Cauta

Obama, ultimul discurs despre starea natiunii, la inceputul anului in care americanii isi aleg noul presedinte

Ajuns in ultimul sau an de mandat, Barack Obama a rostit, seara trecuta, cel de pe urma discurs despre starea Uniunii, in calitate de lider al Casei Albe, stiut fiind faptul ca 2016 este an electoral in SUA, si ca americanii se pregatesc sa isi aleaga, in toamna, mai exact in luna noiembrie, viitorul presedinte.

Cu o saptamana inainte de a se implini sapte ani de la momentul asumarii prezentei functii, cel de-al 44 presedinte american, considerat unul dintre cei mai puternici oameni ai Planetei, la acest moment, s-a adresat Legislativului, cum s-a intamplat la fiecare inceput de an, in perioada mandatelor sale de lider al Casei Albe. Inca din debutul discursului sau, Obama a facut o gluma, spuannd ca va incerca, de aceasta data, sa aiba o interventie „putin mai scurta”, spunand ca vrea sa se concentreze pe viitor, intr-o perioada de „schimbari extraordinare”.

Prezent in fata Congresului, cu un bilant al activitatii sale in fruntea SUA, dar aducand in discutie si cateva „provocari” ale Americii din urmatoarea perioada, patru la numar, actualul lider de la Washington mentionand nevoia de a gasi o varianta in asa fel incat „tehnologia sa lucreze pentru noi”, dar si ca americanii sa identifice o solutie in privinta unui aspect important: „cum putem (…) sa conducem lumea, fara a deveni un politist global”.

[youtube]nwpR6YfgUYU[/youtube]

Nu in ultimul rand, Obama a mentionat, in randul obiectivelor majore ale statului in fruntea caruia s-a aflat, in ultimii sapte ani, acela de a gasi leacul pentru o boala cumplita, care a facut in ultimii ani si continua sa faca foarte multe victime. „Sa facem din America tara care a vindecat cancerul”, si-a exprimat Obama nadejdea, in aplauzele alesilor natiunii americane.

sursa foto: facebook.com/barackobama

Ultimele stiri

  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Exit mobile version