Cauta

Lovitura de teatru: legal, se poate circula gratuit cu RATB

Vincentiu Antonescu, fost director al Regiei de Transport Bucuresti pana la inceputul saptamanii trecute, sustine ca nu exista nicio lege care sa ii oblige pe calatori sa valideze cardurile cand se urca in mijloacele de transport in comun sau sa prezinte controlorilor actele de identitate.

Vincentiu Antonescu spune ca nimic nu te obliga sa validezi cardul de calatorie

„Legea precizeaza ca, la urcarea in mijlocul de transport in comun, sa iti platesti acea calatorie, dar nu suna ca o obligativitate. Oamenii nostri nu au dreptul sa ceara actul de identitate decat in prezenta unui agent de politie”, a declarat fostul director al RATB Vincentiu Antonescu in direct, la TV. La randul sau, Cornel Pieptea, consilier general al Municipiul Bucuresti, a confirmat  spusele lui Antonescu: „Este adevarat, in momentul acesta nu este obligatorie. Au existat mai multe solicitari din partea conducerii RATB pentru a introduce validarea obligatorie pentru toti calatorii”. In aceste conditii, nu este de mirare ca mai bine de jumatate dintre calatori fraudeaza transportul public din Capitala. Conform datelor oficiale, 1 din 2 calatori nu isi valideaza cartela, preferand sa riste sa fie amendati.

Vincentiu Antonescu

Vincentiu Antonescu a fost demis din functie saptamana aceasta pentru management defectuos, dupa ce ANAF a pus poprire pe conturile RATB din cauza datoriei de 270 de milioane de lei acumulate la stat. Antonescu da o parte din vina si pe Primaria Capitalei, care, spune el, nu a alocat bani destui. De altfel, in ultimele zile ca director RATB, el a dat in judecata Primaria Capitalei, cerand sa plateasca o datorie catre regie de 80 de milioane de lei. In prezent, jumatate din parcul auto al RATB este defect, iar Regia nu are bani pentru reparatii.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version