Cauta

Klaus Iohannis a ajuns la Casa Alba, pentru intrevederea cu presedintele american

Cea mai importanta intalnire din randul celor pe care le-a avut Klaus Iohannis in perioada de sase zile in care s-a aflat pe taram american, cea cu liderul de la Washington, e pe cale sa inceapa.

In urma cu doar cateva minute, adica in jurul orei 21, ora Romaniei, presedintele Iohannis a ajuns la Casa Alba, unde a fost primit de omologul sau american, Donald Trump, care i-a strans mana si l-a batut usor pe umar, inainte de a face o fotografie, conform protocolului.

Urmeaza o intrevedere careia romanii – fie ca vorbim de politicieni sau nu – ii acorda o insemnatate aparte, fiind vorba, pana la urma, despre primul lider din Europa de Est primit la Washington dupa instalarea in functie a noii administratii.

Dupa ce a fost intampinat de catre Donald Trump, seful statului roman a semnat in Cartea de Onoare, inainte de a avea in prima faza discutii intre patru ochi cu liderul american, pret de 10 minute, in Biroul Oval, pentru ca apoi, din cate s-a anuntat din directia Cotrocenilor, sa aiba loc convorbirea oficiala, in Cabinet Room de la Casa Alba.

La finele intrevederii, cei doi sefi de stat vor iesi impreuna in fata camerelor de luat vederi, pentru a prezenta, in cadrul unei declaratii de presa comune, concluziile intrevederii. Aceasta etapa va avea loc, din cate se mentioneaza in agenda publica a presedintelui roman, undeva in jurul orei 21.45.

Ramaneti pe national.ro pentru a afla ce vor declara cei doi presedinti, dupa intrevederea de la Washington!

sursa foto: capturi Antena 3/Digi 24

Ultimele stiri

  • Nicușor Dan, despre TVA, pachetele de austeritate și relațiile cu partenerii externi
  • Alege ce citesti
  • Nicușor Dan la 100 de zile de mandat: președintele care nu e lider
  • Suceală: traderii de obligațiuni mizează pe veniturile din tarifele lui Trump pentru a reduce datoria SUA
  • Bolojan, primarul Capitalei și viitorul președinte al României!
  • Legiunea străină a Ucrainei a fost sortită eșecului încă de la început
  • Datorie de trilioane. Marea Britanie, în centrul furtunii financiare
  • Alegătorii cred mai mult într-o Europă suverană decât elitele
  • Război și în vestiarul lui PSG! Ucrainianul Zabarnyi sare la gâtul rusului Safonov: „Păcat că rușii nu pot fi șterși de pe fața Pământului!”
  • A murit Giorgio Armani. Celebrul designer italian avea 91 de ani
  • Exit mobile version