Acasă Blog Pagina 1011

O femeie a primit ordin de protecție împotriva iubitului. Totul, după un episod violent, în Poiană/Ce au anunțat polițiștii brașoveni

3

O femeie și partenerul ei de viață s-au cazat într-un hotel din una dintre cele mai frumoase zone ale țării, o destinație adesea aleasă de către cei care vor o vacanță la munte, mai ales pe timpul sezonului de iarnă.

Dar, din motive doar de ei știute, ar fi ajuns să se certe. La un moment dat, lucrurile au degenerat, iar bărbatul ar fi bruscat-o pe femeie, motiv pentru care polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele acestuia.

IPJ Brașov a anunțat, miercuri, că polițiștii din cadrul Stațiunii Poiana Brașov fac cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „violență în familie” și „amenințare”.

Scandalul, în spațiul hotelier

Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 22 noiembrie 2022, o femeie ce se afla cazată la un hotel din stațiune, ar fi fost bruscată și amenințată de către concubin, fapte petrecându-se în spațiul hotelier.

În conformitate cu prevederile legale și ținând cont de faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile față de concubin”, se precizează într-un comunicat de presă.

În cazul de față, se continuă cercetările în cadrul dosarului penal deschis după incident, ancheta fiind instrumentată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Germania lasă în urmă „dependența unilaterală de Rusia și China”

Germania se va debarasa de „eșecurile unei politici energetice și comerciale” care a dus-o la o „dependență unilaterală de Rusia și China”, a promis miercuri cancelarul Olaf Scholz în fața Camerei inferioare a Bundestagului.

 

Invazia Rusiei în Ucraina ar trebui să fie văzută ca o oportunitate de a ne trezi, potrivit lui Olaf Scholz, care a spus că Germania se va debarasa de „eșecurile unei politici energetice și comerciale” care a dus-o la o „dependență unilaterală de Rusia și China”.

Ministrul Finanțelor, mai puțin optimist

Germania are puterea de a stăpâni criza și de a ieși mai puternică”, a spus el. Berlinul s-a grăbit să caute o alternativă la gazul rusesc și să își diversifice relațiile comerciale în Asia.

De asemenea, cancelarul a dat asigurări că aprovizionarea țării nu va fi în pericol în această iarnă.

Cu o zi înainte, ministrul de Finanțe, Christian Lindner, a declarat că Germania se confruntă cu o „mare incertitudine economică” din cauza crizei energetice, ceea ce justifică o povară a datoriei mai mare decât se aștepta anul viitor.

Berlinul intenționează să împrumute 45,6 miliarde de euro anul viitor, față de 17,2 miliarde de euro estimate în iunie anul trecut, potrivit proiectului, care ar urma să fie adoptat vineri de Bundestag.

„Ne aflăm într-o situație de mare incertitudine economică”, a explicat ministrul liberal Christian Lindner la televiziunea publică.

Țara este deosebit de afectată de criza energetică, care apasă asupra sectorului industrial și care determină scăderea costurilor de producție. Pentru anul viitor, guvernul se așteaptă la o recesiune de 0,4%.

Pentru a-și susține economia, continuând în același timp politica de investiții publice în tranziția ecologică și în infrastructură, guvernul trebuie, prin urmare, să cheltuiască mai mult decât era prevăzut.

„Având în vedere situația în care ne aflăm, bugetul este solid”, s-a apărat Lindner. Bugetul va fi primul din ultimii trei ani care va respecta regula de frânare a datoriei, care interzice statului să se împrumute în fiecare an mai mult de 0,35% din PIB.

Această obligație a fost ridicată din 2020 până în 2022 pentru a face față pandemiei de coronavirus.

Decizie bombă a Ministerului Energiei. Se construiesc, în regim de urgență, 9 hidrocentrale

Nouă amenajări hidroenergetice, aflate în diferite stadii de execuție, însă oprite, vor fi finalizate, în regim de urgență, fiind declarate obiective de interes public major. Ministerul Energiei a emis un proiect de ordonanță de urgență prin care se vor face derogări de la legislația de mediu și de la procedurile birocratice, tocmai pentru a pune în funcțiune rapid aceste obiective energetice ale Hidroelectrica și a asigura o creștere a producției la nivel național, care va avea ca efect și scăderea prețurilor.

După admiterea sesizării USR la Curtea Constituțională, care a sistat proiectul celor două microhidrocentrale de pe Jiu, senatorul PSD Daniel Zamfir a anunțat reluarea procedurilor parlamentare pentru deblocarea acestuia. Ministerul Energiei s-a mișcat, însă, surprinzător de repede și a emis o ordonanță care deblochează nu numai cele două microhidrocentrale, ci și alte șapte hidrocentrale, aflate în diferite stadii de realizare.

Contextul crizei energetice actuale generat de presiunea geopolitică și de situația conflictuală din Ucraina, necesita mai mult decât oricând acțiuni imediate, susține ministerul. ”Astfel, este imperios necesară mobilizarea actorilor instituționali, a autorităților și entităților economice într-un singur sens, acela al interesului național și european, care presupune asumarea unei politici publice cu pași concreți îndreptați în direcția rezolvării problemelor stringente: reducerea rapidă a dependenței energetice față de Rusia, diversificarea surselor de producție și aprovizionare, dezvoltarea accelerată a capacităților energetice regenerabile. Dat fiind contextul geopolitic actual, precum si orientările generale ale politicii energetice naționale pe termen lung, s-a conturat necesitatea exploatării potențialului hidrografic național, în sensul promovării investițiilor și impulsionării proiectelor energetice aflate în stadiu avansat de execuție”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonanță de urgență.

Energia hidro, cea mai eficientă

Potrivit Ministerului Energiei, ca tehnologie ecologică dovedită, hidroenergia reprezintă acea sursă de energie fiabilă și flexibilă care poate contribui la creșterea accelerată a ponderii energiilor regenerabile în mixul energetic național. Totodată, hidroenergia este accesibilă, are costuri reduse de operare, poate genera energie electrică 365 de zile pe an, iar producția poate fi intensificată în cel mai scurt timp, fiind prima și singura tehnologie regenerabilă care are un standard global pentru certificarea sustenabilității proiectelor individuale. În ce privește ariile protejate, care au creat și blocarea microhidrocentralelor de pe Jiu, Ministerul Energiei arată că, deși legislația națională de nivel primar nu definește noțiunea de ”interes public major”, Directiva 92/43/CEE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică, consolidată, care a fost transpusă prin Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, utilizează această noțiune. Potrivit acestei directive, noțiunea interes public major reprezintă o situație de excepție în care, deși zona respectivă este un habitat natural, se pot realiza lucrări/investiții ”din motive cruciale de interes public major”.

Scutite de birocrație

Cele nouă hidrocentrale care vor fi finalizate de Hidroelectrica, la care s-a mai adăugat și proiectul parcului fotovoltaic din zona Sadova-Dăbuleni, Dolj, au fost declarate proiecte de interes public major care utilizează energia regenerabilă, fiind considerate situații excepționale și proiecte de securitate națională, în sensul prevederilor Legii 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului. Totodată, indicatorii tehnico-economici

aferenți celor 10 proiecte de investiții se vor actualiza și se vor reaproba de către entitatea care le deține în portofoliu, indiferent de modalitatea inițială de aprobare a respectivelor proiecte de investiții, sărindu-se peste etapele birocratice. Finalizarea acestor investiții va înseamna un plus de 2,5 TWh/an, care presupune o reducere a dependenței de importuri a României.

Cum a reacţionat Petre Roman după ce fosta soţie, Mioara Roman, s-a internat într-un centru de recuperare

Mulţi s-au întrebat cum a reacţionat Petre Roman după ce fosta lui soţie, Mioara Roman, s-a internat într-un centru de recuperare, ca urmare a problemelor de sănătate.

Oana Roman a dezvăluit care este starea de sănătate a mamei sale, dar și ce relație există, în prezent, între părinții săi.

Fostul premier se interesează de sănătatea ei

Aflată încă în cadrul unui centru de recuperare, Mioara Roman face progrese. Oana Roman a mărturisit că, din păcate, a fost nevoie de o intervenție chirurgicală pentru a-i monta acesteia o proteză la șold, însă lucrurile merg spre bine.

„De un an și ceva este într-un centru de îngrijiri, unde e foarte bine și unde eu stau cu ea aproape în fiecare zi. A venit la recuperare apoi se va reîntoarce acolo.

Nu e simplu, are zile mai bune, zile mai puțin bune, dar pentru că este foarte îngrijită, sunt oameni mulți lângă ea, sunt eu lângă ea, merge Iza, are și o stare psihică bună, ceea ce e foarte important!”, a declarat Oana Roman.

„S-a interesat, de câte ori vorbesc cu el mă întreabă cum e mama. Fără îndoială că s-a interesat și fără îndoială că eu am simțit nevoia să vorbesc și cu el lucrurile astea și să îl țin la curent, să îi explic tot ce se întâmplă.

Așa consider eu normal. Și eu fac tot ce este omenește posibil ca ea să primească cele mai bune îngrijiri care există în România, pentru a-i fi cât mai bine”, a mai spus Oana Roman.

Scapă Europa de criza gazelor? Vine o vară „îngrozitoare”

0

Criza europeană a gazului a fost „potențial atenuată”, potrivit șefului unuia dintre cei mai mari comercianți de mărfuri din lume, iar perspectivele pentru anul viitor se îmbunătățesc datorită unei toamne călduroase și a stocării robuste.

În cadrul Financial Times Commodities Asia Summit, desfășurat miercuri în Singapore, directorul executiv al Trafigura, Jeremy Weir, a declarat că îngrijorările legate de lipsa de gaze în Europa s-au diminuat, iar regiunea ar trebui să aibă suficiente rezerve de gaze în această iarnă, atât timp cât fluxurile care traversează Ucraina rămân deschise.

Trafigura preconizează că, din cele 100 de miliarde de metri cubi de gaze depozitate în Europa, stocarea va scădea la aproximativ 30 de miliarde de metri cubi.

„În acest caz, s-ar putea să nu mai avem o problemă atât de mare în iarna următoare, ceea ce era de fapt adevărata îngrijorare”, a spus Weir.

Cu toate acestea, Gazprom a amenințat că va reduce săptămâna viitoare livrările trimise prin Ucraina, după ce producătorul rus și-a exprimat îngrijorarea cu privire la volumele care ajung în Republica Moldova.

Oficialii guvernamentali și ai serviciilor publice au avertizat că Europa se va confrunta cu o lipsă acută de gaze în iarna viitoare, când se așteaptă ca criza energetică globală să atingă punctul culminant. Rusia a oprit practic livrările de gaze către Europa, ceea ce va face mai dificilă refacerea stocurilor.

Pe de altă parte, Russell Hardy, directorul executiv al Vitol,   cel mai mare trader independent de energie din lume, a avertizat că în 2023 va avea loc o nouă vară „absolut îngrozitoare” pentru industria europeană, deoarece prețurile persistent ridicate la gaze vor prelungi sau vor reînnoi opririle de producție.

Prețurile de referință ale gazului în Europa au scăzut la 124 de euro pe megawatt/oră, de la un vârf de 343 de euro în luna august, dar sunt încă de peste șase ori mai mari decât media lor istorică – un nivel extrem de dureros pentru întreprinderi și gospodării.

Miza capitalului. Banii unei bănci sunt banii guvernului?

Marile bănci europene au un excedent de capital de peste 500 de miliarde de euro. În cazul celor cotate la bursă, acesta reprezintă 43% din valoarea lor de piață.

Într-o lume în care băncile ar fi libere să își remunereze acționarii așa cum doresc, menținând în același timp capitalul peste cerințele minime, ar putea plăti 43% din întreaga lor valoare de piață ca distribuție specială. O cifră uimitoare, relatează AP. Și totuși, băncile europene se tranzacționează la o evaluare medie de 0,6 ori mai mare decât valoarea lor contabilă.

Băncile se tranzacționează de mult timp la evaluări scăzute. Timp de ani de zile, vina a fost dată mai ales pe ratele negative, care au afectat profitabilitatea. Inversarea politicilor monetare la nivel mondial a schimbat această situație, iar așteptările privind profitabilitatea băncilor au crescut brusc.

Așadar, ce se întâmplă? La mijlocul anilor 2010, exista o glumă despre capitalul excedentar al băncilor: în calitate de acționar, ai fi un prost dacă ai crede că îți aparține, pentru că aparține guvernelor. Acestea l-ar lua prin amenzi pentru comportamente greșite din trecut sau prin noi cerințe de capital. Dar și aceasta este o poveste de domeniul trecutului: revizuirea Basel IV a reglementărilor bancare este aproape finalizată, iar litigiile la nivel mondial scad rapid – cu excepția, poate, a câtorva bănci.

Au găsit guvernele o nouă modalitate de a „lua” capitalul excedentar al băncilor? Este vehiculată o teorie tot mai răspândită conform căreia vremurile noastre seamănă straniu cu anii 1970, cu recesiune, șocuri energetice și că, la fel ca în anii 1970, acest lucru va determina guvernele să controleze excesiv băncile și creditele – ceea ce, în cele din urmă, va dăuna acționarilor.

Într-adevăr, sunt câteva semne îngrijorătoare. La debutul crizei Covid-19, Banca Centrală Europeană a impus o interdicție generală a dividendelor, indiferent de soliditatea bilanțului băncilor.

Această măsură a fost justificată nu numai din motive de solvabilitate, ci și pentru că băncile „trebuiau să continue să finanțeze economia”. Ipoteza de bază – băncile trebuie să acționeze în interesul general, nu în propriul interes – sună foarte nobil, dar, de asemenea, nu este de obicei asociată cu companiile private.

În mod normal, băncile ar trebui să fie libere să își contracteze sau să își extindă bilanțul în funcție de percepția pe care o au asupra mediului economic.

Apoi,evoluțiile fiscale recente au întărit ideea că banii unei bănci sunt banii guvernului: după ani de randamente scăzute, unele țări (cum ar fi Spania și Republica Cehă) au decis să impună o „taxă pe câștigul neașteptat al băncilor” pentru a compensa efectul noilor politici monetare.

Impactul financiar rămâne modest, dar investitorii se tem de generalizare și de permanență, mai ales că băncile centrale se confruntă cu pierderi mari în cadrul programelor lor de relaxare cantitativă de achiziții de obligațiuni, pe măsură ce ratele dobânzilor cresc – pierderi care vor fi transferate guvernelor. Tentația de a le recupera va fi uriașă.

În cele din urmă, argumentul că „va exista întotdeauna o altă criză care să justifice intervenția guvernului”  ar trebui să fie un avertisment: o lume a ratelor scăzute a adus o alocare greșită a capitalului.

Închideri, pesimism, dezindustrializare. Afacerile europene, pe marginea prăpastiei!

5

Încrederea afacerilor în Europa a atins cel mai scăzut nivel în a doua jumătate a anului, o treime dintre cele mai mari companii industriale din regiune așteaptă să oprească sau să reducă operațiunile din cauza prețurilor record la energie și a încetinirii cererii.

Liderii de afaceri din SUA sunt la fel de supărați cu privire la perspectivele Europei, așteptându-se la o recesiune profundă în UE în următoarele 12-18 luni, față de o recesiune de scurtă durată și superficială la nivel național, potrivit unui sondaj realizat de grupul de lobby European Round Table for Industry.

Aceste previziuni sumbre  se adaugă la dovezile tot mai mari că războiul din Ucraina afectează grav industria Uniunii Europene. La începutul acestei luni, indicii managerilor de achiziții ai S&P Global au arătat cea mai puternică scădere a activității din sectorul privat din noiembrie 2020.

Sectoarele industriale, de la produse chimice la îngrășăminte au fost forțate să suspende producția din cauza creșterii costurilor la energie, în timp ce altele intensifică importurile.

„Am văzut deja cu ochii mei impactul crizei energetice asupra industriilor europene energointensive și efectul de antrenare în tot lanțul valoric. Ne confruntăm cu riscul   dezindustrializării, deoarece costurile ridicate ale energiei, care continuă să se mențină, subminează competitivitatea globală a unităților de producție europene”, a avertizat Martin Brudermuller, președintele grupului german de produse chimice BASF.

Sondajul bianual al liderilor de afaceri europeni a constatat că măsura încrederii în Europa a scăzut de la 37 în prima jumătate a anului 2022 la 24 în octombrie, cel mai scăzut nivel de la începutul pandemiei. Încrederea liderilor de afaceri din SUA a scăzut la minime nemaiîntâlnite de la recesiunile din 2007-2009, de la 42 la 32. Un scor de peste 50 reflectă mai multe răspunsuri pozitive decât negative.

„Perspectivele pentru UE sunt umbrite pe fondul creșterii prețurilor la energie, care frânează industria prelucrătoare, și al creșterii puternice a inflației, care mușcă din veniturile reale și din consum”, a declarat Riccardo Marcelli Fabiani, economist la Oxford Economics.

