Acasă Blog Pagina 106

Europa, pe urmele Africii. Green Deal a îngropat economia UE

Creșterea consumului de gaze în UE a fost, procentual, fix cât a Africii, în condițiile în care în toate celelalte colțuri ale lumii s-a utilizat gazul la niveluri record. La fel și în cazul energiei, petrolului și cărbunelui, Uniunea Europeană s-a situat la coada clasamentului, problemele legate de competitivitate și de prețurile mari devenind insurmontabile. Între timp, țările în curs de dezvoltare și cele emergente beneficiază din plin de gaze, petrol și cărbune, toate la prețuri mici, care le-au propulsat economiile. 

Blocul statelor Uniunii Europene începe să nu mai conteze pe plan mondial. Politica Green Deal, aplicată exclusiv de UE, după ieșirea SUA din Acordul de la Paris, coroborată cu actul suicidar de rupere a relațiilor economice cu Federația Rusă, a aruncat Uniunea într-o prăpastie economică de unde nu mai poate ieși. Fluturarea energiei regenerabile, strângerea curelei consumului și visul eșuat al electrificării transportului și-au dovedit deja inutilitatea și consecințele economice dramatice.

În raportul despre sectorul energetic mondial în 2024, Agenția Internațională pentru Energie (IEA) a trecut UE, în termeni politicoși, la și altele, după prăbușirea consumului de energie, gaze, petrol și cărbune, care contrasta puternic cu o explozie a consumului în celelalte părți ale lumii. În ce privește consumul de gaze al UE, acesta a avut o creștere anemică în 2024, de circa 1%, fix cât a Africii. Chiar și cu acest mic salt, Uniunea Europeană a rămas la un consum mai mic cu 15% față de 2019. Fără gazele ieftine din Rusia, UE a fost nevoită să importe excesiv de scump, compromițându-și, definitiv, întreaga industrie. Industrie care ori și-a închis porțile, ori gâfâie ținută în viață de ajutoare de stat și de disponibilizări masive. Aplicarea Green Deal a lăsat economiile dependente de vânt și de soare, regenerabilele fiind incapabile să asigure o constanță în aprovizionare, consecințele fiind prețuri mari și criză energetică.

Creșteri pe toată linia

Cererea de gaze naturale pe piețele emergente și economiile în curs de dezvoltare din Asia s-a extins cu aproximativ 6% în 2024, reprezentând aproape 40% din creșterea globală cererea de gaze. Această creștere puternică a fost determinată în primul rând de China și India, se arată în raportul IEA. Ambele piețele de gaze au înregistrat rate de creștere ridicate, susținute de prețuri relativ scăzute ale GNL în prima jumătate a anului și valuri de căldură larg răspândite în a doua și a treia trimestrul 2024.

Cererea de gaze naturale a Chinei a crescut cu peste 7%, deși creșterea cererii a devenit negativă în ultimele două luni ale anului. În India, cererea de gaze a crescut cu 10%, susținută de o un mediu economic sănătos, de extinderea rețelelor de gaze naturale și o generare mai mare de energie pe bază de gaz, necesară din cauza temperaturilor ridicate. Consumul de gaze naturale în America de Nord a crescut cu aproape 1,8% (sau aproximativ 20 bcm) în 2024.

Această creștere a fost susținută în primul rând de cererea de gaze pentru generare de energie electrică. Consumul de gaze naturale în America Latină a crescut cu 1,6% (sau aproximativ 2 miliarde de metri cubi) în 2024, determinat de utilizarea sporită pentru generarea de energie. Această creștere a cererii a dus la o creștere de 17% a importurilor de GNL, deși tendințele au variat între țări. Cererea de gaz natural a crescut deosebit de puternic în Brazilia și Columbia. Ambele țări au fost lovite de secete severe, care au limitat disponibilitatea hidroenergetică și au crescut dependența de generarea de energie pe bază de gaz.

Drumul spre irelevanță

Creșterea PIB-ului în economiile avansate a scăzut la 1,7% în 2024, cea mai puternică majorare fiind în SUA, susținută de încredere al consumatorilor. În schimb, Uniunea Europeană a înregistrat o creștere mai slabă din cauza preocupări legate de competitivitate, susține IEA. În piețele emergente și în economiile în curs de dezvoltare creșterea a rămas robustă, ajungând la 4,4%. China a raportat o creștere de 5%, susținută de consolidarea producției și de exporturi, în timp ce contracția imobiliară a continuat. Rata de creștere în India a încetinit la 6,5%, iar Brazilia și-a îmbunătățit performanța economică în 2024, cu o creștere a PIB-ului cu 3,7%.

S-au stabilit grupele pentru preliminariile C.M. 2026

0

Europa și-a definitivat grupele de calificare pentru Cupa Mondială din 2026, iar marile forțe ale fotbalului continental și-au aflat adversarii. După încheierea sferturilor de finală din Liga Națiunilor, tabloul complet al preliminariilor a fost stabilit. Franța, Spania, Portugalia, Germania, Italia, Danemarca, Croația și Olanda au aflat ultimele cu cine se vor duela pentru biletele către turneul de anul viitor.

Dintre acestea, Franța, Spania, Portugalia și Germania au ajuns în semifinale, programate în iunie, și au fost repartizate în grupe mai restrânse, de câte patru echipe. Danemarca, deși învinsă în „sferturi”, a prins și ea un loc într-o grupă de patru.

Semifinalele Ligii Națiunilor sunt Franța – Spania și Portugalia – Germania, dueluri care promit spectacol.

România, în Grupa H: adversari accesibili, speranțe mari

România face parte din Grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru și San Marino. „Tricolorii” au debutat cu o înfrângere, 0-1 împotriva Bosniei, la București, rezultat care schimbă puternic toate calculele în această grupă.

Grupele complete din preliminariile europene pentru Mondialul din 2026

  • Grupa A: Germania, Slovacia, Irlanda de Nord, Luxemburg
  • Grupa B: Elveția, Suedia, Slovenia, Kosovo
  • Grupa C: Danemarca, Grecia, Scoția, Belarus
  • Grupa D: Franța, Ucraina, Islanda, Azerbaidjan
  • Grupa E: Spania, Turcia, Georgia, Bulgaria
  • Grupa F: Portugalia, Ungaria, Irlanda, Armenia
  • Grupa G: Olanda, Polonia, Finlanda, Lituania, Malta
  • Grupa H: Austria, România, Bosnia, Cipru, San Marino
  • Grupa I: Italia, Norvegia, Israel, Estonia, Moldova
  • Grupa J: Belgia, Țara Galilor, Macedonia de Nord, Kazahstan, Liechtenstein
  • Grupa K: Anglia, Serbia, Albania, Letonia, Andorra
  • Grupa L: Croația, Cehia, Muntenegru, Insulele Feroe, Gibraltar

România, care a dominat grupa din Liga Națiunilor cu Kosovo, Cipru și Lituania, are șanse mari să prindă cel puțin un loc în baraj, păstrând astfel speranțele pentru o nouă participare la Cupa Mondială, după o pauză de aproape trei decenii.

Concluzie șocantă a Curții de Conturi. Salariile funcționarilor publici din Ministerul Justiției, decise de instanțe

Sistemul de salarizare din justiție a fost făcut praf și pulbere, probabil în mod deliberat, astfel că salariile s-au stabilit de către instanțe, în urma sutelor de procese intentate de salariați, care și-au obținut, cu ajutorul judecătorilor, peste 50 milioane de lei în plus. Curtea de Conturi a cerut analiza salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare și a sporurilor aferente acordate întregului personal din cadrul Ministerului Justiției și al instituțiilor subordonate/aflate în coordonare, din punct de vedere al legalității, precum și o nouă lege a salarizării în acest sector.

Curtea de Conturi a depus eforturi uriașe să deslușească încrengătura din sistemul de salarizare aferent Ministerului Justiției și instituțiilor subordonate, după ce drepturile obținute de funcționari în instanță au provocat pagube uriașe în bugetul de stat. În fapt, profitând de neclarități în legislație, instanțele s-au pronunțat în favoarea funcționarilor publici din sistemul de justiție, stabilind ele însele alte niveluri de salarizare și sporuri în plus, prin decizii care au devenit obligatorii.

Conform datelor și informațiilor furnizate de Ministerul Justiției, raportate prin situațiile financiare încheiate la 31.12.2023, datoriile reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite prin acte administrative de salarizare și prevăzute în hotărâri judecătorești au fost în sumă totală de 50.339.211 lei (inclusiv accesorii), se arată într-un raport al Curții de Conturi.

Potrivit acestuia, ultraactivarea sau prelungirea efectelor unor legi după abrogarea acestora pentru executarea dispozițiilor hotărârilor judecătorești (OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției și Legea nr. 327/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune) a determinat activarea unui mecanism de acordare a unor drepturi salariale care, deși nu mai erau prevăzute în lege, au continuat să fie aplicate.

Generozitate în deciziile instanțelor

Prin sentințe judecătorești, instanțele de judecată au stabilit în favoarea funcționarilor publici procentul de acordare a suplimentului de post – 25% și a suplimentul corespunzător treptei de salarizare – 25% – elemente constitutive ale venitului salarial, fără ca nivelul acestora să fie stabilit prin acte normative specifice, arată Curtea de Conturi.

