Acasă Blog Pagina 1000

De ce s-a ieftinit petrolul. Cel mai mare importator mondial agită piețele

1

Prețul petrolului s-a prăbușit luni la cel mai redus nivel din acest an, deoarece protestele de stradă împotriva restricțiilor stricte Covid-19 din China, cel mai mare importator de țiței din lume, au alimentat îngrijorarea cu privire la perspectivele cererii de combustibil.

În jurul orei 7:31 GMT, barilul Brent a scăzut cu 2,43 dolari, sau 2,9%, pentru a se tranzacționa la 81,20 dolari,  după ce anterior a coborât cu peste 3%, până la 80,61 dolari, cea mai redusă cotaţie înregistrată după 4 ianuarie.

Țițeiul american West Texas Intermediate (WTI) a scăzut cu 2,16 dolari, sau 2,8%, la 74,12 dolari pe baril, după ce mai devreme în secțiunea de tranzacționare a coborât până la 73,60 dolari, cel mai redus nivel înregistrat din 22 decembrie 2021. Ambele referinţe au înregistrat trei săptămâni consecutive de scăderi, potrivit Reuters.

„Pe lângă îngrijorările cu privire la cererea slabă de combustibil în China, din cauza creşterii cazurilor de Covid-19, incertitudinea politică provocată de protestele faţă de restricţiile impuse în Shanghai, i-a determinat pe investitori să vândă”, a declarat Hiroyuki Kikukawa, director de cercetare la Nissan Securities.

El estimează că intervalul la care se tranzacţionează ţiţeiul WTI ar urma să scadă până la 70-75 de dolari iar piaţa ar putea să rămână una volatilă, în funcţie de rezultatul următoarei reuniuni OPEC+ şi de nivelul la care va fi plafonat preţul petrolului rusesc de către G7.

China menține în forță  politica de zero Covid a președintelui Xi Jinping, chiar dacă o mare parte din lume a ridicat majoritatea restricțiilor.

Sute de demonstranți și polițiști s-au ciocnit la Shanghai duminică seară, la capătul unei zile marcate de proteste în mai multe oraşe ale Chinei împotriva zero Covid.

Tensiunea crește pe piața petrolului, pe fondul îngrijorărilor cu privire la cererea din China și în lipsa unui semnal clar din partea OPEC+ pentru o nouă reducere a producției.

„Dacă OPEC+ este de acord cu o reducere suplimentară a cotei de producție sau dacă Statele Unite nu iau măsuri pentru a-și reîncărca rezervele strategice, prețurile petrolului ar putea scădea mai mult”, avertizează Tetsu Emori, CEO al Emori Fund Management Inc.

Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și aliații săi, inclusiv Rusia, adică OPEC+, se vor reuni pe 4 decembrie.În octombrie, OPEC+ a convenit să își reducă ținta de producție cu 2 milioane de barili pe zi până în 2023.

Între timp, diplomații Grupului celor șapte (G7) și ai Uniunii Europene au discutat despre un plafon de preț pentru petrolul rusesc între 65 și 70 de dolari pe baril, cu scopul de a limita veniturile pentru finanțarea ofensivei militare a Moscovei în Ucraina fără a perturba piețele globale de combustibil. Însă o reuniune a reprezentanţilor guvernelor din UE, care era programată pentru seara de 25 noiembrie, a fost anulată deoarece ţările membre nu reușesc să se pună de acord cu prețul la care ar trebui plafonat țițeiul rusesc.

Cât va dura îmblânzirea inflației?

O perioadă îndelungată, răspunde Klaas Knot, membru în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene.

Ciclul de majorare a dobânzilor, destinat combaterii unei inflaţii record, “este departe de a se fi încheiat”. Klaas Knot, care este şi guvernatorul Băncii Centrale a Olandei, a subliniat că deşi prognozele BCE arată că ritmul de creştere a preţurilor se va apropia de ţinta de 2% în 2024, de la un nivel de cinci ori mai mare înregistrat în prezent, riscurile la adresa acestor perspective „sunt orientate în întregime în sus”.

„În Europa, trebuie să ne pregătim pentru o perioadă îndelungată în care decidenţii şi guvernatorii băncilor centrale vor trebui să se concentreze pe refacerea stabilităţii preţurilor”, a spus luni Knot la o conferinţă organizată la Paris.

Șeful băncii centrale olandeze a numit drept „o glumă” orice discuţii cu privire la riscul unei înăspriri exagerate a costului creditului la acest moment.

Având în vedere că mulți economiști –  precum Knot, care a votat pentru o nouă majorare a costului creditului cu 75 de puncte de bază – susțin dobânzile ridicate pentru a menține inflația sub control, analiştii aşteaptă acum să vadă dacă consiliul guvernatorilor va opta pentru o treia majorare similară la reuniunea de la mijlocul lunii decembrie, în condiţiile în care este posibil ca inflaţia să fi scăzut uşor în luna noiembrie şi există riscul unei recesiuni în zona euro.

Knot a spus că o recesiune în zona euro nu este „o concluzie inevitabilă”, dar  „vom avea o creștere economică mai slabă – asta este sigur”.

„Pentru a readuce inflaţia înapoi în jurul ţintei avem nevoie de o perioadă îndelungată de timp în care, cel puţin creşterea, va fi sub potenţial pentru că altfel nu vom avea o dezinflaţie. Îngrijorarea mea principală este în continuare inflaţia, inflaţia, inflaţia”.

 

Printre cămile, dune și zgârie-nori

Ajuns să se desfășoare anul acesta cu o lună înaintea Ignatului – nu pe la mijlocul anului, ca majoritatea edițiilor anterioare –Turneul Campionatului Mondial de Fotbal este găzduit de miraculosul Qatar, un stat cu aproape trei milioane de locuitori, dintre care doar vreo 350.000 sunt qatarezi get-beget (restul fiind expatriați), despre care se spune că dorm cu capetele pe perne de petrol. Ei, bine, acest produs și gazele naturale extrase de sub nisipuri, vândute în cele patru zări ale lumii, le-au dat putința norocoșilor deținători să cheltuiască mai bine de patruzeci de miliarde de carboave americane, pentru a dura opt stadioane și alte structuri necesare desfășurării în bune condiții a turneului, spre încântarea competitorilor și, bineînțeles, a spectatorilor.

Chit că pe deasupra dunelor de nisip se plimbă vipii de peste patruzeci de grade de-ale lui Celsius, cohorte de împătimiți au împânzit pământul beduinilor, ignorând presupusele călduri asemenea celor din iadul lui Sarsailă. Meciul inaugural s-a disputat pe arena Al Bayt, din orașul Al Khor, la o alergătură de cămilă de capitala Qatarului, Doha, între echipa gazdă și reprezentativa Ecuadorului. La sfârșitul partidei, întreaga suflare a Qatarului, de la ăi cu blugi la cei cu thawb (un fel de robe lungi) și kufiya (un acoperământ pentru cap), a trăit o mare dezamăgire, cauzată de înfrângerea echipei gazdă de către sud-americanii din Ecuador, cu scorul de 2-0. La această supărare a mai contribuit și hotărârea de a se interzice berica în incinta stadioanelor. Setoșii, sărmanii, s-au rezumat la apa plată obținută, se spune, prin desalinizarea potroacei din ocean! Văzând meciul, trebuie să recunosc fără tăgadă că trupa antrenorului Felix Sanchez Bas s-a dovedit cam fragilă și nu prea e de crezut că ea va face mare brânză în meciurile viitoare.

*A doua zi au fost înghesuite, ca la pomană, trei meciuri. Primul s-a disputat între Anglia și Iran, încheiat cu „un galop de sănătate” al insularilor, care au învins cu scorul de 6-2. Comentariile sunt de prisos. Următoarea partidă, dintre Olanda și Senegal, s-a terminat cu victoria batavilor (2-0). Ultima confruntare a zilei, dintre SUA și Țara Galilor, a luat sfârșit cu un scor de pace: 1-1.

*A treia zi a adus și surpriza: trupa din Arabia Saudită le-a tras șapca pe ochi lui Messi și alor săi, învingându-i cu 2-1. Argentinienii au alergat bătrânește și n-au reușit să-și impună jocul. Saudiții au fost mai inventivi și au sancționat greșelile „pumelor”. Statistic, e de arătat, sud-americanii nu mai pierduseră de 36 de meciuri consecutive.

