Pastele este cea mai veche si importanta sarbatoare a crestinatatii, care a adus omenirii speranta mantuirii si a vietii vesnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos, Invierea fiind, dupa cum spunea parintele Arsenie Boca, singura minune care se arata tuturor, credinciosi si necredinciosi.
La cateva zile dupa intrarea solemna in Ierusalim (de Florii), Mantuitorul a fost judecat si rastignit, a murit pe cruce si a fost pus in mormant. Dupa trei zile, a inviat din morti. Toata aceasta succesiune de evenimente au avut loc in numai o saptamana, cea a Patimilor, care precede Invierea.
Scopul acestei sarbatori crestine este amintirea vie a patimii, a mortii si a Invierii lui Iisus Hristos. Sfanta Scriptura a Noului Testament spune ca Iisus Hristos, inainte de a patimi, a prezis de mai multe ori ca va fi rastignit, dar a treia zi va invia. De teama aceasta, iudeii au pus soldati de paza la mormantul lui Iisus Hristos. Totusi, minunea s-a intamplat.
Dupa intrarea solemna in Ierusalim, Mantuitorul a fost judecat si rastignit, a murit pe cruce si a fost pus in mormant, iar dupa trei zile a inviat din morti. Duminica dis-de-dimineata, Iisus Hristos a inviat ca un biruitor, cu puterea dumnezeirii Sale, ca sa implineasca Scriptura si cele hotarate de iconomia divina pentru mantuirea neamului omenesc, explica parintele Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane.
La Cina cea de Taina, in noaptea cand a fost tradat de unul dintre apostoli, Iuda Iscarioteanul, inainte de a fi prins si arestat, Iisus a instituit sarbatoarea Pastelui nou testamental, dupa porunca ce I-a fost data de Dumnezeu.
Duminica – a treia zi dupa Scripturi – femeile purtatoare de mir au gasit mormantul Mantuitorului gol. Impotriva tuturor a celor care L-au acuzat si batjocorit, numindu-l in deradere Regele Iudeilor, rege incoronat cu spini, rege al carui tron era o Cruce, parasit de ai sai, pazit sub grea si rece lespede de piatra, Hristos a izbandit cea mai stralucita biruinta ce s-a vazut vreodata: biruinta asupra mortii si asupra rautatii omenesti. Aceasta biruinta nu putut fi tagaduita si nu i-a putut fi smulsa niciodata, a spus parintele Stoica.
Impreuna cu duminica, sarbatoarea saptamanala a crestinilor, Pastele a fost sarbatorit inca din epoca apostolica. In constiinta Bisericii, Invierea Domnului nu este doar cea mai veche sarbatoare crestina, ci si inceputul si culmea tuturor sarbatorilor si a praznicelor. Aceasta aleasa si sfanta zi, cea dintai a saptamanii, praznic al praznicelor, este si sarbatoare a sarbatorilor.
Pastele este precedat de 40 de zile de post aspru, apoi o alta saptamana, a saptea, cea a patimilor. Un rol deosebit in determinarea si fixarea duratei Postului Mare l-a avut, probabil, numarul 40 care apare in Vechiul Testament de mai multe ori. Principalele evenimente care implica acest numar ar fi cele patruzeci de zile ale potopului, cele patruzeci de zile petrecute de Moise pe muntele Sinai, cele patruzeci de zile in care iscoadele evreilor au cercetat pamantul Canaanului, in care aveau sa intre, cele patruzeci de zile parcurse de Sfantul Prooroc Ilie spre a ajunge la muntele Hore, cele patruzeci de zile pe care Dumnezeu le pune inaintea poporului din Ninive, spre a se pocai.
In Noul Testament exista anumite pasaje-cheie unde se aminteste de numarul de patruzeci de zile – cele patruzeci de zile petrecute de Mantuitor in pustiul Carantanie, cele patruzeci de zile de la Inviere si pana la Inaltare, timp in care Mantuitorul le da Sfintilor Apostoli ultimele invataturi.
Un ultim indiciu la fel de important ar fi cei patruzeci de ani petrecuti de poporul lui Israel in pustiu. Simbolismul acestei perioade este unul forte si reprezinta cu siguranta timpul in care Dumnezeu incearca lealitatea fiilor lui Israel, in vederea renasterii unei noi generatii fidele lui.
Saptamana Sfintelor Patimiri, cea care precede Invierea, are in cultul ortodox slujbe si randuieli speciale. Astfel, luni, marti si miercuri se savarseste Liturghia darurilor mai inainte Sfintite, iar joi si sambata Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, unita cu Vecernia.
La Liturghia Sfantului Vasile cel Mare din Sfanta si Marea Joi se scoate, la Proscomidie, un Sfant Agnet special care este sfintit si va fi uscat si sfaramat a treia zi de Pasti la Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, intr-o randuiala speciala, miridele rezultate fiind folosite ca Impartasanie pentru bolnavi, copii si in situatii speciale.