Hotărârile definitive pronunțate de instanțele de judecată au avut impact asupra modului de stabilire, prin acte administrative, a drepturilor salariale ale personalului stabilite pe baza VRS (valoare de referință sectorială), ca de exemplu: soluționarea litigiilor și pronunțarea hotărârilor definitive s-a realizat în timp la momente diferite, iar aplicarea acestor sentințe judecătorești s-a realizat etapizat, în perioade de timp diferite funcție de resursele bugetare disponibile, ceea ce a generat niveluri diferite ale salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare,  soluționarea în instanță a litigiilor având drept obiect drepturi salariale antrenează fonduri publice suplimentare, generate de plata accesoriilor de natura dobânzilor penalizatoare și de actualizarea sumelor datorate cu rata inflației, precum și practica neunitară sau pronunțarea unor soluții diferite pentru litigiile care au avut același obiect al cauzei.

Se cere o nouă lege

În urma auditului, Curtea de Conturi a cerut Ministerului Justiției analiza salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare și a sporurilor aferente, acordate întregului personal din cadrul Ministerului Justiției și al instituțiilor subordonate/aflate în coordonare, din punct de vedere al legalității și respectării principiului egalității, în contextul în care sunt necesare instrumente de ordin legal care să asigure o abordare și aplicare unitară a salarizării  și respectării principiului egalității. Totodată, până la sfârșitul lunii iunie 2025, Ministerul Justiției trebuie să inițieze demersuri pentru promovarea unui proiect de lege a salarizării specifice domeniului justiției, precedată de o evaluare care să evidențieze veniturile salariale corespunzătoare fiecărei categorii profesionale din acest domeniu.

VIDEO. Bolojan, la bilanțul ICCJ: E nevoie de proceduri judiciare mai rapide/Șefa Instanței Supreme: Judecătorii sunt ancoraţi în societate, înţeleg foarte bine ce se întâmplă

3

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) și-a prezentat luni raportul de activitate pe 2024. Iar la eveniment a fost prezent și liderul interimar de la Cotroceni, Ilie Bolojan.

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat luni, 24 martie, la ședința de bilanț pe anul 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Instanța Supremă.

În discursul său, președintele interimar a afirmat că este nevoie de proceduri judiciare mai rapide, fără a afecta calitatea actului de justiție.

Șeful statului a menționat digitalizarea drept mijloc de reducere a birocrației care împovărează instanțele.

Bolojan: Este nevoie de proceduri judiciare mai rapide

„Statul român are datoria de a asigura condițiile optime pentru ca magistrații să își exercite profesia la cel mai înalt standard. O infrastructură modernă, adecvată înseamnă, totodată, și un respect mai mare pentru cetățeni. Aceasta trebuie dublată de resurse umane suficiente, calificate, de un management bun și de instituții pe deplin funcționale. De asemenea, este nevoie de proceduri judiciare mai rapide, fără a afecta calitatea actului de justiție.

În vremurile pe care le trăim, digitalizarea trebuie să simplifice accesul cetățeanului la justiție și să reducă birocrația care împovărează instanțele.

Schimbările aduse de utilizarea noilor tehnologii impun însușirea de noi competențe digitale pentru personalul implicat. Statul și marile sisteme publice au obligația de a ține pasul cu aceste schimbări, iar tehnologia trebuie să ne devină un aliat, de la instrumente care să simplifice și să ușureze munca până la comunicarea de acte în format electronic, acces facil la dosarul electronic sau chiar eficientizarea unor activități administrative”, a declarat Bolojan.

Bolojan: Magistrații ar trebui să poată vorbi deschis despre ceea ce trebuie îmbunătățit în sistemul judiciar

Bolojan a mai vorbit despre integritate și meritocrație care ar trebui să fie valori de bază în sistemul judiciar. Totodată, în opinia președintelui interimar, magistrații ar trebui să poată vorbi deschis despre ceea ce trebuie îmbunătățit în sistemul judiciar, fără teamă de consecințe.

„O justiție modernă, funcțională și eficientă este una în care integritatea, meritocrația și profesionalismul sunt valori de bază. De aceea selecția, promovarea și evaluarea magistraților trebuie să fie un proces exigent și imparțial, de natură să ofere șanse egale celor care doresc să avanseze în sistemul judiciar. Garanția profesionalismului este dată și de funcționarea imparțială a Inspecției Judiciare, căreia îi revine rolul de a sancționa abaterile disciplinare atunci când este cazul, în acord cu legea și cu Constituția țării. Cred, de asemenea, că magistrații ar trebui să poată vorbi deschis despre ceea ce trebuie îmbunătățit în sistemul judiciar, fără teamă de consecințe”, a mai afirmat Bolojan în discursul său.

Șefa ICCJ, reacție: Judecătorii sunt ancoraţi în societate înţeleg foarte bine ce se întâmplă

După discursul președintelui interimar Ilie Bolojan, preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina Corbu, a afirmat că judecătorii ÎCCJ sunt ancoraţi în realitate şi înţeleg foarte bine ce se întâmplă, care sunt nemulţumirile societăţii şi că încearcă să remedieze anumite lucruri. Ea a menţionat că poate judecătorii nu sunt cei mai buni la comunicare, că nu reuşesc întotdeauna să explice anumite lucruri, dar urmăresc respectarea legii în fiecare cauză pe care au soluţionat-o.

După discursul ţinut de preşedintele interimar Ilie Bolojan la bilanţul Înaltei Curţi, Corina Corbu a declarat că la nivelul ÎCCJ sunt cunoscute şi lucrurile care merg bine, dar şi cele care merg mai puţin bine.

„Vă asigur, domnule preşedinte, că la Înalta Curte cunoaştem în amănunt situaţia, cunoaştem şi lucrurile care merg bine şi care merg mai puţin bine. Ce pot să vă spun este că judecătorii Înaltei Curţi au făcut şi fac în continuare tot ceea ce este omeneşte posibil. În cuvântul meu, făceam referire la secţia de contencios care a reuşit să se menţină în anumite parametri de calitate deşi s-a confruntat anul trecut cu situaţia, poate cea mai dificilă din ultimii zece ani. Înţelegem lucrurile, înţelegem societatea înţelegem problemele legislativului, executivului, limitele în comunicare. Ce putem spune însă şi pot să afirm şi numele colegilor mei că fiecare dintre noi încercăm să ne îndeplinim atribuţiile, în fiecare moment, cât mai bine posibil, aspecte care cred eu că au fost reflectate”, a declarat Corina Corbu, citată de stiripesurse.ro.

Nu sunt singurele aspecte asupra cărora a ales să se oprească președinta Înaltei Curți. Ea a ținut să menționeze faptul că judecătorii înţeleg „şi care sunt nemulţumirile societăţii”.

„Dar ce aş vrea să sublinez este faptul că judecătorii sunt ancoraţi în societate înţeleg foarte bine ce se întâmplă, nu am fost niciodată rupţi de societate şi nu suntem nici acum. Înţelegem şi care sunt nemulţumirile societăţii, încercăm să remediem anumite lucruri, încercăm să facem anumite lucruri mai bine, unele poate se văd mai mult, altele se văd mai puţin. Poate nu suntem cei mai buni în comunicare, poate că nu întotdeauna reuşim să explicăm anumite lucruri, însă ce pot să afirm este faptul că întotdeauna am urmărit respectarea legii în fiecare cauză pe care am soluţionat”, a mai afirmat Corbu.

Citiți și: Umbra lui Coldea la Cotroceni

Coldea l-a încălecat și pe Bolojan

Ilie Bolojan a declarat război Americii! / Rețeaua soroșistă de la București, activată

Bolojan, chemat să dea cu pixul pentru Statele Unite ale Europei!

Crin Antonescu mută în disperare de cauză/România, traficată de politicieni

 

 

Este Beijingul pregătit pentru șocurile tarifare ale lui Trump?

Pentru a împrumuta o frază folosită de Mark Twain cu privire la propria sa dispariție raportată în mod eronat, știrile privind implozia economiei chineze sunt mult exagerate. Timp de trei decenii, analiștii și-au făcut griji cu privire la datoria publică, piața imobiliară  și consumul slab. Însă colapsul mult temut nu s-a produs încă.

Cu toate acestea, un element mai nou este impunerea unor tarife vamale de amploare din partea unuia dintre cei mai mari parteneri comerciali ai țării, relatează UnHerd. Premierul Li Qiang a afirmat recent că Beijingul este pregătit pentru orice „șocuri neașteptate”, în timp ce Donald Trump pregătește taxe suplimentare asupra importurilor din China.

În ciuda discursului optimist al lui Li, consumul intern reprezintă încă aproximativ 40 % din PIB, o cifră care nu s-a modificat de trei decenii.

Președintele Xi Jinping a afirmat că Partidul Comunist Chinez încearcă să evite costurile uriașe asociate cu asistența socială, folosind guvernele occidentale drept ghid pentru ceea ce nu trebuie să facă.

În mod ironic, socialismul chinez este mai puțin generos cu proprii săi cetățeni atunci când sunt bolnavi, pensionari sau șomeri decât țările europene sau nord-americane.

Confruntat cu provocările unei populații îmbătrânite, precum și cu șomajul în rândul tinerilor, alimentat de un surplus de noi absolvenți în fiecare an, Beijingul promite creștere, dar trebuie să o caute în continuare.

Dezvoltarea de noi piețe de export în Sudul global este o posibilă cale în acest sens. Luna trecută, oficialii guvernamentali și-au exprimat interesul de a oferi mai mult acces la investiții pentru companiile private de tehnologie, în timp ce Xi însuși s-a întâlnit cu directori de afaceri de top.

Peste toate planează, totuși, veșnicele probleme de timp și de scară. În urma pandemiei Covid-19, Beijingul știa că are un drum lung de parcurs pentru a-și moderniza structura economică, producând în același timp o creștere suficientă pentru a-și liniști cetățenii.

Acum, tarifele impuse de Trump au complicat lucrurile: în ciuda întregii creșteri și a progreselor tehnologice promovate de China, niciun guvern nu poate face imposibilul.

Deși Mark Twain a avut inițial dreptate cu privire la necrologurile sale, în cele din urmă a venit – din păcate – ziua în care acestea s-au dovedit corecte.

Li a subliniat că Beijingul este pregătit pentru orice ar avea Trump în mânecă și este adevărat că nu există încă motive de panică cu privire la economia Chinei. Însă PCC se lovește de un obstacol semnificativ în căutarea sa pentru creștere.

Taxele americane asupra navelor chineze: ”apocalipsa comercială”

Pentru un simbol al haosului care a cuprins comerțul global de când administrația Trump a intrat la Casa Albă, nu trebuie să căutați mai departe decât o grămadă de 16 000 de tone de țevi de oțel.

Lucrătorii din Germania ar trebui să se pregătească să încarce primul lot pe o navă container destinată unui proiect energetic din Louisiana, transmite Bloomberg. În schimb, încărcătura este blocată într-un depozit, după ce Washingtonul a propus impunerea unor taxe de milioane de dolari navelor chineze care acostează în SUA.

Discuțiile cu privire la condițiile de expediere au fost suspendate până la clarificarea situației, a declarat Jose Severin, director de dezvoltare la Mercury Group, furnizorul de logistică pentru această afacere.

Pentru ruta respectivă peste Atlantic, 80% din navele armatorului au fost construite în China, ceea ce înseamnă că un transport ar fi supus unei suprataxe cuprinse între 1 și 3 milioane de dolari. În funcție de modul în care se aplică măsura, ar putea reprezenta dublul sau triplul costului actual de expediere din Germania.

Propunerea  Biroului Reprezentantului SUA pentru Comerț(USTR) este menită să limiteze dominația Chinei în domeniul construcțiilor navale, logisticii și industriei maritime.

China produce în prezent mai mult de jumătate din navele de marfă din lume în funcție de tonaj, față de doar 5% în 1999. Anul trecut, șantierele SUA au construit doar 0,01%, iar USTR are în vedere revigorarea industriei americane de construcții navale comerciale, aflată de mult timp în stare latentă.

Poziția dominantă a Chinei îi conferă „putere de piață asupra ofertei globale, prețurilor și accesului”, a anunțat USTR la 21 februarie, când a prezentat propunerea.

În replică, China State Shipbuilding Corp, care are cel mai mare portofoliu de comenzi dintre toate grupurile de construcții navale din lume, descrie o încălcare a normelor Organizației Mondiale a Comerțului. Subiectul va fi în centrul unei audieri a USTR la Washington, care începe luni.

Taxele ar putea genera, teoretic, între 40 și 52 de miliarde de dolari pentru vistieria SUA, potrivit Clarksons Research Services,  o unitate a celui mai mare broker naval din lume.

„Ceea ce a propus USTR – o taxă retroactivă de mai multe milioane de dolari pentru fiecare escală în port – nu va funcționa”, susține  Joe Kramek, director executiv al World Shipping Council. ”Nu va face decât să penalizeze consumatorii americani, întreprinderile și, în special, agricultorii, crescând prețurile și amenințând locurile de muncă.”

John McCown, un veteran al industriei de transport maritim, a spus-o mai tranșant: ”este ca o apocalipsă pentru comerț”.

Make Shipping Great Again

Ancheta USTR a început anul trecut, sub administrația Biden, în urma unei cereri din partea a cinci sindicate importante. Raportul rezultat, prezentat cu doar câteva zile înainte ca Trump să fie învestit în funcție în ianuarie, a stabilit că China a vizat sectorul maritim mondial pentru a-l domina.

Impunerea de taxe și de cerințe suplimentare la export sunt concepute „pentru a crea o pârghie în vederea obținerii eliminării poziției dominante a Chinei în aceste sectoare”.

Unele nave ar putea atrage taxe de până la 3,5 milioane de dolari pe escală în port dacă sunt construite în China de un operator chinez.

Proiectul de document – „Make Shipbuilding Great Again” – sugerează că SUA vor face presiuni asupra altor țări pentru a se alinia împotriva dominației maritime a Chinei, în caz contrar riscând represalii.

Poate Europa să apere Ucraina fără SUA?

Administrația Trump  a afirmat că nu va exista un angajament pe termen lung al SUA față de Ucraina și a pus sub semnul întrebării dacă angajamentele SUA în Europa vor fi onorate.

Forțele ruse au împins în mare măsură forțele ucrainene din regiunea Kursk – teritoriu din Rusia pe care Ucraina îl ocupa din august 2024 – și reîncep acum operațiunile ofensive majore către orașele ucrainene cheie Kostiantinivka și Pokrovsk, notează Foreig Affairs. Între timp, ambele țări fac schimb de lovituri nocturne cu rază lungă de acțiune ce vizează infrastructura și logistica militară.

Donald Trump a forțat Europa să planifice asigurarea securității sale și a Ucrainei, atât pe durata războiului, cât și a păcii care probabil va urma. Întrebarea imediată este dacă acest lucru este posibil. Răspunsul scurt este atât da, cât și nu.

Europa are capacitatea latentă de a produce o mare parte din sistemele de care Ucraina are nevoie pentru a se apăra de Rusia, însă nu s-a pregătit în mod eficient pentru a-și asuma sarcina.

Europa poate înlocui Statele Unite ca principal furnizor de securitate al Ucrainei, dar efortul va necesita o colaborare dificilă și va fi extrem de  costisitor.

Modul în care Statele Unite aleg să transfere povara războiului asupra Europei va influența ceea ce pot realiza europenii. Depinde în mare măsură dacă Trump dorește ca Ucraina să fie capabilă să continue să se apere în timp ce negociază sau dacă este pregătit să forțeze Kievul să accepte orice condiții.

Pe bună dreptate, multe guverne europene se tem că administrația Trump este fundamental ambivalentă cu privire la cursul războiului. O înfrângere a Ucrainei sau o încetare a focului în condiții foarte favorabile Rusiei ar forța Europa să se reînarmeze.

Problema este că industria europeană de apărare se confruntă cu reglementări ostile atunci când vine vorba de extindere. De asemenea, continuarea furnizării de echipamente și provizii Ucrainei se va face în detrimentul pregătirii europene de a executa planurile NATO pentru apărarea zonei euro-atlantice.

Numai dacă Europa poate raționaliza lanțurile de aprovizionare de pe continent și poate realiza economii de scară în producția de apărare va avea capacitatea de a satisface nevoile Ucrainei.

În cadrul actual, în care țările concurează între ele pentru piese și bunuri – ceea ce duce la creșterea prețurilor materialelor de apărare – Europa va eșua.

Mai presus de toate, problema fundamentală care stă la baza capacității Europei de a-și asuma povara securității sale  este voința. Europenii trebuie să stabilească dacă pot suporta costurile, dar nu ar trebui să se ascundă în spatele afirmației că nu pot apăra Ucraina fără Statele Unite.

VIDEO. AUR anunță o moțiune simplă împotriva ministrului Cătălin Predoiu: „Girează o intimidare a populației”

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) intenționează să depună o moțiune simplă împotriva ministrului de Interne Cătălin Predoiu. Un anunț în acest sens a fost făcut luni, 24 martie, de către liderul deputaților AUR, Mihai Enache.

AUR va depune o moțiune simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, pe motiv că acesta „girează o intimidare a populației”, a afirmat, luni, Mihai Enache, liderul grupului parlamentar al partidului din Camera Deputaților.

„La Camera Deputaților, vom depune o moțiune simplă împotriva domnului ministru de Interne, Cătălin Predoiu, care, prin activitatea sa, girează o intimidare a populației. Ce am văzut zilele trecute cu anumiți influenceri de pe TikTok sau de pe alte rețele sociale, care au fost ridicați de acasă, care au fost umiliți în public, cum a fost cazul lui Bogdan Peșchir, nu este Justiție, nu este Poliție corectă, este o formă de intimidare a cetățenilor și a alegătorilor.

Domnul ministru de Interne nu trebuie să își pună Poliția pe urmele celor care își exprimă simpatiile politice pe rețelele de socializare”, a declarat Enache, luni, 24 martie, într-o conferință de presă, la Palatul Parlamentului.

Îi cer explicații lui Predoiu cu privire la amânarea programului Visa Waiver

Cei de la AUR așteaptă explicații de la Predoiu, șeful MAI, cu privire la un alt subiect de interes pentru mulți români: amânarea programului Visa Waiver.

Potrivit lui Enache, Predoiu trebuie să explice dacă problemele cu rețelele de trafic de persoane de la granița Statelor Unite cu Mexicul reprezintă motivul pentru amânarea acordării vizelor pentru cetățenii români care vor să călătorească în Statele Unite.

„Domnul ministru de Interne ar trebui, în locul urmăririi acestor influenceri, să ia măsuri, să iasă public și să ne spună care sunt problemele rețelelor de trafic de persoane la granița Statelor Unite cu Mexicul și să ne spună dacă aceasta este cauza pentru amânarea acordării vizelor pentru cetățenii români pentru intrarea în Statele Unite. Noi spunem că un ministru de Interne trebuie să se ocupe de problemele importante ale țării și ale cetățenilor și nu de Poliție politică împotriva cetățenilor care au opinii personale, simpatii politice, pe care și le exprimă în mod legal”, a susținut Mihai Enache.

Citiți și: Umbra lui Coldea la Cotroceni

România, din ce în ce mai izolată/Bolojan și MAE încă mai așteaptă să-i bage americanii în seamă

Ilie Bolojan a declarat război Americii! / Rețeaua soroșistă de la București, activată

Activele rusești, închise investitorilor occidentali

Managerii de fonduri se așteaptă ca cea mai mare parte a activelor Rusiei să rămână închise investitorilor occidentali, în ciuda unui val de tranzacții „exotice” care pariază pe o apropiere între Moscova și Washington.