Industriașii avertizează, de asemenea, asupra riscului ca o inițiativă emblematică de 369 de miliarde de dolari în domeniul tehnologiilor verzi din SUA, cunoscută sub numele de Inflation Reduction Act, să deturneze și mai multe investiții din Europa.

La fel ca și omologii lor mai mari, întreprinderile mici resimt durerea provocată de prețurile ridicate la energie, de inflație și de lanțurile de aprovizionare volatile.

Un sondaj recent realizat de Eurochambres în rândul a 42 000 de întreprinderi din 25 de țări, a arătat că încrederea în anul următor este „chiar mai scăzută decât în timpul crizei financiare din 2008-2009 și în perioada de vârf a pandemiei”.

Toți indicatorii au arătat că întreprinderile se așteaptă ca situația să se „înrăutățească”.

Foie gras și curcan.Gripa aviară și inflația strică mesele festive pe ambele maluri ale Atlanticului

7

Inflația galopantă și gripa aviară au dus la creșterea prețurilor la foie gras și curcan, obligând producătorii și consumatorii de pe ambele maluri ale Atlanticului să se adapteze pentru sărbătorile tradiționale de Ziua Recunoștinței și Crăciun.

De la începutul ultimei epidemii de gripă aviară, peste 20 de milioane de păsări au fost sacrificate numai în Franța, inclusiv aproape patru milioane de rațe pentru producția de foie gras.

În Statele Unite, aproximativ 50 de milioane de păsări au trebuit să fie ucise, alături de  8 milioane de curcani, potrivit unui calcul bazat pe datele USDA.

Asociația franceză a crescătorilor și procesatorilor de foie gras (Cifog), recomandă clienților să  „cumpere cât mai repede posibil”, deoarece contracția ofertei duce la creșterea prețurilor, care erau deja ridicate din cauza costurilor de producție, de la cerealele cu care sunt hrănite păsările până la ambalare, transport și energie.

Conform informațiilor producătorilor europeni,  foie gras vândut în supermarketuri s-a scumpit cu 17% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce curcanul costă în medie cu 21% mai mult în SUA, potrivit American Farm Bureau Federation.

„Foie gras va fi servit mai degrabă ca aperitiv decât ca fel principal”, spune Eric Dumas, președintele Cifog, el însuși fermier în sud-vestul Franței.

Lanțul de produse congelate Picard, la rândul său, a decis să nu mai folosească umplutura de foie gras în unele dintre produsele sale festive, înlocuind-o cu ciuperci.

La New York, multe familii se mulțumesc  cu pui prăjit pentru Ziua Recunoștinței, sărbătorită joi, renunțând la sacrosanctul curcan, „prea scump”, notează AFP. În sortimentul clasic de Ziua Recunoștinței, toate ingredientele s-au scumpit, uneori chiar mai mult decât curcanul.

Spre deosebire de giganții de retail(Walmart), magazinele specializate și-au majorat prețurile cu 22%, precum Wendel’s , pentru a face față costurilor materiilor prime.

 

Digital Fashion. Viitorul modei, modelat la Inteligența Artificială

2

Teatrul de Artă Digitală din Dubai va găzdui o prezentare de modă și un spectacol controlat în întregime de inteligența artificială(AI).

Începând de duminică, Digital Fashion Dubai, care va avea loc în spațiul ToDA din Souk Madinat, promite să fie o „călătorie multisenzorială care îi va duce pe vizitatori departe de moda tradițională în lumea inteligenței artificiale” și va sugera cum ar putea arăta viitorul modei.

Evenimentul reunește 22 de designeri, printre care Jon Sanchez, cunoscut sub pseudonimul de Slam Things, și Neon Dazer, al cărui nume real este Max Arnautov.

Arnautov a colaborat cu Balenciaga și Yeezy la proiecte conceptuale, inclusiv sandale realizate din sticle de plastic, purtate de Justin Bieber.Potrivit The National, artistul canadian Frank Square va expune ținutele sale caracteristice, negre și supradimensionate, în timp ce Nikita Replyanski, cunoscută sub numele de R66,  va prezenta figurile hibride om/alien, preluate din lumea jocurilor.

Karen ArtYan, un designer de modă și artist digital, care a lucrat cu Off-White, Supreme și Louis Vuitton, va aduce look-urile sale colorate și futuriste.

Designerul de pantofi Robert Quach, care în lumea reală colaborează cu Jumpman, compania care se află în spatele produselor lui Michael ”Air” Jordan, a creat o nouă încălțăminte digitală 3D.

Împărțit în trei părți, spectacolul ridică întrebări despre evoluția modei și cumpărăturilor în următorii ani. Pe măsură ce tot mai multă tehnologie intră în experiența de vânzare cu amănuntul, cu stiliști virtuali și cu posibilitatea de a putea proba haine în mod digital din confortul casei,  linia dintre lumea reală și cea virtuală va deveni din ce în ce mai neclară.

Ogranizatorii subliniază că “acest spațiu nou și nelimitat este ceea ce speră să exploreze expoziția ToDA, oferind o fereastră către modul în care vom experimenta hainele în viitorul nu foarte îndepărtat”.

„Încercăm să demonstrăm viitorul modei în combinație cu inteligența artificală și pentru a explora teme de suprarealism, expresionism și conștiință virtuală. Suntem onorați că am invitat 22 de artiști digitali din întreaga lume, fiecare cu o viziune unică, pentru a-și împărtăși perspectivele asupra modei și a potențialului infinit pe care AI îl oferă lumii”, a declarat Daria Proaevich, director general al ToDA. Spectacolul Digital Fashion Dubai va dura până pe  30 decembrie.

Moda este una dintre cele mai mari industrii la nivel global, iar veniturile de pe piața globală ar trebui să ajungă la 2,25 trilioane de dolari până în 2025.Mărcile H&M și Stitch Fix folosesc deja inteligența artificială pentru logistică, stil și profilul clienților.

Al treilea val. Cum schimbă retailerii industria de publicitate

1

Cumpărătorii online care vânează în această săptămână televizoare de la retailerul britanic Argos vor fi inundați de ofertele de Black Friday. Cu toate acestea, printre sutele de opțiuni, se remarcă un model de ultra înaltă definiție de la Toshiba. Pentru că producătorul japonez de electronice a plătit pentru o poziționare proeminentă.

Argos va folosi datele pe care le colectează despre cumpărători pentru a direcționa mai bine viitoarele reclame în timpul sesiunilor de cumpărături.

Acordurile care stau la baza acestor promoții au un profil relativ scăzut – în unele cazuri, consumatorii abia dacă știu că există – și totuși încep să bulverseze industria globală a publicității.

J Sainsbury, proprietarul Argos, se numără printre zecile de comercianți cu amănuntul care încearcă să imite succesul Amazon în construirea unei afaceri de marketing pe baza unei platforme de vânzări. Aceștia creează efectiv o nouă formă de mass-media în concurență directă cu editorii tradiționali și cu Big Tech.

De la Woolworths Group din Australia la Loblaws din Canada, retailerii  dintr-o gamă largă de piețe globale se poziționează cu diferite grade de succes ca locuri de publicitate convingătoare pentru cele mai mari mărci de consum din lume.

Potrivit Financial Times, expansiunea este deosebit de agresivă în SUA, unde eMarketer estimează că agenții de publicitate sunt pe cale să cheltuiască peste 37 de miliarde de dolari pe „rețele media de vânzare cu amănuntul” în acest an, o creștere cu aproximativ o cincime față de 2021.

În timp ce rețelele sociale atrag mai mulți bani publicitari, cu un volum anual estimat de 65 de miliarde de dolari, media de retail a crescut de peste cinci ori mai repede în 2022.

Veniturile din reclame ale comercianților cu amănuntul sunt deja aproape de două ori mai mari decât cele de radio și tipărite combinate, iar decalajul față de televiziunea, despre care se estimează că va genera 68 de miliarde de dolari în vânzări de anunțuri în acest an, se închide rapid.

Impulsul din spatele așa-numitei retail media este atât de mare încât are potențialul de a deschide o nouă eră a publicității digitale, spune Brian Gleason, director de venituri la Criteo, cu sediul la Paris, care a dezvoltat tehnologie media pentru retaileri, inclusiv Carrefour din Franța și Asda din Marea Britanie.

Mai întâi a venit căutarea, spune el, „care a schimbat modul în care interacționăm cu consumatorii”. Apoi au apărut rețelele sociale, care au pus în evidență mai clar publicul țintă. Retail media este „al treilea val”. „Cei mai mari retaileri din lume devin companii media în multe feluri”.

