Acasă Blog Pagina 1004

Cum se vede din spațiu uriașa pană de curent din Ucraina. NASA a publicat o imagine incredibilă – FOTO

NASA a publicat imagini din satelit care arată cum se vede din spațiu blackout-ul de pe întreg teritoriul ucrainean, în urma atacurilor rusești din ultimele zile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, informează CNN.

Imaginile surprinse de NASA din spațiu arată o mare diferență între Ucraina și țările vecine.

Ucraina se află în beznă

„Imaginile din satelite arată cât de mult a afectat Rusia infrastructra Ucrainei”, arată CNN. Astfel, din imaginile din satelit, se observă că întregul teritoriul ucrainean este, practic, învăluit în beznă, la fel ca Marea Neagră.

NASA a folosit o tehnică specială pentru a arăta amploarea penei de curent care a cuprins Ucraina, miercuri, când Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra infrastructurii sale critice. Acesta a dus la pene de curent toate centrale nucleare și la majoritatea termocentralelor și hidrocentralelor.

Efectele bombardamentelor sunt vizibile și vineri, când aproape jumătate din Ucraina se confruntă cu o lipsă de electricitate. Jurnaliștii de la Radio Europa Liberă au comparat imaginile din această perioadă cu alte surprinse înainte de declanșarea războiului de către Rusia, pentru a ilustra diferențele.

Regina Elisabeta a II-a s-a luptat cu cancerul în ultimele luni de viață? Dezvăluiri explozive într-o nouă biografie

Cauza oficială a morții a Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost „bătrânețea”, dar autorul și prietenul apropiat al Prințului Philip Gyles Brandreth a susținut că de fapt a fost o formă rară de cancer de măduvă osoasă care i-a luat viața Monarhului.

Regina „s-a luptat cu cancerul” în ultimele luni de viață, a susținut o nouă biografie, potrivit mirror.co.uk.

Regina ar fi suferit de cancer la măduva osoasă

Gyles Brandreth, un prieten al Prințului Philip, a făcut aceste dezvăluiri despre Majestatea Sa, care s-a stins din viață pe 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani, într-o viitoare biografie numită „Elizabeth: An Intimate Portrait”.

Brandreth a scris: „Am auzit că Regina avea o formă de mielom – cancer de măduvă osoasă – care ar explica oboseala, pierderea în greutate și acele probleme de mobilitate despre care ni s-a spus adesea în ultimul an din viața ei.”

Regina a suferit perioade de energie scăzută

„Cel mai frecvent simptom al mielomului este durerea osoasă, mai ales la nivelul pelvisului și spatelui inferior, iar mielomul multiplu este o boală care afectează adesea persoanele în varstă.

În prezent, nu există un remediu cunoscut, dar tratamentul – inclusiv medicamente care ajută la reglarea sistemului imunitar și medicamente care ajută la prevenirea slăbirii oaselor – poate reduce severitatea simptomelor și poate prelungi supraviețuirea pacientului cu câteva luni sau doi până la trei ani.”, scrie acesta.

Cartea susține, de asemenea, că Regina a suferit perioade de energie scăzută, în ciuda faptului că le-a spus asistenților că este hotărâtă să rămână ocupată după moartea lui Philip, în aprilie anul trecut.

Ucraina și Republica Moldova îşi caută salvarea în România: ce au cumpărat cu disperare din magazinele noastre

Ţările europene şi-au unit forţele pentru a dona generatoare electrice şi transformatoare Ucrainei, ţară unde atacurile ruseşti asupra infrastructurii energetice privează o parte a populaţiei de curent şi de alte utilităţi în prag de iarnă.

„Zece milioane de ucraineni nu au în prezent electricitate din cauza atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice civile”, a declarat la o conferinţă de presă preşedinta PE, Roberta Metsola.

Ucrainenii şi moldovenii cumpără de la noi

Generatoarele donate de Europa vor fi destinate menţinerii în stare de funcţionare a facilităţilor esenţiale, respectiv spitale, şcoli, instalaţii de furnizare a apei, centre de îngrijire, adăposturi sau telefonia mobilă.

Până ca ucrainenii să primească aceste generatoare donate, oamenii îşi cumpără de unii singuri.

Oamenii vin în România și ca să-și cumpere generatoare. Asta a dus la o adevărată criză de astfel de aparate pe piața de la noi, în special în orașele aflate aproape de granița cu Ucraina.

Puține magazine de profil mai au generatoare, iar comercianții spun că cererea a crescut masiv în ultima lună.

Un generator costă şi 5.000 lei

Situația se repetă în mai toate magazinele din estul României, care au clienți veniți inclusiv din Ucraina și Republica Moldova. Furnizorii de generatoare spun că fac față cu greu cererii, care a crescut de zece ori față de anul trecut.

Prețul unui generator pleacă de la 700 de lei și poate ajunge până la 5.000 lei.

Rusia a lansat miercuri un nou val de rachete şi drone asupra infrastructurii energetice ucrainene, în seria de atacuri de acest fel începută în luna octombrie pentru a încerca să aducă Kievul la masa negocierilor şi a diminua potenţialul de luptă al Ucrainei în războiul declanşat prin agresiunea rusă.

Caz șocant cu Justițiarul din Berceni, tânărul care „vâna” pedofili. S-a ales cu brățară la gleznă, montată de Poliție! Ce s-a întâmplat?

3

Justițiarul din Berceni, Alexandru Costandachi, s-a ales cu o brățară de monitorizare pentru hărțuirea fostei sale iubite.

Fosta sa parteneră, Diana, a depus în urmă cu doi ani o plângere de Hărțuire împotriva bărbatului.

Justițiarul din Berceni și-a hărțuit fosta iubită

De abia acum însă, oamenii legii s-au mobilizat și au făcut ceva în acest sens.

Denisa, fosta parteneră a lui Alexandru Costandache, a fost sunată de polițiști pentru a se prezenta la secție. Ulterior oamenii legii au stabilit că bărbatulnu va mai putea să se apropie de tânără la o distanță mai mică de 200 de metri.

Acesta va purta o brățară electronică pentru agresori, cu ajutorul căreia va fi monitorizat pentru cinci zile, au dezvăluit surse din Poliția Capitalei pentru Libertatea.

”M-au sunat de dimineață, să merg să completez un formular, să vedem dacă e risc iminent. Am răspuns la întrebările dintr-un chestionar și a ieșit că e risc iminent”, a povestit Diana, pentru Libertatea.

Fosta iubită a primit ordin de protecție

Justițiarul din Berceni însă nici nu are de gând să se apropie de fosta sa iubită.

”E o chestie administrativă, nu este o chestie penală. Cine vrea să se apropie de ea? Eu vreau să fug e ea”, a spus bărbatul, după decizia luată de oamenii legii.

În ceea ce privește acuzațiile care i-au fost aduse, Denisa, fosta iubită a lui Alexandru Costandache, îl acuza pe acesta în urmă cu doi ani că i-ar fi dat sute de apeluri, dar și mesaje și e-mailuri săptămâni la rând, venind de asemenea și la apartamentul ei.

Aceasta nu ar fi singura ”victimă” a lui Alexandru Constandachi. Libertatea mai scrie că bărbatul ar fi hărțuit și alte foste partenere.

S-a deschis Târgul de Crăciun din Drumul Taberei, însă e doar pentru bogaţi. Cât costă un pahar de vin fiert sau o porție de mici

S-a deschis Târgul de Crăciun din Drumul Taberei, „West Side Christmas Market”. S-au ocupat de el organizatorii de la Untold și Neversea, în colaborare cu Primăria Sectorului 6.

Astfel, nu e de mirare că preţurile sunt ca pentru festivalurile cu fiţe.

Un pahar de vin fiert: 10 lei

În București, este pentru prima dată când o Primărie nu plătește niciun ban pentru organizarea târgului de Crăciun. Organizatorul târgului își va scoate banii din închirierea căsuțelor și a spațiilor de la târg.

Mii de oameni au participat la eveniment, ceea ce înseamnă că lumea își dorește astfel de evenimente, însă asta a însemnat și super aglomerație. Cât despre târg, are căsuțe, patinoar, carusel, trenuleț, se servește vin fiert, ciocolată caldă, mâncare, cam ce găsești la târgurile de Crăciun.

