatori economici care își desfășoară activitatea în zona destinată consumatorilor din Dragonul Roșu. Controalele au avut ca scop protejarea drepturilor consumatorilor și asigurarea respectării reglementărilor legale în vigoare, în special în ceea ce privește comercializarea de produse sigure.

sursa foto: Facebook/ANPC

În urma acțiunii de control, au fost constatate mai multe abateri de la prevederile legale, iar măsurile luate au inclus: aplicarea a 72 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 545.000 lei; oprirea definitivă de la comercializare a 5.814 jucării și 48,5 kg produse alimentare, în valoare totală de 59.245 lei; oprirea temporară de la comercializare a 2.864 de produse, în valoare totală de 55.985 lei; oprirea temporară a prestării de servicii pentru două puncte de lucru ale operatorilor economici verificați, până la remedierea deficiențelor constatate”, se precizează într-un comunicat al ANPC.

Lista neregulilor constatate

sursa foto: Facebook/ANPC

Reprezentanții ANPC au „listat” principalele nereguli constatate în urma acestor verificări.
Astfel, conform sursei citate, printre principalele abateri de la prevederile legale se numără:

comercializarea de jucării care imită mâncarea;

comercializarea de jucării fără etichete care să conțină traducerea în limba română a instrucțiunilor de utilizare;

comercializarea de produse periculoase (slime) fără a avea menționată compoziția chimică;

jucării periculoase (păpuși Baby) care prezentau riscuri de desprindere a podoabei capilare;

comercializarea de jucării fără traducerea în limba română a instrucțiunilor și avertismentelor;

comercializarea de jucării ce pot imita mărci consacrate;

lipsa documentelor legale, inclusiv declarațiile de conformitate CE și marcaje CE neconforme.

„De asemenea, au fost identificate produse susceptibile de a fi contrafăcute, iar în cazul unor operatori economici, au fost constatate deficiențe legate de autorizațiile pentru punctele de lucru” – se arată în același comunicat.

Nu în ultimul rând, reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au ales să menționeze, în același comunicat, că: „ANPC reamintește consumatorilor să fie vigilenți și să semnaleze orice neregulă constatată în procesul de achiziționare a produselor sau serviciilor. Autoritatea va continua să monitorizeze piața și să aplice sancțiuni corespunzătoare pentru a asigura un mediu sigur pentru consumatori”.

Expansiunea teritorială: lupta pentru pământ și resurse

De la invazia Rusiei în Ucraina la interesul declarat al președintelui american Donald Trump de a achiziționa Groenlanda, acaparările internaționale de terenuri sunt din nou în discuție.

Amenințările de cucerire teritorială devin o parte centrală a geopoliticii, determinate de o nouă fază a concurenței dintre marile puteri și  de schimbările climatice.

Miza rutelor maritime

Groenlanda este un premiu. Ar deține cantități semnificative de minereu de fier, plumb, aur, elemente din pământuri rare, uraniu, petrol și alte resurse valoroase. Potrivit Foreign Affairs, insula va deveni probabil un punct de trecere important pentru noile rute maritime nordice care se vor deschide odată cu topirea gheții arctice.

Rusia și Canada se vor afla în curând de-a lungul unor rute maritime internaționale majore. Topirea gheții deschide pasaje în Arctica, iar transportul în regiune va crește și mai mult pe măsură ce lumea se încălzește.

Strategii economici și militari  au  în vedere două rute maritime care fac legătura între Oceanul Atlantic și Oceanul Pacific: Pasajul de Nord-Vest, care străbate partea de nord a Canadei, trecând prin Groenlanda, și Ruta Mării Nordului, care urmărește marginile nordice ale Rusiei. Poziția Canadei și a Rusiei de-a lungul acestor rute le va oferi o influență asupra fluxului de trafic maritim.

Antarctica este un alt punct nevralgic. În timpul Războiului Rece, marile puteri au semnat  Tratatul Antarctica, renunțând la pretențiile teritoriale asupra continentului și angajându-se, în schimb, să îl folosească ca loc de explorare și cooperare științifică internațională. Acest acord începe acum să se destrame. China și Rusia au inclus recent interesele în Antarctica în strategiile lor de securitate națională.

Recurgerea la forță

Deși este imposibil să se prevadă cu certitudine unde și când țările vor fi pregătite să intre în război pentru terenuri, tendințele actuale sugerează multe posibilități de agresiune în viitor.

Există zeci de teritorii în întreaga lume care se încadrează într-un profil similar cu cel al Groenlandei: slab populate, susceptibile de a deveni mai locuibile în următoarele decenii și care dețin o suveranitate slabă, ambiguă sau de tranziție. Insulele Feroe, Insulele Falkland, Guyana Franceză sau Noua Caledonie ar putea intra în vizorul marilor puteri sau al vecinilor oportuniști. Toate au fost contestate anterior și ar putea fi contestate din nou.

China ar încerca să își asigure resurse, terenuri locuibile și avantaje geostrategice prin incursiuni în Asia de Sud-Est, revendicând avanposturi insulare sau chiar acaparând părți din estul Rusiei sau Coreea de Nord.

Între timp, Rusia și-ar putea extinde prezența în statele baltice și în Norvegia, pentru a securiza rutele maritime nordice și a-și extinde accesul la mare. Ar putea face același lucru în Antarctica, pregătind terenul pentru un conflict cu alte mari puteri active acolo.

Iar Statele Unite, care se confruntă cu devastarea climatică în locuri precum coasta Floridei, California, predispusă la incendii de vegetație, și sud-vestul afectat de secetă, ar putea acționa în baza ambițiilor sale teritoriale în teritoriile nordice, inclusiv Groenlanda sau chiar părți din Canada.

Într-o lume în care puterea face dreptate, țările care se află în căutarea unor noi teritorii nu vor ezita să recurgă la forță pentru a le obține.

Politica lui Trump față de China: o mare necunoscută?

În urma amenințărilor lui Donald Trump de a confisca Groenlanda și Canalul Panama, împreună cu sprijinul său aparent pentru Rusia în privința Ucrainei și cu oferta  bizară de a transforma Gaza în Riviera Orientului Mijlociu prin eliminarea populației palestiniene, mulți se întreabă ce se pregătește pentru Asia  și China în special.

Potrivit Responsible Statecraft, oficiali americani precum secretarul apărării Peter Hegseth, secretarul de stat Marco Rubio și directorul Consiliului Național de Securitate, Mike Waltz, au făcut declarații foarte agresive cu privire la China și la necesitatea ca SUA să își concentreze cea mai mare parte a atenției asupra înfruntării Beijingului pe toate fronturile, mai ales în Asia.

Totuși, după cum a devenit evident în ultima lună, Donald Trump și Elon Musk, și nu oficiali din domeniul securității naționale, exercită o putere dominantă asupra politicii interne și externe a Statelor Unite. Prin urmare, au ultimul cuvânt în modul de abordare a Chinei – și nu par interesați de competiția geostrategică în general.

De fapt, declarațiile și acțiunile lui Trump sugerează că el nu gândește în termeni de lumi multipolare sau unipolare. Vizează consolidarea puterii economice americane prin tarife și acorduri comerciale.

Probabil că va încerca să încheie acorduri benefice din punct de vedere politic și economic cu „prietenul” său Xi Jinping și să minimalizeze diferențele geostrategice dintre Washington și Beijing.

Dar poate deveni foarte conflictual și chiar nesăbuit, ceea ce ar duce la modificări bruște în politica SUA față de China. Având în vedere interesele sale financiare, nu este clar dacă și cum ar putea Elon Musk să se opună unei schimbări puternice împotriva Beijingului.

Problema este că Trump este un președinte fundamental imprevizibil. Nu va avea nicio inhibiție în a încălca politicile existente în moduri potențial riscante, atunci când va considera că este necesar.

Nu consideră diplomația și prudența drept mijloace necesare pentru a-și impune punctele de vedere, ci tonul incendiar și afirmațiile radicale.

Este amenințător și, în același timp, ambiguu. Prin urmare, nimeni nu știe cum va acționa în continuare. În orice caz, acest comportament nu este pe placul Chinei.

Gigantul petrolului reduce cel mai mare dividend din lume

0

Aramco a redus cel mai mare dividend din lume, o lovitură pentru deficitul bugetar al Arabiei Saudite, în timp ce compania petrolieră încearcă să reducă presiunea asupra propriilor finanțe.

Saudi Aramco se așteaptă ca plata totală să fie de aproximativ 85 de miliarde de dolari în acest an, comparativ cu 124 de miliarde de dolari pentru 2024, potrivit Bloomberg. Distribuția a fost în centrul atenției atât a investitorilor, cât și a economiștilor, nivelul plății putând determina cât de mult ar mai trebui să se împrumute guvernul saudit pentru a-și acoperi deficitul bugetar.

Pe măsură ce prințul moștenitor Mohammed Bin Salman își continuă planul de transformare economică de miliarde de dolari,  Aramco a fost o piesă cheie în acest demers, cu venituri din vânzarea de petrol și dividende generoase.

Cu toate acestea, plata masivă a început să extindă bilanțul companiei și a transformat-o recent într-o poziție de datorie netă, o schimbare bruscă față de cele peste 27 de miliarde de dolari în numerar net cu puțin peste un an în urmă.

Dividendul total din 2024 este alcătuit din două părți: o plată de bază și o parte legată de performanță. Începând din 2025, Aramco a informat că intenționează să înceapă să plătească componenta specială ca o parte din fluxul de numerar liber, după acoperirea dividendului de bază și a oricăror investiții.

Accentul pus pe dividend vine în contextul în care Aramco raportează venituri mai slabe din cauza prețurilor scăzute la petrol și a producției aflate la cel mai redus nivel din ultimii trei ani. Țițeiul Brent se tranzacționează în medie sub 77 de dolari pe baril, mult sub cei peste 90 de dolari de care Arabia Saudită are nevoie pentru a-și echilibra bugetul.

Venitul net al Aramco pentru 2024 a fost de  105 miliarde de dolari,  cu puțin sub estimările analiștilor compilate de Bloomberg. Fluxul de numerar liber, 85 de miliarde de dolari, a fost sub plata dividendelor totale.

Riadul prognozează deja un deficit de 27 de miliarde de dolari pentru 2025, veniturile statului urmând să fie mai mici decât cheltuielile în următorii câțiva ani.

De asemenea, guvernul a vândut obligațiuni în valoare de peste 14 miliarde de dolari în acest an, devenind astfel cel mai mare debitor de pe piețele emergente.

Aramco intenționează să vândă mai multe datorii, după ce anul trecut a vândut obligațiuni islamice și în dolari în valoare de 9 miliarde de dolari, a declarat directorul financiar Ziad Al-Murshed într-un interviu acordat în noiembrie.

