Cauta

Pompierul mort in misiune, condus pe ultimul drum de familie si colegi

A fost o zi extraordinar de grea pentru salvatorii din Capitala si Ilfov, dar nu numai. Cea in care si-au luat adio pentru totdeauna de la Razvan Dumitru Luchian, tanarul pompier care a murit in timp ce incerca sa stinga flacarile care au cuprins, recent, o fabrica de incaltaminte din localitatea ilfoveana Jilava.

Avea 34 de ani si o familie care il astepta sa se intoarca acasa, dupa o noua zi de lupta cu neprevazutul adus de foc. Doar ca pentru pompierul salvator, interventia din dimineata primei zile a acestei saptamani, la care a participat alaturi de colegii sai de la ISU, a fost ultima. Un perete mistuit de foc a cazut peste el, prinzandu-l captiv in ghearele mortii. Nimeni nu a mai putut sa il salveze, iar vineri rudele, apropiatii, dar si zeci de colegi de la ISU -pompieri si cadre medicale deopotriva- l-au condus pe sublocotenentul post-mortem pe ultimul sau drum pe pamant.

Razvan Dumitru Luchian a fost inmormantat cu onoruri militare, in aceasta dimineata aflandu-se ca a primit „Ordinul National „Pentru Merit” in grad de Cavaler, cu insemn pentru militari”, fiind decorat post-mortem, de catre seful statului, la propunerea ministurlui de Interne Toba, „in semn de inalta apreciere pentru devotamentul de care a dat dovada pe timpul executarii misiunii de limitare a propagarii si de lichidare a unui incendiu produs in localitatea Jilava, judetul Ilfov, indeplinindu-si datoria cu pretul sacrificiului suprem”.

Va reamintim ca pompierul si-a gasit sfarsitul intr-un incendiu de proportii, pe care colegii sai au reusit sa il stinga dupa un efort sustinut, de cateva zeci de ore.

sursa foto: Facebook/Departamentul pentru Situatii de Urgenta

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version