„Proaspat” reintrata in insolventa, Hidroelectrica va fi listata pe bursa, impreuna cu alte companii de stat. Cel putin asta spera premierul Victor Ponta.
Seful Executivului a anuntat, ieri, dupa ce a batut clopotul la Bursa de Valori Bucuresti, ca autoritatile continua programul de listare pe bursa a unor pachete de actiuni la companii de stat, precum Hidroelectrica, Aeroporturi Bucuresti, Compania Energetica Oltenia si Portul Constanta. Initiativa premierului este laudabila, insa Hidroelectrica este „un pic” insolventa, ceea ce nu o califica deloc pentru iesirea pe bursa. Ponta a mentionat ca listarea companiilor amintite ar urma sa aiba loc din 2015, daca s-o putea. Conform angajamentelor luate in fata finantatorilor internationali, Hidroelectrica ar fi trebuit listata inca din 2013, dar a intervenit prima insolventa, iar compania se afla din nou intr-o situatie vecina cu incapacitatea de plata.