Un pahar de vin fiert costă 10 lei în acest an, țuica fiartă e tot 10 lei, apa plată sau minerală e 8 lei, un suc 10 lei, la fel și un ceai cald, ciocolată caldă, bere.

Şi mâncarea e scumpă

Perdeaua de lumini de pe podul mare are peste 100 de metri. Accesul pe patinoar costă 20 de lei. Accesul la patinoarul din parc se va putea face separat, în oricare dintre zile, începând cu ora 10.00.

Cât despre mâncare, iată preţurile:

  • chicken box (5 crispy strips, 5 aripioare picante, chips, sos) – costă 55 lei
  • un meniu de aripioare picante cu chips și sos – 35 de lei,
  • pomana porcului – 25 lei
  • mămăligă – 10 lei
  • pastramă de oaie – 45 lei
  • sărmăluțe cu mămăligă – 30 lei

Gazul din Marea Neagră nu ajunge la români / Iohannis: „Depozitele noastre de gaz sunt pline”

9

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că depozitele de gaz ale României sunt pline, dar că este nevoie să existe o marjă de siguranţă. Context în care a amintit de întâlnirea cu Romgaz-OMV Petrom cu privire la începerea exploatării gazului din Marea Neagră.

OMV nu dorește să scoată gazul din Marea Neagră. Asta reiese după punerea cap la cap a ultimelor informațiilor din domeniu. Conducerea companiei austriece mai așteaptă o serie de clarificări de la guvernul României, potrivit presei vieneze.

Iohannis cere OMV-Petrom începerea cât mai rapidă a exploatării de gaze din Marea Neagră

Klaus Iohannis, ar fi cerut, conform unor surse, delegației OMV, prezente luni la Palatul Cotroceni și conduse de noul CEO, Alfred Stern, să urgenteze planul de investiție pe platforma “Neptun Deep” din Marea Negră.

Întoarsă la Viena, conducerea OMV nu pare hotărâtă, cel puțin până la mijlocul anului viitor, să facă niciun pas înainte, în începerea exploatării resursei de gaz, de aproximativ de 100 miliarde de metri cubi.

Anunțul privind extragerea primelor gaze din Marea Neagră de către cei de la Black Sea Oil and Gas a fost calificat drept un moment istoric.

Petrom ar putea cumpăra zăcământul de gaze operat de Black Sea Oil and Gas

OMV Petrom, al doilea producător de gaze al țării, ar fi interesată să cumpere concesiunea deținută de compania americană Black Sea Oil and Gas (BSOG) din Marea Neagră, care acum produce aproximativ un miliard de metri cubi de gaze pe an, potrivit unor surse din piață. Black Sea Oil & Gas are obligația de a pune la dispoziția populației României 40% din cantitatea de gaz extras din Marea Neagră, potrivit Antena 3.

Contractul Black Sea Oil and Gas privind exploatarea perimetrelor din Marea Neagra prevede o cantitatea estimată a fi produsă și livrată de 31800 MWh/zi, rezultând un total de 6.360.000 MWh până la finele anului 2022.

Acest lucru nu s-a întamplat. O confirmă statul român, prin Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei.

Cum vor putea românii să-şi plătească factura la energie electrică în rate. Noile reguli de la ANRE

Autorităţile noastre au stabilit cine şi cum va putea să-şi plătească factura la energie în rate. Pentru clienţii vulnerabili, se eşalonează la plată factura pe o perioadă de minimum 3 luni sau convenită de părţi.

În noua lege, este astfel introdusă noţiunea de client activ, iar formula de calcul al preţului de furnizare a energiei electrice va fi cu defalcarea componentelor.

Când se plăteşte factura în rate

Una dintre noutăți face referire la obligația furnizorilor de a accepta plata eșalonată a facturii, la cererea clientului, dacă emit facturile cu întârziere și trimit mai multe deodată.

Perioada de facturare e obligatoriu lunară, pentru clienții casnici, arată regulamentul. Factura furnizată la locul de consum al clientului e emisă de furnizor pentru fiecare perioadă de facturare, în intervalul de timp comunicat de furnizor, prin factură. Perioada facturării nu poate depăși trei luni și e stabilită prin contractul de furnizare.

Conform noului regulament, dacă furnizorul emite facturi la intervale de timp mai mari și le trimite clientului deodată pe toate, clientul poate cere plata în rate.

Ce mai prevede regulamentul:

  • formula de calcul al preţului de furnizare a energiei electrice, cu defalcarea componentelor;
  • pentru clienţii vulnerabili, eşalonarea la plată a facturii, la cererea acestora, pe o perioadă de minim 3 luni sau convenită de părţi;
  • actualizarea elementelor obligatorii care trebuie conţinute într-un contract de furnizare încheiat de un furnizor cu un client final;
  • introducerea şi actualizarea conţinutului minim al tuturor facturilor de energie electrică, respectiv informaţiile obligatorii a fi incluse de furnizori în acestea;
  • detalierea şi actualizarea modalităţilor de soluţionare de către furnizor a plângerilor privind facturarea, astfel clientul nu este obligat să achite factura pentru care a înaintat o plângere furnizorului până la soluţionarea plângerii
  • furnizorul este obligat să analizeze plângerea clientului referitoare la factura emisă indiferent dacă factura a fost sau nu achitată şi să transmită acestuia rezultatul analizei efectuate, în termenele prevăzute în Standardul de performanţă pentru activitatea de furnizare a energiei electrice, în vigoare.

Magia UNTOLD a ajuns în Bucureşti într-un parc tematic de Crăciun. Imagini cu cea mai mare perdea de lumini – FOTO/VIDEO

4

Bucureştenii se pot bucura de sărbătorile de iarnă şi la Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei, care s-a deschis vineri seară, organizat în parteneriat cu Untold.

La deschidere, mii de oameni s-au bucurat de un spectaculos foc de artificii.

Cea mai mare perdea luminoasă din România

Cea mai mare perdea luminoasă din România a fost aprinsă vineri seară în Drumul Taberei, la Târgul de Crăciun „West Side Christmas Market”. Decoruri feerice, desprinse parcă din basm, au împodobit tot parcul.

Perdeaua luminoasă are peste 100 de metri şi a fost ridicată la mai mult de 50 de metri înălţime, pe podul suspendat care traversează Parcul Drumul Taberei.

Pentru realizarea ei, organizatorii au lucrat cu o companie internaţională care operează astfel de instalaţii în Asia, Ţările Nordice şi SUA, una din cele mai emblematice locaţii în care se montează astfel de decoraţiuni fiind Rockefeller Center New York.

Intrarea va fi liberă

Printre atracţiile târgului din Drumul Taberei vor fi o roată înaltă de 33 de metri, un carusel cu personaje şi un patinoar cu o suprafaţă de 660 de metri pătraţi.

Târgul „West Side Christmas” din Drumul Taberei va fi deschis zilnic, în perioada 25 noiembrie – 27 decembrie, între orele 12 și 23, iar intrarea va fi liberă.

Tânăr de 22 de ani, prădător sexual! A răpit o copilă de 13 ani şi a violat-o într-o casă de la marginea satului

9

Caz îngrozitor în judeţul Brăila. Un tânăr de 22 de ani, din judeţul Vaslui, a răpit o copilă de 13 ani, apoi a violat-o. Totul a început de la o întâlnire pe care şi-a dat-o pe TikTok cu o altă fată, de 18 ani.

Totul s-a întâmplat pe 23 noiembrie, în satul Pitulaţi, comuna Scorţaru-Nou.

Mama fetei a alertat Poliţia

Pentru că nu a găsit-o pe fata de 18 ani, tânărul a intrat în vorbă cu fetiţa de 13 ani, care s-a dovedit a fi verişoara tinerei. Acesta a convins-o pe fată să se urce în maşina sa şi a plecat cu ea.

Ajuns la domiciliul său din județul Vaslui, bărbatul a violat minora ore întregi, însă fata a profitat la un moment dat de neatenția agresorului și a sunat-o pe mama sa, povestindu-i calvarul prin care trece.

Mama fetei a sunat la 112 și a spus polițiștilor prin ce trece fiica sa. Operatorii la de la 112 au reușit să intre în legătură cu minora și i-au dat indicații importante până la sosirea echipajelor de poliție, copila baricadându-se într-o încăpere.

