Cauta

Procurorii l-au pus pe Madalin Voicu sub control judiciar pe cautiune

S-a aflat motivul pentru care procurorii DNA l-au chemat pe Madalin Voicu la sediul central al Directiei, in dimineata zilei imediat urmatoare celei in care deputatii au respins, prin vot, ambele cereri formulate de catre reprezentantii DIrectiei Nationale Anticoruptie pe numele parlamentarului social-democrat.

Mai precis, s-a aflat ca, avand in vedere ca deputatii au respins solicitarile privind incuviintarea retinerii si a arestarii preventive formulate in cazul lui Voicu, procurorii au dispus plasarea sa sub control judiciar pe cautiune, pentru o perioada de 60 de zile, incepand de joi. Din cate anunta DNA, intr-un comunicat, suma stabilita de procurori drept cautiune este 500.000 de lei, pe care deputatul trebuie sa o depuna in termen de zece zile de la emiterea ordonantei prin care este plasat sub control judiciar. E important de mentionat, insa, ca Madalin Voicu poate contesta aceasta decizie, adresandu-se instantei.

Procurorii au mai anuntat faptul ca, pe perioada cat se afla sub control judiciar, Voicu este obligat sa se prezinte la DNA sau la sectia de politie de care apartine, conform domiciliului, ori de cate ori este chemat, sa se prezinte periodic la politie, conform programului de supraveghere intocmit de oamenii legii, sa nu iasa din tara, dar nici sa nu comunice in vreun fel cu persoanele cercetate in acelasi dosar.

Va reamintim ca Voicu a ajuns in vizorul procurorilor DNA, care il suspecteaza de trafic de influenta, fals in declaratii, spalare a banilor, in acelasi dosar in care este cercetat si actualul presedinte al Asociatiei „Partida romilor”, deputatul Nicolae Paun, in cazul acestuia din urma parlamentarii Camerei dispunand, deunazi, incuviintarea retinerii.

Ultimele stiri

  • Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni
  • Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)
  • Tragedie în Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari, dispăruţi!
  • Veşti proaste pentru bugetarii obişnuiţi să primească vouchere de vacanţă. De ce trebuie să se bucure cât mai mult de ele în 2024
  • Alimentul de bază care a atins un preţ exorbitant la raft, cel mai mare din ultimii 15 ani. De ce s-a ajuns în această situaţie
  • ANM anunţă că se schimbă vremea în România! Diferențe mari de temperatură de la o zi la alta. Prognoza pentru Bucureşti
  • Bucureştiul se închide din nou în weekend pentru maşini. Se deschide pentru pietoni. Zonele cu restricţii de trafic
  • Gestul banal, dar extrem de periculos pe care îl fac şoferii la volan, îi poate descrie pe aceştia ca fiind psihopați, narcisiști sau machiavelici
  • Motivele pentru care Volodimir Zelenski nici nu vrea să audă de un armistiţiu cu Rusia pe durata Jocurilor Olimpice 2024
  • Horoscop – sâmbătă, 18 mai 2024. Nativii care trebuie să pună piciorul în prag şi să pretindă mai mult respect
  • Exit mobile version