AcasăOldPandemia a băgat românii în șomaj. Cu cât a crescut numărul șomerilor...

Pandemia a băgat românii în șomaj. Cu cât a crescut numărul șomerilor in ultima lună

Institutului Naţional de Statistică (INS) a prezentat, joi, raportul în legătură cu situația șomajului în România.

Potrivit INS, în luna iunie 2020, numărul şomerilor a crescut cu aproape 125.000 de persoane, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut

Concret, în luna iunie s-a înregistrat un număr de şomeri cu 125.000 de persoane în creştere faţă de iunie 2019. De asemenea, tot în iunie 2020 a crescut numărul şomerilor şi comparativ cu luna mai 2020.

Mai mulți bărbați sunt șomeri decât femeile

„Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna iunie a anului 2020 a fost de 467.000 persoane, în creştere atât față de luna precedentă (463.000 persoane), cât și față de aceeaşi lună a anului anterior (343.000 persoane).

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,5 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,5% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5,0% în cazul celor de sex feminin)”, se arată în comunicatul INS remis presei.

Pandemia a crescut numărul șomerilor

În cazul persoanelor adulte, din grupa de vârstă 25-74 ani, rata şomajului a fost estimată la 4% pentru luna iunie 2020, respectiv de 4,2% în cazul bărbaților şi 3,7% în cel al femeilor. Totodată, numărul şomerilor din grupa adultă înseamnă 71% din totalul şomerilor estimat pentru luna iunie 2020.
Menționăm că, în trimestrul I 2020, populaţia activă a României era de 8,9 milioane de persoane. Din acest total 8,5 milioane erau ocupate şi 382 mii erau şomeri (rata medie fiind 4,3%), arată datele comunicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Şomajul în rândul tinerilor a fost de 17,6%. . În trimestrul I 2020, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 70,6%, cu 0,6 puncte procentuale peste ţinta naţională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.

author avatar
Eli Dan Davidescu
171 afisari
Zenville

Ultimele știri

Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)

Cassie Ventura, fosta iubită a lui Sean Diddy, i-a intentat proces artistului și-l acuză, printre altele, de viol. O înregistrare video din 2016 îl...

Tragedie în Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari, dispăruţi!

O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 mile marine de Sfântu Gheorghe.Opt membri ai echipajului au fost...
proger