Cauta

Director din cadrul CJ Braila, pus de DNA sub control judiciar

Procurorii anticoruptie din cadrul serviciului teritorial Galati au dispus, marti, impunerea masurii controlului judiciar, pentru un interval de 60 de zile, pe numele unui director din cadrul Consiliului Judetean Braila.

Masura a fost luata, similar cu cea a punerii in miscare a actiunii penale, in cazul Alinei Daniela Rusu, director economic al CJ Braila, for in fruntea caruia se afla, la data faptelor care i se imputa femeii, de catre procurorii anticoruptie galateni, social-democratul Gheorghe Bunea Stancu. Directorul economic din cadrul consiliului Judetean Braila este acuzat de „abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata”, in folosul a doua cluburi sportive brailene, anunta procurorii, intr-un comunicat.

Asadar, Rusu se va afla, de marti si pana pe 26 iunie, sub control judiciar, perioada in care va avea de indeplinit o serie de obligatii legale, printre care si cele de a se prezenta, periodic la politie, sa anunte autoritatile daca isi schimba locuinta, dar si sa nu paraseasca tara fara incuviintarea oamenilor legii. Mai mult, Alinei Rusu i s-a explicat ca nu are voie sa se apropie sau sa comunice, in vreun fel, cu Gheorghe Bunea Stancu sau cu persoanele mentionate in ordonanta de dispunere a controlului judiciar.

„In perioada 28.03.2006 – 08.03.2012, presedintele Consiliului Judetean Braila Gheorghe Bunea Stancu a facut mai multe demersuri si a luat decizii prin care doua persoane juridice – SC CLUB FOTBAL BRAILA SA Braila si ASOCIATIA HANDBAL CLUB „DUNAREA” Braila au obtinut foloase necuvenite in valoare totala de 7.492.360 lei din bugetul Consiliului Judetean Braila. (…) In perioada 01.02.2008 – 15.12.2010, finantarea celor doua persoane juridice a fost aprobata de inculpata Rusu Alina Daniela, in calitate de director economic al Consiliului Judetean Braila, cu nerespectarea prevederilor legale, respectiv, fara a exista angajamente legale, respectiv hotarari ale CJ Braila de aprobare expresa a sumelor incasate de cele doua cluburi. Prin actiunile sale, inculpata Rusu Alina Daniela a determinat producerea unui prejudiciu in cuantum de 5.242.362 lei in dauna Consiliului Judetean Braila”, sustin procurorii.

Ultimele stiri

  • Puterea atingerii: cum contactul fizic reduce cortizolul și inflamația
  • Adriana Săftoiu, în cărți pentru șefia TVR
  • Aubrey de Grey, pionierul mondial al longevității, la București: „Avem 50% șanse ca întinerirea celulară să depășească îmbătrânirea în următorii 15 ani”
  • Tulburător! Ce arată autopsia fetiței care a murit la o clinică stomatologică din Capitală. Nu ar fi trebuit anesteziată – surse
  • O să mai coboare euro sub 5 lei? Ce răspuns a dat Isărescu, guvernatorul BNR
  • Premierul Bolojan anunță că mai multe companii de stat vor fi lichidate. Și a confirmat numele uneia dintre ele
  • Orașele din România în care va ninge în Ajunul Crăciunului 
  • COMUNICAT DE PRESĂ CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII ȘI CREAREA DE LOCURI DE MUNCĂ ÎN CADRUL LAR CHEMICAL R&aA SRL
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. ANM, prognoza meteo până pe 15 decembrie
  • Ciolacu, atac dur la Bolojan: „A confundat funcția cu nevoia de a fi Mesia al României/Totul este blocat” – VIDEO
  • Exit mobile version