Cel mai mare retailer din lume,Walmart, a declarat săptămâna trecută că veniturile sale din publicitate au crescut cu 30% în cel mai recent trimestru, datorită extinderii activității sale media în SUA, cunoscută sub numele de Connect, și în India prin Flipkart Ads.

Compania este pe cale să genereze venituri de 2,2 miliarde de dolari din publicitate în SUA în acest an, potrivit estimărilor eMarketer. În cadrul unei convorbiri cu analiștii, directorul financiar al Walmart, John Rainey, a precizat că publicitatea nu numai că a înregistrat o creștere mai rapidă decât principala sa activitate de retail, dar are și marje mai mari.

Băncile merg acolo unde sunt banii. O poveste cu “schema Ponzi descentralizată”

Băncile merg acolo unde sunt banii.În mare măsură, o strategie sigură. Dar atunci când o piață se extinde prea mult și apoi se prăbușește, nu este de mirare că uneori sunt lăsate în urmă.

Lumea criptomonedelor nu fac excepție. În timp ce marile bănci s-au ținut departe de ceea ce Jamie Dimon, bosul de la JP Morgan, a numit o „schemă Ponzi descentralizată”, mulți creditori  au văzut o nișă profitabilă în a ajuta la deservirea companiilor care operează în acest spațiu nou-înființat.

Printre acestea se numără Silvergate Capital, Provident Bancorp,  Metropolitan Commercial Bank, Signature Bank și Customers Bancorp, printre altele. Recenta prăbușire a  bursei de criptomenede FTX le pune afacerile în centrul atenției.

Relația dintre Silvergate și criptomonede datează încă din primele zile ale monedei digitale – când piața era în mare parte limitată la Bitcoin, notează Bloomberg. Directorul executiv Alan Lane a fost un adept timpuriu și a vrut să creeze produse care să se adreseze pieței.

Identificând o neconcordanță între ciclul de tranzacționare 24 de ore din 24, 7 zile din 7, al criptomonedelor și programul băncilor tradiționale, Lane a înființat o rețea de plăți pentru a oferi o interfață între lumea dolarilor și cea a  jetoanelor digitale.

Rețeaua sa Silvergate Exchange Network (SEN) le permite utilizatorilor să transfere dolari între ei, astfel încât să poată deconta partea fiat a tranzacțiilor lor criptografice la orice oră din zi sau din noapte.

A fost utilizată de mulți dintre principalii jucători din domeniul cripto și a depășit  un trilion de dolari în volumele de plăți cumulate la începutul acestui an. Unul dintre clienți a fost FTX, al cărui fondator, acum căzut în dizgrație, Sam Bankman-Fried(SBF), era un fan.

Silvergate a profitat de pe urma depozitelor pe care clienții de active digitale le lăsau în rețeaua sa. La sfârșitul lunii septembrie, aceste depozite reprezentau 90% din baza totală de depozite a băncii, în valoare de 11,9 miliarde de dolari.

Banca le-a reinvestit în titluri de valoare pentru a obține câștiguri: portofoliul său de titluri de 11,4 miliarde de dolari a generat o marjă de 2,2% în cele trei luni până în septembrie.

Problema acum nu este doar că FTX a dispărut, ci și alți clienți. Silvergate a dezvăluit că FTX a reprezentat mai puțin de 10% din depozitele clienților de active digitale; apoi, a dezvăluit că depozitele medii trimestriale până în prezent au scăzut la 9,8 miliarde de dolari. Vineri, platforma de tranzacționare cripto FalconX a trimis un e-mail clienților în care se precizează că „nu vom folosi rețeaua  Silvergate, începând de acum și până la noi ordine”.

Pentru a onora retragerile, Silvergate va trebui să apeleze la portofoliul său de titluri de valoare pentru a strânge numerar. Dar creșterea ratelor a afectat valoarea acestui portofoliu – banca avea deja pierderi de  un miliard de dolari la sfârșitul lunii septembrie.

Procedurile de conformitate ale băncilor vor atrage cu siguranță o mai mare atenție. Sam Bankman-Fried a indicat că transferurile destinate FTX ar fi putut fi direcționate către compania sa soră, Alameda Research.

Noul director general al FTX, însărcinat cu supravegherea falimentului acesteia, a declarat că nu a văzut niciodată „un eșec atât de complet al controalelor corporative și o absență atât de completă a unor informații financiare de încredere cum s-a întâmplat aici”.

Toate acestea ridică o nouă întrebare cu care se confruntă băncile care au făcut afaceri cu FTX: “V-ați cunoscut clientul?”

 

Antena 3 Sienen mănâncă de nouă luni același Qatar

1. Gata, s-a ridicat emceveul! Până acum, hăituirea românilor de către români își găsea o justificare – una ticăloasă, dar era o justificare. De acum înainte, românii care îi vor chinui pe români o vor face doar din plăcere și asta înseamnă că au suflete de hingheri. Sunt oameni care au fost hingheri de nevoie, ca în „Cel mai iubit dintre pământeni”, și indivizi care au fost hingheri de plăcere și au votat USR. Trotinetiștilor, să nu citiți cartea lui Preda! Vedeți filmul. Și pe urmă să citați din Marin Preda: „Dacă dragoste nu e, nimic nu e.” Păcat că banalitatea asta nici măcar nu e a lui Preda. A împrumutat-o fără chitanță de la Apostolul Pavel.

2. În legătură cu emceveul, am primit, ieri, sub formă de mail, o epistolă către Ursula. M-am enervat, am șters mail-ul, dar îl reproduc din memorie, ca să vedeți ce răi sunt unii oameni. L-am și cenzurat. „Am scăpat de MCV, dragă Ursula, așa că să ne sugerezi chestia aia care-ți place. A venit iarna, Ursula! Ce încălțări de sezon hibernal preferi? Ugegeurile? Atunci mărturisește, dragă, în Parlamentul European, să afle toată lumea. Tu întrebi, tu răspunzi. Bune-s ugegeurile? Bune-s ugegeurile!”

3. Am toată admirația pentru cei care discută același lucru, de nouă luni, seară de seară, la Antena 3 Sienen. Nu râdeți, fiindcă e foarte greu să mănânci același Qatar de trei anotimpuri, să bați apa-n flegmă și câmpii în porumb, să-ți pierzi majoritatea telespectatorilor și să-i plictisești pe cei care au rămas cu aceeași chestie. Vai, ce prostie am scris! Războiul nu poate fi tratat ca o chestie, scuze, la fel cum eroul planetei nu poate fi comparat cu Jean Constantin, pentru că Jean Constantin avea talent.

4. Președintele Franței o cam curtează pe doamna președinte a Moldovei. Macroane, las-o în pace pe Maia noastră! E prea tânără pentru tine, are doar cinci ani în plus, de abia a împlinit 50 de toamne, așa că nu o mai amăgi că-i dai Uniunea Europeană, fiindcă Maia e ca Republica Moldova, sare etapele, și va ajunge direct bunică fără ajutorul tău. N’est-ce pas?

5. Vine frigul și trebuie să îi iubim pe frații noștri ucraineni, pentru că și ei ne-au iubit mereu și e martoră istoria. Dar dacă nu ne-ar fi iubit, noi tot i-am fi iubit pe ei. Oricum, acum nu e momentul să fim dezbinați, la fel cum nu e momentul să apară Covidul în Qatar. Nu s-a infectat nimeni, Covidul s-a predat, iar limba rusă și limba ucraineană n-au nicio legătură, sunt ca Vladimir și Volodimir.

Alertă cu BOMBĂ la o grădiniţă din Pipera! Ce au găsit geniştii în trollerul suspect

2

A fost alertă cu bombă, miercuri, în cartierul Pipera din Capitală. Mai exact, pe strada Eroul Iancu Nicolae, acolo unde a fost descoperit un troller suspect. Pirotehniștii, SMURD, dar și echipaje de pompieri se află deja la fața locului.

Zona unde a fost descoperit trollerul este foarte aproape de Ambasada Statelor Unite la București, dar și de o grădiniță.

Geniştii au „detonat” trollerul

La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii orașului Voluntari, pentru efectuarea de activități specifice, precum și luptători din cadrul Brigăzii Antitero și echipaje ISU.

„În cauză a fost asigurat perimetrul locului în care se află trolerul respectiv, în scopul evitării punerii în pericol a persoanelor și bunurilor materiale”, au anunțat autoritățile.

