Actiune a Directiei de Investigare a Fraudelor din cadrul IGPR, marti dimineata. Politistii au facut trei perchezitii, una la sediul unei institutii, si alte doua la domiciliile unor persoane banuite de abuz in serviciu, delapidare, fals in inscrisuri sub semnatura privata, intr-un caz in care prejudiciul s-ar ridica la aproape 650.000 de lei.
Este vorba, potrivit digi24.ro, de perchezitii la sediul Federatiei Romane de Ciclism. Totodata, reprezentantii Inspectoratului General al Politiei Romane precizeaza, intr-un comunicat, ca sapte persoane vor fi duse la audieri in acest caz in care oamenii legii au suspiciuni privind savarsirea unor acte de coruptie, in cazul unor decontari necorespunzatoare cu referire la participarea la o competitie in strainatate, eveniment sportiv care nu a mai avut loc. „In fapt, in urma cercetarilor efectuate de politisti s-a retinut ca, destinatia unor sume de bani alocate unei persoane juridice de drept privat din domeniul sportiv nu a fost respectata, acestea fiind distribuite la evenimente sportive care nu s-au mai desfasurat, situatie rezultata si in urma verificarii destinatiei bugetului alocat de catre ministerul de resort, pentru participarea la o competitie sportiva in strainatate. Sumele de bani au fost decontate necorespunzator si cheltuite in alte scopuri decat cele pentru care fusesera alocate„, se precizeaza in comunicatul IGPR.
Mai mult, oamenii legii sustin ca doi dintre suspectii in acest caz, avand specimen de semnatura in banca si „card aferent contului persoanei juridice de drept privat din domeniul sportiv”, ar fi dispus virarea unor sume de bani in interes propriu sau ai altor persoane, prejudiciul in acest caz ridicandu-se la circa 650.000 de lei.
Politistii din cadrul Directiei de Investigare a Fraudelor au mai facut cercetari la sediul Federatiei in cauza, la finele lunii iunie, data la care au fost verficate si alte 27 de firme cu care FRC ar fi avut relatii comerciale.
sursa foto: banatsport.ro