Scene IREALE în Parlamentul Serbiei. Deputații opoziției au aruncat cu fumigene/Imagini cu haosul iscat în sală – VIDEO

Imagini incredibile în Parlamentul de la Belgrad. A fost un adevărat haos în sală, cu fumigene aruncate și scene greu de imaginat într-o clădire a Legislativului.

Deputații de opoziție din Serbia au aruncat marți cu grenade fumigene în interiorul parlamentului în semn de protest față de politicile guvernului și în sprijinul studenților protestează, conform unei transmisiuni televizate în direct a sesiunii parlamentare, relatează Reuters.

Parlamentul Serbiei și-a început marți sesiunea de primăvară. Doar că debutul sesiunii a fost marcat de haos în sală, cu aruncare de fumigene.

sursa foto: captură video X

După ce a fost aprobată ordinea de zi, unii politicieni din opoziție au fugit de pe locurile lor către președintele parlamentului și s-au încăierat cu agenții de securitate. Alții au aruncat grenade fumigene și gaze lacrimogene, iar televiziunile au arătat – în direct – fum negru și roz în interiorul clădirii.


Doi deputați, răniți în urma incidentelor

Președinta Camerei Deputaților, Ana Brnabic, a declarat că doi deputați au fost răniți, unul dintre aceștia, Jasmina Obradovic, din partea partidului SNS (Partidul Progresist Sârb), suferind un accident vascular cerebral și aflându-se în stare critică. „Parlamentul va continua să lucreze și să apere Serbia”, a spus ea în timpul sesiunii, conform sursei citate.


Parlamentul ar fi trebuit să adopte marți o lege de creștere a fondurilor pentru universități – una dintre principalele revendicări ale studenților care blochează facultățile din decembrie.

De asemenea, Parlamentul trebuia să ia act de demisia prim-ministrului Milos Vucevic. Însă alte puncte înscrise pe ordinea de zi au provocat furia opoziției.

Din imaginile ajunse pe rețelele de socializare se poate observa că s-au auzit și sunete de vuvuzele.

Context

Scenele violente de marți vin după o serie de proteste anti-guvernamentale organizate și puse în practică de studenți, dar și de alte categorii sociale și profesionale în ultimele luni.
Protestatarii acuză corupția guvernamentală, despre care afirmă că a dus la incidentul de anul trecut de la Novi Sad, unde acoperișul gării s-a prăbușit, ucigând 15 persoane, amintește stiripesurse.ro.

Protestele s-au soldat inclusiv cu demisia, în ianuarie, a premierului sârb, Milos Vucevic.

Cravata lui Zelenski

1.  ”Le mulțumesc americanilor și europenilor pentru ce au făcut pentru noi și IMPLICIT pentru propria securitate.” Declarația îi aparține lui Zelenski și sună ca ”îti mulțumesc că m-ai invitat la ziua ta și ți-am făcut onoarea să-ți cânt la mulți ani!” Sau ”salut, salut, pupă-mă, tu, că mie mi-e scârbă!” Am o întrebare. Conducătorii din Europa nu se prind că actorache îi jignește și când face pe recunoscătorul? Cei mai mulți șefi de State au mai multe cărți citite decât Trump. Mitocanul Trump e mai subtil decât ei sau cum? Zelenski nici măcar nu încearcă să fie subtil. Îi aduci un cadou și el răspunde ”mulțumesc, aveau și mai scumpe.” Președintele sau premierul cu adevărat deștept și demn va fi ăla care îi va da lui Zelenski o cravată și îi va spune ”s-o porți când te vezi cu o persoană importantă, nu cu mine.” Cu un singur cuvânt – ”implicit” – deloc licentios, chiar spălat, Zelenski a ofensat Europa și America mai rău decât cu orice înjurătură.

    2. România TV e un OTV cu bani, unde ești recordman mondial dacă legi două fraze fără să te taie un breaking news. Cu toate astea, România TV a devenit cel mai echilibrat post de știri, pentru că Realitatea TV și Antena 3 sunt ca TVR și Europa Liberă de pe vremea lui Ceaușescu. Realitatea TV îi face ode lui Georgescu, Antena 3 îl martelează pe Georgescu. Dar laudele și injuriile nu au efect, fiindcă în România sunt deja mai mulți plătitori de cablu decât telespectatori. Georgescu e lăudat și înjurat la televizii, iar românii au înlocuit telecomanda cu telefonul și se informează de pe centurile de socializare. Vorba vine ”se informează.” Se distrează sau se enervează urmărind filme mai scurte de un minut, care vor băga în faliment HBO, Netflix și ce-o mai fi pe piață. Vrei să adormi fără somnifer? La doi-trei metri de pernă lași televizorul pe Realitatea TV sau Antena 3, pe genunchi ții laptopul, ca să curgă un film la Netflix, cu o mână butonezi telefonul și cu cealaltă îi dai mai tare sau mai încet pe Gâdea și pe Anca . Și poți să declari că ai avut o seară reușită.

   3. Ar fi fost cel puțin aventuros să iasă Georgescu președinte. Nu merge așa, cu povești despre Decebal la televizor, iar la telefon în combinații cu Rambo Potra. Lui Georgescu îi place să vorbească singur, dar văd că și unii politicieni sau deontologi anti-Trump vor un dialog (adică o finală prezidențială) care să se transforme în monolog. Se vorbește despre respingerea candidaturii lui Georgescu, despre înlocuirea lui Crin Antonescu, despre o confruntare în turul doi între Bolojan și Nicușor Dan. Asta înseamnă că USR, care a luat 12% la parlamentare, să aibă 100% în finala pentru Cotroceni. Democratic.