Nu au fost dispuse evacuări. Echipaje de pompierii și ale SMURD se află deja la fața locului. În urma controlului tehnic de specialitate efectuat, s-a constatat faptul că trolerul nu prezintă niciun pericol.

Buget record, noi astronauți. Europa luptă pentru a rămâne în cursa spațială / Concurența cu China și cu Elon Musk

Cei 22 de miniștri ai țărilor membre ale Agenției Spațiale Europene s-au reunit pentru a stabili bugetul instituției pentru perioada 2023-2025 și pentru a-l repartiza între diferitele programe.

Agenția Spațială Europeană (ESA) va vota, miercuri, un buget decisiv pentru a rămâne în cursă și pentru a dezvălui publicului noua și mult așteptata sa promoție de astronauți.

Rămânerea în cursa cu SUA și China

Cele 22 de țări membre ale ESA, inclusiv miniștrii însărcinați cu sectorul spațial, s-au reunit la Paris începând de marți. Aceștia trebuie să decidă asupra programelor și finanțării pentru următorii trei ani. ESA are nevoie de o subscripție totală de 18,5 miliarde de euro, în creștere cu mai mult de un sfert față de perioada anterioară.

Efortul cerut în plină criză economică este „imens”, dar necesar dacă „nu vrem să ieșim din cursă”, pledează directorul general al ESA, Josef Aschbacher, argumentând că bugetele spațiale sunt în creștere în toată lumea.

Bătrânul Continent nu vrea să rămână prea mult în urma SUA și a Chinei, care investesc masiv în spațiu, în special în explorare. De asemenea, dorește să își mențină poziția pe o tablă de șah în care concurența face ravagii în plină revoluție a „New Space”, care vede o proliferare a actorilor privați, în frunte cu grupul american SpaceX.

„Dacă vrem să fim independenți, trebuie să punem bani pe masă”, a declarat ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, făcând un apel la Europa să „rămână unită în fața ambițiilor chineze și americane”.

„Trebuie să accelerăm comercializarea spațiului” pentru a recupera întârzierile Europei în ceea ce privește investițiile private, îndeamnă Josef Aschbacher, insistând asupra beneficiilor economice masive ale acestor bugete, scrie France 24.

Aceste investiții, la care fiecare stat contribuie după cum consideră necesar, se referă în special la observarea Pământului, care permite măsurarea impactului încălzirii globale (3 miliarde de euro solicitate), la transportul spațial, în special pentru lansatorul Ariane 6 (3,3 miliarde de euro), și la explorarea umană și robotică a spațiului (3 miliarde de euro).

Aproape toate liniile bugetare solicitate de ESA sunt în creștere evidentă, cu excepția contribuțiilor solicitate pentru programele științifice (3 miliarde de euro), care se ajustează doar la inflație.

Negocieri cruciale privind lansatoarele

Negocierile cu privire la lansatoare, o chestiune crucială pentru accesul autonom la spațiu, se așteptau să fie dificile. Suveranitatea europeană a fost subminată de întârzierile pentru racheta Ariane 6 – văzută ca un răspuns la Space X – și de războiul din Ucraina, care a privat Europa de lansatoarele rusești Soyuz. ESA, de exemplu, a fost nevoită să apeleze la serviciile companiei lui Elon Musk pentru a lansa două misiuni științifice.

Chestiunea lansatoarelor este în mod regulat o sursă de tensiuni între Franța, Germania și Italia, recunoaște Philippe Baptiste, președintele CNES, agenția spațială franceză.

Pentru a atenua tensiunile, acești trei principali contribuabili ai ESA au convenit marți să garanteze funcționarea viitoare a rachetei Ariane 6 și a surorii sale mai mici, Vega-C, și să permită trimiterea de micro și mini lansatoare în numele ESA.

Discuțiile privind viitorii sateliți de observare a Pământului, care vor măsura impactul încălzirii globale, vor dura probabil mai mult decât se aștepta, deoarece „în prezent ne aflăm sub nivelul necesar”, potrivit lui Josef Aschbacher.

De asemenea, se află în discuție și contribuția de 750 de milioane de euro a ESA la proiectul Iris al Uniunii Europene pentru o constelație de sateliți de comunicații securizate, pentru care UE intenționează să cheltuiască 2,4 miliarde de euro.

Planuri pentru astronauți cu dizabilități fizice

De îndată ce bugetul va fi adoptat, ESA va prezenta noua sa promoție de astronauți, care va succeda promoției din 2009. Între patru și șase persoane au fost alese din peste 22 000 de candidați, în urma unui lung proces de selecție (teste medicale și psihologice, interviuri etc.).

Un francez sau o franțuzoaică s-ar putea număra printre câștigătorii care vor zbura pe orbită, inițial pe Stația Spațială Internațională (ISS) – cele câteva locuri pentru viitoarele misiuni lunare vor fi rezervate generației anterioare de astronauți care au petrecut deja timp pe orbita joasă a Pământului.

Pentru noii veniți, pregătirea va începe în aprilie 2023 la Centrul European de Astronauți din Köln, Germania. În același timp, ESA va prezenta unul sau mai mulți astronauți cu dizabilități fizice, cu care se va realiza un „studiu de fezabilitate” privind o ședere în spațiu. O premieră.

LOVITURĂ în moalele capului pentru Putin: Rusia, declarată stat care sponsorizează terorismul!

Parlamentul European a adoptat cu largă majoritate o rezoluție prin care Rusia este declarată stat sponsor al terorismului și care utilizează mijloace de terorism, solicitare făcută în mod repetat Occidentului de către președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Măsura, care este în mare parte simbolică, a fost justificată prin atacurile militare ale Moscovei asupra unor ținte civile, cum ar fi infrastructura energetică, spitale, școli și adăposturi.

494 de voturi pentru, 58 împotrivă şi 44 abţineri

Rezoluția a fost adoptată de europarlamentari cu 494 de voturi pentru, 58 împotrivă şi 44 abţineri. Astfel, Rusia este declarată drept stat care sponsorizează terorismul şi „recurge la mijloace teroriste”.

„Vot în Parlamentul European acum câteva minute, un vot care a întrunit o majoritate largă. Rusia este un stat care susține terorismul! Poate că în termeni diplomatici este foarte grav să spui despre un stat că sprijină terorismul.

Poate că până acum am considerat că trebuie să ne purtăm cu tact față de vecinul nostru de la est, dar astăzi, într-o rezoluție votată în Parlamentul European majoritatea europarlamentarilor au spus lucrurilor pe nume: Rusia este un stat care susține terorismul”, a spus europarlamentarul USR Vlad Botoș.

Alte sancţiuni pentru Rusia

Întrucât în prezent UE nu poate desemna oficial un stat drept sponsor al terorismului, Parlamentul solicită UE și statelor sale membre să elaboreze un cadru juridic adecvat și să ia în considerare adăugarea Rusiei pe o astfel de listă. Acest lucru ar declanșa o serie de măsuri restrictive semnificative împotriva Moscovei și ar avea implicații restrictive profunde pentru relațiile UE cu Rusia.

Parlamentul European mai cere Uniunii Europene:

  • Să izoleze şi mai mult Rusia la nivel internaţional
  • Să reducă relaţiile diplomatice cu Rusia
  • Să fie menţinute la nivelul minim absolut contactele UE cu reprezentanţii oficiali ruşi
  • Instituţiile din UE afiliate statului rus care răspândesc propaganda de stat în întreaga lume să fie închise şi interzise.

Autoritatea Vamală, reacție tranșantă la perchezițiile masive de miercuri. Prioritatea AVR: eliminarea vulnerabilităților la corupție și prevenirea și combaterea fraudelor vamale

1

Autoritatea Vamală Română (AVR) cooperează cu procurorii DNA în ancheta în care s-au făcut, miercuri, peste 160 de percheziții în București și șapte județe.

AVR a transmis, într-un comunicat, că specialiști din cadrul Autorității Vamale Române au participat, în dimineața zilei de miercuri, 23 noiembrie, alături de ofițeri de poliție din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R. și specialiști din cadrul A.N.A.F. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală, sub coordonarea D.N.A. – Serviciul Teritorial Iași, la acțiunea în cadrul căreia au fost puse în aplicare 162 de mandate de percheziție domiciliară în București și în județele Suceava, Iași, Botoșani, Ilfov, Ialomița, Arad și Sibiu.

Operațiunea vizează combaterea activităților ilegale ale unor entități economice, pentru care exista suspiciunea privind implicarea unor funcționari vamali, care au importat din Turcia articole textile contrafăcute, subevaluate sau sustrase de la controlul vamal”, conform sursei citate.