Potrivit Reuters, dezghețul diplomatic – inaugurat de deschiderea percepută a președintelui american Donald Trump față de președintele rus Vladimir Putin –  a determinat pariuri pe activele financiare legate de Rusia, inclusiv rubla, moneda tenge din Kazahstan – un proxy al rublei – și obligațiunile companiilor energetice ruse Gazprom și Lukoil.

Dar mai degrabă decât o cursă a aurului înapoi în Rusia, izolată de sistemul financiar global de când a invadat Ucraina în 2022, jucătorii veterani spun că se așteaptă la o separare pe termen mai lung a părților cheie ale economiei Rusiei de investitorii străini.

„ Există încă o mulțime de active ale Rusiei care sunt în Occident și ale Occidentului care sunt în Rusia,  a declarat Gunter Deuber, șeful departamentului de cercetare al Raiffeisen Bank International din Austria – una dintre puținele bănci occidentale care încă operează în Rusia.

Săptămâna trecută, Putin a emis un decret care permite fondului speculativ american 683 Capital Partners să cumpere titluri de valoare în companii rusești de la anumite părți străine interesate. Dar ordinul a autorizat și vânzarea lor ulterioară către două fonduri rusești, anulând speranța unei redeschideri internaționale.

Tranzacționarea NDF,  ”extrem de exotică”

Una dintre preferințele brokerilor este rubla prin intermediul contractelor la termen fără livrare (NDF) – instrumente derivate tranzacționate și decontate în dolari care protejează investitorii de complicațiile sancțiunilor, deși, la fel ca rubla, valoarea lor este legată de economia Rusiei.

Datele de la UBS au arătat că fondurile speculative dețineau NDF-uri în ruble în valoare de 8,7 miliarde de dolari la începutul lunii martie, a doua cea mai mare poziție lungă din rândul principalelor valute.

Totuși, Anton Hauser, senior manager de fonduri la Erste Asset Management, a calificat tranzacționarea NDF drept ”extrem de exotică în acest moment”. Analiștii estimează volumul mediu zilnic al tranzacțiilor cu NDF în ruble la 25-40 de milioane de dolari – o fracțiune din cele 2-2,5 miliarde de dolari tranzacționate zilnic înainte de război.

„Nu cred că piața rusă și piața internațională vor fuziona din nou în viitorul apropiat”

Investitorii afirmă că interesul a crescut și pentru obligațiunile corporative în valută forte încă tranzacționabile emise de firme rusești – precum Gazprom, Lukoil și compania de îngrășăminte Phosagro. Dar lichiditatea redusă înseamnă că traderii cer un discount.

Un decalaj tot mai mare între abordarea Europei față de Rusia și cea a Statelor Unite sub Trump ar putea complica speranțele de a tranzacționa mai activ activele sancționate, cum ar fi obligațiunile guvernamentale rusești.

„Prietenia pe care o vedem la cel mai înalt nivel între Washington și Moscova nu există între majoritatea liderilor europeni și Kremlin”, subliniază Petar Atanasov, director de cercetare suverană al Gramercy Funds Management.

Iar unul dintre cele mai mari obstacole este legislația rusă: pe fondul asaltului sancțiunilor, Moscova a adoptat legi care restricționează deținerea de active și tranzacționarea de către părți din țări „neprietenoase”.

„Nu cred că piața rusă și piața internațională vor fuziona din nou în viitorul apropiat”, a precizat Pavel Mamai, economist la ProMeritum Investment Management.

Macron, președintele interimar al României

1. Mai țineți minte declarația lui Ciolacu – ”Cheeseburger îmi place, McDonald’s e McDonald’s” – din octombrie 2024? Ciolacu era pe armăsari vijelioși, credea că poate să-i dea voturi și lui Simion. De atunci, și Ciolacu, și PSD au ajuns o carne tocată. E prima dată când PSD n-are nici candidat pentru Cotroceni, nici control asupra alegătorilor, care se vor împrăștia spre Simion, Ponta, Antonescu sau nu vor vota deloc. Ciolacu s-a lăsat de mâncare în public, dar s-au apucat ceilalți. Nicușor Dan s-a afișat cu un sandwich de 60 de lei, iar Lasconi cu humus sau ceva arăbesc, am uitat. Gusturile nu se discută, probabil că Elena are nostalgii. Simion n-a mâncat, în 2025, în fața poporului. Pentru că s-a saturat în avans cu alea trei tone de brânză de la Gigi Becali. Poate ne explică dragii candidați de ce euro e tot cinci lei, dar alimentele din supermarket au prețuri mai mari cu 30-40%. Chiar și legumele, în piețe, s-au scumpit lejer cu 20%. Politicieni lenți, prețuri dinamice.

   2. Prețurile alimentelor sunt deja ca sondajele de opinie. Întâi te miri, pe urmă te enervezi și la sfârșit râzi. Și fiindcă de departe cea mai apreciată gastronomie e cea franțuzească, șefii din bucătăria alegerilor vor să îl pună pe Nicușor Dan în fruntea mesei de la Cotroceni. Bolojan a venit și el în București, limba română nu e punctul lui forte, alte limbi nu știe deloc, dar deja gândește Macron în locul lui.

   3. Nicușor ar fi mai bun de președinte decât de primar. La Cotroceni nu trebuie să facă nimic. Exact ca Iohannis. Sasul elocvent ca un Trabant și-a văzut de excursiile lui. Iliescu încerca să se bage. Dar nu l-a ascultat nimeni între 2000 și 2004. Și a fost bine. Băsescu s-a băgat. Și l-au ascultat niște doamne. Și a fost rău, mai ales între 2010 și 2014.

    4. Pe vremea USL, Crin Antonescu și Ponta nu au fost ajutați cum e Ponta, azi. În mod voluntar sau pe bază de prostie, o parte din PNL și o parte din PSD împing voturi spre Ponta. Va mai lua ceva și de la georgiștii părăsiți. La ce se întâmplă în momentul ăsta, Ponta va ieși pe locul trei sau va prinde chiar finala, deși nu reușește să fie un politician cu lipici. În mod normal, Crin Antonescu ar trebui să fie cel care ia tot de la PNL și mult de la PSD. Din păcate pentru el și pentru cei care l-au evaluat (superficial), zece ani de stat acasă se simt. Antonescu vorbește la fel de frumos, dar nu găsește subiectele care să-l crească. Nici useriștii nu le găsesc, însă au renunțat la multe teme care au oripilat lumea.

 5. Cu Nicușor la Cotroceni, parlamentul și guvernul vor fi ca oamenii din Drumul Taberei. A blocat apa caldă, va bloca și promulgarea legilor.

Piedone, adio de la ANPC. Acuzațiile ANI rămân în picioare

6

Cristian Popescu Piedone, actualul șef al de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și fost primar al Sectorului 5, a primit recent o veste cât se poate de proastă de la Curtea de Apel București.

Concret, vineri, 21 martie, Curtea de Apel București a stabilit că apelul făcut de Cristian Popescu Piedone, prin care acesta voia să scape de acuzațiile ANI, se respinge.

Despre ce e vorba? Despre acuzația că, în vremea în care era edil la Sectorul 5 al Capitalei, i-ar fi găsit un post „călduț” ginerelui său. Doar că Agenția Națională de Integritate a  depistat totul, așa că fostul primar de la Sectorul 5 și-ar putea lua „adio” de la șefia ANPC! Dacă decizia – pronunțată recent în primă instanță – rămâne una definitivă.

Decizia, pe scurt, a instanței

Șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone, a pierdut în primă instanță contestația împotriva raportului ANI care îl acuza de conflict de interese. Pentru că și-ar fi numit ginerele membru în comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale.

E de înțeles, în acest context, de ce fostul primar își pune speranța în recursul pe care-l poate face în cel mult 15 zile de la pronunțarea hotărârii CAB de vineri, tot la Curtea de Apel. În caz contrar, înseamnă că va rămâne în picioare decizia ANI. Care l-ar putea lăsa fără actualul loc de muncă, mai clar fie zis fără șefia ANPC-ului.

„Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul POPESCU CRISTIAN VICTOR PIEDONE în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a X-a de Contencios Administrativ şi Fiscal şi pentru Achiziţii Publice, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 21.03.2025”, se arată în soluția pe scurt.

Fostul primar al Sectorului 5 e acuzat că l-a numit pe soțul fiicei sale membru în Comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale. Din această poziție, acesta ar fi încasat, între anii 2021 și 2022, 109.520 lei salariu, în total.

„În exercitarea atribuțiilor de primar, a emis și a semnat dispoziția de numire a ginerelui său (afin de gradul I) în calitate de membru al Comisiei pentru vânzarea spațiilor comerciale sau de prestări servicii care cad sub incidența Legii nr. 550/2002, calitate de pe urma căreia a obținut un folos material (venituri încasate în anii 2021 și 2022) în valoare totală de 109.520 RON”, potrivit ANI.

Ar putea să nu mai aibă dreptul să ocupe nicio funcție publică vreme de 3 ani

În cazul în care pierde definitiv demersul în instanță, iar decizia ANI rămâne, Cristian Popescu Piedone ar putea rămâne fără șefia ANPC.

Conform Legii 176/2010, articolul 25, alineatul 2, persoana găsită în incompatibilitate sau conflict de interese nu mai are dreptul de a ocupa aceeași funcție publică timp de 3 ani. În acest sens, CCR a precizat că interdicția se referă la orice funcție publică, adică și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Citiți și: Piedone își face imagine pe banii antreprenorilor români

PE CINE MAI CONVINGE COMBINATORUL PIEDONE?

