Potrivit analistilor, consumul romanilor se afla intr-o crestere serioasa fata de anii trecuti. Tot acestia sustin ca cresterea consumului ar putea fi interpretata drept un semnal ca economia romaneasca isi revine.
Astfel, datele Institutului National de Statistica arata ca vanzarile din comert au crescut cu peste 10 procente in luna iunie. Cel mai mult au crescut vanzarile de marfuri nealimentare, cu 14 procente, in timp ce vanzarile de alimente si bauturi au avansat cu aproximativ 11%. Totodata, in prima jumatate a anului, romanii au cumparat cu aproape 9% mai multe alimente si alte marfuri din magazine. Fata de luna corespunzatoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri pentru comertul cu amanuntul a crescut cu 10,2. Se apreciaza ca acesta este un semnal al revenirii economiei, dupa cei cinci ani de criza.