Acasă Blog Pagina 11

Breaking News… în jurul lumii

🌍 Europa

Tarifele UE pentru Ucraina

Uniunea Europeană se pregătește să aplice tarife mult mai mari pentru importurile din Ucraina în următoarele săptămâni. Potrivit Financial Times, decizia de a încheia brusc regimul comercial preferențial – care permitea majorității produselor ucrainene să intre fără taxe vamale – vine în urma presiunilor exercitate de Polonia pentru protejarea fermierilor din blocul comunitar.

UE pregătește sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei

The Guardian relatează că liderii europeni sunt pregătiți să impună noi sancțiuni economice Rusiei dacă negocierile de pace cu Ucraina de la Istanbul eșuează, intensificând presiunea asupra Moscovei.

Aliații NATO pregătesc un acord pentru creșterea cheltuielilor de apărare

Aliații NATO au început să contureze un acord pentru majorarea semnificativă a cheltuielilor de apărare, într-un mod care ar putea satisface cererea lui Donald Trump de a aloca 5% din PIB pentru armată. Potrivit Bloomberg, negocierile avansează, iar membrii alianței lucrează la un plan pentru atingerea acestui obiectiv până în 2032, înaintea summitului NATO programat în iunie.

Tarifele impuse de SUA lovesc economiile din Europa Centrală

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a redus prognoza de creștere economică pentru Europa Centrală, invocând impactul tarifelor comerciale impuse de SUA. Conform Reuters, Slovacia și Ungaria sunt cele mai afectate, din cauza dependenței lor de exporturile auto, vizate direct de taxele americane. Prognoza BERD pentru regiune a fost revizuită la 3%, iar incertitudinea determină companiile să amâne investițiile. În plus, încetinirea economică din Germania agravează efectele negative în lanț.

Macron cere UE să crească presiunea asupra Israelului

Președintele francez Emmanuel Macron a îndemnat Uniunea Europeană să sporească presiunea asupra Israelului din cauza situației umanitare grave din Gaza. El a sugerat că europenii ar trebui să analizeze deschis „dacă ar trebui să continuăm discuțiile și acordurile de cooperare cu Israelul în forma actuală”. Potrivit Bloomberg, declarațiile au fost făcute în contextul creșterii tensiunilor legate de ofensiva israeliană în regiune.

Franța: premierul Bayrou audiat în scandalul abuzurilor din școli

Le Monde informează că premierul François Bayrou a fost audiat de o comisie parlamentară în legătură cu acuzațiile de abuzuri comise la o școală catolică, scandal care implică și fiica sa.

🌎 America

Armistițiu SUA–China declanșează val de importuri

În urma armistițiului comercial de 90 de zile dintre SUA și China, companiile americane se grăbesc să stocheze mărfuri pentru Crăciun și Black Friday. Potrivit Financial Times, reducerea tarifelor SUA la importurile din China de la 145% la 30% a declanșat o intensificare a activității logistice, înainte de expirarea armistițiului pe 10 august. Companiile de logistică anticipează o perioadă de capacitate limitată și posibile întârzieri, în timp ce porturile americane se confruntă cu un flux crescut de mărfuri.

Trump laudă relațiile cu Arabia Saudită

În prima zi a turneului său prin statele din Golf, Trump a declarat că relația dintre SUA și Arabia Saudită reprezintă un „stâlp de securitate și prosperitate”. Potrivit Financial Times, Casa Albă a dezvăluit înaintea discursului său că a încheiat cu regatul saudit acorduri în valoare de 600 miliarde de dolari, acoperind domenii precum apărarea, inteligența artificială și infrastructura. Aceste înțelegeri sunt prezentate ca o demonstrație de forță diplomatică și economică în regiune.

Trump acceptă un avion de lux de la Qatar

Potrivit The Washington Post, Trump a primit un Boeing 747-8 în valoare de 400 de milioane de dolari din partea Qatarului, gest care a stârnit controverse aprinse în SUA. Gestul ridică semne de întrebare legate de clauza constituțională privind emolumentele și posibilele conflicte de interese la cel mai înalt nivel.

Președintele Boliviei, Luis Arce, se retrage din cursa electorală

Conform The Washington Post, Luis Arce a anunțat că nu va candida pentru un nou mandat prezidențial, pe fondul scăderii în sondaje și a tensiunilor cu fostul președinte Evo Morales.

🌎 Asia

Occidentul a furnizat informații Mossadului pentru asasinate în anii ’70

The Guardian dezvăluie că agenții occidentali au oferit informații esențiale Mossadului pentru eliminarea unor ținte palestiniene în Europa în anii ’70, conform unor documente desecretizate recent.

Coreea de Sud se pregătește pentru alegeri prezidențiale după criza politică

The Guardian informează că, după demiterea președintelui Yoon Suk-yeol, Coreea de Sud se pregătește pentru alegeri prezidențiale anticipate, cu accent pe probleme economice precum șomajul în rândul tinerilor și costul vieții.

Negocieri la Istanbul pentru pace în Ucraina: Zelenski acceptă, Kremlinul ezită

Putin a propus reluarea negocierilor de pace cu Ucraina la Istanbul, însă Kremlinul nu a confirmat participarea sa directă. Zelensky a acceptat ideea unei întâlniri, dar a avertizat nu va negocia cu alți oficiali ruși în absența președintelui Putin. Trump a anunțat îl va trimite pe secretarul de stat Marco Rubio la Istanbul pentru a sprijini negocierile. Conform surselor internaționale, discuțiile sunt programate pentru 15 mai, însă participarea efectivă a lui Putin rămâne incertă.

🌎 Australia

Reforme în sistemul de sănătate și politică

The Guardian relatează că parlamentul din New South Wales a adoptat o lege care permite asistentelor medicale și moașelor să prescrie pastile pentru avort, îmbunătățind accesul la servicii medicale în zonele rurale. De asemenea, liderul partidului liberal a fost înlocuit, iar premierul Anthony Albanese se pregătește pentru o vizită oficială în Indonezia.

Procesul Erin Patterson continuă în Australia

Conform The Guardian, un expert a declarat că probele analizate nu conțin ciuperci otrăvitoare, contrazicând acuzațiile de omor prin otrăvire. Erin Patterson, acuzată că ar fi provocat moartea a trei persoane – inclusiv socrii săi – prin servirea unei mese suspectate a conține ciuperci toxice, neagă toate acuzațiile.

 

 

Cutremur puternic în largul coastelor Greciei. Seismul, resimțit în alte 3 țări

Un cutremur puternic a fost înregistrat în Grecia, la primele ore ale zilei de miercuri, 14 mai. Seismul a avut peste 6 grade pe scara Richter.

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,1 a lovit Grecia miercuri dimineaţă devreme, epicentrul fiind situat în mare, la 15 kilometri de insula Kasos, în sudul Mării Egee, potrivit Institutului american de geofizică (USGS). Conform tvrinfo.ro, seismul a fost resimțit în sud-vestul Turciei, în Egipt şi Israel.

Nu se cunosc informaţii cu privire la posibile victime sau pagube

Cutremurul s-a produs la o adâncime de 78 de kilometri în jurul orei locale 01.51. Pentru moment nu se cunosc informaţii cu privire la posibile victime sau pagube materiale.


Seismul a avut epicentrul la aproximativ 100 de kilometri de coastele insulelor Creta şi Santorini.

Conform sursei citate, în cadrul unei alerte de tsunami, serviciile de urgență au avertizat populația din apropiere să se îndepărteze de zonele de coastă. În jur de 1.000 de locuitori se insula Kasos.

Pe site-ul Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, infp.ro, se precizează că „în ziua de 14 Mai 2025 la ora 01:51:15 (ora locală a României) s-a produs în CRETE, GREECE un cutremur puternic cu magnitudinea ml 6.2, la adâncimea de 77.3km”.

sursa foto: print screen infp.ro

Ar fi de menționat faptul că regiunea insulei Santorini din Marea Egee, o destinaţie turistică populară în Grecia, a cunoscut o activitate seismică excepţională în ianuarie şi februarie, cu mii de trepidaţii care au făcut ca unii locuitori să fugă.

Grecia este afectată în mod regulat de cutremure, dat fiind faptul că este situată pe mai multe falii geologice din sud-estul Mediteranei.

Ultimul cutremur mortal din arhipelag a avut loc în octombrie 2020, pe insula Samos, în Marea Egee, între Grecia şi Turcia. Cu o magnitudine de 7,0, acest seism a făcut doi morţi la Samos şi peste 100 în oraşul portuar Izmir din Turcia.

Și noi cu cine votăm?!

Teodosie îl surpă pe Daniel, Satana îl surpă pe Dumnezeu, Simion îl trage de urechi pe Dumnezeu, Nicușor Dan îl pune pe Sfântu’ Ilie să dezlege Ecuația Șrodingher, Năstase deplânge poporanu’ pe pagina lui de feisbuc, după ce, postdecembristic, l-a belit pe bietul poporan împreună cu haita lui de pesederăi.

Puric afurisește Spiritul Occidentalistic gudurându-se, umil-actoricesc-ridicolicesc, pe lângă Spiritul Răsăritean Răsăritist, Cristoiu dă din gură, neîntrebat fiind el de nimeni, luându-se singur în seamă și leorpăind stalinist, Băsescu trage flota comercială românească de sforicică pe Calea Victoriei și bate din buze căci încă nu s-a hotărât cu care să facă o babardeală afaceristică babană, cu Biden sau cu Putin, Iohannis e Mucles-di-Stampa, că așa i-a zis Oculta Mondială, să stea la mantinelă după ce l-a oblojit Oculta Mondială la Piramida lui Cheops, în mare secret secretos, Ponta se dă de ceasu’ morții, deplângând și el, ipocritic, mișelesc, soarta de căcat a poporanului român după ce a înecat satele românești ca să-și ia simbria sârbească drept pomană transfrontalieră.