ULTIMA ORĂ. Protest în față la Arestul Central! „Stegarul Dac” s-a urcat într-un copac/Ce cere bărbatul – VIDEO

1

Informații de ultimă oră vin din Capitală, fiind vorba despre un protest ieșit din tipare, ce are loc chiar în fața sediului Arestului Central.

E forfotă în zonă, din imaginile prezentate de televiziunile de știri se poate observa că acolo se află și o mașină de pompieri cu autoscară.

UPDATE. Ce spune Poliția Capitalei

„Astăzi, 24 martie 2025, polițiștii Capitalei au fost sesizați cu privire la faptul că, o persoană s-ar fi urcat într-un copac, aflat în zona Arestului Central al Poliției Capitalei, punând în pericol atât siguranța sa, cât și a celorlalte persoane care se aflau în trecere pe trotuarul din prelungirea gardului care împrejmuiește copacul respectiv.

La fața locului a fost identificat un bărbat, în vârstă de 58 de ani.

Menționăm faptul că în acest moment se desfășoară activități în vederea protejării persoanei în cauză, dar și a persoanelor care se află în zonă.

Precizăm faptul că, în această situație au fost dispuse de îndată toate măsurile în vederea delimitării zonei și pentru a preveni pătrunderea bărbatului în curtea sediului Arestului Central.

De asemenea, echipele de negociatori, din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sosite la adresă, relaționează cu bărbatul în cauză”, precizează Poliția Capitalei.

––––-

Mai multe persoane, inclusiv Cezar Avrămuță, cunoscut drept Stegarul Dac, s-au adunat în fața clădirii de la Arestul Central al Poliției Capitalei. Din primele informații, aceștia cer eliberarea lui Bogdan Peșchir, alias BogPR, arestat preventiv în dosarul în care se cercetează fapte de coruperea alegătorilor.

Potrivit unor surse, sunt aproximativ 18 persoane acolo, iar Cezar Avrămuță – cunoscut în spațiul public drept Stegarul Dac – s-a urcat într-un copac. La fața locului sunt mai mulți polițiști.

Din câte se pare, acolo se află și un negociator, care încearcă să-l convingă pe protestatar să coboare din copac. Mai ales că gestul său protestatarului este unul riscant, el urcându-se pe crengile arborelui, la o distanță considerabilă față de sol.

Cutremur cu magnitudinea 4, luni dimineață, în România!

0

A fost cutremur luni dimineață, 24 martie, în România, în zona seismică Vrancea.

Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs luni dimineaţă, la ora 10:14, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit primelor informaţii făcute publice de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul s-a produs la adâncimea de 140 kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 37 km vest de Focşani, 72 km nord de Buzău, 72 km est de Sfântu-Gheorghe, 87 km sud de Bacău, 87 km est de Braşov, 88 km sud-vest de Bârlad.

De la începutul lunii martie, în România s-au produs peste 20 de seisme. Săptămâna trecută, mai precis în dimineața zilei de 17 martie, la ora 07:33, avusese loc în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, un cutremur slab, de 3,1 grade pe Richter, ce s-a produs la adâncimea de 21.7 kilometri.

De asemenea, „în ziua de 16 Martie 2025 la ora 04:32:07 (ora locală a României) s-a produs în MOLDOVA, GALAȚI un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.1, la adâncimea de 18.9km.”, conform infp.ro.

Iar pe 15 martie, la ora 13:42, s-a produs în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, un cutremur slab, cu magnitudinea 3, la adâncimea de 111.1 kilometri.

Frații Tate au fost la poliție să semneze controlul judiciar, după ce s-au întors din SUA. Andrew Tate: „Pot să merg unde vreau”

1

Recent întorși pe pământ românesc, cei doi frați Tate – Andrew și Tristan – au mers la poliție, în prima zi a acestei săptămâni, pentru a semna controlul judiciar. Andrew Tate a făcut și câteva declarații în fața presei. Spunând că e o persoană liberă și poate merge unde vrea el.

Andrew Tate şi fratele său Tristan au ajuns, luni, 24 martie, în jurul orei 10.00, la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Ilfov, din Voluntari, pentru a semna controlul judiciar. Așadar pentru a îndeplini formalitățile prevăzute în cadrul măsurii controlului judiciar. Cei doi fraţi s-au întors, în noaptea de vineri spre sâmbătă, din Statele Unite în România, unde sunt acuzaţi de trafic de persoane, viol şi alte fapte.

„Cred că suntem cei mai interesanți oameni de pe planetă”

„Sunt un om liber ca și voi. Pot să merg unde vreau. Nu știu ce o să fac. Mă bucur că sunt aici, stau câteva săptămâni, decid pe loc unde plec. Îmi îndeplinesc obligațiile fața de lege, nu am nicio problemă.

Cazul asta nu merge nicăieri, o să se închidă. Au vrut să-mi distrugă viața, e nedrept. Au fost perseverenți. E interesant, dar se va termina. Nu e nicio acuzație în Florida. Cred că suntem cei mai interesanți oameni de pe planetă. Mă pot acuza de orice, mergem la tribunal. O să merg oriunde sunt chemat”, a afirmat Andrew la ieșirea de la Poliție, conform stiripesurse.ro.

Andrew spune că a cheltuit 185.000 de dolari pentru a ajunge în România

Până să sosească în România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, Andrew Tate declarase celor 10,8 milioane de urmăritori ai săi pe X că a cheltuit 185.000 de dolari pe un avion privat, alături de fratele său, doar pentru a „semna o hârtie în România”.

Cei doi fraţi, care au dublă cetăţenie americană şi britanică, au ajuns în SUA la sfârşitul lunii februarie, după ce procurorii români au ridicat o interdicţie de călătorie pe care o aveau de doi ani.


În urmă cu câteva săptămâni, la finalul lunii februarie, se aflase că frații Tate au părăsit țara cu un avion privat, zburând de pe „Otopeni” în direcția Florida.

„Când America are alte interese

Dinspre tabăra americană, poate mai important decât comentariul făcut de Elon Musk a fost îndemnul Republicans for National Renewal, o puternică organizație politică, apropiată de Partidul Republican, care i-a cerut președintelui Donald Trump să ia o măsură urgentă – schimbarea ambasadorului american la București! – „Președintele Trump trebuie să numească un patriot MAGA puternic ca ambasador în România, care să ia o poziție curajoasă împotriva comploturilor globaliste de acolo. Actualul nostru ambasador, numit de «Deep State», ne face țara de râs prin faptul că nu vorbește clar împotriva atacului UE asupra democrației”.

Apropo de SUA, o informație extrem de interesantă vehiculată inclusiv de liderii AUR vorbește despre o legătură între scoaterea din joc a lui Călin Georgescu și eliberarea fraților Tate. Controversații Andrew și Tate, anchetați în România pentru constituire de grup infracțional organizat, trafic de persoane, viol și câteva alte infracțiuni, au părăsit, joi dimineața, țara cu un avion privat, zburând de pe „Otopeni” în direcția Florida.

Frații Tate sunt personajele despre care Financial Times scria că, la München, delegația SUA a făcut presiuni asupra ministrului de Externe al României, Emil Hurezeanu, ca să fie eliberat.

Să fie prețul libertății celor doi „cartonașul roșu” arătat lui Georgescu!?”

Citiți mai multe AICI: U.E. a dat un exemplu cu România. „Alte țări vor urma!”

Citiți și: Alo, Casa Albă? Alo, ne auziți?!

Avertismentul ambasadei SUA pentru români: „Dacă încercați să intrați ilegal, veți fi prinși, expulzați și nu vă veți mai întoarce niciodată”

2

Ambasada Statelor Unite la București a transmis, duminică, pe Facebook, un mesaj direct către români.

S-a întâmplat la scurt timp după ce vestea amânării programului Visa Waiver a devenit publică.

Ton ferm

„Intrarea ilegală în Statele Unite nu este o opțiune. Cei care încalcă legea americană vor fi repatriați în țara lor sau se vor confrunta cu acuzații penale”, a notat Ambasada SUA la București în postarea pe rețeaua de socializare.

Reprezentanța diplomatică a transmis, totodată, românilor că încercările de a intra ilegal în SUA nu vor fi tolerate. „Dacă vreți să intrați ilegal în America, nici să nu vă gândiți la asta” și „Dacă încercați să intrați ilegal, veți fi prinși, veți fi expulzați și nu vă veți mai întoarce niciodată” – sunt două dintre mesajele lui Kristi Noem, secretarul american pentru Securitate Internă, publicate de Ambasada SUA, în limba română, în aceeași postare.

De câteva zile, de când a apărut informația neoficială că românii nu vor scăpa de vizele pentru Statele Unite în jurul datei de 31 martie, cum era așteptat, de la Departamentul american pentru Securitate Internă s-a aflat că includerea României în Visa Waiver este reanalizată.

Citiți și: România, din ce în ce mai izolată/Bolojan și MAE încă mai așteaptă să-i bage americanii în seamă

Ilie Bolojan a declarat război Americii! / Rețeaua soroșistă de la București, activată

Reacția lui Ciolacu

Vineri după-amiază, 21 martie, premierul Marcel Ciolacu a transmis o postare pe Facebook, în care a scris, între altele, că „demersurile făcute de Guvernul pe care îl conduc privind includerea României în programul Visa Waiver au înregistrat un succes ireversibil pentru cetățenii români”.

