Cauta

Ministrul Justitei, la bilantul DNA: Inainte de a ucide, coruptia saraceste o societate

Asemeni Laurei Kovesi, dar si a sefului statului, si ministrul Justitiei a vorbit, la bilantul DNA pe 2015, despre nevoia aplicarii masurilor de recuperare a prejudiciilor din dosarele in cazul carora instanta a dat decizii definitive.

„DNA contribuie decisiv la demolarea mitului urban ca in Romania nu este posibila, efectiv, combaterea marii coruptii”, a punctat Raluca Pruna inca din prima parte  a discursului pe care l-a sustinut, joi, in prezenta procurorului general al DNA, a sefilor celor doua Palate, si a presedintilor Inaltei Curti si a Consiliului Superior al Magistraturii.

Totodata, minsitrul Pruna a subliniat ca numarul mare de sesizari primite de procurori indica un „nivel crescut de incredere” in aceasta institutie. „DNA este astazi la o cota de incredere din partea populatiei care depaseste semnificativ alte institutii fundamentale (…) aveti o profesie grea, pe care trebuie s-o purtati cu demnitate. Increderea vine cu un pret mare”, a precizat ministrul, Raluca Pruna punctand, totodata, ca „nu exista derogare de la respectarea legii (…) mai degreme sau mai tarziu bratul legii este si in Romania ferm”.

„Ministerul Justitiei intelege ca stabilitatea legislativa si institutionala a fost o premisa majora a succesului DNA”, ca urmare ministrul a punctat ca Guvernul- prin institutia pe care o conduce- vrea sa asigure resursele de care e nevoie pentru combaterea coruptiei.

Asemeni antevorbitorilor sai, ministrul Justitiei a pus accent pe preventie, in privinta fenomenului coruptiei, subliniind, insa, necesitatea combaterii saraciei. „Inainte de a ucide, corupia saraceste o societate”, considera Pruna.

foto: Facebook/Ministerul Justitiei

Ultimele stiri

  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Trump susține că intruziunea unor drone în Polonia ar fi putut fi o „eroare” din partea Rusiei: „Dar, indiferent de situație, nu sunt mulțumit de…”
  • Exit mobile version