Ministrul Grindeanu, vizită în Portul Constanța. „Trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucția Ucrainei”

3

Vin declarații de ultimă oră de la ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, social-democratul Sorin Grindeanu, cu privire la proiectele pregătite pentru Portul Constanța. Acolo unde oficialul din fruntea acestui minister a fost într-o vizită de lucru.

Declarațiile vin în contextul în care se vorbește tot mai mult despre sprijinul pentru reconstrucția Ucrainei.

„Vor fi semnate contracte de aproape jumătate de miliard de euro în Portul Constanța, proiecte care înseamnă infrastructură rutieră în regie de patru benzi pe diverse căi de acces, care înseamnă dragaj, care înseamnă și investiții în rețeaua de energie electrică, investiții în apă canal etc. Sunt proiecte de aproximativ 500 de milioane de euro. Și în pregătire mai avem și alte trei proiecte de 300 de milioane de euro.

Dar pe mine mă interesează ca în maxim două luni să avem semnate contractele amintite. Țin foarte mult la asta. De ce? Pentru că vom intra rapid, la cum se arată, într-o zonă de reconstrucție pentru Ucraina. Constanța trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucția Ucrainei”, a spus ministrul Grindeanu în cadrul unei conferințe de presă la Constanța, citat de stiripesurse.ro.

„Portul Constanța trebuie să beneficieze de toate facilitățile, astfel încât să îndeplinim aceste criterii. Nu am de gând să ratez această oportunitate, eu, ca ministru, cei care conduc portul… o oportunitate nu doar pentru orașul dvs., ci pentru România”, a mai afirmat ministrul Transporturilor, aflat în orașul de la malul mării.

Ce a mai anunțat Grindeanu

De altfel, Grindeanu a anunțat și într-un scurt mesaj scris pe pagina sa de Facebook ce proiecte sunt în pregătire în privința acestui port.

„Continuăm dezvoltarea portului Constanța, la ora actuală cel mai important port la Marea Neagră!

Sunt acum în implementare proiecte în valoare de peste 40 de milioane de euro, care vor crește și mai mult capacitatea operațională a acestui port.

Tot pentru portul Constanța sunt în pregătire și urmează să intre în implementare proiecte în valoare de 787 de milioane de euro, care vizează în special:
– modernizarea și extinderea infrastructurii rutiere din portul Constanța și din zona Midia,
– construcția de cheuri noi în zona Midia,
– creșterea capacității feroviare în port.”, a scris Grindeanu pe rețeaua de socializare.

 

Lovitură pentru concurența din UE. Portul Constanța se mărește cu 770 hectare

De altfel, încă din vara anului trecut se aflaseră detalii cu privire la dezvoltarea și extinderea Portului Constanța.

„Dezvoltarea rapidă și extinderea Portului Constanța este, poate, cea mai mare realizare a României. Chiar dacă acordul Comisiei Europene a fost obținut prin invocarea ajutorului dat Ucrainei și în perspectiva reconstrucției acestei țări, lovitura dată concurenței olandeze și germane este una extrem de importantă. La aceasta se adaugă și un parcurs fulminant al infrastructurii rutiere, care va fi urmată, în scurt timp, și de cea feroviară.

Dincolo de slugărnicia guvernanților în fața UE și SUA, iată că avem, totuși, și un pas în direcția dezvoltării infrastructurii, o dezvoltare care întârzie de 35 de ani și care a scos România de pe orice fel de hartă. Deși tot ce am obținut de la Bruxelles a fost pentru Ucraina, motiv pe care au marșat și ai noștri, că, dacă spuneam că e pentru noi, nu ne băga nimeni în seamă, ceea ce este construit rămâne. După ritmul fulminant al dezvoltării infrastructurii rutiere, a venit rândul, aproape neașteptat, infrastructurii portuare.

Ministerul Transporturilor a decis să extindă regimul de zonă liberă și în Portul Constanța – zona Midia, o majorare a suprafeței cu peste 770 de hectare. La baza acestei decizii, ministerul a avut în vedere Ruta Internațională de Transport Trans-Caspică (Coridorul de Mijloc) ce leagă Asia și Europa prin Kazahstan și Marea Caspică. Mărfurile intră în Caucaz prin portul Baku, Azerbaidjan și continuă spre Georgia, de unde pot fi parcurse două rute alternative înainte de a intra în UE prin Bulgaria sau România: o rută terestră via Turcia sau o rută maritimă prin Marea Neagră. Totodată, extinderea zonei libere va avea un efect benefic în concurența dintre Portul Constanța și celelalte porturi din bazinul Mării Negre, precum și porturi ale statelor membre UE, transformând portul românesc într-un lider de piață pentru zona Centrală și de Sud-Est a Europei, susține Ministerul Transporturilor, care a mai adăugat că măsura se va lua și în contextul redresării, reconstrucției și modernizării Ucrainei.” Citiți mai multe AICI.

Incident grav. O bucată de șină a străpuns podeaua unui tramvai de pe linia 16, în Capitală- FOTO

0

Un incident grav s-a produs, marți, pe traseul liniei 16 de tramvai, în Capitală.

Situația neprevăzută a blocat, temporar, circulația tramvaielor în zona în care a avut loc problema.

O bucată de șină a străpuns podeaua unui tramvai, incidentul având loc pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, unde șinele se află într-o stare degradabilă și se produc des deraieri, potrivit b365.ro.

sursa foto: b365.ro

Liniile 16 și 36 au fost blocate temporar pe Bd. Dimitrie Pompeiu

Societatea de Transport București (STB) a informat marți, cu puțin după ora 9, că tramvaiele liniilor 16 și 36 sunt blocate pe Bd. Dimitrie Pompeiu, în stația Șoseaua Petricani, pe sensul spre Bulevardul Lacul tei, din cauza unui „incident tehnic”.

„Liniile 16 si 36 – blocate pe Bd. Dimitrie Pompeiu, in statia Sos. Petricani, pe sensul spre Bd. Lacul Tei. Cauza: incident tehnic.” – s-a transmis pe contul de X (fost Twitter) STB SA Clienti.


Potrivit unor surse citate de site-ul menționat, în cazul incidentului tehnic a fost vorba despre o bucată de șină care a pătruns prin podeaua unui tramvai și a atins un scaun din mijlocul de transport. Din fericire, din câte s-a mai aflat, niciun călător nu se afla pe acel scaun. Și nici în zona burdufului, unde a pătruns șina prin podeaua tramvaiului.

La circa o oră de la primul anunț, STB a informat că se circulă normal pe liniile 16 și 36 funcționează, pe Bd. Dimitrie Pompeiu. „Liniile 16 si 36 functioneaza normal pe Bd. Dimitrie Pompeiu de la ora 10:05.”, potrivit STB SA Clienti.

Până la acest moment nu se cunosc detalii cu privire la condițiile în care s-a produs acest incident grav.

Incidentul nu este, din păcate, singular. În vara anului 2023, o șină de tramvai a străpuns podeaua unui autobuz, aproape de centrul orașului. S-a întâmplat pe strada Călărași, aproape de stația Alexandru Sihleanu.

Citiți mai multe AICI: Autobuzele STB te pot omorî pe traseu. O șină de tramvai a străpuns podeaua unei astfel de maşini

VIDEO. Percheziții de amploare, în 12 judeţe şi în Bucureşti. Vizate, grupări specializate în falsificarea permiselor de conducere şi a documentelor de identitate

0

Acțiune de amploare a oamenilor legii, marți, 4 martie. S-au făcut percheziții în 12 județe și în Capitală. Zeci de suspecți urmează să fie duși la audieri.

Polițiștii și procurorii DIICOT Piteşti și au făcut, marţi, 95 de percheziţii în judeţele Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa, Vrancea, Olt, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Mureş, Hunedoara, Maramureş, Prahova şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar care vizează activitatea a cinci grupări specializate în contrafacerea permiselor de conducere şi a documentelor de identitate. Peste 50 de suspecţi vor fi duşi la audieri la sediul DIICOT Piteşti.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești au pus în aplicare 95 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Argeș, Vâlcea, Dâmbovița, Vrancea, Olt, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Mureș, Hunedoara, Maramureș, Prahova și municipiul București, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, fals privind identitatea, fals în declarații și conducerea unui vehicul fără permis de conducere – a anunțat DIICOT, într-un comunicat.

Cum ar fi acționat membrii grupărilor

„Din materialul probator administrat a rezultat că, începând cu anul 2020, s-au constituit și au acționat pe raza județului Argeș un număr de 5 grupări de criminalitate organizată, de tip piramidal ( structurate pe baza unor relații de rudenie, vecinătate sau prietenie), specializate în contrafacerea permiselor de conducere și a documentelor de identitate, scopul fiind obținerea într-un timp scurt de beneficii materiale consistente.

Membrii grupurilor infracționale organizate au înlesnit pentru cetățeni români și străini obținerea contra-cost a unor permise de conducere false, precum și acte de identitate care atestau, în mod nereal, că persoanele în cauză au domiciliu sau reședința pe teritoriul respectivelor state”, se menționează în comunicatul DIICOT.

Conform anchetatorilor, „sub coordonarea liderilor, suspecții din eșaloanele inferioare au identificat persoane interesate să obțină documente false (cărți de identitate și permise de conducere) și au colectat sumele de bani primite de la acestea, pe care ulterior le-au predat liderilor, primind un procent din încasări”.

Potrivit sursei citate, „interacțiunea între membrii grupărilor de criminalitate organizată și ”clienți” s-a realizat prin intermediul unor rețele de socializare și servicii de mesagerie online”.

Zeci de persoane urmează să fie duse la audieri la DIICOT Pitești

După percheziții vor avea loc audieri. Astfel că peste 50 de suspecți urmează să fie conduși pentru audieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate aflate în subordinea Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și jandarmilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Trump suspendă ajutorul militar american pentru Ucraina. „Se concentrează pe pace”

Preşedintele american Donald Trump a suspendat ajutorul militar acordat Ucrainei. Totul, în urma discuţiei tensionate cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski de săptămâna trecută.

Sunt declarații făcute de un oficial al Casei Albe, citat de Reuters.

„Preşedintele Trump a fost clar că se concentrează pe pace. Avem nevoie ca partenerii noştri să fie, de asemenea, dedicaţi acestui obiectiv. Facem o pauză şi ne revizuim ajutorul pentru a ne asigura că acesta contribuie la o soluţie”, a declarat luni oficialul, pentru sursa citată, vorbind sub rezerva anonimatului.