„România a îndeplinit toate condițiile tehnice și politice. Nu există niciun fel de dubiu. De aceea, fac un apel la cei care urlă de pe garduri și care n-au făcut nimic în viața lor pentru țara asta să se abțină să mai speculeze politic o chestiune care ține de o întârziere temporară legată de implementarea unor chestiuni tehnice.”, a mai scris Ciolacu vineri, 21 martie.

Simulare BACALAUREAT 2025. Elevii susțin luni proba la Limba şi literatura română

0

Luni, 24 martie, începe simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat, cu testarea la Limba şi literatura română. Urmează, marți, 25 martie, proba scrisă obligatorie a profilului, iar miercuri e programată proba la alegere a profilului/specializării.

Probele vor începe la ora 9 și vor dura trei ore.

Elevii din anii terminali de liceu intră, așadar, în atmosfera de examen și se pregătesc să susțină simularea Bacalaureatului.

Ministerul Educaţiei a anunţat că simularea se va organiza în 1.318 unităţi de învăţământ liceal, numărul de elevi implicaţi – estimativ – fiind de circa 123.000.

Calendarul simulării probelor scrise ale bacalaureatului

Simularea probelor scrise din cadrul examenelor naţionale pentru elevi (an şcolar 2024 – 2025), organizată la nivelul întregii ţări de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, programează, în intervalul 24 – 27 martie, următoarele teste aferente examenului naţional de bacalaureat:

sursa foto: edu.ro

Disciplinele la care se desfăşoară simularea probelor scrise sunt: Limba şi literatura română, Limba şi literatura maternă, Matematică, Istorie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Logică, argumentare şi comunicare, Psihologie, Economie, Sociologie şi Filosofie – proba E)d).

„Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor/competenţelor asociate acestora, conform programelor pentru simulare aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Subiectele şi baremele se publică în fiecare zi de examen, la ora 15:00, pe pagina web dedicată. Evaluarea lucrărilor se va realiza digitalizat prin intermediul platformei utilizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării”, a transmis Ministerul Educaţiei, într-un comunicat.

Timpul destinat elaborării unei lucrări: trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor

Potrivit informațiilor comunicate public de Ministerul Educaţiei, probele încep la ora 9:00, iar accesul candidaţilor în săli este permis până la ora 8:30.

Timpul destinat elaborării unei lucrări este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui candidat. Lucrările vor fi evaluate folosindu-se platforma de evaluare digitalizată.

Rezultatele vor fi comunicate individual (marţi, 8 aprilie) – așadar nu prin afișare – şi vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ liceal prin discuţii cu elevii, şedinţe cu părinţii, precum şi în cadrul consiliilor profesorale – a mai anunțat ministerul.

„Obiectivul urmărit: adoptarea celor mai potrivite măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenului din sesiunile iunie şi iulie – august 2025”, a mai transmis Ministerul Educaţiei, în comunicatul de presă.

Rezultatele obţinute la simularea Bacalaureatului 2025 nu se trec în catalog, cu excepţia cazurilor în care există solicitări scrise în acest sens. Concret, notele la simularea „examenului maturității” nu vor fi trecute în catalog, însă, prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui, acestea pot fi consemnate în catalog.

Militar găsit împușcat, într-o unitate din Gorj. Tânărul, transportat de urgență la spital

0

Incident înfiorător la o unitate militară din judeţul Gorj. Un tânăr militar a fost transportat de urgență la spital, după ce a fost găsit împușcat. Primele informații indică faptul că starea bărbatului e una gravă, iar medicii se străduiesc să-l salveze.

Din primele informații, aflate luni dimineață, 24 martie, militarul în vârstă de 31 de ani a fost transportat de urgenţă la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu după ce s-a împuşcat, potrivit Antena 3.

Dus direct în sala de operaţii

Alerta s-a dat după ce bărbatul a fost descoperit în unitate – într-o încăpere a garnizoanei militare – cu o rană prin împușcare în zona capului. Tânărul a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital. Medicii fac eforturi pentru a-i salva viaţa soldatului.

Conform primelor date, starea militarului e una gravă, acesta fiind dus direct în sala de operaţii. Încă nu se cunosc împrejurările în care s-a produs incidentul și dacă ar fi fost vorba despre o posibilă tentativă de suicid sau dacă arma militarului, pe care o avea în dotare, s-ar fi descărcat accidental.

Urmează să se facă cercetări pentru a se stabili exact ce anume s-a întâmplat. În tot acest timp, medicii fac eforturi pentru a-i salva viața militarului ajuns la spitalul din Târgu-Jiu.

Doi militari răniți, zilele trecute, în poligonul Dorolea, transportați la spital

Incidentul din județul Gorj a avut loc la doar câteva zile după ce alți doi militari au ajuns ân atenția medicilor, de această dată în județul Bistrița-Năsăud.

„Doi militari din Grupul 3 EOD al Diviziei 4 Infanterie „Gemina” au fost răniți miercuri, 19 martie, în jurul orei 11.00, în poligonul Dorolea, județul Bistrița-Năsăud, în urma declanșării accidentale a unei încărcături pirotehnice. Militarii participau la un exercițiu de distrugere de muniție reală în mediu controlat.

După acordarea primului ajutor la fața locului, răniții au fost evacuați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, iar starea lor este stabilă.

Incidentul este cercetat de o comisie numită de conducerea unității și de Parchetul Militar Cluj”, a transmis, la acea dată, MApN, într-un scurt comunicat de presă.

Horoscop 24 martie 2024 – Multe lucruri s-au schimbat

0

BERBEC

Elanul te poate determina să alergi prea mult astăzi și să vrei să faci multe lucruri simultan, iar unele s-ar putea să nu iasă la fel de bine cum ai sperat. Ar trebui să vă stabiliți prioritățile. În acest fel puteți face totul mai eficient.

 

TAUR

Economisirea timpului este importantă pentru dvs. acum, deoarece există o problemă pe care trebuie să o rezolvați, dar nu puteți încă din motive Cineva vă dă o mână de ajutor și veți simți că există o îmbunătățire.

 

GEMENI

Multe lucruri s-au schimbat și nu așa cum le știați, iar procesul de adaptare vă va costa puțin, dar, din moment ce puteți arăta mai multe fațete, o veți face mai devreme decât credeți și veți ajunge să fiți în linie cu totul.

 

RAC

Circumstanțele devin favorabile pentru a rezolva o problemă din trecut care este în așteptare, poate despre familie sau despre moșteniri sau bunuri. Cineva cedează sau cineva interesat de ele vine la tine și rezolvă o parte din problemă.

 

LEU

Dacă îți propui și renunți la rețineri fără nici o teamă, vei putea face un pas care te va conduce să te simți mai liber și mai stăpân al propriei tale vieți. Nu este vorba de a lăsa familia deoparte, ci de a fi tu.

 

FECIOARA

Cineva vrea, probabil, să fii de partea lor într-o problemă profesională sau de afaceri și asta te determină să te confrunți cu alte persoane. Dar nu vei avea de ales decât să îi ții partea, să te gândești și să acționezi cu o claritate totală.

 

BALANTA

Interesele tale în solidaritate sau în sprijinul oamenilor care au nevoie de o mână de ajutor sunt puternic reînnoite și reiei o anumită activitate legată de ele pe care ai lăsat-o deoparte. Asta te va face să te simți fericit și necesar pentru ceilalți.

 

SCORPION

Tehnologia va fi aliatul vostru fundamental pentru a îmbunătăți contactele sau experiențele din afara zonei obișnuite, pentru a urma un curs sau pentru a vă lărgi viziunea asupra oricărui subiect. Profitați de tot ce vă oferă ziua de azi.

 

SAGETATOR

Ziua de azi îți va aduce ceva foarte neașteptat și pe care nu ți l-ai imaginat și este dorința de a începe ceva complet diferit de ceea ce ai făcut până acum în multe aspecte. Veți avea suficientă putere pentru toate acestea.

 

CAPRICORN

Va trebui să vă confruntați și să acționați asupra unei probleme de muncă dacă aveți o echipă sau trebuie să organizați mai mulți oameni. Trebuie să acționezi cu curaj, dar este un moment oarecum neplăcut…

 

VARSATOR

Îți vei da seama cât de important este să nu vorbești rău despre nimeni și să nu spui lucruri care pot duce la gânduri negative ale altora. Dacă căutați răul altora, nu veți primi nimic bun înapoi. Trebuie să ții cont de asta.

 

PESTI

Ajungi la sfârșitul zilei cu suficientă energie și umor bun pe care să-l aplici în conversațiile cu prietenii sau familia. Asigurați-vă că tonul amuzant și oarecum plin de umor este bine înțeles și îi veți face să se distreze bine.

Unde s-a ascuns ”încetarea focului”? Ucraina și Rusia se atacă înverșunat

2

Atacurile transfrontaliere cu drone ucid civili atât în Ucraina, cât și în Rusia, în ciuda acordului – în principiu – privind o încetare limitată a focului săptămâna trecută.

Duminică, trei oameni au murit și alți zece au fost răniți în atacuri cu drone ruse asupra Kievului. Forțele aeriene ucrainene ar fi doborât 95 de drone. Pe lângă Kiev, au fost afectate regiunile  Harkov, Sumîi, Cernihiv, Odesa și Donețk, potrivit DPA.

Andrii Yermak, șeful biroului lui Volodimir Zelenski a scris pe rețelele de socializare: „Rusia nu încetează focul.” Vladimir Putin, „vrea să continue să ucidă civili”.

Ministerul rus al Apărării a anunțat că forțele sale au doborât 59 de drone ucrainene peste noapte, un atac major fiind raportat în sud-vestul regiunii Rostov, care se învecinează cu Ucraina.