Aceasta Sfanta Impartasanie este pastrata in Chivotul din Sfantul Altar, pe Sfanta Masa.
Tot joi, la sfarsitul Sfintei Liturghii, exista randuiala spalarii picioarelor, in amintirea gestului facut de Mantuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taina, cand a spalat picioarele celor 12 apostoli. Aceasta randuiala se savarseste in unele manastiri din Patriarhia Romana si este oficiata de staretul manastirii, care spala picioarele a 12 dintre vietuitorii manastirii pe care o conduce.
In Sfanta si Marea Vineri, in Biserica Ortodoxa se savarsesc Ceasurile Imparatesti, in cadrul carora se citesc textele evanghelice legate de patimile Domnului Iisus Hristos. Aceste ceasuri se numesc imparatesti deoarece in Bizant participa si imparatul la ele. Tot in Sfanta si Marea Vineri, dupa ceasurile imparatesti se savarseste slujba Vecerniei Mari, in cadrul careia se scoate in mijlocul bisericii Sfantul Epitaf, pe care este reprezentata punerea in mormant a Mantuitorului. Sfantul Epitaf ramane in mijlocul bisericii pana la sfarsitul slujbei Deniei Prohodului Domnului de vineri seara, cand este dus de preoti in Sfantul Altar dupa ce a fost purtat in procesiune in jurul bisericii.
In Sfantul Altar, Epitaful este asezat pe Sfanta Masa, unde ramane in toata perioada pascala pana in ajunul sarbatorii Inaltarii Domnului, cand va fi asezat la locul sau in biserica.
Sarbatoarea Invierii Domnului este cea mai marita, imbucuratoare si solemna dintre sarbatorile anului. Duminica Invierii guverneaza intocmirea intregului ciclu mobil de sarbatori al anului bisericesc, amintindu-ne de trecerea noastra de la intuneric la lumina si de la moarte la viata.
Potrivit traditiei liturgice vechi a Bisericii, conservata in Tipicele de origine studita (constantinopolitana), anul liturgic incepea, ca si astazi, in noaptea Pastilor. De data Pastilor erau legate succesiunea si denumirea duminicilor si a saptamanilor de peste an.
Pastile a fost sarbatorit inca de la inceput in toata lumea crestina, insa nu peste tot la fel. Izvoarele amintesc ca in Biserica primara au existat mari diferente regionale in ceea ce priveste data si modul sarbatoririi Pastelui. Crestinii din partile Asiei Mici si ale Siriei, care aveau ca temei practica veche mostenita de la Sfintii Apostoli Ioan si Filip, luau in calcul ziua anuala sau lunara si sarbatoreau mai intai moartea Domnului („Pastile Crucii”) la 14 Nisan, apoi Invierea („Pastile Invierii”) la 16 Nisan, indiferent de ziua din saptamana in care cadea aceasta data.
Partizanii acestei practici iudaizante mai erau numiti si „quartodecimani”, fiindca sarbatoreau Pastile la 14 Nisan, adica in aceeasi zi cu iudeii.
Iudaizantii mai moderati („protopashitii”) sarbatoreau Pastile duminica, insa intotdeauna legau aceasta duminica de Pastile iudaic, chiar daca de multe ori sarbatoarea cadea inaintea datei reglementare.
Cea mai mare parte a crestinatatii insa (Apusul, Egiptul, Grecia si Palestina) lua drept norma ziua saptamanala. Ei sarbatoreau, asadar, moartea Domnului intotdeauna in Vinerea cea mai apropiata de 14 Nisan, iar Invierea – in duminica urmatoare, care cadea totdeauna dupa 14 Nisan sau dupa prima luna plina, dupa echinoctiul de primavara.
Moartea Domnului sau „Pastile Crucii” era zi de intristare si era sarbatorita cu post prelungit pana in ziua Invierii. Invierea Domnului sau „Pastile Invierii” era zi a bucuriei si se sarbatorea, ca si astazi, prin agape si cine. Practica aceasta era fondata pe invatatura Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.
O parte dintre crestinii din Galia sarbatorea Pastile la o data fixa: 25 martie sau chiar 27 martie.
Cele doua denumiri originare ale Pastelui crestin („Pastile Crucii” si „Pastile Invierii”) au fost conservate de catre Biserica Romano-Catolica, ce foloseste doi termeni diferiti pentru a indica atat „Pastile Crucii” (Pasqua di Passione), cat si „Pastile Invierii” (Pasqua di Resurrezione).
Lumina Invierii de la Sfantul Mormant din Ierusalim se aprinde, insa, numai la Pastile ortodoxe.Indiferent cum este serbata sau cate tentative de denigrare a celei mai importante sarbatori a crestinilor au existat, Hristos a izbutit cea mai stralucita biruinta ce nu i-a putut fi luata.
Invierea din morti a lui Iisus Hristos este semnul biruintei sale, iar comemorarea acestei Invieri ramane de milenii una dintre cele mai importante sarbatori ale crestinatatii.