*Întâlnirile dintre Danemarca-Tunisia și Mexic-Polonia s-au sfârșit cu același scor: 0-0. De consemnat că „bombardierul” Lewandowski a ratat o lovitură de la 11 metri! Deh, se mai întâmplă, dar, în situația de față, e ca naiba!

*Ultimul meci al zilei de marți s-a disputat între Franța și Australia. Campionii mondiali, conduși de Didier Deschamps, le-au făcut beleaua crescătorilor de canguri, scuturându-le plasa de patru ori. Distracția a fost pe la începutul partidei, când, în minutul 9, australienii au deschis scorul, dar deruta franțujilor a durat puțin, astfel că în minutul 27 Rabiot a egalat. Au urmat apoi golurile lui Giroud (în minutele 32 și 71), și Mbappe (minutul 68). Să mă ierte suporterii lui Messi și Ronaldo, dar eu îi acord cununa de lauri acestui tânăr fotbalist francez, pe care, la acest moment, îl consider mai bun decât cei doi. Mbappe arată o reală plăcere în joc, aleargă precum simplonul și lovește mingea cu putere și o precizie uimitoare. Cu toate astea, pe parcursul jocului nu se vede pe fața lui efortul; din contră, figura lui e numai un zâmbet. Face, cum se spune, ce îi place!

*A patra zi, nefastă pentru nemți! Băieții cu ochi oblici din Japonia au învins „panzerul” cu 2-1! Ha!

*Apoi, spaniolii le-au scos fotbalul din cap celor din Costa Rica. Scorul este năucitor: 7-0! Dar să-i urmărim în continuare pe iberici, fiindcă echipa lui Luis Enrique este alcătuită din mulți tineri, cu puțină experiență la acest nivel competițional, așa că e de văzut dacă, întâlnind reprezentative mai acătării, vor face aceeași ispravă?!

*Vineri, două meciuri au suscitat mare interes. Primul, Portugalia-Ghana, care s-a terminat cu victoria echipei lui Ronaldo; 3-2, după un joc disputat, în care africanii le-au mâncat sufletul lusitanilor, fiind aproape de egalare. A doua partidă, dintre Brazilia și Serbia, a fost un adevărat regal oferit de băieții din țara sambei, care au câștigat cu 2-0 printr-un joc excelent, calm și precis, în care am putut admira tehnica și măiestria lor, unii inițiați în secretele fotbalului pe nisipul de pe plaja Copacabana. Din păcate, cel mai bun jucător al lor, Neymar, a fost accidentat de un impetuos sârb, care i-a produs o leziune a ligamentelor de la glezna dreaptă, situație destul de gravă, căci îl va obliga să stea un timp pe tușă. Regretabil, acest fotbalist de mare clasă este adesea vânat și tăvălit de adversari, cu scopul de a-l intimida sau chiar de a-l scoate din teren!

*În meciul Țara Galilor-Iran, elevii lui Carlos Queiroz au învins cu 2-0, goluri înscrise la spartul târgului, în minutele 90+8 și 90+11! În ciuda faptului că iranienii au fost umiliți în primul joc disputat împotriva englezilor (6-2), dacă vor bate SUA pot merge în „optimi”. *Partida fotbaliștilor din țara gazdă, împotriva celor din Senegal, i-a întristat pe qatarezi, reprezentativa lor pierzând cu scorul de 3-1.

*De remarcat că Olanda nu a putut trece de Ecuador, partida încheindu-se 1-1.

*Tot „la pace” au dat și Anglia cu SUA, după un joc în care americanii le-au cam ascuns mingea insularilor. Așa că băieții lui Gareth Southgate mai au de așteptat… un rând, cu Țara Galilor, spre a fi siguri că vor ajunge în „optimi”.

*Sâmbătă, Polonia a jucat cu echipa care a „îndoliat” întreaga suflare din Argentina, Arabia Saudită. Mai experimentați, cu un Lewandowsky pus pe treabă, leșii au învins cu 2-0, un gol fiind opera atacantului de la Barcelona.

*În aceeași zi, Tunisia-Australia: 0-1, îmblânzitorii de canguri având trei puncte! Apoi, Franța-Danemarca, un meci aspru, spectaculos, cu doar câteva cotonogeli, dar strașnice, care s-a sfârșit cu izbânda „cocoșilor galici”. Scorul de 2-1 a fost realizat de Mbappe (două goluri) și Christensen. Echipa franceză a fost pusă în unele momente în situații critice, danezii creându-și câteva ocazii rarisime, dar…

*În ultimul meci disputat sâmbătă, zi lovită de 38 de grade Celsius ‒ dar în stadion „pătrunseră” doar 18, fiind răcorit de aerul condiționat ‒, s-au înfruntat Argentina și Mexic. Meciul, sfârtecat de durități excesive, mai ales din partea mexicanilor, s-a încheiat până la urmă cu victoria „pumelor”, mulțumită golurilor înscrise, în mitanul al doilea, de Messi și Fernandez. Cu această victorie, se poate spune că elevii lui Scaloni au luat o gură de aer înaintea întâlnirii decisive cu Polonia.

*Duminică, zi neagră pentru belgieni, care au luat o papară neașteptată de la marocani. Nepoții străvechilor berberi le-au vârât în poartă „dracilor roșii” două cazane cu smoală încinsă, ispravă care-i urcă, datorită golaverajului, deasupra lor în clasamentul grupei F. *Tot o duminică întunecată au trăit și supușii împăratului Naruhito, care au fost învinși de costaricani cu 1-0!

*Ultimul meci al zilei s-a disputat între Spania și Germania. Cum, de altfel, anticipam, ibericii, întâlnind o echipă mai acătării, n-au mai avut parte de „galopul de sănătate” din întâlnirea cu fotbaliștii din Costa Rica, soldat cu un scor astronomic. De astă dată, partida s-a terminat la egalitate, 1-1. Drumurile spre „optimi” sunt cam încurcate în grupa acestora. Ca și în celelalte!

De ce China nu poate opri zero Covid

Autoritățile –  inclusiv președintele Xi Jinping, care se confruntă cu cea mai dificilă provocare a mandatului său –  sunt prinse într-o situație din care nu există o strategie evidentă de evadare. Orice vor alege – sau vor fi forțate – să facă în continuare va fi foarte costisitor.

Până acum, China a reușit să suprime Covid-19 doar cu restricții brutale.Acestea devin din ce în ce mai insuportabile, iar populația suferă. Tulburările se revarsă pe străzile orașelor din toată țara. O escaladare pare în mare măsură inevitabilă pe termen scurt, cu excepția cazului în care conducătorii de la Beijing aleg să aplice măsuri și mai nemiloase.

Un val major de Covid în China ar duce la un număr dramatic de morți. Linia Omicron actuală în circulație este „mai ușoară” decât Alpha sau Delta, dar morbiditatea/mortalitatea asociată aduce aminte de perioada timpurie a pandemiei.

Țara este extrem de prost pregătită pentru o creștere majoră a virusului, notează The National. Foarte puțini oameni au dobândit imunitate prin expunere anterioară, iar ratele de vacinare la vârstnici sunt foarte scăzute.

Vârsta medie a populației din China este de 38 de ani, comparativ cu media globală de 30 de ani, iar sistemul de sănătate este fragil, în special în afara marilor orașe. Ar fi ușor depășit de orice creștere semnificativă a cazurilor de Covid.

Hong-Kong a fost confruntat cu un set similar de provocări la începutul acestui an și, în ciuda unor fundamente mult mai bune (asumare mai mare a vaccinurilor și un serviciu de sănătate mai rezistent), s-a descurcat prost atunci când Omicron s-a răspândit.

“Este posibil ca China să cunoască o creștere majoră a Covid în viitorul apropiat, ceea ce va duce la o morbiditate și mortalitate masivă, care ar putea fi amplificată de un colaps al întregului sistem de sănătate”, a declarat Francois Balloux, profesor de biologie la University College London.

Dincolo de numărul imediat de morți, eșecul strategiei zero Covid ar fi dificil de gestionat de autoritățile chineze, având în vedere capitalul politic imens pe care l-au investit în ea de la începutul pandemiei. Cotidianul chinez Global Times  scrie că “orice ar face China în lupta sa împotriva Covid-19 este greșit prin prisma presei occidentale”. “Cei care au denunțat cândva abordarea strictă a Chinei în ceea ce privește prevenirea și controlul epidemiilor, amplifică acum consecințele zero Covid”.

Noul Scornicești

1. Pe 14 decembrie 2021 am titrat așa: „Domnul Danileț, acest Marius Manole al justiției.” Am nimerit-o. După ce judecătorul Danileț a cerut cetățenia Republicii Moldova, hop și Marius Manole. A anunțat că vrea și el să și-o ia. Mariuse, ai grijă cu Danileț, fiindcă face arte marțiale! Mânuiește nunceagul cu brațul legii. Vai și amar de țara care nu-și respectă karatiștii. De abia aștept să jucăm Hora Unirii (pe 24 ianuarie, nu joi) cu doamna președinte Maia. Toți pentru justiție, toți pe trotinete. Hai să dăm mână cu mână pentru justiția română. Și pe vremea comuniștilor, și acum, politica a subordonat istoria și justiția. Diferența e că, azi, oengeurile și corporațiile sunt mai puternice decât statele. 

2. În lotul Belgiei e un fotbalist cu unghiile făcute. Nu lăcuite. Vopsite. Cu model, ceva avangardist, nu într-o singură culoare ca femeile modeste. În 1986, Maradona a dat un gol cu mâna și a zis că „a fost mâna lui Dumnezeu și capul lui Maradona.” În 2022, domnul jucător belgian nu poate nici să-și roadă unghiile de nervi, fiindcă ar distruge o operă de artă. În afară de doctor, bucătar și maseuri, o echipă de fotbal care se respectă trebuie să aibă și câteva manichiuriste.

3. Dialog cu un preot, sâmbătă, la o pomenire. „Ia și matale zece mililitri de tărie!” „Nu pot, că e Post. Și nu puteam oricum, pentru că sunt cu mașina.” „Haide, părinte, că nu te oprește nimeni pe matale!” „Greșit. Preoții sunt primii verificați. Când văd straie bisericești, milițienii tineri mă opresc instantaneu!” Oooo, statuia mișcătoare a lui Godină pe linia continuă! Și in anii ’50 uniforma de milițian era mai tare decât anteriul. Preotul e dușmanul milițianului digitalizat, care nu-l vede pe trotinetistul de pe contrasens și e normal să nu-l vadă, pentru că s-au recules împreună de halloween.

4. Parțial eclozații de pe centurile de socializare s-au extaziat fiindcă „primăria Ciugud desființează casieria și va accepta doar plăți electronice.” Pentru necunoscători (pe care îi asigur că nu au pierdut nimic): Ciugud e noul Scornicești sau un fel de favela din Rio pentru turiști. În favela din Rio niște actori fac pe bandiții fioroși, iar la Ciugud țăranii joacă golf. Subțire. La Scornicești era o fabrică de confecții care făcea blugi. Ca să fie peste Scornicești, un ciugudean updatat trebuie să-și schimbe sexul.

(P) Rămâi conectat la Magnumbet! Vezi cotele de la Mondial!

0

Seara celei de-a 11-a zile de Mondial aduce două meciuri extrem de interesante cu cote pe măsură la Magnumbet. 

Brazilia, una dinttre cele mai așteptate și mai urmărite echipe, are jocul programat de la ora 18.00, contra Elveției. Pare o simplă formalitate pentru Neymar& Co, iar cota Magnumbet pentru un succes al echipei auri verde este mai mult decât bună, 1,51. Plină de vedete care evoluează la cele mai tari echipe din cele mai puternice campionate europene, echipa sud-americană trebuie să fie însă extrem de atentă pentru că în fața sa va fi Elveția. Naționala din Țara Cantoanelor, într-o zi cu dispoziție bună de joc, poate pune mari probleme oricărui adversar. Egalul este creditat cu 4.40, iar victoria Elveției are cota 7.00. Recomandare Magnumbet 1 solist, cotă 1,51 și Peste 2,5 goluri, cotă 1,89.

Duel latin în grupa H

Meciul cel mai tare este programat la finalul zilei, iar cotele de la Magnumbet sunt generoase. Portugalia – Uruguay încheie cea de-a 11-a zi de Mondial, și oricare dintre cele două are argumente să își adjudece meciul. Lusitanii au  2.07 cotă la victorie, în timp ce un succes al celeștilor este creditat cu cota 4.00. Un egal ar avantaja echipa lui CR7 și și aici cota este excelentă, 3.35 pentru remiză. Este un meci între două echipe cu excelenți fotbaliști de atac și este foarte probabil ca ambele echipe sa marcheze. Recomandare Magnumbet Ambele marchează, cotă 2.08. 

Fii atent, în continuare, pentru că luna marilor cadouri a început la Magnumbet! Intră pe www.magnumbet.ro să vezi surprizele!

Caz ȘOCANT în Capitală, amenințare înspăimântătoare! Bărbat monitorizat cu brățară electronică  

2

Un caz cutremurător a ajuns în atenția oamenilor legii din București, care au decis măsuri în cazul unui bărbat, tatăl unui copil minor. Bărbatul s-a ales cu un ordin de protecție provizoriu și i-a fost montată o brățară de monitorizare electronică.

Bucureșteanului i-a fost pusă brățară de monitorizare după ce și-a pălmuit fosta iubită, apoi a luat copilul pe care îl au și a amenințat că îl omoară, apoi se sinucide, potrivit antena3.ro.

Prima alertă, dată de la o unitate medicală

În acest caz, Poliția Capitalei a anunțat, într-un comunicat de presă transmis în prima zi a acestei săptămâni, că duminică, 27 noiembrie, în jurul orei 18.30, poliţiştii din cadrul de la Secţia 4 din București au fost sesizaţi, prin sistem 112, de o unitate medicală, „cu privire la faptul că la camera de gardă s-a prezentat o femeie, victima unei agresiuni”.

Oamenii legii au început cercetările, stabilind că femeia ar fi fost lovită de către fostul său partener de viață. „În urma verificărilor efectuate de către polițiștii care s-au deplasat la fața locului, s-a stabilit faptul că persoana vătămată ar fi fost lovită de către fostul partener, în timp ce se afla la o adresă, din Sectorul 1, pentru a-i încredința bărbatului fiul său, minor”, se transmite în comunicat.

Ce a anunțat femeia când a sunat la 112: „amenințări cu privire la viața fiului lor și a lui”

Situația cutremurătoare ar mai avut, însă, un episod. Din câte s-a mai aflat de la Poliție, chiar femeia a sunat la numărul unic de urgență, târziu la orele serii. Totul, după ce bărbatul ar fi amenințat-o, la telefon, ceea ce i-ar fi spus fostul iubit făcând-o să ceară ajutorul oamenilor legii.

Ulterior, în jurul orei 23.00, femeia a sesizat, prin 112, faptul că, în timp ce se aflau la o adresă din Sectorul 4, ar fi avut din nou neînțelegeri cu acel bărbat, iar, ulterior, după ce a părăsit zona, acesta i-a transmis telefonic amenințari cu privire la viața fiului lor și a lui.

Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi plecat însoțit de minor, fiind dat în atenție autoturismul cu care acesta se deplasa. La scurt timp, bănuitul a fost depistat la o adresă din Sectorul 1, în timp ce intra în imobil, însoțit de fiul acestuia. La fața locului s-au deplasat polițiștii, însoțiți de o echipă de negociatori și una de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale”, conform aceluiași comunicat.

Bărbatul, imobilizat și dus la audieri

Ce a urmat? Tatăl minorului a fost dus la audieri, alegându-se cu un ordin de protecție provizoriu. „Bărbatul a ieșit din locuință și a fost imobilizat și condus la audieri, față de acesta fiind emis un ordin de protecție provizoriu și i-a fost montată o brățară de monitorizare electronică”, informează Poliția Capitalei.

Potrivit sursei menționate, cercetările în acest caz sunt continuate de către Secția 4 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de amenințare și violență în familie.

SUA vor furniza Ucrainei bombe de precizie. Pot lovi adânc în spatele liniilor rusești / Se așteaptă reacții dure la Kremlin – VIDEO

Statele Unite iau în considerare o propunere a companiei Boeing de a furniza Ucrainei bombe de precizie de mici dimensiuni, care ar permite Kievului să lovească adânc în spatele liniilor rusești, în timp ce Occidentul se străduiește să satisfacă cererea pentru mai multe arme.

 

Sistemul Ground-Launched Small Diameter Bomb (GLSDB) propus de Boeing este unul dintre cele șase proiecte care vizează introducerea în producție de noi arme pentru Ucraina și aliații SUA din Europa de Est, au declarat surse din industrie.

Livrare posibilă în primăvară

GLSDB ar putea fi livrat încă din primăvara anului 2023, potrivit unui document văzut de Reuters și de trei surse familiare cu acest subiect. Acesta combină bomba de diametru mic GBU-39 (SDB) cu motorul-rachetă M26, obișnuit în inventarul SUA.

Oficialul guvernamental Douglas Bush, asistent al secretarului Apărării și principalul cumpărător de armament al armatei americane, a declarat săptămâna trecută la Pentagon că armata ia în considerare, de asemenea, accelerarea producției de proiectile de artilerie de 155 de milimetri – fabricate în prezent în instalații guvernamentale – permițând antreprenorilor din domeniul apărării să le fabrice.

Invazia Ucrainei de către Rusia a crescut cererea de arme și muniții fabricate în SUA, în timp ce aliații americani din Europa de Est „fac numeroase comenzi” pentru o serie de arme ca parte a aprovizionării Ucrainei, a declarat Bush, informează Ouest-France.

„Este vorba despre obținerea de cantități la costuri reduse”, a spus Tom Karako, expert în arme și securitate la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale.

„Scăderea stocurilor americane este o parte a motivului pentru graba de a cumpăra arme astăzi”, spune el. Rezervele sunt „din ce în ce mai mici în raport cu nivelurile pe care ne place să le avem la îndemână și, cu siguranță, în raport cu nivelurile de care vom avea nevoie pentru a preveni un conflict cu China”.

Boeing nu comentează

Tom Karako a remarcat, de asemenea, că multe bombe cu lansare din avion sunt disponibile de la retragerea SUA din Afganistan. Acestea nu pot fi utilizate cu ușurință cu aeronave ucrainene, dar „în contextul actual, ar trebui să căutăm modalități inovatoare de a converti capacitatea de rază de acțiune”.

Deși au fost deja produse câteva unități GLSDB, există multe probleme logistice care stau în calea achiziționării oficiale. De exemplu, orice aranjament ar necesita ca cel puțin șase furnizori să accelereze livrările de piese și servicii pentru a produce rapid arma.

Un purtător de cuvânt al Boeing a refuzat să comenteze. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, locotenent-comandorul Tim Gorman, a refuzat să comenteze cu privire la furnizarea unei „capacități specifice” Ucrainei, dar a declarat că SUA și aliații săi „identifică și analizează cele mai adecvate sisteme” care ar putea ajuta Kievul.

Rază de acțiune de 150 km

Deși SUA au respins cererea de rachete ATACMS cu o rază de acțiune de 297 km, raza de acțiune de 150 km a GLSDB ar permite Ucrainei să atingă ținte militare importante.

GLSDB este fabricată în comun de Saab și Boeing și se află în dezvoltare din 2019, cu mult înainte de invazia Ucrainei.

În octombrie, directorul general al SAAB, Micael Johansson, a declarat în legătură cu GLSDB: „Așteptăm contracte în curând”.

Val de proteste anti-lockdown în China. Beijing: „Lupta împotriva Covid-19 va fi un succes” – VIDEO

Regimul chinez a dat asigurări, luni, că „lupta sa împotriva Covid-19 va fi un succes”, a doua zi după demonstrații de o amploare fără precedent în întreaga Chină pentru a protesta împotriva politicii draconice a Beijingului „zero Covid-19”.

Autoritățile denunță „forțe cu motivații ascunse”

Printre sloganurile scandate duminică, au fost „Fără teste Covidi-19, suntem flămânzi!”, „Xi Jinping, demisia! PCC (Partidul Comunist Chinez), retrageți-vă!” sau „Nu închiderii, vrem libertate”.

Alți demonstranți au ținut în mâini coli albe de hârtie, făcând referire la lipsa libertății de exprimare în China. Incendiul mortal din Urumqi, capitala provinciei Xinjiang, a catalizat furia multor chinezi, unii dintre ei acuzând restricțiile sanitare pentru blocarea activității salvatorilor.

Întrebat despre protestele din weekend, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Zhao Lijian, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că „sub conducerea Partidului Comunist Chinez și cu sprijinul poporului chinez, lupta noastră împotriva Covid-19 va fi un succes”, informează 20 Minutes.

Luni, autoritățile chineze au încercat să limiteze furia de amploare a chinezilor exasperați de restricțiile sanitare și care cer mai multă libertate.

Duminică, mulțimi de protestatari, răspunzând apelurilor de pe rețelele de socializare, au ieșit în stradă în Beijing, Shanghai și Wuhan, surprinzându-i pe reprezentanții forțelor de ordine. Mobilizarea pare să fie cea mai mare de la revoltele pro-democrație din 1989.

Este punctul culminant al unei nemulțumiri populare în creștere în ultimele luni în China, una dintre puținele țări din lume care aplică încă o politică strictă de „zero Covid-19”, cu închideri repetate și teste PCR aproape zilnice ale populației.

Ministerul chinez de Externe a acuzat „forțe cu motivații ascunse” de a lega incendiul din Xinjiang de „răspunsul local la Covid-19”, potrivit purtătorului său de cuvânt Zhao Lijian.

Dar demonstrațiile au scos în evidență, de asemenea, cereri pentru mai multe libertăți politice și chiar pentru plecarea președintelui Xi Jinping, care tocmai a fost reales pentru un al treilea mandat fără precedent în fruntea țării.

Alertă la Iași. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat. Intervin pompierii

1

Pilotul unui avion de mici dimensiuni a fost nevoit să aterizeze forţat, luni, 28 noiembrie, în județul Iași.

Aeronava de mici dimensiuni a aterizat forțat în comuna Movileni, localitatea Potângeni, județul Iași, transmite stiripesurse.ro.

„La locul evenimentului s-au deplasat de urgență 2 ASAS, 1 TIM, 1 echipaj de descarcerare și un echipaj de prim ajutor calificat”, informează ISU Iași.

Din primele informații, se pare că la bordul aeronavei se aflau doi cetățeni englezi care au scăpat nevătămați.

Potrivit informațiilor transmise de Antena 3 CNN, avionul ar fi rămas fără combustibil.

Angajată a Spitalului Satu Mare, filmată când își „făcea stocurile” de făină, zahăr și ulei. Și-a umplut portbagajul chiar în fața spitalului – VIDEO

6

Anchetă la Spitalul Județean din Satu Mare, după ce o angajată a fost filmată încărcând produsele de bază de care au nevoie pacienții în mașina personală, în timpul programului.

Femeia a fost surprinsă în zona UPU cărând saci cu făină, zahăr şi baxuri de ulei spre o mașină.

Conducerea unităţii medicale îi ia apărarea angajatei

Deşi martorii susţin că alimentele ar fi fost scoase din spital, femeia afirmă că a cumpărat produsele şi le-a depozitat temporar în apropiere de UPU.

Conducerea unităţii medicale susţine că alimentele nu provin din blocul alimentar al spitalului şi că urmează să se facă verificări în acest sens.

Nu este prima dată când angajaţii spitalului sunt filmaţi în timp ce-şi fac cumpărăturile în timpul serviciului.

În urmă cu două săptămâni, o asistentă medicală a fost înregistrată în timp ce încărca varză în portbagajul unei mașini parcate lângă spitalul Județean Târgu Jiu.

Aceasta a fost sancționată cu diminuarea salariului cu 10% pentru o perioadă de trei luni, în urma unei anchete declanșate de conducerea unității medicale după apariția imaginilor pe internet.

Panică într-un bloc din țară, în urma unei explozii într-un apartament. Salvatorii au intervenit la fața locului/12 oameni, evacuați

0

Un incident ce a avut loc luni într-un bloc din Fieni, județul Dâmbovița, a sunat mobilizarea în rândul pompierilor. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale, 12 oameni fiind evacuați dintr-un bloc din localitate, ca urmare a producerii unei deflagrații într-unul dintre apartamentele din imobil.

Din câte au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dâmbovița, a fost vorba despre o explozie ce a avut loc într-un apartament dintr-un bloc de din Fieni, deflagrația nefiind urmată de un incendiu. S-a mai aflat că o persoană a primit îngrijiri medicale la fața locului, de la un echipaj SMURD, 12 locatari din bloc fiind evacuați în urma incidentului. Nu se cunosc deocamdată mai multe detalii despre starea persoanei care a avut de suferit de pe urma acestei situații nefericite.

Primele precizări de la ISU

Intervenţie în urma unei explozii într-un apartament în oraşul Fieni, str. Republicii. La locul evenimentului pompierii au constatat că în urma exploziei a fost afectat apartamentul unde s-a produs deflagraţia şi un apartament vecin.

Explozia nu a fost urmată de un incendiu. În urma evenimentului, o persoană, conştientă primeşte îngrijiri medicale de la echipajul SMURD. Au fost evacuate 12 persoane din blocul unde se află apartamentul afectat”, a transmis ISU Dâmboviţa, conform agerpres.ro.

După ce a fost dată alerta, la fața locului au ajuns trei autospeciale de stingere ale pompierilor, dar și un echipaj SMURD şi unul de descarcerare.

Cauzele care au dus la producerea exploziei din apartament nu sunt deocamdată cunoscute, cel mai probabil aceste aspecte urmând să fie stabilite în cadrul uneor verificări pe care le vor face specialiștii aflați la fața locului.

Pompierii giurgiuveni au intervenit pentru a stinge un incendiu la o casă din Popești

În urmă cu două săptămâni, mai exact în dimineața zilei de 14 noiembrie, pompierii giurgiuveni au intervenit pentru a stinge un incendiu izbucnit la nivelul acoperișului casei unei familii din localitatea Popești. Proprietarii au pus mâna pe telefon și au anunțat pompierii. „Proprietarii au simțit miros de fum și au constatat faptul că ardea în apropierea coșului, existând riscul ca incendiul să se extindă. Aceștia au sunat la 112 și au cerut ajutorul pompierilor.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o cisternă.

Incendiul a fost stins după aproximativ două ore. A ars acoperișul casei pe o suprafață de circa 10 mp și s-a deteriorat peretele”, au transmis, la acea dată, reprezentanții ISU Giurgiu. Conform sursei citate, cel mai probabil incendiul s-ar fi produs din cauza coșului de fum deteriorat.

Tragedia din Ischia. Peste 90% din orașele din Italia, expuse riscului de dezastre naturale – VIDEO

Mai mult de 90% din municipalitățile din Italia se confruntă cu riscul alunecărilor de teren sau al altor dezastre naturale, a avertizat luni, într-un interviu, șeful agenției naționale de protecție civilă.

 

„94% dintre orașe sunt expuse riscului de inundații, alunecări de teren, eroziune de coastă”, a declarat Fabrizio Curcio pentru ziarul La Stampa, adăugând că „întreaga Italie este în pericol”.

Tragedia din Ischia se poate repeta oricând

Comentariile sale vin după ce o alunecare de teren a devastat sâmbătă insula turistică Ischia din sudul Italiei, provocând moartea a cel puțin șapte persoane.

Potrivit lui Fabrizio Curcio, Ischia este deosebit de expusă la acest risc, deoarece multe case au fost construite ilegal. Dar și alte părți ale Italiei, unde există mai puține încălcări ale utilizării terenurilor, sunt de asemenea vulnerabile, a avertizat el.

Cel puțin șapte persoane, printre care un nou-născut și alți doi copii, au fost ucise într-o alunecare de teren pe insula Ischia, în largul coastelor orașului Napoli, a anunțat duminică prefectul capitalei Campania.

Claudio Palomba a declarat într-o conferință de presă că cinci persoane sunt încă date dispărute.

Salvatorii își continuau duminică eforturile de căutare a persoanelor dispărute în urma dezastrului provocat de ploile torențiale, care au devastat orașul Casamicciola Terme, în nordul acestei insule vulcanice dominate de Monte Epomeo.

Au fost mobilizați și scafandri, în timp ce mai multe mașini au fost târâte în mare de ceea ce un locuitor a descris ca fiind un „torent de apă și noroi”, scrie Boursorama.

Noul guvern din Italia condus de Giorgia Meloni s-a reunit duminică și a emis un decret prin care a alocat un prim ajutor de 2 milioane de euro pentru persoanele afectate, inclusiv pentru cele 167 de persoane care au trebuit să fie evacuate în urma alunecării de teren.

Prețurile de consum o iau razna în următoarele 3 luni. Coșul de cumpărături s-a înjumătățit

Prețurile au crescut exagerat în ultimul an, iar specialiștii nu au vești prea bune. Românii cumpără acum cu 100 de lei ceea ce cumpărau cu 50 de lei în urmă cu 2 ani.

Potrivit datelor publicate luni de INS, managerii români din industria prelucrătoare, construcții, servicii și comerțul cu amănuntul estimează, pentru următoarele 3 luni, o creştere accentuată a preţurilor în comerţul cu amănuntul şi sporirea activităţii în acest sector.

Creștere accentuată a prețurilor în comerțul cu amănuntul

Potrivit estimărilor din luna noiembrie 2022, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni scădere a volumului producţiei (sold conjunctural -17%) şi a numărului de salariaţi (sold conjunctural -8%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii, se preconizează creştere a acestora (sold conjunctural +38%).

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni o tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +18%). De asemenea, volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere (sold conjunctural +16%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni o majorare a numărului de salariaţi (sold conjunctural +16%) şi o creştere accentuată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +50%).

Potrivit estimărilor din luna noiembrie 2022, cererea de servicii (cifra de afaceri) va înregistra creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +7%) şi se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +1%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere (sold conjunctural +25%).

INS menţionează că soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.

Ziua Națională retrezește dorința de autonomie a maghiarilor. Cum ar putea acest lucru spori șansele României de a adera la spaţiul Schengen

33

Autonomia reprezintă una dintre cele mai mari dorinţe ale unui maghiar din Secuime. În acest sens, autonomia teritorială a „Secuimii” ar oferi o libertate de organizare, inclusiv de accesare de fonduri comunitare, care ar permite o mai bună gestionare şi dezvoltare a resurselor, spune liderul Consiliului Naţional Secuiesc (CNS).

Acest aspect a fost din nou discutat de secuime în contextul aderării României la Spațiul Schengen.

Maghiarii sprijină aderarea României la Spațiul Schengen cu o condiție

Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) a transmis, printr-o rezoluţie, că sprijină aderarea României la spaţiul Schengen, dar că şansele de aderare ar fi mult mai bune dacă guvernul român ar accepta soluţionarea unor probleme importante care ţin de comunitatea maghiară.

Potrivit documentului, soluţionarea problemelor maghiarilor este posibilă doar printr-un dialog onest, care trebuie să includă şi realizarea autodeterminării şi autonomiei comunităţii.

CNMT a menţionat, de asemenea, că atunci când România a aderat în 2007 la UE, Uniunea Europeană a stabilit o listă de sarcini pentru ţară, pe care s-au regăsit mai multe aspecte cu privire la comunităţile naţionale.

România nu şi-ar fi îndeplinit angajamentele față de secuime

“Trebuie să constatăm, cu tristeţe, că România nu şi-a îndeplinit angajamentele cu privire la domeniul restituirilor, universitatea şi învăţământul superior de stat în limba maghiară şi educaţia ceangăilor”, se arată în rezoluţie. Cu toate acestea, potrivit consiliului, cel mai îngrijorător lucru este faptul că în ultimii 30 de ani, în ciuda presiunii de a demonstra că România a meritat integrarea, sentimentul anti-maghiar nu a scăzut, iar cazurile de incitare împotriva maghiarilor nu au fost pedepsite în mod corespunzător”, consideră CNMT, citat de MTI.

“Este trist şi îngrijorător şi faptul că în ultimii ani, incitări la ură şi discursuri de ură la adresa maghiarilor au avut loc şi la nivel de prim-ministru şi de preşedinte de stat”, se mai precizează în rezoluţie.

Cu toate acestea, consiliul a subliniat că susţine aderarea României la spaţiul Schengen, însă şi acum – la fel ca în cazul aderării la Consiliul Europei, la NATO şi la Uniunea Europeană – aderarea trebuie să fie o decizie bazată pe performanţă, care să ţină cont nu numai de promisiunile elitei politice, ci şi de dezvoltarea reală a ţării.