O încetare parțială a focului a fost  mediată de SUA, deși Kievul și Moscova păreau să aibă înțelegeri diferite cu privire la ceea ce ar implica acest lucru.

Luni, negociatorii americani urmează să se întâlnească separat cu delagațiile ucraineană și rusă în Arabia Saudită.

În urma discuțiilor cu Donald Trump, atât președintele Zelenski, cât și Putin și-au arătat sprijinul pentru o înghețare parțială a atacurilor cu rază lungă de acțiune. Casa Albă a precizat că pauza va acoperi obiective „energetice și de infrastructură”.

Pentru Kremlin, acordul se referă la „infrastructura energetică”, în timp ce Zelenski dorește ca porturile, căile ferate și „alte infrastructuri civile” ale Ucrainei să fie acoperite de acord. Dar nu e clar despre ce încetare a focului se poate vorbi, de vreme ce orice armistițiu devine fragil și încălcat imediat.

Trump și înalții săi oficiali au prezentat posibila încetare parțială a focului drept o rampă de lansare pentru un acord de pace mai amplu care să pună capăt războiului Rusiei împotriva vecinului său.

Între timp, aliații europeni au lucrat cu Kievul la o propunere de pace pe care să o prezinte Casei Albe: ar putea include forțe europene de menținere a păcii desfășurate pe teritoriul ucrainean – o perspectivă pe care Kremlinul a respins-o în mod repetat.

De asemenea, trimisul lui Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a respins planul condus de britanici și francezi într-un interviu acordat lui Tucker Carlson, în timpul căruia a făcut mai multe remarci aliniate cu relatările rusești înșelătoare despre conflict.

În opinia lui Witkoff, propunerea europeană de a desfășura trupe aliate în Ucraina a fost „simplistă”.

Umbra lui Coldea la Cotroceni

Dacă mai era vreo urmă de îndoială, aceasta s-a risipit în doar câteva săptămâni de când la Cotroceni a ajuns președinte interimar Ilie Bolojan: România a fost predată total Franței, iar Parisul face azi jocurile la București! Ce urmează să vă dezvăluim în continuare arată jocurile care s-au făcut la cel mai înalt nivel și cum România a fost pur și simplu tranzacționată de către democrații lui Joe Biden, pe final de mandat.

Ca să înțelegem mai bine cum stau lucrurile, trebuie spus din capul locului că Franța are „plantați”, la Palatul Cotroceni, cinci consilieri. Ilie Bolojan primește ordinele de la Florian Coldea prin intermediul acestei rețele franceze puternic ancorată în jurul actualei administrații prezidențiale.  Iar Laura Codruța Kovesi, care zilnic interacționează, la Bruxelles, cu Ursula von der Leyen, și-a construit un piedestal de pe care cu greu va mai putea fi dată jos.

Democrații lui Biden au tranzacționat România

În momentul de față, pericolul pentru noi este să ajungem, din nou, pe mâna binomului Coldea-Kovesi, argați pe moșia românească numiți de Emmanuel Macron, la recomandarea și cu binecuvântarea lui Alexander Soros.

Acest personaj devine tot mai prezent în luarea deciziilor la nivel european. Prezența moștenitorului imperiului „Soroș” la Bruxelles, săptămâna trecută, ne privește foarte mult, asta deoarece acolo s-au bătut în cuie planurile legate de România. De altfel, în declarațiile publice făcute, fiul lui George Soroș a dat de înțeles că are un mare interes în această regiune. Nu a pronunțat numele României, dar, în schimb, s-a referit la Republica Moldova, despre care a spus că va fi ajutată să se integreze în marea familie europeană. De fapt, el a făcut referire la primirea Chișinăului în rețeaua soroșistă.

Democratii lui Joe Biden au predat România rețelei soroșiste, care la rândul ei a instalat Franța la putere în România. Așa stau lucrurile, iar azi vedem repetarea unui scenariu pe care l-am mai întâlnit.

În 2016, când Administrația Obama pierdea puterea la Washington, Donald Trump câștigând alegerile prezidențiale în fața lui Hillary Clinton, s-a întâmplat același lucru ca astăzi – România a fost predată Franței pentru următorii 4 ani, cât republicanii au fost stăpâni la Washington. Atunci, ofițerii de intelligence americani activi la București au livrat DGSE-ului toate informațiile strânse și, mai ales, oamenii de legături/contact pe care îi aveau aici.

Printre cei care răspundeau la apelul Unchiului Sam se numărau și Florian Coldea, șef „de facto” al SRI, și Laura Kovesi, procuror-șef la DNA. Cu rapiditate și eficiență maximă, cei doi au trecut sub umbrela de protecție a Franței; să ne amintim numai cum Coldea era decorat de Direcția de Informații Externe a Franței, un fapt nemaintâlnit în această lume a serviciilor secrete. Atunci, de fapt, Florian Coldea a pupat inelul noilor săi șefi, recunoscând stăpânirea franceză.

Revenind, asistăm la același scenariu: când Donald Trump va trimite în România noua echipă de diplomați republicani, la Ambasada SUA de la București va bate vântul prin sertare; toate dosarele cu informații prețioase care privesc clasa politică și mai ales rețeaua soroșistă aflată la „butoane” în România au fost predate Franței.

Așadar, cine se uită cu disperare spre o salvare venită de la Casa Albă, mai trebuie să aștepte. Administrația Trump încă nu are pârghiile necesare pentru controlul asupra Departamentului de Stat al SUA. În plus de asta, americanii o iau mai ușor acum fiindcă au alte dosare cu greutate de rezolvat urgent – „Ucraina”, „Fâșia Gaza”, „Iran”, repararea relațiilor cu Rusia etc.

Franța, în schimb, este odihnită și de aia ne-a tratat direct ca pe o colonie.

Și, apropo de „partenerul strategic”, la întrebarea „Cât de jos sunt, în prezent, relațiile româno-americane?”, răspunsul e unul singur: la un nivel fără precedent, cum nici măcar pe timpul comuniștilor n-au fost! Să vedem numai ce s-a întâmplat în ultimele zile, de când a fost detonată nucleara „România nu intră în programul «Visa Waiver»”. Chiar nu au pe cine să sune la D.C. în legătură cu această situație? Păi, după cum vedem, nu!

Iar asta nu înseamnă decât că ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, și ambasadorul României în State, Andrei Muraru, sunt de prisos în funcțiile respective. Dincolo de minciunile livrate presei și care au pus România într-o lumină proastă la Washington, cu ce altceva s-au mai remarcat cei doi diplomați?

„Marioneta” Nicușor Dan

Emmanuel Macron are un singur obiectiv în ceea ce ne privește: instalarea marionetei Nicușor Dan la Palatul Cotroceni. Alungat din Africa de revoluția care a cuprins Sahelul (implicarea rușilor în mișcările de revoltă de acolo dovedește, încă o dată, forța pe care o are SVR-ul lui Narîșkin!), liderul de la Palatul Elysee își construiește un cap de pod al intereselor Franței la București cu ajutorul binomului Coldea-Kovesi, care va fi reactivat după alegerile prezidențiale din luna mai.

Ca în orice afacere, există factori decizionali și părți tranzacționate. Nu mai trebuie să menționăm că România este o bucată vândută dintr-o parte în alta …și asta la un preț de nimic. Avem o preluare ostilă, cum se spune în termeni economico-financiari, cu Parisul urmărind un singur lucru, anume să-l facă președinte pe Nicușor Dan, de departe cel mai ușor manevrabil candidat înscris în cursa electorală.

Se lucrează intens pentru ca primarul Capitalei să câștige alegerile. De altfel, după vizita sa în Franța, Ilie Bolojan a înțeles un lucru: Macron îl vrea pe Nicușor Dan la Cotroceni, iar liderul PNL a acceptat să lucreze doar pentru înfăptuirea acestui obiectiv.

Până și Crin Antonescu și-a dat seama că este singur și nu are sprijinul niciunui partid din coaliția de guvernare. Mai mult, din informațiile primite de la apropiații săi, Antonescu regretă că a acceptat să fie candidatul PSD-PNL-UDMR pentru „prezidențiale”. El ar fi spus, acum, că îi era mai bine înainte, când avea mult timp liber la dispoziție și banii Adinei Vălean de cheltuit.

Ucigașul României la Euro, implicat într-un scandal amoros

0

Dimitri Payet, fostul internațional francez cunoscut pentru golul spectaculos marcat împotriva României la Euro 2016, se află acum în centrul unui scandal personal. La 37 de ani, mijlocașul, care joacă din 2023 la Vasco da Gama, este acuzat că și-a înșelat soția, rămasă în Franța alături de cei patru copii, cu o avocată braziliană.

Dezvăluirile amantei

Larissa Ferrari, o avocată din Brazilia, a recunoscut public relația cu Payet, oferind detalii despre legătura lor. „Nu există o explicație logică pentru ceea ce s-a întâmplat. Vreau să fie clar că nu a fost niciodată vorba de bani. Când am fost ultima dată la Rio, am mers chiar și cu autobuzul”, a spus Larissa, încercând să respingă ideea că relația ar fi avut un interes financiar.

Ea a mai explicat că apropierea dintre ei s-a intensificat după divorțul său. „La început nu aveam de gând să ne atașăm atât de mult, dar s-a întâmplat. Dimitri se simțea singur, iar eu treceam printr-o perioadă grea. Ne vedeam o dată la aproximativ 12 zile, iar de fiecare dată rămâneam împreună câteva zile. A fost mereu afectuos, atât față în față, cât și prin mesaje. A devenit imposibil să nu ne apropiem”, a dezvăluit Larissa.