Sunt analizate probele ADN

Suspectul a fost identificat, însă nu a fost reţinut până acum pentru că anchetatorii aşteaptă rezultatele unor probe ADN.

În data de 23 noiembrie 2022, ora 17:37, Poliția Municipiului Bârlad a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unei infracțiuni de viol, în comuna Băcani, județul Vaslui.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Bârlad au stabilit că, la data de 23 noiembrie 2022, un prezumtiv autor, bărbat în vârstă de 22 de ani, ar fi abuzat sexual o minoră.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și lipsire de libertate”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Gabriela Firea, favorită la Primăria Capitalei! Ce arată ultimele sondaje de opinie

Gabriela Firea se află pe primul loc în sondajele comandate de PNL privind intenția de vot la Primăria Capitalei, la distanță de peste 10 procente de ceilalți posibili candidați, potrivit unor surse liberale.

În condițiile votului într-un singur tur, Gabriela Firea ar câștiga Primăria, cu 34% intenţie de vot.

Gabriela Firea ar obţine 34% din voturi

Prim-vicepreședintele PSD și ministrul familiei va fi candidatul PSD la Primăria Capitalei în 2024.

Pe 9 septembrie, liderul PSD, Marcel Ciolacu, declarase că „prietena mea” Gabriela Firea „îl va bate pe Nicuşor Dan de o să-i sune apa-n cap” la alegerile pentru PMB.

Potrivit sondajului PNL, pe locul doi este plasat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, cu 22% intenţie de vot, la egalitate cu Ilie Bolojan, preşedintele CJ Bihor.

Primarul general în funcţie, Nicuşor Dan, are 17% , în timp ce liderul USR Bucureşti, Vlad Voiculescu este cotat la 11%.

În afară de Ciprian Ciucu şi Ilie Bolojan, printre liderii PNL testaţi în sondaje pentru Primăria Capitalei se mai numără Rareş Bogdan, Sebastian Burduja şi Stelian Bujduveanu.

Polonia comandă nave de spionaj. Tensiuni puternice cu Rusia în Marea Baltică

Grupul suedez de armament Saab a anunțat vineri un contract în valoare de 620 de milioane de euro pentru furnizarea a două nave de informații militare către Polonia, pe fondul creșterii tensiunilor cu Rusia în zona baltică.

 

Livrările sunt planificate „în cursul anului 2027”, a precizat grupul aerospațial și de apărare Saab într-un comunicat. Cele două nave sunt specializate în informații electromagnetice și interceptarea semnalelor („signal intelligence” sau SIGINT), a precizat Saab.

Marea Baltică devine „lac NATO”

Astfel de nave militare „sunt folosite pentru a permite colectarea de date folosind întregul spectru de informații navale”, explică grupul suedez.

Saab va fi operatorul principal al contractului pentru proiectarea și producția navelor, dar acestea vor fi fabricate în Polonia, într-un șantier al subcontractantului Remontowa Shipbuilding, informează Le Journal de Montreal.

Comanda vine pe fondul creșterii tensiunilor în Marea Baltică în urma invaziei Rusiei în Ucraina, în special în jurul enclavei rusești Kaliningrad, o zonă puternic militarizată situată între Polonia și Lituania.

La sfârșitul lunii septembrie, sabotajul subacvatic al gazoductelor Nord Stream 1 și 2, care leagă Rusia de Germania, a plasat, de asemenea, Marea Baltică în centrul tensiunilor internaționale.

Când cererile de aderare la NATO ale Suediei și Finlandei vor fi aprobate, toate statele riverane din afara Rusiei vor fi membre ale alianței militare occidentale.

Considerată cândva un „lac sovietic” în timpul Războiului Rece, în care doar Danemarca era membră NATO, Baltica a devenit un „lac NATO”, subliniază experții.

Înaintea Finlandei și Suediei, care au fost neutre și nu s-au aliniat, Polonia în 1999 și cele trei țări baltice (Estonia, Letonia și Lituania) în 2004 au aderat deja la Alianța Atlantică, la câțiva ani după încheierea Pactului de la Varșovia.

Firme de transport persoane, „călcate” de comisarii de la Protecția Consumatorilor. Ce s-a găsit în timpul controalelor + sancțiunile – FOTO

2

Inspectorii de la Protecția Consumatorilor din Giurgiu au controlat doi operatori economici care au activități în domeniul transporturilor de persoane. Comisarii au anunțat că au găsit mijloace de transport cu tapițeria scaunelor uzată, pătată, dar și praguri ruginite la ușile de acces. Lista problemelor e cu mult mai lungă, din câte reiese dintr-un comunicat de presă.

Ca urmare a celor constatate în cadrul verificărilor la cele două firme, inspectorii au dispus sancțiuni.

Ce amenzi s-au dat

(sursa foto: Comisariatul Regional Protecția Consumatorului – Regiunea Sud Muntenia/Facebook)

„În cadrul unei serii de acțiuni întreprinse de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Giurgiu, parte a unei tematici naționale de control, au fost constatate abateri la modul în care sunt respectate prevederile legale în ceea ce privește prestarea serviciului de transport rutier de persoane.

Au fost controlați la 2 operatori economici: C & I INTERNAȚIONAL SRL și TRANSVALADY SRL”, s-a anunțat vineri într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a Comisariatului Regional Protecția Consumatorului – Regiunea Sud Muntenia.

Conform sursei citate, pentru neregulile constatate au fost aplicate următoarele sancțiuni:
– 2 amenzi contravenționale, în valoare totală de 45.000 lei
– oprirea temporară a prestării serviciului 2 mijloace de transport persoane, până la remedierea deficiențelor.

Ce au găsit inspectorii: scaune murdare, resturi de mâncare pe culoare

(sursa foto: Comisariatul Regional Protecția Consumatorului – Regiunea Sud Muntenia/Facebook)

Pe lista problemelor constatate în timpul controlului figurează scaune pătate, praguri la uși ruginite, dar și hârtii și resturi de mâncare pe culoare. O alta – aceea că n-ar fi fost afișate tarifele de călătorie.

(sursa foto: Comisariatul Regional Protecția Consumatorului – Regiunea Sud Muntenia/Facebook)

Iată lista abaterilor, conform sursei menționate:

– folosirea unor mijloace de transport neigienizate și deteriorate, cu tapițeria scaunelor deteriorată, extrem de uzată, pătată, cu praguri ruginite la ușile de acces șofer și pasageri, cu carcasa spartă zona de prindere prezoane, cu luneta fisurată

– existența unor resturi alimentare și hârtii pe culoarele dintre scaune
– neafișarea tarifelor de călătorie

– existența unor sisteme de iluminat/ventilare deteriorate
– folosirea unor vehicule cu reparații improvizate, respectiv cu scaun fixat cu postament din lemn.

„Nu credeți toate minciunile”. Ce le-a spus Putin mamelor soldaților trimiși în Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a declarat, vineri, în timpul unei întâlniri cu mamele soldaților trimiși în Ucraina, că „împărtășește durerea” celor care și-au pierdut fiii, îndemnându-le să nu creadă „minciunile” despre „operațiunea militară” din această țară.

În timp ce rude ale soldaților ruși denunță pe rețelele de socializare condițiile în care unii sunt trimiși pe câmpul de luptă, Vladimir Putin s-a întâlnit cu mame ale soldaților care luptă în Ucraina.

„Viața este mai complicată decât la televizor”

„Fiii voștri sunt adevărați eroi”, „grație rolului vostru matern și al soților voștri”, a început Vladimir Putin, în fața unei mese la care au fost invitate mame ale soldaților, la Kremlin.

„Vreau să știți că eu, personal, toți liderii țării, împărtășim această durere. Știm că nimic nu poate înlocui pierderea unui fiu”, a declarat Vladimir Putin. „Viața este mai complicată decât ceea ce vedeți la televizor sau pe internet (…), există multe minciuni”, a adăugat președintele rus, în timp ce rude ale soldaților denunță pe rețelele de socializare condițiile în care unii sunt trimiși în luptă, scrie Le Parisien.

„Acest lucru a fost întotdeauna cazul, dar ținând cont de tehnologiile moderne, a devenit și mai vizibil și mai eficient”, a adăugat Putin, denunțând „atacurile informaționale”.

