Cauta

Emma Watson, în boardul unui grup de lux parizian

Actrița britanică, devenită celebră graţie rolului interpretat în filmele din seria „Harry Potter”, a fost numită în consiliul director al holdingului Kering care deține o serie de branduri de modă, bijuterii și ceasuri – Gucci, Saint Laurent, Bottega Veneta, Balenciaga şi Alexander McQueen. 

Kering a adăugat, de asemenea, alte două nume mari în consiliul său de administrație – Jean Liu, președintele companiei chineze de ridesharing Didi Chuxing, și Tidjane Thiam, fost CEO al băncii de investiții Credit Suisse și recent numit trimis special al Uniunii Africane, precizează CNBC. Emma Watson, în vârstă de 30 de ani, a fost numită şi în funcţia de preşedinte al Comisiei de sustenabilitate, compania cu sediul în Paris nu precizează în mod clar sarcinile care îi vor reveni artistei. Watson este de mai mulţi ani o susţinătoare ferventă a drepturile femeilor şi a fost numită Ambasadoare a Bunăvoinţei din partea ONU pentru egalitatea de gen şi emanciparea femeilor în lume, în 2014. „Este una dintre cele mai populare actriţe din lume şi o cunoscută activistă”, a comentat Kering. În 2015, ea a fost inclusă pe lista anuală a Time Magazine cu cei mai influenți oameni din lume. În cadrul industriei cinematografice, Watson a fost implicată în promovarea mișcării Time’s Up, împotriva hărțuirii sexuale de la Hollywood.

Ultimele stiri

  • Ungaria respinge propunerea reintroducerii serviciului militar obligatoriu în Europa
  • S-a trecut peste limita lui Putin? Rusia anunță că a doborât o dronă ucrainiană lângă Moscova
  • Coreea de Nord anunță că ultima lansare a unui satelit militar a eșuat
  • Radu Mazăre: „Nu mă mai interesează viața publică sub nicio formă”
  • Un important stat european se izolează de restul lumii. Garduri şi bariere de 2,5 miliarde de euro, la graniţă
  • Alege ce citești
  • Medicii au luat în calcul externarea lui Florin Piersic. Când ar putea pleca acasă marele actor
  • Alege ce citești
  • USR, între dezvăluirile lui Coldea și clanul Fabian
  • Guvernul şi i-a „pus în cap” pe angajaţii de la Senat și Camera Deputaților. Oamenii au protestat pe holuri
  • Exit mobile version