Cauta

Ziua in care Marea Britanie incepe oficial procedura de retragere din UE

Data de 29 martie este una extrem de importanta atat pentru istoria Marii Britanii, cat si pentru parcursul Uniunii Europene. Se face primul pas oficial din cadrul Brexit.

Ziua in care Marea Britanie incepe oficial procedura de retragere din UE - Ziarul NationalDupa ce Theresa May a semnat scrisoarea care va declansa, oficial, procesul de despartire a Marii Britanii de marea familie europeana, dupa 44 de ani de convietuire, urmeaza ca documentul sa ii fie inmanat presedintelui Consiliului European.

Inscrisul prin care Marea Britanie solicita activarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona – adus de ambasadorul britanic la UE, Tim Barrow – va ajunge la presedintele Donald Tusk.

Urmeaza apoi sa fie parcursi si alti pasi implicati de decizia manifestata vara trecuta de catre britanicii care au mers la urne, in cadrul referendumului pe tema unei eventuale parasiri a UE. Si anume toate statele membre ale familiei europene vor primi aceasta scrisoare semnata de oficialul londonez, urmand sa inceapa negocierile prolejuite de iesirea Regatului Unit din cadrul Uniunii.

sursa foto: twitter/Number10gov

Ultimele stiri

  • Tradiţii şi credinţe legate de solstiţiul de iarnă. Ce nu ai voie să faci în cea mai lungă noapte din an
  • Horoscop 21 decembrie 2025. Nu există loc pentru compromisuri. Astăzi este despre conștientizare
  • Sesizarea CCR, din nou la îndemâna președintelui: Nicușor Dan anunță o schimbare majoră de jurisprudență
  • Citrice destinate furajării animalelor, vândute în România ca produse de calitatea I: avertisment dur al ANPC FOTO
  • Taxa turistică de 10 lei, miza bugetară a Capitalei: Primăria estimează venituri de 15 milioane de lei
  • Știai că stomacul produce 90% din serotonina corpului? – Intestinul ca „al doilea creier”
  • Viagra, soluția neașteptată pentru bradul de Crăciun: metoda care face pomul să rămână verde mai mult timp
  • Mesele de sărbători fără excese: cum să te bucuri de preparate tradiționale fără disconfort
  • Previziunile Babei Vanga pentru 2026. Ce a prezis vestita clarvăzătoare despre un nou Război Mondial
  • Taxă „de horoscop”, introdusă la Spitalul Clinic din Suceava. Pentru ce se cere, de fapt, 100 de lei
  • Exit mobile version