Președintele rus le-a asigurat pe mamele soldaților ruși cu care s-a întâlnit că nu regretă lansarea „operațiunii militare speciale” a Rusiei împotriva Ucrainei. El a reiterat că acest război a marcat un moment decisiv în care Rusia a ținut piept aroganței umilitoare a Occidentului.

Ultima dată, Rusia și-a făcut publice victimele la 21 septembrie, când ministrul Apărării, Serghei Șoigu, a declarat că 5.937 de soldați ruși au fost uciși. La 9 noiembrie, cel mai înalt general american a estimat că Rusia și Ucraina au avut fiecare peste 100.000 de soldați uciși sau răniți.

Un vaccin antigripal universal. Când ar putea fi disponibil / „Potențialul este uriaș”

Un vaccin antigripal universal care protejează împotriva tuturor tulpinilor de virus ar putea fi disponibil în următorii doi ani, un pas important în protejarea împotriva unei pandemii de gripă potențial devastatoare. Cercetătorii lucrează la vaccinuri universale împotriva gripei de mai bine de un deceniu.

Specialiștii au constatat că un vaccin experimental bazat pe aceeași tehnologie ARNm utilizată în cazul vaccinurilor Covid-19, care au avut un mare succes, protejează șoarecii și dihorii împotriva gripei severe, deschizând calea pentru testele clinice la om.

„Potențialul este uriaș”

John Oxford, neurolog la Universitatea Queen Mary din Londra, a declarat că acest vaccin, dezvoltat la Universitatea din Pennsylvania, ar putea fi gata de utilizare în iarna următoare. „Nu pot sublinia îndeajuns de mult ce descoperire reprezintă această lucrare”, a declarat Oxford pentru BBC. „Potențialul este uriaș și cred că uneori subestimăm acești mari viruși respiratori”.

Descoperirea, publicată în revista Science, este considerată un pas important către o injecție care ar putea ajuta la protejarea oamenilor de o pandemie de gripă potențial devastatoare. Vaccinurile antigripale sezoniere, care protejează împotriva a până la patru tulpini de virus, sunt actualizate în fiecare an pentru a se asigura că se potrivesc bine cu virusurile gripale aflate în circulație.

Noul vaccin este conceput pentru a pregăti sistemul imunitar împotriva tuturor celor 20 de subtipuri de gripă A și B, ceea ce ar putea permite organismului să facă față oricărui virus gripal care apare, scrie The Guardian.

Ultima pandemie de gripă a avut loc în 2009, când un virus care a trecut de la porci la oameni s-a răspândit în întreaga lume. Deși acea epidemie a fost mult mai puțin letală decât se temeau oficialii din domeniul sănătății, pandemia de gripă din 1918 a demonstrat cât de periculoase pot fi noile tulpini care pot ucide zeci de milioane de oameni.

Niveluri ridicate de anticorpi

Oferirea unui nivel „de bază” de imunitate împotriva tuturor tulpinilor de gripă ar putea duce la mult mai puține boli și mai puține decese în cazul următoarei pandemii de gripă, a declarat doctorul Scott Hensley, un cercetător din echipa din Pennsylvania. Experimentele efectuate pe șoareci și dihori au arătat că vaccinul antigripal cu ARNm a provocat niveluri ridicate de anticorpi care au fost stabile timp de mai multe luni și au protejat împotriva virusului.

În timp ce rezultatele testelor pe animale sunt promițătoare, sunt necesare teste clinice pentru a vedea dacă vaccinul protejează oamenii în același mod, fără a provoca efecte secundare problematice.

Vaccinul ridică semne de întrebare pentru autoritățile de reglementare cu privire la aprobarea unei injecții care ar putea proteja împotriva unor viruși cu potențial pandemic, dar care nu au apărut încă efectiv.

„Acest vaccin a fost testat doar pe animale până în prezent și va fi important să se investigheze siguranța și eficacitatea sa la om”, a declarat doctorul Andrew Freedman, specialist în boli infecțioase la Universitatea Cardiff. „Pare a fi o abordare foarte promițătoare pentru atingerea obiectivului de a produce un vaccin universal împotriva gripei, precum și vaccinuri care să protejeze împotriva mai multor membri ai altor familii virale, cum ar fi rinovirusurile și coronavirusurile”.

Adolfo García-Sastre, directorul Institutului pentru Sănătate Globală și Agenți Patogeni Emergenți de la spitalul Mount Sinai din New York, a declarat că actualele vaccinuri antigripale nu protejează împotriva virusurilor gripale cu potențial pandemic. „Acest vaccin, dacă va funcționa bine la oameni, ar realiza acest lucru”.

Răfuială climatică cu patria. Greta Thunberg își dă propria țară în judecată, o premieră în Suedia

Greta Thunberg, împreună cu peste 600 de tineri, au intentat, vineri, un proces împotriva guvernului Suediei, o premieră în regatul scandinav.

„Nici un proces climatic de o asemenea amploare nu a fost vreodată desfășurat în sistemul juridic suedez”, a declarat Ida Edling, membră a Comitetului Aurora, mișcarea care a stat la baza plângerii.

Lipsa de „ambiții climatice” a guvernului

Plângerea, care a fost înmânată în mod simbolic în cadrul unei demonstrații în Stockholm, a fost deja trimisă vineri în format digital la un tribunal din capitala suedeză, a precizat comitetul.

Plângerea este în curs de pregătire de aproape doi ani, dar vine într-un moment în care noul guvern de dreapta din Suedia este aspru criticat pentru lipsa sa de ambiție în domeniul climei, evident și de Greta Thunberg.

În timp ce inițiativa este o premieră în instanțele suedeze, Suedia fusese deja acționată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), alături de alte 32 de țări, în 2020, de către șase tineri cetățeni portughezi, tot pentru a ataca presupusa lipsă de acțiune a acesteia împotriva încălzirii globale, informează Swissinfo.

„Dacă vom câștiga, se va decide că statul suedez este obligat să participe la măsurile globale necesare pentru a menține obiectivul de 1,5 grade”, a explicat Ida Edling.

În ultimii ani, din ce în ce mai multe organizații și cetățeni s-au adresat instanțelor de judecată pentru a denunța ceea ce ei consideră a fi inacțiunea guvernului în ceea ce privește problemele climatice.

Într-un caz de referință, Curtea Supremă olandeză a ordonat guvernului, în decembrie 2019, să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 25% până la sfârșitul anului 2020.

Într-un raport publicat marți, Institutul suedez de meteorologie și hidrologie (SMHI) a subliniat că temperatura medie a țării a crescut cu aproape două grade de la sfârșitul secolului al XIX-lea, de două ori mai repede decât media globală.

Punctul de amendă, înghețat și la anul. Asociația Pro Infrastructură, reacție acidă. Pe cine „demolează”: „Ascund în continuare coasa după fiecare curbă mai periculoasă”

4

Asociația Pro Infrastructură se arată cu totul nemulțumită de anunțul privind înghețarea punctului de amendă și în anul ce vine, la valoarea de 145 de lei.

Într-un mesaj transmis vineri, 25 noiembrie, pe Facebook, reprezentanții Asociației subliniază că, teoretic, punctul de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie.

„Miercuri, Finanțele au anunțat că punctul de amendă rămâne înghețat și în 2023 la 145 de lei, încremenit în timp de la începutul lui 2017 chiar dacă, teoretic, el este 10% din salariul minim brut pe economie. La salariul minim brut actual, ar trebui să fie 255 lei, iar dacă acesta ar sări la 3000 lei de la 1 ianuarie 2023, punctul de amendă ar trebui să fie 300 lei.

Să ne mai mirăm că vreo 2000 de oameni mor anual pe drumurile noastre? Că suntem primii în Europa la acest capitol?”, susțin cei de la Asociația Pro Infrastructură.

Critici la adresa politicienilor, dar și a Poliției: Ridică din umeri

Oficialii Asociației îi critică dur pe decidenții din clasa politică, acuzându-i că sunt „fără scrupule și conștiință”, și susținând că e nevoie să se ia unele măsuri „nepopulare” – cum ar fi creșterea amenzilor. „Infrastructura rutieră proastă și șoferii inconștienți ne vor ține în top și în 2023. Politicienii fără scrupule și conștiință, dar cu girofar albastru și mari iubitori de voturi, cu larga participare a Poliției Române care ridică din umeri, ascund în continuare coasa după fiecare curbă mai periculoasă.

