Fostul actionar dinamovist a ajuns de urgenta pe mana medicilor, dupa ce a acuzat probleme cardiace.
Mai precis, conform gsp.ro, Netoiu ar fi suferit un infarct, motiv pentru care ar fi fost dus de urgenta, seara trecuta, dintr-o sectie a penitenciarului Drobeta Turnu Severin, unde se afla la acel moment, executand-si pedeapsa la care a fost condamnat in „Dosarul Transferurilor”, la un spital din Severin. Odata ce a anuntat ca se simte rau, s-a luat decizia ca in ajutorul sau sa fie chemata o ambulanta, iar medicii l-au dus rapid la spital.
Conform informatiadeseverin.ro, care citeaza surse medicale, fostul actionar al clubului din Stefan cel Mare a fost dus pe sectia de Cardiologie si, odata ce se va stabili ca starea sa o va permite, medicii ar putea lua in calcul transferul catre o clinica specializata in probleme de cardiologie din Timisoara.
Va reamintim ca, in primavara anului trecut, Gheorghe Netoiu a fost condamnat in dosarul amintit, alaturi de alte nume cunoscute ale unor oameni din fotbalul autohton, la trei ani si patru luni de inchisoare cu executare.