Dupa cum am aratat in articolele anterioare, „13 Baktun” reprezenta un ciclu de viata. Dupa logica mayasa, data de inceput al actualului ciclu era 13.0.0.0.0, ceea ce corespundea cu „4 ahau 8 cumku”. Fara ani!
Cum poate fi transpusa aceasta in calendarul modern? De unde se incepe numaratoarea? Toate celelalte calendare – iulian, gregorian (care nu au anul 0, anul 1 i.C. fiind urmat de anul 1 d.C.), musulman, iudaic, budist – sunt bazate pe cicluri astronomice (ale Soarelui, Lunii, Pamantului, cicluri precesionale etc) si reflecta o continuitate temporala.
Imposibil de corelat cu un timp „mecanic”
Un timp mecanic! Cel mayas era o curgere energo-informationala. In Templul de la Palenque este specificat ca Numaratoarea Lunga se bazeaza pe Arborele Lumii, numit in alte culturi Arborele Vietii. Un ciclu de evolutie pe Arborele Lumii dadea startul unui salt calitativ. Toate evenimentele petrecute pe Pamant, ani de prosperitate, nasterea unor conducatori, moartea lor, razboaie, molime etc erau in stransa legatura cu energiile cosmice, iar preotii mayasi puteau face profetii bazandu-se pe repetarea unor date, corelate cu evenimente ceresti. Profetiile le influentau viata de zi cu zi si viitorul oraselor, astfel ca, daca prevedeau un eveniment tragic, nu ezitau sa-si paraseasca orasele prospere si sa-si caute asezari benefice. De aceea este imposibil sa se coreleze calendarul mayas atat de sofisticat si „personalizat” cu calendarul modern, atat de mecanic. Vincent Malmstrom, profesor emerit la Dartmouth, spunea ca datele mayase despre inceputul si sfarsitul lumii s-ar „transpune” astfel in calendarul modern: „E ca si cum, in termenii nostri despre timp, am zice ca inceputul si sfarsitul lumii prezente cad intr-o zi de 4 (sau 13), dintr-o sambata a unei luni! Fara nicio referire la ani.” Consiliul Batranilor indienilor din Guatemala, prin Alejandro Cirilo Perez Oxlaj, respinge atat data de 21.12.2012, atat de vehiculata, cat si semnificatia de „sfarsitul lumii”. Conform credintelor mayase, data saltului calitativ este „13 baktun 13 ahau”, cand, conform profetiilor, cele 9 Lumi Subpamantene si cel 13 Ceruri intra intr-o noua era de evolutie, nicidecum de sucombare. Adica, incepand cu „13 baktun 13 ahau”, se va produce o schimbare a lumii, o avansare pe scara evolutiei, o inlocuire de valori, care nu va avea loc fara conflicte. Dar Consiliul Batranilor nu se hazardeaza sa faca nicio corelare cu timpul modern, uitandu-se dupa alte semne care vestesc apropierea saltului pe alta „ramura” a Arborelui Vietii.
Eroarea „constantei GMT”
Carl Johan Calleman, de la Universitatea din Stockholm, autor al lucrarii „Rezolvarea celui mai mare mister al lumii: calendarul mayas”, a calculat aceasta data, utilizand „constanta GMT”, reiesind 28 octombrie 2011! John Major Jenkins, autorul volumelor „Cosmogeneza mayasa 2012” si „Alinierea galactica”, a stabilit ca data de inceput al actualului ciclu 13 august 3113 i.C., iar data de sfarsit, dupa 5125 de ani (13 baktun, 1.872.000 de zile), 21.12.2012. Documentarul, difuzat pe History Channel, a fost preluat de nenumarate publicatii si de YouTube, data „apocalipsei” fiind astfel „autorizata”. O carte nou aparuta, la Editura Oxbow Books, semnata de un grup de cercetatori si astronomi sub egida lui John Steele, profesor la Universitatea Brown, a debusolat pe amatorii de sfarsituri de lume. In „Calendarele si Anii: Astronomia si Timpul in lumea antica si medievala”, un intreg capitol dedicat istoriei convertirii timpului din calendarul mayas demonstreaza imposibilitatea adaptarii calendarului mayas la cel gregorian. Gerardo Aldama, profesor de chicana si studii chicane (cultura mexicana) de la Universitatea California din Santa Barbara, subliniaza ca la convertire s-a folosit o constanta GMT (Greenwich Mean Time), o valoare numerica fixa, care a suferit numeroase modificari. Joseph Goodman folosea in 1905 constanta valorica 584280. In 1926, Juan Martinez-Hernandez calcula cu 584281, iar J.Eric S. Thompson folosea 584285 in 1927 si 584283 in 1935. Au mai fost folosite in calculul corelarii „constanta Bowditch” (1910) – 394483, „constanta Spinden” (1919) – 489384, „constanta Vaillant” (1935) – 774083, „constanta Beyer” (1937) – 584284, „constanta Lounsbury” (1978) – 584286 si multe altele. In functie de aceste date, omenirea a facut deja saltul in alt ciclu mayas de viata sau mai are de la foarte putin, la o mie de ani!
Miscarile planetei Venus, un indiciu
Goodman, Martinez si Thompson au lucrat pe date calendaristice recuperate din documentele conqistadorilor spanioli, care erau transcrieri cu caractere latine ale unor denumiri mayase. Fiecare a aproximat constanta in functie de datele pe care le avea la dispozitie. „Consacrarea” „constantei” GMT, care era de fapt o confirmare a celor folosite de Goodman, Martinez si Thompson, a fost facuta de lingvistul Floyd Lounsbury, care le-a inclus in traducerea celebrului „Codex mayas al miscarilor planetei Venus”, aflat la Dresda. Acesta, cel putin, putea fi datat exact de catre astronomii moderni si, deci, se putea face o corelare stiintifica. Numai ca aceasta corelare nu se potrivea deloc calendarului divinatoriu mayas (Tzolkin), acela fiind responsabil cu predictiile. Oricare dintre constantele GMT s-ar folosi, corelarea nu este satisfacatoare pentru toate cele trei calendare mayase, folosite de catre preotii mayasi in paralel. Deci, calculul schioapata undeva. „Sa pornesti de la ceea ce stii si sa inventezi un calcul ca sa ajungi la rezultatul stiut nu este nicidecum o metoda stiintifica ”, este de parere Gerardo Aldama.
Un cerc vicios
William R.Coe a cautat o metoda stiintifica de corelare. El a plecat de la datarea cu C14 a unor mostre de lemn din templele mayase, pentru a determina baza corelarii, pe peretii templelor fiind inscriptionate glifele ce reprezenta data constructiei. Cum metoda are o marja de eroare de plus/minus 50-100 de ani, Coe a mers pe aproximatii si, plecand de la data constructiei templelor , stabilita prin metoda C14 la 660 d.C. plus/minus 50-100 de ani, a ajuns sa restranga constanta GMT la 554523 si 598718, oricare in afara acestora fiind improbabila. Astfel, inceputul actualului ciclu ar fi 3194 i.C., ori 3073 i.C. Dupa calculele lui Coe, „4 ahau 8 cumku” ar cadea in 1931 sau 2052, plus sau minus 50-100 de ani! Dar nici acest calcul stiintific nu „cade” bine deloc in ceea ce priveste eclipsele de Soare, de Luna si conform calendarului venusian, urmarite riguros de preotii mayasi si unde, de asemenea, sunt date certe ce pot fi corelate cu calendarul modern. Constanta care impaca si tabela eclipselor solare si pe cea a miscarilor planetei Venus este 556408. Aceasta duce la datarea corecta, gregoriana, a eclipselor solare, chiar daca ele nu puteau fi observate din Mexic si cu pozitiile planetei Venus, dar nu duce la corespondente in calendarele civil si divinatoriu, cel care e cu predictiile! E un cerc vicios din care niciun cercetator nu a iesit pana in prezent. Din cauza ca, este de parere Gerardo Aldama, la calcularea constantei s-a folosit JDN, „numarul zilei iuliene”. Iar acesta are alta istorie!
Taxele romanilor „submineaza” corelarea
Problema inceputului tuturor inceputurilor nu i-a preocupat numai pe antici. In 1582, danezul Joseph Scaliger a dezvoltat un sistem propriu de numaratoare, in acord cu stiinta occidentala de la acea data, dar folosind si un „ciclu” cel putin ciudat. Astfel, incepand cu o zi de duminica, 1 ianuarie si luand in calcul trei cicluri importante – 28 de ani ciclul solar, 19 ani ciclul lunar si ciclul de 15 ani al colectarii taxelor de catre romani (o nastrusnicie pentru care nimeni nu are vreo explicatie) – stabileste inceputul lumii la 1 ianuarie 4.713 i.C! Deci, „o perioada iuliana” – numita astfel dupa numele tatalui sau, nu dupa Iulius Cezar – avea 7.980 de ani, spre deosebire de 5125 cat are un ciclu mayas! Culmea este ca astronomii moderni continua sa masoare intervalele de timp ale ciclurilor eclipselor folosind JDN-ul lui Scaliger, care includea „ciclurile” de colectare a taxelor de pe vremea romanilor! Toate programele care functioneaza pe internet pentru conversia dintre calendarul mayas si cel gregorian folosesc JDN in calcul.
Mai avem vreo 5000 de ani
In 1930, matematicianul american John Teeple a observat ca numaratoarea sacra din calendarul Tzolkin trece, dupa fiecare al 73-lea ciclu, printr-o data „de origine” si avanseaza ipoteza ca „73” poate fi cel putin la fel de important ca „52” (anii de completare a unui cerc). Proiectand aceasta valoare in multipli de „katun”, a ajuns la concluzia ca „roata” calendarului mayas are un punct crucial in 236 i.C. Aceasta era cu siguranta o data importanta pentru preotii olmeci, preluata si de mayasi. Sa fi debutat atunci actualul ciclu? Constructia calendarului in sine te duce la aceasta „origine”. Utilizand un program de calculator, Vincent Malmstrom a vrut sa afle de cate ori in istoria Americii Centrale un katun cadea intr-o zi de 8 Cumku! I-au iesit trei date: 1675 i.C., 18 septembrie 236 i.C. si 1.204 d.C. Prima era mult prea timpurie, iar ultima prea tarzie. Ramanea 236 i.C., care corespundea si datei lui Teeple, dar, mult mai important, corespundea unui eveniment astrologic major pentru acea regiune: Soarele trecea la zenit prin Casa Nasterii din calendarul sacru Tzolkin, pe deasupra marelui centru ceremonial de la Izapa! Prilej de mari sarbatori si sacrificii umane. Aceasta data „a nasterii” ar putea corespunde originii calendarului, dar si debutului noului ciclu. Daca actualul ciclu a inceput abia in 236 i.C., atunci mai avem ragaz aproape 5000 de ani!