Antonescu joacă șeptică pokeristică cu barosanii din stepă și din gubernie, Orban, pierdutul șă rătăcitul, dă pe gât, pandemic, o dușcă ministerială de visiky în timp ce poporanul are zăbăluță covidică la gură, mister Boc, tulai Doamne, face pe pipița ardelenească și nici gura nu-i miroase, Bolojan ar coborî cumva armata din pod, da’ armata nu poate coborî, că-n gura podului s-a înțepenit generalu’ Ciucă și blochează scara podului, Iliescu, plin de onestitate, o arde kaghebistic, pe față, fără ocolișuri, cu lămpașul lui Lenin cu care, vezi bine, Lulea-l dezgroapă pe Ceaușescu și umblă așa, braț la braț cu cadavrul lui Ceaușescu pe Calea Victoriei, să sperie poporanul, strașnică sperietură, Tucă bagă la plezneală sula-n coaste lu’ generalu’ Coldea care bagă sula-n coaste cui vrei și cui nu vrei, CTP se zvârcolește spasmodic, doar, doar mai prinde și el, săracu’ ceva raiting cu brașoavele lui sleite și pafaristice, Alecsandreasca jâmbește la soare, neromânește, e bucuroasă că Reptila de pe Titan aburește meserie poporanul românesc, neromânește pare să le zică și ea, jâmbind, Budeanca, în stilul ei de mahala pomădată, rujată și înfumurată, Tolontan se bate cu morile de vânturi iar morile de vânturi se bat cu Tolontan, Turcescu dă pe Gușă pe toată lumea, pe el însuși, pe Ponta, pe Mucușor, pe care mai apucă, îndreptându-se triumfal către o pensionare militaristică acoperistică și de mare secretoasă secretizare, grăsuță și bunuță, Șoșoaca face șpagat zîmbăreț la mare și face și karaoke dezlănțuit la Russia Today, Nikolski își ridică pensia babană de la ORPSK (Oficiul Român de Pensii Speciale Kominterniste) și dă cu tifla komuniștilor români, kominterniștii din toate frontierele se ridică din morți și fac și desfac pe Dâmbovița în stil holiudian, Putin râde de slugoii de români căci el, Putin, nu are nevoie de slugoii români, Rusia are un plan diabolic și e pe cale să-l facă viabil chiar dacă Digi TV se strofoacă pe invers, Trump îl mângâiește pe creștet pe Simion, drăgăstuos și îi îndeasă, îndesit, pe cap, o șăpcuță americănească de-a lui, din campania electorală ramolită trecută, tuflind-o strategic-pervers, bine pe ochii lu’ văru’ Simion, Lasconi, fetița cu chibrituri din povestea poveștilor nasoale și triste, repudiată și trădată ticălos de useriștii ipocriți și năimiți, se face că-l votează pe Nicușor, Nicușor se face că se lasă votat de Lasconi.

Macron o ceartă pe Lasconi că de ce n-a reprezentat interesele Franței așa cum se cuvine, că nici Cioloș n-a făcut mare brînză, săracu’ Cioloș, Constaninescu umblă lelea-Lulea pe Calea Victoriei da’‚ vezi tu, nu se mai uită nimeni la el, Miron Cozma cere nervos, mineristic, microfonul, dar firul de la microfon e prea scurt, nu ajunge microfonul până la el, microfonu’ e la Gâdea, Gâdea s-a ramolit de tot cu microfunu’ în mână, Badea la fel, Mihăiescu, Călinescu, Zamfirescu, de mână, toți trei, toți patru, se aruncă-n Absolutul Cosmicomic, căzuți total în desuetudine, Pleșu, Liiceanu, Patapievici, Cărtărăscu au pierdut și ei din turație, ce să mai zici de Blandiana, Dinescu, și mulți alții, mai mici, mai provinciali, să mori de râs nu alta, Olguța, Codruța, Ecaterina, toate trei, și ele, nu mai sunt ce erau odată, televiziunile otrăvite au ruginit de tot și de toate, conturile feibucistice s-au rasolit, s-au sleit, tik-tok-ing vorbind, nene, nu mai fac doi bani, Ciorbea și el, săracu’, umblă brambura sindicalistic, tocmai acum când sindicalismul a fost comple digitalizat, cine-și mai aduce aminte de el, de Ciorbea, în spațiul public apar tot felul de amenințări nasoale să-i bage-n boale pe ăia mai zvăpăiați, mai slobozi la gură, a mamii lor de eroi zilieri de libertate și de freedom! Și noi cu cine votăm?

Păi era și cazul să apară și extratereștrii mei, uită-te la ei, nu știu care auriști nervoși i-au caftit meserie, au ochișorii lor de extratereștri, vineți,vineți, sunt plini de vânătăi, frate marțianule, râd eu ca prostu’, da’ v-au bătut rău de tot auriștii, Terente Venusianul zice, plângând în hohote, că erau niște useriști nasoi, deghizați în auriști, Bebe Marțianul zice că, de fapt și în fapt, erau niște pesediști deghizați în liberali, Gigi Saturnianul zice că de fapt erau erau niște agenți secreți francezi deghizați în agenți secreți ruși care erau deghizați în agenți secreți americani care erau deghizați în niște agenți secreți de pe Planeta Nibiru. Și noi cu cine votăm, vrea să știe Veta de pe Planeta Marte, că ea nu s-a lămurit, că ea zice, făcând pe nebuna, că Rusia se pregătește să transforme Europa într-o gubernie, că a început de mult, din adâncuri istorice, cu Louis Aragon, cu Elza Triolet, cu baștanii austrieci din petrol și gaze, cu Lenin, cu Le Pen, cu Oswald, cu Danton, cu Trump, cu Leif Cel Roșu și cu Dostoievshi, mă rog, cu mulți alții, Geta de pe Planeta Venus zice că ăștia, ai noștri, sunt niște panarame ridicole și fără de nici o putere și că Rusia nici nu se uită la ei, nu-i ia în calcul, că știe ea că sunt niște slugarnici curviți și fără de valoare, gata să trădeze și să oripileze pe cine vrei și pe cine nu vrei.

Ce spui tu Getă, strigă Bebe Marțianul, să-ți zic eu una tare, Bulgaria, România și Ungaria sunt Calu’ Troian Moscovit în Uniunea Europeană, na! Băi, ia mai taci, gură extraterestră spartă și spurcată, răcnește Titi de pe Planeta Nibiru, China o să conducă lumea, scrie în cartea aia în care se scrie și că Satana vrea să-l surpe pe Dumnezeu! Sanchi băi, n-ai înțeles tu bine, strigă Filofteia de pe Planeta Neptun, de surpat, Teodosie vrea să-l surpe pe Daniel, na, pricepi tu, măi Titi de pe Planeta Nibiru?!

Tinerii votează – Alegerile noastre, alegerile lor

Suntem în 2025. Alegerile prezidențiale bat la ușă, iar tinerii votează, în teorie, cu speranță. În realitate, sunt puși în fața unei farse. Unul poartă sacoul sobru al obedienței față de centrele de putere. Celălalt, o ie de paradă, țipând suveranism cu accente de bâlci.

Ce e de ales, între o fantomă birocratică și un cabotin cu drapelul pe umeri?

Între somnul cald al unei figuri de carton și delirul de scenă al unui naționalist de duminică

Primul vine cu aerul cărților vechi și prafuite. Vorbește ca într-un manual de integrare europeană uitat pe o masă de consiliu. Nu are curaj, nu are viziune, dar are sprijinul celor care preferă liniștea unui stat inert.

Susține vocile marginalizate din afara granițelor, dar tace când studenții rămân fără apă caldă în București. Face plecăciuni la Bruxelles, dar nu e în stare să ridice o întrebare despre chirii, burse sau traiul de zi cu zi al tinerilor.

Tinerii votează, dar niciunul nu le vorbește

Celălalt candidat, cu mâna pe Biblie și tonul de tribun, transformă patriotismul într-o marfă. Ridică vocea, dar nu pentru tineri, ci pentru propria glorie. Promite exploatarea resurselor ca pe o salvare mesianică, dar tace când e vorba de educație.

În lumea lui, familia „tradițională” e refugiu electoral, iar LGBT înseamnă „dușmanul din interior”. Mai degrabă oferă emoții ambalate decât soluții. În loc de viitor, oferă promisiuni tipărite pe afișe de perete.

tinerii votează alegerile prezidențiale
tinerii-voteaza-raul-cel-mai-mic

Tinerii votează, dar sunt invizibili pentru amândoi

Unul vrea să intre în justiție, dar nu e clar dacă pentru a o reforma sau a o dirija. Celălalt vrea „respect”, dar nu suportă întrebările. Niciunul nu a vorbit despre locuințe pentru tineri, despre burse decente, despre spitalele pentru generația lor.

Unul citește discursuri în șoaptă, celălalt face mitinguri în urlete. Iar între acești doi poli ai absurdului, tinerii ar trebui să „aleagă”.

Noi alegem. Chiar dacă suntem tratați ca niște spectatori. Unul ne ignoră complet, celălalt ne disprețuiește cu zâmbetul pe buze. Unul vorbește în formule sterile, celălalt urlă lozinci de stadion. Niciunul nu are curajul să vină în fața tinerilor și să asculte. Doar să dicteze.

Pe 18 mai 2025 nu votăm pentru ei. Votăm pentru noi. Ca să le arătăm că nu mai înghițim lecții sterile și promisiuni scrise pe hârtie udă.

Dar oare nu e timpul să întrebăm și noi ceva?

Ei nu ne-au căutat. N-au venit în universități. N-au bătut în ușa niciunui cămin. Dar acum, vor votul nostru. Vor legitimitatea noastră. Vor să-i validăm.

Așadar, dacă tinerii votează, poate ar trebui să începeți și voi să răspundeți. Nu ne-ați invitat la masa puterii. Dar acum ne chemați la urne. De ce? Domnilor candidați, dacă tinerii votează, dumneavoastră pentru cine guvernați?

Horoscop 14 mai 2025 – Ai putea pune mai multă energie în înțelegerea de sine

0

BERBEC

Te simți un pic mai animat, încrezător, implicat și calificat chiar acum. Cu toate acestea, azi devreme, urmăriți-vă gândirea obsesivă care nu face decât să vă streseze. Cu toate acestea, este un moment bun să-ți înfrunți temerile și să faci ceva în privința lor. Este posibil să simți o dorință puternică de a câștiga mai mult control asupra vieții tale.

TAUR

Ai putea pune mai multă energie în înțelegerea de sine sau în eforturile de cercetare, investigare sau de auto-îmbunătățire. Ești mai interesat să faci schimbări personale acum, iar conflictele te pot împinge în această direcție! Planificarea atentă este foarte favorizată pe măsură ce ziua înaintează.

GEMENI

Cu asertivitatea ta naturală acum, este mai puțin probabil să-i calci pe alții în timp ce îți urmărești obiectivele și interesele. Poate fi un moment bun pentru construirea sau reconstrucția bazată pe pasiuni nou descoperite. Începeți să priviți chestiunile în mod holist și să găsiți soluții mai ușor.

 

RAC

Tranzitele îți trezesc acum dorința de recunoaștere sau de a realiza ceva special. Indiferent dacă este profesional sau personal, aveți o dorință crescută de a merge înainte. Dacă vă canalizați bine energia, puteți face multe, în special revitalizând ceva important.

 

LEU

Frustrarile si dificultatile pot escalada rapid, in principal pentru ca starea de spirit este complexa. Încercați să fiți puternic în interiorul vostru, astfel încât să puteți proiecta această forță în exterior, deoarece oamenii din jurul vostru ar putea încerca să fie mai puternici decât tine. Pe măsură ce ziua trece, este mai ușor să preiei controlul.

FECIOARA

Dacă ți-ai dorit să urmezi rutine și programe mai bune pentru sănătate și muncă, acesta este momentul în care ești gata să acționezi. Găsești motivația de a lucra din greu la proiecte care au rămas în spate. S-ar putea să decizi să elimini obiceiurile din rutina ta care sunt contraproductive.

 

BALANTA

Este un moment foarte bun pentru comunicare. O energie confortabilă sprijină vorbirea cu mai puțină cenzură. S-ar putea să decideți să discutați despre o problemă sau dilemă, iar a ajuta pe cineva poate ajunge să vă ajute chiar pe dv. Există multă energie radiantă cu tine pentru relații caritabile și de sprijin.

SCORPION

Încercați să începeți să lucrați acum pe zonele cu probleme și să evitați să vă întâlniți față în față cu oamenii pentru probleme de suprafață, deoarece acest lucru nu vă va duce nicăieri. Pe de altă parte, răbdarea și acțiunea deliberată te vor răsplăti. A depune efort pentru ceva productiv, oricât de mare sau mic, este ceea ce satisface astăzi.

SAGETATOR

Puterile tale de convingere sunt chiar mai puternice decât de obicei. Sunteți interesat de activități care vă distrează și vă oferă o provocare consistentă. Este un moment pentru a vă atinge intuiția și pentru bunăstarea mentală. Excelați în a-i ghida și a-i ajuta pe alții să se înțeleagă.

 

CAPRICORN

Instinctele dvs. de a construi și dezvolta proiecte curente sunt puternice. Astăzi este bună pentru a vă canaliza energiile mentale în ceva util sau substanțial. Ești determinat să acționezi cu scop, dar concentrarea ta tinde să se îndrepte spre distracție pe măsură ce ziua trece.

 

VARSATOR

Dacă poți ține în frâu graba, este o perioadă favorabilă pentru o auto-concentrare pozitivă și sănătoasă. Puteți obține rezultate uimitoare lucrând la auto-îmbunătățire și autocontrol. Pot apărea talentele tale naturale în scris, îndrumare și predare. Ești deschis pentru a învăța, a împărtăși și a crea astăzi.

PESTI

 

Ai o dorință mai puternică de a-ți urmări obiectivele și visele în moduri concrete, sau te inspiri de perspectiva unor noi aventuri. Nivelurile de energie se îmbunătățesc cu o încredere sporită în capacitatea ta de a face lucrurile să se întâmple. S-ar putea să lăsați în urmă activitățile care nu vă mai sunt de folos.

Ceartă după împăcare? Criza fentanilului strică relațiile dintre China și SUA

0

Marți, China a cerut Statelor Unite să nu o mai ”învinovățească” pentru problema fentanilului și a condamnat suprataxele vamale „nerezonabile” impuse de Washington în numele acestei dispute bilaterale.

Comentariile au fost făcute la o zi după ce cele două mari puteri ale lumii au anunțat un acord pentru reducerea drastică, timp de 90 de zile, a taxelor vamale reciproce.

Suprataxele vamale impuse de Statele Unite produselor chineze, în plus față de tarifele preexistente, ajunseseră până la 145% și vor fi reduse acum la 30% timp de o lună și jumătate.

Dar 30% includ cele 20% aplicate de președintele Donald Trump pentru a pune presiune pe Beijing în lupta împotriva traficului de fentanil, relatează AFP. Opioidul  sintetic este responsabil pentru moartea a zeci de mii de americani în fiecare an.

Substanțele chimice „precursoare” utilizate pentru fabricarea fentanilului provin din fabrici necunoscute din China și vândute în mod deschis pe internet.

Când ajung în Mexic, sunt preparate în laboratoarele secrete ale cartelurilor drogurilor – precum Sinaloa –  unde produsul este testat pe oameni cu rezultate uneori fatale.

Drogul final – adesea amestecat în pastile contrafăcute – este introdus ilegal în SUA prin zone de frontieră sau cu avioane și camioane.

Reprezentantul american pentru comerț, Jamieson Greer, a declarat luni că Washingtonul și Beijingul vor „lucra în mod constructiv” în ceea ce privește fentanilul.

Întrebat marți despre perspectivele dialogului pe această temă, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, a răspuns că China nu a fost responsabilă pentru criză.

Mesajul a fost dur: ”Statele Unite au ignorat bunăvoința Chinei și au impus în mod nerezonabil taxe vamale în legătură cu fentanilul. Acest lucru subminează grav dialogul și cooperarea sino-americană în lupta împotriva narcoticelor și dăunează intereselor Chinei”.

Dacă SUA ”doresc cu sinceritate” să coopereze cu China, ”trebuie să înceteze să o învinovățească și să se angajeze într-un dialog pe baza egalității și respectului”.

Statele Unite critică China pentru că nu face suficient pentru a combate producția și exportul ilegal al componentelor  fentanilului.

Autoritățile chineze denunță în mod regulat punctul de vedere al SUA, iar în ultimele luni au detaliat măsurile pe care le-au luat pentru a preveni orice comerț ilegal cu aceste substanțe.

Piesa „Marioneta”, pe scena de la București. Macron trage sforile, Bolojan și Nicușor dansează

Ziarul „Național” a avut dreptate: tandemul Nicușor Dan – Ilie Bolojan este rezultatul unui plan orchestrat la Paris și executat cu obediență de elitele politice de la București. Nu mai vorbim despre simple coincidențe sau ipoteze de culise, ci despre o strategie vizibilă, articulată public chiar de cei implicați. Amândoi s-au dat de gol cu un calm rece și cu zâmbetul acela condescendent al celor care știu că „jocul” s-a încheiat deja. E limpede: președintele și premierul au fost, deja, aleși; iar poporul este chemat duminică la urne să valideze ceea ce s-a decis în altă parte. România nu e invitată la masa deciziilor, ci doar chemată să semneze nota de plată.

Luni seară, pe două posturi tv dispuse să transmită live piesa „Marioneta”, în regia Palatului Élysée, Ilie Bolojan și Nicușor Dan au lăsat să se vadă că o alianță politică între ei este deja în curs de realizare, semn al unei înțelegeri dinainte știute. Declarațiile sugerează un drum clar privind viitorul țării, un traseu deja ales de alții.

La Euronews, Bolojan a subliniat că este dispus să poarte o discuție „serioasă” pentru instalarea rapidă a unui guvern cu largă susținere parlamentară, în eventualitatea în care Nicușor Dan va ajunge la Palatul Cotroceni. Această „deschidere” nu este altceva decât confirmarea unei strategii comune, coordonată din afara țării. Ne aducem aminte de vizitele sale la Paris și întâlnirile cu Emmanuel Macron, de cum Dacian Cioloș, omul Franței, a fost parașutat lângă Bolojan imediat ce acesta și-a anunțat intențiile naționale. Nu mai e o coincidență, e o rețetă aplicată.

În paralel cu declarațiile de loialitate pe care i le transmitea Bolojan la Euronews, Nicușor Dan, într-un discurs-delir la UM Digi24, declara că „și-ar dori foarte tare ca Ilie Bolojan să fie prim-ministru” și vorbea despre „o majoritate pro-occidentală” care să sprijine viitorul Executiv. Aparent, vorbim de stabilitate. În realitate, se conturează o coaliție făcută la comandă și foarte departe de votul românilor.

Un partid de 12%, o influență de 50%

Alianța cu largă susținere despre care vorbesc Bolojan și Nicușor nu este rezultatul unei voințe populare, ci o operațiune atent planificată, cu scopul de a impune o conducere politică favorabilă anumitor interese. Cele mai multe, externe. În tot acest aranjament, partidul care abia a obținut 12% la parlamentare – USR – este tratat ca o forță decizională esențială. Nicușor Dan, fost lider USR și încă legat ombilical de gruparea progresistă, vrea partidul la guvernare, cu orice preț. Un fel de plată anticipată pentru susținerea primită din partea elitelor globaliste. Că doar cine i-a sponsorizat campania, iar acum nu poate sta degeaba!

Cum e posibil ca un partid marginal să aibă un cuvânt greu în formarea Guvernului? Simplu: în România nu mai contează votul, ci apartenența ideologică și aprobarea de la Bruxelles sau Paris. Țara a ajuns să fie condusă de un establishment al minorităților politice, dar cu susținere externă majoritară. Prin Occident, la 12% te apucă frisoanele, dar în România primești covor roșu la intrarea în guvern.

Ilie Bolojan, Nicușor Dan și USR sunt piesele centrale ale unui puzzle periculos, construit în laboratoarele occidentale și livrat ca directivă la București. Iar când te joci cu democrația și o reduci la o simplă formalitate electorală, nu faci altceva decât să dinamitezi încrederea cetățenilor în statul român. Așa cum a procedat de fiecare dată, Ziarul „Național” își reafirmă angajamentul de a aduce la lumină adevărul și de a proteja interesele cititorilor săi împotriva oricăror tentative de manipulare sau influență externă.

Cheia este la PSD

Toate combinațiile și alianțele croite în laboratoarele de afară pot fi spulberate de o singură mutare decisivă a PSD. Social-democrații tac deocamdată, dar de alegerea lor depinde întregul joc politic post-alegeri. Dacă aleg opoziția, planul Franței cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan se prăbușește instant – urmează alegeri anticipate, iar de aici lucrurile se complică al naibii de tare! Dacă, în schimb, rămân la guvernare, dar cedează funcția de premier, cum vor păpușarii, vor juca din umbră și vor livra o guvernare fără legitimitate.

Ce știm sigur? Că Marcel Ciolacu nu vrea să piardă conducerea partidului, dar fără guvernare este zburat din prima. Iar Sorin Grindeanu are o singură miză -Ministerul Transporturilor. Nu funcția de președinte al partidului, nu Palatul Victoria, pentru el toată ecuația se reduce la bugetul uriaș din PNRR care trece pe acolo.

Tot ce nu este direct legat de aceste mize e doar fum și marketing politic pentru naivi. PSD stă la butoanele reale ale deciziei. Și poate, cu o simplă mișcare, să răstoarne toată construcția de carton a tandemului Dan–Bolojan.

 

”Performanță” catastrofală a României. Inflația, de peste două ori mai mare decât în UE

3

Cu toate previziunile de temperare a inflației în România în acest an, datele Institutului Național de Statistică arată contrariul. Țara noastră a reușit ”performanța” negativă de a avea peste dublul ratei inflației din UE, astfel că, în aprilie, aceasta s-a situat la 5,3%, în timp ce în UE a fost de 2,5%. Cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat la fructe, legume, ulei, cafea și cacao, acestea majorându-se și cu peste 12% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Inflația, adică creșterea continuă a prețurilor și, implicit, scăderea puterii de cumpărare, este, clar, în interesul statului român, care încasează taxe și accize mai mari, acoperind, astfel, o parte a găurilor bugetare. România continuă să șocheze prin contra-performanța de a avea cea mai ridicată inflație din UE, care a ajuns, în luna aprilie, la peste dublul celei din statele Uniunii Europene.

Potrivit INS, indicele preţurilor de consum în luna aprilie 2025 comparativ cu luna martie 2025 a fost 100,07%. Rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 2,2%, iar rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2025 comparativ cu luna aprilie 2024 a fost 4,9%. Pe de altă parte, rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2024 – aprilie 2025) faţă de precedentele 12 luni (mai 2023 – aprilie 2024) a fost 5,0%.

În ce privește indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE, acesta a fost 100,21% în luna aprilie 2025 comparativ cu luna martie 2025 a fost 100,21%. Totodată, rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2025 comparativ cu luna aprilie 2024 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 4,9%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2024 – aprilie 2025) faţă de precedentele 12 luni (mai 2023 – aprilie 2024) determinată pe baza IAPC a fost 5,3%, arată INS.

Scumpiri masive la produsele de bază

Cea mai mare creștere a ratei inflației s-a înregistrat la servicii, de 6,83%, și la mărfurile alimentare, de 5,57%. În aprilie 2025, față de aceeași lună a anului trecut, cele mai mari creșteri de prețuri la categoria produse alimentare s-au raportat la fructe și conserve din fructe, cu 12,10%, ulei comestibil, cu 9,93%, cacao și cafea, cu 9,26%, margarină, cu 8,41%, zahăr, produse zaharoase și miere de albine, cu 7,28%, legume și conserve din legume, cu 7,15%, precum și lapte de vacă, o creștere cu 5,57%.

La mărfurile nealimentare, cele mai importante majorări s-au înregistrat la cărți, ziare și reviste (+7,28%), tricotaje(+7,22%), țesături (+6,78%), detergenți (+5,86%), țigări (+5,74%) și articole chimice (+5,14%). Energia electrică s-a scumpit și ea cu 3,70%, pe fondul majorării taxelor de distribuție și transport, în timp ce gazele s-au ieftinit cu 3,67%. În schimb, cea mai importantă creștere a fost semnalată la energie termică, unde tarifele s-au majorat cu 13,63%.

Tarifele serviciilor au sărit în aer

Pe de altă parte, tarifele serviciilor au suferit majorări însemnate, ajungându-se la creșteri și de peste 16%. Astfel, în topul creșterilor s-au situat transportul pe calea ferată (+16,92%), igienă și cosmetică (+13,80%), apă, canal, salubrizare (12,36%), servicii poștale (+11,63%), reparații auto, electronice și lucrări foto (+10,51%), transport aerian (+10,39%), îngrijire medicală (+9,67%), confecționat și reparat îmbrăcăminte și încălțăminte (+9,31%), precum și restaurante, cafenele, cantine (+8,16%). În același timp, creșteri semnificative s-au înregistrat și la alte servicii cu caracter industrial, cu +11,64%. De cealaltă parte, singurele scăderi de tarife la servicii au fost semnalate la telefonie, cu -4,75%.

Viitorul domeniului digital: o lume bifurcată în două sfere de influență

În februarie 2022, în timp ce forțele ruse înaintau spre Kiev, guvernul ucrainean se confrunta cu o vulnerabilitate critică:  internetul și rețelele sale de comunicații erau atacate. Elon Musk – șeful de facto al Tesla, SpaceX, xAI, Boring Company, X (fostul Twitter) și  Neuralink – a intervenit.

În câteva zile, SpaceX a desfășurat mii de terminale Starlink în Ucraina și a activat serviciul de internet. După ce a menținut țara online, Musk a fost aclamat ca un erou.

„Tehnopolaritatea” în acțiune

Câteva luni mai târziu, Ucraina a cerut SpaceX să extindă acoperirea Starlink la Crimeea ocupată de Rusia. Musk a refuzat – îngrijorat, a spus el, că  ar provoca o escaladare majoră a războiului. Nici măcar rugămințile Pentagonului în numele Ucrainei nu au reușit să îl convingă.

Aceasta a fost „tehnopolaritatea” în acțiune: un lider tehnologic nu numai că a determinat randamentul piețelor bursiere, ci și a controlat aspecte ale politicii și ale afacerilor internaționale. Puterea Big Tech a devenit și mai evidentă odată cu explozia ulterioară a inteligenței artificiale.

SUA și China, strategii dominante

Dar geopolitica tradițională a revenit în forță: protecționismul în creștere, alimentat de o reacție populistă la globalizare, un impuls post-pandemic pentru securitate economică și, mai presus de toate, intensificarea rivalității dintre SUA și China. Toate au spulberat iluzia unui ecosistem tehnologic global.

În prezent, domeniul digital se îndreaptă către un viitor mai hibrid – o lume bifurcată în două sfere de influență. Un pol este format de Statele Unite, care sunt în mod clar mai tehnopolare, unde o mână de firme și lideri din domeniul tehnologiei controlează infrastructura critică și exercită o influență directă asupra politicii externe și interne.

Polul opus este ancorat de China și de modelul său capitalist de stat, în care campionii tehnologiei rămân subordonați în totalitate Partidului Comunist.

Deși abordarea statalistă a Beijingului poate sacrifica un anumit potențial de inovare pe termen lung, asigură alinierea tehnologiilor strategice la prioritățile naționale. Iar recentele descoperiri – de la DeepSeek la clusterul de cipuri CloudMatrix 384 al Huawei – demonstrează că modelul chinez, în ciuda acestor constrângeri politice și a controalelor americane asupra exporturilor, rămâne foarte competitiv.

Între acești poli se află Europa, văzută cândva ca o potențială contrapondere la puterea Big Tech. UE are puțini giganți autohtoni în domeniul tehnologiei și este prinsă într-o capcană a creșterii structurale și a productivității. Prin urmare, capacitatea sa de a transpune ambițiile de reglementare în suveranitate digitală este limitată.

Ancelotti, în misiune braziliană: a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Neymar

0

Carlo Ancelotti, va prelua oficial conducerea tehnică a naționalei Braziliei la finalul sezonului din La Liga. Italianul nu a pierdut vremea și a început deja să-și contureze strategia. Potrivit presei din Brazilia, „Don Carlo” a luat legătura cu doi dintre cei mai experimentați fotbaliști ai Selecao: Casemiro și Neymar.

Cu un lot aflat într-o perioadă de reconstrucție și fără un lider clar, Ancelotti vrea să-i reactiveze pe cei care în trecut au dus greul pentru echipa națională. Casemiro, care nu a mai fost convocat din toamna anului trecut, este din nou într-o formă solidă la Manchester United, iar Ancelotti îl cunoaște foarte bine încă din perioada Real Madrid. Neymar, deși accidentat, rămâne un simbol al naționalei, iar italianul își dorește ca acesta să aibă un rol esențial în vestiar, indiferent de situația sa fizică.

Pe lângă contactele cu veteranii, Ancelotti se informează și în privința jucătorilor emergenți. Surse apropiate spun că tehnicianul a cerut referințe despre Antony, jucător activ în Spania, dar și despre Caio Henrique (Monaco) și Alexsandro (Lille), semn că italianul vrea să cunoască toate opțiunile disponibile, nu doar numele consacrate.

Primul contact direct cu echipa va avea loc în luna iunie, când Brazilia are programate două meciuri în preliminariile Cupei Mondiale, contra Ecuadorului și Paraguayului. Ancelotti va prelua efectiv naționala începând cu 26 mai 2025, devenind primul selecționer străin din istoria reprezentativei braziliene.

Federația Braziliană de Fotbal a transmis un mesaj clar: „Suntem mândri să-l avem pe cel mai titrat antrenor din istorie la cârma echipei naționale. Îi urăm bun venit lui Carlo Ancelotti și avem încredere că va conduce Brazilia spre o nouă eră a gloriei.”

Misterul cutremurător al blackout-ului spaniol. Tocmai se închiseseră două hidrocentrale mari

Investigația celui mai mare blackout provocat de fluctuațiile energiei regenerabile, care a afectat Peninsula Iberică, a fost băgată, discret, sub preș. Cu toate acestea, informații șocante încep să apară, punând cap la cap cauzele unui incident care a cauzat pagube de circa 2 miliarde de euro. În ziua fatidică, Spania tocmai retrăsese din sistem două dintre cele 5 hidrocentrale mari, pentru mentenanță, astfel că restabilirea echilibrului nu a mai putut fi făcută.