S-au făcut verificări cu echipe mobile

Reprezentanții AVR susțin că de la începerea cercetărilor, autoritatea vamală a acordat sprijin de specialitate organelor de anchetă „în vederea documentării activităților ilegale”.

În acest sens, au fost dispuse verificări, ulterior punerii în liberă circulaței a mărfurilor, prin echipele mobile, confirmând, în unele cazuri, suspiciunea nedeclarării unor bunuri la autoritatea vamală ori importul de bunuri contrafăcute.

În vederea prevenirii prezentării la autoritatea vamală de facturi susceptibile de a fi falsificate, a fost actualizată baza de date a autorității vamale și s-au transmis precizări pentru punerea în aplicare a mecanismelor specifice de supraveghere vamală și control în vederea combaterii subevaluării mărfurilor și protejării drepturilor de proprietate intelectuală”, se mai arată în comunicat.

AVR urmează să se constituie parte civilă, pentru recuperarea prejudiciului

Autoritatea Vamală Română transmite, totodată, că urmează să se constituie parte civilă în cursul procesului penal pentru recuperarea prejudiciului. „Și, în funcție de măsurile dispuse de organele de urmărire penală, să dispună măsuri de suspendare din funcția publică a personalului vamal implicat în activitățile de sprijinire a grupării infracționale” – se precizează în același mesaj făcut public pe fondul perchezițiilor de miercuri, 23 noiembrie.

De asemenea, AVR arată faptul că încă de la inființarea sa, în primăvara acestui an, și anume în luna aprilie 2022, Autoritatea Vamală Română a stabilit drept „o prioritate eliminarea vulnerabilităților la corupție și prevenirea și combaterea fraudelor vamale, motiv pentru care și în cazul prezentat s-a implicat activ și a acordat sprijin de specialitate organelor de urmărire penală, pentru stabilirea întregii activități infracționale, tragerii la răspundere a vinovaților și recuperării prejudiciului”.

Ce anunțase DNA-ul despre acest dosar. Cât e prejudiciul

Tot cu referire la cele peste 160 de percheziții ce se fac miercuri, se aflase în cursul zilei de miercuri, de această dată de la DNA, că e vorba despre cercetări pe care procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași le fac într-o cauză penală „ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, infracțiuni la regimul vamal (cu un prejudiciu estimat la acest moment de aproximativ 58 de milioane de lei) și evaziune fiscală, comise în perioada ianuarie 2022 – prezent”.

Conform comunicatului DNA, în cursul zilei de 23 noiembrie se efectuează percheziții în 162 de locații – inclusiv la o instituție publică, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale situate în județele Iași, Suceava, Botoșani, Ilfov, Ialomița, Arad, Sibiu și municipiul București.

DNA-ul a menționat, totodată, că în cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Financiare și structurile teritoriale aflate în coordonare, Direcția de Operațiuni Speciale, Brigada Operațiuni Speciale Iași, Unitatea Centrală de Analiză a Informației), dar și, între altele, de la Direcția Generală Antifraudă Fiscală și Autoritatea Vamală Română.

Oficial: preţ plafonat la curentul electric! Ordonanța pe energie, adoptată. Cost maxim: 1,3 lei/kWh

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de aprobare a OUG 119/2022 privind energia, fiind acceptate modificările propuse de coaliţia de guvernare, printre care şi stabilirea unui preţ maxim la energie electrică de 1,3 lei/kWh pentru toţi consumatorii indiferent de nivelul de consum.

S-au înregistrat 177 voturi „pentru”, 75 „împotrivă” şi 11 abţineri.

Facturi calculate în praguri de consum

Potrivit amendamentelor PNL, PSD şi UDMR adoptate, preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este:

  • maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022 – 31 decembrie 2022 de către clienţii casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0 – 100 KWh inclusiv,
  • maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către mai multe categorii de clienţi printre care clienţii casnici al căror consum lunar este cuprins între 0 – 100 KWh inclusiv, clienţii casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor sau cei care au în întreţinere cel puţin trei copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ.
  • preţul va fi maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022 – 31 decembrie 2022 de către clienţii casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01 – 300 kWh pentru un consum lunar care este de maximum 255 kWh.
  • preţ maxim de 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, va fi pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către clienţii casnici al căror consum lunar la locul de consum este cuprins între 100,01 şi 255 kWh.

Consumul de energie electrică cuprins între 255 şi 300 KWh/lună se facturează la preţul maxim de 1,3 lei kWh, cu TVA inclus, iar în cazul în care consumul depăşeşte 300 KWh/lună întreg consumul se facturează la preţul maxim de 1,3 lei/kWh.

Nu se mai plăteşte în rate

O parte dintre români, în special cei care au avut un consum mare, vor primi factura la energie pe cinci luni, după ce un mare furnizor nu a emis note de plată în ultima perioadă, a spus Zoltan Nagy-Bege.

„Un furnizor mare, nu-i dau numele, din luna mai nu a emis nicio factură la energia electrică pentru consumatorii care au avut un consum mediu de 300 kWh. Din mai, unii dintre ei nu au primit nicio factură. Deci, probabil, vor plăti factura pentru cinci luni”, a atras atenţia vicepreședintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Susținătorii lui Bolsonaro cer ajutorul extratereștrilor pentru a-l înfrânge pe Lula. „Uită-te la noi, generale” – VIDEO

O înregistrare video îi arată pe susținătorii președintelui brazilian Jair Bolsonaro, care va preda puterea la 1 ianuarie 2023,  făcând semne luminoase către cer, care au fost observate de piloții companiilor aeriene și de angajații turnului de control de pe cel mai apropiat aeroport.

Unii brazilieni par să nu poată accepta înfrângerea lui Bolsonaro.

Susținători lui Jair Bolsonaro au fost văzuți de un locuitor duminică seară la Porto Alegre, în Brazilia, în sudul țării, încercând să „comunice cu extratereștrii”, cu lanternele telefonului mobil, pentru a-l răsturna pe președintele Luiz Ignacio Lula, ales pe 30 octombrie.

„Uită-te la noi, generale”

Oamenii purtau steaguri braziliene și tricouri ale echipei naționale de fotbal, care a devenit un simbol al susținătorilor lui Bolsonaro.

Videoclipul a fost filmat de un brazilian care a dat din întâmplare peste susținătorii celui care a dispărut din viața publică, după alegerile prezidențiale câștigate de Lula.

Mai mulți demonstranți pot fi văzuți fluturând telefoanele cu lanternele aprinse, trecându-și mâinile prin fața sursei de lumina și făcând semne intermitente. „Uită-te la noi, generale”, au scandat unii.

Luminile ciudate au fost raportate de piloții de avion și de angajații turnului de control de la cel mai apropiat aeroport. Potrivit unuia dintre piloți, „luminile se aprindeau și se stingeau și se mișcau rapid”, informează BFM TV.

Partidul lui Jair Bolsonaro a cerut marți, Tribunalului Superior Electoral (TSE) să anuleze voturile din peste 280.000 de urne electronice, argumentând că „disfuncționalitățile” ar fi împiedicat realegerea sa în fața lui Lula.

Studiul de Prefezabilitate al extinderii magistralei M2 până în comuna Berceni a fost finalizat – VIDEO

1

Studiul de Prefezabilitate al extinderii magistralei M2 până în comuna Berceni a fost finalizat! Noul traseu va avea trei kilometri și va putea deservi aproximativ 10.000 de călători pe zi.

Sectorul 4 al Municipiului București dezvoltă infrastructura de metrou dincolo de Șoseaua de Centură a Capitalei, către comuna Berceni. Noul traseu al magistralei M2, care pleacă de la stația Tudor Arghezi, va avea o lungime de trei kilometri ce va putea fi parcurs într-un interval de 10 minute, în condițiile în care în acest moment această distanță este parcursă, la orele de vârf, în 30-40 de minute. Traseul va avea trei stații ce vor fi prevăzute cu două linii destinate traficului de călători. Mai mult, noua infrastructură va putea asigura transportul pentru aproximativ 10.000 de oameni pe zi.

Acestea sunt câteva dintre concluziile Studiului de Prefezabilitate, pe care Primăria Sectorului 4 l-a contractat, în vederea realizării lucrărilor efective de extindere a magistralei care face legătura între nordul și sudul orașului.

Studiul a fost realizat pe baza unei analize multicriteriale, care a vizat nu mai puțin de 24 de caracteristici tehnice, sociale, economice, de mediu, de performanță energetică și financiară și a vizat, într-o primă fază, identificarea celui mai eficient și oportun corridor, respectiv sistem de transport, pentru a interconecta Capitala cu localitățile învecinate din zona de sud.

