Cauta

MAE, prima reactie dupa accidentul de tren din Germania

Coliziunea celor doua trenuri, de la Bad Aibling, soldata, din cate se stie pana la aceasta ora, cu cel putin patru morti si peste 100 de raniti a generat o prima reactie din partea ministerului condus de Lazar Comanescu, in sensul transmiterii unor mesaje adresate celor afectati de coliziunea feroviara de proportii.

Trebuie mentionat, insa, ca pana la aceasta ora nu se stie exact daca sunt si romani care au avut de suferit de pe urma coliziunii frontale dintre cele doua trenuri de pasageri.

In asteptarea unor precizari in acest sens, reprezentantii Ministerului de Externe (MAE) au transmis, in urma cu cateva minute, prin intermediul Twitter, doua mesaje – unul in germana, si celelalt in engleza – adresat poporului german. „Unsere Gedanken sind bei den Familien der Opfern und den Verletzten in diesem Zugunfall” („Gandurile noastre se indreapta catre familiile victimelor si ale ranitilor din acest accident de tren”)”, suna unul dintre ele, in timp ce mesajul postat in engleza este urmatorul: „Sincere condolences to the German people. Our thoughts are with the victims’ families and with those injured in the train crash” („Sincere condoleante poporului german. Gandurile noastre se indreapta catre familiile victimelor si catre persoanele ranite in accidentul de tren”).

Va reamintim ca trenurile de calatori s-au lovit la circa 60 de kilometri de Munchen. La fata locului s-au deplasat zeci de ambulante, elicoptere, dar si masini ale pompierilor, cu echipamente de descarcerare. La aceasta ora operatiunea de salvare -una de proportii- este in plina desfasurare.

sursa foto: Facebook/MAE

Ultimele stiri

  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Exit mobile version