În van URLĂM de ani de zile să se ia măsuri nepopulare, dar necesare: creșterea amenzilor, pușcărie pentru faptele grave (precum intrarea intenționată pe contrasens pe drumurile cu parapet median), radare fixe și, bineînțeles, creșterea nivelului de siguranță a infrastructurii rutiere (de la 2+1 alternativ pe DN2 și până la separarea sensurilor pe bretelele bidirecționale în nodurile de autostradă).

Degeaba. Soluțiile de bun simț, logice, simple și eficiente pe care le cerem obsesiv de ani de zile stau la sertar și sunt tergiversate din motive stupide. Iar pe drum tronează nesimțirea, ilogica, bizoneala și moartea. Somn ușor, România!”, transmit reprezentanții Pro Infrastructură.

O șoferiță băută a lovit o mașină, dar și-a continuat drumul până la un punct. E INCREDIBIL cum a încercat să scape când a oprit mașina!

8

Polițiștii locali din orașul de pe Bega au avut parte de un caz mai ieșit din tipare. Totul, după ce o șoferiță din Timișoara ar fi încercat să scape basma curată prezentându-se cu un alt nume decât cel real. Ulterior s-a aflat și motivul: urcase la volan după ce băuse. De la ce a pornit totul? De la o sesizare cum că mașina condusă de femeie a acroșat o mașină parcată, dar nu a oprit să vadă ce s-a întâmplat.

Femeia, despre care Poliția Locală Timișoara a anunțat că era băută, e acuzată că a lovit o mașină și a fugit. Tânăra a fost depistată de polițiștii locali, dar misiunea acestora nu a fost tocmai simplă, având în vedere că aceasta ar fi încercat să scape dându-și altă identitate.

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați aseară, în jurul orei 18.15, de un coleg aflat în timpul liber care a observat că un autoturism Volvo, de culoare gri, ce se deplasa pe Strada Ana Ipătescu dinspre Calea Șagului, a acroșat un alt autoturism marca Volkswagen, parcat regulamentar.

Polițiștii locali au urmărit autovehiculul în cauză, pentru că nu s-a oprit să vadă cât de grav a lovit cealaltă mașină și se deplasa haotic punând în pericol ceilalți participanți la trafic”, anunță vineri, 25 noiembrie, Poliția Locală Timișoara, într-un comunicat.

A spus că are 37 de ani, când de fapt are 35. Și-a dat și alt nume

Ce a urmat? Într-un final, după ce mașina a oprit, când polițiștii locali au vrut să afle numele femeii, procedând la legitimarea acesteia, oamenii legii ar fi primit un alt nume decât cel real al conducătoarei auto. Mai mult, ar fi constatat că șoferița mirosea puternic a alcool. „Pe Aleea Actorilor acesta a oprit, iar polițiștii locali au trecut la legitimarea conducătorului auto, care era o femeie. Ea a declarat verbal că are 37 de ani, dându-și un nume care nu era real. Femeia emana un puternic miros de alcool, fiind incoerentă. La verificarea mai amănunțită i s-a stabilit identitatea reală, aceasta având 35 de ani și fiind din Timișoara”, anunță sursa citată.

Polițiștii locali au chemat un echipaj de la Rutieră, iar femeia a fost pusă să sufle în etilotest. Cum rezultatul nu a fost negativ, s-a decis ca șoferița să fie dusă la spital, conform procedurii, pentru a-i fi recoltate probe biologice. „La fața locului a fost chemat și un echipaj al Biroului Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, care, la verificarea cu etilotestul, a stabilit că femeia avea o alcoolemie de 1,06‰ în aerul expirat, motiv pentru care a fost predată de polițiștii locali celor de la Biroul Rutier, pentru a fi transportată la Spitalul Județean în vederea recoltării de probe biologice și continuarea cercetărilor”, conform precizărilor reprezentanților Poliției Locale timișorene.

Franța vrea să-i fure Rusiei principalul client de armament. Ambițiile lui Macron în regiunea Indo-Pacific

Franța urmărește să atragă India de la principalul său furnizor de arme, Rusia. Președintele francez Emmanuel Macron are ambiții mari pentru regiunea Indo-Pacific, dar industria de apărare a țării sale s-ar putea să nu poată ține pasul.

Dificultățile Rusiei ca furnizor de arme oferă Franței o ocazie excelentă de a interveni și de a accelera demersurile sale pentru a face din New Delhi una dintre pietrele de temelie ale impulsului strategic major al președintelui Emmanuel Macron în regiunea Indo-Pacific.

India, pregătită să diversifice achizițiile militare

Ministrul francez al Apărării, Sébastien Lecornu, merge duminică în India pentru a impulsiona legăturile, înainte de o posibilă vizită a lui Macron la începutul anului viitor. Oficial, călătoria este mai degrabă o ofensivă diplomatică decât o încercare pe față de a vinde arme fabricate de Franța.

Din 1993, India și Franța au desfășurat exerciții navale comune, iar Franța este deja al doilea furnizor de arme al Indiei, după Rusia. Contează în favoarea Franței doar faptul că războiul din Ucraina a expus pe scară largă îngrijorările legate de calitatea armelor rusești și de capacitatea Moscovei de a respecta termenele de producție pentru export în cadrul sancțiunilor.

Pentru India – situată între un Pakistan cu capacitate nucleară la est și o Chină din ce în ce mai agresivă la nord – eficiența armelor este o preocupare urgentă și constantă, scrie Politico. Deși și-a diversificat furnizorii în ultimii ani, Rusia continuă să livreze aproape jumătate din armele Indiei.

„Există un sentiment de urgență la New Delhi de a e diversifica, de a găsi noi surse, iar Franța este deja văzută ca un partener important. India este pregătită să se diversifice”, a declarat Garima Mohan, expert UE-India la German Marshall Fund.

„Există alternative europene la armele rusești”

Versiunea oficială din partea francezilor este că deplasarea lui Lecornu nu se referă la arme – dar el nu se va sfii să spună cum să găsească India alternative la furnizorii din Rusia.

„Nu mergem pentru a vinde echipamente militare, scopul nostru este de a marca importanța relației”, a declarat un consilier din cadrul Ministerului francez al Apărării, adăugând că Lecornu a fost invitat la bordul portavionului indian Vikran în „semn de bunăvoință și încredere” între Franța și India.

„Dar putem să le arătăm că există alternative europene la armele rusești”, a spus el. Marele test pentru Franța va fi dacă poate într-adevăr să își mărească capacitatea de producție pentru a satisface cererile masive ale unei țări ca India.

„Parteneriat strategic”

În cursa pentru a câștiga contracte militare indiene, Franța pornește cu un avans. Săptămâna trecută, președintele francez a discutat despre „aprofundarea parteneriatului strategic” cu prim-ministrul indian Narendra Modi, în marja G20, înainte de a pleca la un summit al Cooperării Economice Asia-Pacific, unde i-a asigurat pe participanți că Franța se angajează să își mențină prezența în regiune.

Cei doi lideri au o relație bună și au făcut referiri unul la celălalt ca fiind buni prieteni pe rețelele de socializare în ultimii doi ani. Președinții francezi au cultivat această relație cu India încă din anii 1990, iar Macron, în special, nu ratează nicio ocazie de a se deda la manifestări publice de afecțiune cu Narendra Modi.

„Franța și India au fost în mod constant parteneri puternici”, a declarat Mohan, citând operațiunile navale, interoperabilitatea și colectarea de informații ca domenii de cooperare.

În umbra Chinei

În calitate de al doilea mare furnizor de arme al Indiei, Franța a obținut în trecut contracte de armament de mare anvergură, cum ar fi un contract pentru avioanele de luptă Rafale. În sectorul naval, relația s-a aprofundat, pe măsură ce India și Franța – care are un șir de insule și o vastă zonă maritimă de excludere în Indo-Pacific – găsesc un teren comun în fața unei Chine mai agresive.