În acest sens, anticipând tendințele de dezvoltare a zonei de sud pentru următorii 20 de ani, au fost analizate trei potențiale opțiuni de traseu: cu metroul (subteran și suprateran), cu tramvaiul și cu autobuzul (suprateran).

Ulterior, evaluând criterii precum lungimea traseului, durata de deplasare, fluidizarea și siguranța traficului, impactul zgomotelor și al emisiilor poluante asupra rezidenților, raportul beneficiu-cost, dar și potențialul de dezvoltare, varianta de transport cu metroul s-a dovedit a fi opțiunea strategică recomandată, obținând, de altfel, cel mai mare punctaj dintre variantele analizate.

Mai exact, studiul relevă faptul că traseul dintre stații poate fi parcurs în cel mai scurt timp cu metroul, față de tramvai și autobuz. Totodată, infrastructura de metrou poate asigura cea mai mare capacitate de transport, respectiv aproximativ 10.000 de călători pe zi față de 5.200 călători pe zi și 2.800 călători pe zi în cazul utilizării tramvaiului sau a autobuzului.

Astfel, odată edificată ca fiind cea mai eficientă soluție de transport pentru interconectarea comunei Berceni cu centrul Capitalei, opțiunea dezvoltării și, implicit, a folosirii metroului va fi aprofundată, în perioada următoare, în cadrul Studiului de Fezabilitate, care va oferi informații concrete referitoare la amplasamentele de stații, precum și la soluțiile tehnice recomandate pentru construcția efectivă a noilor stații de metrou ale magistralei M2.

Menționăm faptul că, încă de anul trecut, a fost semnat un protocol de colaborare între Sectorul 4 al Municipiului București, Consiliul Județean Ilfov, Ministerul Transporturilor și Metrorex S.A. în vederea prelungirii magistralei M2 până în comuna Berceni, dincolo de Șoseaua de Centură a Capitalei, în continuarea stației de metrou Tudor Arghezi, pe care Primăria Sectorului 4 o construiește pe Șoseaua Berceni și ale cărei lucrări se apropie de final.

Biroul de presă
Sectorul 4 al Municipiului București

Bărbat cu un pistol, zărit în zona unui liceu din Giurgiu. Cine a alertat jandarmii și ce a urmat

12

O sesizare a pus în alertă membrii unui echipaj de jandarmi, care au intervenit să facă verificări. Totul s-a întâmplat în apropierea unei unități de învățământ din Giurgiu.

Jandarmii giurgiuveni anunță, miercuri, că un bărbat cu o armă neletală a fost depistat în zona Colegiul Național „Ion Maiorescu” din oraș.

Alerta a venit marți în jurul prânzului. O tânără ar fi fost cea care s-a adresat jandarmilor. „Ieri, 22 noiembrie, la ora 11.15, un echipaj de jandarmi care se afla în zona Colegiul Național Ion Maiorescu din Giurgiu, a fost sesizat de către o tânără că în zonă se află un bărbat care trage cu un pistol”, anunță miercuri Jandarmeria Giurgiu, pe pagina de Facebook.

S-a făcut un control, fiind găsite un pistol și două cartușe

Ce a urmat? Jandarmii au avut în vedere detaliile venite de la cea care a dat alerta. Astfel, au identificat un bărbat chiar pe strada din fața liceului. S-a făcut un control și astfel s-au găsit un pistol, dar și două elemente de muniție. „Pe strada din fața liceului, jandarmii au observat după semnalmentele date, un bărbat pe care l-au invitat la autospeciala de intervenție. În urma controlului corporal preventiv și al borsetei pe care o avea, s-au găsit un pistol și două cartușe”, anunță reprezentanții Jardarmeriei giurgiuvene.

În cazul de față cercetările vor fi continuate de către polițiștii de la IPJ Giurgiu. „Au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „Deținere sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării” şi „Uz de armă neletală fără drept”.

Documentele de constatare au fost înaintate lucrătorilor din Serviciul Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Giurgiu, pentru continuarea cercetărilor şi probarea întregii activităţi infracţionale”, se precizează în mesajul postat pe pagina Jandarmeriei de pe rețeaua de socializare amintită.

Drumul către litoral va fi mai rapid, de anul viitor

0

Primăria Sectorului 3 a trecut la o nouă etapă în construcția pasajului suprateran care va facilita ieșirea și intrarea dinspre Autostrada Soarelui. Structura de rezistență a lucrării fiind gata, constructorul a trecut la faza montării tablierului, construcția prinde din ce în ce mai mult contur.

“Având în vedere ritmul alert în care avansăm cu lucrarea, estimăm că vom finaliza construcția în câteva luni. Avantajele construirii acestui pasaj pentru fuidizarea traficului sunt multiple, dar cel mai important este faptul că vom putea, încă din vara viitoare, să evităm aglomerația atunci când vom merge la mare. Pasajul face legătura cu Autostrada A2 și va supratraversa intersecțiile de la ieșirea din sector care se aglomerează de obicei din cauza zonei comerciale din vecinătate”, a precizat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.

Amenajarea la sol va cuprinde în principal restructurarea intersecției de tip sens giratoriu și zonele de racordare a rampelor la bulevardul Theodor Pallady, cu amenajările corespunzătoare. De asemenea strada Drumul între Tarlale va fi supralărgită la patru benzi pentru a facilita accesul celor care vin din nordul Bucureștiului. Valoarea totală a investiției este de 37,7 milioane de lei, din care 17 milioane reprezintă fonduri atrase de la bugetul de stat, prin programul național Anghel Saligny.

Serviciul Presă
presa@primarie3.ro

Țara care a „rezolvat” dependența tinerilor de jocurile video

China a „rezolvat” problema dependenței tinerilor de jocurile video, potrivit unui raport co-redactat de Comitetul chinez pentru industria jocurilor, la un an după ce Beijingul a limitat numărul de ore pe care adolescenții le pot petrece în fața calculatoarelor.

China este cea mai mare piață de jocuri video din lume, dar această industrie, descrisă ca un „opiu spiritual” de către mass-media de stat, este, ca și sectorul tehnologic, afectată de restricții de reglementare.

„Sisteme anti-dependență”

Din septembrie 2021, tinerii sub 18 ani au voie să joace online doar între orele 20:00 și 21:00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în timpul perioadei școlare. Ca urmare, „peste 75% dintre minori joacă mai puțin de trei ore pe săptămână, iar dependența de jocurile de noroc a fost aproape rezolvată”, potrivit raportului publicat luni, de către Comitetul industriei jocurilor de noroc din China, un organism afiliat guvernului, și furnizorul chinez de date CNG.

„Sistemele anti-dependență adoptate de companiile de jocuri acoperă mai mult de 90% dintre minorii care joacă jocuri video”, se arată în raport. În China, aproximativ 98% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 9 și 19 ani dețin un telefon mobil și există aproximativ 186 de milioane de utilizatori de internet cu vârste de 18 ani sau mai mici, potrivit aceleiași surse, scrie Le Figaro.

Jucătorii sunt obligați să folosească cartea de identitate atunci când se înregistrează pentru a juca online, pentru a se asigura că minorii nu mint cu privire la vârsta lor. De asemenea, companiilor le este interzis să ofere jocuri tinerilor în afara orelor aprobate de guvern.

Dar există semne recente că Beijingul își înmoaie poziția față de acest sector. Autoritățile au început încet-încet să acorde noi licențe pentru comercializarea jocurilor, după ce le-au înghețat timp de nouă luni, până în aprilie. Săptămâna trecută, gigantul tehnologic Tencent a primit prima licență de jocuri video din ultimele 18 luni, ceea ce i-a subminat poziția de numărul unu mondial.

Se dau bani în plus pentru copii, în afară de bursa şcolară şi alocaţie. Despre ce sumă este vorba

0

Copiii şi juniorii legitimaţi la cluburile sportive şi care participă la competiţii naţionale şi internaţionale oficiale vor primi, de la 1 ianuarie 2023, „tichete de sportiv”, în valoare de 150 lei/lună.

Acestea vor putea fi folosite pentru cumpărarea de echipamente sportive, suplimente nutritive, pentru transport sau pentru recuperare medicală.

Se acordă un singur tichet pe lună

Actul normativ a fost promulgat marți de președintele României, Klaus Iohannis, notează Agerpres.

