KPMG Advisory, administratorul special al societatii de asigurari Astra, a finalizat raportul privind planul de redresare a societatii, iar firma de asigurari functioneaza, se pare, la parametri normali in prezent.
Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a instituit procedura de redresare financiara prin administrare speciala de catre KPMG a companiei asigurare reasigurare Astra. Potrivit ASF, daca firma nu se poate redresa, se va cere retragerea autorizatiei de functionare si deschiderea procedurii de faliment. KPMG a anuntat, ieri, ca a incheiat raportul privind privind planul de redresare a societatii de asigurare, iar Astra functioneaza normal. „Asteptam ca ASF sa isi formuleze punctul de vedere asupra planului in cel mai scurt timp, urmand ca toate partile implicate sa contribuie la succesul implementarii lui in perioada imediat urmatoare”, au afirmat reprezentantii KPMG Advisory.