Victor Ponta se afla in Italia unde, intre intalniri cu inalti oficiali din peninsula, a avut o scurta intrevedere si cu Suveranul Pontif.
Premierul a fost primit in audienta, de catre Papa Francisc I, sambata la pranz. Cu aceasta ocazie, Ponta i-a oferit Suveranului Pontif un cadou din partea Patriarhului roman – o icoana. Cat despre subiectele discutate, conform comunicatului dat publicitatii de catre reprezentantii Executivului, pe agenda s-au aflat ” relatiile si colaborarea dintre Romania si Sfantul Scaun in sustinerea drepturilor omului, a libertatii religioase si combaterii discriminarii crestinilor in lume si o serie de proiecte bilaterale in domeniul educatiei si culturii, promovarea cooperarii ecumenice prin incurajarea dialogului dintre Biserici si sustinerea comunitatilor romanesti din diaspora”.
Dupa intrevederea cu Papa Francisc I, primul-ministru a fost primit si de catre Monseniorul Pietro Parolin, Cardinal Secretar de Stat al Vaticanului.
Vineri, seful Cabinetului de la Bucuresti a avut o intrevedere cu omologul sau, Matteo Renzi, presedintele Consiliului de Ministri al Italiei, in cadrul careia cei doi au discutat despre relatiile dintre cele doua state si despre parteneriatul economic romano-italian.