AcasăOldMinisterele au dosit bugetele de cheltuieli

Ministerele au dosit bugetele de cheltuieli

Dupa investirea noului cabinet tehnocrat, premierul Dacian Ciolos le-a cerut ministrilor transparenta totala in comunicarea publica, solicitandu-le sa publice pe site-urile institutiilor pe care le conduc o serie de date si informatii, printre care si cele referitoare la bugetele de venituri si cheltuieli. Urmarea? Numeroase ministere au „uitat” sa publice datele mentionate si nu au nici macar persoane de contact cu care sa se poata lua legatura.

Ministrii guvernului Ciolos nu au respectat cererea sefului lor

Ministerul pentru Consultare Publica si Dialog Civic a publicat pe site-ul Executivului rezultatele unei monitorizari referitoare la respectarea de catre ministere a Legii 544/2001 privind accesul liber la informatii cu caracter public. Din analiza reiese, negru pe alb, ca printre cele mai putin transparente institutii se numara Ministerul Energiei si Ministerul Tineretului si Sportului. Desi premierul Dacian Ciolos ceruse in mod expres, dupa investirea guvernului tehnocrat, ca toate ministerele sa posteze informatiile prevazute prin Legea 544/2001, putini ministri s-au conformat 100%. Ministerul Energiei si Ministerul Tineretului si Sportului nu au publicat pana in 20 decembrie, printre altele, bugetul si bilantul contabil. Mai rau, pe site-urile acestor doua institutii nu se regasesc nici programul de audiente, lista cu documente de interes public sau sursele financiare. Nici Ministerul Economiei nu a publicat sursele financiare, bugetul si bilantul contabil, iar pe site-ul Ministerului Agriculturii nu se regasesc programele si strategiile proprii, atributiile departamentelor, programul de audiente si bilantul contabil. Domnilor ministri, de ce ati dosit  datele contabile?

author avatar
Arpad Dobre
1.551 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger