Seful Bancii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a avertizat ca institutia pe care o conduce nu va ezita sa ia atat masuri standard, cat si non-standard, mai neortodoxe, pentru salvarea zonei euro.
Printre masurile standard, Draghi a pomenit de ratele dobanzilor de politica monetara, insa a avertizat ca exista si alte parghii si masuri mai putin uzuale pe care BCE le are in vedere. „Sunt numeroase alte masuri pe care le putem si le vom implementa, daca va fi necesar”, a declarat Draghi.
El nu a precizat la ce masuri neortodoxe se refera, dar analistii Market Watch au aflat ca, la o reuniune recenta a board-ului BCE, economistii bancii au propus, printre altele, stimularea imprumutului privat, prin aplicarea de dobanzi negative la depozite si prin programe de creditare pentru mici afaceri.