România riscă un blackout generalizat

Deturnată de viralizarea imaginilor cu cei trei lideri europeni zglobii aflați în trenul spre Kiev, prinși în fapt cu pachețele, linguriță și ”făinoase”, lumea pare să fi uitat de investigația celui mai grav blackout energetic cauzat de Green Deal. La peste două săptămâni de la incident, autoritățile spaniole tot mimează cercetările și căutarea vinovaților, până când totul se va șterge din memoria colectivă. Și asta pentru că recunoașterea faptului că politica de construire a unui sistem energetic care să se bazeze pe fotovoltaic și eolian a fost un eșec total ar însemna și sfârșitul acestei direcții a UE.

Într-un material publicat pe realclearenergy.org, Jeff Reynolds, redactor principal la Restoration News, specializat în politici energetice și științifice, dezvăluie un element nou din ciclul cauzelor care au condus la prăbușirea unui întreg sistem energetic. ”Problemele Spaniei au fost agravate de întreținerea programată a două dintre cele cinci hidrocentrale mari ale sale, pe care le-a scos în funcțiune în acea zi. Apoi, pe deasupra, sistemele automate nu au putut să preia puterea foarte variabilă generată de solar și vânt și să o sincronizeze la frecvența standard de 50 Hz pe care funcționează rețeaua. Acest lucru a făcut ca întreruperea să se extindă până seara, când o rețea bazată pe surse tradiționale de energie de bază ar fi putut reacționa cu câteva ore mai devreme. Chiar și după zece ore, doar 35 până la 40% din sursa națională de energie fusese restabilită”, a arătat Jeff Reynolds.

Cinci secunde și o pagubă de 2 miliarde de euro

Nici nu a apucat bine să anunțe triumfător că a atins ținta de 100% energie regenerabilă în sistem, că Spania s-a confruntat cu efectul de bumerang al acestei realizări: un blackout generalizat, care a lăsat fără energie inclusiv Portugalia și Sudul Franței. Astfel, luni, 28 aprilie, la prânz, două fluctuații bruște ale alimentării cu energie electrică, dintre care a doua cu o durată de o secundă și jumătate, au destabilizat rețeaua și au provocat prăbușirea întregului sistem. Astfel, în 5 secunde, portughezii și spaniolii au rămas fără energie, pagubele estimate fiind de circa 2 miliarde de euro.

”Din fericire, spitalele au continuat să funcționeze cu generatoare de rezervă – spre deosebire de întreruperea recentă de la Aeroportul Heathrow, care s-a oprit complet după ce generatoarele sale de biomasă aprobate de Net Zero s-au dovedit incapabile să facă față sarcinii complete după un incendiu la o substație electrică. Trei persoane în vârstă din Spania au murit din cauza unei suspiciuni de otrăvire cu monoxid de carbon când și-au folosit propriile generatoare diesel în timpul penei”, semnalează Jeff Reynolds. Acesta îl citează pe expertul în energie David Blackmon, care explică faptul că responsabilă ar fi energia regenerabilă, după o fluctuație provenită de la un parc eolian care a avut o producție scăzută pentru cea mai mare parte a dimineții, urmată de o explozie bruscă a activității vântului care a supraîncărcat sistemul și o scădere bruscă a producției de la un parc fotovoltaic. Producția a scăzut la 60% din ratele normale, iar apoi a avut loc un efect în cascadă în timpul acelui șoc de cinci secunde la rețea, deoarece marii consumatori industriali au trecut automat la alimentarea de rezervă și s-au deconectat de la rețea, a explicat David Blackmon.

Un sistem fără inerție

Același expert în energie, David Blackmon, susține că sistemul Spaniei era periculos de lipsit de inerția sistemului furnizată de sarcina de bază, generarea rotativă care menține inerția. La momentul stingerii luminilor, 78% din generația activă pe rețeaua spaniolă era solară și eoliană, cu 61% strict solară.

Între timp, gazul de stabilizare a inerției și nuclearul furnizau doar 15%, combinate. Când un sistem își pierde inerția, începe să se prăbușească, iar alte surse de generare sunt programate pentru a renunța imediat la rețea ca să evite deteriorarea permanent. În acest context, Jeff Reynolds atrage atenția că nicio sumă de subvenții guvernamentale nu va face tehnologiile energiei regenerabile competitive. Rețelele naționale mari nu pot pur și simplu să răsucească un comutator și să-și revină după o scădere a producției. Sursele de energie precum petrolul, gazele naturale, cărbunele, energia nucleară și chiar biomasa asigură o generare de energie continuă, fiabilă și neîntreruptă, care nu se va stinge când vântul nu bate sau soarele nu strălucește”, a mai spus Jeff Reynolds.

Scatofagii

Dacă „perversele” servite de unii ziariști și de cei unsprezece candidați au fost destul de „contondente” în campania primului tur al alegerilor prezidențiale, constând adesea în jigniri exprimate prin vorbe nu prea civilizate, alteori conținând cârcoteli ori mahalagisme, iată că acum, când lucrurile s-au limpezit și au rămas în cursă doar doi pretendenți, Nicușor Dan și George Simion, au apărut noi forme de atac, mai vânjoase, în care propovăduitorii împușcă pe hârtie sau, îndeosebi, pe zisele rețele de socializare cuvinte necontrolate despre cei rămași în competiție.

Am să citez doar câteva dintre „spusele” unora, de unde se poate trage concluzia că unii români și-au pierdut busola, aducând candidaților acuze, unele grave, proferând injurii și expresii ce nu le fac deloc cinste, mai ales că printre ei se află, din păcate, unii intelectuali rasați, politicieni de vază și alți asemenea… formatori de opinie!

Când vine vorba despre Nicușor Dan, se afirmă că ar fi autist, că ar avea certificat medical de schizofrenic, că a ținut voit în frig și fără apă caldă, în timpul iernii, șapte sute de blocuri din Capitală, că din pricina lui au murit copii bolnavi de cancer, că a îngreunat circulația rutieră prin lucrările de înlocuire a conductelor de apă, că a organizat marșuri LGBT și crosuri duminicale pe străzile importante ale Bucureștiului, isterizând conducătorii auto, iar dacă va ocupa jilțul de la Cotroceni va încuraja și legaliza căsătoriile între persoanele de același sex, acordându-le drepturi depline, va impune conceptul de părinte 1 și părinte 2, va trimite trupe, bani și armament în Ucraina, precum și alte multe învinovățiri!

Pe de altă parte, dușmanii lui George Simion au aruncat cu zoaie în candidatul AUR lansând că este un prorus convins și prieten cu Putin, că a promis, demagogic, case ieftine, cu 35.000 de euro, că e un șarlatan, că din pricina lui a plonjat leul în hăuri față de euro, și dacă va reuși să ajungă președinte lumea va muri de foame, că se va intra într-o criză energetică și vom sta în frig și întuneric, că pensionarii și salariații își vor primi drepturile cu întârzieri de luni de zile, că firmele cu capital străin vor pleca din țară, că Uniunea Europeană ne va părăsi, de asemenea și America, și așa mai departe! Văzând toate aceste aberații, insulte și prostii, încep să cred că acești domni „ghicitori” în viitorul țării nu au ce face și, dintr-o neînțeleasă dușmănie, încearcă să-i ponegrească dincolo de orice rațiune pe cei doi, doar-doar votanții, derutați la culme, nu vor mai merge la urne, iar turul doi va fi un fiasco. Or, nu este așa! Am asistat miercuri după-amiază la „întâlnirea față în față” a celor doi, și am constatat că dânșii s-au comportat civilizat, nu precum delatorii lor, au răspuns întrebărilor celor interesați cu siguranță și în termeni la locul lor, apoi, la sfârșitul emisiunii, și-au strâns mâinile fără niciun fel de grimasă de respingere. Așadar, acei aprigi „vizionari” ale căror afirmații conțin doar insulte și defăimări, exprimate prin cuvinte cu iz de înjurătură, adesea scabroase de-a dreptul, pot fi considerați doar niște jalnici scatofagi! Cred că pentru români, care așteaptă cu nerăbdare, ca pe o minune, o îmbunătățire a situației deplorabile în care se găsește țara, este mai nimerit ca, în loc de injurii, să afle, de la cei doi candidați, cu ce programe se prezintă pentru scoaterea din prăpastie a stării economice, în ce constă viziunea lor privind relațiile internaționale ale țării, care a fost împinsă într-o oarecare izolare de cei ce au condus-o mai bine de treizeci și cinci de ani. Ṣi mai cred că doar dialogul poate edifica o opțiune, nu înjurătura!

*Sâmbătă, în Bănie, oltenii i-au avut ca adversari pe fotbaliștii de la CFR Cluj. Meci agitat, în prima repriză echipele împărțindu-și ocaziile de a înscrie, dar fără izbândă, ca în partea a doua cele două formații să etaleze un fotbal spectaculos, încoronat cu patru goluri (2-2). Acest rezultat de egalitate a spulberat orice speranță a lui Dan Petrescu de a ajunge pe „treapta de aur” a podiumului, și totodată a „oferit” trupei lui Gigi Becali titlul de campioană cu două etape înainte de încheierea competiției. Craiova a jucat cu multă dăruire, încercând să câștige, dar maturitatea jucătorilor clujeni și-a spus cuvântul.

*Duminică, noua campioană s-a deplasat la Cluj, pentru meciul cu Universitatea. Vrând să-și respecte faima de lideră, FCSB a jucat, cum se spune, la câștig, reușind prin Ștefănescu, cel care este pus de Becali pe cârpător, să obțină victoria cu scorul de 2-0. Clujenii au avut un lot cam subțire, cinci dintre jucătorii de bază lipsind din diferite cauze, așa că Neluțu Sabău a alcătuit o formație cât de cât în stare să țină piept campionilor, lucru realizat până în minutul 72, când „șepcile roșii” au cedat, primind primul gol.

*Luni seară, meciul dintre Dinamo și Rapid a încheiat Etapa a opta a play-off-ului. Până în minutul 70 al partidei cele două echipe au jucat ca în vacanță. Abia de-atunci jucătorii s-au trezit la realitate și au pus osul la bătaie cu gândul la victorie. Așa că, în timpul rămas s-au agitat, au alergat, și-au creat câteva ocazii, dar, din păcate pentru ei, plasele porților au rămas cu păianjenii pe ele, așa că întâlnirea s-a terminat cu scorul de 0-0. Astfel, Rapid rămâne pe locul al cincilea, iar Dinamo pe ultimul!