Casa Albă nu a comentat imediat amploarea şi valoarea ajutorului afectat sau cât va dura pauza. Pentagonul nu a putut oferi detalii suplimentare.

De asemenea, biroul lui Zelenski nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii din partea Reuters, nici Ambasada Ucrainei la Washington.

Luni, Trump a spus din nou că Zelenski ar trebui să fie mai recunoscător pentru sprijinul american.

Despre asta a fost vorba în scandalul din Biroul Oval

„Donald Trump vrea pace, acum. Volodimir Zelenski și susținătorii săi europeni vor victoria, mai târziu. Despre asta a fost vorba în scandalul din Biroul Oval.

Pacea prin victorie – în esență modelul celui de-al Doilea Război Mondial – este obiectivul prin care aproape toți liderii europeni privesc conflictul Rusia-Ucraina. America îl vede diferit, scrie analistul Wolfgang Munchau.

Absurditatea poziției europene a fost poate cel mai bine surprinsă anul trecut de scriitoarea Anne Applebaum, când a câștigat un prestigios premiu german pentru pace. Ea a susținut că victoria este mai importantă decât pacea, afirmând că obiectivul final al Occidentului ar trebui să fie schimbarea regimului în Rusia. Acesta este modelul celui de-al Doilea Război Mondial în forma sa cea mai pură.

Însă majoritatea războaielor nu se încadrează în acest model. Se încheie în general cu acorduri de pace complexe.” Citiți mai multe AICI: Fără America, Ucraina e pierdută. Aude Europa?

Citiți și: Europa, pregătiri de război! / Bolojan, chemat la ordine la Londra

Trump: „Să fie pace!”. Zelenski: „Ba, război!”. Bolojan: „E păcat”

SCANDAL MONSTRU LA CASA ALBĂ/Trump l-a dat afară pe Zelenski: „NU E PREGĂTIT PENTRU PACE”

Discuție explozivă Trump-Zelenski: „Ne-ați spus vreodată MULȚUMESC?”/VIDEO

Horoscop 4 martie 2025 – Astăzi poți avea așteptări profesionale foarte bune

0

BERBEC

Nivelul pretențiilor dv. pentru a căuta perfecțiunea la locul de muncă ar putea dăuna progresului în carieră iar munca în echipă, îți va permite un control mai bun al obiectivelor profesionale.

 

TAUR

Astăzi va începe o nouă etapă profesională, va fi important să vă planificați prioritățile dacă doriți să faceți un pas decisiv către acea schimbare care să îți permită să  îndeplinești mai bine munca pentru a obține succesul.

 

GEMENI

Dacă îți dorești cu adevărat o schimbare în mediul de lucru, ar trebui să iei în considerare ce vor să facă și unde vor să ajungă, colegii tăi. În acest fel poți fi decisiv în realizarea preocupărilor profesionale.

 

 

RAC

Pentru ca să generezi schimbări în domeniul profesional, va trebui să creezi anumite oportunități  fără a pierde din vedere interesele tale pentru a unele strategii care să proiecteze pe deplin obiectivele propuse.

 

 

LEU

Ai dobândit anumite responsabilități la locul de muncă care îți vor influența în mod notoriu performanța.  Astăzi vei reuși să-ți organizezi timpul într-un alt mod care să-ți permită să ai un control mai mare asupra priorităților tale.

 

FECIOARA

Odată cu apariția unor noi provocări la locul de muncă, te vei gândi să-ți extinzi pregătirea profesională cu un curs online sau un masterat. Tot acest efort își va arăta roadele în scurt timp.

 

 

BALANTA

 

Dorești să faci mai mult decât poți și asta ar putea fi în detrimentul angajamentelor profesionale pe care le ai astăzi la locul de muncă. Preferabil să planifici bine activitățile pentru a te concentra asupra provocărilor în mediul de lucru.

 

SCORPION

Dorești să faci mai mult decât poți și asta ar putea fi în detrimentul angajamentelor profesionale pe care le ai astăzi la locul de muncă. Preferabil să planifici bine activitățile pentru a te concentra asupra provocărilor în mediul de lucru.

 

SAGETATOR

Vor fi unele schimbări care vor fi pozitive și vor aduce așteptări profesionale foarte bune, care îți vor permite să îți extinzi orizontul. Se pare că va fi cea mai bună etapă de lucru prin care vei trece în carieră!

 

CAPRICORN

Odată cu preocupările profesionale vor veni schimbări semnificative în planurile de lucru pentru următoarea perioadă a anului. Aceasta va fi o provocare pe care o vei aborda cu ambiție, într-un mod decisiv!

 

VARSATOR

Ziua de astăzi va fi marcată de un conflict la locul de muncă legat de banii alocați pentru unele propuneri pe care le-ai putea iniția și care nu vor fi bine primite în mediul de lucru decât dacă îți asumi responsabilitățile.

PESTI

Astăzi poți avea așteptări profesionale foarte bune, deoarece vei avea posibilitatea de a materializa o propunere în care tu să ai multă încredere. Va fi recomandat să fii discret până când vei vedea unele beneficii.

Fanii lui Juve au luat foc! Proteste dure după eliminarea din cupă

0

Juventus se află într-o perioadă de criză profundă, iar tensiunea a atins apogeul după eliminarea rușinoasă din Cupa Italiei, suferită în fața lui Empoli. Echipa torineză, care traversează deja un sezon dificil, a devenit ținta unui val de nemulțumiri din partea suporterilor, aceștia organizând un protest vehement înaintea confruntării cu Verona, programată duminică, de la ora 21:45, în Serie A.