China este unul dintre marile puncte de convergență între Franța și India, unul care este mai mult sau mai puțin recunoscut public. Țările trebuie să urmărească ceea ce face China în ceea ce privește construirea de conectivitate și desfășurarea de nave de război și submarine”, a declarat Isabelle Saint-Mézard, lector la Institutul francez de geopolitică al Universității din Paris.

Dar, în condițiile în care Rusia este împotmolită în războiul cu Ucraina, relația Franței cu India ar putea trece la un nou nivel. Potrivit unui studiu realizat în 2020 de Stimson Center, între 70% și 85% din forțele armate indiene lucrează cu echipamente rusești, iar guvernul lui Modi caută deja să reducă această dependență.

„Un guvern mai inteligent și-ar fi dat seama, atunci când Uniunea Sovietică s-a prăbușit în anii 1990, că nu are sens să pui toate ouăle în același coș”, a declarat un analist indian care lucrează în sectorul privat și care a dorit să rămână anonim din motive profesionale. „Există acum o înțelegere că nu am cumpărat suficiente arme non-rusești”, a spus el.

Problemele industriale ale Franței

Departe de a fi o vitrină pentru Rusia, războiul din Ucraina a scos la iveală deficiențele mașinăriei militare rusești. Potrivit unui raport al guvernului ucrainean, multe dintre armele Rusiei sunt „ineficiente” și „învechite”, cu rachete care riscă să își rateze țintele și vehicule blindate vulnerabile la armele de calibru mic.

Pentru Macron, ar putea exista câteva contracte tentante puse la bătaie. Forțele aeriene indiene caută să își modernizeze flota de avioane de luptă și să cumpere peste 100 de avioane noi și există o licitație pentru un contract de construcție de submarine care a rămas fără răspuns.

Dar există probleme de credibilitate pentru Franța. Industria sa de apărare se străduiește să își intensifice producția militară și să răspundă cererii globale și nevoilor în timp de război de când Rusia a invadat Ucraina. În iunie, Macron a avertizat că Franța trebuie să construiască „o economie de război”, cu mai multe investiții și lanțuri de producție simplificate și mai rapide.

„Ei plănuiesc să crească producția”, spune Michel Goya, consultant francez în domeniul apărării și colonel în retragere. „Dar există probleme legate de capacitatea de producție și de întârzierile birocratice. Întrebarea este în continuare dacă industria noastră de apărare poate face tranziția de la a fi o afacere artizanală de lux la a deveni o industrie de producție în masă”.

Obuzierele franceze Caesar au atras atenția la nivel mondial pentru eficiența lor în Ucraina, dar construcția lor durează aproape doi ani. Franța ar putea să vadă alți furnizori, cum ar fi SUA, Israel sau Coreea de Sud, care să acapareze oportunități, deoarece se luptă să țină pasul.

O ambiție prea mare pentru Macron?

Franța și rivalii săi ar putea, de asemenea, să se lupte pentru a destrăma relația Indiei cu Rusia.

„Lucrurile nu se schimbă peste noapte. India este atât de dependentă de Rusia. Achiziționarea de avioane și arme foarte sofisticate i-a legat pe termen mediu”, a declarat Saint-Mézard. De asemenea, guvernul lui Modi este reticent în a înstrăina Rusia și a o forța să caute legături mai strânse cu China, rivalul Indiei.

Macron joacă un joc pe termen lung cu India, dar pe măsură ce China își construiește flotele navale, India ține pasul, iar atenția SUA se îndreaptă spre Oceanul Pacific, Franța riscă să constate că este rapid depășită.

Vouchere anticriză în sectorul 1. Platforma, făcută cu o firmă cu un USR-ist între acționari/Ce spune primărița Armand

7

Se tot vorbește în aceste zile despre tichetele – voucherele- anticriză pe care primărița de la S 1 a anunțat cu surle și trâmbițe că ar vrea să le dea locuitorilor din sectorul pe care îl păstorește, pe ideea de a face față crizei energetice și pentru a trece mai ușor peste această iarnă.

Ce s-a aflat, însă, mai nou despre această inițiativă care a iscat îndelungi discuții, dar și contestări din rândul PSD și PNL? Că Primăria Sectorului 1 a atribuit prin achiziție directă contractul de circa 45.000 de euro pentru crearea platformei online de înscriere pentru voucherele de 1.000 de lei, pe care primarul Clotilde Armand vrea să le dea locuitorilor Sectorului 1, deși proiectul nu a fost aprobat de Consiliul Local, potrivit Hotnews. Și că banii ajung la firma Field Zoom Data, unde printre acționari se numără și un membru al USR-ului, conform aceleiași surse.

Site-ul citat susține că anunțul pentru dezvoltarea platformei online a fost publicat în sistemul electronic de achiziții publice pe 7 noiembrie, ora 13:42, valoarea estimată fiind de 221.000 lei (circa 45.216 euro cu TVA) și că după 34 de minute, firma amintită a și depus ofertă, la același preț ca valoarea estimată de autoritate, primind rapid răspuns.

Ce s-a mai aflat despre firma în cauză? Că este înființată în 2019, are 5 angajați și mai mulți acționari.

Reacția lui Armand

Clotilde Armand a avut deja și o primă reacție pe acest subiect. Contactată de sursa citată, primarul susține că a respectat toate prevederile legale în ceea ce privește achiziția directă pentru platformă.

Anunțul acestei achiziții a respectat absolut toate prevederile legale, întreaga procedură a fost derulată prin SEAP, totul este transparent. Este o achiziție cu atribuire directă, în temeiul legii.

Firma respectivă nu are nicio legătură de familie cu conducerea Primăriei. Am aflat că este o persoană acolo, care are 3% din firmă, care este membru USR, dar nu este în conducerea partidului”, a declarat Armand, pentru Hotnews.ro.

Anunțul Primăriei despre platforma informatică

Săptămâna trecută, pe 17 noiembrie, Primăria Capitalei transmitea, într-un comunicat, între altele, că „cetățenii Sectorului 1 cu vârsta de peste 18 ani se pot înscrie începând de astăzi pe platforma informatică https://tichetanticriza.ro pentru a beneficia de un tichet anticriză în valoare de 1.000 de lei. Reamintim faptul că, la inițiativa primarului, Clotilde Armand, fiecare cetățean cu domiciliul sau reședința în Sectorul 1 care a împlinit vârsta de 18 ani ar putea beneficia de un tichet anticriză în valoare de 1.000 de lei pentru a face față crizei energetice și pentru a trece mai ușor peste această iarnă”.

În același comunicat se menționa și faptul că, potrivit legislației în vigoare, „regulamentul de acordare a acestor tichete este în dezbatere publică și orice persoană interesată îl poate consulta accesând următorul link: https://www.primariasector1.ro/proiecte-supuse-dezbaterii-publice.html. După ieșirea Regulamentului din dezbaterea publică, urmează ca acesta să fie supus dezbaterii și votului Consiliului Local Sector 1.”

„Înscrierea în acest program se va face prin accesarea aplicației informatice („Platforma”).După completarea formularului online de către solicitant, formularul este procesat, iar participanții eligibili sunt notificați prin SMS. Tichetul propriu-zis ajunge prin poștă cu semnătură de primire pe scrisoarea de transport”, a mai comunicat, la acea dată, instituția condusă de către Clotilde Armand.

Capitala care lansează primul autobuz fără șofer. „Acesta este viitorul” – VIDEO

Coreea de Sud a lansat, în Seul, vineri, prima sa linie de autobuz cu conducere autonomă. Este vorba de un experiment despre care inginerii care l-au proiectat spun că are ca scop să genereze mai multă încredere din partea publicului față de vehiculele cu conducere autonomă.

Noul vehicul care circulă în Seul, în Coreea de Sud, nu arată ca un autobuz obișnuit: este complet simetric, cu margini rotunjite și geamuri mari care îl fac să arate mai degrabă ca o jucărie decât ca un mijloc de transport de ultimă generație.

„Acesta este viitorul”

Este un design intenționat, potrivit lui Jeong Seong-gyun, șeful departamentului de conducere autonomă de la 42 Dot, start-up-ul – deținut în prezent de compania sud-coreeană Hyundai – care a creat tehnologia de conducere autonomă prezentată.

„Acesta este viitorul”, asigură el adăugând că, prin urmare, este nevoie de „un nou tip de design remarcabil”.

