Cauta

Fostul ministru Valcov, urmarit penal de DNA intr-un nou dosar – al treilea

Fostul senator social-democrat, care, pana sa ajunga in vizorul DNA ocupase functia de ministru al Finantelor, a fost adus marti dimineata, de la Rahova, unde era in arest preventiv, la sediul central al procurorilor anticoruptie.

Cu ocazia prezentei sale la discutiile cu procurorii, Darius Valcov a aflat ca acestia au decis extinderea cercetarilor in cazul sau, si ca este urmarit penal intr-un nou dosar, al treilea deschis pe numele sau. Ulterior, Valcov a fost dus din nou in arest preventiv.

In urma cu scurt timp, DNA a anuntat oficial noua suspiciune care planeaza pe numele fostului ministru al Finantelor – este vorba tot despre trafic de influenta, fapta care ar fi fost savarsita in perioada in care Valcov era edil al orasului Slatina.

Mai exact, noteaza procurorii DNA, in intervalul noiembrie-decembrie 2012, Valcov este acuzat ca i-ar fi pretins unui administrator de firma, care l-a denuntat apoi oamenilor legii, o suma de bani. Este vorba despre „suma de 2.500.000 lei, reprezentand un procentaj de aproximativ 10-15% din sumele incasate de societatea denuntatorului de la Primaria Slatina, in baza unui contract semnat anterior, iar in perioada 21 ianuarie 2013-13 iunie 2013 a primit, in mai multe transe, de la respectiva societate, printr-o firma intermediara, suma de 2.146.270 lei, in schimbul interventiei pe langa factori de decizie din cadrul Primariei Slatina, astfel incat denuntatorul sa nu intampine probleme in derularea contractului si sa primeasca banii la timp pentru lucrarile efectuate”.

DNA sustine ca este vorva despre un contract ce viza elaborarea unor studii de fezabilitate, precum si proiecte tehnice si lucrari pentru izolarea termica a fatadelor a 131 de blocuri din orasul condus, la vremea respectiva, de catre Darius Valcov..

Va amintim, insa, ca Darius Valcov a fost trimis in judecata, de catre procurorii DNA, intr-un prim dosar in care este cercetat pentru trafic de influenta, spalare de bani, dar si efectuare de operatiuni financiare incompatibile cu functia. S-a intamplat pe 21 mai, dosarul sau urmand sa fie judecat de catre magistratii Instantei Supreme.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version