„Supercartel” al cocainei în Dubai și în Europa. Val de arestări făcute de Europol. Operațiunea Desert Light – VIDEO

Europol a destructurat un „supercartel” internațional care, potrivit polițiștilor, controla aproximativ o treime din traficul de cocaină din Europa. Raidurile coordonate în toată Europa și în Emiratele Arabe Unite (EAU) au dus la 49 de arestări și la confiscarea a 30 de tone de cocaină.

 

Poliția olandeză a arestat 14 suspecți în această țară, Spania a arestat 13 persoane, Franța a înregistrat șase arestări, iar Belgia a arestat zece suspecți. Autoritățile EAU au arestat șase  „ținte de mare valoare” în Dubai – doi suspecți olandezi, doi spanioli și doi francezi. Raidurile și arestările au avut loc între 8 și 19 noiembrie, în cadrul operațiunii Desert Light.

„Ținte de mare valoare”

Suspecții sunt acuzați de trafic de droguri la scară largă și spălare de bani. „Amploarea importului de cocaină în Europa sub controlul și comanda suspecților a fost masivă, iar peste 30 de tone de droguri au fost confiscate de forțele de ordine pe parcursul investigațiilor”, a comunicat Europol.

Una dintre „țintele de mare valoare” arestate în Dubai este un olandezo-marocan în vârstă de 37 de ani, căutat de autoritățile din Rotterdam pentru trafic de mii de kilograme de cocaină în Olanda în 2020 și 2021, a anunțat poliția olandeză. El este acuzat, de asemenea, de participare la o organizație criminală, spălare de bani, corupție și posesie ilegală de arme de foc, scrie Nl Times.

Celălalt olandez arestat în Dubai este un olandez-bosniac în vârstă de 40 de ani. Poliția olandeză îl suspectează că a traficat cel puțin 1.800 de kilograme de cocaină din America de Sud în Olanda, 739,5 kilograme de cocaină din Africa de Sud în Olanda și că a importat 8.000 de kilograme de materii prime pentru producerea de amfetamină.

Țările de Jos au solicitat extrădarea ambilor suspecți din Emiratele Arabe Unite.

„Această acțiune coordonată de reprimare trimite un mesaj puternic infractorilor care caută să se refugieze în fața forțelor de ordine”, a declarat Europol. Ofițeri de legătură din peste 50 de țări, inclusiv din EAU, colaborează în cadrul Europol pentru a stopa traficul de droguri. „Această abordare unică a cooperării polițienești internaționale a poziționat Europol ca fiind locul în care apar informații cruciale, cu forțe de ordine din țări din întreaga lume care lucrează cot la cot pentru a lupta împotriva celor mai periculoase rețele criminale”.

PSD îi cere lui Bădălău să-și dea demisia de la Curtea de Conturi: „Prezenţa sa în această funcţie ar afecta grav…”

6

Continuă să apară reacții după reținerea, duminică seară, pentru 24 de ore, a fostului parlamentar social-democrat Niculae Bădălău. De această dată e vorba de un anunț venit chiar din direcția PSD-ului.

Mai exact, PSD îi cere, luni, vicepreşedintelui Curţii de Conturi, Niculae Bădălău, să îşi depună demisia pentru încetarea mandatului. Totul, ca urmare a măsurii dispuse de către Direcția Națională Anticorupție (DNA) în cazul său.

PSD: Prezenţa sa în această funcţie ar afecta grav credibilitatea instituţiei

PSD consideră că în contextul în care DNA a început o anchetă penală şi a dispus reţinerea domnului Niculae Bădălău, acesta nu îşi mai poate continua activitatea la Curtea de Conturi a României. Prezenţa sa în această funcţie ar afecta grav credibilitatea instituţiei.

De aceea, demisia sa ar reprezenta cea mai bună cale pentru protejarea imaginii unei instituţii fundamentale a statului român”, transmit social-democrații într-un comunicat de presă.

DNA-ul a anunțat duminică seară reținerea, pentru 24 de ore, a lui Niculae Bădălău. Acesta este acuzat de dare de mită, în formă continuată și trafic de influență.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 27 noiembrie 2022, a inculpaților:

BĂDĂLĂU NICULAE, la data faptelor consilier de conturi în cadrul Curții de Conturi a României și vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul aceleiași instituții, pentru comiterea infracțiunilor de:

– dare de mită, în formă continuată,
– trafic de influență,

Persoană fizică, reprezentant al unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la dare de mită”, s-a transmis în comunicatul DNA.

Ce au mai anunțat procurorii

Iată ce au mai anunțat reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție în această cauză:
„În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În datele de 09.08.2022 și 19.11.2022, inculpatul Bădălău Niculae, în calitatea menționată mai sus, i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind „Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă…,”, estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA, unei societăți administrată de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influență asupra unei persoane din conducerea Companiei Naționale de Investiții (C.N.I.), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanțarea a două proiecte depuse la această instituție de către primăria respectivă.

În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeași primărie îl avea încheiat cu aceeași societate comercială, privind „Înființare rețea de alimentare cu apă…”, inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plățile către firma respectivă, chiar și pentru lucrări neconforme.

În același context, după ce, la data de 19 noiembrie 2022, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% din valoarea contractului menționat mai sus (4.903.959,97 lei fără TVA) dar și dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmarea să o obțină pentru aceeași firmă de la primăria respectivă, în data de 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiași om de afaceri, i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă.

În total, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro, ce reprezintă procentul de 7% din valoarea celor două contracte”.

Conform DNA-ului, cele două persoane reținute urmează să fie prezentate, luni, 28 noiembrie, Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Rămâne de văzut ce va decide instanța în această privință.

Comportamentul ABUZIV al polițiștilor, surprins pe camere! Trei agenți, filmați în timp ce lovesc cu picioarele în cap un om încătușat – VIDEO

7

Scene revoltătoare s-au petrecut într-o noapte, în orașul Cluj Napoca. Trei agenți de poliție au fost filmați în timp ce lovesc cu picioarele în cap un om încătușat.

Incidentul a avut loc în grădina unui bloc din Cluj, în noaptea de 25 spre 26 noiembrie, iar un locatar a surprins întreaga scenă halucinantă.

Polițiștii au fost agresivi în timp ce încercau să încătușeze un bărbat

În timpul în care agenții încercau să îi pună cătușele, bărbatul se zbătea și țipa de durere. În acel moment, polițiștii l-au lovit de câteva ori cu picioarele în zona capului, scrie stiridecluj.ro

În scenele filmate de la fereastra unui bloc din apropiere și distribuite pe rețelele de socializare se observă un bărbat, aflat în stare de ebrietate, pus la pământ de polițiști, pentru că ar fi făcut scandal la fața locului. Ca să îl calmeze, agenții l-au lovit cu picioarele în cap, deși era imobilizat la sol.

În scurt timp, un alt agent calcă pe cap victima, care țipă de durere.

Victima se afla în stare de ebrietate

”După cum se vede, în noaptea dintre 25 – 26.11.2022 în jurul orei 04:22, Calea Turzii, aproape de sensul giratoriu de lângă Sigma, 3 agenți de poliție încearcă sa aplaneze o situație unde un domn pare a fi în stare de ebrietate.

După ce unul dintre agenți îl lovește cu piciorul (0:15), un al treilea (la 0:47) vine și îl calcă pe cap de doua ori. Mi se pare un gest neprofesionist și inuman de care au dat dovadă. Indiferent de situație nu procedezi într-un asemenea fel”, a spus un martor, potrivit sursei citate mai sus.

VIDEOCLIPUL poate fi urmărit AICI

În cele din urmă, bărbatul aflat în stare de ebrietate a fost dus la secție. Imaginile surprinse de martor au ajuns pe rețelele de socializare unde au strâns numeroase reacții negative la adresa agenților violenți.

Încălzirea devine obsesie națională în Germania. „Înghețați cu stil” / Teama de pene de curent și de un atac al Rusiei

Germanii se tem de pene de curent, de un atac rusesc, de lipsa de alimente și de frig.

„Ai dat drumul la încălzire?”. Aceasta este întrebarea pe care și-o pun germanii în ultima vreme, imediat după ce se salută. De când a sosit frigul și termometrul scade regulat sub zero grade noaptea, problema încălzirii a devenit o obsesie națională în Germania.

„Rămâneți șic„ și „înghețați cu stil”

În încercarea de a economisi bani în fața creșterii facturilor la gaze și electricitate, mulți oameni încălzesc acum doar anumite camere, baia și camera de zi. Și – așa cum recomandă cu promptitudine liderii germani – își pun un pulover în plus și șosete de lână, reduc timpul (și temperatura) petrecut la duș la câteva minute sau, mai bine, se spală la chiuvetă și cu apă rece. Gesturi care, speră ei, vor amortiza șocul energetic.

Ziarele germane publică broșuri întregi care dau sfaturi: 19 grade maximum pentru calorifere, puneți capacul pe cratiță pentru ca apa pentru paste să se încălzească mai repede, încărcați mașina de spălat la maximum, nu folosiți uscătorul de rufe (mare consumator de electricitate).

Sau: izolați bine ferestrele, dar nu uitați, în ciuda frigului, să le deschideți din când în când pentru a aerisi încăperile și a evita umezeala și formarea de mucegai pe pereți.

Sobele de camping cu gaz sunt epuizate în supermarketuri, scrie Le Point.

În august, coaliția de la Berlin a convenit asupra unei serii de măsuri pentru a încerca să reducă consumul de energie în țară. Scopul acestei strategii este de a economisi energie și de a renunța la dependența de gazul rusesc.

Ministerul Economiei estimează că, pentru a evita raționalizarea gazului în timpul iernii, germanii trebuie să își reducă consumul cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Revistele de modă publică secțiuni speciale: „Să rămâi șic în timp ce îți este cald”, „Să îngheți cu stil”. Hainele și tricotajele cu guler înalt sunt, negre de preferință, sunt din nou la modă.

Cursuri de supraviețuire

Dar teama de o pană de curent îi îngrijorează cel mai mult pe germani. Potrivit unui sondaj recent realizat de Institutul Forsa, 38% dintre germani și-au luat deja măsuri de precauție și au depozitat apă și alimente în pivniță sau în cămară. O listă standard publicată în luna mai de ministrul de Interne, Nancy Faeser, le recomandă oamenilor să păstreze în casele lor alimente pentru 10 zile: în plus de 20 de litri de apă, conserve, 3,5 kg de cereale, orez, paste și cartofi, 2,5 kg de fructe uscate și semințe oleaginoase, 2,6 kg de lapte și produse lactate de lungă durată etc.

Dar și un rucsac care să conțină acte de identitate, certificat de naștere și pașaport, bani, medicamente esențiale, jucăria preferată a copiilor, și o lanternă. Diferite instituții oferă „cursuri de urgență” pentru a învăța cum să supraviețuiești câteva zile fără electricitate, de exemplu, la lumina lumânărilor sau cu ajutorul unei lanterne de buzunar.

Simulări de blackout

Mai multe orașe au simulat deja întreruperi de energie electrică pentru a se pregăti pentru ce e mai rău.

Chiar dacă experții continuă să asigure că rețeaua electrică germană este una dintre cele mai sigure din lume, iar ministrul Economiei, Robert Habeck, anunță că depozitele de gaz sunt pline în proporție de 100%, teama de o pană de curent persistă.

Mulți nu se pot abține să nu răspândească ideea sfârșitului iminent al lumii. Cei mai îngrijorați sună la primării pentru a afla unde se află cel mai apropiat adăpost antiatomic „în caz că rușii încep să bombardeze Germania”.

Cabral se retrage din televiziune. Mesajul de adio postat pe blogul său: „Am obosit…”

4

Cabral a anunțat pe blogul personal că va lua o pauză de la televiziune. Prezentatorul care are o carieră de peste 25 de ani a simțit nevoia să se oprească din ceea ce face pentru că a obosit.

Cabral a postat un mesaj în care explică de ce a luat decizia de a se retrage o perioadă din lumina reflectoarelor.

Ia o pauză de la televiziune ca să se dedice familiei

„Am obosit. Știu că sună a răsfăț… am obosit ăsta. Poate e, nu știu. Ce știu sigur este că am stat de vorbă cu mine toată viața… așa am reușit să fiu mai bun azi decât ieri, așa am putut să mă depășesc, așa m-am convins să nu mă opresc și să trag mai departe, să zâmbesc, să-mi îmbrățișez oamenii.

Și tot așa am ajuns la concluzia că acum am nevoie de timp. De mine. De mine cu copiii mei. De mine cu toți ai mei. Am nevoie să apuc să mă odihnesc. Să mă plictisesc. Să știu ce înseamnă să-mi trag sufletul”, a mărturisit Cabral, care e pe post acum cu emisiunea „Ce spun românii’, la Pro TV.

Muncește de la 14 ani

Prezentatorul a mai spus că muncește de la 14 ani, iar de 17 ani e continuu la lucru. Acum, el pune familia pe primul loc. „Am obosit. O să mă opresc. Puțin… puțin mai mult. Nu știu… Și să nu înțelegi că mă vait. Neah, nu-i cazul. Dar mă opresc acum tocmai ca să n-ajung să mă vait. M-au învățat ai mei ce-i munca de la 14 ani. Muncesc de la 17 ani neîntrerupt.

Într-un ritm de om nebun. În meseria mea am 25 de ani pe post. Cu pauze minime, cu două sau chiar trei proiecte în difuzare în același timp, ba chiar și cu emisiuni diferite difuzate simultan pe trei posturi diferite. Am încercat în fiecare minut să învăț, să fiu mai bun, să respect, să fac bine. Nu știu cat am reușit, dar știu că am încercat”, a mai explicat el.

„Eu… o să fiu p-aci, la sud de București, cu copiii mei, cu Andreea, cu Artemis, cu ai mei, cu toți ai mei. Și sper să fim bine. Ceea ce vă doresc din inimă și vouă”, a încheiat Cabral.

Cabral e căsătorit cu Andreea Ibacka și împreună au doi copii, pe Namiko și pe Tiago. Din relația cu Luana Ibacka, el mai are o fiică, pe Inoke.

Tensiuni între Klitschko și Zelenski. Primarul Kievului: „Nu vreau să mă implic în bătălii politice! Am lucruri de făcut în oraș”

Primarul Kievului Vitali Klitschko i-a răspuns duminică președintelui Ucrainei care l-a criticat cu privire la măsurile de ajutor pentru locuitorii capitalei astfel încât aceștia să reziste întreruperilor de curent.

Edilul ucrainean a calificat disputa drept un „nonsens” pe fondul campaniei militare a Rusiei în Ucraina.

Vitali Klitschko denunță jocuri politice

Fostul pugilist profesionist a spus că 430 de „centre de încălzire” îi ajută pe rezidenți să facă față efectelor atacurilor Rusiei asupra centralelor electrice și mai mult de 100 au fost planificate în caz de condiții extreme.

„Nu vreau să mă implic în bătălii politice, în special în situația actuală”, a spus Klitschko într-un videoclip postat pe Telegram. „Este fără sens. Am lucruri de făcut în oraș.”, a mai spus el.

Klitschko, care a fost implicat în mai multe dispute cu Zelenski înainte de invazie, a declarat că aliații președintelui s-au angajat în „manipulări” cu privire la eforturile orașului, inclusiv „fotografii de neînțeles” postate online.

„Pentru a spune lucrurilor pe nume, acest lucru nu este frumos. Nici pentru ucraineni, nici pentru partenerii noștri străini”, a declarat Klitschko. „Astăzi, ca niciodată înainte, toată lumea trebuie să se unească și să lucreze împreună. Iar aici avem un fel de jocuri politice”.

Președintele Ucrainei a remarcat săptămâna trecută că au existat o mulțime de plângeri cu privire la măsurile adoptate în capitală. În discursul său video de vineri, 26 noiembrie, Zelenski a declarat că primarul Kievului nu a făcut suficient pentru a ajuta locuitorii asediați.

Colaps sanitar în iarnă. Armata, trimisă pe ambulanțe și în spitale / „Negocieri sau nimic”

Personalul forțelor armate din Marea Britanie ar putea fi trimis pentru a conduce ambulanțe și pentru a prelua roluri de primă linie în spitale, pe fondul temerilor că zeci de mii de mii de lucrători ai sistemului național de sănătate, NHS, se pregătesc de o grevă istorică în această iarnă.

 

Oficialii din domeniul sănătății și al apărării din Marea Britanie elaborează o strategie de urgență, în timp ce șoferii de ambulanță și paramedicii votează dacă se vor alătura grevei asistentelor medicale, programată la 15 și 20 decembrie.

Zeci de mii de operații amânate

În total, peste 850.000 de membri ai personalului NHS sunt așteptați să intre în grevă din cauza nemulțumirilor salariale, inclusiv asistente medicale, medici începători, moașe și cei care lucrează în serviciile de transfuzii și sânge.

Pe măsură ce presiunea crește asupra întârzierilor deja record în ceea ce privește timpii de așteptare a pacienților în NHS, guvernul ar putea utiliza protocolul de ajutor militar pentru autoritățile civile (Maca) pentru a menține în funcțiune serviciile cheie, relatează Daily Mail.

Acest protocol a fost folosit în timpul pandemiei Covid-19 pentru a ajuta personalul sanitar aflat în dificultate cu vaccinuri, teste și livrarea de echipamente de protecție. Ministerul Sănătății și al Asistenței Sociale nu a făcut nici o cerere oficială de ajutor către Ministerul Apărării.

Ministrul Sănătății, Steve Barclay, a declarat că „regretă profund” nemulțumirile asistenților medicali, dar a adăugat că cererile acestora – o creștere salarială de 19% – pur și simplu „nu sunt accesibile”.

Membrii Royal College of Nursing (RCN) din Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord au declarat vor ieși în stradă pe 15 și 20 decembrie dacă disputa nu va fi rezolvată. Aceștia au promis totuși să asigure asistența medicală de urgență în timpul grevelor de 12 ore.

Cu toate acestea, grevele urmează să afecteze aproximativ jumătate din spitale, putând amâna 30.000 de operații și sute de mii de programări în ambulatoriu.

„Negocieri sau nimic”

Criza survine în contextul în care șefii NHS au avertizat că serviciile de sănătate se confruntă cu „cea mai dificilă iarnă din toate timpurile”, cu pandemia de gripă, Covid-19 și cererea record de servicii de urgență.

O purtătoare de cuvânt a guvernului a declarat: „Lucrăm cu NHS la o serie de opțiuni pentru a gestiona întreruperea serviciilor de sănătate și de îngrijire în timpul acțiunilor sindicale”.

Greva asistenților medicali de luna viitoare va fi prima lor acțiune la nivel național și se va alătura protestelor lucrătorilor din transporturi și poștă, în cadrul disputelor legate de salarii și condițiile de muncă.

Steve Barclay, a îndemnat sindicatul asistenților medicali să „revină la masa discuțiilor”, dar a refuzat să discute despre salarii, dorind în schimb să discute despre altele, cum ar fi pensiile, concediile, listele de lucru și disponibilitatea cafelei gratuite. Secretarul general al RCN, Pat Cullen, i-a scris lui Barclay, avertizându-l că este vorba de „negocieri sau de nimic”.

Donald Trump, declarații controversate, după ce a luat cina cu Kanye West: „Este un om cu probleme grave, care se întâmplă să fie negru”

Lumea a fost surprinsă atunci când a aflat că Donald Trump a fost vizitat de Kanye West la proprietatea sa Mar-a-Lago, însă fără să fie invitat anterior.

Mai mult, artistul a venit cu trei invitați speciali, iar despre unul dintre ei a spus că este apreciat de către fostul președinte american. Însă, se pare că Donald Trump nu a fost atât de încântat de cina cu Kanye West, judecând după declarațiile făcute ulterior.

Cina dintre Donald Trump și Kanye West a stârnit un val de critici

Cina dintre Donald Trump și Kanye West a pornit un val de critici, mai ales din partea republicanilor. După ce Donald Trump a fost judecat pentru acest lucru, fostul președinte a revenit în sptațiul public cu declarații controversare despre Kanye West, în care l-a judecat asupru, semn că lucrurile nu au decurs așa cum și-a dorit artistul, atunci când s-a prezentat la locuința lui cu încă trei invitați surpriză.

După această cină, Donald Trump l-a numit pe Kanye ”un bărbat cu probleme grave, care se întâmplă să fie negru”.

Ye l-a adus la dineu pe Nick Fuentes, un celebru adept al supremației albilor și negaționist al Holocaustului, ceea ce a stârnit controverse și condamnări pe scară largă. Trump a susținut că nu știa cine este Fuentes înainte de întâlnire.

Vor fi noi scumpiri la alimente în această iarnă? Ce spune Daea: „Prețurile la produsele de bază…” – VIDEO

2

Creșterea prețurilor la alimente a afectat deja un număr mare de români, mai ales pe cei cu venituri reduse. Și mulți se gândesc cu înfrigurare, având în vedere că se apropie Sărbătorile, la cum va arăta situația la nivel de coș de cumpărături și dacă vor apărea noi scumpiri la alimente, în preajma Crăciunului.

Să ne așteptăm la noi scumpiri în această iarnă, la alimente? Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a părut să încerce să-i liniștească pe români, spunând că în perioada ce vine nu se întrezăresc scumpiri. Nu s-ar justifica „obiectiv”, spune oficialul din Guvern.

Daea: Am fost și sunt de fiecare dată în magazine

În perioada următoare nu se pot întrezari, și nici nu se justifică obiectiv scumpirile. Am fost și sunt de fiecare dată în magazine.

Prețurile la produsele de bază, care asigura furajarea animalelor, s-au stabilizat. De asemenea, la energie și la gaze”, a susținut ministrul Daea, la Antena 3.

În tot acest timp, românii fac deja calcule peste calcule și se gândesc la ce vor pune pe masă de Sărbători. Și la cât va ajunge prețul cărnii de porc, pentru mulți prezentă, anii trecuți, în meniul tradițional, de Crăciun, alături de cozonaci și alte preparate făcute în casă.

Citiți și:

Porcul pe masa de Crăciun, un lux anul acesta! La ce preț ar putea ajunge un kilogram, de sărbători

Petre Daea ne urează „Poftă bună!” de Sărbători: preţul cărnii de porc, o surpriză pentru toată lumea!

Ce mâncăm la iarnă? Petre Daea le-a transmis românilor de unde vom face rost de hrană

„Riscurile nucleare” între SUA și Rusia. Anunț de ultimă oră al Casei Albe / Întâlnirea șefilor spionilor

SUA și Rusia au modalități de gestionare a riscurilor nucleare la nivelul agențiilor de informații, a declarat însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA la Moscova, Elizabeth Rood, adăugând că deocamdată nu sunt programate întâlniri bilaterale.

 

La începutul acestei luni, directorul CIA, William Burns, s-a întâlnit cu Serghei Narîșkin, șeful serviciului rus de informații externe, și l-a avertizat cu privire la consecințele unei eventuale utilizări de către Rusia a armelor nucleare, a precizat Casa Albă.

Rusia, „deschisă la discuții la nivel înalt”

Rusia a declarat că problemele discutate au fost „sensibile” și a refuzat să le comenteze.

SUA au canale de gestionare a riscurilor cu Federația Rusă, în special a riscurilor nucleare și acesta a fost scopul întâlnirii directorului CIA, William Burns cu omologul său rus”, a declarat Rood într-o înregistrare video pe canalul Telegram al agenției ruse de presă RIA Novosti, informează Yaho News, citând Reuters.

„Directorul Burns nu a negociat nimic și nu a discutat despre o soluționare a conflictului din Ucraina”, a precizat Elizabeth Rood. Ea a spus că dacă este nevoie de o altă conversație pe acest canal, aceasta se poate întâmpla. „Nu este nimic programat, din câte știu eu”.

Rusia a declarat, după întâlnirea dintre Narîșkin și Burns, că Moscova este deschisă la mai multe discuții la nivel înalt cu Washingtonul, dar Kremlinul a respins ideea unui summit între președintele Vladimir Putin și președintele american Joe Biden ca fiind „exclusă” pentru moment.

Oficialii celor două țări urmau să se întâlnească la Cairo, în Egipt, în perioada 29 noiembrie – 6 decembrie, pentru a discuta despre reluarea inspecțiilor în cadrul tratatului de reducere a armelor nucleare New START, deși Moscova a minimizat perspectiva unui progres rapid.