Autobuzul seamănă puțin cu un Lego, deoarece a fost realizat din piese compozite pentru a reduce costurile și pentru a fi ușor de reprodus, explică el.

„Vrem să încurajăm era conducerii autonome”, subliniază el, menționând că scopul companiei este de a face tehnologia ieftină, mai sigură și ușor de transferat la multe tipuri diferite de vehicule, cum ar fi camioanele de livrare, scrie Boursorama.

În prezent, sub supravegherea atentă a unui șofer, noul autobuz se va conduce singur pe un nou traseu, un scurt circuit de 3,4 kilometri în jurul centrului capitalei sud-coreene, care durează aproximativ 20 de minute.

Oamenii se pot urca la una dintre cele două stații desemnate după ce au rezervat un loc gratuit prin intermediul unei aplicații. Autobuzul folosește o cameră și un laser, nu senzori scumpi, pentru a se deplasa, a spus Jeong.

În ziua lansării, vineri, mulți trecători s-au arătat intrigați de designul autobuzului, oprindu-se pentru a-l fotografia și a privi în interior sau punând întrebări personalului 42 Dot care se afla în apropiere.

Cum va fi vremea de Crăciun. Meteorologii au anunțat prognoza pentru următoarele patru săptămâni

3

Cu doar o lună rămasă până la Crăciun, tot mai mulți români își fac planuri pentru Sărbători. Chiar dacă pleacă sau nu din oraș, pentru a petrece prima parte a perioadei Sărbătorilor de iarnă la munte ori la bunici, la țară, ar vrea să știe cum va fi vremea de Crăciun.

Vești în această privință vin de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Specialiștii au publicat pe site-ul ANM estimări meteorologice pentru perioada 28.11.2022 – 26.12.2022. Așadar, o prognoză pentru următoarele patru săptămâni.

Cum vor fi temperaturile în perioada Crăciunului? Apropiate de cele specifice acelei săptămâni din an, în majoritatea regiunilor, exceptând nord-estul țării, unde ar putea fi mai scăzute. Tot pentru săptămâna 19 – 26 decembrie meteorologii anunță că și cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Cum arată prognoza până pe 26 decembrie

Cu siguranță, pe măsură ce se vor apropia și mai mult Sărbătorile, meteorologii vor transmite noi prognoze. Și vor anunța dacă sunt șanse să ningă sau nu de Crăciun, în București și în țară, cum speră foarte mulți copii, care-și doresc să fie zăpadă în perioada în care-l așteaptă pe Moș Crăciun.

Până la Sărbători, însă, aflăm că pe finalul lunii noiembrie și la începutul lui decembrie se anunță temperaturi mai scăzute decât cele specifice intervalului, îndeosebi în regiunile estice, sud-estice, dar și la munte.

Iată ce a anunțat ANM pentru următoarele patru săptămâni:

Săptămâna 28.11.2022 – 05.12.2022

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică negativă ușor mai accentuată în regiunile estice, sud-estice și la munte.

Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice, centrale și la munte.

Săptămâna 05.12.2022 – 12.12.2022

Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele estice și nord-estice.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 12.12.2022 – 19.12.2022

Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, posibil ușor mai coborâte în nord-est.

Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 19.12.2022 – 26.12.2022

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână în majoritatea regiunilor, posibil ușor mai coborâte în nord-estul țării.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

GNL și arme: UE acuză SUA că profită de războiul din Ucraina. Putin sparge alianța occidentală

Oficialii UE îl atacă pe Joe Biden în legătură cu prețurile foarte mari la gaze, vânzările de arme și comerțul, în timp ce războiul lui Vladimir Putin în Ucraina amenință să distrugă unitatea Occidentului.

La nouă luni de la invadarea Ucrainei, Vladimir Putin începe să fractureze Occidentul. Înalți oficiali europeni sunt furioși pe administrația lui Joe Biden și îi acuză acum pe americani că au făcut avere din război, în timp ce țările UE au de suferit.

Atmosferă otrăvită în rândul aliaților

„Adevărul este că, dacă privim lucrurile cu sobrietate, țara care profită cel mai mult de pe urma acestui război este SUA, pentru că vinde mai mult gaz și la prețuri mai mari, și pentru că vinde mai multe arme”, a declarat un oficial european de rang înalt.

Comentariile explozive – susținute în public și în privat de oficiali, diplomați și miniștri din alte părți – sunt urmarea furiei tot mai mari din Europa față de subvențiile americane care amenință să distrugă industria europeană. Este probabil ca Kremlinul să se bucure de otrăvirea atmosferei în rândul aliaților occidentali.

„Ne aflăm cu adevărat într-un moment istoric”, a declarat înaltul oficial european, argumentând că dubla lovitură a perturbării comerțului cu SUA din cauza subvențiilor decise la Washington și a prețurilor ridicate la energie riscă să întoarcă opinia publică împotriva efortului de război și a NATO.

„America trebuie să realizeze că opinia publică se schimbă în multe țări din UE”. Șeful diplomației UE, Josep Borrell, a făcut apel la Washington să răspundă preocupărilor europene. „Americanii – prietenii noștri – iau decizii care au un impact economic asupra noastră”, a declarat el într-un interviu.

Subvențiile lui Biden și GNL-ul american

Cel mai mare punct de tensiune din ultimele săptămâni au fost subvențiile și taxele ecologice promulgate de Joe Biden, despre care Bruxelles-ul spune că înclină în mod nedrept comerțul în defavoarea UE și amenință să distrugă industriile europene. În pofida obiecțiilor oficiale din partea Europei, Washingtonul nu a dat până acum niciun semn că ar da înapoi, informează Politico.

În același timp, perturbările provocate de invazia lui Putin în Ucraina basculează economiile europene în recesiune, cu o inflație în creștere și o presiune devastatoare asupra aprovizionării cu energie, care amenință cu pene de curent și raționalizări în această iarnă.

În încercarea de a-și reduce dependența de energia rusească, țările UE apelează în schimb la gazul natural lichefiat (GNL) din SUA – însă prețul plătit de europeni este de aproape patru ori mai mare decât costul aceluiași combustibil în America. Apoi, există o probabilă creștere a comenzilor de kituri militare de fabricație americană, deoarece armatele europene rămân în criză după ce au trimis arme în Ucraina.

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că prețurile ridicate ale gazelor din SUA nu sunt „prietenoase”, iar ministrul german al economiei a cerut Washingtonului să dea dovadă de mai multă „solidaritate” și să contribuie la reducerea costurilor energetice.

Miniștrii și diplomații din alte țări ale UE și-au exprimat frustrarea față de modul în care guvernul lui Biden ignoră pur și simplu impactul politicilor sale economice interne asupra aliaților europeni.

Atunci când liderii UE l-au abordat pe Biden cu privire la prețurile ridicate ale gazelor din SUA la summit-ul G20 de la Bali de săptămâna trecută, președintele american a părut pur și simplu să nu fie conștient de această problemă, potrivit înaltului oficial citat mai sus. Alți oficiali și diplomați ai UE au fost de acord că ignoranța americană cu privire la consecințele pentru Europa reprezintă o problemă majoră.

„Europenii sunt vizibil frustrați din cauza lipsei de informare și consultare prealabilă”, a declarat David Kleimann, de la think tank-ul Bruegel. Oficialii de pe ambele maluri ale Atlanticului recunosc riscurile pe care atmosfera din ce în ce mai toxică le va avea pentru alianța occidentală. Disensiunile sunt exact ceea ce și-ar dori Putin, au fost de acord diplomații europeni și americani.

Agendă „protecționistă și discriminatorie” la Casa Albă

Disputa din ce în ce mai aprigă privind Legea de reducere a inflației (IRA) a lui Biden – un pachet uriaș de măsuri fiscale, climatice și de sănătate – a readus temerile legate de un război comercial transatlantic în prim-planul agendei politice. Miniștrii comerțului din UE urmează să discute vineri răspunsul lor, în timp ce oficialii de la Bruxelles elaborează planuri pentru un fond de urgență de subvenții pentru a salva industriile europene de la colaps.

„Statele Unite urmează o agendă internă, care este din păcate protecționistă și care discriminează aliații ”, a declarat Tonino Picula, responsabilul Parlamentului European pentru relația transatlantică.