Marșul furiei: fanii i-au luat la rost pe jucători și pe Thiago Motta

Nemulțumiți de rezultate și de lipsa de atitudine a echipei, sute de suporteri juventini au pornit într-un marș de la Allianz Stadium spre hotelul unde erau cazați jucătorii. Acolo, aceștia și-au exprimat furia prin mesaje dure, atât împotriva conducerii, cât și a antrenorului și fotbaliștilor.

Un banner afișat de fani transmitea clar starea de spirit din tabăra torineză: „Conducere absentă, antrenor și jucători rușinoși, ne-am săturat de mizeriile voastre”, iar scandările au fost la fel de categorice: „Nu sunteți demni de culorile noastre”.

Thiago Motta, ținta principală a furiei suporterilor

Ultimele eșecuri, printre care și eliminarea din Liga Campionilor în fața lui PSV, au amplificat nemulțumirea fanilor, care îl consideră pe Thiago Motta principalul responsabil pentru parcursul dezamăgitor al echipei. Tehnicianul italian a fost ținta unor insulte dure, iar protestatarii nu s-au ferit să-și exprime în mod vocal dezaprobarea față de strategia sa.

Juventus, în afara locurilor de Liga Campionilor

În prezent, „Bătrâna Doamnă” ocupă locul cinci în Serie A, însă mai păstrează șanse de a reveni în zona Champions League. O victorie cu Verona i-ar putea permite să urce pe poziția a patra, depășind-o pe Lazio, care se află la un singur punct distanță. În ciuda rezultatelor oscilante, Juventus are doar o înfrângere în acest sezon de campionat

Andrei Rațiu, tot mai dorit în Europa după golul superb cu Sevilla

1

Barcelona, Atletico și Villarreal sunt pe urmele lui

Andrei Rațiu continuă să impresioneze în La Liga, iar ultima sa reușită a atras atenția marilor cluburi europene. Golul spectaculos marcat în meciul Rayo Vallecano – Sevilla (1-1) l-a transformat într-unul dintre cei mai curtați jucători ai momentului, presa spaniolă susținând că „jumătate de Europă îl vrea”.

Rațiu, în vizorul giganților din La Liga

Jurnaliștii de la Mundo Deportivo subliniază că progresul fundașului român a fost remarcabil în ultimul an. Dacă înainte de EURO 2024 era deja considerat un talent promițător, turneul final l-a transformat într-o adevărată revelație. Evoluțiile constante din La Liga nu au făcut decât să-i crească și mai mult cota, iar acum cluburi de top se luptă pentru semnătura sa.

Barcelona, interesată, dar competiția este acerbă

Barcelona este una dintre echipele care îl urmăresc îndeaproape pe Rațiu, iar interesul grupării blaugrana a fost confirmat atât de Mundo Deportivo, cât și de postul de radio Cadena Ser. Totuși, directorul sportiv al catalanilor, Deco, va avea de înfruntat o concurență serioasă.

Pe lângă Barcelona, și Atletico Madrid îl monitorizează pe fundașul lateral român, iar Villarreal, clubul la care s-a format, ar putea încerca să-l readucă. Conform presei spaniole, „Submarinul Galben” are dreptul la 50% dintr-un eventual transfer, ceea ce îl face un jucător și mai atractiv pe piață.

Rațiu nu mai este doar un fundaș de bandă care se limitează la faza defensivă, ci a devenit un jucător complet, capabil să facă diferența și în atac. Golul său spectaculos contra Sevillei a fost o dovadă clară a progresului său, iar interesul marilor cluburi nu face decât să confirme acest lucru.

Europa, pregătiri de război! / Bolojan, chemat la ordine la Londra

Marionetele școlii tinerilor lideri globali, incubatorul Elitei de la Davos, s-au poziționat antagonic de America și, din spatele lui Volodimir Zelenski, caută să ridice Europa la război împotriva Rusiei. Summit-ul de duminică, de la Londra, despre asta a fost – o declarație pe față de susținere totală a Ucrainei și noi amenințări lansate la adresa Moscovei; în timp ce SUA vorbesc de pace și diplomație, UE insistă pe înarmare, înarmare, înarmare!

„Riscul unui război pe continentul european nu a fost niciodată mai mare”, ne-a spus luni ministrul de Externe al Franței. În același timp, Ursula von der Leyen a transmis că există o singură cale către pace – „forța. Vom sprijini Ucraina pe măsură ce vom întreprinde o consolidare a apărării europene. Pe 6 martie, am să prezint un plan de înarmare a UE la Consiliul European”. Marea Britanie merge mai departe și vrea să formeze „o coaliție a celor dispuși” să apere Ucraina, zice premierul Keir Starmer: „Regatul Unit este pregătit să sprijine acest lucru, cu bocanci la sol şi avioane în aer”.

Lăsați din brațe de americani, europenii aleargă pe tabla de șah a geopoliticii aidoma unor zombi căpiați și însetați după sânge. N-au putere militară, nici resurse, necesarul de forță de muncă este suplinit de migranți din Asia și Africa, dar vor la luptă. Fără aliați puternici, însă cu gura mare și tupeu vecin cu sinuciderea.

La viteza cu care ne bagă în război alde Macron, Ursula și Kallas, UE va deveni Ucraina 2, iar superputerile reale ale planetei își vor împărți prada la finalul acestei bătălii.

