AcasăOldRezultate Finale : Evaluarea Nationala 2011

Rezultate Finale : Evaluarea Nationala 2011

Ministerul Educaţiei a centralizat rezultatele obţinute de elevi la Evaluarea naţională, 87,20 la sută luând note peste cinci la limba română, 72,58 la sută la matematică şi 96,25 la limba maternă, iar 5.373 de candidaţi au primit nota zece.

Vezi rezultatele finale si LISTELE actualizate conform Ministerului Invatamantului

Rezultatele - evaluarea nationala 2011

Potrivit Ministerului Educaţiei, 214.955 de candidaţi au fost prezenţi la proba de limba şi literatura română din cadrul Evaluării naţionale. Din totalul celor prezenţi, 187.442 de elevi au primit note între 5 şi 10 (87,20 la sută), iar 27.510 elevi note sub 5. Rezultatele la limba şi literatura română pe tranşe de note arată că 32.960 de elevi au obţinut note între 5 şi 5,99, 35.529 de elevi – note între 6 şi 6,99, 41.544 de elevi – note între 7 şi 7,99, 43.766 de elevi – note între 8 şi 8,99, 31.733 de elevi – note între 9 şi 9,99. De asemenea, 1.870 elevi au primit nota 10, cei mai mulţi în Bucureşti (185).

Raportul Ministerului Educaţiei arată, de asemenea, că 155.844 din cei 214.692 de elevi care au susţinut proba la matematică au obţinut note între 5 şi 10 (72,58 la sută), iar 58.848 de elevi au luat note sub 5.

Pe tranşe de note, rezultatele la matematică indică faptul că 51.618 elevi au obţinut note între 5 şi 5,99, 35.244 – note între 6 şi 6,99, 26.304 – note între 7 şi 7,99, 20.874 – note între 8 şi 8,99, respectiv 18.496 elevi – note între 9 şi 9,99. Totodată 3.308 elevi au obţinut nota maximă, cei mai mulţi în Bucureşti (356).
La proba de limba şi literatura maternă au participat 11.635 de elevi, 11.199 au obţinut note între 5 şi 10 (96,25%), restul de 436 luând note sub 5.Potrivit datele statistice pe tranşe de note obţinute la proba de limba şi literatura maternă, 789 de elevi au între 5 şi 5,99, 1.313 de elevi – între 6 şi 6,99, 2.191 de elevi – între 7 şi 7,99, 3.568 de elevi – între 8 şi 8,99, 3.143 de elevi – între 9 şi 9,99, iar 195 de elevi au fost notaţi cu 10, cei mai mulţi în judeţul Mureş (47).

Potrivit Ministerului Educaţiei, trei elevi au fost eliminaţi din examen, toţi la proba susţinută la limba şi literatură română.
Media generală obţinută la Evaluarea naţională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţământul liceal de stat, a precizat Ministerul Educaţiei.
Înscrierea în clasa a IX-a, în liceele de stat, se face fără examen, pe baza mediei de admitere. Media de admitere este media aritmetică între media generală la Evaluarea naţională şi media generală de absolvire a claselor V-VIII.
Elvira Gheorghita, elvira@mediafax.ro

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
1.700 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger