Aflat in arest preventiv, un inspector vamal din Ploiesti a aflat ca va ajunge in fata magistratilor Tribunalului Dambovita, dupa ce dosarul sau a fost trimis, spre judecare, acestei instante.
Acuzat de luare de mita in forma continuata, dar si de trafic de influenta, Ion Caramidaru, inspector vamal (consilier superior) in cadrul Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Ploiesti – Directia Regionala Vamala Ploiesti, la data faptelor consemnate in dosarul instrumentat de catre procurorii anticoruptie din cadrul Serviciului Teritorial Ploiesti, a fost trimis in judecata, anunta, joi, DNA, intr-un comunicat.
Procurorii sustin ca barbatul ar fi primit sume de bani de la un om de afaceri la care fusese desemnat sa faca un control vamal. De altfel, acesta din urma l-a si dat pe mana DNA, legand sa il denunte.
Precizarile DNA in privinta acestui caz:
„In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
In perioada 18 – 29 iulie 2015, inculpatul Caramidaru Ion, in calitate de inspector vamal (consilier superior) in cadrul Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Ploiesti – Directia Regionala Vamala Ploiesti, a solicitat si primit cu titlul de imprumut, de la un om de afaceri (denuntator in cauza) la care fusese desemnat sa efectueze un control vamal, suma de 5.500 lei in mai multe transe.
Aceasta suma de bani a fost ceruta in modalitatea de mai sus in legatura cu activitatea de control desfasurata de inculpat, in sensul de a o exercita contrar indatoririlor sale de serviciu, intr-un mod favorabil firmei verificate.
In acelasi context, la data de 15 august 2015, inculpatul Caramidaru Ion a pretins de la acelasi om de afaceri suma de 2.000 euro, din care 1.000 euro erau pentru sine, iar alti 1.000 euro erau destinati unei persoane din cadrul institutiei abilitate sa aprobe actul sau de control, la care urma sa intervina in acest scop si pe langa care a lasat sa se creada ca are influenta”.