Istvan Kovacs, arbitru de lux: câștigă într-un sezon cât președintele țării în trei ani

1

Centralul român Istvan Kovacs, în vârstă de 40 de ani, traversează cea mai bună perioadă a carierei sale și se pregătește să scrie o pagină de istorie în arbitrajul românesc. Pe 31 mai, va oficia finala UEFA Champions League, programată la Munchen, între Inter Milano și PSG. O performanță care îl propulsează într-o companie selectă, alături de legende precum Nicolae Rainea și Ion Crăciunescu.

Performanțele din ultimii ani, culminând cu finalele din Conference League (2022) și Europa League (2024), dar și prezențele la turnee majore precum CM 2022 și EURO 2024, i-au adus nu doar prestigiu, ci și venituri considerabile.

Anul Mondialului i-a adus câștiguri de peste 200.000 de euro

Deși la Cupa Mondială din Qatar nu a fost delegat decât ca arbitru de rezervă, Kovacs a fost printre cei mai bine recompensați „fluierași” ai anului 2022. A încasat peste 63.000 de euro din partea UEFA și FRF, iar FIFA, alături de organizatorii din zona Golfului, i-au plătit nu mai puțin de 142.500 de dolari pentru serviciile sale în partide internaționale și amicale disputate în regiune.

În sezonul actual, a depășit deja pragul de 120.000 de euro

Nici sezonul în curs nu este mai prejos. Cu meciuri bifate în Superliga României, Liga Campionilor și în campionatele din Orientul Mijlociu, Kovacs a strâns o sumă impresionantă. Doar din Superligă, cu un tarif de 1.100 de euro per meci, a obținut aproximativ 18.700 de euro. În Liga Campionilor, unde fiecare partidă îi aduce 6.300 de euro, a acumulat cel puțin 44.100 de euro. Iar în țările arabe, unde onorariul sare de 10.000 de dolari pentru fiecare joc, sumele se adună rapid — peste 60.000 de dolari, adică în jur de 55.000 de euro.

În total, veniturile sale în sezonul 2024-2025 depășesc deja 120.000 de euro, fără a lua în calcul alte competiții precum Liga Națiunilor, Europa League sau preliminariile europene.

De trei ori mai mult decât câștigă șeful statului

Dacă facem o comparație cu salariul președintelui României, diferențele sunt uriașe. Conform declarației de avere depuse în mai 2024, Klaus Iohannis a avut un venit anual net de aproximativ 186.749 de lei, adică echivalentul a 37.000 de euro. Așadar, arbitrul din Carei câștigă într-un singur sezon de aproape trei ori mai mult decât președintele țării într-un an întreg.

Cu o reputație solidă în Europa și tot mai solicitat în meciuri de top, Istvan Kovacs nu doar că aduce onoare arbitrajului românesc, dar reușește și să transforme această carieră într-o adevărată afacere de succes.

Trei lecții din războiul comercial SUA-China

Prima lecție: piețele sunt acum încrezătoare că ambele țări vor fi rezonabile. Reacția negativă pe care bursele au avut-o la „Ziua Eliberării” din 2 aprilie a semnalat ura lor față de incertitudine, dar și față de prostie.

Donald Trump a majorat arbitrar tarifele la niveluri cu adevărat absurde.  Probabil că riposta puternică a Chinei a împiedicat  escaladarea unui război comercial distructiv între cele mai mari două economii ale lumii. Indicii bursieri și-au mai revenit, dar incertitudinea blochează planurile investitorilor.

A doua lecție este că pasta de dinți nu se poate întoarce în tub. Globalizarea de tip vechi a murit, notează The Spectator. Fiecare întreprindere implicată în comerțul internațional regândește strategia  în care va funcționa în această lume nouă și diferită.

Volumele schimburilor comerciale prin porturile americane se vor redresa într-o oarecare măsură, dar nu vor reveni la nivelurile anterioare aplicării tarifelor.

A treia lecție: conceptul-cheie al acordului comercial de după al Doilea Război Mondial, MFN, va fi înlocuit de acorduri bipartizane între blocuri comerciale sau națiuni majore. MFN vine de la clauza națiunii celei mai favorizate, un mod de a exprima ideea că partenerii comerciali nu fac discriminări atunci când cumpără sau  vând reciproc. Dacă o țară impune un tarif unei țări sau îl reduce, va oferi aceleași condiții tuturor celorlalte țări.

Acest principiu a stat la baza dezvoltării extraordinare a comerțului mondial din ultimii 80 de ani. Aderarea Chinei la Organizația Mondială a Comerțului în 2001, vânzându-și astfel mărfurile mai liber către restul lumii și în special către SUA, i-a permis să conteste conducerea americană și poate chiar să o depășească în ceea ce privește puterea economică.

Așadar, ceea ce vedem este la fel de important ca sfârșitul sistemului de rate de schimb fixe de la Bretton Woods, care a asigurat stabilitatea monetară în anii 1950 și 1960, dar care s-a destrămat în 1973 pentru a fi înlocuit de rate de schimb flotante.

La urma urmei, în ciuda OMC, țările au găsit tot felul de modalități de discriminare atât împotriva diferiților parteneri comerciali, cât și împotriva importurilor în general: cerințe sanitare false, standarde de siguranță etc.

Discuțiile detaliate care vor avea loc între SUA și China vor oferi unele indicii cu privire la desfășurarea comerțului global în anii următori. Este foarte posibil ca noile norme să fie considerate mai eficiente decât cele vechi.

Stresul Oxidativ: Cum Ne „Ruginește” Corpul și Cum Îl Putem Combate Natural

Ai observat vreodată cum rugineste fierul? Un proces lent, dar ireversibil, cauzat de oxidare. Ceva similar se întâmplă și în corpul nostru – însă în loc de fier, „ruginim” la nivel celular. Acest proces se numește stres oxidativ, iar în centrul său se află radicalii liberi.

Radicalii liberi: când sistemul tău intern este atacat din interior

Radicalii liberi sunt molecule instabile produse în mod natural de organism în timpul metabolismului sau sub influența factorilor externi:

  • fumat,
  • poluare,
  • alcool,
  • stres cronic,
  • alimentație procesată,
  • radiații (inclusiv lumina albastră).

Acești compuși pot „ataca” celulele sănătoase, ADN-ul și structurile celulare. Când sunt în exces și corpul nu îi poate neutraliza eficient, apare stresul oxidativ.

Ce efecte are stresul oxidativ asupra sănătății?

🔻 Accelerează îmbătrânirea celulară
🔻 Slăbește sistemul imunitar
🔻 Afectează colagenul → piele ternă, riduri timpurii
🔻 Favorizează inflamația cronică
🔻 Este implicat în declanșarea unor boli precum:

  • boli cardiovasculare
  • cancer
  • Alzheimer și Parkinson
  • diabet tip 2
  • infertilitate

📊 Un studiu publicat în Free Radical Biology & Medicine arată că stresul oxidativ este un marker precoce pentru peste 100 de boli cronice.

Semne comune ale stresului oxidativ

  • Oboseală constantă
  • Probleme de memorie sau concentrare
  • Îmbătrânire prematură (piele, păr)
  • Recuperare lentă după efort
  • Inflamații recurente (articulații, sinusuri etc.)

Ce poți face? Soluții naturale împotriva stresului oxidativ

💡 Vestea bună: organismul are mecanisme proprii de apărare – antioxidanții. Iar tu poți susține acest sistem natural prin alegeri zilnice.

  1. Alimentația bogată în antioxidanți

Include zilnic în meniu:

  • Fructe de pădure (afine, mure, coacăze)
  • Legume verzi (broccoli, kale, spanac)
  • Fructe și legume portocalii și roșii (morcovi, roșii, ardei)
  • Nuci, semințe și avocado
  • Cacao crudă, ceai verde, turmeric

💬 Curiozitate: Scorul ORAC (măsură a capacității antioxidante) este cel mai ridicat în condimentele aromate: oregano, cuișoare, scorțișoară, busuioc.

  1. Hidratează-te corect

Apa ajută la eliminarea toxinelor și sprijină ficatul – principalul organ implicat în detoxifierea radicalilor liberi.

  1. Dormi suficient

Lipsa somnului crește producția de radicali liberi și inhibă enzimele antioxidante.

✔️ 7–8 ore de somn profund = resetarea sistemului oxidativ.

  1. Redu stresul emoțional

Stresul mental activează aceeași cascadă oxidativă ca o infecție.
Respirația conștientă, meditația și pauzele active contribuie la echilibru psihic și fizic.

  1. Evită factorii care generează radicali liberi
  • Evită fumatul și alcoolul excesiv
  • Redu prăjelile și grăsimile oxidate (uleiuri reîncălzite)
  • Protejează-te de soare în exces și de ecranele nocturne

Suplimente antioxidante – când sunt utile?

📍 Vitamina C și E
📍 Glutation (puternic antioxidant endogen)
📍 Coenzima Q10 – susține energia celulară
📍 Resveratrol, NAC (N-acetilcisteină)

⚠️ Atenție: Nu toate suplimentele sunt necesare sau sigure. Ideal este să fie recomandate în urma analizelor și sub ghidajul unui medic/nutriționist.

Concluzie: Corpul tău are nevoie de susținere, nu de luptă

Stresul oxidativ este tăcut, dar nu invincibil. Printr-un stil de viață echilibrat, somn odihnitor și alimentație conștientă, poți opri procesul de „ruginire” celulară și îți poți proteja sănătatea pe termen lung.

🔔 Nu aștepta semnele vizibile. Începe cu pași mici, azi. Celulele tale îți vor mulțumi… mâine.

Un cutremur a zguduit Napoli. Oameni speriați pe străzi, școli evacuate – VIDEO

Un cutremur de suprafață, resimțit puternic în Napoli, a iscat spaimă în rândul locuitorilor orașului italian, marți, 13 mai. Conform informațiilor disponibile până la momentul de față, nu sunt victime în urma seismului.

Un cutremur cu magnitudinea 4,4 a zguduit, marți la prânz, zona Campi Flegrei (Câmpiile Flegree) de lângă Napoli, unde a fost resimțit inclusiv în centrul istoric al acestui oraș portuar din sudul Italiei.