Stai și te uiți la tabloul ăsta și nu pricepi cum este posibil ca unii să gândească, măcar, că trebuie să declanșăm un război împotriva Rusiei. De ce și pentru cine? Și, mai ales, cum vom câștiga?

Bolojan, cu „Da, să trăiți!” la Londra

Vorbitor doar de română (și maghiară, spun unii), Ilie Bolojan a mers la reuniunea de la Londra cu „Da, să trăiți!” în gură, iar datul din cap l-a salvat în cele mai stânjenitoare momente.

La finalul reuniunii, singurul președinte neales dintre toți șefii de stat adunați acolo a vorbit cu presa română despre graranții de securitate pe tot Flancul de Est. A spus el că, de fapt, garanțiile de securitate oferite Ucrainei nu sunt doar pentru țara lui Zelenski, ci pentru între Flancul de Est. Să ne mai mirăm că americanii refuză să intre în dialog cu actuala putere de la București?

Cineva trebuia să-l informeze pe Bolojan că acest flanc estic al NATO nu e apărat de nimeni altcineva decât de Unchiul Sam; rachetele americane din bazele pe care SUA le-au construit în România și Polonia garantează securitatea statelor de la Marea Baltică la Marea Neagră și nimic altceva! Nu Franța, nu Marea Britanie și cu atât mai puțin actorii în cauză, adică românii, polonezii și ceilalți bezmetici de pe acest flanc, ci americanii, prin simpla, dar atât de importanta lor prezență militară aici sunt garanția că Rusia nu va lovi trimite un „Iskander” peste noi! Fără armele americane, nici măcar n-ar exista termenul Flancul de Est.

Ilie Bolojan vorbește una la Londra, iar Crin Antonescu, alta la București. Haos total pe Dâmbovița și ceață densă în mințile politicienilor noștri. Bolojan bate palma cu Macron și Ursula, Antonescu spune că rămânem cu americanii – „Partenerul nostru, de 35 de ani, sunt Statele Unite ale Americii (…) Am ajutat cu tot ce am putut Ucraina, am fost buni vecini, dar repet și subliniez: partenerul nostru în această discuție este Administrația Trump. Încă un an de război este prea mult pentru noi. Pragmatismul este singura opțiune”.

Cine decide în politica externă a României? Și câte tabere sunt în interiorul coaliției de guvernare? PSD mai există sau Predoiu i-a pus botniță și lui Ciolacu, după ce a redus la tăcere toate vocile răzvrătite din PNL?

Din păcate, nu doar Ursula și ceilalți sorosiști ne vor în război, ci și Băsescu. Pe deasupra, doveditul colaborator al Securității ne mai face și popor de lași – „Dacă vor fi destule state care vor furniza trupe, România trebuie să iasă din lașitatea ei tradițională”. Adevărat, îți trebuie mai mult curaj să dai cu pixul la autorități despre colegii de pe punte decât să trimiți pe front, carne de tun pentru „Grad-urile” rusești, milioane de tineri români!

Wasghingtonul ne mai dă un bobârnac

În timp ce Băsescu și alte minți odihnite cer să plecăm la război, America dă semnalul că s-a săturat de tot bâlciul din Europa. Înmulțirea știrilor despre destrămarea NATO este, de fapt, mesajul cu care Administrația Trump testează voința europenilor de a merge înainte pe calea păcii; iar întâlnirea de la Londra, acolo unde alte state membre ale Alianței Nord-Atlantice nu au fost invitate pentru simplul motiv că sunt prea apropiate de SUA (Ungaria, Cehia, Bulgaria și „balticele” Estonia, Lituania, Letonia), a confirmat ruptura – Europa de Vest vrea război și și-a găsit „cârlige” și-n Est, printre care și România.

Elon Musk nu este singura voce favorabilă ieșirii Americii din NATO. Înaintea lui, senatorul republican Mike Lee a descris Alianța drept „o relicvă a Războiului Rece, care trebuie să fie dizolvată”.

Între timp, România a mai primit un bobârnac de la Washington. După ce vicepreședintele J.D. Vance ne-a „pulverizat” în cadrul Conferinței de Securitate de la München și la fel au făcut-o secretarul de Stat Marco Rubio sau emisarul special al lui Donald Trump pentru Ucraina, a venit rândul șefei Serviciului Național de Informații, Tulsi Gabbard, să condamne anularea alegerilor din România.

„Cred că cei care critică eforturile lui Donald Trump arată că nu sunt dedicați păcii și, în cazul multora dintre aceste țări europene, că nu sunt dedicate cauzei și valorilor libertății, chiar dacă vorbesc despre acest lucru. Am auzit foarte clar în timpul discursului vicepreședintelui Vance diferite exemple ale modului în care acești parteneri europeni și aliați de lungă durată, în multe cazuri, implementează de fapt politici care subminează democrația, care arată că nu cred de fapt în vocile oamenilor care sunt auzite și implementează politici împotriva libertății. Vedem acest lucru în Regatul Unit. Vedem acest lucru în Germania. Am văzut acest lucru odată cu anularea alegerilor din România”, a declarat șefa Serviciului Național de Informații, Tulsi Gabbard, la Fox News Sunday.

„Național” va dezvălui în curând care este starea de fapt a relațiilor diplomatice dintre România și Statele Unite. Ultimele informații scot la iveală o realitate pe care puțini o cunosc, iar toți aceștia sunt cu adevărat îngroziți de perspectiva care se vede la orizont.