Fiecare beneficiar va avea dreptul la un singur tichet pe lună, în valoare de 150 lei. Cu banii primiți de la stat, micii sportivi de performanță vor putea să achiziţioneze articole şi echipamente sportive, suplimente nutritive sau vor putea face recuperare medicală.

Tichetul va fi valabil numai dacă are înscris numărul sub care a fost înseriat de către unitatea emitentă şi cuprinde cel puţin următoarele: emitentul şi datele sale de identificare; valoarea nominală a tichetului de sportiv; spaţiu pentru înscrierea numelui, a prenumelui şi a codului numeric personal; interdicţia de a utiliza tichetul de sportiv în alte scopuri decât în scopul activităţii sportive; seria şi numărul legitimaţiei de sportiv cu menţionarea numelui structurii sportive la care acesta este legitimat şi categoria de vârstă; elementele de identitate vizuală ale structurii sportive şi ale Ministerului Sportului, mai stabileşte actul normativ.

Tichetul de sportiv va avea o perioadă de valabilitate de un an de la data emiterii şi nu va putea fi înlocuit cu alte forme de venit oferite de structurile sportive. Fondurile necesare pentru plata acestor stimulente financiare se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sportului.

Acțiune a DNA-ului. Se fac peste 160 de percheziții în Capitală și 7 județe. Suspiciuni de corupție și infracțiuni la regimul vamal/Cât e prejudiciul

1

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) fac, miercuri, peste 160 de percheziții, în Capitală și 7 județe, într-un dosar în care s-a anunțat că există suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și infracțiuni la regimul vamal. Prejudiciul estimat se ridică la circa 58 de milioane de lei, conform DNA.

Miercuri se fac percheziții în nu mai puțin de 162 de locații, inclusiv la o instituție publică – al cărui nume nu a fost dezvăluit. Restul perchezițiilor vizează domiciliile unor persoane fizice și sediile unor firme.

Acțiunea anchetatorilor se derulează în București și șapte județe: Iași, Suceava, Botoșani, Ilfov, Ialomița, Arad și Sibiu reiese dintr-un comunicat al DNA.

Ce suspiciuni au anchetatorii

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, infracțiuni la regimul vamal (cu un prejudiciu estimat la acest moment de aproximativ 58 de milioane de lei) și evaziune fiscală, comise în perioada ianuarie 2022 – prezent.

În cursul zilei de 23 noiembrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții în 162 de locații (o instituție publică), restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale situate în județele Iași, Suceava, Botoșani, Ilfov, Ialomița, Arad, Sibiu și municipiul București”, conform sursei citate.

DNA-ul anunță că în cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Financiare și structurile teritoriale aflate în coordonare, Direcția de Operațiuni Speciale, Brigada Operațiuni Speciale Iași, Unitatea Centrală de Analiză a Informației), Direcția Generală Antifraudă Fiscală, Autoritatea Vamală Română, precum și lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Iași, Brigada Specială de Intervenție Jandarmi București, Brigada Mobilă de Jandarmi Bacău.

Ce se întâmplă cu clienții Enel după plecarea companiei din România. Mesajul grupului italian, la o zi după anunțul ieșirii din țara noastră

4

Grupul italian Enel a anunțat că plănuiește să iasă de pe piața din România până la finalul anului 2023. Compania are peste 3 milioane de clienți în țara noastră.

La o zi de la anunțul că pleacă de pe piața românească, reprezentanții companiei Enel transmit că activitățile operaționale vor continua, iar clienții finali nu vor fi afectați.

„Toate activitățile operaționale ale Enel în România se desfășoară și vor continua să se desfășoare în mod normal, fără a afecta clienții finali care vor beneficia în continuare de toate serviciile și produsele cu care sunt obișnuiți”, se arată într-o declarație a reprezentanților ENEL România.

Ce se întâmpla cu milioanele de contracte

Astfel, autorităţile s-au grăbit să-i asigure pe clienții Enel că nu vor fi afectaţi de decizia companiei de a pleca din România. „Se schimbă proprietarul, nu dispare compania”, a spus Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

„Vă dau exemplul CEZ, care se numeşte în continuare CEZ, deşi proprietarul nu mai este compania din Cehia, ci un fond de investiţii australian localizat la Londra. Dar clienţii au contract cu compania CEZ şi primesc serviciile CEZ. Nu există niciun motiv pentru care vânzarea ar afecta clienţii. Ieşirea unei companii nu este o tragedie în sine, companiile vin şi ies. Repet, la CEZ, schimbarea mi s-a părut că a decurs bine, nu am văzut nicio schimbare în piaţă. Nu văd de ce ieşirea Enel ar trebui privită altfel decât ieşirea CEZ”, a completat Chiriţoiu.

Enel a anunţat că intenţionează să vândă active în valoare de 21 de miliarde de euro (21,51 miliarde de dolari) pentru a-şi reduce datoria netă, urmând să se concentreze pe prezenţa sa în şase ţări, conform strategiei actualizate a celei mai mari companii italiene de utilităţi prezentate marţi.

Enel în România

Enel, companie energetică multinaţională şi un lider integrat pe pieţele globale de electricitate, gaze naturale şi energii din surse regenerabile, activează în peste 30 de ţări din lume, având o capacitate totală instalată de peste 88 GW.

În România, compania este unul dintre cei mai mari investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, precum şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile, din anul 2005. Companiile E-Distribuţie operează reţele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării (Muntenia Sud – inclusiv Bucureşti, Banat şi Dobrogea) şi acoperă o treime din piaţa locală de distribuţie.

Corectitudine politică: OMS se pliază la ordinele lui Biden. Variola maimuței va avea altă denumire

OMS va redenumi variola maimuței ca „MPOX”. Măsura vine pe fondul presiunilor administrației Joe Bide asupra organizației mondiale a sănătății de a acționa rapid pentru a reduce „stigmatizarea” în jurul numelui virusului.

Decizia, care ar putea fi anunțată încă de miercuri, vine în urma unui acord inițial pe care OMS l-a făcut în timpul verii pentru a lua în considerare sugestii pentru noul nume al variolei maimuței.

Numele virusului „stigmatiza” populația de culoare

De asemenea, această decizie vine ca răspuns la presiunea tot mai mare exercitată de înalții oficiali ai administrației Joe Biden, care, în privat, au îndemnat liderii OMS să schimbe numele și au sugerat că SUA vor acționa unilateral dacă organismul internațional nu acționează suficient de rapid.

OMS acționează în mod tradițional ca un coordonator global în probleme de sănătate publică, inclusiv declararea urgențelor sanitare internaționale și recomandarea de nume pentru boli care sunt apoi adoptate de fiecare țară în parte.

Dar administrația Biden s-a îngrijorat luni de zile că numele virusului  – variola maimuței – adâncea stigmatizarea – în special în rândul persoanelor de culoare – și că mișcarea lentă către o nouă denumire împiedica campania de vaccinare pe care a început-o în vară, au declarat persoanele care au cunoștință de acest lucru.

OMS nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii. Casa Albă a refuzat să comenteze. Experții în sănătate publică și activiștii LGBT au cerut în mod similar renunțarea la denumirea virusului, pe care a primit-o la descoperirea sa în 1958, de când a început să se răspândească pe scară largă în primăvara anului trecut.

Aceștia au argumentat că denumirea de variola maimuței este imprecisă, merge în favoarea stereotipurilor rasiste despre Africa și este în detrimentul răspunsului global, informează Politico.

„În contextul actualei epidemii globale, referirea continuă la acest virus și la faptul că acest virus este african, precum și nomenclatura acestuia, nu numai că este inexactă, dar este și discriminatorie și stigmatizantă”, a scris un grup de oameni de știință într-o declarație comună publicată în iunie.

Scădere a cazurilor în SUA

Virusul care în curând va fi cunoscut sub numele de MPOX a început să se răspândească rapid în SUA în luna mai, surprinzând oficialii din domeniul sănătății și stimulând o campanie națională pentru a ține sub control epidemia. În august, Casa Albă a preluat gestionarea răspunsului, numind o pereche de coordonatori de răspuns la monkeypox.

În SUA s-au înregistrat aproape 30.000 de infecții în timpul epidemiei, potrivit datelor Centrelor pentru controlul și prevenirea bolilor, virusul afectând în mod covârșitor comunitatea bărbaților homosexuali.

Însă, ajutată de campania de vaccinare a guvernului, criza inițială pare să se fi diminuat, noile cazuri scăzând vertiginos de la un maxim de peste 400 pe zi în timpul verii la un număr zilnic de cazuri la nivel național în jur de zece în ultima săptămână.