Seismul nu a provocat victime sau pagube materiale, transmite AFP, preluat de Agerpres.

Seismul, resimțit în cartierele Pozzuoli și Vomero din centrul orașului

Din primele informații, cutremurul s-a produs la o adâncime de trei kilometri. Și a fost înregistrat la ora locală 12:07 (10:07 GMT), conform Institutului Național de Geofizică și Vulcanologie (INGV).

Seismul a fost resimțit în cartierele Pozzuoli și Vomero din centrul orașului Napoli, mulți locuitori ieșind afară din clădiri. Potrivit RaiNews, circulația pe două linii de metrou a fost suspendată.

Totodată, s-a dispus măsura evacuării unor unități de învățământ, inclusiv a unei universități. Conform agenției ANSA, școlile și filiala locală a Universității din Napoli au fost evacuate.

Acest cutremur a fost precedat și urmat de alte mișcări telurice, de mai mică intensitate. Inclusiv de un seism cu magnitudinea 3,5, produs la un sfert de oră după principalul cutremur.

De altfel, atât pe rețelele de socializare, cât și pe Youtube au fost postate mai multe imagini ce surprind oameni speriați, ieșiți din clădiri după ce s-a produs seismul de peste 4 grade.
Campi Flegrei este o zonă vulcanică, unde au fost înregistrate mai multe cutremure în ultimii ani. În această regiune locuiesc aproximativ 500.000 de persoane.

Ultimul seism major, produs la 13 martie, a avut tot magnitudinea 4,4.

Fermierii din UE, sufocați. Importuri agricole de peste 13 miliarde de euro din Ucraina

Ucraina a fost al doilea cel mai mare exportator de produse agricole în UE de anul trecut, cu o valoare totală de 13,1 miliarde de euro. Cele mai multe au fost produse vegetale, adică cereale, de 7,4 miliarde euro, și uleiuri și grăsimi, de 3,1 miliarde de euro. Potrivit Eurostat, statele Uniunii Europene au exportat 132 de milioane de tone de produse agricole în 2024, în timp ce au importat 158 ​​de milioane de tone. Între 2023 și 2024, exporturile UE de produse agricole au crescut cu 2,8%, ceea ce a fost substanțial mai mic decât importurile (6,7%).

În clasamentul importurilor UE de produse agricole, Brazilia s-a situat pe primul loc, cu 17,1 miliarde de euro, urmată de Regatul Unit, cu 16,6 miliarde euro, Ucraina, cu 13,1 miliarde euro, SUA, cu 12 miliarde euro, China, cu 9,9 miliarde euro, Norvegia, cu 9,1 miliarde euro și Turcia, cu 7,9 miliarde euro.

La importurile de produse vegetale, Brazilia a ocupat primul loc, cu o valoare de 9,2 miliarde euro, urmată de Ucraina, cu 7,4 miliarde de euro, SUA, cu 6,6 miliarde euro, Turcia, cu 3,7 miliarde euro, Vietnam, cu 3,2 miliarde euro și Peru și maroc, ambele cu câte 3 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Eurostat. La capitolul importuri făcute de UE de uleiuri și grăsimi, Ucraina s-a plasat pe prima poziție, cu o valoare de 3,1 miliarde euro, urmată de Indonezia, cu 2,5 miliarde euro, și Malaezia, cu 2,2 miliarde euro. UE a exportat 132 de milioane de tone de produse agricole în 2024, în timp ce a importat 158 ​​de milioane de tone. În 2024, exporturile UE de produse agricole au reprezentat 9,1% din comerțul total al UE cu mărfuri, în timp ce importurile au reprezentat 8,0%. Între 2023 și 2024, exporturile UE de produse agricole au crescut cu 2,8%, ceea ce a fost substanțial mai mic decât importurile (6,7%).

Marea Britanie, dependentă de hrana din UE

În 2024, Regatul Unit a fost cea mai mare destinație de export a UE pentru produse agricole și a doua cea mai mare origine a importurilor UE, după Brazilia. În 2024, UE a exportat produse agricole în valoare de 234,1 miliarde euro și a importat 194,9 miliarde euro, generând un excedent de 39,2 miliarde euro. Comparativ cu 2023, atât exporturile, cât și importurile au înregistrat creșteri de la an la an de 2,8%, respectiv 6,7%. Între 2014 și 2024, comerțul cu produse agricole din UE a crescut cu 59,0%, exporturile crescând cu 58,0% și importurile cu 60,2%, echivalent cu o creștere medie anuală de 4,7% pentru export și 4,8% pentru importuri. Marea Britanie a fost principalul partener pentru exporturile de bunuri agricole în 2024, cu o cotă de 23,0% (54,0 miliarde euro), urmată de Statele Unite (12,8%; 30,1 miliarde euro), Elveția (5,4%; 12,6 miliarde euro) și China (5,3%; 12,3 miliarde euro). Totodată, statele UE au exportat  în Japonia, în valoare de 8,3 miliarde de euro, Norvegia, 6,9 miliarde de euro și Rusia, 5,9 miliarde euro.

S-au importat cereale și s-au exportat produse alimentare

În 2024, măsurată în valoare, cea mai mare grupă de exporturi a fost produsele alimentare (57%), urmate de produsele de origine animală (20%), produsele vegetale (18%) și grăsimile și uleiurile (5%). În import, cea mai mare grupă a fost produsele vegetale (38%), urmate de alimente (36%), produsele de origine animală (18%) și grăsimile și uleiurile (8%). În exporturile de produse de origine animală, cele mai mari capitole au fost „carne și organe comestibile” (36%, 17 miliarde euro) și „produse lactate; ouă de păsări; miere naturală; produse comestibile de origine animală, nedenumite sau incluse în altă parte” (42%, 19 miliarde euro). În importurile de produse de origine animală, cel mai mare capitol a fost „pești și crustacee, moluște și alte nevertebrate acvatice” (70%, 24 miliarde euro). În importurile de produse alimentare, cel mai mare capitol a fost „cacao și preparate din cacao” (22%, 16 miliarde euro), mai arată Eurostat.

Donald Trump țintește mega-afaceri cu monarhiile bogate din Golf

0

Donald Trump a început marți un turneu în zona Golfului Persic, vizitând Arabia Saudită. Liderul de la Casa Albă se concentrează mai degrabă pe asigurarea unor contracte de miliarde de dolari decât pe probleme de securitate.

Prințul saudit Mohammed bin Salman(MBS) l-a întâmpinat personal pe Trump la Riad. Președintele a fost însoțit de o mulțime de antreprenori, inclusiv miliardarul Elon Musk.

Cu opt ani în urmă, Trump alesese Arabia Saudită ca destinație pentru prima sa călătorie în străinătate în calitate de șef de stat, potrivit AFP. Decizia de a plasa din nou monarhiile bogate din Golf înaintea aliaților occidentali reflectă rolul geopolitic în creștere al acestor națiuni, dar și interesele economice ale SUA.

Miercuri, președintele SUA își va continua turneul în Qatar și, joi, în Emiratele Unite. Se așteaptă ca aceste vizite să fie urmate de semnarea unor contracte uriașe, de la apărare și aviație până la energie și inteligență artificială. O perspectivă binevenită pentru strategia „America First”.

De asemenea, Riad a organizat forumul de afaceri saudito-american, unde s-au aflat Larry Fink, directorul general al firmei de gestionare a activelor BlackRock, Stephen A. Schwartzman, directorul general al administratorului de active Blackstone, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, și ministrul saudit al finanțelor, Mohammed Al Jadaan, potrivit Ruters.

În ianuarie, MBS s-a angajat să injecteze 600 de miliarde de dolari în Statele Unite, dar Trump i-a cerut să crească suma la un trilion de dolari. Arabia Saudită este interesată de achiziționarea avioanelor de vânătoare F-35 și sistemelor de apărare antiaeriană.

Surse de la Casa Albă au indicat că președintele se va concentra pe semnarea unor contracte, a scris Daniel Shapiro, cercetător senior la Atlantic Council. Sursele Reuters informează că Trump va oferi Arabiei Saudite un pachet de armament în valoare de peste 100 de miliarde de dolari.

Arabia Saudită și SUA întrețin de zeci de ani legături puternice bazate pe un acord ferm în care regatul furnizează petrol, iar superputerea îi asigură protecția.

În timp ce războiul continuă să facă ravagii în Gaza, normalizarea relațiilor Arabiei Saudite cu Israelul, un proiect cândva susținut de  Trump, pare să nu mai fie pe ordinea de zi. În opinia  Riadului, nu poate exista niciun progres fără crearea unui stat palestinian.

America încheie acorduri cu prieteni și dușmani deopotrivă. Europa rămâne în coada listei

Donald Trump avansează în ceea ce privește acordurile comerciale cu Regatul Unit și chiar cu inamicul SUA, China. Uniunea Europeană este lăsată pe dinafară.

În ciuda mai multor încercări de negociere cu Washingtonul în vederea eliminării tarifelor impuse de Trump pentru bunurile europene, Comisia Europeană nu a reușit să facă progrese, notează Politico. Trump a impus un tarif de bază de 10 % la începutul lunii aprilie, împreună cu taxe de 25 % pentru automobile și metale.

În cazul în care cele două părți nu vor ajunge la o înțelegere până la începutul lunii iulie, va intra în vigoare un tarif mai mare, de 20 %.

„Europa nu este o prioritate pentru SUA”

„Europa nu este o prioritate pentru SUA(…)Și, bineînțeles, aceasta este o mică surpriză pentru europeni în discuțiile cu oficialii americani”, a declarat Agathe Demarais, senior policy fellow la European Council on Foreign Relations.

Trump a încheiat un pact cu prim-ministrul britanic Keir Starmer pentru a reduce tarifele americane pentru exporturile de automobile și oțel din Regatul Unit – prima măsură de acest fel de când președintele SUA  a impus o serie de taxe la începutul lunii aprilie pentru bunuri din întreaga lume.

Luni, China a reușit propriul său progres, Washingtonul și Beijingul reducându-și tarifele la 30 % și, respectiv, 10 % pentru mărfurile lor reciproce. Câteva ore mai târziu, Trump a numit UE „mai rea decât China”. Vitriolul este de durată: „Uniunea Europeană a fost formată pentru a înșela Statele Unite”, a declarat el în martie, înainte de a-și lansa războiul comercial la scară largă.