Un oficial american a subliniat că stabilirea prețului pentru cumpărătorii europeni de gaze reflectă deciziile pieței private și nu este rezultatul vreunei politici sau acțiuni a guvernului american. „Companiile americane au fost furnizori transparenți și de încredere de gaze naturale pentru Europa”, a declarat oficialul.

În cele mai multe cazuri, a adăugat oficialul, diferența dintre prețurile de export și cele de import nu ajunge la exportatorii de GNL din SUA, ci la companiile care revând gazul în UE. De exemplu, cel mai mare deținător european de contracte pe termen lung pentru gazul american este compania franceză TotalEnergies.

Nu este un argument nou din partea americanilor, dar nu pare să îi convingă pe europeni. „SUA ne vând gazul lor cu un efect multiplicator de patru atunci când traversează Atlanticul”, a declarat miercuri comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton, la televiziunea franceză. „Bineînțeles că americanii sunt aliații noștri… dar atunci când ceva nu merge bine este necesar, ca între aliați, să o spunem”.

Energia mai ieftină a devenit rapid un avantaj competitiv uriaș și pentru companiile americane. Companiile europene plănuiesc noi investiții în SUA sau chiar își relochează afacerile existente din Europa în fabrici americane. Chiar săptămâna aceasta, multinaționala chimică Solvay a anunțat că alege SUA în detrimentul Europei pentru noi investiții, acesta fiind cel mai recent dintr-o serie de anunțuri similare din partea unor giganți industriali importanți din UE.

„Mai este Washingtonul aliatul nostru sau nu?”

În ciuda dezacordurilor în domeniul energiei, abia când Washingtonul a anunțat o schemă de subvenții industriale în valoare de 369 de miliarde de dolari pentru a sprijini industriile ecologice în cadrul Legii privind reducerea inflației, Bruxelles-ul a intrat în panică. „Legea privind reducerea inflației a schimbat totul”, a declarat un diplomat UE. „Mai este Washingtonul aliatul nostru sau nu?”.

Pentru Biden, legislația este o realizare istorică în domeniul climei.  Dar UE vede lucrurile diferit. Un oficial de la ministerul francez de Externe a declarat: „acestea sunt subvenții discriminatorii care vor denatura concurența”.

Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a acuzat chiar săptămâna aceasta SUA că merge pe calea izolaționismului economic chinez, îndemnând Bruxelles-ul să reproducă o astfel de abordare. UE își pregătește răspunsurile, cum ar fi o mare campanie de subvenționare pentru a preveni ca industria europeană să fie anihilată de rivalii americani.

Banii din războiul ruso-ucrainean

Există, de asemenea, o iritare tot mai mare cu privire la banii care intră în sectorul american al apărării. SUA au fost de departe cel mai mare furnizor de ajutor militar pentru Ucraina, furnizând peste 15,2 miliarde de dolari în arme și echipamente, de la începutul războiului. Până în prezent, UE a furnizat Ucrainei echipamente militare în valoare de aproximativ 8 miliarde de euro, potrivit lui Borrell.

Potrivit unui oficial de rang înalt dintr-o capitală europeană, reaprovizionarea cu unele arme sofisticate ar putea dura „ani de zile” din cauza problemelor din lanțul de aprovizionare și a producției de cipuri. Acest lucru a alimentat temerile că industria americană de apărare poate profita și mai mult de pe urma războiului.

Pentagonul elaborează deja o foaie de parcurs pentru a accelera vânzările de arme, pe măsură ce crește presiunea din partea aliaților de a răspunde la cereri mai mari de arme și echipamente.

Un alt diplomat UE a susținut că „banii care îi fac pe arme” i-ar putea ajuta pe americani să înțeleagă că a face „toți acești bani pe gaz” ar putea fi „un pic prea mult”.

Diplomatul a argumentat că o reducere a prețului la gaze ar putea să ne ajute să „menținem unită opinia publică” și să negociem cu țările terțe privind aprovizionarea cu gaze. „Nu este bine, din punct de vedere optic, să dai impresia că cel mai bun aliat al tău face, de fapt, profituri uriașe din problemele tale”, a spus diplomatul.

Cutremur, vineri, în România! Ce magnitudine a avut seismul din 25 noiembrie și în ce zonă s-a produs

4

S-a cutremurat pământul în România, în dimineața zilei de vineri. Potrivit specialiștilor, seismul s-a produs la adâncimea de 62 de kilometri.

Cutremurul din 25 noiembrie a avut 3,1 grade pe Richter. Și s-a produs la ora 07:31, în zona seismică Vrancea – județul Covasna, conform informațiilor publicate pe site-ul Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Cutremurul de vineri dimineață – unul slab ca intensitate – s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 40km E de Brașov, 68km N de Ploiești, 125km N de București, 125km NE de Pitești, 127km SV de Bacău, 149km V de Brăila, 151km V de Galați, 155km E de Sibiu, 189km N de Ruse, 211km SV de Iași.

A fost cutremur și luni în zona Vrancea

În cursul acestei luni în România s-au produs mai multe cutremure, majoritatea de intensitate mică. În prima zi a acestei săptămâni, respectiv luni, 21 noiembrie, la ora 18:38, aparatele seismologilor au înregistrat, în zona seismică Vrancea – Buzău, un cutremur de 2,8 grade, ce s-a produs la 138 de kilometri adâncime. În dimineața zilei de 7 noiembrie, la ora 10:02, în județul Vrancea a avut loc un cutremur slab, de 3,3 grade.

Cel mai puternic cutremur din acest an s-a produs în dimineața zilei de 3 noiembrie, la ora 06:50, în zona seismică Vrancea – Buzău. Cutremurul, unul semnificativ, a avut 5,4 grade pe Richter, din câte au anunțat specialiștii. Și a fost resimțit și în Capitală.

20.000 de muncitori pleacă din cea mai mare fabrică de iPhone. Apple, frânat de sărbători – VIDEO

Peste 20.000 de angajați au părăsit cea mai mare fabrică de asamblare a iPhone din lume, din Zhengzhou, în China, a declarat vineri o sursă din cadrul companiei.

În cursul săptămânii, la uzina din Zhengzhou au avut loc ample manifestații de protest, soldate cu violențe. Angajații au protestat împotriva măsurilor draconice de  puse în aplicare de compania taiwaneză Foxconn pentru a limita răspândirea Covid-19.

Zeci de mii de plecări, după proteste violente

Peste 20.000 de angajați ai Foxconn, principalul asamblator de iPhone al Apple, au părăsit fabrica din Zhengzhou, China, a declarat vineri, pentru Reuters, o sursă din cadrul companiei.

Cei mai mulți dintre acești angajați au fost recrutați recent și nu au început încă să lucreze pe liniile de producție, a declarat sursa. Potrivit sursei, Foxconn, care plănuiește să reia producția completă până la sfârșitul lunii noiembrie, aceste plecări îngreunează îndeplinirea obiectivelor sale.

Sute de angajați au manifestat în această săptămână pentru a protesta împotriva măsurilor extrem de dure puse în aplicare la fabrică pentru a limita răspândirea Covid-19, precum și împotriva gestionării inadecvate a situației de către compania taiwaneză.

Foxconn, cunoscută oficial sub numele de Hon Hai Precision Industry Co, a refuzat să comenteze. Apple, care a declarat joi că are personal la fabrică, a refuzat să comenteze vineri.

Videoclipurile postate vineri pe rețelele de socializare arătau numeroși muncitori așteptând să urce în autobuze. „Este timpul să mergem acasă”, a spus o persoană care a postat un videoclip.

Număr record de infectări în China

Tulburările de la fabrica Foxconn au loc în contextul în care China înregistrează un număr record de infecții cu Covid-19 și se confruntă cu o creștere a închiderilor care au alimentat frustrarea cetățenilor din întreaga țară. De asemenea, a scos la iveală probleme de comunicare și o neîncredere în conducerea Foxconn în rândul unor angajați.

Foxconn a lansat o campanie de angajare în această lună, promițând bonusuri și salarii mai mari, după ce a fost nevoită să pună în aplicare restricții sanitare, începând din octombrie. Restricțiile au forțat compania să izoleze mulți angajați, determinându-i pe mulți muncitori să plece