Cariera unui fotbalist controversat

Payet și-a început parcursul fotbalistic la Saint-Pierroise, trecând apoi pe la Le Havre, Excelsior, Nantes, St. Etienne, Lille, Marseille și West Ham, înainte de a ajunge la Vasco da Gama.

În tricoul naționalei Franței, mijlocașul a strâns 38 de selecții și a înscris de 8 ori. Cel mai memorabil gol al său a fost cel din meciul de deschidere al Campionatului European din 2016, când a adus victoria Franței în fața României cu un șut fabulos, în minutul 89, de la marginea careului.

Deși pe teren a impresionat prin talent și determinare, în afara lui, Payet se confruntă acum cu o situație care i-ar putea afecta imaginea și cariera.

Trump pregătește „Ziua eliberării” tarifelor

Donald Trump s-a atașat de termenul „zi a eliberării” ca o prescurtare pentru viitoarele sale planuri tarifare reciproce.

„2 aprilie este ziua eliberării pentru țara noastră pentru că, în sfârșit, vom primi bani”, a declarat președintele SUA în timpul unei vizite la Kennedy Center, săptămâna trecută. Vineri, în Biroul Oval, el a reluat subiectul, spunând: „Am fost furați de fiecare țară din lume, prietenă și inamică”.

În total, Trump a folosit o versiune a termenului de cel puțin șase ori în ultimele zile, reflectând cât de centrale au devenit tarifele în viziunea sa pentru al doilea mandat, relatează Bloomberg.

În discursul său inaugural, Trump a folosit expresia „ziua eliberării”, dar atunci se referea la 20 ianuarie, ziua în care a depus jurământul.

Riscuri pentru piețe și noi taxe pentru importatori

Termenul comercial de 2 aprilie, acum în centrul atenției, „a devenit un fel de dată limită pentru creșterile tarifelor din partea Casei Albe”, a precizat  Henrietta Treyz de la Veda Partners, menționând că în acea zi sunt probabile riscuri pentru piețe și noi taxe pentru importatori.

Principalul punct de pe agenda lui Trump din 2 aprilie va fi reprezentat de taxele reciproce, după ce în februarie a fost prezentat un plan care prevede o anchetă a administrației care se va încheia – după cum a declarat recent secretarul Trezoreriei, Scott Bessent – cu o situație în care „fiecare țară va primi un număr care credem că  reprezintă tarifele lor”.

Îngrijorarea este că piețele deja afectate ar putea să nu realizeze cât de mari pot fi unele dintre aceste cifre, în special în ceea ce privește aliați precum Europa, pe care Trump a criticat-o fără încetare, fără a impune noi taxe.

O gamă largă de industrii – de la automobile la construcții navale, de la produse farmaceutice la semiconductori, de la cupru la uraniu, de la cherestea la produse lactate – ar putea fi vizate de noi taxe sectoriale.

Schimbarea fluxurilor comerciale

Principala întrebare cu privire la aceste taxe sectoriale este dacă Trump va impune efectiv noi tarife în acea zi sau dacă va lansa noi investigații care vor amâna termenele cu încă 30 de zile sau mai mult.

Ceea ce Trump a promis din nou în ultima săptămână  este că 2 aprilie va fi data la care tarifele reciproce specifice fiecărei țări vor fi în vigoare și banii vor intra.

„De data aceasta, cred că o parte din scopul tarifelor este mai structural”, a spus fondatorul și președintele Eurasia Group, Ian Bremmer, într-un interviu acordat Yahoo Finance Live. „Este vorba într-adevăr de schimbarea fluxurilor comerciale”.

Trump și consilierii săi intenționează să calculeze așa-numita lor rată tarifară efectivă, care combină toți factorii pentru represalii, inclusiv taxele pe consumul intern în Europa, care în mod tradițional nu au fost luate în considerare în discuțiile comerciale.

Punctul de vedere de pe orbita lui Trump, după cum a afirmat unul dintre principalii săi consilieri într-o apariție pe un podcast, este că volatilitatea de pe piață din ultimele săptămâni se va încheia odată ce va fi lămurită întreaga amploare a viitoarelor tarife.

Acest moment ar putea surveni la scurt timp după 2 aprilie, pe măsură ce „unele dintre chestiunile legate de tarife devin mai clare pentru ca piețele să fie capabile să le absoarbă și să le includă în preț”.

Leclerc și Hamilton, zburați din Marele Premiu al Chinei: Nereguli tehnice la monoposturi

1

Marele Premiu al Chinei s-a încheiat cu o decizie șocantă: Charles Leclerc (Ferrari), Lewis Hamilton (Ferrari) și Pierre Gasly (Alpine) au fost descalificați în urma verificărilor tehnice de după cursă.

Deși Gasly nu se clasase în puncte, Leclerc și Hamilton reușiseră să termine pe pozițiile 5 și 6, adunând 10, respectiv 8 puncte. Descalificarea îi lasă însă pe cei de la Ferrari fără niciun punct în a doua cursă a sezonului 2025.

Probleme de greutate la Ferrari și Alpine

Motivul excluderii lui Leclerc și Gasly a fost același: monoposturile lor au cântărit sub limita minimă de 800 de kilograme, odată ce rezervoarele au fost golite. Cântarul s-a oprit la 799 de kilograme pentru ambele mașini — valoare confirmată în prezența reprezentanților Ferrari și Alpine.

În cazul lui Leclerc, comisarii au efectuat cântăriri suplimentare, având în vedere că pilotul monegasc a terminat cursa cu aripa-față avariată. Chiar și după înlocuirea acesteia, monopostul tot a rămas sub limita regulamentară, diferența fiind de doar 0,2 kilograme.

În plus, s-a constatat că din mașina lui Leclerc au fost scoși 2 litri de combustibil, iar din cea a lui Gasly 1,1 litri, dar asta nu a schimbat verdictul final.

Hamilton, descalificat din alt motiv

Situația lui Lewis Hamilton a fost diferită. Mașina septuplului campion mondial a fost găsită în neregulă din cauza plăcii situate sub monopost — așa-numitul „skid plate”. Comisarii au identificat o uzură accentuată a părții din spate, cu grosimi măsurate la 8,5-8,6 mm, sub pragul minim admis de 9 mm.

Formula 1 a confirmat oficial ulterior descalificarea celor trei piloți. Incidentul amintește de cazul lui George Russell (Mercedes) din 2024, când britanicul a pierdut victoria în Marele Premiu al Belgiei din același motiv: monopost sub greutatea minimă permisă.

Pentru Ferrari, acest eșec tehnic lovește dur, echipa rămânând fără puncte în cursa de la Shanghai, deși ambii piloți au încheiat inițial în top 6.

Ruptura din Gaza. Războiul s-a întors în Orientul Mijlociu

Marți, 18 martie, în jurul orei 2 dimineața, locuitorii din Gaza au fost treziți de zgomotul războiului. Mașinăria militară a Israelului era din nou în funcțiune, tancurile, dronele și avioanele lansând atacuri devastatoare.

În scurt timp, peste 400 de oameni au murit. Mulți alții au fost răniți. A fost cea mai sângeroasă zi în Fâșie din noiembrie 2023, când au pierit 548 de oameni.

Acum, Hamas trage salve de rachete spre Tel Aviv, în timp ce trupele israeliene sporesc ce pare a fi o nouă invazie terestră, notează Responsible Statecraft. Întregul acord de încetare a focului semnat de Hamas și Israel la 15 ianuarie – a intrat în vigoare patru zile mai târziu – a fost deraiat, poate chiar distrus.

Netanyahu poate conta pe sprijinul lui Trump

Dintre cele trei etape de 42 de zile ale acordului, prima a fost o pastilă amară pentru Benjamin Netanyahu. Deși  eliberarea prizonierilor era un preț acceptabil de plătit, premierul israelian refuzat să evacueze coridorul Philadelphi, care trece de-a lungul graniței dintre Gaza și Egipt.

Refuzul a fost un prim semn că acordul era în pericol. Un altul a fost decizia Israelului de a amâna eliberarea următorului grup de 620 de prizonieri palestinieni.

Apoi, Netanyahu a considerat prevederile fazei 2 de-a dreptul otrăvitoare: includeau ieșirea IDF din Gaza și, după eliberarea tuturor ostaticilor rămași și a trupurilor celor care au murit, un acord privind o pace permanentă – cu rolul viitor al Hamas lăsat incert.

Poate că el a reaprins războiul doar pentru a forța Hamas să prelungească încetarea focului și să elibereze mai mulți ostatici. Sau poate că rămâne hotărât să distrugă gruparea militantă. Dar această misiune va pune în pericol eliberarea ostaticilor (mai mult de 130 au fost eliberați de Hamas de la 19 ianuarie, dar 59 rămân în Gaza, deși numai jumătate ar putea fi încă în viață) și va spori angoasa familiilor lor.

Indifent ce are de gând să facă, Netanyahu poate conta pe sprijinul lui Trump, care nu a criticat niciodată manevrele sale de reformare a acordului de încetare a focului. Reluarea războiului va repune pe primul plan ideea lui Trump de a depopula și anexa Gaza, pe care liderul israelian a salutat-o ca fiind „revoluționară” și „creativă”.

Ruperea posibil iremediabilă a acordului de încetare a focului are loc într-un moment deosebit de periculos. Israelul și-a intensificat atacurile asupra Libanului și Siriei. Tensiunile dintre Statele Unite și Iran și Houthi sunt în creștere. Egiptul, Qatarul și Arabia Saudită se numără printre națiunile care au condamnat acțiunile statului ebraic.

Netanyahu a avertizat că reluarea războiului a fost „doar începutul” și că, deși este deschis continuării discuțiilor cu Hamas, acestea vor avea loc „sub foc”.