În timp ce America încheie acorduri cu prieteni și dușmani deopotrivă, apelurile pentru reducerea tarifelor de la Bruxelles rămân fără răspuns. Blocul comunitar și relația comercială transatlantică de 1,6 trilioane de euro au căzut pe ultimul loc.

„În acest moment, țări precum India și Japonia, și chiar Vietnamul, se află mai sus pe lista de priorități a SUA decât UE, pentru că știu că este dificil și doresc victorii rapide chiar acum”, subliniază Josh Lipsky, director senior la grupul de reflecție Atlantic Council din Washington.

De la preluarea mandatului de către Trump în ianuarie, negociatorul comercial șef al Comisiei, Maros Sefcovic, s-a întâlnit de trei ori cu omologii americani Howard Lutnick, Jamieson Greer și Kevin Hassett. În ciuda fotografiilor pline de zâmbete, discuțiile nu au produs decât confuzie.

„Ar mai trebui să treacă câteva săptămâni până când va fi posibil un acord, deoarece SUA par să își schimbe de multe ori obiectivul”, a declarat un oficial european, căruia i s-a acordat anonimatul.

Întrucât negocierile serioase nu au început încă, UE trebuie să fie atentă la schimbările de dispoziție ale celui mai mare partener comercial al său. Rămâne de văzut dacă va reuși să-și apere interesele economice și geopolitice.

Răul cel mai mic

1. Georgescu, vorbind singur la șezătoarea cu poporul: ”Neamul nostru este puternic precum stejarul, pentru că neamul și stejarul au aceleași legături sacre. Ele ne țin legați pentru totdeauna de pământul pe care îl slujim. Nu oamenii trebuie slujiți, ci pământul nostru sfânt.” Simioane, roagă-l pe Georgescu să nu mai mănânce atâta Călin, că totul are o limită! Normal că tatăl lui Georgescu a fost stejar, că de-aia are el limbă de lemn! Nu era de ajuns teoria lui Darwin, acum ne tragem și din manualul de botanică. Sigur, Georgescu a zis, în ianuarie, și că limba latină e fiica limbii române. Georgescu e mai mult decât pacient când debitează ce debitează. El știe că nimeni nu crede prostiile astea, dar o mare parte din electorat vrea să audă așa ceva. Și atunci, ce este un profet care susține asemenea enormități? Cuvântul începe cu litera ”e”. Propaganda cu stejarul mergea la montajele literar artistice ale elevilor (de la țară) din școala ceaușistă și în ”Scânteia”, de ziua lui Ceaușescu sau pe 23 August, când erau publicați pe prima pagină ceapiști fruntași cu patru clase. Mai du-te-n spanac, Georgescule!

   2. Să trecem la sceneta Simion – Digi. E oribil ce a făcut Simion. Nicușor Dan, intelectual decent, nu s-ar fi pretat. Dar ceilalți useriști – da. Ei s-ar fi pretat. Și cât s-au mai pretat… De unde a învățat Simion să-și înregistreze adversarii? De la useriștii care filmau cu telefoanele în parlament, începând din 2016. AUR filmează din 2020. Iar ziaricii – mimoze, care s-au solidarizat cu Digi, să ne mai lase! Bă, falșilor, când ați publicat stenograme era bine? Cum au ajuns la voi stenogramele? Vi le-a servit cineva? Sau poate că le-ați găsit pe stradă, scuzați-mă!

  3. Avem de ales între un timid, pentru care filmează unii cu adevărat profesioniști, și un băiat care aduce cu Miron Cozma. Cozma nu era violent cu ziariștii. Își consuma violența în altă parte, nu detaliez. Dar era la fel de autoritar ca Simion, când i se luau interviuri pe scările tribunalului.

4. În 2025, șantajul emoțional ”ieșim din Europa” a prins mai bine decât aberațiile lui Georgescu din 2024. Nicușor și Bolojan sunt doi bebeluși față de trimisul lui Macron la Cotroceni. E vorba despre un domn consilier prezidențial pe nu știu ce probleme. De fapt, pe ce probleme vrea Macron. Îl cheamă Dacian Cioloș. Vă spune ceva acest nume? Pandemia s-a terminat când a început războiul. Dar cred că domnul Cioloș are și acum două-trei măști de rezervă.

5. Oricum, ne-am obișnuit să votăm răul cel mai mic. De data asta, răul cel mai mic e să stai acasă în duminica alegerilor.

 

Ar susţine PSD un guvern minoritar? Ce spune Grindeanu: Vreau să văd pe ce drum o ia România duminică – VIDEO

0

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, spune că social-democraţii vor aştepta votul de duminică pentru a vedea pe ce drum o ia România și ce vor decide românii în privinţa viitorului preşedinte al ţării. Apoi, partidul va analiza toate variantele pe care le are.

Prim-vicepreşedintele formațiunii social-democrate a menţionat că PSD poate fi în opoziţie sau poate fi într-o opoziţie care să susţină un guvern minoritar.

Sorin Grindeanu a fost întrebat, marţi, 13 mai, în ce situaţie PSD ar susţine un guvern minoritar. „Este o altă decizie pe care conducere partidului o va lua săptămâna viitoare. E una din ipoteze”, a spus prim-vicepreşedintele PSD.

PSD așteaptă să vadă ce decid, duminică, românii la vot/Grindeanu: Putem să fim în opoziţie

Întrebat cum i s-ar părea această variantă, Sorin Grindeanu a răspuns: „Eu vreau să văd prima oară pe ce drum o ia România duminică şi ce vor hotărî românii”.

„După ce vom vedea acest lucru, în cunoştinţă de cauză, eu cu toţi colegii mei vom pune pe masă toate opţiunile pe care le poate avea PSD. Putem să fim în opoziţie, pentru că se poate construi o alianţă care să nu includă PSD-ul, putem să fim într-o opoziţie care să susţină un guvern minoritar – dacă ni se cere acest lucru, pentru că vorbim de ipoteze. Nu exclud discuţiile în interiorul partidului pe orice scenariu.

Dar aceste discuţii vor fi săptămâna viitoare după ce le vom avea în interiorul partidului”, a completat Grindeanu răspunsul.

De ce evită să spună concret

Social-democratul a căutat să explice și de ce anume evită să se pronunţe asupra unei variante sau a alteia. „De ce evit să vă spun una sau alta din variante? Pentru că eu nu cred că trebuie să spun dinainte ce părere am, îmi spun în şedinţă punctul meu de vedere şi mi-l voi spune cu tărie faţă de colegii mei.

După care mă voi supune majorităţii şi deciziei pe care o vom lua cu toţii. Nu pot să spun dinainte şi nu cred că ar fi decent să fac acest lucru”, a afirmat Grindeanu.

Al doilea tur al alegerilor prezidențiale, în care s-au calificat George Simion (AUR) și Nicușor Dan (candidat independent), este programat să aibă loc duminică, 18 mai.

Citiți și:

De la urne la abis: un mandat sub semnul haosului

Ciolacu pleacă, Sistemul rămâne: Predoiu la Palat, Bolojan la butoane!

America Latină, extorcată de Trump

Șantajul ca politică externă și comercială: aceasta a fost abordarea lui Donald Trump față de o mare parte a lumii – în special față de America Latină.

Spre deosebire de primul său mandat, când amenințările au luat în mare parte forma unor sancțiuni, principalul instrument de intimidare a lui Trump a fost de data aceasta tarifele, pe care le-a folosit pentru a obține concesii de la aliați de lungă durată precum Mexicul și Columbia, relatează El Pais. „Influența comercială a Statelor Unite în America Latină este atât de mare încât a reușit să extorcheze aproape fiecare țară”, a declarat Juanita Goebertus, directoarea Americas Division din cadrul Human Rights Watch.

Presiuni și tactici coercitive

La doar trei luni de la preluarea mandatului, Trump a obținut deja un acord din partea președintei Mexicului,  Claudia Sheinbaum,  de a militariza granița cu SUA, iar din partea Columbiei, Costa Rica și Panama de a permite autorităților americane să deporteze migranții pe teritoriile lor.

În a doua sa săptămână la Casa Albă, Trump a anunțat tarife de 25% asupra importurilor mexicane, începând cu 4 februarie. Justificarea? Faptul că Mexicul nu face suficient pentru a opri fluxul de fentanil și de migranți în Statele Unite. Sheinbaum a cedat presiunii și a reușit să amâne taxele în schimbul unor concesii. Mexicul a desfășurat  10 000 de soldați pentru a combate traficul de droguri și migrația ilegală, așa cum ceruse Trump.

În plus, 29 de baroni ai drogurilor au fost extrădați în SUA.Cu toate acestea, o lună mai târziu, președintele republican a impus tarifele de 25 %, valabile și astăzi. Nu este exclusă posibilitatea unei intervenții militare americane împotriva cartelurilor de droguri pe teritoriul mexican.

În ianuarie, Trump a amenințat Columbia cu tarife vamale de 25 %, care urmau să crească la 50 %, împreună cu o serie de sancțiuni financiare și bancare. De asemenea, a suspendat vizele pentru toți oficialii guvernamentali columbieni și asociații acestora.

În martie, Columbia a anunțat că va face schimb de date biometrice cu SUA pentru a identifica migranții ilegali și infractorii transnaționali. Totuși, Columbia a fost lovită în continuare cu tarife de bază de 10 %, ca parte a pachetului larg de măsuri comerciale anunțat de administrația Trump la începutul lunii aprilie.

Panama a trebuit să facă față amenințărilor imperialiste din partea lui Trump, care insistă că dorește să recâștige controlul asupra Canalului.

Tacticile coercitive împotriva regimului lui Nicolas Maduro din Venezuela au fost și mai variate. Pe lângă tarife, Trump vizează sectorului petrolier al țării, deportând în același timp cetățeni venezueleni în El Salvador, unde au fost închiși într-un centru de maximă securitate.

După ce Washingtonul a anunțat la 4 martie că revocă licențele care permit companiei petroliere americane Chevron să opereze în Venezuela, Caracasul a răspuns patru zile mai târziu declarând că nu va mai accepta deportarea cetățenilor săi din Statele Unite. Acest lucru l-a determinat pe Trump să amenințe Venezuela cu noi sancțiuni „severe și escaladate”.